Rezultate din textul definițiilor
CATACLAZA, cataclaze, s. f. Zdrobire totala sau partiala a minereurilor componente din roci sub actiunea proceselor dinamice din scoarta pamantului. – Din fr. cataclase, germ. Kataklase.
CEMENTATIE, cementatii, s. f. 1. (Chim.) Cementare. 2. Intarire si pierdere a elasticitatii suprafetei lemnului. 3. (Geol.; in sintagma) Zona de cementatie = zona din scoarta pamantului in care se produce imbogatirea in sulfuri secundare a unui zacamant de sulfuri primare. – Din fr. cementation.
INCALECARE, incalecari, s. f. Actiunea de a (se) incaleca si rezultatul ei; incalarare. ♦ (Geol.) Ruptura produsa in scoarta pamantului, insotita de deplasarea unei mase de roci peste alta. – V. incaleca.
VADOASA, vadoase, adj. (In sintagma) Apa vadoasa = apa provenita din infiltratia in scoarta pamantului a apelor rezultate din precipitatiile atmosferice. – Vad + suf. -os
EXONDARE, exondari, s. f. Proces de ridicare deasupra nivelului marii a unor suprafete din scoarta pamantului, datorita miscarilor tectonice. – V. exonda.
PETROGRAFIE s. f. Ramura a geologiei care se ocupa cu studiul rocilor din scoarta pamantului din punctul de vedere al compozitiei lor mineralogice si chimice, al formarii lor, al transformarilor pe care le sufera, al raspandirii lor in scoarta etc. – Din fr. petrographie.
CRATOGEN, cratogene, s. n. 1. Regiune intinsa din scoarta pamantului care intr-o anumita perioada nu a suferit miscari de cutare, ci numai miscari lente de ridicare sau de coborare. 2. Platforma. – Din fr. cratogene.
PRUND, prunduri, s. n. 1. Pietris marunt amestecat cu nisip, care se gaseste pe fundul si pe malul apelor sau, in straturi, in scoarta pamantului. ♦ Albie, fund de apa (cu pietris). ♦ Pietris marunt care se asterne pe drumuri sau pe sosele; prundis. 2. Mal, tarm, teren acoperit cu pietris; prundis; teren format din pietris. 3. Insula mica, fara vegetatie, formata din aluviuni, pe cursul unui rau. – Din sl. prondu.
NATIV, -A, nativi, -e, adj. 1. (Despre insusiri) innascut, natural (I 4); firesc. 2. (Chim.; despre elemente, mai ales despre metale) Care se gaseste in zacamintele din scoarta pamantului in stare pura, necombinata cu alte substante. – Din lat. nativus, fr. natif, germ. nativ.
SINCLINAL, sinclinale, s. n. (Geol.) Cuta a straturilor din scoarta pamantului care prezinta aspectul unei albii cu concavitatea indreptata in sus. – Din fr. synclinal.
CUTA, cutez, vb. I. 1. Tranz. A increti, a indoi (adanc) un material textil, a-i face falduri, cute, creturi; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarta pamantului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbarci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a imbatrani. – Din cuta.
EXCAVATIE ~i f. Groapa in scoarta pamantului creata de un fenomen natural sau facuta de om in diferite scopuri. [G.-D. excavatiei] /<fr. excavation, lat. excavatio, ~onis
FALIE ~i f. geol. Ruptura in scoarta pamantului aparuta ca urmare a miscarilor tectonice verticale. [Art. falia; G.D. faliei; Sil. -li-e] /<fr. faille
ZACAMANT ~inte n. 1) Strat de substante minerale utile, aflate in scoarta pamantului. 2) Loc in pamant unde se gasesc astfel de straturi. /v. a zacea
BITUM s. n. 1. roca lichida in scoarta pamantului din hidrocarburile de titei, folosita la bitumaj si la fabricarea unor lacuri, izolanti etc. 2. (arte) culoare bruna stralucitoare, obtinuta prin amestecarea bitumului (1) cu ulei de in si cu ceara. (< fr. bitume, lat. bitumen)
BITUMINE s. f. pl. materii din scoarta pamantului din hidrocarburi si din diferite alte substante organice. (< fr. bitumines)
EXCAVA vb. tr. a sapa o cavitate in scoarta pamantului si a indeparta materialul rezultat. (< fr. excaver, lat. excavare)
ALBIE, albii, s. f. 1. Vas lunguiet, facut din scandura sau dintr-un trunchi despicat in doua si scobit. ◊ Expr. A face (pe cineva) albie de porci (sau de caini) = a insulta in mod grosolan, a batjocori (pe cineva). 2. Adancitura in scoarta pamantului, prin care curge o apa; matca. – Lat. alveus „adancitura, albie de rau”.
ZACAMANT, zacaminte, s. n. Loc in scoarta pamantului in care se gaseste un mineral sau o roca; acumulare naturala a unei substante minerale utile. – Din zacea (dupa fr. gisement).
ALOHTON, -A, alohtoni, -e, adj., subst. (Masa de roci) care, sub influenta miscarilor scoartei pamantului, a suferit deplasari fata de locul initial de formare. – Din fr. allochtone.
BATOLIT, batoliti, s. m. Roca in forma de masiv inradacinat in adancul scoartei pamantului. – Din fr. batholite.
CATENA, catene, s. f. 1. Sir de incretituri ale scoartei pamantului, formate sub influenta unei presiuni laterale. 2. Lant de atomi legati intre ei prin valente simple sau multiple. 3. (Inv.) Lant (la ceas, la ochelari etc.). – Din lat. catena.
