Rezultate din textul definițiilor
abolitionism s. n. 1. miscare politica aparuta la sfarsitul sec. XVIII in S.U.A., care sustinea desfiintarea sclavajului. 2. curent de opinie care sustine necesitatea abolirii unor relatii sociale, a unui regim politic, unei pedepse. (< fr. abolitionnisme)
absolutism s. n. regim politic in care un monarh concentreaza in mainile sale intreaga putere. (< fr. absolutisme)
ABSOLUTISM s. n. regim politic propriu monarhiei absolute; putere absoluta a unui monarh. ◊ Absolutism luminat = regim politic aparut in sec. XVIII si caracterizat prin atitudinea intelegatoare a suveranilor fata de cerintele progresului, de sfaturile ganditorilor luminati etc. – Din fr. absolutisme.
PUCI, puciuri, s. n. Incercare a unui grup politic militar de a rasturna prin violenta un regim politic, o ordine statala. – Din germ. Putsch.
FASCISM s. n. Ideologie aparuta in Europa dupa primul razboi mondial, care a stat la baza unor partide de extrema dreapta, caracterizandu-se prin nationalism extremist, misticism, violenta, demagogie sociala etc.; regim politic instaurat pe baza acestui curent. – Din it. fascismo, fr. fascisme.
FASCIZA, fascizez, vb. I. Tranz. A introduce, a propaga fascismul; a educa in spiritul ideologiei fasciste; a instaura un regim politic de tip fascist. – Fascism + suf. -iza.
SUBMINARE, subminari, s. f. Actiunea de a submina si rezultatul ei. ♦ Actiune conspirativa intreprinsa impotriva ordinii sociale si politice oficiale, in vederea instaurarii unui nou regim politic; subversiune. – V. submina.
INSURECTIE ~i f. Forma de lupta armata organizata, avand ca scop rasturnarea unui regim politic sau izgonirea unei armate ocupante. [G.-D. insurectiei] /<fr. insurrection, lat. insurrectio, ~onis
TERORISM n. 1) Folosire sistematica a masurilor de violenta si de intimidare in vederea atingerii unui scop politic. 2) Totalitate a actelor de violenta pe care le savarseste o organizatie sau un regim politic reactionar. /<fr. terrorisme
HITLERISM s.n. (Ist.) Doctrina si regim politic al lui Hitler, de factura rasista si dictatoriala; nazism, national-socialism. [< fr. hitlerisme, cf. Hitler – conducatorul nazistilor din Germania].
INSURECTIE s.f. Forma de lupta armata, organizata, a fortelor patriotice, revolutionare, avand ca scop inlaturarea unui regim politic sau izgonirea de pe teritoriul national a unei armate ocupante. [Gen. -iei. / cf. fr. insurrection].
CAPORALISM s. n. regim politic in care predomina influenta militarilor. (< fr. caporalisme)
DUALITATE s. f. 1. coexistenta a doua principii diferite; ansamblu format din doua elemente diferite; dualism (2). 2. (log.) raport de opozitie intre doua functii logice, cea de-a doua prin negarea simultana a valorii celei dintai si a argumentelor ei. 3. a puterii = regim politic caracterizat prin existenta concomitenta a doua puteri politice in stat, fiecare exprimand interese de clasa opuse. (< fr. dualite, lat. dualitas)
INSURECTIE s. f. forma de lupta armata organizata, de obicei a fortelor sociale progresiste, patriotice, revolutionare, cu participarea maselor populare sau a unei parti a lor, impotriva unui regim politic reactionar, sau pentru izgonirea de pe teritoriul national a unei armate ocupante; insurgenta. (< fr. insurrection, lat. insurrectio)
PRINCIPAT s. n. 1. regim politic in primele doua secole ale Imperiului Roman, cu un imparat care isi impartea autoritatea cu senatul de origine republicana. 2. domnia unui imparat roman. 3. teritoriu condus de un principe. 4. demnitatea de principe; timpul in care se exercita. (< fr. principat, lat. principatus)
SEMIPREZIDENTIAL, -A adj. (despre un regim politic) care are un presedinte ales prin vot, cu puteri importante si un guvern care raspunde in fata parlamentului. (< fr. semi-presidentiel)
ADUNAREA NATIONALA DE LA ALBA IULIA, mare adunare populara convocata la Alba Iulia la 1 dec. 1918, din initiativa Consiliului National Central Roman, si la care reprezentantii din Transilvania, Banat, Crisana si Maramures au decis, in unanimitate, unirea cu Romania. Moment de apogeu al luptei nationale a romanilor, A. a constituit un eveniment revolutionar in cursul caruia s-au ridicat mari probleme care stateau in fata poporului roman: desavirsirea statului national unitar roman, infaptuirea reformei agrare democratice, asigurarea egalitatii in drepturi pentru nationalitatile conlocuitoare, lupta pentru instaurarea unui regim politic democratic. Esuind tratativele duse la Arad cu noul