RENTA, rente, s. f. Venit, profit regulat pe care il poate obtine un proprietar in virtutea dreptului sau de proprietate asupra unui teren, capital etc. (prin cedarea contra plata a dreptului de folosinta a acestora); dobanda produsa de o obligatiune. ◊ Renta viagera = suma de bani pe care o persoana se obliga s-o plateasca periodic alteia pe toata durata vietii acesteia. ♦ (Si in sintagma renta feudala) Plata (in munca, produse sau bani) la care era obligat iobagul fata de stapanul sau. – Din fr. rente.

CARAGEA, familie de boieri de origine greaca, stabilita in Tara Romaneasca in sec. 17. Mai importanti: 1. Nicolae C., mare dragoman al Portii Otomane (1769-1774), domn al Tarii Romanesti (1782-1783), mazilit de turci. 2. Ioan Gheorghe C., mare dragoman al Portii Otomane, domn al Tarii Romanesti (1812-1818); a dus o politica fiscala excesiva si a reglementat renta feudala in defavoarea taranimii prin „Legiuirea Caragea” (1818). In timpul domniei sale a bintuit o epidemie de ciuma („ciuma lui Caragea”).

CENS s. n. 1. (In Roma antica) Recensamant al cetatenilor si al averii lor. Efectuat din cinci in cinci ani, pentru a servi ca baza in recrutare, la fixarea impozitelor, la exercitarea drepturilor politice etc. ♦ Grupare a unor cetateni sau a tuturor locuitorilor unei tari dupa diverse criterii. 2. (In societatea feudala) renta in bani sau in natura datorata seniorului de catre posesorul pamantului. 3. (In unele tari) Catimea de impozit prevazuta de legile electorale necesara pentru acordarea dreptului de alegator. – Din lat. census, fr. cens.

CLACA, claci, s. f. 1. Forma caracteristica a rentei feudale, constand din munca gratuita pe care taranul, fara pamant, era obligat sa o presteze in folosul stapanului de mosie. ◊ Expr. Lucru de claca = lucru facut fara tragere de inima, de mantuiala, prost. 2. Munca colectiva benevola prestata de tarani pentru a se ajuta unii pe altii si care adesea este insotita ori urmata de o mica petrecere, de glume, povestiri etc. ◊ Expr. Vorba de claca = vorba inutila sau neserioasa; flecareala. – Din bg. tlaka.

CLACA s. 1. (IST.) boieresc, robota. (Ca forma a rentei feudale, ~ din Tara Romaneasca se numea in Moldova boieresc, iar in Transilvania robota.) 2. sezatoare, (reg.) furcarie, (Transilv.) haba, habara, (prin Munt.) sideanca. (~ facuta la tara in serile de iarna.)

ROBOTA s. v. claca. (Ca forma a rentei feudale, ~ din Transilvania se numea „claca” in Tara Romaneasca si „boieresc” in Moldova.)

CENS s. n. 1. (In statul roman) Recensamant al cetatenilor si al averii lor, efectuat din cinci in cinci ani, pentru a servi ca baza la recrutare, la fixarea impozitelor, la exercitarea drepturilor politice etc. 2. (In oranduirea feudala) renta in bani sau in natura datorata seniorului de catre posesorul pamantului. 3. (In unele tari capitaliste) Catimea de impozit prevazuta de legile electorale restrictive ale epocii, necesara pentru acordarea dreptului de alegator sau de ales si pentru delimitarea colegiilor electorale din care faceau parte cetatenii. – Lat. lit. census.

DIJMA, dijme, s. f. Dare care reprezenta a zecea parte din produsele principale, perceputa de stapanii feudali de la producatorii directi; (mai tarziu) forma de renta funciara feudala, care consta in cedarea de catre taran proprietarului funciar a unei parti din productia obtinuta de pe bucata de pamant primita de la acesta spre a fi lucrata. – Din sl. dizma.

SESIE, sesii, s. f. Denumire data in evul mediu, in Transilvania, lotului de pamant, parte dintr-un domeniu, asupra caruia taranul dependent avea drept de posesiune in schimbul rentei catre stapanul feudal si care putea fi transmis ereditar. – Din lat. sessio.