BONETA, bonete, s. f. 1. Acoperamant de cap confectionat din panza sau din stofa, fara boruri sau cozoroc, purtat de femei, de copii, de bucatari, medici, laboranti, militari etc. 2. (In sintagma) Boneta frigiana = un fel de caciulita de lana cu varful indoit inainte, devenita in timpul revolutiei Franceze (1789-1794) simbol al libertatii. – Din fr. bonnet.

CARMANIOLA, carmaniole, s. f. 1. Cantec si dans francez din timpul revolutiei Franceze din 1789-1794. 2. Vesta scurta purtata in timpul revolutiei Franceze. – Din fr. carmagnole.

GERMINAL s. m. A saptea luna a anului, de la 21 martie la 18 aprilie, in calendarul adoptat in timpul revolutiei Franceze din 1789-1794. – Din fr. germinal.

MODERN, -A, moderni, -e, adj. Care apartine timpurilor apropiate de vorbitor; recent, actual; care este in pas cu progresul actual; care apartine unei epoci posterioare antichitatii. ◊ Istoria moderna = a) (in trecut) epoca de la sfarsitul evului mediu, cuprinsa intre 1453 (caderea Constantinopolului) si revolutia franceza din 1789; b) (curent) epoca cuprinsa intre revolutia franceza din 1789 si Unirea din 1918. Limba moderna = limba vie, vorbita efectiv de o populatie actuala. ♦ (Despre invatamant) Care acorda importanta, preferinta disciplinelor umaniste. ♦ Conform cu moda zilei. – Din fr. moderne, it. moderno.

FRIGIAN, -A, frigieni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Locuitor al Frigiei. 2. Adj. Care apartine Frigiei sau populatiei ei, privitor la Frigia sau la populatia ei. ◊ Boneta frigiana = boneta purtata in antichitate de sclavii eliberati si adoptata in timpul revolutiei Franceze din 1789-1794 ca simbol al libertatii. [Pr.: -gi-an] – Din fr. phrygien.

ENCICLOPEDIST, -A, enciclopedisti, -ste, subst., adj. 1. S. m. pl. Nume dat ganditorilor, savantilor si scriitorilor francezi precursori ai revolutiei Franceze de la sfarsitul sec. XVIII, care s-au grupat in scopul editarii unei enciclopedii. 2. Adj., s. m. si f. (Rar) (Persoana) care are cunostinte enciclopedice. – Din fr. encyclopediste.

SANCULOT, sanculoti, s. m. Revolutionar din cadrul miscarii populare in timpul revolutiei Franceze din 1789-1794. [Pr.: -cu-. – Var.: sanchilot s. m.] – Din fr. sans-culotte.

CARMANIOLA ~e f. ist. rar 1) Cantec popular francez, cantat pe timpul revolutiei burgheze (1789). 2) Dans executat dupa aceasta melodie. 3) Vesta scurta purtata in timpul revolutiei franceze. [Sil. -ni-o-] /<fr. carmagnole

BABUVISM s.n. Doctrina politica din timpul revolutiei franceze din 1789, care propaga infaptuirea egalitatii politice si economice depline. [< fr. babouvisme, cf. Babeuf – revolutionar francez din sec. XVIII].

ENCICLOPEDIST, -A s.m. si f. 1. Nume dat filozofilor materialisti burghezi si altor ganditori progresisti precursori ai revolutiei franceze de la sfarsitul sec. XVIII, care s-au unit in vederea elaborarii Enciclopediei. 2. (Rar) Persoana care are cunostinte enciclopedice; encicloped. [< fr. encyclopediste].

GIRONDINI s.m.pl. Membri ai unei grupari politice din timpul revolutiei franceze din 1789, care reprezentau in principal interesele burgheziei industriale si comerciale. [Sg. girondin. / < fr. girondins, cf. Gironde – departament in Franta].

IACOBIN s.m. 1. Calugar dominican. 2. Membru al celei mai radicale grupari revolutionare din timpul revolutiei franceze, care a dus lupta contra monarhistilor si feudalilor. ♦ (Fig.) Revolutionar consecvent. [Var. jacobin s.m. / cf. fr. jacobin].

