SOLIDITATE s. f. Stare a corpurilor solide; proprietate a corpurilor solide de a opune rezistenta la schimbarea formei si a volumului lor; tarie, duritate, rezistenta. ♦ Fig. Temeinicie, seriozitate. – Din fr. solidite, lat. soliditas, -atis.

CONVERSIUNE ~i f. 1) Modificare a conditiilor unui imprumut prin micsorarea dobanzii si prelungirea termenului de plata. 2) Schimbare a unei sume de bani in alta (apartinand altui stat). 3) Trecere la alta credinta. ~ea unui eretic la crestinism. 4) Modificare a esentei unui lucru. ~ea metalelor. 5) lingv. Procedeu de formare a cuvintelor prin trecerea lor dintr-o categorie gramaticala in alta fara schimbarea formei. [Art. conversiunea; G.-D. conversiunii; Sil. -si-u-] /<fr. conversion, lat. conversio, ~onis

SCULA, scule, s. f. 1. Piesa folosita pentru prelucrarea unor materiale solide, in scopul schimbarii formei, a dimensiunilor si a proprietatii acestora; unealta, instrument. ♦ Parte activa a unei scule (1), care actioneaza nemijlocit asupra materialului de prelucrat. Panza de otel constituie scula ferastraului. ♦ Fig. Persoana, actiune, fapt de care se serveste cineva pentru atingerea unui scop; instrument. 2. (Inv.; la pl.) Obiecte de pret; giuvaere, bijuterii. – Et. nec.

DEUTEROMORFOZA s.f. schimbarea formei cristalelor mineralelor, datorita unor procese mecanice si chimice. [< fr. deuteromorphose, cf. gr. deuteros – al doilea, morphe – forma].

CONVERSIUNE s.f. 1. Schimbare a conditiilor unui imprumut (prin prelungirea termenelor, micsorarea dobanzilor etc.). ♦ (Ec.) Preschimbare a unei valori (mai ales monetare) intr-o valoare de alta natura. 2. (Rar) Schimbare a naturii, a formei unui lucru. ♦ Transformare in urma unui proces chimic, a unei specii de molecule in alte specii de molecule. ♦ (Biol.; in forma conversie) schimbare in ordinea liniara a genelor; transmutatie genetica. 3. Reluare in ordine inversa a termenilor unei sintagme sau fraze, fara ca intelesul sa sufere; reversiune. ♦ formare de noi cuvinte prin schimbarea categoriei gramaticale; hipotaxa. 4. (Log.) Rasturnare a unei judecati prin inlocuirea reciproca a subiectului cu predicatul. ♦ (Cib.) Traducere a unui cuvant, a unui numar sau a unui mesaj alfanumeric dintr-un cod sau limbaj intr-altul. [Var. conversie s.f. / cf. fr. , engl. conversion, lat. conversio].

PELORIE s.f. (Biol.) schimbare a formei unui organ. [< germ. Pelorie, cf. gr. peloros – monstruos].

HIPERURBANISM s.n. schimbare a formei corecte a unui cuvant datorita unei analogii gresite si din dorinta de a-l face sa aiba un aspect mai literar; hipercorectitudine. [< fr. hyperurbanisme, cf. gr. hyper – in exces, lat. urbs – oras].

METAMORFOZA s.f. Transformare a formei unor animale (insecte, batracieni etc.) in cursul dezvoltarii lor de la ou la faza de maturitate. ♦ Transformare, schimbare a unei fiinte intr-un lucru, intr-o planta etc.). [< fr. metamorphose, cf. lat., gr. metamorphosis < gr. meta – schimbare, morphe – forma].

