SEARA, seri, s. f. Parte de la sfarsitul zilei, cand incepe sa se intunece; interval de timp cuprins intre sfarsitul zilei si momentul cand cineva isi incheie activitatea, se duce la culcare. ◊ Loc. adv. De cu seara = inca din timpul serii precedente; o data cu venirea serii, la inceputul serii. Catre (sau spre, inspre, pe) seara = cand se lasa seara. ◊ – Expr. Buna seara! formula de salut, la intalnire sau la despartire, in timpul serii. A da (cuiva) buna seara sau a-si lua (de la cineva) buna seara (sau seara buna) = a saluta (pe cineva) in timpul serii. ♦ (Adverbial; in forma seara) in timpul de la sfarsitul zilei, cand incepe sa se intunece; in fiecare zi cand incepe sa se intunece. – Lat. sera.

URA vb. 1. a da. (I-a ~ „buna seara”.) 2. a dori, a pofti, (inv.) a prii. (Iti ~ mult bine.)

buna seara (formula de salut) adj. + s. f. art.

seara seri f. Interval de timp dintre sfarsitul zilei (de cand incepe sa se intunece) si inceputul noptii. O ~ de primavara. ◊ Spre (sau inspre, catre) ~ pe inserate. De cu ~ a) inca in seara zilei trecute; b) de cum s-a inserat. buna ~a (sau ~a buna) formula de salut folosita seara la venire si la plecare. [G.-D. serii] /<lat. sera

DIN prep. 1. (local) (inv.) ot. (Eftimie ~ Bistrita.) 2. (local) dinspre. (~ apus venea un calaret.) 3. (local) dintru. (Vine ~ acel colt indepartat de tara.) 4. (temporal) dintre. (In una ~ zile.) 5. (temporal) dintru. (O intamplare ~ acea seara.) 6. (arata natura, provenienta) de. (Masa ~ brad.) 7. (partitiv) dintre, intre, printre. (Cel mai bun ~ toti.) 8. (partitiv) dintru. (Stie multe ~ ale vietii.) 9. (instrumental) cu. (Pocneste ~ bici.)

PRIM, -A adj., num. ord. 1. Cel dintai (in spatiu sau in timp); care se afla in fruntea unei serii. ◊ Materie prima = material prin a carui prelucrare se obtin produse finite. 2. Cel mai bun; cel mai insemnat etc. ◊ De prim rang = de calitate superioara. 3. Pe treapta cea mai inalta, intaiul in categoria respectiva. // Element prim de compunere savanta cu sensul „intai”, „primul”. [Var. primi-, primo-. / < lat. primus, cf. fr. primi-, it. primo-].

MUTATIE, mutatii, s. f. 1. Schimbare de domiciliu sau de sediu; indeplinire a formelor legale in legatura cu mutarea dintr-o locuinta sau dintr-o localitate in alta; viza de mutare. ♦ Inregistrare a unei schimbari intervenite in statutul personal sau de serviciu al unei persoane sau in situatia militara a cuiva. 2. Prefacere, transformare, schimbare, modificare (radicala). ♦ Spec. (Biol.) Aparitie brusca a unui caracter genetic nou, care reflecta o modificare ereditara corespunzatoare a materialului ereditar. ♦ Spec. (Fon.) Transformare sistematica a unei serii de sunete in altele. ◊ Mutatie consonantica (sau a consoanelor) = transformare a unor consoane oclusive in limbile germanice. 3. (Jur.) Transmitere a unui bun dintr-o proprietate in alta. – Din fr. mutation, lat. mutatio.

PRIM²-, -A num. ord., adj. 1. cel dintai (in spatiu sau in timp); care se afla in fruntea unei serii. ♦ (mat.) numar ~ = numar natural care nu admite alti divizori decat pe 1 si pe el insusi; materie ~a = materie bruta prin a carei prelucrare se obtin produse finite. 2. cel mai bun; cel mai insemnat etc. ♦ de ~ rang = de calitate superioara. 2. pe treapta cea mai inalta, intaiul in categoria respectiva. ♦ ~ ministru = premier (< lat. primus)