guvern ungar al contelui Karoly Mihaly, la 18 nov. 1918, in numele Marelui Sfat al Natiunii Romane a fost lansat un manifest Catre popoarele lumii, prin care se facea cunoscut refuzul guvernului ungar de a lua in considerare revendicarile juste ale populatiei romanesti si, in consecinta, hotarirea natiunii romane de „a-si infiinta pe teritoriul locuit de dinsa statul sau liber si independent”. In vederea realizarii acestui deziderat, in finalul manifestului se cerea sprijinul intregului popor roman „cu care una vom fi de aici inainte in veci”. La Adunarea Nationala tinuta in ziua de 1 dec. 1918 in sala casinei din Alba Iulia participa 1.228 de delegati (deputati) alesi in circumscriptiile electorale, precum si de diferite institutii si organizatii politice, culturale, profesionale, de invatamint, religioase, militare, de femei, de sindicat s.a. In acelasi timp, pe numele Adunarii Nationale au sosit mii de adrese de adeziune cu sute de mii de semnaturi din toate partile Transilvaniei. In numele Comitetului de organizare s-a propus alegerea unui Birou al Adunarii, format din: Gheorghe Pop de Basesti, episcopii Ioan I. Pop si Demetriu Radu – presedinti, Stefan Cicio Pop, Teodor Mihali, Ioan Flueras – vicepresedinti, precum si a unui secretariat. in componenta a noua personalitati transilvanene. Gheorghe Pop de Basesti, presedintele Partidului National Roman, salutind pe cei prezenti, declara Adunarea de la Alba Iulia „constituita si deschisa”. Cuvintarea solemna rostita de Vasile Goldis face o schita de istorie romaneasca si se incheie cu un proiect de rezolutie, care incepe cu cuvintele: „Adunarea Nationala a tuturor romanilor din Transilvania, Banat si Tara Ungureasca”, adunati prin reprezentantii lor indreptatiti (la Alba Iulia in ziua de 1 dec. 1918), decreteaza unirea acelor romani si a tuturor teritoriilor locuite de dinsii cu Romania„. Apoi, la tribuna adunarii au luat cuvintul reprezentantii celor doua partide politice: Iuliu Maniu (Partidul National Roman) si Iosif Jumanca (Partidul Social-Democrat), care evocind lupta poporului roman pentru unitate nationala si dreptate sociala, au subliniat rolul pozitiv al Unirii pentru dezvoltarea societatii romanesti. Proiectul de rozolutie propus de V. Goldis a fost adoptat de Marea Adunare Nationala cu ovatii prelungite, manifestindu-se astfel nestramutata hotarire pentru infaptuirea Marii Uniri. Pentru cirmuirea Transivaniei pina la intocmirea Constituantei, Adunarea Nationala hotaraste alegerea unei adunari legislative numita Marele Sfat National compus din 250 de membri, dintre care 200 sa fie alesi de A. imediat, iar restul de 50 sa fie cooptati de catre insusi Marele Sfat National. Acesta, la rindul sau numeste guvernul provizoriu, Consiliul Dirigent, alcatuit din 15 membri, prezidat de Iuliu Maniu. Dupa savirsirea actului istoric, cei peste 100.000 DE participanti la Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia adunati pe cimpul lui Horea aproba cu aclamatii entuziaste hotarirea de unire neconditionata si pentru totdeauna a Transilvaniei cu Romania. In timp ce la Alba Iulia se hotara actul istoric al Unirii, in satele si orasele Transilvaniei aveau loc adunari de solidarizare si aprobare a hotaririlor luate. Doua saptamini mai tirziu, actul Unirii a fost inminat in cadru solemn regelui Ferdinand I, in ziua de 14 dec. 1918, de catre o delegatie a Marelui Sfat National alcatuita din: V. Goldis, Al. Vaida-Voevod si episcopii Miron Cristea si Iuliu Hossu. In cuvintul rostit cu acest prilej, V. Goldis facind unele consideratii asupra actului Unirii, pe care-l aprecia ca o cerintaa istoriei si civilizatiei umane, arata ”ca prin aceasta unire, dupa cea a Basarabiei si apoi a Bucovinei, s-a implinit visul de o mie de ani al neamului romanesc, unirea intr-un singur stat al tuturor romanilor„. Prin decretele legii din 11/14 si 18/30 dec. 1918, Consiliul de Ministri, iar la 29 dec. 1918, Parlamentul au ratificat reunirea tuturor provinciilor istorice romanesti cu Tara-mama, Romania. Incununare a aspiratiilor de veacuri ale poporului roman pentru eliberare nationala, rezultat al luptei duse de fortele social-politice ale vremii, Unirea din 1918 – eveniment c******l in istoria romanilor – a marcat desavirsirea procesului de realizare a statului national unitar, a creat cadrul propice pentru o mai accentuata evolutie a economiei, stiintei si culturii. Ziua de 1 Decembrie a fost declarata, in 1990, de Parlament, ca zi nationala a Romaniei.
