KILOOHM, kiloohmi, s. m. (Fiz.) Unitate (derivata) de masura pentru rezistenta electrica, egala cu o mie de ohmi. [Pr.: -o-om. – Abr.: kΩ] – Din germ. Kiloohm.

REZISTOR, rezistoare, s. n. Element de circuit electric cu inductivitate si capacitate neglijabile, dar care, avand rezistenta electrica, poate fi introdus intr-un circuit electric si care este folosit la aparatele electrice de incalzit, la reostate etc.; rezistenta (II 5). – Din fr. resisteur, engl. resistor.

REZISTIVITATE, rezistivitati, s. f. (Fiz.) Marime caracteristica fiecarui material, egala cu rezistenta electrica a unui cub din materialul respectiv, avand muchia egala cu unitatea; rezistenta electrica specifica. – Din fr. resistivite.

SEMICONDUCTOR, -OARE, semiconductori, -oare, s. n., adj. 1. S. n. Material a carui conductibilitate electrica este mai slaba decat cea a conductoarelor (metalelor) si mai buna decat cea a izolatoarelor. ♦ P. ext. Component electronic activ. 2. Adj. (Despre materiale) Care are o rezistenta electrica relativ mare in raport cu aceea a metalelor, dar mai mica in raport cu aceea a materialelor izolante; cu insusiri de semiconductor (1); (despre dispozitive) bazat pe utilizarea semiconductoarelor. – Din fr. semi-conducteur.

SIEMENS s. n. (Fiz.) Unitate de masura egala cu conductanta unui conductor a carui rezistenta electrica este de un ohm. [Pr.: zimans] – Din fr. siemens, germ. Siemens.

REZISTENTA ~e f. 1) v. A REZISTA. 2) Caracter rezistent; durabilitate; trainicie. ~a materialelor. 3) Forta de opunere; im-potrivire. 4) Element de circuit care prezinta o anumita rezistenta electrica si este folosit in constructia reostatelor, a aparatelor de incalzire electrica si in electrotehnica; rezis-tor. [G.-D. rezistentei] /<fr. resistence, it. resistenza

REZISTOR ~oare n. Element de circuit care prezinta o anumita rezistenta electrica si este folosit in constructia reostatelor, a aparatelor de incalzire electrica si in elec-trotehnica; rezistenta. /<fr. resisteu, engl. resistor

TERMISTOR s.n. (Fiz.) Rezistor a carui rezistenta electrica variaza odata cu temperatura. [< fr. thermistor].

KILOOHM s.m. Unitate de rezistenta electrica, egala cu 1000 de ohmi. [Pron. -o-om. / cf. germ. Kiloohm].

MEGOHM s.m. Unitate de rezistenta electrica, egala cu un milion de ohmi. [Pron. meg-om. / < fr. megohm].

OHMMETRU s.n. Instrument cu care se masoara rezistenta electrica. [Pron. om-me-. / cf. fr. ohmmetre].

REACTANTA s.f. 1. Marime de calcul, egala cu raportul dintre valoarea efectiva a tensiunii electrice alternative aplicate la bornele unui circuit electric fara rezistenta electrica si valoarea efectiva a intensitatii curentului electric pe care il stabileste in circuit. 2. Bobina electrica a carei reactanta (1) este sensibila. [< fr. reactance, engl. reactance].

REZISTOR s.n. Aparat care prezinta rezistenta electrica si care poate fi introdus intr-un circuit electric. [Pl. -oare, (s.m.) -ri. / cf. fr. resisteur, engl. resistor].

SEMICONDUCTOR s.n. Material solid care are o rezistenta electrica relativ mare in raport cu aceea a metalelor si mai mica in raport cu aceea a substantelor izolante. [Pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. semi-conducteur].

SUPRACONDUCTIBILITATE s.f. (Fiz.) Proprietate a unor metale sau aliaje aflate la temperaturi foarte scazute de a-si pierde rezistenta electrica; supraconductie. [Cf. fr. supraconductibilite].