FILON, filoane, s. n. Zacamant cu aspect de placi format in crapaturile scoartei pamantului prin consolidarea magmei sau prin depunerea unor minerale aflate in solutie in apele termale; vana. – Din fr. filon.
GEOCHIMIE s. f. Ramura a chimiei care studiaza raspandirea si deplasarea elementelor chimice care alcatuiesc scoarta pamantului. [Pr.: ge-o-] – Din fr. geochimie.
GEOTERMIC, -A, geotermici, -ce, adj. Care apartine caldurii din interiorul scoartei pamantului, privitor la aceasta caldura. ◊ Treapta geotermica = distanta pe verticala, spre interiorul scoartei terestre, la care se inregistreaza cresterea succesiva a temperaturii cu cate 1° C. [Pr.: ge-o-] – Din fr. geothermique.
GLIPTOGENEZA s. f. (Geol.) Proces de nivelare a scoartei pamantului sub actiunea agentilor externi. – Din fr. glyptogenese.
HERCINIC, -A, hercinici, -ce, adj. (In sintagma) Orogeneza hercinica = totalitatea miscarilor de cutare a scoartei pamantului manifestate din devonian pana in permian, in urma carora s-au format o serie de munti. ♦ Care s-a format prin (sau in) orogeneza hercinica. – Cf. fr. hercynien.
HIPOCENTRU, hipocentri, s. m. Centrul unui cutremur de pamant, situat de obicei in adancul scoartei pamantului, acolo unde au avut loc deplasari de straturi. – Din fr. hypocentre.
MAGMA, magme, s. f. Masa minerala fluida si incandescenta din interiorul scoartei pamantului, alcatuita din silicati. – Din fr. magma
MAGMATIC, -A, magmatici, -ce, adj. Care se refera la procesele de migratiune, de eruptie sau de consolidare a magmei ◊ Proces magmatic = proces de miscare si de consolidare a magmei in zonele de minima rezistenta ale scoartei pamantului. Roca magmatica = roca formata printr-un proces magmatic; roca eruptiva. – Din fr. magmatique.
MAGMATISM s. n. Totalitatea proceselor legate de aparitia, deplasarea si consolidarea magmei in scoarta pamantului. – Din fr. magmatism.
MUNTE, munti, s. m. 1. Ridicatura a scoartei pamantului mai mare decat dealul, de obicei stancoasa si depasind inaltimea de 800 de metri. ◊ Expr. Prin munti si vai = peste tot, pretutindeni, pe tot intinsul. ♦ Regiune, zona muntoasa. 2. Fig. Gramada, cantitate mare (si inalta) din ceva; morman. ♦ Om foarte inalt (si solid). 3. (In sintagma) Munte de pietate = intreprindere capitalista de credit specializata in acordarea de credite pe baza amanetarii obiectelor de uz personal; casa de lombard. – Din lat. mons, -tem.
TECTONIC, -A, tectonici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se refera la tectonica (2), care apartine tectonicii, care este legat de miscarile scoartei pamantului. 2. S. f. Ramura a geologiei care studiaza structura scoartei terestre si cauzele miscarilor si deformarilor ei. ♦ Structura geologica. – Din fr. tectonique.
TOPOGRAFIE s. f. Ramura a geodeziei care se ocupa cu tehnica masuratorilor unei portiuni a scoartei pamantului, cu determinarea pozitiei elementelor scoartei terestre pe suprafete mici (considerate plane), precum si cu tehnica reprezentarii grafice sau numerice a suprafetelor masurate, in scopul intocmirii de harti si planuri. ♦ Descriere amanuntita a unui loc sub raportul asezarii, configuratiei etc.; mod in care sunt dispuse in spatiu elementele unui ansamblu. – Din fr. topographie.
ROCA, roci, s. f. Agregat mineral natural, de compozitie aproape uniforma, care alcatuieste scoarta pamantului. – Din it. rocca Cf. fr. roc.
PERICLINAL, -A, periclinali, -e, adj. (Geol.) Referitor la periclin (2); care este situat in jurul suprafetei axiale a cutelor scoartei pamantului. – Din fr. periclinal.
FALIE, falii, s. f. (Geol.) Ruptura aparuta in scoarta pamantului, ca urmare a miscarilor tectonice verticale, care desparte doua grupuri de straturi; fractura. – Din fr. faille.
FALIERE, falieri, s. f. (Geol.) Formare de falii in scoarta pamantului. [Pr.: -li-e-] – De la falie.
FLEXURA, flexuri, s. f. 1. (Geol.) Deformare a straturilor scoartei pamantului, rezultata prin indoire si denivelare, cu pastrarea continuitatii lor. 2. Formatie anatomica curbata. – Din fr. flexure.
METAL, metale, s. n. 1. Nume generic dat oricarui element chimic cu luciu caracteristic, bun conducator de caldura si de electricitate, maleabil si ductil, de obicei solid la temperatura obisnuita; p. ext. aliaj format din doua sau mai multe asemenea elemente chimice, din aceste elemente si alte materiale etc. ◊ Metal nobil = metal care se gaseste in natura in cantitati mici si care se oxideaza sau se altereaza cu greutate. Metal pretios = aurul, platina si argintul. Metal rar = metal care se gaseste in cantitati mici sau in stare dispersa in scoarta pamantului. ♦ Fig. Bani. 2. (Pop.; la pl.) Substanta chimica. [Pl. si: (rar) metaluri] – Din fr. metal, germ. Metall.
