Rezultate din textul definițiilor
GEORAMA, georame, s. f. incapere sferica pe a carei fata interioara este reprezentata in relief scoarta terestra in scopul studierii ei. [Pr.: ge-o-] – Din fr. georama, engl. georama.
PLUTONISM s. n. 1. Totalitatea proceselor geologice legate de miscarea topiturilor magmatice la mari adancimi in scoarta terestra. 2. Conceptie geologica care considera ca formarea rocilor s-ar datora numai topiturilor magmatice. – Din fr. plutonisme.
LOCALIZARE, localizari, s. f. Actiunea de a (se) localiza si rezultatul ei. ♦ Localizari cerebrale = legarea diverselor procese psihice de anumite regiuni ale scoartei cerebrale. ♦ (Tehn.) Detectare si precizare a pozitiei unui obiect, a locului unui defect dintr-o piesa, a unui zacamant in scoarta terestra, a unui post de radioemisiune etc. ♦ Opera literara adaptata pentru a corespunde anumitor conditii de loc sau de timp. – V. localiza.
EPIROGENEZA s. f. Proces de ridicare a unor portiuni mari din scoarta terestra deasupra nivelului marii, datorita miscarilor tectonice oscilatorii si care are drept rezultat formarea unor suprafete continentale. – Din fr. epirogenese.
ERUPTIVISM s. n. Ansamblu de fenomene care conduc la producerea eruptiei magmei in scoarta terestra. – Din fr. eruptivisme.
DECROSARE, decrosari, s. f. Actiunea de a (se) decrosa si rezultatul ei. ♦ (Geol.) Fractura in scoarta terestra de-a lungul careia se decroseaza (3) stratele. – V. decrosa.
SEISMIC, -A, seismici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se refera la seisme, care apartine seismelor. ◊ Unde seismice = unde elastice care se raspandesc in scoarta terestra, fiind provocate de cutremure sau de explozii artificiale. Statie seismica = complex de aparatura pentru inregistrarea undelor seismice. Regiune seismica = regiune in care cutremurele de pamant sunt frecvente si puternice. ♦ Care serveste la inregistrarea si studierea oscilatiilor scoartei terestre. Aparate seismice. 2. S. f. Seismometrie. – Din fr. seismique.
ALTIMETRIE f. Ramura a topografiei care se ocupa cu stabilirea altitudinii punctelor caracteristice de pe scoarta terestra. /<fr. altimetrie
A SE CUTA ma ~ez intranz. 1) (despre produse textile, confectii etc.) A face cute. 2) (despre scoarta terestra) A se deforma in cute sub actiunea proceselor interne. 3) (despre piele, fata etc.) A capata cute; a se increti; a se zbarci; a se rida. /Din cuta
DIASTROFISM n. geol. Totalitate a deformarilor si dislocarilor pe care le sufera straturile din scoarta terestra sub actiunea miscarilor tectonice. [Sil. di-as-] /<fr. diastrophisme
FACIES ~uri n. 1) med. Aspect caracteristic al fetei in cursul unei boli sau intr-o stare emotiva; fizionomia bolnavului. 2) geol. Aspect caracteristic al unui strat din scoarta terestra. ~ marin. 3) arheol. Ansamblu de trasaturi ale unei culturi vechi. [Sil. -ci-es] /<lat. facies, fr. facies
FRACTURA ~i f. 1) Leziune constand in ruperea unui os sau a unui membru. 2) Loc al acestei leziuni. 3) Ruptura in scoarta terestra aparuta ca urmare a miscarilor tectonice verticale; falie. /<fr. fracture, lat. fractura
GEOFON ~oane n. Aparat pentru receptionarea undelor acustice ce se propaga in scoarta terestra. /<fr. geophone
LITOSFERA f. Invelis extern solid de pe suprafata globului pamantesc; scoarta terestra. [G.-D. litosferei; Sil. -to-sfe-] /<fr. lithosphere
MAGMATISM n. Totalitate a proceselor geologice care conditioneaza aparitia, deplasarea si consolidarea magmei in scoarta terestra. /<fr. magmatisme
ROCA roci f. Agregat material natural care constituie scoarta terestra si se prezinta sub forma aproape uniforma. ~ magmatica. ~ vulcanica. / < it. rocca, fr. roc, roche
SEISMOMETRIE f. Ramura a seismologiei care se ocupa cu studiul modului si vitezei de propagare a undelor seismice din scoarta terestra si cu construirea aparatelor corespunzatoare. /<fr. seismometrie
SINCLINAL ~e n. geol. Cuta concava a straturilor din scoarta terestra. [Sil. sin-cli-] /<fr. synclinal
SONDA ~e f. 1) Gaura cilindrica forata in scoarta terestra in vederea exploatarii unor hidrocarburi fluide sau in vederea explorarii rocilor. 2) Instalatie speciala care serveste la exploatarea hidrocarburilor fluide din scoarta terestra sau la exploatarea rocilor. 3) Aparat care serveste la extragerea unei probe dintr-un material compact, pulverulent sau granular. 4) Instrument pentru determinarea adancimii unei ape si pentru recunoasterea naturii fundului acesteia. 5) Aparat pentru explorarea verticala a atmosferei. 6) Instrument medical tubular cu care se examineaza un canal sau un organ cavitar; cateter. [G.-D. sondei] /<fr. sonde
TERTIAR ~a (~i, ~e) (despre perioade de timp) Care constituie a treia faza a unei evolutii. ◊ Era ~a perioada geologica cand pe scoarta terestra apar forme de relief; neozoic. [Sil. -ti-ar] /<fr. tertiaire, lat. tertiarius
DECROSARE s.f. Actiunea de a (se) decrosa si rezultatul ei; decrosaj. ♦ Fractura in scoarta terestra in lungul careia unul din compartimentele rezultate este deplasat in sens orizontal. ♦ Rupere a unui aliniament arhitectonic prin retragerea sau impingerea inainte a unui element. [< decrosa].
DIAPIRISM s.n. (Geol.) Proces de migratiune lenta a unor roci din zonele profunde spre suprafata sub actiunea presiunii din scoarta terestra. [Cf. it. diapirismo < gr. dia – prin, peirein – a strapunge].
DISLOCARE s.f. Actiunea de a (se) disloca si rezultatul ei; dislocatie. ♦ Ruptura produsa in scoarta terestra de catre fortele tectonice, prezentand o deplasare a elementelor geologice respective. ♦ Separare a doi termeni dintr-un grup sintactic prin introducerea de cuvinte intre determinat si determinant. [< disloca].
IZOANABAZA s.f. (Geol.) Linie care uneste punctele in care scoarta terestra are aceeasi viteza de inaltare. [Pron. -zo-a-, var. isoanabaza s.f. / < engl. isoanabase, cf. fr. isoanabase].
STEREORESTITUTIE s.f. Restitutia unei portiuni din scoarta terestra, inregistrata pe fotograme conjugate. [Gen. -iei. / cf. fr. stereorestitution].
CRATOGEN s.n. 1. Regiune intinsa din scoarta terestra, care, intr-o anumita perioada, nu a suferit miscari de cutare, ci numai miscari lente de ridicare sau de coborare. 2. Platforma. [< germ. Kratogen].
DIASTROFISM s.n. (Geol.) Totalitatea deformarilor si dislocarilor pe care le sufera stratele din scoarta terestra sub actiunea miscarilor tectonice. ♦ Teorie care atribuie geneza unor fenomene de eroziune si a formelor rezultate unor deformari lente ale scoartei terestre. [Pron. di-as-. / < fr. diastrophisme, cf. gr. diastrophe – rasucire].