SUAN s.m. Denumire data insurgentilor din Bretania si Normandia in timpul revolutiei franceze de la sfarsitul sec. XVIII. [Pron. su-an. / < fr. chouan, cf. Jean Chouan – conducatorul insurgentilor].

CARMANIOLA s.f. 1. (Rar) Cantec si dans revolutionar francez din 1789. 2. Vesta scurta purtata in timpul revolutiei franceze. [Pron. -nio-la. / < fr. carmagnole, cf. Carmagnola – oras din Italia].

FEDERAT, -A adj., s.m. si f. 1. (Ant.; mai ales la pl.) Persoana care facea parte din populatiile asezate la granitele Imperiului roman si care se angaja sa apere aceste granite in schimbul unor avantaje. 2. Delegat la sarbatoarea Federatiei din timpul revolutiei franceze din 1789. [Cf. fr. federe, lat. foederatus].

FRIGIAN, -A adj. Boneta frigiana = boneta purtata in antichitate de sclavii eliberati si adoptata in timpul revolutiei franceze ca simbol al libertatii. [Pron. -gi-an. / < fr. phrygien].

CARMANIOLA s. f. 1. dans popular revolutionar francez din 178⁹; cantecul corespunzator. 2. vesta scurta purtata in timpul revolutiei franceze. (< fr. carmagnole)

FEDERAT s. m. 1. (ant.) persoana care facea parte din populatiile la granitele Imperiului Roman, angajata sa apere aceste granite in schimbul unor avantaje. 2. delegat la sarbatoarea Federatiei din timpul revolutiei franceze din 1789. (< lat. foederatus, fr. federe)

FRIGIAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Frigia. ◊ (s. f.) limba indo-europeana veche, inrudita cu traca, cunoscuta din inscriptiile cu caractere grecesti. ♦ boneta ~a = boneta cu varful ascutit intors spre fata, purtata in antichitate de sclavii eliberati si adoptata in timpul revolutiei franceze din 178⁹ ca simbol al libertatii. (< fr. phrygien)

GIRONDIN s. m. membru al unei grupari politice din timpul revolutiei franceze din 178⁹, care reprezenta interesele burgheziei industriale, comerciale si financiare. (< fr. girondin)

IACOBIN, -A s. m. f. 1. calugar dominican. 2. membru al celei mai radicale grupari din timpul revolutiei franceze, care a dus lupta contra monarhistilor si feudalilor. 3. (fig.) partizan infocat al democratiei. (< fr. jacobin)

SUAN s. m. denumire data insurgentilor din Bretania si Normandia in revolutia franceza de la sfarsitul sec. XVIII. (< fr. chouan)

ALMAS, Dumitru (1908-1995, n. Negresti, jud. Neamt), istoric si scriitor roman. Prov. univ. la Bucuresti. Lucrari privind revolutia franceza si Razboiul Civil din S.U.A. („Caderea Bastilie”, „Nord contra Sud”). Romane istorice.

BONETA, bonete, s. f. 1. Scufie innodata sub barbie. ♦ Tichie de panza alba purtata de medici, de laboranti, de bucatari etc. 2. Acoperamant de cap fara cozoroc, de forma lunguiata, purtat de militari. 3. (In expr.) Boneta frigiana = acoperamant de cap, purtat in antichitate de sclavii eliberati si adoptat in timpul revolutiei franceze din 1789, ca simbol al libertatii. – Fr. bonnet.

CARLYLE [ca:lail], Thomas (1795-1881), istoric si eseist scotian. Adversar al materialismului si al rationalismului, a vestit instaurarea unei noi ordini, bazate pe vechile valori, care sa rastoarne haosul burghez si anarhia democratica. A accentuat rolul marilor personalitati si al eroilor in istorie („revolutia franceza”, „Eroii, cultul eroilor si eroicul in istorie”).

CARMAGNOLE (cuv. fr.) [carmanol] s. f. 1. Cintec si dans francez, din timpul revolutiei Franceze (1789-1794). 2. Vesta scurta purtata in timpul revolutiei Franceze.

