APELPISÍT, -Ă, apelpisiți, -te, adj. (Înv.) Deznădăjduit; scos din sărite, exasperat. ♦ (Adesea substantivat) Nebun. – Participiul lui apelpisi (ieșit din uz).

ȚÂȚẤNĂ, țâțâni, s. f. 1. Balama. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din țâțâni = a supăra rău, a înfuria pe cineva, a scoate din sărite. A-și ieși din țâțâni = a-și pierde răbdarea, a se înfuria. 2. Porțiune unde cele două valve ale unei scoici sunt unite printr-un ligament elastic. 3. (Pop.) Rădăcina unui furuncul. – Lat. *titina.

EXASPERÁ, exasperez, vb. I. Tranz. A irita, a enerva peste măsură; a scoate din sărite, a agasa. [Pr.: -eg-zas-] – Din fr. exaspérer, lat. exasperare.

FÍRE, firi, s. f. 1. Mediul natural (împreună cu ființele care trăiesc în el). ◊ Loc. adv. Peste fire = extraordinar; în cel mai înalt grad. 2. Structură psihică și morală a unei ființe; caracter, temperament. 3. Minte, cuget; cumpăt. ◊ Loc. adj. În toată firea = ajuns la dezvoltare deplină, matur; în deplinătatea facultăților mintale, serios. ◊ Expr. A-și veni în fire = a-și reveni (după un șoc, o emoție puternică, un leșin). A scoate (pe cineva) din fire = a enerva (pe cineva), a înfuria, a scoate din sărite, din răbdări. A-și ține (sau a-și păstra) firea = a se stăpâni, a-și păstra cumpătul. A-și pierde firea sau a se pierde cu firea = a nu se mai putea stăpâni, a-și pierde cumpătul. A se prăpădi cu firea = a face tot posibilul; a se strădui; a se consuma foarte mult sufletește. – V. fi.

A EXASPERÁ ~éz tranz. A enerva peste măsură; a scoate din sărite. [Sil. ex-as-pe-ra] /<fr. exaspérer, lat. exasperare

RĂBDÁRE ~ări f. 1) v. A RĂBDA. ◊ A scoate pe cineva din ~ (sau din ~ări) a face pe cineva să-și piardă stăpânirea de sine; a scoate din sărite. A-și ieși din ~ (sau din ~ări), a-și pierde ~area a-și pierde stăpâ-nirea de sine; a-și ieși din sărite. A mânca ~ări prăjite (sau fripte) a îndura foame. Ai ~! așteaptă! 2) Stăruință manifestată în executarea unui lucru. ◊ ~ area trece marea (sau cu ~area se trece marea) perseverența te ajută să reusești în cele mai grele împre-jurări. /v. a răbda

EXASPERÁ vb. I. tr. A enerva tare, a aduce la desperare, a scoate din sărite. [Pron. eg-zas-. / < fr. exaspérer, cf. lat. exasperare].

EXASPERÁ vb. tr. a enerva, a irita peste măsură; a scoate din sărite. (< fr. exaspérer, lat. exasperare)

SĂRÍT², -Ă, săriți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. (Fam.) Smintit, țicnit, aiurit, nebun. 2. (În expr.) Cu inima sărită = extrem de emoționat, de îngrijorat. II. S. f. 1. (În expr.) A-și pierde sărita sau a-și ieși din sărite = a-și pierde cumpătul, a se enerva. A scoate (pe cineva) din sărite = a supăra rău, a înfuria pe cineva. 2. (Pop.) Săritură, salt; p. ext. distanță mică. ◊ Loc. adj. De-a sărita = cu sărituri, săltăreț. – V. sări.

SĂRÍTĂ ~e f. 1): De-a ~a sărind; în salturi; prin sărituri. Pe ~e trecând peste anumite părți; făcând omisiuni. La ~a în galop. 2): A scoate (pe cineva) din ~e a face (pe cineva) să-și piardă răbdarea, să-și iasă din fire; a supăra grozav (pe cineva). A-și ieși din ~e a-și pierde calmul; a se enerva; a se înfuria. /v. a sări

AJÚR, ajururi, s. n. Broderie artistică pe o țesătură din care s-au scos anumite fire. ♦ Rărituri în lungimea (și în lățimea) unei țesături, produse în timpul țesutului sau, la tricouri, printr-un sistem de legare pe sărite a firelor. – Fr. ajour.

ȘPAGĂ s.f. (Mold., ȚR) Armă albă. A: Au sărit pe o fereastră cu șpaga a mînă în gloata turcilor. PSEUDO-MUSTE. Au lepădat spăgile. NECULCE. Au întrat în Iași cu mare alai și cu multă oaste cu spegele scoase din teacă. CANTA; cf. IM 1754, 72v. B: Au scos șpaga și l-au jungheat. R. POPESCU. Care nevoie văzînd straordinariul și ceialalți, au scos șpăgile să se apere. IM 1730, 102r. Variante: spagă (NECULCE; CANTA). Etimologie: rus. špaga.