ABSOLUTISM s. n. regim politic propriu monarhiei absolute; putere absoluta a unui monarh. ◊ Absolutism luminat = regim politic aparut in sec. XVIII si caracterizat prin receptivitatea suveranilor la progres. – Din fr. absolutisme.
BURGHEZ, -A, burghezi, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. Creat de burghezie, propriu acesteia, purtand caracterul ei; care face parte din burghezie. ◊ Compuse: burghezo-democratic, -a = (despre o revolutie, rar despre un regim etc.) care urmareste (si realizeaza) lichidarea relatiilor feudale prin lupta revolutionara a maselor; burghezo-mosieresc, -easca = (despre un regim politic) in care burghezia isi impleteste interesele de clasa cu ale mosierimii si imparte puterea cu aceasta, impotriva poporului muncitor; mic-burghez, -a = creat de mica burghezie, propriu micii burghezii, purtand caracterele ei. II. S. m. si f. 1. Persoana care apartine burgheziei; proprietar de mijloace de productie care exploateaza munca salariata; capitalist. ◊ Compus: mic-burghez = a) persoana care face parte din mica burghezie; b) fig. persoana cu vederi inguste. 2. (In oranduirea feudala) Orasean. [Pl. si: burgheji] – It. borghese (fr. bourgeois).
RAZBOI1 (‹ sl.) s. n. 1. Fenomen social-istoric complex, constand in lupta armata intre diferite grupuri, clase sociale si state pentru realizarea unor interese sociale, economice si politice; reprezinta continuarea cu mijloace violente a politicii statului si claselor respective, de obicei pentru controlarea unor teritorii. ◊ R. civil = lupta armata in interiorul unui stat intre diverse grupari (politice, militare), categorii sociale etc., in vederea schimbarii ordinii politice si de stat sau pentru mentinerea celei existente. ◊ R. de eliberare nationala = lupta armata dusa de fortele patriotice, nationale pentru eliberarea tarii de sub dominatia straina. ◊ R. de partizani = lupta dusa de detasamente armate in spatele frontului armatei dusmane; forma a razboiului popular, impotriva unui regim politic si a armatelor sale oficiale. V. gherila. ◊ R. mondial = lupta armata la care participa, direct sau indirect, majoritatea statelor lumii. ◊ R. taranesc = forma a luptei taranimii impotriva exploatarii feudale, care prin amploare si desfasurare depaseste rascoala taraneasca. ◊ R. rece = stare de incordare, de tensiune in relatiile internationale, creata dupa al Doilea Razboi Mondial ca urmare a conflictului dintre cele doua sisteme, capitalist si comunist, care insa nu a luat forma unui conflict armat; a luat sfarsit in 1989 prin prabusirea sistemului comunist, urmat de dezmembrarea U.R.S.S. ◊ R. psihologic v. psihologic. ◊ R. total = lupta armata in care statul agresor foloseste toate mijloacele de distrugere, nu numai impotriva fortelor armate, ci si impotriva intregii populatii. ◊ Stare de razboi = beligeranta. 2. Fig. Neintelegere, cearta, galceava.