METALOGENEZA s. f. Ramura a geologiei care studiaza formarea si raspandirea zacamintelor minerale in scoarta pamantului; (rar) metalogenie. – Din fr. metallogenese.
MEZOZOIC, -A, mezozoici, -ce, adj. s. n. 1. S. n. Era geologica caracterizata prin miscari importante ale scoartei pamantului si prin aparitia primelor pasari, a primelor mamifere si a primilor pesti ososi; era secundara. 2. Adj. Care apartine erei mezozoice (1), care se refera la aceasta era; secundar2. [Pr.: -zo-ic] – Din fr. mesozoique.
ERG2, erguri, s. n. Desert de nisip cu dune, caracteristic Saharei, format de obicei in portiunile mai coborate ale scoartei pamantului. – Din fr. erg.
DISCORDANT, -A, discordanti, -te, adj. Nepotrivit, distonant, nearmonios, strident. ◊ Straturi discordante = straturi ale scoartei pamantului ale caror suprafete de stratificatie nu sunt paralele intre ele. – Din fr. discordant.
DEAL, dealuri, s. n. 1. Forma de relief pozitiva care se prezinta ca o ridicatura a scoartei pamantului mai mica decat muntele, dar mai mare decat colina. ◊ Loc. adv. La deal = in sensul urcusului, in sus. ◊ Loc. prep. (De) la deal de... = mai sus de..., in sus de... ◊ Expr. (Fam.) Da la deal, da la vale = se sileste in toate chipurile, incearca toate posibilitatile. Greu la deal si greu la vale = oricum faci, e tot greu. Ce mai la deal, la vale = a) ce sa mai lungim vorba de pomana, ce mai incoace si incolo, e inutil sa mai discutam; b) sa spunem lucrurilor pe nume. Deal cu deal se intalneste, dar (inca) om cu om, se spune cu ocazia unei intalniri neasteptate, sau in nadejdea unei revederi posibile. 2. (Reg.) Regiune de vii; vie, podgorie. ◊ Zona a ogoarelor. – Din sl. delu.
TERASA1, terase, s. f. 1. Constructie deschisa, anexa a unei cladiri, asezata la nivelul parterului, al unui etaj sau pe acoperis (servind ca loc de odihna sau de agrement). ♦ Suprafata plana amenajata pe o ridicatura de teren, in parcuri sau in gradini. ♦ Portiuni de trotuar in fata unei cafenele sau a unui restaurant, unde sunt asezate mese pentru consumatori. 2. Forma de relief cu aspect de treapta, provenita din ridicarea scoartei pamantului sau ca rezultat al eroziunii apelor in lungul unei ape curgatoare. – Din fr. terrasse.
SEISMOMETRIE s. f. Parte a geofizicii aplicate care studiaza modul si viteza de propagare a undelor seismice din scoarta pamantului, provocate prin explozii artificiale, mai ales in scopul prospectarii diferitelor substante minerale utile si al detectarii structurilor geologice favorabile acumularii acestora; seismica. [Pr.: se-is-] – Din fr. seismometrie.
CUTA, cute, s. f. 1. Indoitura (adanca) intr-un obiect de imbracaminte; incretitura, fald, cret, pliu. ♦ Urma, dunga ramasa pe o tesatura sau pe o hartie in locul unde au fost indoite. ♦ Incretitura a scoartei pamantului, formata sub actiunea fortelor tectonice. 2. Zbarcitura (a obrazului); rid, cret. – Din bg. kuta.
CUTREMUR, cutremure, s. n. 1. Miscare puternica si brusca, verticala, orizontala sau de torsiune a scoartei pamantului, provocata de dislocari subterane, de eruptii vulcanice etc.; seism. 2. Fig. Infiorare, cutremurare, fior; p. ext. teama, frica, groaza; panica. – Din cutremura (derivat regresiv).