DEUTEROMORFOZA s. f. schimbare a formei cristalelor mineralelor datorita unor procese mecanice si chimice. (< fr. deuteromorphose)

EMERGENTA s. f. 1. iesire a unui corp, a unei radiatii dintr-un mediu. 2. (biol.) aparitie a unui organ nou sau a unor proprietati noi, de ordin superior. 3. (fig.) forma a schimbarii vazuta ca o nastere efectiva a ceva cu totul nou. (< fr. emergence)

HIPERURBANISM s. n. schimbare a formei corecte a unui cuvant datorita unei analogii gresite si din dorinta de a-l face sa aiba un aspect mai literar; forma care rezulta din aceasta schimbare. (< fr. hyperurbanisme)

TELEMORFOZA s. f. (biol.) schimbare a formei unui organ(ism) sub influenta unor stimuli care actioneaza de la distanta. (< fr. telemorphose)

METAPLASMA, metaplasme, s. f. schimbare survenita in forma unui cuvant prin adaugarea sau prin inlaturarea unui sunet; forma a cuvantului rezultata din aceasta schimbare. – Din fr. metaplasme, germ. Metaplasmus.

METAPLASMA s. f. 1. schimbare fonologica sau morfologica a unui element lingvistic; (spec.) schimbare survenita in forma unui cuvant prin adaugarea, sau inlaturarea unui sunet; forma a cuvantului rezultata din aceasta schimbare. 2. (biol.) substante alimentare elaborate de protoplasma. (< fr. metaplasme)

MUTATIE s. f. 1. schimbare, modificare, transformare. ◊ (lingv.) transformare a unei serii de sunete in altele. ◊ mutatia valorilor estetice = procesul de percepere diferita, cu trecerea timpului, a elementului estetic din structura operei literare. 2. (jur.) transmitere a unui lucru dintr-o proprietate intr-alta. ◊ schimbare de domiciliu; formele necesare in acest scop. ◊ schimbarea vocii la baieti in perioada pubertatii. 3. modificare cromozomiala cu efecte genetice, datorita unor cauze spontane sau unor agenti mutageni. (< fr. mutation, lat. mutatio)

PROTEROGENEZA s. f. 1. prefigurare in timpul filogeniei a formelor adulte sau de mai tarziu. 2. prezenta caracterelor speciale din linia filogenetica mai intai in stadiile ontogenetice timpurii, iar apoi in cursul schimbarilor filogenetice de forma. (< fr. proterogenese)

INTORSATURA ~i f. 1) Loc unde ceva isi schimba directia. 2) forma arcuita, rezultata din schimbarea directiei (unui drum, unei ape curgatoare). 3) Schimbare neasteptata in desfasurarea evenimentelor; turnura. 4) fig. Constructie rezultata din dispunerea specifica a cuvintelor. 5) Variatie a tonului vocii. /intors + suf. ~atura

VARIATIE ~i f. 1) Trecere de la o stare (sau forma, valoare) la alta. 2) Diferenta dintre doua stari (sau forme, valori) succesive; modificare; schimbare; transformare. ~a temperaturii. ~ a intensitatii. 3) muz. Modificare a unei teme prin intermediul anumitelor procedee. 4) Compozitie muzicala, constand dintr-o tema si din modificarile de ritm ale acesteia. 5) mat. Modificare a valorii unei marimi sau functii. [G.-D. variatiei; Sil. -ri-a-ti-e] /<fr. variation, lat. variatio, ~onis

MUTATIE s.f. 1. (Liv.) Schimbare, modificare radicala. ◊ Mutatie consonantica = transformare a unei serii de consoane in limbile germanice. ♦ Transmitere a unui lucru dintr-o proprietate intr-alta. ♦ Totalitatea formelor necesare pentru o schimbare de domiciliu. ♦ schimbarea vocii la baieti in perioada pubertatii. 2. (Biol.) Modificare calitativa brusca a unui organism sub influenta conditiilor de viata. ♦ (Genet.) Fenomen prin care o gena plasata intr-un anumit loc pe cromozom se transforma intr-o alela a ei. 3. (Jur.) Schimbare a raporturilor de proprietate, de posesiune etc. [Gen. -iei, var. mutatiune s.f. / cf. lat. mutatio, fr. mutation].

TRANSPOZITIE s.f. Transpunere. ♦ (Mat.) Permutare in care toate elementele, in afara de doua (care se schimba unul in celalalt), raman neschimbate. ♦ (Chim.) Schimbare a pozitiei unor atomi sau a unor radicali dintr-o molecula, pentru a forma un izomer. ♦ (Muz.) schimbarea tonalitatii unei compozitii. [Gen. -iei. / cf. fr. transposition, lat. transpositio].