CONDUCTOR, -OARE I. adj. (despre tesuturi, vase etc.) care conduce. II. adj., s. n. (corp, material) care prezinta conductibilitate (1). ♦ ~ electric = piesa cu rezistenta electrica mica, servind la realizarea circuitelor electrice. III. s. m. f. functionar feroviar care controleaza biletele calatorilor si supravegheaza ordinea in vagoane. ◊ vatman; sofer. (< fr. conducteur, lat. conductor)

ELECTRODERMATOGRAFIE s. f. metoda prin care se cerceteaza rezistenta electrica a pielii. (< electro- + dermatografie)

KILOOHM [-OM] s. m. unitate de rezistenta electrica, de 1000 de ohmi. (< germ. Kiloohm)

REZISTIVITATE s. f. (fiz.) marime caracteristica materialelor, rezistenta electrica a unui cub din materialul respectiv avand latura egala cu unitatea. (< fr. resistivite)

REZISTOR s. n. element de circuit electric cu inductivitate si capacitate neglijabile, dar care, avand rezistenta electrica, poate fi introdus intr-un circuit electric; rezistenta (I, 4). (< fr. resisteur, engl. resitor)

SUPRACONDUCTIBILITATE s. f. proprietate a unor metale sau aliaje la temperaturi foarte scazute de a-si pierde rezistenta electrica; supraconductivitate, supraconductie. (< fr. supraconductibilite)

TERMISTANTA s. f. rezistenta electrica a carei valoare variaza in functie de temperatura. (< fr. thermistance)

TERMISTOR s. n. semiconductor a carui rezistenta electrica variaza in raport cu temperatura. (< engl. thermistor)

MANGANIN s. n. Aliaj de cupru, mangan si nichel folosit in special la fabricarea rezistentelor electrice. – Din fr. manganin.

FOTOREZISTIV, -A, fotorezistivi, -e, adj. Care se refera la dependenta rezistentei electrice a conductoarelor sau semiconductoarelor de iluminarea suprafetei lor. – Din fr. photoresistif.

PERNA, perne, s. f. 1. Obiect confectionat din doua bucati dreptunghiulare sau patrate de tesatura de bumbac, lana etc., cusute intre ele, avand in interior fulgi, lana, puf etc., si pe care, de obicei, cineva isi pune capul cand se culca. ◊ Perna electrica = obiect in forma de perna (1) plata, in care se gasesc rezistente electrice izolate si releuri de protectie, intrebuintat ca termofor. Perna de calcat = ustensila auxiliara asemanatoare cu perna (1), care se foloseste la calcatul obiectelor de imbracaminte, in special al manecilor, pieptilor, umerilor. 2. Obiect de tapiterie format dintr-un fel de sac umplut cu par, cu iarba-de-mare etc., adesea prevazut cu arcuri, care se asaza pe scaune, pe bancile unui automobil etc. 3. (In sintagma) Perna de aer = curent de aer antrenat intre doua suprafete aflate in miscare relativa si care serveste ca lubrifiant. [Var.: (pop.) perina s. f.] – Din scr. perina.

OHM, ohmi, s. m. Unitate de masura a rezistentei electrice, in sistemul de unitati metru-kilogram-secunda-amper, egala cu rezistenta pe care o opune un conductor electric strabatut de un curent de un amper la tensiunea de un volt. [Pr.: om] – Din fr. ohm.

OHMMETRU, ohmmetre, s. n. Instrument electric portativ pentru masurarea rezistentelor electrice. [Pr.: om-me-] – Din fr. ohmmetre.

MEGAPIR s. n. Otel aliat din fier, crom si aluminiu, intrebuintat la confectionarea rezistentelor electrice. [Scris si: megapyr] – Din germ. Megapir.

MEGOHM, megohmi, s. m. (Fiz.) Unitate (derivata) de masura a rezistentei electrice, egala cu un milion de ohmi. [Pr.: -gom. – Abr.: MΩ] – Din fr. megohm.

MEGOHMETRU, megohmetre, s. n. (Fiz.) Aparat pentru masurarea rezistentelor electrice de valoare mare. [Pr.: -gom-] – Din fr. megohmetre.

MULTIMETRU, multimetre, s. n. Aparat electric pentru masurarea tensiunilor, curentilor si uneori a rezistentelor electrice. – Din fr. multimetre.

