SARINDAR, sarindare, s. n. (In religia crestina ortodoxa) Rugaciune de pomenire facuta de preot de patruzeci de zile in sir pentru morti, pentru iertarea pacatelor, pentru bolnavi etc. ◊ Expr. A da (sau a plati) sarindar (sau sarindare) = a plati preotului sa faca un sarindar (sau sarindare). ♦ Plata pentru aceste rugaciuni. – Din ngr. sarandari.

PARACLIS, paraclise, s. n. 1. Capela construita alaturi de o biserica, intr-un cimitir, in interiorul unei cladiri etc. 2. (In religia crestina ortodoxa) Slujba religioasa de lauda si de invocare a Fecioarei Maria, a lui Isus sau a unui sfant; rugaciunea inchinata unuia dintre acestia; p. ext. carte care cuprinde astfel de rugaciuni. [Pl. si: paraclisuri] – Din sl. paraklistu.

PRAVOSLAVIE s. f. (Inv.) religie crestina ortodoxa; ortodoxie. – Din sl. pravoslavije.

PRAVOSLAVNICIE s. f. (Inv.) religia crestina ortodoxa; ortodoxie. – Pravoslavnic + suf. -ie.

ORTODOXISM s. n. 1. religia crestina ortodoxa. 2. Calitatea de a fi ortodox (2). 3. Doctrina literara si ideologica romaneasca din perioada interbelica; inclinare spre cultivarea temelor si motivelor religioase ortodoxe. – Ortodox + suf. -ism.

ORTODOXISM n. 1) v. religia crestina ortodoxa. 2) Caracter ortodox. /ortodox + suf. ~ism

ORTODOXISM s.n. religia crestina ortodoxa. [< ortodox + -ism].

ortodox (ortodocsi), s. m. – 1. Persoana de religie crestina rasariteana. – 2. (Arg.) Prost, neghiob. Fr. orthodoxe. – Der. ortodoxie, s. f. (religie crestina rasariteana).

ortodox, -A adj. 1. (adesea s.) Care apartine religiei crestine rasaritene. 2. Care se potriveste strict cu principiile traditionale. ♦ Conform cu principiile traditionale ale unei doctrine; (despre oameni) care respecta cu strictete astfel de principii. [Cf. lat. orthodoxus, gr. orthodoxos < orthos – drept, doxa – parere].

PRAVOSLAVNIC ~ca (~ci, ~ce) pop. 1) Care tine de biserica rasariteana; propriu bisericii crestine rasaritene; ortodox. 3) si substantival Care se conformeaza practicilor religiei ortodoxe. /<sl. pravoslavinu

ORTODOXIE s. f. 1. Confesiune crestina care a pastrat neschimbate dogmele, traditia, cultul si organizarea bisericeasca fixate prin cele sapte sinoade ecumenice; p. ext. biserica ortodoxa; religia ortodoxa. 2. Conformitate, concordanta cu principiile traditionale ale doctrinei bisericii crestine ortodoxe. – Din lat. orthodoxia, fr. orthodoxie.

PRAVOSLAVNIC, -A, pravoslavnici, -ce, adj., s. m. si f. (Inv. si pop.) 1. Adj. Care apartine religiei ortodoxe, privitor la aceasta confesiune; ortodox. ◊ Biserica pravoslavnica = Biserica crestina rasariteana, Biserica ortodoxa. 2. S. m. si f., adj. (Persoana) care adera la credinta ortodoxa; p. gener. (om) credincios, smerit. – Din sl. pravoslavĩnu.

ORTODOXIE s.f. 1. Caracterul a ceea ce este ortodox; doctrina bisericii ortodoxe; (p. ext.) religia, biserica ortodoxa. 2. Conformitate cu principiile traditionale ale doctrinei bisericii crestine ortodoxe. [Gen. -iei. / cf. fr. orthodoxie, gr. orthodoxia].

ortodox, -A adj. 1. (si s. m. f.) care apartine religiei crestine rasaritene, (adept) al ortodoxiei. 2. conform cu principiile traditionale ale unei doctrine sau conceptii; (despre oameni) care respecta cu strictete astfel de principii. (< fr. ortodoxe, lat. orthodoxus, gr. orthodoxos)

ortodox adj., s. (BIS.) 1. adj. (reg.) romanesc, (inv.) pravoslav, pravoslavnic. (religia, biserica ~.) 2. adj., s. greco-oriental, (rar) greco-rasaritean. (crestin ~.)

SERAFIM, serafimi, s. m. 1. (In religia crestina) Inger de rang superior situat ierarhic intre arhangheli si heruvimi. 2. Prapur pe care sunt reprezentate chipuri de ingeri si care, dupa ritualul Bisericii ortodoxe, se poarta la procesiunile funebre. – Din sl. serafimu.

ortodox, A, ortodocsi, -xe, adj. 1. Care tine de biserica crestina rasariteana, de ortodoxie, care este conform cu doctrina acestei biserici; (despre persoane) care este adept al ortodoxismului. ♦ (Substantivat) Persoana de religie crestina rasariteana. 2. Conform cu principiile traditionale ale unei doctrine, ale unei dogme etc., considerata ca fiind singura adevarata; (despre oameni) care urmeaza cu fermitate (sau dogmatic) o asemenea doctrina. – Din ngr. orthodoxos, lat. orthodoxus, fr. orthodoxe.

SAPTAMANA, saptamani, s. f. Perioada de sapte zile consecutive, care se socoteste (la noi) de luni dimineata pana duminica seara si care se repeta de cincizeci si doua de ori intr-un an; p. gener. perioada de sapte zile consecutive. ◊ (In cultul religiei crestine) Saptamana Mare (sau a Patimilor) = ultima saptamana inainte de Pasti. Saptamana luminata (sau alba) = saptamana care incepe cu duminica Pastilor. Saptamana branzei = prima saptamana din postul Pastilor, in care Biserica ortodoxa permite sa se manance lapte si derivatele lui. ◊ Expr. A fi (sau a intra) in saptamana oarba (sau chioara) = a nu-si da seama de realitate, a actiona pe negandite. ♦ (Cu determinari in genitiv) Interval de sapte zile consacrat in mod oficial unei anumite activitati. Saptamana cartii. ♦ (La pl.) Timp nedeterminat, cuprinzand un numar mare de zile. – Lat. septimana.