ERUPTIVISM s.n. Ansamblu de fenomene legate de miscarea si de localizarea magmelor in scoarta terestra sau pe suprafata ei. [< fr. eruptivisme].
MAGMATISM s.n. Totalitatea proceselor in legatura cu deplasarea magmei in scoarta terestra. [Cf. fr. magmatisme].
CEMENTATIE s. f. 1. cementare. 2. intarire si pierdere a elasticitatii straturilor externe ale lemnului. 3. zona de ~ = zona din scoarta terestra in care se produce imbogatirea in sulfuri secundare a unui zacamant de sulfuri primare. (< fr. cementation)
CRATOGEN s. n. 1. regiune intinsa din scoarta terestra, care, intr-o anumita perioada, nu a suferit miscari de cutare, ci numai miscari lente de ridicare sau de coborare. 2. platforma continentala. (< fr. cratogene)
DECROSARE s. f. 1. actiunea de a (se) decrosa; decrosaj. 2. fractura in scoarta terestra in lungul careia unul din compartimentele rezultate este deplasat in sens orizontal. 3. rupere a unui aliniament arhitectonic prin retragerea sau impingerea inainte a unui element. (< decrosa)
DIAPIRISM s. n. migratiune lenta a unor roci din zonele profunde spre suprafata sub actiunea presiunii din scoarta terestra. (< it. diapirismo)
DIASTROFISM s. n. totalitatea deformarilor si dislocarilor pe care le sufera straturile din scoarta terestra sub actiunea miscarilor tectonice. (< fr. diastrophisme)
EPIRO- elem. „scoarta terestra”, „mediu terestru”. (< fr. epiro-, cf. gr. epeiros, continent)
EPIROGENEZA s. f. proces de ridicare a unor portiuni mari din scoarta terestra deasupra nivelului marii, datorita miscarilor tectonice oscilatorii. (< fr. epirogenese)
FILON s. n. 1. depunere a unui minereu in crapaturile rocilor din scoarta terestra; vana. 2. (fig.) sursa, izvor, origine. (< fr. filon)
GEOGRAFIE s. f. stiinta care studiaza si descrie scoarta terestra cu toate elementele sale, din punct de vedere fizic, economic, biologic etc. si fenomenele care se produc la suprafata ei. ♦ ~ umana = antropogeografie; ~ lingvistica = metoda de cercetare a fenomenelor de limba prin stabilirea ariilor lor de raspandire pe baza de anchete pe teren; geolingvistica. (< fr. geographie, lat. geographia)
IZOANABAZA s. f. linie care uneste punctele in care scoarta terestra are aceeasi viteza de inaltare. (< engl. isoanabase)
MAGMATISM s. n. totalitatea proceselor in legatura cu deplasarea magmei in scoarta terestra. (< fr. magmatisme)
MOBILISM s. n. 1. caracter mobil. 2. teorie care sustine ca scoarta terestra este in continua miscare. (< fr. mobilisme)
STEREORESTITUTIE s. f. restitutie a unei portiuni din scoarta terestra inregistrata pe fotograme conjugate. (< fr. stereorestitution)
sonda (-de), s. f. – 1. Gaura cilindrica in scoarta terestra pentru exploatarea unui zacamint. – 2. Pahar inalt, pahar de bere. Fr. sonde. – Der. sonda, vb. din fr. sonder; sondaj, s. n., din fr. sondage.
BIOGEOCHIMIE (‹ germ.) s. f. Ramura a geochimiei care studiaza relatiile dintre biosfera si celelalte geosisteme din punct de vedere chimic (compozitia chimica a organismelor si modul de participare a materiei vii si a produselor si de descompunere in procesele de migratie si de acumulare a elementelor chimice din scoarta terestra). Metodele b. sint folosite si in prospectiunile zacamintelor de minerale utile.
abraziune s. f. 1. roadere a scoartei terestre datorita vantului sau curentilor apei. 2. roadere a unui material prin frecare cu un abraziv. (< fr. abrasion, lat. abrasio)
CALEDONIANA adj. (In sintagma) Orogeneza caledoniana = totalitatea miscarilor de cutare a scoartei terestre petrecute in timpuri stravechi si care au dat nastere muntilor din Scotia, Scandinavia etc. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. caledonienne.
CAROTAJ, carotaje, s. n. Determinare prin foraj a structurii si compozitiei straturilor scoartei terestre, bazata pe analiza probelor carotelor (2) sau pe masurarea marimilor fizice caracteristice ale rocii strabatute. – Din fr. carottage.
CATAMORFISM, catamorfisme, s. n. (Geol.) Totalitatea proceselor care se produc in partea superioara a scoartei terestre. – Din engl. catamorphisme.
GEOCRIOLOGIE s. f. Ramura a geografiei fizice care studiaza zonele de inghet ale scoartei terestre. [Pr.: ge-o-cri-o-] – Din fr. geocryologie.
GEODEPRESIUNE, geodepresiuni, s. f. (Geol.) Depresiune tectonica primara, rezultata din miscarile scoartei terestre. [Pr.: ge-o-de-pre-si-u-ne] – Geo[logic] + depresiune.
GEODINAMIC, -A, geodinamici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplina care studiaza modificarile scoartei terestre sub actiunea diferitilor agenti. 2. Adj. De geodinamica (1). [Pr.: ge-o-] – Din fr. geodynamique.
GEOMECANICA s. f. Studiul legilor mecanice dupa care se produc modificarile scoartei terestre. [Pr.: ge-o-] – Din fr. geomecanique.
GEOSINCLINAL, geosinclinale, s. n. Regiune mobila a scoartei terestre care sufera, in cursul timpului geologic, o scufundare intensa, insotita de manifestari vulcanice si de acumulare a unor serii de depozite sedimentare de mare grosime, transformandu-se ulterior intr-un lant muntos cutat, ca urmare a miscarilor tectonice. [Pr.: ge-o-] – Din fr. geosynclinal.
GEOTECTONIC, -A, geotectonici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramura a geologiei care studiaza structura scoartei terestre si cauzele miscarilor si deformarilor pe care le sufera aceasta; tectonica. 2. Adj. Care apartine geotectonicii (1), privitor la geotectonica. [Pr.: ge-o-] – Din rus. gheotektonika. Cf. germ. Geotektonik.
GEOTERMIC, -A, geotermici, -ce, adj. Care apartine caldurii din interiorul scoartei Pamantului, privitor la aceasta caldura. ◊ Treapta geotermica = distanta pe verticala, spre interiorul scoartei terestre, la care se inregistreaza cresterea succesiva a temperaturii cu cate 1° C. [Pr.: ge-o-] – Din fr. geothermique.
GRABEN, grabene, s. n. Portiune scufundata a scoartei terestre, de forma alungita si marginita de falii paralele. – Din germ. Graben, fr. graben.
HIDROLOGIE s. f. Stiinta care studiaza proprietatile generale ale apelor de la suprafata scoartei terestre, legile generale care dirijeaza procesele din hidrosfera, influenta reciproca dintre hidrosfera, atmosfera, litosfera si biosfera, precum si prognoza evolutiei elementelor hidrologice, in vederea folosirii lorVezi nota rationale in economie. – Din fr. hydrologie.
HORST, horsturi, s. n. Regiune a scoartei terestre marginita de falii, care a ramas ridicata dupa scufundarea regiunilor vecine. – Din germ. Horst.
INTRAMAGMATIC, -A, intramagmatici, -ce, adj. (Geol.) Din interiorul magmei; care s-a consolidat in adancimea scoartei terestre. – Intra1-+magmatic.
