BLASFEMIE f. livr. 1) Cuvant prin care se ultragiaza o divinitate. 2) Act de defaimare a lucrurilor considerate sfinte (sau demne de un respect deosebit); profanare; sacrilegiu; pangarire. [Art. blasfemia; G.-D. blasfemiei; Sil. -mi-e] /<lat. blasphemia

HULA¹ ~e f. 1) Vorba jignitoare; ofensa; injurie. 2) Act de profanare a unui lucru sau a unei fiinte, considerate sfinte sau demne de respect deosebit; sacrilegiu. /<sl. hula

A SE PROSTERNA ma prostern intranz. 1) A se inchina adanc (in semn de respect deosebit, de adoratie sau de umilinta). 2) fig. A manifesta o admiratie servila (fata de cineva); a se pocloni. [Si prosternez] /<fr. prosterner

sant, santa, santi, sante, adj., s.m. si f. (inv. si pop.) 1. (adj.) sfant. 2. (s.m. art.) Dumnezeu. 3. (s.m. si f.) sfant, mucenic, martir. 4. (la pl.; in forma: simti) mucenici. 5. (adj.) bisericesc, religios. 6. (adj.) care impune un respect deosebit, veneratie; intangibil, inviolabil, sacru, sacrosant. 7. (adj.) nevinovat, curat, pur.

VENERATIE f. respect deosebit fata de o persoana pentru meritele sau calitatile sale; stima adanca. [G.-D. veneratiei] /<fr. veneration, lat. veneratio, ~onis

DEFERENTA s. f. respect, stima deosebita, consideratie; condescendenta. (< fr. deference)

DEFERENTA s. f. respect, stima, consideratie deosebita; condescendenta. – Din fr. deference.

VENERA, venerez, vb. I. Tranz. A respecta in mod deosebit, a cinsti in cel mai inalt grad, a manifesta o pretuire profund respectuoasa pentru cineva sau ceva. – Din fr. venerer, lat. venerari.

VENERATIE s. f. respect profund, stima deosebita, pretuire adanc respectuoasa pentru cineva sau ceva. [Var.: (inv.) veneratiune s. f.] – Din fr. veneration, lat. veneratio, -onis.

A ADORA ador tranz. 1) A iubi cu patima. 2) (persoane, fiinte sau lucruri) A trata cu dragoste sau admiratie exagerata; a respecta in mod deosebit; a venera; a idolatriza; a zeifica; a diviniza. /<fr. adorer, lat. adorare

A DIVINIZA ~ez tranz. 1) (fiinte) A trece in randul divinitatilor; a deifica; a idolatriza; a apoteoza; a zeifica. 2) (persoane, fiinte sau lucruri) A trata cu dragoste sau admiratie exagerata (ca pe o divinitate); a respecta in mod deosebit; a adora; a venera; a deifica; a idolatriza; a zeifica. /<fr. diviniser

MERIT ~e n. 1) Calitate deosebita care impune respect, lauda sau recompensa. 2) Ansamblu de calitati intelectuale sau morale. /<fr. merite

PIOS pioasa (piosi, pioase) (despre persoane) 1) Care respecta cu strictete prescriptiile religiei; evlavios; cuvios; cucernic; religios. 2) Care vadeste o stima deosebita; patruns de respect. [Sil. pi-os] /<fr. pieux

respect respecte n. Sentiment sau atitudine de inalta stima fata de o persoana; cinste; consideratie; deferenta. ◊ A pune pe cineva la respect a face pe cineva sa se poarte respectuos; a pune la punct pe cineva. A tine pe cineva la respect (sau la distanta) a nu-i permite cuiva sa se poarte prea familiar. Cu tot respectul (sau respectele mele) formula de salut, exprimand o deosebita consideratie. /<fr. respect, lat. respectus

A VENERA ~ez tranz. (fiinte sau lucruri) A trata cu dragoste sau admiratie exagerata; a respecta in mod deosebit; a adora; a idolatriza; a diviniza; a zeifica; a deifica. /<fr. venerer, lat. venerari

ONOR s.n. 1. (Mai ales in pl.) Semne exterioare de cinstire, de respect, de pretuire deosebita pentru cineva; (p. ext.) ranguri, demnitati. ♦ (Mil.) A da onorul = a prezenta arma in semn de salut la primirea unui sef, la parazi etc.; a face onorurile (casei) = a-si indeplini indatoririle de gazda (la o receptie). 2. V. onoare. [Pl. -ruri. / cf. fr. honneur].

ONORIFIC, -A, onorifici, -ce, adj. 1. (Despre titluri, distinctii etc.) Care aduce onoruri; acordat in semn de cinste, de respect, de consideratie fata de cineva. ♦ (Despre functii, servicii etc.) Care aduce onoare, cinste (fara a produce un profit material). 2. (Despre persoane) Caruia i s-a acordat un titlu (de onoare) in semn de respect, de consideratie pentru merite deosebite; care indeplineste o functie, o sarcina, fara a fi retribuit; de onoare. Membru onorific. – Din fr. honorifique, lat. honorificus.