CONVERSIUNE s. f. 1. modificare a conditiilor initiale ale unui imprumut. ◊ preschimbare a unei valori monetare intr-o valoare de alta natura. 2. (rar) schimbare a naturii, a formei unui lucru. ◊ modificare a unui sistem fizic sau tehnic prin transformarea unor marimi date. ◊ transformare, in urma unui proces chimic, a unei specii de molecule in alte specii de molecule. ◊ (biol.) schimbare in ordine liniara a genelor; transmutatie genetica. 3. reluare in ordine inversa a termenilor unei sintagme, cu sau fara schimbarea intelesului ori functiilor sintactice; reversiune. ◊ schimbare a clasei lexico-gramaticale, a valorii unui cuvant; hipotaxa. 4. (log.) rasturnare a unei judecati prin inlocuirea reciproca a subiectului cu predicatul. 5. traducere a unui cuvant, numar sau mesaj alfanumeric dintr-un cod sau limbaj intr-altul. 6. mecanism psihic care face sa apara un simptom corporal la locul unui efect refulat ce nu poate accede in constiinta fara a provoca o reactie de angoasa. (< fr. conversion, lat. conversio)

FLEXIUNE, flexiuni, s. f. 1. Incovoiere, indoire; mladiere. ♦ Miscare de indoire a unui segment al corpului pe un alt segment situat deasupra sa. 2. Totalitatea schimbarilor pe care le sufera forma unui cuvant pentru a exprima diferite raporturi gramaticale. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. flexion, lat. flexio, -onis.

FLEXIUNE s.f. 1. Incovoiere; mladiere. 2. Totalitatea schimbarilor pe care le sufera forma unui cuvant pentru a exprima anumite raporturi gramaticale. [Pron. -xi-u-, var. flexie s.f. / < fr. flexion, lat. flexio].

FLEXIUNE s. f. 1. incovoiere, indoire; mladiere. 2. totalitatea schimbarilor pe care le sufera forma unui cuvant pentru a exprima diferite raporturi gramaticale. (< fr. flexion, lat. flexio)

RONDOU ~ri n. 1) rar Loc special amenajat (in gradini, localuri etc.) de forma circulara. ~ de dans. 2) Manevra de schimbare a directiei unei nave (in sens opus). /<fr. rondeau

PSEUDOMORFOZA s.f. Proces de transformare fizica prin care o substanta, suferind o schimbare in structura ei interna, pastreaza totusi forma initiala exterioara a cristalelor. [< fr. pseudomorphose].

MUTATIE, mutatii, s. f. 1. schimbare de domiciliu sau de sediu; indeplinire a formelor legale in legatura cu mutarea dintr-o locuinta sau dintr-o localitate in alta; viza de mutare. ♦ Inregistrare a unei schimbari intervenite in statutul personal sau de serviciu al unei persoane sau in situatia militara a cuiva. 2. Prefacere, transformare, schimbare, modificare (radicala). ♦ Spec. (Biol.) Aparitie brusca a unui caracter genetic nou, care reflecta o modificare ereditara corespunzatoare a materialului ereditar. ♦ Spec. (Fon.) Transformare sistematica a unei serii de sunete in altele. ◊ Mutatie consonantica (sau a consoanelor) = transformare a unor consoane oclusive in limbile germanice. 3. (Jur.) Transmitere a unui bun dintr-o proprietate in alta. – Din fr. mutation, lat. mutatio.

A SE MODIFICA ma modific intranz. A capata o alta forma si/sau un alt continut; a suferi schimbari; a se schimba; a se transforma; a se preface. /<lat. modificare

CANONIC², -A adj. 1. conform cu canoanele bisericesti; canonial. ◊ recunoscut de biserica. ◊ drept ~ = drept bisericesc. 2. dupa anumite norme, bine stabilite; normativ. ◊ (mat.) forma (sau ecuatie) ~a = forma, ecuatie simpla care poate fi redusa, cu ajutorul schimbarii unor variabile, la un numar oarecare de forme sau ecuatii. (<fr. canonique, lat. canonicus)