CARNOT [carno] 1. Lazare C. (1753-1823), om politic, general si matematician francez. Unul dintre conducatorii revolutiei franceze din 1789-1794. membru al Comitetului Salvarii Publice. Supranumit „Organizatorul victoriei”, a avut un rol important in organizarea armatei revolutiei. Contributii in geometrie. 2. Nicolas Leonard Sadi C. (1796-1832), fizician francez. Fiul lui C. (1). A enuntat al doilea principiu al termodinamicii (1819) si a stabilit legile de functionare a masinilor termice (ciclul C.). 3. Marie Francois Sadi C. (1837-1894), inginer si om politic francez. Nepotul lui C. (1). Presedinte al Republicii (1887-1894). Asasinat.

CHENIER [senie], Andre Marie de (1762-1794), poet francez. Participant la revolutia franceza din 1789-1794. Executat pentru ca a condamnat excesele „terorii” iacobine. Versurile sale („Elegii”, „Bucolice”, „Idile”, poemele neterminate „Hermes” si „America”) imbina gratia poeziei elene cu sensibilitatea moderna, anuntand romantismul.

CISTERCIENI (‹ fr.) s. m. pl. Membri ai unei congregatii benedictine fundate in 1098 de Sf. Robert, la Citeaux (linga Dijon). Au reintrodus viata simpla initiala a Ordinului Benedictin. In prima jumatate a sec. 12, centrul lor a devenit abatia Clairvaux, fundata de Sf. Bernard. Congregatia fost dizolvata in Timpul revolutiei Franceze. In Romania au fundat manastirea Igris (1179) in Banat, iar in 1202 manastirea Cirta (jud. Sibiu). V. trapist (1).

CA IRA (fr.) o sa mearga – Cantec de mare popularitate din perioada revolutiei franceze, exprimand increderea in izbanda.

CORDAY [cordei], Charlotte (1768-1793), personalitate a revolutiei franceze. De o****e nobiliara, a imbratisat idealurile girondinilor. L-a asasinat pe Marat. Ghilotinata.

COUTHON [cuto], Georges (1755-1794), om politic francez. Participant la revolutia franceza (1789-1794); unul dintre conducatorii dictaturii iacobine. A fost ghilotinat.

LACEPEDE [laseped], Bernard-Germaine-Etienne de la VILLE, conte de ~ (1756-1825), naturalist si om politic francez. Elev al lui Buffon. Idei evolutioniste („Istoria generala si particulara a patrupedelor ovipare si a serpilor”, „Istoria naturala a pestilor”, „Istoria naturala a cetaceelor”). A scris si o „Istorie generala fizica si civila a Europei”. In timpul revolutiei franceze a detinut functii politice.

RESTIF (RETIF) DE LA BRETONNE [retif de la breton], Nicolas (1734-1806), scriitor francez. Proza („Taranul p********”, „Domnul Nicolas sau Inima umana dezvaluita”, „Viata tatalui meu”) de observatie a moravurilor societatii din preajma revolutiei franceze.

ROUSSEAU [ruso], Jean-Jacques (1712-1778), filozof, scriitor si muzician francez. Reprezentant al romantismului. Colaborator al Enciclopediei. Autor al „Contractului social”, potrivit caruia, in starea naturala, viata este libera si independenta, iar neajunsurile conditiei umane au fost la origine societatea. Salvarea este posibila printr-o organizare politica centrata pe ideea de libertate si de vointa generala („Discurs asupra inegalitatii”). Doctrina politica a lui R. avea sa devina platforma democratiei radicale iacobine in timpul revolutiei franceze. Conceptia sa pedagogica preconizeaza educatia conform cu natura proprie a copilului („Emil sau despre educatie”). Principiul revenirii la natura (denumit ulterior „rousseauism”) si ideea primordialitatii sentimentului in raport cu ratiunea (caracteristica si pentru deismul sau), care strabat principalele scrieri literare ale lui R. (romanul epistolar „Iulia sau noua Eloiza”, „Confesiunile”), au facut din el un precursor al romantismului francez si european. Ca muzician a compus muzica de opera („Vrajitorul satului”, „Pygmalion”), cantece; autor al unui sistem de notatie muzicala; a abordat probleme de estetica si de teorie a muzicii.

