STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni si animale) A se opri din mers, a ramane pe loc; a se intrerupe dintr-o actiune, dintr-o miscare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din functionare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ◊ Expr. Stai ca trag, formula prin care cineva este somat sa ramana pe loc, sa nu se apropie (altfel riscand sa fie impuscat). A sta tintuit (sau nemiscat) (pe loc) = a nu face nici o miscare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi intruna, a nu mai tacea. ♦ (La imperativ, avand si valoare de interj.) Opreste! asteapta! ◊ Expr. Stai sa-ti spun (sau sa vezi) = lasa-ma sa-ti spun, ai rabdare, asteapta. Stai putin (sau un pic, cu binisorul etc.) = ai (putina) rabdare, nu te grabi. ♦ (Despre ploaie, vant) A conteni, a inceta, a se opri. 2. A ramane nemiscat intr-un loc, a nu pleca, a nu se indeparta de undeva; (despre vehicule) a stationa. ◊ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga incoace si incolo, a nu avea astampar. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binisor! = sezi linistit! astampara-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) astepti? ce (mai) doresti? Sta ce sta si... = asteapta cat asteapta si... A sta la (sau pe) locul sau = a) a nu pleca, a nu-si parasi locul; b) a pastra masura, a fi modest, rezervat. 3. A ramane intr-un serviciu, intr-o slujba, intr-o ocupatie. 4. A ramane, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a intarzia, a zabovi. II. 1. A se afla, a se gasi, a fi intr-un anumit loc. ◊ Expr. A sta inaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) inainte (sau in fata) = a) a se gasi la mica distanta in fata cuiva, privindu-l, vorbindu-i, asteptand porunci; b) a se impotrivi, a infrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva in cale (sau in drum) ori a sta in calea (sau in drumul) cuiva = a) a iesi inaintea cuiva (impiedicandu-l sa inainteze); b) a impiedica pe cineva sa faca ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de fata = a asista. A sta in fata cuiva = (despre sarcini, greutati etc.) a trebui, a urma sa fie realizat, rezolvat de cineva. A sta in umbra = a) a pandi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanta de...; b) a nu interveni, a se tine in rezerva. A-i sta (cuiva) in coaste (ori in coasta) sau ca un ghimpe in coaste (sau in inima, in ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanenta amenintare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la indemana cuiva, in imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limba, se zice cand cineva este gata sa spuna un lucru pe care n-ar trebui sa-l spuna sau cand nu gaseste termenul cautat si are totusi impresia ca e pe punctul de a si-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inima = (despre ganduri, preocupari) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grija, neliniste. A sta (piatra) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a impovara, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau talpile) = a fi decapitat. 2. A trai, a vietui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Inv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua sa fie; a dainui, a se mentine. III. 1. A avea o anumita pozitie sau atitudine, a se tine, a se aseza sau a fi asezat intr-un anumit fel. ◊ Loc. vb. A sta gramada (sau roi) = a se ingramadi, a se inghesui, a se imbulzi. ◊ Expr. A sta piatra (sau teapan, infipt in pamant) = a se tine drept si nemiscat. A sta cu mainile in san (sau incrucisate, la brau, cu bratele incrucisate) = a) a sta in inactivitate; b) a nu lua nici o masura, a nu intreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dintii la stele = a rabda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta in pat = a zacea (de boala). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi nelinistit, agitat, nerabdator. Stai jos! formula prin care cineva este invitat sa ia loc. A sta la masa = a lua masa, a manca. A sta ca o gaina (sau curca) plouata = a arata necajit, fara vlaga, fara chef. A sta in picioare = a nu se da batut, a rezista. ♦ Fig. (Inv.) A se tine tare pe pozitie, a nu da inapoi. ◊ Loc. vb. A sta impotriva (sau impotriva cuiva) sau a-i sta cuiva impotriva = a se impotrivi cuiva, a infrunta pe cineva. A sta pavaza = a apara pe cineva sau ceva. 2. A se indeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grija de... ◊ Expr. A sta (de cineva) sa... = a nu lasa (pe cineva) in pace pana ce nu..., a-i bate (cuiva) capul sa... 3. A fi fixat, prins in ceva sau de ceva, a atarna de ceva. ◊ Expr. A-i sta (cuiva ceva) in cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) in minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) in firea (cuiva) = a tine de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) in putinta = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Inv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafata unui lichid. IV. 1. (In expr.) A-i sta cuiva bine (sau rau) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi asa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rau). 2. (Despre situatii, treburi etc.) A fi intr-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rau), a se desfasura. V. (In locutiuni verbale sau in legatura cu alt verb, da acestora un aspect de durata) Stau si-mi aduc aminte. ◊ Expr. si loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorba (sau la taifas, taclale, povesti etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfatui cu cineva; a sta de vorba cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe ganduri = a fi absorbit de ganduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe ganduri = a sovai, a ezita. A sta la indoiala (sau in cumpana) = a) a ezita inainte de a lua o hotarare, a sovai; b) a se indoi de ceva. A sta de paza (sau de straja) sau a sta straja = a pazi. A sta la (sau de) panda = a pandi. A sta la tocmeala = a se tocmi, a se targui. VI. (Urmat de o propozitie secundara construita cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata sa... Sta sa inceapa ploaia. [Prez. ind. pers. 3 sta, imperf. stateam (reg. steteam) si stam, perf. s. statui (reg. stetei)] – Lat. stare.