INTRUZIUNE, intruziuni, s. f. 1. Faptul de a (se) introduce fara drept intr-o societate, intr-o functie etc. 2. Proces de patrundere si de solidificare a magmei in crapaturile scoartei terestre sau de-a lungul suprafetelor cu rezistenta slaba. ♦ (Concr.) Corp de roci formate in urma acestui proces. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. intrusion.
TRANSGRESIUNE, transgresiuni, s. f. (Geol.) Proces de inaintare a apelor marine spre uscat, pe suprafete mari, ca efect al miscarii de coborare a scoartei terestre. [Pr.: -si-u-. Var.: transgresie s. f.] – Din fr. transgression, lat. transgressio, -onis.
TECTONIC, -A, tectonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se refera la tectonica (2), care apartine tectonicii, care este legat de miscarile scoartei Pamantului. 2. S. f. Ramura a geologiei care studiaza structura scoartei terestre si cauzele miscarilor si deformarilor ei. ♦ Structura geologica. – Din fr. tectonique.
TOPOGRAFIE s. f. Ramura a geodeziei care se ocupa cu tehnica masuratorilor unei portiuni a scoartei Pamantului, cu determinarea pozitiei elementelor scoartei terestre pe suprafete mici (considerate plane), precum si cu tehnica reprezentarii grafice sau numerice a suprafetelor masurate, in scopul intocmirii de harti si planuri. ♦ Descriere amanuntita a unui loc sub raportul asezarii, configuratiei etc.; mod in care sunt dispuse in spatiu elementele unui ansamblu. – Din fr. topographie.
PLUTONIC, -A, plutonici, -ce, adj. (Despre roci eruptive si corpurile pe care le alcatuiesc) Care s-a format prin actiunea vulcanilor in adancul scoartei terestre. ◊ Roca plutonica = nume dat rocilor abisale si intrusive. – Din fr. plutonique.
PLUTONITE s. f. pl. Roci magmatice consolidate in adancurile scoartei terestre. – Din pluton2.
OROGEN orogene, s. n. (Geol.) Regiune vasta a scoartei terestre unde au avut loc miscari tectonice intense care au dus la formarea unui lant muntos cutat. – Din orogeneza (derivat regresiv).
OROGENEZA, orogeneze, s. f. Ansamblu de procese tectonice care se produc in zonele mobile ale scoartei terestre si care au drept rezultat formarea unui lant muntos cutat; orogenie (1). – Din fr. orogenese.
CUTARE2 cutari, s. f. Actiunea de a (se) cuta si rezultatul ei. ♦ Proces de indoire a stratelor si de formare a cutelor sub actiunea miscarilor scoartei terestre. – V. cuta.
EROZIUNE, eroziuni, s. f. 1. Proces complex de roadere si de sapare a scoartei terestre prin actiunea unor agenti externi; rezultatul acestui proces, erodare. ♦ Proces de roadere a corpurilor pe (sau prin) care curge un fluid. 2. Ulceratie usoara, superficiala a pielii sau a mucoaselor, cauzata de agenti fizici, chimici, mecanici sau aparuta in urma unei inflamatii; excoriatie. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. erosion, lat. erosio, -onis.
MOFETA, mofete, s. f. Produs gazos, constituit in cea mai mare parte din bioxid de carbon, degajat prin crapaturile scoartei terestre in fazele finale ale activitatii vulcanice. – Din it. mofeta, fr. mofette.
NEOTECTONIC, -A, neotectonici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Parte a geologiei care studiaza miscarile mai recente de deformare a scoartei terestre. 2. Adj. Care tine de neotectonica, relativ la neotectonica. [Pr.: ne-o-] – Neo- + tectonica.
TERTIAR, -A, tertiari, -e, adj. 1. Care reprezinta stadiul al treilea sau faza a treia in dezvoltarea unui lucru. 2. (In sintagma) Era tertiara (si substantivat, n.) = perioada geologica caracterizata prin mari prabusiri ale scoartei terestre, care au dat nastere marilor de azi si au facut sa apara lanturi intregi de munti. [Pr.: -ti-ar] – Din fr. tertiaire, lat. tertiarius.
RIFT, rifturi, s. n. (Geol.) Sir de rupturi ale scoartei terestre sub fundul oceanelor. ♦ Fisura in sol facuta de un rau. – Din fr., engl. rift.
DENUDATIE, denudatii, s. f. 1. Proces complex de nivelare a scoartei terestre, sub actiunea agentilor geografici externi, prin dezagregarea, alterarea si erodarea rocilor, indepartarea materialelor rezultate si acumularea lor ulterioara in regiuni mai joase; denudare. 2. Stare a unui dinte sau a unui os dezvelit, descoperit. – Din fr. denudation, lat. denudatio.
SEDIMENTARE, sedimentari, s. f. Actiunea de a se sedimenta si rezultatul ei. ♦ Totalitatea proceselor fizice, chimice si biologice care se desfasoara la suprafata scoartei terestre si in urma carora are loc depunerea unor fragmente sau particule de minerale, roci, organisme etc. din care provin rocile sedimentare. ♦ Fenomen de depunere lenta a particulelor solide dintr-o suspensie, dintr-o emulsie etc. prin cadere libera sau prin centrifugare; sedimentatie. ◊ (Med.) Viteza de sedimentare = intervalul de timp in care se depun globulele rosii dintr-o cantitate de sange recoltat intr-un tub de sticla gradat, care permite depistarea unor procese infectioase. – V. sedimenta.
STRATIGRAFIE s. f. Ramura a geologiei care studiaza formatiile geologice ale scoartei terestre, pentru a determina varsta si succesiunea lor. – Din fr. stratigraphie.
SUBSIDENTA, subsidente, s. f. 1. Miscare de coborare a unei mase de aer in atmosfera, insotita de incalzirea aerului. 2. (Geol.) Proces de coborare treptata a scoartei terestre, care are loc in bazinele de sedimentare. – Din fr. subsidence.
SUBVULCANIC, -A, subvulcanici, -ce, adj. Care se afla in zonele superficiale ale scoartei terestre. – Sub1- + vulcanic.
CUTARE s. 1. (GEOL.) incretire. (Proces de ~ a scoartei terestre.) 2. v. ridare.
CUTA s. 1. cret, fald, godeu, pliseu, pliu, (reg.) patura. (~ a unei rochii.) 2. v. botitura. 3. indo-itura, (rar) rasfrangatura, rasfransatura, rasfrantura. (~ la un obiect de imbracaminte.) 4. (GEOL.) incretitura. (~ a scoartei terestre.) 5. v. incretitura. 6. v. rid.