sol (stratul superior al scoartei pamantului) s. n., (feluri) pl. soluri
CICLU ~ri n. 1) Ansamblu de fenomene care se produc in evolutia unui proces si care constituie un cerc inchis. ~ de ardere. ~ anual de rotatie a pamantului. ◊ ~ geografic schimb succesiv al etapelor de dezvoltare a reliefului scoartei pamantului. ~ vital totalitate a fazelor de dezvoltare, prin care trece un organism pentru a deveni matur si capabil de a se reproduce. 2) Succesiune de manifestari avand o tema comuna. ~ de conferinte. ~ de concerte. 3) Lant inchis de atomi in molecula unor compusi chimici. 4) Grupare a claselor in invatamant. ~ primar. 5) Hemoragie fiziologica la femei, care se produce lunar; m*********e. /<fr. cycle, lat. cyclus
CUTREMUR ~e n. 1) Miscare brusca si puternica a scoartei pamantului, cauzata de dislocari tectonice, eruptii vulcanice etc.; seism. 2) fig. Zguduire nervoasa; infiorare. /v. a cutremura
GEOCHIMIE f. Ramura a chimiei care se ocupa cu studiul elementelor chimice din scoarta pamantului. /<fr. geochimie
INTRUZIUNE ~i f. 1) Proces de patrundere a magmei in scoarta pamantului. 2) Corp format printr-un astfel de proces. 3) Introducere nelegitima undeva (intr-o organizatie, intr-o activitate etc.). [Sil. in-tru-zi-u-] /<fr. intrusion
INTRUZIV ~a (~i, ~e) (despre corpuri si roci magmatice) Care patrunde si se consolideaza in alte roci din interiorul scoartei pamantului. /<fr. intrusif
MUNTE ~ti m. 1) Ridicatura a scoartei pamantului mai mare decat dealul, cu inaltimi care depasesc, in general, 800 ◊ ~ de gheata ghetar plutitor; aisberg. Prin ~ti si vai peste tot; pretutindeni. 2) fig. Cantitate mare de ceva; gramada; morman. /<lat. mons, ~is
PRECAMBRIAN1 n. 1) Era gealogica care preceda perioada cambriana a paleozoicului. 2) Formatie a scoartei pamantului aparuta in aceasta era. [Sil. -bri-an] /<fr. precambrien
PROFIL ~uri n. 1) Aspect al fetei unei fiinte sau al formei unui lucru, vazute dintr-o parte. ◊ Din (sau in) ~ dintr-o parte. 2) Contur al unui corp volumetric; configuratie. ~ul muntelui. 3) fig. Prezentare a chipului spiritual al unei persoane intr-o forma aleasa si ilustrativa. ~ul artistului. 4) Sectiune transversala (sau longitudinala) a unui obiect. ~ul filelui. 5) Desen reprezentand o astfel de sectiune. ◊ ~ geologic reprezentare grafica a structurii geologice a unei portiuni din scoarta pamantului. 6) Totalitate a trasaturilor tipice care caracterizeaza activitatea unei intreprinderi, a unei institutii sau a unei organizatii. /<fr. profil
ANATEXIE s.f. Fenomen de transformare a rocilor din zonele adanci ale scoartei pamantului in mase compacte de gresie si granit. [Gen. -iei. / < fr. anatexie].
BITUMINE s.f.pl. (Geol.) Materii din scoarta pamantului constituite din hidrocarburi si din diferite alte substante organice. [< fr. bitumines].
CATAZONA s.f. Zona cea mai adanca (peste 12 km) de metamorfism in scoarta pamantului. [< fr. catazone].
EFUZIV, -A adj. (Geol.) Vulcanic. ◊ Roca efuziva = roca magmatica intarita la suprafata scoartei pamantului. [< fr. effusif, cf. lat. ex – din, fundere – a se revarsa].
EPIROGENETIC, -A adj. Referitor la epirogeneza; epirogenic. ◊ Miscari epirogenetice = miscari lente de ridicare sau de scufundare ale scoartei pamantului, care se produc pe suprafete intinse. [Cf. germ. epirogenetisch].
EPIZONA s.f. (Geol.) Zona superficiala (pana la 6 km) de metamorfism in scoarta pamantului. [Et. incerta].
GEOGRAFIE s.f. Stiinta care studiaza si descrie infatisarea scoartei pamantului si fenomenele care se produc la suprafata ei. ◊ Geografie lingvistica = metoda de cercetare a fenomenelor de limba prin stabilirea pe baza de anchete pe teren a ariilor lor de raspandire. [Gen. -iei, var. gheografie s.f. / cf. fr. geographie, lat. geographia < gr. ge – pamant, graphein – a scrie].
GEODINAMICA s.f. Disciplina care studiaza modificarile suferite de scoarta pamantului sub actiunea diferitilor agenti; geologie dinamica. [Gen. -cii. / < fr. geodynamique].
GEOFIZIC, -A adj. Referitor la geofizica, de geofizica. ◊ Prospectiune geofizica = ansamblu de metode de cercetare a proprietatilor fizice ale componentilor scoartei pamantului in scopul prospectarii terenurilor. [Cf. fr. geophysique].
GEOLOGIC, -A adj. Referitor la geologie. ◊ Diviziuni geologice = diviziuni in care a fost impartit timpul scurs de la consolidarea scoartei pamantului pana astazi. ♦ Stravechi. [Cf. fr. geologique].
GEOTECTONICA s.f. Disciplina care studiaza structura scoartei pamantului. [Cf. germ. Geotektonik, fr. geotectonique].
GISMENT s.n. 1. Unghiul format de axa unui avion cu directia catre un post de emisie terestru. 2. Dispozitia stratelor minerale in scoarta pamantului. ♦ Strat de minerale. [Pl. -turi, -te. / < fr. gisement].
INSULA s.f. 1. Suprafata din scoarta pamantului mai mica decat un continent, marginita din toate partile de apa. ◊ Insula plutitoare = formatie compacta de radacini si ramuri rupte, care pluteste pe un curs de apa; plaur. 2. Spatiu verde in mijlocul unei strazi; refugiu. [< lat. insula].
INTRUZIV, -A adj. Roca intruziva = roca eruptiva formata prin intarirea magmelor in interiorul scoartei pamantului. [Var. intrusiv, -a adj. / < fr. intrusif].
JUVENIL, -A adj. 1. Tineresc. 2. (Despre substante) Care provine din magma topita in interiorul scoartei pamantului si circula prin scoarta, putand ajunge pana la suprafata. ◊ Apa juvenila = apa minerala. [< fr. juvenile, cf. lat. iuvenilis].
PLUTONIT s.n. Roca magmatica consolidata in adancimea scoartei pamantului. (cf. germ. Plutonit)
METALOGENIE s.f. Studiul formarii si raspandirii zacamintelor minerale in scoarta pamantului. [Gen. -iei. / < fr. metallogenie].