SEDEA, sed, vb. II. Intranz. 1. A se afla asezat pe ceva; a sta jos. ◊ Expr. A sedea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerabdator si ingrijorat; a fi grabit sa plece. A sedea pe comoara = a fi foarte bogat si zgarcit. 2. A lua loc, a se aseza. ♦ A se opri din mers asezandu-se; a poposi. ♦ (De obicei la imperativ sau in constructii negative) A avea astampar, a fi linistit. Sezi locului ! 3. A sta, a se gasi, a ramane catva timp intr-un anumit loc, intr-o anumita situatie sau pozitie; a nu se misca din locul sau din pozitia ocupata. ◊ Expr. A sedea la masa = a lua masa, a manca. A(-i) sedea cuiva ceva la inima = a fi preocupat, stapanit de ceva, a dori ceva foarte mult. A sedea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezenta sa sau cu prea multe insistente. A sedea cu mainile in san (sau incrucisate, la brau, cu bratele incrucisate etc) = a nu face, a nu intreprinde nimic. A sedea stramb si a judeca (sau a vorbi, a grai) drept = a discuta cu franchete; a recunoaste adevarul. 4. A petrece catva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a ramane, a zabovi (intr-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla asezat sau depozitat intr-un loc. 5. A avea locuinta, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (In expr.) A(-i) sedea (cuiva) bine (sau rau, frumos, mandru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi asa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla intr-o anumita situatie (in raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nici o ocupatie. Sade toata ziua. – Lat. sedere.

A STATIONA ~ez intranz. 1) (despre vehicule, nave etc.) A se opri din mers pentru catva timp (pentru incarcare sau descarcare). 2) (despre motoare, masini de lucru etc.) A fi in stare de repaus; a se afla in inactivitate; a nu functiona; a stagna. 3) (despre nivelul apelor) A se mentine neschimbat. /<fr. stationner

A STOPA¹ ~ez 1. intranz. (despre vehicule, mecanisme etc.) A se opri din mers. 2. tranz. A face sa-si intrerupa miscarea. /<fr. stopper

DECROSA vb. I. 1. tr. A desprinde un obiect din carligul in care este agatat. 2. refl. (Despre o masina electrica) A se opri din mers, a iesi din regimul de functionare normal. 3. (Mil.) A rupe contactul cu inamicul. [P.i. 3,6 -seaza, ger. -sand. / < fr. decrocher].

DECROSA vb. I. tr. a desprinde ceva care a fost agatat. II. refl. 1. (despre o masina electrica) a se opri din mers, a iesi din regimul de functionare. 2. (mil.) a rupe contactul cu inamicul. 3. (despre straturi geologice) a se deplasa orizontal de-a lungul unei fracturi. (< fr. decrocher)

AHO interj. 1. Strigat cu care se incetineste sau opreste mersul boilor (injugati). 2. Strigat cu care incepe plugusorul. 3. Strigat prin care cautam sa oprim pe cineva de a face ceva.