NICHELINA, nicheline, s. f. 1. Aliaj de nichel, cupru si zinc din care se executa sarma intrebuintata la fabricarea rezistentelor electrice si unele piese de precizie. 2. Mineral de culoare rosie-aramie care contine nichel si arsen. – Din fr. nickeline.

NICROM s. n. Aliaj de nichel si crom (uneori combinat cu fier si mangan), care se intrebuinteaza mai ales la fabricarea rezistentelor electrice. – Din fr. nichrome.

TERMOANEMOMETRU, termoanemometre, s. n. Aparat pentru determinarea vitezei vantului prin masurarea rezistentei electrice a unui filament incalzit. [Pr.: -mo-a-] – Din fr. thermo-anemometre.

CONSTANTAN s. n. Aliaj de cupru si de nichel, cu coeficient de dilatare mic si rezistenta specifica mare, intrebuintat la confectionarea rezistentelor electrice, a reostatelor, a termoelementelor etc. – Din fr. constantan.

CONSTANTAN n. Aliaj de cupru si nichel, cu rezistenta specifica mare si constanta, intrebuintat la confectionarea rezistentelor electrice. /<fr. constantan

KILOOHM ~i m. Unitate de masura a rezistentei electrice egala cu 1000 de ohmi. /<germ. Kiloohm

MANGANIN n. Aliaj de cupru, mangan si nichel, folosit la fabricarea rezistentelor electrice. /<fr. manganine

MEGOHM [pr.: megom] ~i m. Unitate de masura a rezistentei electrice egala cu un milion de ohmi. /<fr. megohm

MULTIMETRU ~e n. Aparat pentru masurarea tensiunilor, a curentilor si a rezistentelor electrice. /<fr. multimetre

NICROM n. Aliaj de nichel si de crom (cu adaos de fier sau de mangan), rezistent la temperaturi inalte, intrebuintat, mai ales, la fabricarea rezistentelor electrice. /<fr. nichrome

OHM (pr.: om) ~i m. fiz. Unitate de masura a rezistentei electrice egala cu rezistenta unui conductor, prin care trece un curent electric de un amper, cand diferenta de potential la capetele lui este de un volt. /<fr. ohm

TERMISTANTA s.f. (Fiz.) rezistenta electrica a carei valoare variaza cu temperatura. [< fr. thermistance].

CONDUCTANTA s.f. Marime definita prin capacitatea de conductibilitate electrica a unui corp sau circuit, egala cu inversul rezistentei electrice. [< fr. conductance].

CONSTANTAN s.n. Aliaj de cupru si nichel cu coeficient de dilatare mic si rezistenta specifica mare, intrebuintat la fabricarea rezistentelor electrice. [< fr. constantan].

FOTOREZISTIV, -A adj. Referitor la dependenta rezistentei electrice a conductoarelor sau semiconductoarelor fata de iluminarea suprafetei lor. [< fr. photoresistif].

MANGANIN s.n. Aliaj de cupru, mangan si nichel folosit la fabricarea de rezistente electrice. [< fr. manganine, cf. rus. manganin].

NICHELINA s.f. 1. Arseniura de nichel naturala. 2. Aliaj de nichel, cupru si zinc, folosit mai ales la fabricarea rezistentelor electrice. [< fr. nickeline].

OHM s.m. (Fiz.) Unitate de masura a rezistentei electrice, egala cu rezistenta pe care o opune un conductor in care o tensiune de un volt produce un curent de un amper. [Pron. om. / < fr. ohm, cf. Ohm – fizician german].

REZISTIVITATE s.f. (Fiz.) rezistenta electrica specifica unei substante. [Cf. fr. resistivite].

TERMOANEMOMETRU s.n. Aparat pentru determinarea vitezei vantului, bazat pe masurarea rezistentei electrice a unui filament incalzit. [Cf. fr. thermo-anemometre].