PLONJ s.n. (Geol.) Afundarea unei cute din scoarta pamantului intr-o anumita directie. [Var. plonjeu s.n. / < fr. plongee]
TELEMAGMATIC, -A adj. (Despre un proces mineralogic) Format in apropierea scoartei pamantului. [< germ. telemagmatisch, cf. gr. tele – departe, magma – magma].
UNDATIE s.f. (Liv.) Miscare ondulatorie. ♦ (Geol.) Miscare tectonica verticala a scoartei pamantului; undulatie. [Cf. germ. Undation, it. ondazione].
CATACLAZA s.f. Zdrobirea si deformarea mineralelor unei roci datorita presiunii si dislocarilor din scoarta pamantului. [Cf. germ. Kataclase].
EPIROGENEZA s.f. (Geol.) Ridicare a unor compartimente mari din scoarta pamantului deasupra nivelului marii. [< fr. epirogenese].
FALIE s.f. Ruptura care desparte doua blocuri ale scoartei pamantului, deplasate unul fata de celalalt. [Gen. -iei. / < fr. faille, cf. lat. fallere – a lasa sa cada, a nu sustine].
FORMATIE s.f. 1. Intocmire, alcatuire, organizare; formare. ♦ Complex de strate din scoarta pamantului depuse intr-o anumita perioada geologica. 2. Formatie social-economica = categorie ce desemneaza o treapta istorica determinata a dezvoltarii societatii, caracterizata printr-un nivel determinat al fortelor de productie, prin relatiile de productie corespunzatoare acestora si o suprastructura generata de aceste relatii. 3. Asezare, dispozitiv al unei unitati militare in vederea unei actiuni. 4. Ansamblu, echipa. 5. Combinatie de cifre, de figuri sau de pozitii la unele jocuri (la loterie etc.). [Gen. -iei, var. formatiune s.f. / < fr. formation, it. formazione, lat. formatio].
FOSILA s.f. Rest, urma a unui animal sau a unei plante, apartinand unor specii caracteristice epocilor geologice anterioare si care s-a pastrat in depozitele sedimentare ale scoartei pamantului. ♦ (Ironic) Batran (cu idei invechite). [Pl. -le. / < fr. fossile, cf. lat. fossilis].
GEOCHIMIE s.f. Ramura a chimiei care se ocupa cu studiul reactiilor chimice dintre elementele care alcatuiesc scoarta pamantului. [Gen. -iei. / < fr. geochimie].
GEOMECANICA s.f. Studiul legilor mecanice dupa care se produc modificarile scoartei pamantului. [< fr. geomecanique].
GEONOMIE s.f. Studiul legilor fizice dupa care se produc modificarile scoartei pamantului. [Gen. -iei. / cf. fr. geonomie < gr. ge – pamant, nomos – lege].
GEOSINCLINAL s.n. Depresiune a scoartei pamantului, ocupata de un brat de mare cu fundul mobil. [Pl. -le, -luri. / < fr. geosynclinal, cf. gr. ge – pamant, synklinein < syn – cu, klinein – a se inclina].
PERICLINAL, -A adj. (Geol.) Situat in jurul suprafetei axiale a cutei scoartei pamantului. [< fr. periclinal].
PROFIL s.n. 1. Contur, aspect al chipului cuiva privit dintr-o parte. ♦ Aspect, portret, figura. 2. Contur al unui lucru, al unei forme de relief etc. 3. Mod de organizare a unei intreprinderi, a unei institutii etc. 4. Conturul unei sectiuni plane a unui element de constructie, a unei regiuni a scoartei pamantului etc.; reprezentare grafica a unei asemenea sectiuni. [Pl. -luri, -le. / < fr. profil, it. profilo].
PROIECTIE s.f. 1. Imagine plana a unui obiect din spatiu, realizata potrivit anumitor reguli geometrice. ♦ Operatie prin care se obtine o astfel de imagine. ♦ Proiectie cartografica = reprezentare a (unei regiuni a) scoartei pamantului pe o harta. 2. Reprezentare pe un ecran cu ajutorul unui focar luminos a imaginilor inregistrate pe un film. [Gen. -iei, var. proiectiune s.f. / cf. fr. projection, lat. proiectio].
ROCA s.f. Asociatie de minerale, de compozitie aproape uniforma, care constituie scoarta pamantului. ♦ Stanca de piatra. [Pl. -ci, -ce. / < lat., it. rocca, cf. fr. roc, roche].
TECTONIC, -A adj. Referitor la tectonica; care este legat de miscarile scoartei pamantului. [< fr. tectonique].
TECTONOSFERA s.f. (Geol.) Denumire a unei parti a scoartei pamantului. [< germ. Tektonosphare].