REVOLUTIA DIN ANGLIA de la 1642-1649, revolutie de insemnatate europeana in urma careia in Anglia a fost instaurat un regim politic, cel al prosperitatii generale (Commonwealth). A fost indreptata impotriva regimului absolutist care, in timpul regilor Iacob I si Carol I din dinastia Stuart, trecea printr-o adanca criza sociala. Lupta opozitiei (reprezentata de burghezie, noua nobilime si o parte a taranimii) a imbracat un vesmant religios (puritanismul), Parlamentul fiind principalul ei centru organizatoric si politic. Revolutia a inceput in conditiile agravarii conflictului dintre rege si Parlament, ca urmare a persecutiei puritanilor si a razboiului impotriva Scotiei protestante, rasculata in 1637-1638. Carol I a convocat, dupa o intrerupere de 11 ani (1629-1640), Parlamentul (intre 13 apr. si 5 mai 1640, Parlamentul scurt si intre 3 nov. 1640 si 20 apr. 1653, Parlamentul lung), cerandu-i sa aprobe alocarea unor sume de bani pentru continuarea razboiului impotriva Scotiei Parlamentul lung a conditionat acordarea sumelor, cerand unele masuri indreptate impotriva absolutismului (desfiintarea impozitelor create de rege intre 1629 si 1640, lichidarea tribunalelor extraordinare regale si bisericesti, stabilirea principiului responsabilitatii puterii executive in fata Parlamentului), care l-au determinat pe regele Carol I sa inceapa razboiul impotriva Parlamentului. In timpul primului razboiului civil (1642-1646) s-a adancit revolutia. Resursele Parlamentului bazate pe principalele porturi si pe regiunile din S si E erau mult mai mari decat cele ale regelui, care avea sprijinul regiunilor rirale din N si V. In prima etapa a razboiului armata Parlamentului a suferit infrangeri; reorganizata de O. Cromwel, armata „noului model” (al carei nucleu l-a constituit detasamentul de cavalerie numit „coastele de fier”, format din taranime si mica nobilime) a obtinut victorii decisive asupra armatei regelui la Marston Moor (1644) si Naseby (1645). In desfasurarea evenimentelor s-au cristalizat in tabara revolutionara unele grupari si curente politice radicale (in special in randul armatei), care doreau sa dezvolte revolutia pana la egalitatea sociala (levellerii). Dupa tratative infructuoase cu Parlamentul, regele dezlantuie, in 1648, la doilea razboi civil, cu ajutorul marii nobilimi si al scotienilor. Este infrant la Preston (1648) de armata revolutionara condusa de Cromwell. Regele Carol I a fost judecat, condamnat si executat., iar monarhia si Camera Lorzilor, lichidate. La 19 mai 1649 a fost proclamata republica. V. si Marea Britanie.
CAPORALISM s. n. (Rar) regim politic in care predomina influenta militarilor. – Din fr. caporalisme.
POLITIST, -A, politisti, -ste s. m., adj. 1. S. m. Agent de politie (1), functionar de politie. 2. Adj. Politienesc. ◊ Roman (sau film) politist = roman (sau film) in care sunt infatisate fapte criminale mai mult sau mai putin misterioase, al caror secret este descoperit in cele din urma prin ingeniozitatea unui politist sau a unui detectiv. 3. Adj. (Despre state sau regimuri politice) Care se sprijina pe politie si pe jandarmerie si isi exercita puterea prin metode samavolnice. – Din germ. Polizist.
DESPOTISM s. n. regim politic caracterizat prin puterea nelimitata si guvernarea arbitrara, neingradita de nici o lege, a despotului; absolutism, tiranie, autocratie; despotie (1). ♦ Fig. Comportare sau atitudine arbitrara; samavolnicie. – Din fr. despotisme.
FEUDALISM n. regim politic medieval, caracterizat prin proprietatea nobiliara asupra pamantului si, partial, asupra taranilor. [Sil. fe-u-] /<it. feudalismo, fr. feodalisme
TOTALITAR ~a (~i, ~e) (despre regimuri politice, state) Care reprima tot ce este democratic, instaurand dictatura; caracterizat prin teroare si violenta. /<fr. totalitaire
TOTALITARISM n. 1) Conceptie politica totalitara. 2) regim politic bazat pe o asemenea conceptie. /<fr. totalitarisme
HITLERIST, -A adj. Referitor la doctrina in regimul politic al lui Hitler. // s.m. si f. Partizan al hitlerismului. [Cf. fr. hitlerien].
LOIALISM s.n. Loialitate fata de un regim (politic). [Pron. lo-ia-. / < fr. loyalisme].
LOIALIST s.m. Fidel unui regim (politic). [Pron. lo-ia-. / < fr. loyaliste].
TIMOCRATIE s.f. regim politic in care conducerea statului apartine unor persoane alese prin cens. V. plutocratie. [Gen. -iei. / < fr. timocratie, cf. gr. time – valoare, kratos – putere].
BONAPARTISM s.n. Forma de dictatura instaurata in Franta foarte curand dupa victoria revolutiei de la sfarsitul sec. XVIII, sub conducerea lui Napoleon Bonaparte. ♦ regim politic infaptuind puterea personala a imparatului. [< fr. bonapartisme].
CAPORALISM s.n. regim politic in care predomina influenta militarilor. [Cf. fr. caporalisme].
FASCISM s.n. Ideologie politica si miscare sociala de extrema dreapta. ♦ regim politic bazat pe o asemenea ideologie. [< it. fascismo].