CAROTAJ ~e n. Determinare a structurii scoartei terestre bazate pe analiza carotelor. ~ radioactiv. ~ magnetic. /<fr. carottage
A CARTOGRAFIA ~ez tranz. (harti sau planuri topografice) A intocmi, reprezentand pe plan suprafete ale scoartei terestre. [Sil. -fi-a] /Din cartografie
FILON ~oane n. Masa compacta si continua de roci eruptive sau de substante minerale, existenta in crapaturile scoartei terestre; vana. /<fr. filon
FLEXURA ~i f. Deformatie a straturilor de roci, datorita miscarilor tectonice ale scoartei terestre. /<fr. flexure
GEOLOGIE f. Stiinta care se ocupa cu studiul structurii si evolutiei scoartei terestre. /<fr. geologie
GEOMORFOLOGIE f. Ramura a geografiei fizice care se ocupa cu studiul morfologiei scoartei terestre; morfologie a Pamantului. /<fr. geomorphologie
GEOSINCLINAL ~e n. geol. Depresiune a scoartei terestre scufundata in mare, care, in urma unor depozite sedimentare mari si a miscarilor tectonice in decursul timpului geologic, se transforma intr-un lant muntos. /<fr. geosynclinal
GEOTECTONICA f. Ramura a geologiei care se ocupa cu studiul miscarii si deformarii scoartei terestre. /<germ. Geotektonik
HIPOCENTRU ~e n. Centru al unui cutremur, situat in adancul scoartei terestre; focar seismic. /<fr. hypocentre
MAGMA ~e f. Masa minerala incandescenta, fluida sau vascoasa, aflata in interiorul scoartei terestre, care, iesind la suprafata si solidificandu-se, formeaza rocile eruptive. /<fr. magma
MINERALIZATIE f. Proces de formare a unor minerale in crapaturile scoartei terestre. /<fr. mineralisation
NEOTECTONICA f. 1) Ramura a geologiei care se ocupa cu studiul miscarilor scoartei terestre din ultima perioada geologica. 2) Totalitate a miscarilor tectonice mai noi. [Sil. ne-o-] /neo- + tectonica
PLIOCEN1 n. geol. 1) Perioada a doua a neogenului, situata intre miocen si pleistocen si caracterizata prin depozite marine sau lacustre. 2) Ansamblu de straturi ale scoartei terestre datand din aceasta perioada. [Sil. pli-o-] /<fr. pliocene
REGRESIUNE ~i f. 1) Proces de retra-gere a apelor marii sau ale oceanului de pe o portiune a uscatului, cauzata de miscarile scoartei terestre. 2) Reducere a raspandirii geografice a unui fenomen de limba. 3) Miscare a unui corp ceresc in sens opus celui in care se misca Soarele. 4) inv. Intoarcere de la o forma superioara de dezvoltare la una inferioara; regres. [Sil. -si-u-] /<fr. regression
SEISMOGRAMA ~e f. Grafic care reprezinta oscilatiile scoartei terestre, inregistrate de un seismograf. /<fr. seismogramme
SOL2 ~uri n. Strat superior al scoartei terestre, care se caracterizeaza prin fertilitate si pe care cresc plante; pamant. /<fr. sol, lat. solum
SUBSOL ~uri n. 1) Parte a scoartei terestre situate dedesubtul solului. 2) Parte a unei cladiri situata mai jos de suprafata solului; etaj subteran. 3) Spatiu din partea de jos a unei pagini de ziar, unde se publica articole mari. 4) Parte din josul unei pagini de carte unde se fac trimiteri bibliografice sau note explicative. /sub- + sol
TECTONIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de tectonica; propriu tectonicii. 2) Care este caracteristic pentru miscarile scoartei terestre. /<fr. tectonique
TECTONICA f. 1) Ramura a geologiei care se ocupa cu studiul miscarilor si modificarii scoartei terestre. 2) Structura geologica. [G.-D. tectonicii] /<fr. tectonique
TEREN ~uri n. 1) Intindere de pamant (delimitata in functie de relief); portiune de pamant. ◊ A pregati ~ul a face lucrari pregatitoare inainte de a intreprinde ceva. A sonda (sau a pipai, a tatona) ~ul a cerceta imprejurarile (inainte de a intreprinde ceva) pentru a-si asigura reusita. A castiga ~ a progresa intr-o actiune, reusind putin cate putin. A parasi ~ul a ceda; a se da batut. 2) Sol dintr-o portiune a scoartei terestre, conside-rat din punct de vedere al naturii sale. ~ argilos. 3) Suprafata de pamant special amenajata in vederea anumitelor lucrari sau activitati. 4) fig. Domeniu de activitate; sfera de preocupari. ◊ Pe ~ la fata locului; la locul de munca. /<fr. terrain
TRANSGRESIUNE ~i f. Proces de inaintare a apelor maritime asupra unor suprafete mari de uscat ca urmare a coborarii nivelului scoartei terestre. /<fr. transgression
TARANA f. 1) Sol faramitat. ◊ Fie-i ~a usoara formula folosita la inmormantare. 2) fig. Ramasite ale unei fiinte dupa moarte. 3) Strat superior al scoartei terestre. [G.-D. taranei] /<lat. terrina
ALIT s.n. (Geol.) Roca afinata de culoare rosie, continand o mare cantitate de aluminiu si fier, produsa prin procese de alterare a scoartei terestre in conditii de temperatura si umiditate ridicate. ♦ Constituent principal al clincherelor de ciment portland artificial. [< fr. allite].
AVANFOSA s.f. (Geol.) Depresiune alungita a scoartei terestre, situata intre un lant muntos cutat si o platforma. [< fr. avant-fosse].
BRADISEISMIC, -A adj. Referitor la fenomenul de oscilatie lenta a scoartei terestre in regiunile vulcanice. [Pron. -se-is-. / < fr. bradyseismique].
DETERSIUNE s.f. 1. Efectul produs de detergenti; curatare, spalare. ♦ Dezlipire a peliculei de material strain de pe suprafata unui material. 2. Roadere, slefuire a scoartei terestre de catre ghetari. [Pron. -si-u-, var. detersie s.f. / < fr. detersion].
EXONDA vb. I. refl. (Geol.; despre suprafete ale scoartei terestre) A se ridica deasupra nivelului marii; (despre locuri inundate) a se usca. [< fr. exonder].
GEOTUMOARE s.f. Proeminenta de mari dimensiuni a scoartei terestre, rezultata printr-o puternica miscare de inaltare. [< fr. geotumeur].
INGRESIUNE s.f. Avansare locala a marii peste uscat in urma miscarilor de scufundare a scoartei terestre. [Pron. -si-u-. / cf. fr. ingression, lat. ingressio].
INJECTIE s.f. 1. Introducere fortata cu seringa a unei substante lichide in corp; (p. ext.) lichidul astfel introdus. 2. Introducere sub presiune a combustibilului in camera de ardere a unui motor. 3. (Mat.) Functie injectiva. 4. (Geol.) Patrundere sub presiune a unei magme in zonele cele mai adanci ale scoartei terestre. [Gen. -iei, var. injectiune s.f. / cf. fr. injection].
INTRUZIUNE s.f. 1. Actiunea de a se introduce fara drept intr-o societate, intr-o functie. 2. (Geol.) Patrundere a magmei in crapaturile scoartei terestre. ♦ Magma solidificata patrunsa in crapaturile formate in interiorul scoartei terestre. ♦ Patrundere a apei marine in apele dulci din vecinatatea litoralului sau din raurile afluente. 3. Patrundere a unei formatii anatomice intr-o alta formatie anatomica vecina. [Pron. -zi-u-, var. intrusiune, intruzie s.f. / cf. fr. intrusion].
IZOCATABAZA s.f. Linie care uneste punctele cu aceeasi intensitate a miscarii de scufundare a scoartei terestre. [Var. isocatabaza s.f. / < fr. isocatabase, cf. gr. isos – egal, kata – in jos].
IZOSTAZIE s.f. (Geol.) Teorie potrivit careia intre diversele compartimente ale scoartei terestre ar exista un echilibru relativ datorita diferentelor de densitate ale materialelor lor. [< fr. isostasie, cf. gr. isos – egal, stasis – asezare].
NEOTECTONICA s.f. Totalitatea miscarilor neotectonice. ♦ Parte a geologiei care studiaza miscarile de formare a scoartei terestre de la sfarsitul tertiarului si pana in prezent. [Gen.-cii. / cf. germ. Neotektonik].