ROUGET DE L’ISLE [ruʒe de lil], Claude Joseph (1760-1836), ofiter, compozitor si scriitor francez. Participant la revolutia franceza. Capitan de geniu la Strasbourg, a compus (1792) „Cantec de razboi pentru armata Rinului”, devenit, sub numele de „La Marseillaise”, imnul national al Frantei. Cantece revolutionare, romante. Librete de opera.

ROUX [ru], Jacques (1752-1794), om politic francez. Peot. Participant la revolutia franceza (1789-1794). Iacobin de stanga, unul dintre conducatorii „turbatilor”. Arestat din ordinul lui Robespierre, s-a sinucis in inchisoare.

ROBESPIERRE [robespie:r], Maximilien de (1758-1794), om politic francez. Avocat. Figura centrala a revolutiei franceze, supranumit „incoruptibilul” (credea in virtutea morala absoluta). Unul dintre conducatorii revolutiei si ai iacobinilor. Sef al guvernului revolutionar (1793-1794); a instituit dictatura iacobina, prin care urmarea sa instaureze o republica democratica si egalitara. In timpul guvernarii sale, revolutia a atins apogeul. Rasturnat in urma loviturii de stat de la 9 thermidor (27 iul.) 1794 si ghilotinat.

IACOBIN, iacobini, s. m., adj.m. 1. S. m. Calugar dominican. 2. S. m. Membru al celei mai radicale grupari revolutionare franceze, in perioada revolutiei din 1789-1794; p. ext. democrat cu idei foarte avansate. 3. Adj.m. Care apartine iacobinilor (1), privitor la iacobini. – Din fr. jacobin.

BATAILLARD [bataiar], Paul (1816-1894), istoric si publicist francez. Participant la revolutia din 1848 din Franta. Filoroman. Studii si lucrari consacrate unor momente din istoria poporului roman („Principatele Valahiei si Moldovei inaintea Congresului”). M. de onoare al Acad. Romane (1872).

ASIGNAT s.n. Hartie-moneda franceza, emisa in timpul revolutiei din 1789. [< fr. assignat].

BABUVISM s. n. curent comunist utopic, initiat de revolutionarul francez Babeuf in timpul revolutiei din 1789. (<fr. babouvisme)

SANCULOT s.m. Revolutionar francez din cadrul miscarii populare din timpul revolutiei de la sfarsitul sec. XVIII. [Scris si sans-culottes s.m.pl. / < fr. sans-culottes].

SANCULOT [-CU-] s. m. nume dat, sub Conventie, de aristocrati revolutionarilor francezi din cadrul miscarii populare din timpul revolutiei de la sfarsitul sec. XVIII. (< fr. sans-culotte)

LABROUSSE [labrus], Ernest (1895-1988), istoric francez. Prof. univ. la Sorbona. Cercetari de istoria economiei si de sociologie („Criza economiei franceze al sfarsitul Vechiului Regim si inceputul revolutiei”, „Istoria economica si sociala a Frantei”). M. coresp. al Acad. Romane (1957).

RESTAURATIE, restauratii, s. f. 1. Restaurare; spec. perioada din istoria unor state, caracterizata prin readucerea pe tron a dinastiilor detronate in urma unor revolutii, lovituri de stat etc. 2. Stil din arta franceza, caracterizat prin linii usor curbate, forme rotunjite, ornamente pline de gratie. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. restauration, lat. restauratio.