NEOGRAMATIC, -A I. adj. scoala ~a = curent lingvistic care sustine principiul regularitatii absolute a schimbarilor fonetice, analogia ca factor principal in crearea formelor noi si necesitatea studierii limbilor moderne si a dialectelor lor. II. s. m. adept al acestei scoli. (dupa fr. neo-gramairien, germ. Junggrammatiker)

VOLTA, volte, s. f. 1. Miscare in forma de cerc sau de arc de cerc. ♦ Fig. Schimbare (brusca) in atitudine, trecere subita de la o conceptie la alta. ♦ (Scrima) Miscare (de rotatie) facuta pentru a evita loviturile adversarului. 2. Manevra de rotatie facuta de o ambarcatie sau de o nava cu panze pentru schimbarea bordului din care primeste vantul. ◊ Volta in vant = manevra pentru schimbarea directiei impotriva vantului. Volta sub vant = manevra pentru schimbarea directiei in sensul vantului. 3. Semn care indica repetarea unui fragment muzical, de fiecare data cu un alt sfarsit. – Din fr. volte.

NEOGRAMATIC, -A, neogramatici, -ce, adj., s. m. si f. 1. Adj. (In sintagmele) Scoala neogramatica sau curentul neogramatic = curent lingvistic care sustine principiul regularitatii schimbarilor fonetice (considerand analogia drept factor principal in aparitia formelor noi) si promoveaza studiul limbilor moderne. 2. S. m. si f. Adept al curentului neogramatic (1). [Pr.: ne-o-] – Neo- + gramatic (dupa germ. Junggrammatiker, fr. neo-grammairien, it. neogrammatici).

APOFONIE s.f. schimbare a vocalei radicale a unui cuvant in diferite forme flexionare, potrivit unor legi constante. [Gen. -iei. / < fr. apophonie, cf. gr. apo – departe, phone – sunet].

ALTERNANTA ~e f. 1) Caracter alternativ. 2) lingv. Proces care consta din schimbarea regulata a unui sunet din tema unui cuvant in formele flexionare sau in familia unui cuvant. ~ vocalica. ~ consonantica. /<fr. alternance

VARIATIE, variatii, s. f. 1. schimbare, transformare; stare a unui lucru care se prezinta sub diferite forme, in mod variat; trecere de la o forma la alta; aspect variabil, schimbator. ◊ (Mat.) Variatia unei functii = diferenta dintre valorile unei functii in doua puncte ale ei. ♦ Diversitate, felurime. ◊ (Mat.) Calculul variatiilor = calcul intrebuintat in analiza infinitezimala (prin care se rezolva anumite probleme a caror solutie nu se poate obtine prin calcul diferential). ♦ Spec. (Biol.) schimbare a unei insusiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal si vegetal. 2. (In forma variatiune) Modificare a unei teme muzicale sub raportul melodiei, al ritmului, al masurii, al armoniei, al tonalitatii etc. ♦ Dans solistic clasic, variat si de virtuozitate. [Pr.: -ri-a-. Var.: variatiune s. f.] – Din fr. variation, lat. variatio, -onis.

TROP s.m. Termen generic pentru orice figura de stil, care consta in intrebuintarea unui cuvant sau a unei expresii in sens figurat. // (Si in forma tropo-) Element prim si secund de compunere savanta cu semnificatia „schimbare”, „care se schimba”, „care se intoarce”, „cu o anumita directie”, „cu o anumita caracteristica”, „care se rasuceste”. [< fr. trope, lat. tropus, gr. tropos].

ANALOGIE, analogii, s. f. Asemanare (partiala) intre doua sau mai multe notiuni, situatii, fenomene etc. ♦ (Gram.) Asemanare partiala (de forma sau de continut) a doua elemente de limba, care determina schimbarea unuia dintre elemente sub influenta celuilalt; schimbarea produsa. – Fr. analogie (lat. lit. analogia).

EVOLUTIE s.f. 1. Evoluare, dezvoltare, schimbare, transformare. 2. (spec.) Proces cu caracter istoric constand mai ales intr-o forma a dezvoltarii, care presupune acumulari cantitative treptate, obiective si subiective, in viata sociala si care pot duce la schimbari radicale, calitative, la revolutie. 3. Desfasurare, curs. 4. Miscare larga (mai ales circulara); miscare de ansamblu executata de o trupa, de o nava, de un avion etc. [Var. evolutiune s.f. / cf. fr. evolution, it. evoluzione, lat. evolutio].