PAROXISM s.n. 1. Intensitate maxima a unei boli, a unui sentiment etc. ♦ Surescitare, tulburare extrema. 2. Intensificare brusca a activitatii fortelor interioare ale Pamantului, care duce la formarea muntilor si la modificari ale scoartei terestre. [Pl. -me, -muri. / cf. fr. paroxysme, germ. Paroxysmus, it. parossismo, gr. paroxysmos].
PLANATIE s.f. (Geol.) Proces de netezire a regiunilor inalte si accidentate ale scoartei terestre, datorita factorilor modificatori externi. [< engl. planation].
PLATFORMA s.f. I. 1. Suprafata plata, planseu mobil sau fix (la un vehicul, la un vagon etc.). ♦ Parte a unui tramvai, a unui autobuz etc. pe unde urca sau coboara calatorii. ♦ Vagon, (auto)camion care are o suprafata plata, deschisa pentru transport. 2. Parte a unei cladiri, formata dintr-o suprafata orizontala plana. ♦ Rampa pentru incarcarea si descarcarea vagoanelor. 3. Portiune mai rigida si mai solida a scoartei terestre. ♦ Platforma continentala = marginea submersa a continentelor, care se inclina usor de la tarm spre povarnisul continental. ♦ Loc ses (pe un deal, pe un munte). II. (Fig.) Program, expunere de principii ale unui partid politic, ale unei grupari oarecare, baza teoretica. [< fr. plate-forme, cf. germ. Plattform].
SUBVULCAN s.m. (Geol.) Corp de roci intruzive, intarite la suprafata scoartei terestre. [< germ. Subvulkan].
ALTIMETRIE s.f. Ramura a topografiei care se ocupa cu stabilirea altitudinii punctelor caracteristice ale scoartei terestre; hipsometrie. [Gen. -iei. / < fr. altimetrie].
BATOLIT s.m. Roca intruziva in forma de masiv, care a luat nastere prin racirea si consolidarea magmei in interiorul scoartei terestre. [< fr. batholithe, cf. gr. bathos – adancime, lithos – piatra].
BLOC1 s.n. 1. Bucata, masa mare dintr-o materie grea si tare; corp, obiect dintr-o bucata. ♦ Bloc continental = sector al scoartei terestre de mari dimensiuni, inconjurat de depresiuni oceanice sau marine de mare adancime. ♦ (Poligr.) Caracter de litera, inrudit cu caracterul grotesc. 2. Gramada de obiecte, de lucruri etc. care formeaza o masa unica. ◊ In bloc = impreuna, laolalta, global. ♦ (Filat.) Ansamblu de marci postale, neseparate intre ele, desprinse impreuna dintr-o coala. 3. Pachet, mapa de foi de hartie egale prinse impreuna, servind pentru a face insemnari, desene etc. 4. Piesa metalica turnata, care cuprinde cilindrii unui motor. 5. (Ferov.) Mecanism care permite manevrarea acelor din cabina acarului sau din statie. ◊ Bloc sistem = dispozitiv de semnalizare folosit pentru a evita orice ciocnire intre trenuri care circula sau manevreaza pe aceeasi linie. 6. Grup de voleibalisti care sar la fileu pentru a impiedica pe adversari sa inscrie un punct dintr-o lovitura de atac. [< fr. bloc, cf. (3) bloc-notes, (4) bloc-moteur].
CAROTAJ s.n. Determinarea structurii terenurilor scoartei terestre prin scoaterea de carote (II) [in DN] sau prin masurarea unei proprietati fizice a rocii respective. [< fr. carottage].
CATAMORFISM s.n. (Geol.) Totalitatea proceselor care se produc in partea superioara a scoartei terestre. [Cf. gr. kata – in jos, morphe – forma].
EXOGEN, -A adj. Format, dezvoltat la exterior. ♦ (Despre factori geologici) Care actioneaza la suprafata scoartei terestre si a caror sursa de energie este extraterestra. [< fr. exogene, cf. gr. exo – in afara, gennan – a produce].
GEODEPRESIUNE s.f. Depresiune tectonica primara, rezultata din miscarile scoartei terestre. [Pron. -si-u-. / < fr. geodepression].
GEORAMA s.f. Incapere sferica pe a carei fata interioara sunt reprezentate in relief forma si accidentele scoartei terestre. [< fr. georama, cf. gr. ge – pamant, horama – privire].
GRABEN s.n. (Geol.) Compartiment al scoartei terestre scufundat, marginit de falii paralele. [< germ. Graben , cf. fr. graben].
HIPOCENTRU s.n. Centru subpamantean al v*********r unui cutremur; regiune din adancul scoartei terestre de unde se propaga un cutremur. [< fr. hypocentre, cf. gr. hypo – sub, kentron – centru].
HORST s.n. Regiune a scoartei terestre marginita de falii, ramasa ridicata dupa scufundarea regiunilor vecine. [Pl. -turi. / < germ. Horst, cf. gr. horst].
INTRAMAGMATIC, -A adj. (Geol.) Care este in interiorul magmei; care s-a consolidat in adancimea scoartei terestre. [Cf. fr. intermagmatique].
MOFETA s.f. Emanatie de bioxid de carbon care strabate prin crapaturile scoartei terestre in regiunile vulcanice. [Cf. it. moffetta, fr. mofette].
OROGEN s.n. (Geol.) Regiune vasta a scoartei terestre in care au avut loc mari miscari tectonice. [< fr. orogene].
PALEONTOLOGIE s.f. Ramura a geologiei care studiaza vietuitoarele fosile existente in sedimentele scoartei terestre. [Gen. -iei. / < fr. paleontologie, cf. gr. palaios – vechi, on – fiinta, logos – studiu].
REVOLUTIE s.f. I. 1. Schimbare brusca, prin salt, a unui fenomen, care trece de la o stare calitativa veche la o stare calitativa noua, superioara. 2. Transformare radicala in raporturile social-economice si politice ale unei societati si care consta in trecerea puterii politice din mainile vechii clase dominante, in mainile unei clase noi, precum si in sfaramarea vechilor relatii de productie si instaurarea unor relatii de productie noi, corespunzatoare nivelului de dezvoltare a fortelor de productie. 3. (Fig.) Schimbare profunda, radicala, intr-un anumit domeniu; transformare brusca si totala. ♦ (In ideologia marxista) Revolutie culturala = parte componenta a revolutiei socialiste, cuprinzand schimbarile pe care aceasta le aduce in planul moral-spiritual. II. 1. Miscare periodica a unui corp ceresc; timpul in care un corp ceresc parcurge intreaga sa orbita. 2. (Geom.) Miscare de rotatie a unui corp in jurul unei drepte fixe. 3. Schimbare geologica a scoartei terestre. 4. (Fiz.) Miscare a unui corp care parcurge o curba fixa. ♦ Miscare de rotatie completa a unei roti in jurul osiei sale. [Gen. -iei. / cf. fr. revolution, lat. revolutio].
RIFT s.n. (Geol.) Sir de rupturi ale scoartei terestre suboceanice. ♦ Taietura, fisura in sol facuta de un rau. [< fr., engl. rift].
SEISMIC, -A adj. Referitor la seisme. ♦ Regiune seismica = regiune in care cutremurele de pamant sunt frecvente si puternice. ♦ Care serveste la inregistrarea si la studierea oscilatiilor scoartei terestre. [Pron. se-is-. / cf. fr. seismique].
