KARELIA 1. Republica in NV Federatiei Ruse (din 1991); 172,4 mii km²; 794,2 mii loc. (1994). Cap.: Petrozavodsk. Expl. forestiere, de fosforite, nichel, cupru si min. de fier. Cresterea renilor. Vanatoare, pescuit. Intemeiata la 8 iun. 1920. Locuitorii (kareli), de religie ortodoxa, vorbesc o limba din familia uralica, ramura fino-ugrica. 2. Istmul Kareliei, istm situat intre G. Finic (la V) si L. Lagoda (la E), pe terit. Federatiei Ruse, cu latimea max. de 105 km si inaltimi cuprinse intre 50 si 173 m. Are numeroase lacuri (cel mai mare: Vuoksa). Orase pr.: Sankt Petersburg, Viborg, Sestroretk.

HAKASIA (HAKASA), republica (din 1992) in Federatia Rusa, in SE Siberiei; 61,9 mii km²; 584 mii loc. (1994). Centrul ad-tiv.: Abakan. Expl. forestiere, de carbuni superiori, min. de fier, cupru, plumb, molibden, aur. Grau, porumb si plante furajere. Cresterea bovinelor si porcinelor. Numele rep. vine de la populatia hakasilor, de religie ortodoxa, care vorbesc hakasa, limba din familia altaica, ramura turcica, scrisa (din 1939) cu alfabet rus.

CARNELEAGA, carnelegi, s. f. (In religia ortodoxa, de obicei la pl.) Saptamana antepenultima din dulcele Craciunului, in timpul careia credinciosii pot manca de dulce miercurea si vinerea. – Lat. carnem ligat.

GRECO-ORIENTAL, -A, greco-orientali, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care tine de religia ortodoxa, privitor la religia ortodoxa; ortodox, greco-rasaritean. 2. S. m. si f. Persoana care adera la religia ortodoxa; ortodox, greco-rasaritean. [Pr.: -ri-en-] – Grec + oriental.

HARTI s. m. pl. (In religia ortodoxa) Saptamana in care e permis sa se manance de frupt miercurea si vinerea. [Var.: harta s. f., harti s. m. pl.] – Din ngr. Artzi[vurtzi] (< armeana).

ortodoxIE s. f. 1. Confesiune crestina care a pastrat neschimbate dogmele, traditia, cultul si organizarea bisericeasca fixate prin cele sapte sinoade ecumenice; p. ext. biserica ortodoxa; religia ortodoxa. 2. Conformitate, concordanta cu principiile traditionale ale doctrinei bisericii crestine ortodoxe. – Din lat. orthodoxia, fr. orthodoxie.

PRAVOSLAVNIC, -A, pravoslavnici, -ce, adj., s. m. si f. (Inv. si pop.) 1. Adj. Care apartine religiei ortodoxe, privitor la aceasta confesiune; ortodox. ◊ Biserica pravoslavnica = Biserica crestina rasariteana, Biserica ortodoxa. 2. S. m. si f., adj. (Persoana) care adera la credinta ortodoxa; p. gener. (om) credincios, smerit. – Din sl. pravoslavĩnu.

CARNELEAGA ~egi f. (in religia ortodoxa) Penultima saptamana din caslegile Craciunului, cand credinciosii nu postesc miercurea si vinerea. /<lat. carnem ligat

GRECO-ORIENTAL¹ ~a (~i, ~e) Care tine de religia ortodoxa; propriu religiei ortodoxe. /grec + oriental

GRECO-ORIENTAL² ~a (~i, ~e) m. si f. Adept al religiei ortodoxe. /grec + oriental

ortodoxIE f. 1) Curent al crestinismului, constituit in Bizant ca Biserica rasariteana, deosebit de catolicism, aparut in Occident. 2) Concordanta cu principiile religiei ortodoxe. /<lat. orthodoxia, fr. orthodoxie

PRAVOSLAVNIC ~ca (~ci, ~ce) pop. 1) Care tine de biserica rasariteana; propriu bisericii crestine rasaritene; ortodox. 3) si substantival Care se conformeaza practicilor religiei ortodoxe. /<sl. pravoslavinu

SARINDAR, sarindare, s. n. (In religia crestina ortodoxa) Rugaciune de pomenire facuta de preot de patruzeci de zile in sir pentru morti, pentru iertarea pacatelor, pentru bolnavi etc. ◊ Expr. A da (sau a plati) sarindar (sau sarindare) = a plati preotului sa faca un sarindar (sau sarindare). ♦ Plata pentru aceste rugaciuni. – Din ngr. sarandari.

PARACLIS, paraclise, s. n. 1. Capela construita alaturi de o biserica, intr-un cimitir, in interiorul unei cladiri etc. 2. (In religia crestina ortodoxa) Slujba religioasa de lauda si de invocare a Fecioarei Maria, a lui Isus sau a unui sfant; rugaciunea inchinata unuia dintre acestia; p. ext. carte care cuprinde astfel de rugaciuni. [Pl. si: paraclisuri] – Din sl. paraklistu.

