ISLAMISM s. n. religie monoteista, influentata de crestinism si mozaism, intemeiata de Mahomed in sec. VII si bazata pe perceptele Coranului; islam, mahomedanism. (< fr. islamisme)

MOZAISM s. n. religie monoteista in randurile evreilor, avand principii in Vechiul Testament si Talmud; iudaism. (< fr. mosaisme)

ISLAM s. n. religie monoteista intemeiata, in sec. VII, de Profetul Mahomed si raspandita in Asia si Africa; mahomedanism, islamism; p. ext. totalitatea mahomedanilor; totalitatea tarilor sau popoarelor de religie mahomedana. – Din fr. islam.

MOZAISM s. n. religie monoteista (practicata de evrei), ale carei principii sunt cuprinse in Vechiul Testament; religie mozaica; iudaism. – Din fr. mosaisme, it. mosaismo.

MAHOMEDANISM s. n. religie monoteista intemeiata in sec. VII de Mahomed; islamism, mahometism, islam. – Din fr. mahometanisme (dupa mahomedan).

ISLAMISM n. religie monoteista, raspandita in Asia si Africa, intemeiata de profetul Mahomed si bazata pe preceptele Coranului; mahomedanism. /<fr. islamisme

IUDAISM n. religie monoteista, raspandita, mai ales, printre evrei; mozaism. /

MAHOMEDANISM n. religie monoteista fondata de Mahomed in sec. VII si profesata de unele popoare orientale; islamism. /<fr. mahometisme

MOZAISM n. religie monoteista raspandita la evrei si legata de numele lui Moise, ale carei baze sunt cuprinse si in Vechiul Testament; iudaism. /<fr. mosaisme, it. mosaismo

DUMNEZEU (lat. dom(i)ne deus) s. m. (cu regim de nume propriu) 1. (In religiile monoteiste) Fiinta suprema personala, cauza transcendenta primordiala, principiu fundamental al existentei si ordinii universale, creator, proniator si judecator al lumii. Monoteismul iudaic si cel islamic il separa pe D. de lume (deism), pe cand cel crestin imbina prezenta si activitatea lui D. in lume prin energiile sale divine necreate (imanenta), cu realitatea Sa infinita si vesnica de dincolo de lumea timpului si spatiului (transcendenta). Crestinismul mai afirma ca D., unu in fiinta, este intreit in persoane (ipostasuri): Tatal, Fiul si Duhul Sfant. 2. Divinitate, zeu. ◊ Expr. A nu avea (sau a fi fara) nici un Dumnezeu = a nu avea (sau a fi fara) niciun sens, valoare, gust.

ISLAM (‹ fr.; din araba „supunere fata de Dumnezeu”) s. n. 1. religie monoteista fondata in V Arabiei, la inceputul sec. 7 (anul 622 fiind considerat inceputul erei musulmane). I. se bazeaza pe Coran, ale carui capitole (sure) au fost revelate Profetului Mahomed, prin mijlocirea arhanghelului. Coranul si traditia alcatuita din spusele si faptele Profetului (hadit) prescriu credinciosilor cinci obligatii rituale fundamentale (asa-zisii „stalpi ai islamului”): „marturia de credinta” („Nu exista al Dumnezeu decat Allah, Mahomed este trimisul lui Dumnezeu”); rugaciunea (facuta de cinci ori pe zi); dania; postul (cel mai de seama este al Ramadanului); si pelerinajul la Mecca (cel putin o data in viata). Cele doua curente principale ale i. sunt: sunnismul si siismul. Cei peste 1 miliard de musulmani, inregistrati in toata lumea la mijlocul anilor ’90, se impart in sunniti (85%), siiti, kharigiti si alte secte minoritare. Sin. islamism, mahomedanism. 2. Totalitatea popoarelor care practica religia islamica.

MOZAISM s.n. Cult religios monoteist practicat de evrei, ale carui principii sunt cuprinse in Vechiul testament; religie mozaica. [Pron. -za-ism. / < fr. mosaisme, it. mosaismo].