FRANA, franez, vb. I. Tranz. A incetini sau a opri mersul unui vehicul cu ajutorul franei. ♦ Fig. A tine in loc, a impiedica, a opri dezvoltarea, cursul sau manifestarea unei actiuni, a unui proces, a unui sentiment. – Din fr. freiner (dupa frana, infrana).

mers s. n. Faptul de a merge. 1. Deplasare, miscare dintr-un loc in altul; umblet, mergere. ◊ mersul trenurilor sau vapoarelor = orar dupa care circula trenurile sau vapoarele; (concr.) tabel sau brosura care cuprinde acest orar. ◊ Loc. adv. Din mers = in timpul deplasarii, fara a se opri; mergand. ♦ Fel de a merge al cuiva; umblet, calcatura; ritm sau viteza cu care merge cineva. 2. (Rar) Curs, curgere (a unei ape curgatoare). 3. Iesire (a fumului, a gazelor etc.). 4. Evolutie, dezvoltare, desfasurare (a unui fenomen, a unui proces etc.); mod, curs, ritm de desfasurare (a unui fenomen, a unui proces etc.). ◊ mers inainte = progres. ♦ (Rar) Desfasurare a unei activitati. ♦ (Mod de) functionare a unui sistem tehnic, a unui mecanism, a unui instrument. ◊ mers in gol = regim de functionare in care nu se produce lucru mecanic util. mers in sarcina = regim in care se furnizeaza o anumita putere utila. – V. merge.

A FRANA ~ez 1. tranz. 1) (vehicule) A opri cu ajutorul franei. 2) fig. A impiedica sa se manifeste; a stavili. 2. intranz. (despre vehicule in miscare) A-si incetini sau a-si opri mersul. /<fr. freiner

cascaci, cascaciuri, s.n. (inv.) lemnul care opreste mersul morii de vant.

AHO interj. Strigat cu care se incetineste sau se opreste mersul boilor (injugati).

CIUS interj. Strigat cu care cineva indeamna magarul la drum sau cu care il opreste din mers. – Onomatopee.

STOPA¹, stopez, vb. I. Intranz. (Despre vehicule) A se opri. ♦ Tranz. A opri din mers un vehicul. – Din fr. stopper.

AHO interj. 1) (se foloseste pentru a opri din mers boii injugati). 2) (se foloseste la inceputul uraturii plugusorului). 3) reg. (se foloseste pentru a opri pe cineva sa faca ceva). /Onomat.

FRANA s.f. Aparat adaptat la un vehicul pentru a-i micsora viteza sau a-l opri din mers. ♦ (Fig.) Ceea ce opreste, incetineste, ingreuiaza o actiune, un proces etc. [Dupa fr. frein].

INTINSOARE, intinsori, s. f. (Rar) 1. Loc intins, spatiu larg. 2. mers zorit, fara oprire. ◊ Loc. adv. Intr-o intinsoare = a) intruna, fara intrerupere; b) repede, in goana. – Intins¹ + suf. -oare.

PRR interj. Cuvant cu care sunt opriti cai din mers. – Onomatopee.

PRR interj. (se foloseste pentru a opri caii din mers). /Onomat.

TRIPLARE s.f. Actiunea de a tripla si rezultatul ei. ♦ Depasire a unui vehicul, de orice fel, de catre un autovehicul, atunci cand acela este angajat in depasirea unui alt vehicul, oprit sau in mers, daca prin aceasta manevra se trece peste axa care desparte cele doua sensuri de circulatie ale drumului. [< tripla].

FRANA vb. I. tr. A opri, a incetini mersul unui vehicul cu ajutorul franei. ♦ (Fig.) A tine in loc, a incetini, a pune piedici. [Dupa fr. freiner].

FRANA vb. tr. a opri, a incetini mersul unui vehicul cu ajutorul franei. ◊ (fig.) a tine in loc, a incetini. (dupa fr. freiner)