PRINCIPAT s.n. 1. Demnitatea de principe. 2. regim politic in primele doua secole ale Imperiului roman, cu un imparat care isi impartea autoritatea cu senatul de origine republicana. 3. Domnia unui imparat roman. 4. Stat condus de un principe. [Var. printipat s.n. / cf. fr. principat, lat. principatus].
TOTALITAR, -A adj. (Despre state, regimuri politice) Care aplica sau preconizeaza dictatura unei minoritati, majoritatea populatiei fiind lipsita de drepturi si de libertati. [Cf. fr. totalitaire].
FRANCMASONERIE s. f. asociatie internationala secreta de persoane unite printr-un ideal de fraternitate si solidaritate si care practica unele ritualuri oculte, implicata in miscari de schimbare a regimurilor politice din multe tari; masonerie. (< fr. franc-masonnerie)
LOIALISM s. n. fidelitate fata de un regim (politic). (< fr. loyalisme)
LOIALIST, -A s. m. f. fidel unui regim (politic.), unei cauze. (< fr. loyaliste)
STAT1 s. n. 1. institutie suprastructurala, instrument principal de organizare teritoriala si administrativa a unei tari. 2. de ~ = care emana de la stat (1); condus si controlat de stat; referitor la stat. ♦ om (sau barbat) de ~ = persoana cu rol important in conducerea statului; lovitura de ~ = actiunea rapida care urmareste rasturnarea regimului politic existent si preluarea, prin forta, a puterii politice de stat de catre un grup de persoane; puci. 3. (pl.; in feudalism) denumire a organelor reprezentative din anumite tari. (< it. stato lat. status, dupa fr. etat,)
ADUNAREA CONSTITUANTA, adunare aleasa conform prevederilor Legii electorale din 1864, cu menirea de a pune bazele regimului politic instaurat la 11 febr. 1866. Una din primele sale masuri a constituit-o proclamarea lui Carol de Hohenzollern ca domnitor al Romaniei. Dupa adoptarea Constitutiei, la 29 iun. 1866, si-a incetat activitatea.
JUNII TURCI, denumire europeana data membrilor organizatiei nationaliste turce „Unitate si progres”, fondata in 1889. In urma revolutiei din 1908, J.t. au preluat puterea, fara a aduce insa schimbari esentiale ale regimului politic si social existent in Imp. Otoman. Organizatia s-a autodizolvat in 1918.
AUTODETERMINARE ~ari f. Principiu politic conform caruia un stat sau o natiune isi alege singura regimul economic, politic, social si cultural. [G.-D. autodeterminarii] /auto- + determinare
ANTIREPUBLICANISM s.n. Atitudine contra regimului republican; politica antirepublicana. [< fr. antirepublicanisme].
TOTALITARISM s. n. regim, conceptie politica totalitara. (< fr. totalitarisme)
INSTAURA, instaurez, vb. I. Tranz. 1. A pune bazele unui regim, unui sistem politic, unui guvern etc.; a institui. 2. A introduce pentru prima oara (un obicei, o moda etc.); a stabili. [Pr.: -sta-u-] – Din fr. instaurer, lat. instaurare.
TOTALITAR, -A, totalitari, -e, adj. (Despre state, despre regimuri si conceptii politice) Care aplica sau preconizeaza dictatura unei minoritati, majoritatea populatiei fiind lipsita de drepturi si de libertati. – Din fr. totalitaire.
TOTALITARISM s. n. regim sau conceptie politica totalitara. – Din fr. totalitarisme.
TOTALITARISM s.n. regim sau conceptie politica totalitara. [Cf. fr. totalitarisme].
NOMENCLATURA s. f. 1. totalitatea termenilor folositi sistematic intr-o stiinta, intr-o ramura a tehnicii etc. 2. lista, catalog cuprinzand termeni, titluri de opere, nume proprii, numirile obiectelor, in special din domeniul tehnicii etc. 3. schema de organizare a unei institutii, continand enumerarea posturilor sau a institutiilor in subordine; (p. ext.) persoanele care ocupa diferite functii in cadrul acestei scheme: (peior.) categorie privilegiata a varfurilor politice intr-un regim dictatorial. (< fr. nomenclature, germ. Nomenklatur, lat. nomenclatura)
TOTALITAR, -A adj. (despre stare, regimuri si conceptii politice) care aplica sau preconizeaza dictatura unei minoritati, majoritatea populatiei fiind lipsita de drepturi si de libertati. (< fr. totalitaire)
ORANDUIRE, oranduiri, s. f. Actiunea de a orandui si rezultatul ei. 1. Asezare, grupare intr-o anumita ordine, intr-un anumit fel; aranjare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, intocmire; stabilire. 2. Investire. 3. (Inv. si reg.) Hotarare, dispozitie, decizie, ordin. 4. (Adesea cu determinarile „sociala” si „social-economica”) Treapta a dezvoltarii istorice a societatii, caracterizata printr-un nivel determinat al fortelor de productie, prin relatiile de productie corespunzatoare acestuia si prin suprastructura generata de aceste relatii; formatiune sociala, formatiune social-economica. ◊ Oranduire de stat = organizare politica si teritoriala a statului sub aspectul regimului si al formei de stat, precum si al impartirii administrativ-teritoriale, determinata, in esenta, de caracterul oranduirii sociale. – V. orandui.