METAGRAMA s.f. schimbare a unei litere intr-un cuvant. ♦ Joc care consta in a forma cuvinte noi inlocuind mereu cate o litera din cuvantul initial definit. [< fr. metagramme, cf. gr. meta – dupa, gramma – litera].

TRATAMENT, tratamente, s. n. 1. Fel de a se purta cu cineva, atitudine, comportare fata de cineva. 2. Ingrijire medicala; ansamblu de mijloace igienice, dietetice, medicamentoase, balneare, climaterice etc. cu care se trateaza o boala; spec. mod, metoda, mijloc terapeutic folosit in combaterea bolilor. 3. Ansamblul operatiilor tehnice, fizice, chimice, biologice etc. executate asupra unui material sau a unui organism etc. pentru a obtine modificari de calitate, de forma, de structura etc. in scop industrial, economic sau stiintific. 4. (Fon.) Evolutie, modificare, schimbare. – Din it. trattamento, fr. traitement.

TRANSPOZITIE s. f. 1. transpunere. 2. (mat.) permutare in care toate elementele, in afara de doua (care se schimba unul cu celalalt), raman neschimbate. 3. (chim.) schimbare a pozitiei unor atomi sau radicali dintr-o molecula organica pentru a forma un izomer. 4. (muz.) transcriere sau executare a unei compozitii in alta tonalitate decat cea initiala. 5. (biol.) miscare a unei gene dintr-un set cromozomial sau dintr-un cromozom in altul. 6. problema enigmistica, in schimbarea pozitiei partilor componente ale unei sarade din a caror insumare inversa trebuie sa rezulte un cuvant nou. (< fr. transposition)

ANALOGIE s.f. Asemanare intre doua sau mai multe situatii, obiecte, fenomene, notiuni etc., considerate din anumite puncte de vedere. ♦ Asemanare partiala in ceea ce priveste forma sau continutul a doua elemente de limba, care determina modificarea unuia dintre ele sub influenta celuilalt; schimbarea produsa. [Gen. -iei, var. (inv.) analoghie s.f. / < analogie, cf. lat., gr. analogia – raport].

VARIATIE s.f. 1. schimbare; stare a unui lucru care prezinta (multe) schimbari. ♦ Diversitate, felurime. ♦ (Biol.) schimbare a unei insusiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal si vegetal. 2. (La pl.; si in forma variatiuni) Piesa muzicala compusa pe o tema sau pe un motiv dat, caruia i se adauga diferite ornamentatii. ♦ Dans solistic clasic, variat si de virtuozitate. 3. (Mat.) Variatia unei functii = diferenta dintre valorile functiei in doua puncte. 4. (Statist.) schimbare a nivelului unei variabile statistice de la un element la altul in cadrul unei colectivitati sub influenta anumitor factori. [Gen. -iei, var. variatiune s.f. / cf. fr. variation, lat. variatio].

ALTERNANTA s.f. 1. schimbare care se petrece alternativ, rand pe rand; alternare, perindare. 2. (Lingv.) schimbare a sunetelor unui cuvant sau a cuvintelor apartinand unei familii, cu ajutorul careia se marcheaza diferenta dintre formele gramaticale sau dintre derivate si cuvantul de baza. [< fr. alternance].

INVERSIUNE s.f. Rasturnare, schimbare de sens; inversare. ◊ Inversiune s*****a = h*************e. ♦ (Mat.) Transformare geometrica care permite sa se deduca dintr-o figura o alta figura punct cu punct. ♦ (Gram.) Procedeu stilistic constand in schimbarea topicii normale a cuvintelor intr-o fraza. 2. Inversiune de relief = stadiu avansat de evolutie a reliefului cand formele initiale pozitive devin negative si invers. 3. V. inversie. [Pron. -si-u-. / cf. fr. inversion, lat. inversio].