TRIPLARE s. f. actiunea de a tripla. ◊ depasire a unui (auto)vehicul de catre al doilea, atunci cand primul este deja angajat in depasirea unui alt (auto)vehicul oprit sau in mers, daca prin aceasta manevra se trece peste axa ce desparte cele doua sensuri de circulatie ale drumului. (< tripla)

ciocirlie f. (imit. dupa cintecu acestei pasari, dupa cum se vede si din ardelenescu tirloi si tirlug, ciocirlie, si din bg. cevruliga c******a, cuculiga, dan. skovlarken, sued. skoglarken, supt infl. lui ciocielan. V. ciricai si sofrac. Cp. Bern. 1, 157 si 164). O pasare calatoare inrudita cu ciocirlanu, dar fara mot (alauda arvensis). Nu se pune pe copaci si are obicei sa zboare sus si sa cinte tinindu-se pe loc in aer. (Este si varietatea alauda arborea, mai mica, si melanocorypha [calandra, tatarica s. a.], mai mare). Est. Un fel de hora si melodia ei (V. tril). Ramura de vita taiata cu o bucata din ramura mai mare si rasadita ca sa se prinda. Tarus care e legat de un palimar (funie), iar acesta de pluta si pe care un plutas il infige in mal cind vrea sa opreasca pluta din mers.

NEA¹ interj. Strigat cu care se indeamna la mers, se cheama, se opresc sau se gonesc unele animale domestice. – Cf. na.

CIUS interj. (se foloseste pentru a indemna magarii sa mearga sau sa se opreasca). /Onomat.

A merge ≠ a sta, a (se) opri

ATERIZA vb. I. intr. (Despre avioane) A lua contact cu pamantul dupa zbor, mergand pe roti pana la oprire; (despre nave) a lua contact vizual cu uscatul (venind din larg) si a-l identifica. ♦ (Sport) A lua contact cu solul dupa o saritura. [Cf. fr. atterrir].

HO interj. 1. Strigat cu care sunt oprite vitele, mai ales caii. ♦ (Fam.; de obicei la adresa unui vorbitor) Destul! stai! opreste-te! ♦ (Rar) Strigat cu care se indeamna vitele la mers. 2. (Repetat; cu accentul frazei pe al doilea element) Exclamatie prin care se intaresc spusele cuiva. – Onomatopee.

mers n. 1) v. A merge. 2) Deplasare dintr-un loc in altul (a oamenilor si a vehiculelor, pe cai de comunicatie). ◊ Din ~ fara a se opri. ~ul trenurilor orarul de circulatie a trenurilor. 3) Mod de a merge; umblet. ~ usor. ~ apasat. 4) Mod de functionare a unui sistem tehnic. ~ul motorului. 5) Felul sum se desfasoara un fenomen sau un proces. ~ul lucrurilor. /v. a merge

BLOCA, blochez, vb. I. Tranz. 1. A izola un oras, un port sau un stat prin blocada. 2. A inchide o artera de circulatie; a opri circulatia, miscarea; a impiedica o persoana sau un vehicul in mers. 3. A fixa intr-o pozitie data; a imobiliza. ◊ Refl. Motorul s-a blocat. ♦ Refl. (Med.; despre un organ) A nu mai functiona. 4. A opri folosirea unor produse, a unor fonduri etc. necesare pentru alte scopuri. ♦ A opri completarea unui post vacant. – Fr. bloquer.

IMPIEDICA vb. 1. a se poticni, (reg.) a (se) scapata. (Calul se ~ in mers.) 2. a se poticni. (Se ~ la vorba.) 3. a infrana. (~ o caruta, la vale.) 4. a opri, a retine, (inv. si reg.) a popri, (inv.) a apara. (Nu-l pot ~ sa ...) 5. a jena, a stingheri, a stanjeni. (Il ~ in miscari.) 6. v. zadarnici. 7. a infrana, a opri, a stavili, (fig.) a frana. (Nu puteau ~ avantul revolutionar.) 8. v. evita. 9. v. anihila.

IMPIEDICARE s. 1. poticneala, poticnire, (inv.) poticnitura. (~ calului in mers.) 2. poticnire. (~ la vorba.) 3. infranare. (~ unui car, la vale.) 4. v. in-terzicere. 5. v. zadarnicire. 6. infranare, oprire, stavilire. (~ avantului industrial.) 7. v. evitare. 8. v. anihilare.