ORDINE f. 1) Stare de oranduiala si de sistematizare; organizare armonioasa. 2) Succesiune regulata a lucrurilor. ◊ ~ de zi program de chestiuni ce trebuie sa fie discutate intr-o sedinta sau adunare. La ~ea zilei de actualitate; important. 3) Regula sau norma dupa care se infaptuieste ceva. ◊ A chema (pe cineva) la ~ a obliga pe cineva sa respecte anumite norme (de comportare), pe care le-a incalcat. 4) Mod de organizare a vietii politice, eco-nomice si sociale a unui stat; regim. ◊ ~ publica stare care asigura activitatea normala a organelor de stat si a celor publice, respectarea drepturilor cetatenilor si paza proprietatii obstesti. 5) Manifestare a principiului de cauzalitate si finalitate a lumii. [G.-D. ordinii] /<lat. ordo, ~inis, it. ordine
GAULLISM s.n. Doctrina politica a generalului Charles de Gaulle si regimul bazat pe aceasta. [Pron. go-lism. / < fr. gaullisme].
FASCISM s. n. ideologie ultrareactionara si miscare politica totalitara de extrema dreapta, impusa de regimul instaurat de Mussolini in Italia si, ulterior, de Hitler, in Germania. (< it. fascismo, fr. fascisme)
PIONIER1 I. s. m. f. 1. cel care, facand parte dintr-un grup de colonisti sau de emigranti, desteleneste si cultiva un tinut v****n. 2. (fig.) deschizator de drumuri noi in stiinta, in tehnica etc. 3. (in tarile cu regim comunist, in Romania) membru al organizatiei politice de masa a elevilor intre 7 si 14 ani. II. s. m. militar din trupele de geniu, specializate in constructii de terasamente, fortificatii, minari etc. (< fr. pionnier, germ. Pionier, /I, 3/ rus. pioner)
BALACEANU, familie de boieri din Tara Romaneasca. Mai importanti: 1. Badea B., boier dregator; lunga si interesanta cariera politica; mare postelnic, mare sluger, mare clucer, mare vornic (1664-1687). 2. Constantin B. (?-1690), fiul precedentului si ginerele domnului Serban Cantacuzino; aga (1682-1688). 3. Constantin B., zis „Buclucasu” (?-1831), om politic, a detinut importante dregatorii. Adversar al regimului fanariot si adept al restaurarii domniilor pamantene. Sef al grupului de boieri constituit in „partidul patriei”, urmarind emanciparea Principatelor Romane de sub suzeranitatea turceasca si de sub protectoratul rusesc. 4. Ion (Iancu) B. (1828-1914, n. Bucuresti), om politic, diplomat. Participant la Revolutia de la 1848; luptator pentru unirea Principatelor Romane. Memorii. 5. Constantin B.-Stolnici (n. 1923, Bucuresti), medic roman. Cercetari si inventii in domeniul neurologiei, gerontologiei, ciberneticii („Elemente de neurocibernetica”, „Personalitatea umana – o interpretare de cibernetica”, „Neurogeriatrie”, in colab.).
BLOCUL NATIONAL-DEMOCRATIC (B.N.D.), coalitie de forte politice alcatuita in iun. 1944 din Partidul National-Taranesc, Partidul National-Liberal, Partidul Social-Democrat si Partidul Comunist. Programul sau viza: scoaterea Romaniei din razboiul dus alaturi de Germania, alaturarea la coalitia Natiunilor Unite, revenirea la un regim democratic. A girat din punct de vedere politic actul de la 23 august 1944, cite un reprezentant al celor patru partide facind parte din guvern. Si-a incetat activitatea in oct. 1944.
REVEL, Jean-Francois (1924-2006), eseist francez. Ziarist la „L’Express” (1966-1978). In scrierile sale („Tentatia totalitara”, „Cum sfarsesc democratiile”) a formulat o conceptie a democratiei intemeiate pe liberalismul economic si politic. In „Absolutismul ineficace”, analizeaza derivele autoritariste ale regimurilor democratice.