RESTAURATIE s.f. 1. Restaurare; (spec.) perioada in istoria unor state, caracterizata prin readucerea pe tron a dinastiilor inlaturate in urma unor revolutii, lovituri de stat etc. 2. Stil in arta franceza din epoca restauratiei burbonilor (1814-1830), care mentine inspiratia din arta antichitatii, dar care, sub influenta romantismului, manifesta interes si pentru stilurile nationale ale goticului si Renasterii. ♦ Perioada in istoria literaturii engleze, cuprinsa intre 1660 si 1702, care se manifesta ca o reactie fata de literatura fantezista, sclipitoare a Renasterii elisabetane, orientandu-se spre clasicism. [Gen. -iei. / cf. fr. restauration, lat. restauratio].

RESTAURATIE s. f. 1. restaurare; (spec.) perioada in istoria unor state, prin readucerea pe tron a dinastiilor inlaturate in urma unor revolutii, lovituri de stat etc. 2. stil in arta franceza din epoca restauratiei Burbonilor (1814-1830), care mentine inspiratia din arta antichitatii, dar care, sub influenta romantismului, manifesta interes si pentru stilurile nationale ale goticului si Renasterii. ◊ perioada in istoria literaturii engleze, intre 1660 si 1702, care se manifesta ca o reactie fata de literatura fantezista, sclipitoare, a Renasterii elisabetane, orientandu-se spre clasicism. (< fr. restauration, lat. restauratio)

BILLECOCQ [biəcoc], Adolphe Etienne (1800-1874), diplomat francez. Consul general la Bucuresti (1839-1846). Filoroman, sustinator al revolutiei de la 1848 din Tara Romaneasca. Reintors in Franta, a scris despre romani („Principatul Valahiei sub domnitorul Bibescu”).

CAMBRONNE [cambron], Pierre (1770-1842), general francez. Participant la toate campaniile militare din timpul revolutiei si Imperiului. A manifestat un mare atasament fata de Napoleon. La Waterloo, pe cind comanda garda imperiala, covirsit de fortele dusmane si somat a se preda, a raspuns prin celebrele cuvinte: „garda moare, dar nu se preda”.

RECLUS {reklu] 1. Jean Jacques Elisee R. (1830-1905), geograf si om politic francez. Prof. univ. la Bruxelles. Revolutionar anarhist („Evolutia, revolutia si idealul anarhismului”). Participant la Comuna din Paris (1871). A calatorit prin Europa si America (1851-1857). Autor al unei „Geografii universale”. 2. Paul R. (1847-1914), chirurg francez. Fratele lui R. (1). Contributii in descrierea unor maladii ale plamanilor si sanilor. A folosit c*****a ca anestezic local.

BLANQUI [blãki] 1. Jerome Adolphe B. (1798-1854), economist si publicist francez. Adept al liberalismului. Influentat de saint-simonism, a obtinut, ca deputat, pentru prima data in Europa, o legiferare a regimului de munca a copiilor. 2. Louis Auguste B. (1805-1881), revolutionar francez. Frate cu B. (1). Socialist utopist. A participat la revolutiile din 1830 si 1848 si la un mare numar de miscari complotiste; a stat in inchisori c. 40 de ani.

BARNAVE [barnav], Antoine (1761-1793), om politic francez. Conducator al grupului „feuillants”-inilor (regalisti-constitutionali) in timpul revolutiei burgheze din Franta; ghilotinat in perioada dictaturii iacobine.

CATASTROFISM (‹ fr.) s. n. Teorie potrivit careia in istoria Pamintului, dupa lungi perioade de repaus, ar interveni revolutii explozive (cataclisme) ce schimba radical infatisarea planetei, distrugind si lumea organica. Explicit formulat (1812), de paleontologul francez, G. Cuvier, c. a fost dezvoltat de alti naturalisti (A.M. D’Orbigny, L. Elie de Beaumont s.a.), care au stabilit chiar si numarul cataclismelor, urmate de „acte de creatie” a speciilor. V. evolutionism (1).

LACRETELLE [lakretel], Jean-Charles-Dominique de (1766-1855), istoric si publicist francez. Prof. la Sorbona. Inchis pentru convingerile sale monarhiste. Lucrari de istoria Frantei, privind in special revolutia, Primul Imperiu si Restauratia („Istoria Frantei in sec. 18”, „Istoria Adunarii Constituante”, „Istoria Consulatului si a Imperiului”).