CON ~uri n. 1) Corp geometric rezultat din rotirea unui triunghi dreptunghic in jurul catetei. 2) Obiect cu o astfel de forma. ◊ ~ vulcanic partea din afara a unui vulcan inaltata deasupra pamantului. 3) Fructul coniferelor. ~ de brad. 4): ~ in trepte mecanism pentru schimbarea vitezei de rotatie. /<fr. cone, lat. conus

EVOLUTIE s. f. 1. forma de dezvoltare care presupune acumulari cantitative treptate, obiective si subiective, in viata sociala si care pot duce la schimbari radicale, calitative, la revolutie. ♦ teoria ~ i emergente = teorie idealista si metafizica cu privire la procesul dezvoltarii, potrivit careia aparitia noilor calitati este absolut spontana si imprevizibila. 2. dezvoltare in timp a unui fenomen sau proces, a unui eveniment, a unei fiinte etc. 3. desfasurare, curs. 4. miscare larga (circulara); miscare de ansamblu executata de o trupa, de o nava, un avion etc. (< fr. evolution, lat. evolutio)

METAPLAZIE s.f. (Med.) schimbare a structurii unui tesut in functie de modificarile mediului. [Gen. -iei. / < fr. metaplasie, cf. gr. meta – dupa, plassein – a forma].

TRANZITIE s.f. Trecere de la o forma, de la o stare etc. la alta. ♦ De tranzitie = de trecere; intermediar, trazitoriu; tranzitional; (p. ext.) provizoriu. ♦ (Geol.) Transformare, schimbare treptata a unei roci in alta. [Gen. -iei. / cf. fr. transition, lat. transitio].

VERSIUNE, versiuni, s. f. 1. Traducere a unei opere literare sau stiintifice dintr-o limba in alta. ◊ Loc. adj. si adv. In versiune originala = care nu a fost sau fara a fi tradus in alta limba. 2. Fiecare dintre formele unui text care a suferit modificari (in raport cu o forma considerata de baza). 3. Maniera (personala) de a prezenta, de a interpreta o intamplare, un fapt, o afirmatie. 4. Manopera care consta in schimbarea pozitiei fatului in uter pentru a facilita nasterea. [Pr.: -si-u-] – Din fr. version.

TRANZITIE s. f. trecere de la o forma, de la o stare etc. la alta. ♦ de ~ = tranzitoriu; provizoriu. ◊ trecere (brusca) a unui sistem fizic dintr-o stare in alta; transformare. ◊ schimbare treptata a unei roci in alta. (< fr. transition, lat. transitio)

PIEMONT, piemonturi, s. n. forma de relief situata la contactul unor munti cu o campie sau cu o depresiune, formata prin acumularea depunerilor aduse de apele curgatoare la schimbarea de panta. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piemont.

DEJECTIE, dejectii, s. f. 1. Evacuare a excretiilor din organism, in special a materiilor f****e; (concr.) materia f****a evacuata. ♦ Apa murdara provenita din fabrici sau din gospodarii, care degradeaza apele naturale in care se scurge. 2. (In sintagma) Con de dejectie = forma de relief cu aspect de evantai, alcatuita din bolovanisuri, pietrisuri, nisip si argila depozitate de torenti si rauri acolo unde se produce o schimbare de panta. [Var.: dejectiune s. f.] – Din fr. dejection, lat. dejectio, -onis.

PREFORMISM s.n. Conceptie nestiintifica, antidialectica, care neaga dezvoltarea si schimbarea organismelor in procesul vietii lor si al interactiunii cu mediul, sustinand ca toate insusirile si caracteristicile organismului matur exista deja date intr-o forma ultima in germenul organismului. [Cf. fr. preformisme, engl. preformism, rus. preformizm].

METAMORFOZA ~e f. 1) Transformare a formei unor animale inferioare in cursul dezvoltarii. 2) fig. Modificare completa a starii sau a caracterului unei persoane sau a unui lucru. 3) (in basme, in mitologie) schimbare miraculoasa a naturii sau a unei persoane. /<fr. metamorphose

VOLTA s.f. 1. Miscare in forma de cerc (facuta mai ales de un calaret cu calul intr-un manej). ♦ Miscare facuta pentru a para o lovitura a adversarului la scrima. 2. schimbare de directie a unei nave, astfel ca vantul sa treaca dintr-un bord in celalalt. 3. (Muz.) Volta. ♦ (Lit.) Diviziune a cantonei. [< it. volta, cf. fr. volte].