DAR² ~uri n. 1) Obiect oferit cuiva sau primit de la cineva fara plata in semn de prietenie, de dragoste, de respect etc.; cadou; atentie. 2) Aptitudine deosebita cu care este inzestrat cineva; talent. 3) Deprindere rea. A avea ~ul betiei. 4) bis. Gratie divina acordata omului; har. 5) rel.: Sfintele ~uri painea si vinul sfintite pentru impartasanie. /<sl. daru

IMPOZANT ~ta (~ti, ~te) Care impune respect sau admiratie datorita calitatilor sale (exterioare) deosebite; impunator; impresionant. Tinuta ~ta. /<fr. imposant

IMPRESIONANT ~ta (~ti, ~te) 1) Care impresioneaza puternic; in stare sa impresioneze; emotionant; miscator. 2) Care impune respect sau admiratie datorita calitatilor sale (exterioare) deosebite; impunator; impozant. /<fr. impressionnant

IMPUNATOR ~oare (~ori, ~oare) Care impune respect sau admiratie datorita calitatilor sale (exterioare) deosebite; impozant; impresionant. /a impune + suf. ~ator

RAI¹ s. n. Loc plin de incantare si de fericire unde, potrivit credintelor religioase, ar ajunge dupa moarte sufletele celor care respecta preceptele religiei; paradis, eden, cer² (3). ♦ Fig. Loc din natura deosebit de frumos. ♦ Fig. Loc in care cineva se simte deplin fericit. – Din sl. raj.

VENERABIL, -A, venerabili, -e, adj. (Adesea substantivat) Care inspira cel mai profund respect, care este vrednic de o stima, de o consideratie deosebita. ◊ Varsta venerabila, se spune despre varsta unui om foarte batran. – Din fr. veneration.

PROFUND, -A, profunzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Inzestrat cu o mare putere de patrundere, de intelegere; care analizeaza temeinic lucrurile; patrunzator, perspicace; (despre intelegerea, despre gandurile, judecatile, creatiile etc. omului) care dovedeste profunzime, seriozitate, inteligenta. 2. (Despre insusiri morale, despre stari fiziologice sau psihice etc.) Puternic, intens, mare. ♦ (Despre salut, reverente etc.) Care se face inclinand foarte mult capul, corpul; p. ext. care exprima respect, consideratie. 3. (Despre ochi, privire) Care exprima, care sugereaza insusiri morale deosebite, profunzime, sentimente adanci. 4. (Despre voce, sunete etc.) Cu ton jos; grav, adanc. 5. (Despre procese fizice, sociale, morale etc.) Fundamental, esential, radical. 6. (Despre ape, cavitati, sapaturi, obiecte concave etc.) Al carui fund este situat la o distanta (foarte) mare fata de marginea de sus, de suprafata; adanc. – Din lat. profundus, fr. profond.

respect s. n. atitudine, sentiment de stima, de consideratie, de pretuire deosebita fata de cineva sau de ceva; deferenta. ♦ a tine (pe cineva) la ~ = a tine (pe cineva) la distanta. (< fr. respect, lat. respectus)

respect s. n. Atitudine sau sentiment de stima, de consideratie sau de pretuire deosebita fata de cineva sau de ceva; deferenta, veneratie. ◊ Expr. A tine (pe cineva) la (sau in) respect = a tine pe cineva la distanta, a nu-l lasa sa devina prea familiar. A pune (pe cineva) la respect = a impune cuiva o atitudine respectuoasa. respectele mele, formula respectuoasa de salut. – Din fr. respect, lat. respectus.

DINAINTE adv. 1. (Local) In fata, inainte. ◊ Loc. adj. De dinainte = aflat in fata. ◊ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut sa spuna, a-si da fara voie gandurile pe fata. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu indrazni (din prea mare respect sau consideratie) sa se arate in fata cuiva; a acorda cuiva o deosebita consideratie. ♦ (Adjectival, invar.) Din fata, anterior. Randul dinainte. ♦ (Substantivat; in forma dinaintea) Jumatatea din fata a corpului unui animal sau al unui om. 2. (Temporal) De mai inainte, de mai de mult. ◊ Loc. adj. De dinainte = de adineauri: pomenit cu o ocazie anterioara. ♦ Din timp, de cu vreme. – De⁴ + inainte.

CARTA (‹ fr., lat.) s. f. 1. Act prin care se recunosteau, in ev. med., anumite privilegii si libertati unor clase sau paturi sociale (ex., in Anglia, Magna Charta Libertatum, 1215). 2. Manifest cuprinzind revendicari ale unei organizatii politice, sociale, profesionale etc. 3. Act care sta la baza organizarii si functionarii unei organizatii internationale (ex. Carta Organizatiei Natiunilor Unite). 4. Document prin care doua sau mai multe state se obliga sa respecte si sa aplice anumite principii in relatiile dintre ele si cu alte state. 5. P. ext. Document de o insemnatate deosebita pentru viata sociala si politica a unei tari (ex. „Carta 77”, in Ceho-Slovacia).

A ONORA ~ez tranz. 1) (persoane) A inconjura cu onor; a trata cu mult respect si consideratie (pentru anumite merite). ~ un scriitor. 2) (despre persoane suspuse) A trata cu consideratie de pe o pozitie de superioritate (recurgand la un gest sau act care subliniaza atitudinea respectiva fata de inferiori). L-a ~at cu o strangere de mana. Ne ~eaza cu (sau prin) prezenta sa. 3) A umple de onoare; a face sa se bucure de onoare. Aceasta sinceritate va ~eaza. 4) A trata cu multa consideratie; a pretui in mod deosebit. A-si ~ profesia. 5) (datorii banesti) A achita la termen. 6) fig. (obligatii, angajamente etc.) A indeplini cu corectitudine. /<lat. honorare, fr. honorer, it. onorare