SEISMOGRAMA s.f. Grafic obtinut cu ajutorul unui seismograf, reprezentand oscilatiile scoartei terestre. [Pron. se-is-. / < fr. seismogramme, cf. gr. seismos – cutremur, gramma – scriere].
TECTONICA s.f. 1. Ramura a geologiei care studiaza modificarile stratelor geologice datorita miscarilor scoartei terestre; geotectonica. 2. Structura geologica. [Gen. -cii. / < fr. tectonique, cf. gr. tekton – tamplar].
TEREN s.n. 1. Intindere de pamant. ♦ A sonda terenul = a examina cu atentie situatia sau imprejurarile inainte de a intreprinde ceva; a se informa. ♦ Sol. ♦ Loc, regiune. 2. (Geol.) Totalitatea formatiilor geologice dintr-o portiune a scoartei terestre. 3. (Fig.) Domeniu de activitate, de preocupari. ♦ Pe teren = la fata locului; la locul de munca. [< fr. terrain].
ALIT s. n. roca sedimentara, rosie, din aluminiu si fier, produsa prin alterarea scoartei terestre. ◊ constituent principal al clincherelor de ciment portland artificial. (< fr. allite)
ALTIMETRIE s. f. ramura a topografiei care se ocupa cu determinarea altitudinii punctelor caracteristice ale scoartei terestre; hipsometrie. (< fr. altimetrie)
ANTICLINAL, -A s. n. 1. partea convexa a unei cute a scoartei terestre. 2. (biol.) plan de diviziune celulara perpendicular pe axul central. (< fr. anticlinal)
ANTIIZOSTATIC, -A adj. (despre fenomene) care actioneaza in sensul deranjarii echilibrului izostatic al scoartei terestre. (< anti- + izostatic)
APOMAGMATIC, -A adj. (despre agregate cristaline sau amorfe) format din crapaturile scoartei terestre din solutii magmatice. (< fr. apomagmatique)
AVANFOSA s. f. depresiune alungita a scoartei terestre, intre un lant muntos cutat si o platforma (< fr. avant-fosse)
BATOLIT s. m. roca intruziva, in forma de masiv, din racirea si consolidarea magmei in interiorul scoartei terestre. (< fr. batholite)
BRADISEISMIC, -A adj. referitor la fenomenul de oscilatie lenta a scoartei terestre in regiunile vulcanice. (< fr. bradyseismique)
CALEDONIAN, -A I. adj., s. n. (din) etajul inferior al devonianului. II. adj. orogeneza ~a = ansamblu de miscari orogenice de cutare a scoartei terestre la sfarsitul silurianului, afectand Scotia si Scandinavia. (< fr. caledonien)
CATAMORFISM s. n. totalitatea proceselor care se produc in partea superioara a scoartei terestre. (< engl. catamorphism)
CATENA s. f. 1. lant de incretituri ale scoartei terestre, formate cam in aceeasi perioada de timp; sistem muntos. 2. lant de atomi uniti intre ei prin valente simple sau multiple. (< lat. catena)
DETERSIUNE s. f. 1. efectul produs de detergenti; curatare, spalare. ◊ dezlipire a peliculei de material strain de pe suprafata unui material. 2. roadere, slefuire a scoartei terestre de catre ghetari. (< fr. detersion)
EPIROGENETIC, -A adj. referitor la epirogeneza. ♦ miscari e = miscari oscilatorii de ridicare sau de scufundare ale scoartei terestre care se produc pe suprafete intinse. (< germ. epirogenetisch)
EXOGEN, -A adj. 1. (med.) format, dezvoltat la exterior; care se datoreaza unor cauze din afara organismului. 2. (despre factori geologici) care actioneaza la suprafata scoartei terestre si a caror sursa de energie este extraterestra. (< fr. exogene)
EXONDA vb. refl. (despre suprafete ale scoartei terestre) a se ridica deasupra nivelului marii datorita miscarilor tectonice; (despre locuri inundate) a se usca. (< fr. sexonder)
FOSIL, -A I. adj. (despre organisme, formatii geologice etc.) conservat in straturile Pamantului. II. s. f. 1. rest, urma a unui animal sau a unei plante, apartinand unor epoci geologice anterioare, care s-au pastrat in depozitele sedimentare ale scoartei terestre. 2. (fig.; ir.) batran cu idei invechite. (< fr. fossile, lat. fossilis)
GEOCRIOLOGIE s. f. ramura a geografiei fizice care studiaza zonele de inghet ale scoartei terestre. (< fr. geocryologie)
GEOMECANICA s. f. studiul legilor mecanice ale modificarilor scoartei terestre; mecanica solurilor. (< fr. geomecanique)
GEONOMIE s. f. studiul legilor fizice dupa care se produc modificarile scoartei terestre. (< fr. geonomie)
GEORAMA s. f. incapere sferica pe a carei fata interioara sunt reprezentate in relief forma si accidentele scoartei terestre. (< fr. georama, engl. georama)
GEOSINCLINAL s. n. vasta depresiune a scoartei terestre, care se scufunda progresiv si unde au loc modificari vulcanice si de acumulare de depozite sedimentare, in pante detritice (flis.). (< fr. geosynclinal)
GEOTECTONIC, -A I adj. referitor la geotectonica. II. s. f. disciplina care studiaza structura scoartei terestre. (< germ. geotektonisch, /II/ germ. Geotektonik, rus. gheotektonika)
GEOTUMOARE s. f. proeminenta de mari dimensiuni a scoartei terestre, rezultata printr-o puternica miscare de inaltime. (< fr. geotumeur)
GRABEN s. n. compartiment al scoartei terestre scufundat, marginit de falii. (< germ. Graben, fr. graben)
HERCINIC, -A adj. orogeneza ~a = cutare a scoartei terestre care a avut loc in carbonifer, dand nastere la o serie de munti, din Apalasi pana in Asia Centrala si traversand Europa. (< germ. herzynisch)
HIDROLOGIE s. f. 1. stiinta care studiaza proprietatile mecanice, fizice si chimice ale apelor de la suprafata scoartei terestre. 2. studiul terapeutic al apelor minerale. (< fr. hydrologie)
HIPOCENTRU s. n. loc din interiorul scoartei terestre de unde se propaga spre suprafata undele unui cutremur. (< fr. hypocentre)
HORST s. n. regiune mai inalta a scoartei terestre, marginita de falii, ramasa ridicata dupa scufundarea regiunilor vecine. (< germ. Horst)
HURONIAN I. s. n. subdiviziune superioara a erei arhaice. II. adj. cutare ~a = cutare a scoartei terestre care a avut loc in Scandinavia si Canada, in algonkian. (< fr. huronien)
INGRESIUNE s. f. avansare locala a marii pe uscat, in urma miscarilor de scufundare a scoartei terestre. (< fr. ingression, lat. ingressio)
INJECTIE s. f. 1. injectare (I, 1, 2). 2. produsul care se injecteaza. 3. (mat.) functie injectiva. 4. patrundere sub presiune a unei magme in zonele cele mai adanci ale scoartei terestre. (< fr. injection, lat. iniectio)
INTRAGEANTICLINAL s. n. zona de ridicare a scoartei terestre in interiorul unui geanticlinal. (< intra- + geanticlinal)
INTRAGEOSINCLINAL s. n. zona de scufundare a scoartei terestre in cadrul unui geosinclinal, separata prin intrageanticlinale. (< intra- + geosinclinal)
INTRAMAGMATIC, -A adj. (despre minerale) cu cristale consolidate in adancimea scoartei terestre, in interiorul unui bazin magmatic, ajunse la suprafata prin crapaturi sau in urma fenomenelor vulcanice. (< fr. intramagmatique)