MANGANIN s. n. aliaj de cupru, mangan si nichel, la fabricarea de rezistente electrice. (< fr. manganine)

MEGOHM [MEG-OM] s. m. unitate de masura a rezistentei electrice, de un milion de ohmi. (< fr. megohm)

OHM OM/ s. m. unitate de masura a rezistentei electrice, egala cu rezistenta unui conductor in care o tensiune de un volt produce un curent de un amper. (< fr. ohm)

OHMMETRU s. n. instrument pentru masurarea rezistentei electrice. (< fr. ohmmetre)

TERMOANEMOMETRU s. n. aparat pentru determinarea vitezei vantului, bazat pe masurarea rezistentei electrice a unui filament incalzit. (< fr. thermo-anemometre)

CROMEL s. n. Aliaj de nichel (60-80 la suta), crom (16 la suta), fier (2 la suta) si mangan (1 la suta), rezistent, maleabil si ductil cu rezistivitate electrica si refractaritate mari, folosit pentru confectionarea rezistentelor electrice si a termocuplurilor (in asociere cu alumel).

NICROM (‹ fr. {i}; {s} fr. ni[ckel] „nichel” + chrome „crom”) s. n. Aliaj pe baza de nichel cu crom (15-30%), siliciu (pana la 1,5%), aluminiu (pana la 3,5%), microadaosuri de pamanturi rare, rezistent la temperaturi inalte (1.000-1.250ºC). Se foloseste la confectionarea rezistentelor electrice, a elementelor de cupluri termoelectrice etc.

OHMIC, -A, ohmici, -ce, adj. Referitor la rezistenta circuitelor electrice fara reactante inductive. [Pr.: omic] – Din fr. ohmique.

CONDUCTIVITATE s. f. Valoarea rezistentei specifice electrice a unui conductor. – Din fr. conductivite.

MICROOHM, microohmi, s. m. Unitate electrica de rezistenta, egala cu a milioana parte dintr-un ohm. [Pr.: -cro-om] – Micro¹ + ohm.

CONDUCTIVITATE f. Valoare a rezistentei specifice electrice a unui conductor. /<fr. conductivite

OHMIC [pr.: omic] ~ca (~ci, ~ce) 1) Care este exprimat in ohmi. rezistenta ~ca. 2) Care tine de rezistenta circuitelor electrice. Legatura ~ca. /<fr. ohmique

SCURTCIRCUIT ~e n. 1) Legatura electrica de rezistenta foarte mica stabilita intre doua puncte ale unui circuit. 2) Intrerupere a curentului electric ca urmare a stabilirii unei astfel de legaturi. [Sil. scurt-cir-cu-it] /scurt + circuit

MICROOHM s.m. Unitate electrica de rezistenta, egala cu a milioana parte dintr-un ohm. [Pron. -cro-om. / cf. fr. microohm].

SCURTCIRCUIT s.n. Legatura electrica cu rezistenta aproape nula stabilita intre doua puncte ale unui circuit electric intre care exista o diferenta de potential. [Pron. -cu-it. / < scurt + circuit, dupa fr. courtcircuit].

MICROOHM OM/ s. m. unitate electrica de rezistenta, a milioana parte dintr-un ohm. (< fr. microohm)

SCURTCIRCUIT s. n. 1. legatura electrica cu rezistenta aproape nula stabilita intre doua puncte ale unei retele sau instalatii ce au o rezistenta foarte mica. 2. intrerupere accidentala a curentului electric intr-o retea sau instalatie. (dupa fr. court-circuit)

TERMOrezistenta s.f. Proprietate a unui material termorezistent. ♦ (Concr.) (Semi)conductor electric a carui rezistenta este influentata de schimburile de caldura cu mediul inconjurator. [< fr. thermoresistance].

FOTOrezistenta s. f. conductor electric a carui rezistenta variaza in functie de iluminare, functionand pe baza efectului fotoelectric intern. (< fr. photoresistance)

TERMOrezistenta s. f. proprietate a unui material termorezistent. ◊ (semi)conductor electric a carui rezistenta este influentata de schimburile de caldura cu mediul inconjurator. (< fr. thermoresistance)

REACTANTA ~e f. fiz. 1) rezistenta pe care o opun curentului alternativ circuitele ce contin bobine sau condensatoare. 2) Element (bobina, condensator) care creeaza o asemenea rezistenta intr-un circuit electric. [Sil. re-ac-] /<engl. reactance

PERDITANTA s.f. Conductanta totala a rezistentelor izolatiei unei instalatii electrice. [< fr. perditance].