ANATEXIE s. f. transformare a rocilor din zonele adanci ale scoartei pamantului in mase compacte de gresie si granit. (< fr. anatexie)
CATACLAZA s. f. zdrobirea si deformarea mineralelor unei roci datorita presiunii si dislocarilor din scoarta pamantului. (< germ. Kataclase)
EFUZIV, -A adj. (geol.) vulcanic. ♦ roca ~a = roca magmatica intarita la suprafata scoartei pamantului. (< fr. effusif)
FALIE s. f. ruptura care desparte doua blocuri ale scoartei pamantului, deplasate unul fata de celalalt; fractura (3). (< fr. faille)
FORMATIUNE s. f. 1. complex de straturi din scoarta pamantului depuse intr-o anumita perioada geologica. 2. ~ social-economica = categorie a materialismului istoric ce desemneaza o treapta istorica a dezvoltarii societatii, caracterizata printr-un nivel determinat al fortelor de productie, prin relatiile de productie corespunzatoare acestora si o suprastructura generata de aceste relatii. 3. asezare a militarilor (sau a subunitatilor militare) in cadrul unei unitati in vederea executarii unei misiuni. (< fr. formation, lat. formatic)
GEODINAMIC, -A I adj. referitor la geodinamica. II. s. f. disciplina care studiaza modificarile suferite de scoarta pamantului sub actiunea diferitilor agenti. (< fr. geodynamique)
GEOLOGIC, -A adj. referitor la geologie. ♦ diviziuni e = diviziuni in care a fost impartit timpul scurs de la consolidarea scoartei pamantului pana astazi. ◊ stravechi. (< fr. geologique)
GISMENT s. n. 1. unghiul format de axa unei (aero)nave cu directia catre un post de radioemisiune. ◊ unghi facut de directie cu liniile nord-sud ale caroiajului unei harti. 2. dispozitia straturilor minerale in scoarta pamantului. ◊ strat de minerale. (< fr. gisement)
JUVENIL, -A adj. 1. care apartine tineretii; tineresc. 2. (despre substante) care provine din magma topita in interiorul scoartei pamantului si circula prin scoarta, pana la suprafata. 3. (despre organisme) tanar. (< fr. juvenile, lat. iuvenilis)
METALOGENEZA s. f. ramura a geologiei care studiaza zacamintele metalifere din scoarta pamantului. (< fr. metallogenese)
PLONJ s. n. afundare a unei cute din scoarta pamantului intr-o anumita directie; plonjeu (3). (< fr. plongee)
PROIECTIE s. n. 1. imagine plana a unui obiect din spatiu, potrivit anumitor reguli geometrice; operatie prin o asemenea imagine. ♦ ~ cartografica = reprezentare a (unei regiuni a) scoartei pamantului pe o harta. 2. reprezentare pe un ecran cu ajutorul unui fascicul luminos a imaginilor inregistrate pe un film. 3. (psih.) mecanism prin care fiinta umana transpune in activitatile sale propria personalitate. ◊ (psihan.) mecanism prin care bolnavul atribuie unei alte persoane propriile-i sentimente si motivatii. (dupa fr. projection, lat. proiectio)
ROCA s. f. asociatie de minerale, agregat de compozitie aproape uniforma, care constiuie scoarta pamantului. (< it. rocca, fr. roc)
TELEMAGMATIC, -A adj. (despre un proces mineralogic) format in apropierea scoartei pamantului. (< germ. telemagmatisch)
ANATEXIE s. f. Fenomen de transformare a rocilor din zonele adanci ale scoartei pamantului in mase uniforme de gresie si granit. – Fr. anatexie.
CATENA, catene, s. f. 1. Sir de incretituri ale scoartei pamantului, formate sub influenta unei presiuni laterale. 2. Lant de atomi legati intre ei prin valente simple sau multiple. 3. (Inv.) Lant (la ceas, la ochelari etc.). – Lat. lit. catena „lant”.
ANATEXIE (< fr. {i}; {s} gr. ana- „in sus” + texis „topire”) s. f. Proces de retopire a rocilor, rezultat in urma ultrametamorfismului, la adancime de peste 30 km in scoarta pamantului.
ACUMULARE, acumulari, s. f. 1. Actiunea de a acumula si rezultatul ei. 2. (Ec. pol.) Proces de crestere la nivel micro si macroeconomic pe baza adaugarii de resurse. 3.(Geogr.; urmat de determinari) Proces de depunere a materialului transportat de ape, vanturi, ghetari etc. 4. (Geol.) Proces de asociere naturala a mineralelor utile in scoarta pamantului, sub forma de filon, strat, lentila, cuib. – V. acumula.
DISTEN (‹ fr. {i}; {s} gr. sthenos „forta”) s. n. Silicat natural de aluminiu, de culoare albastra, verde sau galbena, transparent pana la translucid, cu luciu sticlos sau sidefos. Se formeaza in sisturi cristaline rezultate din metamorfozarea rocilor bogate in alumina, la mari adancimi in scoarta pamantului. Utilizat ca piatra semipretioasa, in ind. ceramicii, la fabricarea unor produse refractare de calitate superioara. Sin. cianit.
MANTA s. f. 1. haina lunga care se poarta peste celelalte haine. 2. (constr.) partea superioara a cintrului pe care se reazema bolta in timpul executiei. 3. invelis din tabla, material plastic etc. care protejeaza un sistem tehnic. 4. membrana care secreta cochilia la moluste; palium (3). 5. a doua geosfera a pamantului, sub scoarta. (< fr. manteau)
CLARK (‹ engl. {i}) s. n. Continutul mediu al elementelor dintr-un anumit sistem geochimic sau cosmic (scoarta pamintului, masiv intrusiv, atmosfera stelelor etc.), exprimat in procente atomice sau de greutate. A primit numele geochimistului F.W. Clarke.
GEOMORFOLOGIE f. Ramura a geografiei fizice care se ocupa cu studiul morfologiei scoartei terestre; morfologie a pamantului. /<fr. geomorphologie
ENDOGEN, -A, endogeni, -e, adj. 1. (Despre fenomenele geologice) Provocat de forte care provin din interiorul pamantului si care conduc la aparitia denivelarilor scoartei. 2. (Med.) Care ia nastere, care se datoreste unor cauze din interiorul organismului. – Din fr. endogene.