CONDOMINIU s. n. regim potrivit caruia un anumit teritoriu este supus autoritatii politice a doua sau mai multor state. – Din fr. condominium.
regim s.n. 1. Modul de organizare a vietii economice, politice si sociale a unui stat. 2. Sistem de norme, proprii activitatii unei institutii, unei intreprinderi etc. ♦ Totalitatea regulilor impuse modului de viata si de alimentare al cuiva. 3. Totalitatea conditiilor de functionare la un moment dat a unui sistem tehnic. 4. Raport gramatical dintre doua cuvinte, astfel legate incat ele sunt dependente unul de altul. [< fr. regime].
REZISTENTA s. f. I. 1. proprietate a unui material de a rezista fortelor (solicitarilor) exterioare care tind sa-l deformeze sau sa-l rupa. ♦ a materialelor = disciplina care studiaza starile de tensiune si de deformatie ale corpurilor solide sub actiunea fortelor exterioare. ◊ forta care se opune efectului unei alte forte. 2. obisnuinta a microbilor cu medicamentul administrat, datorita abuzului de antibiotice. 3. forta opusa de un conductor la trecerea curentului electric prin el. 4. rezistor. 5. putere de a rezista la o boala, la oboseala etc. II. impotrivire, opozitie; (spec.) respingere a atacurilor inamicului. ◊ piedica, obstacol, greutate. ◊ miscare a patriotilor care, in tarile ocupate de dusmani au luptat impotriva cotropitorilor si a politicii de colaborare cu acestia; forma de lupta impotriva regimului totalitar comunist. (< it. resistenza, fr. resistance)
ALEKSANDRU, numele a trei imparati rusi din dinastia Romanov: A. I (1801-1825). A initiat unele reforme, care n-au atins insa bazele feudalismului; a purtat razboaie cu Franta, Suedia, Turcia si Persia si a fost unul dintre principalii organizatori ai Sfintei Aliante (1815). A. II (1855-1881), fiul lui Nicolae I. A infaptuit reforma agrara din 1861 si alte reforme in domeniul modernizarii institutiilor statale; a inabusit rascoala polona (1863-1864); in timpul sau a avut loc Razboiul Ruso-Romano-Turc (1877-1878). A. III (1881-1894). Autocrat. In tara a instaurat un regim politienesc, iar pe plan extern a dus o politica filoaustriaca.
ALEKSANDRU KARAGHEORGHEVIC, cneaz al Serbiei (1842-1858). Fiul lui Karagheorghe. A instaurat in tara un regim oligarhic, iar pe plan extern a dus o politica filoaustriaca.
CANCICOV 1. Mircea C. (1884-1959, n. Bacau), economist si om politic roman. Fruntas al Partidului National-Liberal. A sustinut regimul monarhist autoritar al lui Carol II. De mai multe ori min. A actionat pentru dezvoltarea industriei nationale. M. de onoare al Acad. (1937). 2. Georgeta C. (1899-1984, n. sat Poeni, azi Godinesti, jud. Bacau), scriitoare romana. Sotia lui C. (1). Schite descriind dintr-o perspectiva etnologica, pitoresc-comica universul rural si oamenii sai („Poeni”, „Dealul perjilor”); nuvele si romane („Amurg”, „Indragostitele”).
DIETA2 s.f. Adunare legislativa (in feudalism si in unele state moderne); (p. ext.) adunare reprezentativa cu caracter politic. [Pron. di-e-. / < fr. diete, cf. gr. diaita – regim].
regim s. n. 1. mod, sistem de organizare a vietii economice, politice si sociale a unui stat. 2. ansamblu de reglementari proprii activitatii unei institutii, intreprinderi etc. ◊ totalitatea regulilor impuse modului de viata si de alimentare al cuiva. ♦ ~ de economii = sistem de masuri privind folosirea cat mai rationala a resurselor materiale, financiare si de munca; ~ fluvial = evolutie medie a debitelor unei ape curgatoare in timp de un an. 3. totalitatea conditiilor de functionare la un moment dat a unui sistem tehnic. 4. mod de evolutie ciclica a unui fenomen natural. 5. (lingv.) rectiune. (< fr. regime)
SALAZAR, Antonio de Oliveira (1889-1970), om politic portughez. Prof. univ. la Coimbra. De mai multe ori ministru. Ca ministru de Finante (1928-1940) a reusit sa stabilizeze moneda si sa echilibreze bugetul. Prim-min. (1932-1968). Fondator si presedinte al partidului corporatist Uniunea Nationala. A instaurat un regim de dictatura; a stimulat economia, a reorganizat armata si marina; politica de mentinere a coloniilor. Prin Constitutia din 1933 a fondat un „stat nou” (Estado Novo) bazat pe un regim autoritar si corporatist al partidului unic; biserica, armata si politia aveau o pozitie privilegiata.