INTRUZIUNE s. f. 1. introducere ilegala intr-o societate, intr-o functie. 2. patrundere a magmei in crapaturile scoartei terestre; magma insasi. ◊ patrundere a apei marine in apele dulci din vecinatatea litoralului sau din raurile afluente. 3. patrundere a unei formatii anatomice intr-o alta vecina. (< fr. intrusion)
IZOCATABAZA s. f. linie care uneste punctele cu aceeasi intensitate a miscarii de scufundare a scoartei terestre. (< fr. isocatabase)
IZOSTAZIE s. f. teorie potrivit careia intre diversele compartimente ale scoartei terestre e un echilibru relativ, datorita diferentelor de densitate a materialelor lor. (< fr. isostasie)
LARAMIC, -A adj. cutare ~a = faza de miscari tectonice, intre cretacic si paleogen, care prin regresiuni a definitivat configuratia marilor unitati ale scoartei terestre. (< germ. laramisch)
LAURENTIAN, -A adj. cutare ~a = cutare precambriana a scoartei terestre care a avut loc in America de Nord. (dupa germ. laurentisch)
MOFETA s. f. emanatie de bioxid de carbon care strabate prin crapaturile scoartei terestre in regiunile vulcanice. (< it. mofeta, fr. mofette)
OROGEN s. n. regiune vasta a scoartei terestre cu mari miscari tectonice. (< fr. orogene)
PALEONTOLOGIE s. f. stiinta care studiaza vietuitoarele fosile descoperite in sedimentele scoartei terestre. (< fr. paleontologie)
PAROXISM s. n. 1. intensitate maxima a unei boli, a unui sentiment etc. ◊ surescitare, tulburare extrema. 2. intensificare brusca a activitatii fortelor interioare ale Pamantului, care duce la formarea muntilor si la modificari ale scoartei terestre. (< fr. paroxysme, germ. Paroxysmus, gr. paroxysmos)
PEDOSFERA s. f. strat de suprafata al scoartei terestre unde s-au format si se formeaza solurile. (< fr. pedosphere, engl. pedosphere)
PLACA s. f. 1. foaie de metal, lemn, sticla, ebonita etc. ♦ ~ aglomerata = placa din aschii de lemn presate cu diferiti lianti; ~ fotografica = placa de sticla acoperita pe una din fete cu o emulsie fotosensibila; ~ de acumulator = fiecare dintre electrozii unui acumulator, pe care se afla o pasta de materie activa. 2. disc muzical. ♦ a schimba (sau a intoarce) a = a schimba subiectul unei discutii sau comportarea fata de cineva. 3. ~ turnanta = disc de otel sau de fonta, prevazut cu sine, care, rotindu-se pe un pivot, serveste la intoarcerea vehiculelor usoare de cale ferata; (fig.) raspantie, incrucisare de drumuri. 4. ~ de fundatie = fundament de beton al unei cladiri; placa de baza. 5. tabla pe care este scris, sapat ceva. 6. proteza dentara. 7. ~ continentala = bucata relativ independenta a scoartei terestre, de forma unei calote sferice, care se misca in raport cu altele. (< fr. plaque)
PLANATIE s. f. proces de netezire a regiunilor inalte si accidentate ale scoartei terestre datorita factorilor modificatori externi. (< fr., engl. planation)
PLATFORMA s. f. I. 1. suprafata orizontala plana, planseul mobil sau fix (la un vehicul, la un vagon etc.). ♦ vagon, (auto)camion care are o suprafata plata, deschisa. ♦ parte a unui tramvai, autobus etc. pe unde urca sau coboara calatorii. 2. loc rezervat la bordul unor nave pentru apuntarea avioanelor si elicopterelor. ♦ suprafata de teren pe care se ridica noi constructii. ♦ ~ de lansare = loc amenajat pentru lansarea rachetelor mari; ~ spatiala = satelit artificial de mari dimensiuni, baza de lansare de pe orbita a navelor interplanetare; ~ industriala = zona in care sunt concentrate mai multe unitati industriale. 3. parte a unei cladiri, formata dintr-o suprafata orizontala plana. ♦ rampa pentru incarcarea si descarcarea vagoanelor. 4. (sport) instalatie orizontala rigida de pe care se executa sarituri in apa. 5. portiune mai rigida si mai solida a scoartei terestre. ♦ ~ continentala = zona a fundului marii care se inclina usor de la tarm spre povarnisul continental. ♦ constructie plutitoare sau fixa destinata forajului marin. ♦ loc ses (pe un deal, pe un munte). II. (fig.) program, expunere de principii ale unui partid politic, ale unei grupari oarecare, baza teoretica. (< fr. pate-forme)
PLUTONIC, -A adj. (despre roci eruptive) format prin actiunea vulcanilor, in adancul scoartei terestre; plutonian (I, 1). (< fr. plutonique)
PRECAMBRIAN, -A adj., s. n. (din) prima era geologica, anterioara cambrianului, care dureaza de la consolidarea scoartei terestre pana la aparitia trilobitilor; antecambrian. (< fr. precambrien)
PROFIL s. n. 1. contur, aspect al fetei cuiva privita dintr-o parte. ◊ (fig.) aspect, portret. figura. 2. contur al unui lucru, al unei forme de relief etc. ◊ desen reprezentand o sectiune verticala a unui element de constructie, a scoartei terestre etc. 3. domeniu de specializare a unei intreprinderi, institutii etc. ◊ specialitate, specific. 4. piesa decorativa in relief servind la ornamentarea unei cladiri, la imbunatatirea acusticii unei sali etc. 5. produs laminat din otel ori din alte metale sau mase plastice, de diferite forme. (< fr. profil, germ. Profil)
REVOLUTIE s. f. I. 1. (fil.) etapa a dezvoltarii in care au loc transformari calitative profunde, schimbari radicale, esentiale, orientate de la inferior la superior, de la vechi la nou, asigurand realizarea progresului intr-un ritm rapid. ♦ ~ sociala = actiune sociala de transformare radicala calitativa a societatii, prin care se realizeaza trecerea de la o formatiune inferioara la alta superioara; ~ culturala = proces de transformare radicala in domeniul ideologiei si culturii, care insoteste o revolutie sociala. 2. ~ industriala = proces complex de transformare calitativa a bazei tehnice a productiei; ~ tehnico-stiintifica = proces contemporan care determina schimbari radicale in domeniul fortelor de productie, prin dezvoltarea accelerata a stiintei si tehnicii, prin perfectionarea proceselor tehnologice. 3. (fig.) schimbare profunda, radicala, intr-un anumit domeniu; transformare brusca si totala. II. 1. miscare de rotatie a unui corp ceresc in jurul altuia. 2. (mat.) miscare de rotatie a unui corp in jurul unei drepte fixe. 3. schimbare geologica a scoartei terestre. 4. (fiz.) miscare a unui corp care parcurge o curba fixa. ◊ miscare de rotatie completa a unei roti in jurul osiei sale. (< fr. revolution, lat. revolutio, germ. Revolution)
RIFT s. n. sir de rupturi ale scoartei terestre suboceanice. ◊ fisura in sol facuta de un rau. (< fr., engl. rift)
SEISMOTROPISM s. n. tropism cauzat de v********e scoartei terestre. (< fr. seismotropisme)
SINCLINAL s. n. partea concava a unei cute a scoartei terestre. (< fr. synclinal)
SOL2 s. n. 1. strat superficial, afanat, al scoartei terestre, in care se dezvolta viata vegetala. 2. teritoriu, pamant. ♦ exercitiu la ~ = proba de gimnastica executata la nivelul podelei. (< fr. sol, lat. solum)