IMPIEDICA, impiedic, vb. I. 1. Refl. A se lovi (cu piciorul) de ceva sau de cineva care sta in cale (si a cadea); a se poticni. ◊ Expr. A se impiedica in picioare = a se impletici. A i se impiedica (cuiva) limba = a nu putea articula bine sunetele. A se impiedica la vorba = a gangavi. ♦ Fig. A da mereu peste ceva sau peste cineva care supara, stinghereste. 2. Tranz. A pune unui animal piedica la picioare, a-i lega picioarele ca sa nu poata fugi. ♦ A infrana rotile unui vehicul (pentru a-l face sa mearga greu). ♦ A pune piedica de siguranta la mecanismul armelor de foc. 3. Tranz. Fig. A opri, a tine in loc pe cineva sau ceva; a se pune in calea cuiva sau a ceva. [Var.: (reg.) impiedeca vb. I] – Lat. impedicare.

CARARE, carari, s. f.1. Drum ingust pe care se poate umbla numai cu piciorul; p. gener. drum. ◊ Loc. adv. Pe toate cararile = in tot locul, pretutindeni, la tot pasul. ◊ Expr. A umbla pe doua carari = a se clatina in mers; a fi beat. A-i taia (sau a-i inchide) cuiva cararea (sau cararile) = a opri pe cineva sa faca sau sa continue un drum. A-si indrepta cararile = a apuca intr-o directie. A-i scurta (cuiva) cararile = a omori (pe cineva) 2. Linie obtinuta prin despartirea in doua a parului de pe cap. – Lat. carraria.

TAMPON, tampoane, s. n. 1. Piesa la vehiculele de cale ferata, constand dintr-un disc masiv de otel si un resort puternic, care primeste socurile dintre vehicule in timpul mersului si care mentine o anumita distanta intre vagoanele cuplate. 2. Bucata de vata sau de tifon sterilizat, care se aplica pe o rana pentru a opri o hemoragie sau care se introduce intr-o cavitate naturala a organismului in scopuri terapeutice. 3. Substanta intrebuintata pentru a impiedica un anumit proces chimic. 4. Accesoriu de birou, alcatuit dintr-o placa curbata acoperita cu hartie sugativa, care serveste la uscarea cernelii dupa scriere. – Din fr. tampon.

TINE vb. 1. a avea, a purta. (~ in mana un buchet de flori.) 2. a purta. (O ~ de talie.) 3. v. imobiliza. 4. v. agata. 5. a purta, a sprijini, a sustine. (Vom merge cat ne-or ~ picioarele.) 6. v. apartine. 7. v. rezista. 8. v. pastra. 9. a (o) duce, a rezista. (O haina care ~ la tavaleala.) 10. v. rezista. 11. a ajunge. (Alimentele ne vor ~ doua luni.) 12. v. pastra. 13. a opri, a pastra, a rezerva. (I-a ~ loc la rand.) 14. v. dura. 15. v. dura. 16. a continua, a (se) intinde, a (se) lungi, a (se) prelungi. (Petrecerea a ~ pana a doua zi.) 17. a se intinde, a se lungi, a se prelungi. (Sirul ~ pana departe.) 18. v. lua. 19. a sta. (~-te drept!) 20. v. respecta. 21. v. respecta. 22. v. aniversa. 23. v. trai. 24. v. intretine. 25. v. pronunta. 26. v. durea.

opriTOARE ~ori f. 1) Frana rudimentara pusa la roata unui vehicul cu tractiune ani-mala. 2) Piesa de harnasament constand dintr-o funie sau curea groasa (mai rar lant), care se prinde de oiste si serveste la incetinirea mersului sau la oprirea unui vehicul tras de cai; popritoare. 3) Plasa cu care se astupa partea in forma de sac a navodului, ca sa nu iasa pestele. [G.-D. opritorii; Sil. o-pri-] /a opri + suf. ~toare

PASAJ s. n. 1. spatiu (acoperit) rezervat numai pietonilor pentru a trece dintr-o strada in alta. 2. incrucisare a unui drum cu o cale ferata, a doua drumuri sau a doua cai ferate. ◊ trecere fara oprire a unui tren printr-o statie de cale ferata. 3. (geogr.) trecatoare, pas³ (1). 4. fragment (mai lung) citat dintr-o alta lucrare. ◊ fraza melodica a unei compozitii. 5. migratiune periodica a pasarilor. 6. (echit.) alura a calului constand intr-un trap scurt, mai cadentat si mai elevat. ◊ spatiu al manejului in care se executa acest mers. (< fr. passage, it. passaggio, germ. Passage)