PRAVOSLAVIE s. f. (Inv.) religie crestina ortodoxa; ortodoxie. – Din sl. pravoslavije.

PRAVOSLAVNICIE s. f. (Inv.) Religia crestina ortodoxa; ortodoxie. – Pravoslavnic + suf. -ie.

ortodoxISM s. n. 1. Religia crestina ortodoxa. 2. Calitatea de a fi ortodox (2). 3. Doctrina literara si ideologica romaneasca din perioada interbelica; inclinare spre cultivarea temelor si motivelor religioase ortodoxe. – ortodox + suf. -ism.

ortodoxISM n. 1) v. Religia crestina ortodoxa. 2) Caracter ortodox. /ortodox + suf. ~ism

ortodoxIE s.f. 1. Caracterul a ceea ce este ortodox; doctrina bisericii ortodoxe; (p. ext.) religia, biserica ortodoxa. 2. Conformitate cu principiile traditionale ale doctrinei bisericii crestine ortodoxe. [Gen. -iei. / cf. fr. orthodoxie, gr. orthodoxia].

ortodoxISM s.n. Religia crestina ortodoxa. [< ortodox + -ism].

ortodoxIE s. f. 1. religia, biserica ortodoxa. 2. conformitate cu doctrina bisericii ortodoxe; ortodoxism (1). (< fr. orthodoxie, gr., lat. orthodoxia)

LIFTA, lifte, s. f. 1. Termen injurios dat in trecut de romanii ortodocsi popoarelor de alta religie; p. ext. termen de ocara dat cotropitorilor. 2. Termen depreciativ pentru un om rau, cainos sau, p. ext. pentru un animal rau. – Din sl. Litva „Lituania”.

ortodox (ortodocsi), s. m. – 1. Persoana de religie crestina rasariteana. – 2. (Arg.) Prost, neghiob. Fr. orthodoxe. – Der. ortodoxie, s. f. (religie crestina rasariteana).

CULT s. 1. (BIS.) confesiune, credinta, religie, rit, (pop.) lege. (E de ~ ortodox.) 2. v. veneratie.

ortodox, -A adj. 1. (adesea s.) Care apartine religiei crestine rasaritene. 2. Care se potriveste strict cu principiile traditionale. ♦ Conform cu principiile traditionale ale unei doctrine; (despre oameni) care respecta cu strictete astfel de principii. [Cf. lat. orthodoxus, gr. orthodoxos < orthos – drept, doxa – parere].

ortodox, -A adj. 1. (si s. m. f.) care apartine religiei crestine rasaritene, (adept) al ortodoxiei. 2. conform cu principiile traditionale ale unei doctrine sau conceptii; (despre oameni) care respecta cu strictete astfel de principii. (< fr. ortodoxe, lat. orthodoxus, gr. orthodoxos)

ortodox adj., s. (BIS.) 1. adj. (reg.) romanesc, (inv.) pravoslav, pravoslavnic. (Religia, biserica ~.) 2. adj., s. greco-oriental, (rar) greco-rasaritean. (Crestin ~.)

SERAFIM, serafimi, s. m. 1. (In religia crestina) Inger de rang superior situat ierarhic intre arhangheli si heruvimi. 2. Prapur pe care sunt reprezentate chipuri de ingeri si care, dupa ritualul Bisericii ortodoxe, se poarta la procesiunile funebre. – Din sl. serafimu.

ortodox, A, ortodocsi, -xe, adj. 1. Care tine de biserica crestina rasariteana, de ortodoxie, care este conform cu doctrina acestei biserici; (despre persoane) care este adept al ortodoxismului. ♦ (Substantivat) Persoana de religie crestina rasariteana. 2. Conform cu principiile traditionale ale unei doctrine, ale unei dogme etc., considerata ca fiind singura adevarata; (despre oameni) care urmeaza cu fermitate (sau dogmatic) o asemenea doctrina. – Din ngr. orthodoxos, lat. orthodoxus, fr. orthodoxe.

SAPTAMANA, saptamani, s. f. Perioada de sapte zile consecutive, care se socoteste (la noi) de luni dimineata pana duminica seara si care se repeta de cincizeci si doua de ori intr-un an; p. gener. perioada de sapte zile consecutive. ◊ (In cultul religiei crestine) Saptamana Mare (sau a Patimilor) = ultima saptamana inainte de Pasti. Saptamana luminata (sau alba) = saptamana care incepe cu duminica Pastilor. Saptamana branzei = prima saptamana din postul Pastilor, in care Biserica ortodoxa permite sa se manance lapte si derivatele lui. ◊ Expr. A fi (sau a intra) in saptamana oarba (sau chioara) = a nu-si da seama de realitate, a actiona pe negandite. ♦ (Cu determinari in genitiv) Interval de sapte zile consacrat in mod oficial unei anumite activitati. Saptamana cartii. ♦ (La pl.) Timp nedeterminat, cuprinzand un numar mare de zile. – Lat. septimana.