EMAIL, emailuri, s. n. 1. Masa sticloasa obtinuta prin topire sau prin sinterizare, constituita in special din siliciu si din bariu, care se aplica pe suprafata unor obiecte metalice sau ceramice, pentru a le proteja impotriva coroziunii, a le imbunatati rezistenta mecanica, a realiza izolarea lor electrica, in scop decorativ etc.; smalt, glazura. 2. Obiect emailat. 3. Pelicula obtinuta pe baza de rasini, care au in continutul lor pigmenti. – Din fr. email.

rezistenta s. 1. v. impotrivire. 2. v. durabilitate. 3. v. tarie. 4. (FIZ.) rezistenta specifica v. rezisti-vitate. 5. (FIZ.) rezistor. (~ electrica.) 6. v. viabi-litate.

VOLT s.m. Unitate de masura a fortei electromotoare, a tensiunii electrice si a diferentei de potential, corespunzand tensiunii electrice care, aplicata unui conductor cu rezistenta de un ohm, produce un curent de un amper. [< fr. volt, cf. Volta – fizician italian].

POLISTIREN, polistireni, s. m. Material plastic solid, incolor sau slab galbui, transparent, foarte rezistent din punct de vedere chimic si electric, care se intrebuinteaza in electrotehnica, in industria cablurilor si la fabricarea multor obiecte de larg consum. – Din fr. polystyrene, engl. polystyrene, rus. polistiren.

DIODA, diode, s. f. Element al unui circuit electric cu doi electrozi, care are o rezistenta mica fata de un sens de trecere a curentului electric si foarte mare fata de sensul opus; tub electronic care are doi electrozi (dintre care unul emite electroni). ◊ Dioda tunel = dioda de constructie speciala folosita ca amplificator si generator de oscilatii. Dioda stabilizatoare de tensiune = dioda folosita ca element de referinta in stabilizatoarele de tensiune si de curent. Dioda (electro)luminescenta = dioda cu proprietatea de a emite lumina atunci cand este polarizata direct; led. [Pr.: di-o-] – Din fr. diode.

CONDUCTANTA s. f. marime definita prin capacitatea de conductibilitate electrica a unui corp sau circuit, inversul rezistentei. (< fr. conductance)

SIEMENS [ZIMANS] s. m. unitate de masura a conductantei electrice, egala cu conductanta unui conductor cu rezistenta de un ohm. (< fr. siemens, germ. Siemens)

Sunt ~uri n. 1) fiz. rezistenta montata suplimentar pentru a reduce intensitatea curentului electric. 2) med. Abatere a curentului sangvin pe alta cale decat cea obisnuita. /<engl., fr. shunt

SIEMENS s.m. (Fiz.) Unitate de masura a conductantei electrice, egala cu conductanta unui conducator a carui rezistenta este de un ohm. [Pron. zi-mens. / < fr. siemens, cf. W. von Siemens – fizician german].

SCURTCIRCUIT, scurtcircuite, s. n. 1. Legatura electrica intre doua puncte ale unei retele sau instalatii, avand o rezistenta foarte mica. 2. Fenomen fizic care consta in intreruperea accidentala a curentului electric intr-o retea sau o instalatie prin stabilirea unui scurtcircuit (1). – Scurt + circuit (dupa fr. court-circuit).

TEFLON n. Material plastic rezistent la actiunea agentilor corosivi, folosit la fabricarea tesaturilor neinflamabile, a izolatoarelor electrice si a garniturilor supuse coroziunii. [Sil. te-flon] /<fr. teflon

AMPER s. m. unitate de masura a intensitatii curentului electric, intensitatea curentului constant de un volt care strabate un conductor cu rezistenta de un ohm. (< fr. ampere)

WOLFRAM (‹ germ. {i}) s. n. Element chimic (W; nr. at. 74, m. at. 183.85, p. t. 3.400ºC, p. f. c. 4.700ºC, gr. sp. 19,1), metal alb lucios. Se gaseste in natura sub forma de wolframit, scheelit si alte minerale. Este foarte rezistent din punct de vedere chimic. Se intrebuinteaza la fabricarea filamentelor pentru becuri electrice, a otelurilor speciale, a aparaturii chimice si sub forma de carbura, ca metal dur (widia) pentru fabricarea unor scule speciale. A fost descoperit de chimistul german Carl Wilhelm Scheele in 1783. Sin. tungsten.