ALOTROPIE s.f. 1. Proprietate a unor elemente chimice de a se gasi in natura sub mai multe forme, cu proprietati fizice si chimice diferite; alotropism. 2. Proces de atractie reciproca intre doua celule de sens opus. [Gen. -iei. / < fr. allotropie, cf. gr. allos – altul, tropos – schimbare].

MATURATIE s.f. 1. Totalitatea schimbarilor care se produc intr-o celula, intr-un organism etc. pana la maturitate; maturare. 2. Totalitatea transformarilor chimice sau fizice suferite de o substanta pana ajunge la forma definitiva. ♦ Imbatranire a materialelor sau a produselor nemetalice. [Pron. -ti-e, gen. -iei, var. maturatiune s.f. / cf. fr. maturation, lat. maturatio].

METAMORFOZA s. f. 1. transformare a formei unor animale (insecte, batracieni etc.) in cursul dezvoltarii lor ontogenetice. 2. (mit.) prefacere a unei fiinte umane, a unei zeitati in animal, in planta, sau intr-un lucru. 3. schimbare a infatisarii, a caracterului. (< fr. metamorphose)

MARGEA, -ICA, margele, s. f. 1. Boaba (mica) de sticla, de piatra etc., de forme si culori diferite (insirata pe ata, cusuta pe un vesmant etc.), folosita ca podoaba; (la pl.) sirag format din asemenea obiecte. 2. (La pl.) Protuberante ale pielii de pe capul si gatul curcanului. 3. (In forma margica) Numele dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse cate una sau doua in varful unor spiculete (Melica). – Din lat. margella. – Margica: cu schimbare de suf.

INVERSIUNE s. f. 1. rasturnare, schimbare de sens, inversare. ♦ ~ uterina = deplasare spre inapoi si evaginare in zona perimetrica a uterului; ~ s*****a = h*************e. 2. (mat.) transformare geometrica ce permite sa se deduca dintr-o figura o alta figura, punct cu punct. 3. procedeu stilistic constand in schimbarea topicii normale a cuvintelor intr-o fraza. 4. (med.) ~ termica = cresterea temperaturii in raport cu inaltimea (invers fata de situatia obisnuita); ~ de relief – stadiu avansat de evolutie a reliefului cand formele initiale pozitive devin negative si invers. 5. (fot.) operatie urmarind obtinerea unei imagini pozitive pe insasi emulsia fotosensibila folosita la fotografiere. (< fr. inversion, lat. inversio)

RAZBOI¹, razboaie, s. n. Conflict armat (de durata) intre doua sau mai multe grupuri, categorii sociale sau state, pentru realizarea unor interese economice si politice; razbel. Razboi civil = lupta armata intre doua sau mai multe grupari politice de orientari diferite din interiorul unui stat in vederea schimbarii ordinii politice si de stat sau pentru mentinerea celei existente. Razboi rece = stare de incordare, de tensiune in relatiile internationale, provocata de politica de ostilitate a unor state fata de altele, care nu ia totusi forma unui conflict armat. Razboi psihologic = stare de tensiune, de hartuiala nervoasa, psihica, initiata si intretinuta cu scopul de a zdruncina moralul fortelor adverse si de a demoraliza populatia. Stare de razboi = beligeranta. ♦ Fig. Cearta; neintelegere, vrajba, galceava. – Din sl. razboj „ucidere, jaf”.

ENDOMORFISM s.n. (Geol.) 1. Totalitatea schimbarilor pe care le sufera o magma la contactul cu unele roci pe care le asimileaza. 2. (Mat.) H*********m de la o multime cu o structura data de ea insasi. [< fr. endomorphisme, cf. gr. endon – inauntru, morphe – forma].

amiba si ameba f., pl. e (fr. amibe d. vgr. amoibe, schimbare, intoarcere). Zool. Un protozoar [!] microscopic care se misca pin [!] ajutoru pseudopodelor si care traieste in apele dulci si sarate. Ia [!] se compune dintr' o singura celula (protoplazma si nucleu) si n' are o forma anumita, ci se schimba dupa nevoie. V. infuzorii.