STRATIGRAFIE s. f. 1. ramura a geologiei care studiaza evolutia scoartei terestre; geologie istorica. 2. procedeu de cercetare arheologica prin studiu succesiv al straturilor unui teren. 3. tomografie. 4. dispunere pe o axa verticala in perspectiva cronologica sau sociala a unor fapte de limba. (< fr. stratigraphie)
SUBVULCAN s. m. corp de roci intruzive, intarite la suprafata scoartei terestre. (< germ. Subvulkan)
TECTONIC, -A I. adj. referitor la tectonica. II. s. f. 1. ramura a geologiei care studiaza modificarile straturilor geologice datorate miscarilor scoartei terestre; geotectonica. 2. structura geologica. (< fr. tectonique)
TEREN s. n. 1. intindere de pamant. ♦ a sonda (sau a tatona) ~ ul = a examina cu atentie situatia sau imprejurarile inainte de a intreprinde ceva; a se informa; a castiga (sau a pierde) ~ = a avansa pas cu pas (sau a da inapoi) intr-o actiune; a parasi ~ ul = a ceda, a se da batut. ◊ sol. ◊ loc, regiune. 2. spatiu amenajat pentru sporturi si recreare. 3. totalitatea formatiilor geologice dintr-o portiune a scoartei terestre. 4. loc unde se desfasoara o activitate, unde are loc o actiune. 5. (fig.) domeniu de activitate, de preocupari. ♦ pe ~ = la fata locului; la locul de munca. (< fr. terrain)
ANOMALIE (‹ fr., lat.) s. f. Abatere de la normal, de la regula; spec., abatere de la caracterul normal al contructiei sau formei unui organ, a unei parti a corpului sau a intregului organism; (in sens larg) malformatie congenitala. ♦ A. de temperatura = abatere a temperaturii medii a unui punct fata de valorile medii multianuale. ♦ A. geochimica = deviatie a continutului in elemente chimice al unei portiuni de teren fata de fondul general al regiunii sau al scoartei terestre. ♦ A. geofizica = deviatie a caracteristicilor geofizice, evidentiata prin masuratori pe o anumita suprafata, in raport cu fondul general al regiunii sau scoartei Pamintului. ♦ A. magnetica = deviatie a cimpului magnetic al Pamintului de la valorile normale. Poate fi: continentala (supr. 10-100.000 km2; ex. a.m. din Siberia de Est), regionala (1-10 km2) si locala, datorata prezentei zacamintelor de fier; ex. a.m. de la Krivoi Rog, Kursk.
CAROTAJ (‹ fr.) s. n. Operatie de determinare a naturii si a constitutiei stratelor scoartei terestre strabatute prin foraj, bazata pe analiza probelor (carotelor) sau pe masurarea marimilor fizice, caracteristice, ale rocilor strabatute. C. seismic = procedeu de c. bazat pe determinarea vitezei undelor seismice provocate prin explozii. C. magnetic = procedeu de c. bazat pe determinarea intensitatii de magnetizare sau a susceptibilitatii magnetice. C. radioactiv = procedeu de c. bazat pe masuratori de radioactivitate naturala sau provocata.
CINABRU (‹ fr.) s. n. 1. Sulfura naturala de mercur, care se formeaza din solutii alcaline, hidrotermal, la temperaturi joase si se depune in apropierea suprafetei scoartei terestre. Are culoare rosie-carmin si luciu adamantin; este casanta si are aspect de mase compacte sau de pojghite pulverente. Este cel mai important minereu de mercur (86,2% mercur). 2. Culoare rosie, cu tonuri intre stacojiu si violet, folosita inca din antic.
CLARKE [claa], Frank Wigglesworth (1847-1931), geochimist american. A calculat pentru prima data (1889) compozitia chimica medie a scoartei terestre. Op. pr.: „Date geochimice”.
SILICIU (‹ fr. {i}; {s} lat. silex, silicis „cremene”) s. n. Element chimic (Si; nr. at. 14, m. at. 28,086), semimetal din grupa carbonului. Este cel mai raspandit element din natura dupa oxigen (constituind 26,7% din masa scoartei terestre); se gaseste numai combinat, ca silice si silicati. Se prezinta cristalizat in sistemul cubic si in stare amorfa. Se obtine prin aluminotermie sau prin reducerea silicei cu carbune in cuptorul electric. Este putin reactiv din punct de vedere chimic. Se intrebuinteaza ca agent de reducere in metalurgie, la prepararea ferosiliciului si la fabricarea dispozitivelor semiconductoare. A fost descoperit (1823) de J.J. Berzelius.
CONTRACTIE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Micsorare a volumului unui corp in urma unui proces fizic si tehnologic (uscare, solidificare, sinterizare etc.). ◊ Teoria contractiei = teorie prin care se explica formarea muntilor pornind de la racirea planetei, contractarea nucleului sau si cutarea scoartei terestre. Emisa de geologul francez Leonce Elie de Beaumont, in 1852. 2. Fenomen de reducere treptata a sectiunii transversale a unei vine de lichid pina la o valoare minima in raport cu aria orificiului prin care a trecut fluidul. 3. (FIZIOL.) Diminuare in volum, lungime sau diametru a unor tesuturi sau organe, determinata de actiunea anumitor stimuli (fizici, chimic etc.). ◊ C. musculara = scurtare a unui muschi in urma e*******i sale; are ca efect realizarea unui lucru mecanic si asigura miscarile animalelor pluricelulare. 4. C. gravitationala = reducerea volumului unei stele datorita fortelor de atractie gravitationala, insotita de eliberarea unei mari cantitati de energie.
CROFESIMA (‹ crom + fier + siliciu + magneziu) s. f. Patura din interiorul scoartei terestre, curinsa intre 1.200-1.700 km adincime; este constituita din crom, fier, siliciu si magneziu
SAN ANDREAS, una dintre cele mai mari falii active ale scoartei terestre, situata in SV S.U.A., pe tarmul NV al G. California, extinsa pe directie NV-SE, pe c. 970 km lungime, de la N de Point Arena (trecand prin San Francisco, San Jose, Palmdale, Palm Springs, lacul Salton) si pana in apropiere de granita S.U.A. cu Mexic pe fl. Colorado. In prezent, falia S.A. se largeste cu c. 6 cm pe an. In aceasta zona se produc cutremure de intensitati diferite (cele mai puternice cutremure au avut loc in 1857, 1906 si 1989) dar exista temerea ca in viitor este posibila producerea unui seism de magnitudine exceptionala.
GISMENT s.n. 1. Unghiul format de axa unui avion cu directia catre un post de emisie terestru. 2. Dispozitia stratelor minerale in scoarta Pamantului. ♦ Strat de minerale. [Pl. -turi, -te. / < fr. gisement].
scoarta ~e f. 1) Strat exterior care acopera tulpinile si ramurile plantelor lemnoase; coaja. ◊ Cu obraz de ~ lipsit cu totul de rusine. Mama (sau sora) de ~ mama (sau sora) vitrega. ~ terestra invelisul solid al Pamantului. ~ cerebrala strat superior al emisferelor cerebrale, constituit din substanta cenusie.) 2) Coperta tare a unei carti. ◊ A citi din ~ in ~ a citi de la inceput pana la sfarsit. 3) pop. Covor de lana. 4) inv. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale carutei facute din scanduri si folosite in loc de loitre. /<lat. scortea