RESTAURATIE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Perioada din istoria unor state, caracterizata prin readucerea pe tron a dinastiilor inlaturate in urma unor revolutii, lovituri de stat (ex. restaurarea Bourbonilor in Franta, 1814-1830, a Stuartilor in Anglia, 1660-1714). 2. Stil in arta franceza din epoca r. (1); face trecerea intre stilurile Empire si Ludovic-Filip, mentinand inspiratia din arata Antic., dar, sub influenta romantismului, manifesta si interesul pentru stilurile nationale ale goticului si Renasterii. S-a caracterizat prin linii usor curbate, forme rotunjite, ornamente gratioase. 3. Epoca in istoria literaturii engleze, urmand perioadei elisabetane si promovand clasicismul (J. Dryden, S. Butler s.a.).

BUONARROTTI, Filippo Michele (1761-1837), revolutionar francez de origine italiana. Comunist utopic, adept al lui Babeuf. Si-a desfasurat activitatea in Franta (unde a luat parte la revolutia burgheza si la „conspiratia egalilor”), in Belgia si Italia.

BLANQUISM s.n. Curent comunist utopic, aparut in Franta in sec. XIX, care, pe plan teoretic, propaga ideea gresita a infaptuirii revolutiei pe calea comploturilor unor grupuri restranse, neintelegand necesitatea antrenarii maselor largi la lupta revolutionara. ♦ Teorie si tactica complotista in lupta revolutionara. [< fr. blanquisme, cf. Blanqui – revolutionar francez].

RICARDOU, Jean (n. 1932), scriitor francez. Reprezentant al directiei „Noului roman”, careia i-a consacrat si doua texte teoretice („Problemele Noului roman”, „Pentru o teorie a Noului roman”). Primul sau roman („Observatorul de la Cannes”) e mai curand „aventura unei scriituri” decat „scriitura unei aventuri”. S-a indreptat spre romanul cu tema istorica („Cucerirea Constantinopolului”, „revolutia minuscula”).

CAROL, numele mai multor regi ai Frantei. Mai importanti: 1. C. III cel Simplu (898-923). A cedat, in 911, sefului normand Rollon, partea de NV a Frantei (ducatul Normandiei) si a alipit Lorena; detronat in urma unei rascoale a marilor feudali. 2. C V cel Intelept (1364-1380). In timpul regentei sale (1365-1364) a avut loc rascoala oraseneasca condusa de Etienne Marcel si Jacqueria (1358) si s-a semnat armistitiul anglo-francez de la Bretigny (1360); incepind din 1369, armata franceza, sub conducerea lui Du Guesclin, a recucerit de la englezi aproape intregul teritoriu ocupat. 3. C. VII (1422-1461). A infaptuit o serie de reforme (constituirea armatei permanente, organizarea finantelor) si a incheiat victorios, cu sprijinul Ioanei d’Arc, Razboiul de 100 de Ani. 4. C X (1824-1830), exponent al reactiunii feudale din timpul Restauratiei. Detronat de revolutia din 1830.

LAMARTINE [lamartin], Alphonse-Marie-Louis de PRAT de (1790-1869), scriitor si om politic francez. Unul dintre initiatorii poeziei romantice franceze. Elegii cu caracter filozofic („Meditatii poetice”, „Noi meditatii poetice”), poeme de inspiratie religioasa („Armonii poetice si religioase”, „Jocelyn”, „Caderea unui inger”) remarcabile prin lirismul melancolic si meditativ, prin sinceritatea sentimentelor si perfecta corespondenta dintre starea sufleteasca a poetului si natura. Romane autobiografice („Raphael”, „Graziella”); un jurnal de calatorie in Orient. Lucrari istorice („Istoria girondinilor”, „Istoria revolutiei de la 1848”). Ca om politic a fost initial legitimist, apoi a devenit liberal moderat. Rol important in revolutia din 1848; ministru de Externe in Guvernul provizoriu (1848), calitate in care i-a sprijinit pe revolutionarii din Principatele Romane.