GEORAMA s.f. Incapere sferica pe a carei fata interioara sunt reprezentate in relief forma si accidentele scoartei terestre. [< fr. georama, cf. gr. ge – pamant, horama – privire].
SCORTOS, -OASA, scortosi, -oase, adj. 1. Care nu se indoaie, care ramane drept, lipsit de suplete, teapan, tare, rigid; a carui suprafata prezinta asperitati, care este aspru la pipait ca o scoarta (1). ♦ Fig. (Despre oameni si manifestarile lor). Care este lipsit de maleabilitate, care nu este conciliant; rigid, distant. 2. (Despre lemne, pamant etc.) Cu o crusta groasa si aspra, cu scoarta. ◊ Pepene scortos = pepene galben cu miezul tare. Mere scortoase = varietate de mere mari, cu coaja groasa, de culoare galbena-ruginie. ♦ (Despre piele) Ingrosat, aspru, uscat, batatorit, crapat; (despre fata, maini etc.) cu pielea ingrosata, aspra, batatorita, crapata. – scoarta + suf. -os.
SOL2 s. n. 1. strat superficial, afanat, al scoartei terestre, in care se dezvolta viata vegetala. 2. teritoriu, pamant. ♦ exercitiu la ~ = proba de gimnastica executata la nivelul podelei. (< fr. sol, lat. solum)
scoarta, scoarte, s. f. 1. Invelis extern (gros si tare) al trunchiului si al crengilor unui copac sau al unei plante lemnoase; coaja. ◊ Expr. Obraz de scoarta = om necioplit, lipsit de rusine de buna-cuviinta. (Reg.) Mama (sau sora) de scoarta = mama (sau sora) vitrega. 2. Invelisul exterior si solid al globului pamantesc, cu o grosime care variaza intre 5 si 8 km in zona oceanica si intre 30 si 80 km in zona continentala; coaja care se formeaza la suprafata pamantului dupa ploi mari urmate de seceta. 3. (Anat.; in sintagma) scoarta cerebrala = partea exterioara a emisferelor cerebrale, formata din substanta nervoasa cenusie. 4. Coperta rigida a unei carti, a unui registru etc. ◊ Expr. Din scoarta in scoarta = de la prima pana la ultima pagina, de la inceput pana la sfarsit, in intregime. 5. Perete de scanduri cu care se inlocuiesc loitrele carului cand se transporta graunte. 6. Covor cu urzeala de lana sau bumbac si bateala din lana. – Lat. scortea.
PAROXISM s.n. 1. Intensitate maxima a unei boli, a unui sentiment etc. ♦ Surescitare, tulburare extrema. 2. Intensificare brusca a activitatii fortelor interioare ale pamantului, care duce la formarea muntilor si la modificari ale scoartei terestre. [Pl. -me, -muri. / cf. fr. paroxysme, germ. Paroxysmus, it. parossismo, gr. paroxysmos].
PAROXISM s. n. 1. intensitate maxima a unei boli, a unui sentiment etc. ◊ surescitare, tulburare extrema. 2. intensificare brusca a activitatii fortelor interioare ale pamantului, care duce la formarea muntilor si la modificari ale scoartei terestre. (< fr. paroxysme, germ. Paroxysmus, gr. paroxysmos)
SEISMIC, -A, seismici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se refera la seisme, care apartine seismelor. ◊ Unde seismice = unde elastice care se raspandesc in scoarta terestra, fiind provocate de cutremure sau de explozii artificiale. Statie seismica = complex de aparatura pentru inregistrarea undelor seismice. Regiune seismica = regiune in care cutremurele de pamant sunt frecvente si puternice. ♦ Care serveste la inregistrarea si studierea oscilatiilor scoartei terestre. Aparate seismice. 2. S. f. Seismometrie. – Din fr. seismique.
CIRCUMVOLUTIE ~i f. 1) Cuta sinuoasa a scoartei cerebrale. 2) Rotire in jurul unui punct sau a unei axe. ~a pamantului. [Art. circumvolutia; G.-D. circumvolutiei; Sil. -ti-e] /<lat. circonvolution
SOL2 ~uri n. Strat superior al scoartei terestre, care se caracterizeaza prin fertilitate si pe care cresc plante; pamant. /<fr. sol, lat. solum
TEREN ~uri n. 1) Intindere de pamant (delimitata in functie de relief); portiune de pamant. ◊ A pregati ~ul a face lucrari pregatitoare inainte de a intreprinde ceva. A sonda (sau a pipai, a tatona) ~ul a cerceta imprejurarile (inainte de a intreprinde ceva) pentru a-si asigura reusita. A castiga ~ a progresa intr-o actiune, reusind putin cate putin. A parasi ~ul a ceda; a se da batut. 2) Sol dintr-o portiune a scoartei terestre, conside-rat din punct de vedere al naturii sale. ~ argilos. 3) Suprafata de pamant special amenajata in vederea anumitelor lucrari sau activitati. 4) fig. Domeniu de activitate; sfera de preocupari. ◊ Pe ~ la fata locului; la locul de munca. /<fr. terrain
SEISMIC, -A adj. Referitor la seisme. ♦ Regiune seismica = regiune in care cutremurele de pamant sunt frecvente si puternice. ♦ Care serveste la inregistrarea si la studierea oscilatiilor scoartei terestre. [Pron. se-is-. / cf. fr. seismique].
sapalau, sapalaie, s.n. (reg.) 1. sapa mare si grea. 2. (in forma: sapalau) tarnacop. 3. tarnacop a carui parte metalica e ascutita la un capat si in forma de ciocan la celalalt capat; ghionoi. 4. lopatica cu care se curata de pamant brazdarul si cormana plugului; otic. 5. (in forma: sapalau) unealta cu care se jupoaie scoarta de pe trunchiurile de copaci.