VARIABILITATE s.f. Insusirea a ceea ce este variabil. ♦ (Biol.) Procesul schimbarii diferitelor caractere morfologice si fiziologice ale organismelor vii, constituind devieri de la tipul speciei. ♦ (Mat.) Proprietate a unei cantitati sau functii algebrice de a lua succesiv o infinitate de valori diferite. ♦ (Gram.) Insusire a unui cuvant de a prezenta forme diferite. [Pron. -ri-a-. / cf. fr. variabilite].

REACTIE s. f. 1. faptul de a reactiona; atitudine, manifestare ca raspuns la ceva; riposta. 2. raspuns nemijlocit al materiei vii la actiunea unui e******t. 3. transformare a uneia sau a mai multor substante chimice sub actiunea unor agenti externi sau a altor substante chimice. 4. (fiz.) forta care se opune unei actiuni, fiind egala si de sens contrar cu aceasta. ♦ ~ nucleara = ansamblu de fenomene prin care un nucleu atomic ciocnit de o particula grea sau de un foton sufera o schimbare a structurii sale; ~ in lant = proces care se poate reinnoi prin el insusi pentru ca o parte a produsului e intotdeauna in stare a reimpulsiona reactia; ~ gravitationala = modificare a directiei si a modulului vectorului de viteza caracteristice unei nave spatiale care trece prin apropierea unui corp ceresc, datorita campului gravitational al acestuia. 5. (cib.; si in forma reactiune) stabilire, in sistemele de transmisie, tehnice automate, in organismele vii si in societate, a unor semnale prin care faza initiala a unui proces este influentata de informatia referitoare la starea organelor de executie sau la rezultatul procesului; conexiune inversa, retroactiune (2). ◊ derivare a unei puteri din circuitul de iesire al unui amplificator de radio cu tuburi electronice si introducerea ei in circuitul de intrare. (< fr. reaction)

FAMILIE s. f. 1. forma istorica de comunitate umana, grup de oameni legati prin consangvinitate si inrudire; (spec.) grup social avand la baza casatoria, alcatuit din soti si copii. ◊ totalitatea persoanelor care descind dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ◊ dinastie. ◊ (la romani) totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (fig.) grup de oameni strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. ~ lexicala = serie de cuvinte inrudite, prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la acelasi cuvant de baza. ◊ grup de limbi cu trasaturi comune care provin din aceeasi limba initiala. 4. diviziune a ordinului, mai mare decat genul. ◊ grup de plante, animale, elemente sau combinatii chimice cu trasaturi comune. ♦ ~ de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup. 5. ~ radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. 6. (mat.) multime de drepte, curbe sau suprafete care au o caracteristica intrinseca comuna, ecuatiile lor continand un parametru real. (< lat. familial, it. famiglia, fr. familie)

CRITIC, -A I. adj. 1. referitor la critica. ♦ aparat ~ = totalitatea notelor lamuritoare facute de un editor la editarea unui text; editie ~a = editie a unui text (clasic, vechi) insotit de aparat critic. ◊ bazat pe critica, care foloseste critica. 2. referitor la un moment de criza; care anunta, determina o criza, o schimbare; dificil, periculos. ♦ (fiz.) stare ~a = (sau punct ~) = stare a unui fluid in care dispare diferenta dintre starea lichida si cea gazoasa. II. s.m. specialist in probleme de literatura si arta, care analizeaza, interpreteaza si apreciaza operele create. III. s. f. 1. analiza, apreciere a valorii faptelor, actiunilor si creatiilor oamenilor. ♦ ~a literara = studiu aplicat la opera literara, pe care o analizeaza, o comenteaza, valorificand-o in special sub unghi artistic; ~a de text = comentariu asupra unui manuscris in scopul stabilirii autorului, datei elaborarii lui, formei originare etc. 2. apreciere (severa) a insusirilor, a comportamentului cuiva. (< fr. critique, lat. criticus, gr. kritikos, /III/ kritike)