BUCURIE, bucurii, s. f. 1. Sentiment de multumire vie, de satisfactie sufleteasca. ◊ Loc. adv. Cu bucurie sau cu toata bucuria = (foarte) bucuros. 2. (Concr.) Ceea ce bucura pe cineva. – Bucura + suf. -ie.

FRUMOS³ frumoasa (frumosi, frumoase) 1) Care este plin de armonie; cu valoare estetica; estetic. Fata frumoasa. 2) Care provoaca admiratie sau satisfactie sufleteasca. Fapta frumoasa. /<lat. formosus

SENTIMENT ~e n. 1) Proces afectiv care reflecta atitudinea emotionala a omului fata de realitate; simtamant. ~e nobile. ◊ ~e pozitive sentimente care aduc satisfactie sufleteasca si care stimuleaza activitatea omului. ~e negative sentimente care tulbura spiritul si demoralizeaza. 2) Atitudine afectiva fata de cineva sau fata de ceva; simtamant. ~ de frate. 3) Convingere proprie; impresie intima. /<fr. sentiment, lat. sentimentum

BUCURIE, bucurii, s. f. 1. Sentiment de multumire, de satisfactie sufleteasca. ◊ Loc. adv. Cu bucurie sau cu toata bucuria = din toata inima. ◊ Expr. A nu mai putea de bucurie = a se bucura foarte mult. Noroc si bucurie, formula de salut. 2. (Concr.) Persoana, obiect, veste etc. care bucura. – Din bucura + suf. -ie.

VOLUPTATE, voluptati, s. f. 1. Placere mare a simturilor, a trupului. 2. Desfatare sufleteasca; incantare, satisfactie. – Din fr. volupte, lat. voluptas, -atis.

VOLUPTATE s.f. 1. Placere a simturilor, a trupului. 2. Desfatare sufleteasca; incantare, satisfactie. [Cf. fr. volupte, lat. voluptas].

FERICIRE ~i f. 1) Stare de multumire sufleteasca deplina. 2) Stare de satisfactie deplina. ◊ Din ~ datorita unei imprejurari favorabile. [Art. fericirea; G.-D. fericirii] /v. a ferici

E² interj. Exclamatie care exprima diferite stari sufletesti: a) repros, enervare; b) plictiseala, indiferenta; c) (repetat sau prelungit) mirare, satisfactie, surpriza, admiratie. – Onomatopee.