TEFLON s. n. 1. material foarte rezistent la agentii chimici, la temperatura si coroziune, pentru garnituri, vase de bucatarie, izolatori electrici etc. 2. vas de bucatarie din acest material. (< fr. teflon, engl. teflon)

POTENTIOMETRU s. n. 1. aparat din rezistente etalonate, pentru masurarea diferentelor de potential si a tensiunii electromotoare. 2. rezistor reglabil pentru divizarea tensiunii electrice. (< fr. potentiometre)

AMPER s.m. Unitate de masura a intensitatii curentului electric in sistemul metru-kilogram-secunda-amper, reprezentand intensitatea unui curent constant de un volt care strabate un conductor cu rezistenta de un ohm. [< fr. ampere, cf. Ampere – fizician francez].

TRANZISTOR s.n. 1. Dispozitiv cu semiconductori cu trei electrozi care amplifica tensiuni sau curenti electrici. 2. Aparat de radio portativ echipat cu tranzistoare. [Pl. si (s.m.) -ori, var. transistor s.n.m. / < engl., fr., it. transistor < engl. trans(fer) + (res)istor – rezistenta de transfer].

GALVANIZA, galvanizez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o piesa metalica cu un strat subtire de zinc, prin cufundare intr-o baie de zinc topit, spre a o face mai rezistenta la coroziune; p. gener. a acoperi o piesa metalica cu un strat subtire din alt metal, depus prin electroliza. 2. (Fiziol.) A e****a un tesut sau un organ al corpului printr-un curent electric continuu, in scopuri terapeutice sau experimentale. ♦ Fig. A insufleti, a stimula pe cineva. – Din fr. galvaniser.

ARC¹ ~uri n. 1) Arma primitiva folosita la aruncarea sagetilor, formata dintr-o vergea flexibila, ale carei capete curbate sunt tinute de o coarda. A trage cu ~ul. 2) Element de rezistenta al unei constructii. ◊ ~ de triumf constructie in forma de portic, inaltata in amintirea unui eveniment important. 3) Piesa elastica de otel fixata intre corpul unui vehicul si osiile rotilor acestuia, care serveste pentru amortizarea socurilor; resort. ~ de automobil. 4) ~ electric descarcare electrica intre doi electrozi prin care circula un curent de mare intensitate. 5) Ceea ce are forma unui segment din circumferinta cercului. ~ul sprancenei. /<lat. arcus

rezistenta s.f. I. 1. Calitatea unui corp de a rezista la actiunea unui alt corp (care tinde sa-l rupa). ♦ Forta de opunere a unui mediu la realizarea unei actiuni. ♦ Obisnuinta a microbilor cu medicamentul administrat pentru combaterea lor, datorita abuzului de antibiotice. 2. Forta opusa de un conductor la trecerea curentului electric prin el. ♦ (Concr.) Rezistor. 3. Putere de a rezista la o boala, la o oboseala etc. II. (Fig.) Impotrivire, opozitie. ♦ Piedica, obstacol, greutate. ♦ Miscare a patriotilor care, in tarile ocupate de fascisti intre anii 1940 si 1945, au luptat impotriva politicii de colaborare cu acestia. [Cf. fr. resistance, it. resistenza].

rezistenta s. f. I. 1. proprietate a unui material de a rezista fortelor (solicitarilor) exterioare care tind sa-l deformeze sau sa-l rupa. ♦ a materialelor = disciplina care studiaza starile de tensiune si de deformatie ale corpurilor solide sub actiunea fortelor exterioare. ◊ forta care se opune efectului unei alte forte. 2. obisnuinta a microbilor cu medicamentul administrat, datorita abuzului de antibiotice. 3. forta opusa de un conductor la trecerea curentului electric prin el. 4. rezistor. 5. putere de a rezista la o boala, la oboseala etc. II. impotrivire, opozitie; (spec.) respingere a atacurilor inamicului. ◊ piedica, obstacol, greutate. ◊ miscare a patriotilor care, in tarile ocupate de dusmani au luptat impotriva cotropitorilor si a politicii de colaborare cu acestia; forma de lupta impotriva regimului totalitar comunist. (< it. resistenza, fr. resistance)