ORTOGRAFIE, ortografii, s. f. Ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corecta a unei limbi; aplicarea practica a acestor reguli. – Din lat. orthographia.

ORTOGRAFIE ~i f. Ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corecta a cuvintelor dintr-o limba. [G.-D. ortografiei] /<lat. orthographia

ORTOGRAFIE s.f. Totalitatea regulilor proprii unei limbi prin care se stabileste scrierea corecta a cuvintelor; aplicarea acestor reguli. [< lat. orthographia, cf. gr. orthographia < orthos – drept, grapheia – a scrie].

ORTOGRAFIE s. f. ansamblu de reguli proprii unei limbi privind scrierea corecta; aplicarea practica a acestor reguli. (< lat., gr. orthographia, fr. orthographie)

ORTOGRAFIE (‹ lat.; ngr.; {s} orto- + graphe „scriere”) s. f. (LINGV.) Ansamblu de scrierea corecta a cuvintelor unei limbi; aplicarea practica a acestor reguli. Exista doua tipuri principale de o.: fonetica, atunci cand scrierea reda pronuntarea limbii literare, si etimologica, atunci cand scrierea reflecta aspectul mai vechi al cuvintelor, mult depasit de pronuntare (de ex. in limbile franceza si engleza). Ortografia limbii romane este in general fonetica; incepand din 1860, cand s-a introdus scrierea oficiala cu litere latine, au existat numeroase sisteme ortografice, care oglindesc disputele reprezentantii curentului fonetic si al celui etimologic. Actuala o. se bazeaza, in cea mai mare parte, pe principiul fonetic sau fonematic, a carui aplicare este limitata uneori de principiile gramaticale sau de principiul etimologic, care impune exceptii in scrierea unor cuvinte vechi si a unor neologisme. ♦ Modul in care cineva scrie cuvintele.

ORTOGRAMA s.f. Model de scriere corecta. [Cf. fr. orthogramme < gr. orthos – drept, gramma – scriere].

AGRAMATISM s.n. (Liv.) Necunoastere a vorbirii si a scrierii corecte; (p. ext.) incultura, ignoranta. [Cf. germ. Agrammatismus, fr. agrammatisme < gr. a – fara, gramma – litera].

LICENTA s.f. 1. (In trecut) Titlu obtinut in urma unui examen special sustinut la terminarea studiilor superioare, prin care se dobandea dreptul de a exercita profesiunea corespunzatoare studiilor; examen de licenta; (p. ext.) diploma care atesta acest titlu. 2. Purtare care intrece limitele bunei-cuviinte. 3. (Rar) Invoire, permisiune. ◊ Licenta poetica = abatere usoara de la regulile gramaticale de pronuntare si de scriere corecta a cuvintelor pentru a invinge o dificultate de versificatie. 4. Contract de cedare a drepturilor de exploatare a unei inventii. ♦ (Iesit din uz) Autorizatie pentru exercitarea unui anumit comert, a unei anumite industrii sau pentru a importa si exporta marfuri, data de stat unui particular. [< fr. licence, it. licenza, lat. licentia].

AGRAMATISM s. n. 1. necunoastere a vorbirii si a scrierii corecte; incultura, ignoranta. 2. pierdere a capacitatii de a exprima cuvintele. (< fr. agrammatisme)

LICENTA s. f. 1. titlu la terminarea studiilor superioare, prin care se acorda dreptul de a exercita o profesiune; examen dat pentru obtinerea acestui titlu; diploma obtinuta. 2. contract prin care posesorul unui brevet de inventie acorda unei persoane sau statului dreptul de a folosi sau valorifica inventia sa. 3. autorizatie data de stat unui particular pentru exercitarea unui anumit comert, a unei anumite industrii sau pentru a importa si exporta marfuri. 4. atitudine, purtare care intrece limitele bunei-cuviinte; lipsa de respect pentru formele obisnuite. 5. figura retorica prin care oratorul indrazneste sa arate preopinentilor ca e just ceea ce ei resping eronat. ♦ ~ poetica = abatere usoara de la regulile de pronuntare si scriere corecta a cuvintelor, din necesitati prozodice. (< fr. licence, lat. licentia)

ORTOGRAMA s. f. model de scriere corecta. (< fr. orthogramme)

AGRAMATISM s. n. Necunoastere a scrierii si a vorbirii corecte; lipsa totala de invatatura; p. ext. incultura, ignoranta. – Din germ. Agrammatismus, fr. agrammatisme.

AGRAMATISM n. Necunoastere a scrierii si a vorbirii corecte; incultura. /<germ. Agrammatismus, fr. agrammatisme