SOL5, soluri, s. n. 1. Strat afanat, moale si friabil de la suprafata scoartei pamantesti, care (impreuna cu atmosfera din jur) constituie mediul de viata al plantelor; suprafata pamantului; p. ext. pamant, teren. 2. (Si in sintagma exercitiu la sol) proba de gimnastica executata la nivelul podelei. – Din fr. sol, lat. solum.
FOSIL, -A I. adj. (despre organisme, formatii geologice etc.) conservat in straturile pamantului. II. s. f. 1. rest, urma a unui animal sau a unei plante, apartinand unor epoci geologice anterioare, care s-au pastrat in depozitele sedimentare ale scoartei terestre. 2. (fig.; ir.) batran cu idei invechite. (< fr. fossile, lat. fossilis)
TEREN s.n. 1. Intindere de pamant. ♦ A sonda terenul = a examina cu atentie situatia sau imprejurarile inainte de a intreprinde ceva; a se informa. ♦ Sol. ♦ Loc, regiune. 2. (Geol.) Totalitatea formatiilor geologice dintr-o portiune a scoartei terestre. 3. (Fig.) Domeniu de activitate, de preocupari. ♦ Pe teren = la fata locului; la locul de munca. [< fr. terrain].
SALCIE salcii f. Arbore sau arbust cu ramuri subtiri si mladioase, cu scoarta moale, cu frunze inguste si alungite, cu flori galbene-verzui, grupate in amenti (matisori) si cu lemnul moale, folosit la fabricarea chibriturilor. ◊ ~-pletoasa sau ~-plangatoare salcie cu ramuri lungi, plecate spre pamant, cultivata ca planta decorativa. [ G.-D. salciei; Sil. -ci-e] /<lat. salix, ~icis
INVELI, invelesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) acoperi cu ceva, a (se) infasura in ceva. ♦ Tranz. A acoperi scoartele unei carti sau ale unui caiet cu hartie, cu material plastic etc.; a imbraca. ♦ Tranz. A acoperi o casa cu tigle, cu tabla etc. ♦ Tranz. A acoperi focul (sau jarul etc.) cu pamant sau cu cenusa pentru a-l face sa arda mocnit. 2. Tranz. A infasura urzeala pe sulul dinapoi al razboiului. – Cf. sl. valiti.
scoarta ~e f. 1) Strat exterior care acopera tulpinile si ramurile plantelor lemnoase; coaja. ◊ Cu obraz de ~ lipsit cu totul de rusine. Mama (sau sora) de ~ mama (sau sora) vitrega. ~ terestra invelisul solid al pamantului. ~ cerebrala strat superior al emisferelor cerebrale, constituit din substanta cenusie.) 2) Coperta tare a unei carti. ◊ A citi din ~ in ~ a citi de la inceput pana la sfarsit. 3) pop. Covor de lana. 4) inv. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale carutei facute din scanduri si folosite in loc de loitre. /<lat. scortea
SANT ~uri n. 1) Sapatura lunga si ingusta facuta in pamant (si folosita la scurgerea apei). 2) inv. Canal adanc si lat (uneori plin cu apa), care incercuia un castel sau o cetate, servind ca mijloc de aparare. 3) Crestatura in forma de canal (pe scoarta arborilor, pe piei, piese de masini etc.). 4) Constructie in forma de canal folosita pe timp de razboi ca adapost sau pentru tragerea cu armele; transee. /<germ. Schanze, ung. sanc
SANT, santuri, s. n. 1. Sapatura lunga si ingusta facuta pe ambele parti ale unui drum, pentru scurgerea apei; p. gener. orice sapatura in forma de mai sus, facuta pentru scurgerea apei, pentru ingroparea unei conducte, pentru marcarea hotarului intre doua suprafete de pamant etc. ◊ Expr. (Rar) A se duce la sant = a se risipi, a se prapadi. 2. Transee. ♦ (In evul mediu) Fortificatie de forma unui canal adanc si lat (uneori plin cu apa), care imprejmuia un castel sau o cetate. 3. Crestatura sau scobitura in forma de sant (1), la diferite organe sau piese de masini, in scoarta unor arbori, in pielea unor animale etc. – Din pol. szaniec, germ. Schanze
TEREN s. n. 1. intindere de pamant. ♦ a sonda (sau a tatona) ~ ul = a examina cu atentie situatia sau imprejurarile inainte de a intreprinde ceva; a se informa; a castiga (sau a pierde) ~ = a avansa pas cu pas (sau a da inapoi) intr-o actiune; a parasi ~ ul = a ceda, a se da batut. ◊ sol. ◊ loc, regiune. 2. spatiu amenajat pentru sporturi si recreare. 3. totalitatea formatiilor geologice dintr-o portiune a scoartei terestre. 4. loc unde se desfasoara o activitate, unde are loc o actiune. 5. (fig.) domeniu de activitate, de preocupari. ♦ pe ~ = la fata locului; la locul de munca. (< fr. terrain)
