LANDOWSKA [landofska], Wanda Louise (1879-1959), clavecinista si pianista poloneza. Stabilita in Franta (1900), apoi in S.U.A. (1941). Principala reprezentanta a curentului de reinnoire a muzicii si instrumentelor vechi (din 1903); a infiintat (1925) langa Paris o scoala particulara de interpretare a muzicii vechi. A resuscitat interesul pentru clavecin, generand modernizarea acestuia, realizat tehnic de Pleyel (doua claviaturi, 16 pedale) si revitalizand maniera de interpretare, careia i-a conferit potente coloristice si inventivitate. Repertoriu amplu, inregistrari. Cursuri de maiestrie; studii indeosebi despre creatia lui J.S. Bach.

INSTITUT, institute, s. n. 1. Institutie in care se fac cercetari stiintifice de specialitate. ♦ Institutie de invatamant superior (universitar) in care se pregatesc cadre cu calificare superioara in diferite specialitati. ♦ (Concr.) Local in care functioneaza astfel de institutii. 2. (In trecut) scoala particulara de grad secundar, de obicei cu internat. 3. (Inv.) Institutie (2). – Din fr. institut, lat. institutum.

DORMITOR, dormitoare, s. n. Camera de dormit (intr-o locuinta particulara, intr-o scoala, intr-o cazarma etc.). ♦ Mobila adecvata pentru camera de dormit a unei locuinte particulare. – Din lat. dormitorium.

LECTIE s.f. 1. Forma de baza a organizarii muncii didactice, prin care se transmit elevilor anumite cunostinte intr-o unitate de timp; ora de scoala consacrata unei anumite discipline. ◊ A da (sau a lua) lectii = a (se) medita (2) in particular. ♦ Tema, ceea ce elevul are de invatat la o materie intr-o zi. 2. (Fig.) Invatatura morala, experienta (culeasa in urma unei intamplari etc.). 3. Dojana, mustrare. [Gen. -iei, var. lectiune s.f. / < lat. lectio, cf. it. lezione, germ. Lektion].

LECTIE s. f. 1. forma de baza a organizarii muncii didactice, prin care se transmit elevilor anumite cunostinte intr-o unitate de timp; ora de scoala consacrata unei anumite discipline. ♦ a da (sau a lua) ~ tii = a (se) medita (2) in particular. ◊ tema, ceea ce elevul are de invatat la o materie intr-o zi. 2. (fig.) invatatura morala, experienta (culeasa in urma unei intamplari etc.). 3. dojana, mustrare. (< germ. Lektion, lat. lectio)

prepara (prepar, preparat), vb. – A pregati. Fr. preparer. – Der. preparandie, s. f. (Trans., scoala normala), din lat. praeparanda; preparandist, s. f. (elev al unei scoli normale); preparativ, adj. (preparator); preparative, s. f. pl. (preliminarii, actiuni pregatitoare), din fr. preparatif; preparator, adj. (care prepara; asistent; profesor particular); preparati(un)e, s. f., din fr.

LECTIE ~i f. 1) Forma de baza a activitatii instructiv-educative din scoala, prin care se transmit elevilor anumite cunostinte intr-o unitate de timp. ~ de chimie. ~ de muzica. ◊ A da ~i a pregati elevi in particular; a medita. 2) Tema indicata elevilor de catre profesor pentru a fi pregatita acasa. ◊ A-si face ~ile a-si pregati temele date pentru ziua urmatoare. 3) Dezaprobare verbala adresata cuiva in semn de nemultumire; repros; imputare; mustrare; dojana. 4) fig. Invatatura capatata de pe urma unei intamplari. [G.-D. lectiei; Sil. -ti-e] / <germ. Lektion, lat. lectio, ~onis

particular³ ~a (~i, ~e) 1) Care are caracter izolat, individual; aparte. Fenomen ~. 2) Care apartine unei persoane ca individ izolat; a unei singure persoane; individual; privat; personal. Limuzina ~a. ◊ Lectii ~e lectii care se dau in afara unei scoli oficiale. In ~ a) in mod deosebit; in special; b) intr-un grup restrans. 3) Care da posibilitatea de a deosebi un lucru de altul sau o fiinta de alta; distinctiv; specific. Semne ~e. /<lat. particularis, germ. partikular

particular, -A I. adj. 1. care apartine numai anumitor persoane sau lucruri. ♦ in ~ = in mod deosebit, in special. ◊ care constituie proprietatea individuala a cuiva. 2. cu caracter individual; caracteristic, specific. ◊ (log.; despre judecati) in care predicatul se refera numai la o parte din sfera subiectului. 3. cu caracter neoficial; privat; (despre lectii) predat elevilor in afara orelor oficiale de scoala. II. s. n. categorie filozofica, veriga intermediara intre singular si general. III. s. m. persoana care nu detine o functie oficiala; (p. ext.) persoana considerata ca individ in raport cu statul. (< fr. particularis, germ. partikular, /III/ Partikular)

particular, -A adj. 1. Care apartine numai anumitor persoane sau anumitor lucruri. ♦ In particular = in mod deosebit, in special, mai ales. ♦ Care constituie proprietatea individuala a cuiva. ♦ Care este de formatie sau de esenta individuala. 2. Care are caracter individual; care este caracteristic, specific. ♦ (Log.; despre judecati) In care predicatul se refera numai la o parte din sfera subiectului. 3. Cu caracter neoficial; privat; (despre lectii) predat elevilor in afara orelor oficiale de scoala. // s.n. Categorie filozofica, reprezentand o veriga de legatura intre singular si general. [Cf. fr. particulier, lat. particularis].