PARTID, partide, s. n. (Adesea urmat de determinarea „politic” sau de alte determinari care arata caracterul, structura etc.) Grupare de oameni uniti prin comunitatea conceptiilor politice, ideologice, a intereselor sociale. Partide istorice = nume dat partidelor politice care s-au succedat la conducerea tarii noastre pana la instaurarea regimului democrat-popular. – Dupa fr. parti.
OPOZANT, -A, opozanti, -te, s. m. si f. 1. Oponent. 2. (In tarile cu regim parlamentar) Persoana care face parte dintr-un partid sau dintr-un grup politic de opozitie. ◊ (Adjectival) Ziar opozant. – Din fr. opposant.
LAGAR, lagare, s. n. I. 1. Loc de stationare a trupelor in corturi sau in baraci; tabara, campament. 2. Loc in care sunt tinuti inchisi si sub supraveghere prizonierii de razboi sau, in regimurile totalitare, persoanele considerate ostile regimului. 3. (In trecut) Totalitatea statelor si a persoanelor care luptau pentru aceeasi idee social-politica. II. Organ de masina pe care se sprijina si se ghideaza o axa, o osie, un arbore. – Din germ. Lager.
LAGAR s.n. I. 1. Tabara. 2. (Fig.) Totalitatea statelor, a oamenilor care militeaza pentru aceleasi scopuri sau idei social-politice. 3. Loc unde sunt inchisi prizonierii de razboi sau unde sunt inchise persoanele considerate ostile regimului. II. Organ de masina pe care se sprijina capetele unui ax sau ale unui arbore; palier. [< germ. Lager].
SAVIMBI, Jonas (Malheiro) (1934-2002), om politic angolez. Fondator (1966) al partidului Uniunea Nationala pentru Independenta Totala a Anglolei (UNITA). S-a opus (1975) regimului lui A. Neto sprijinit de Africa de Sud, de statele occidentale si a condus in anii '80 ai sec. 20 o gherila contra puterii centrale.
PROTECTIONISM s. n. politica economica a unui stat, care urmareste protejarea temporara, partiala sau totala a industriei si a agriculturii indigene prin aplicarea unui regim vamal cu tarife ridicate la marfurile de import, prin restrictii valutare etc. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. protectionnisme.
CINNA, Lucius Cornelius (?-84 i. Hr.), om politic roman. Dupa moartea lui Sulla (86 i. Hr.) a abrogat masurile luate de acesta si impreuna cu Marius a introdus la Roma un regim de teroare. Silit de revolta popularilor sa se sinucida.
CARTELA vb. I. 1. tr., refl. (Despre intreprinderi, partide politice) A (se) reuni, a intra sau a face sa intre intr-un cartel. 2. tr. A supune desfacerea si consumul alimentar sau al altor marfuri la regimul cartelelor. [< cartel].
ORWELL [o:wel], George (pseud. lui Eric Arthur Blair) (1903-1950), scriitor englez. Romane care denunta teroarea regimurilor totalitare, infatisate intr-un univers grotesc, monstruos sau terifiant, pledand pentru libertatea spiritului si demnitatea umana (alegoria „Ferma animalelor” – cunoscuta si intr-o ecranizare celebra, utopia politica negativa „1984”) ori evocand experienta personala, alaturi de republicani, din timpul Razboiului Civil din Spania („Omagiu Cataloniei”) si violenta hitlerismului („O gura de aer”). Remarcabile eseuri („Frontiera dintre arta si propaganda”). Memorialistica („Zile birmane”, „Fara un ban la Paris si Londra”).
ORTEGA SAAVEDRA, Daniel (n. 1945), om politic nicaraguan. Lider al Frontului Sandinist de Eliberare Nationala. Coordonator al Consiliului de Guvernamant si al Juntei Guvernului de Reconstructie Nationala din Rep. Nicaragua (din 1979), in urma inlaturarii regimului A. Somoza. Presedinte al statului (1984-1990). A promovat reforme de nationalizare si improprietarire a taranilor saraci. Radicalizarea miscarii sandiniste, apropierea de Cuba si El Salvador, ca si relatiile tensionate S.U.A. au dus la alegeri anticipate (febr. 1990), pe care le-a pierdut in favoarea Violetei Chamorro.
LAGAR s. n. I. 1. tabara. 2. totalitatea statelor care militeaza pentru aceleasi scopuri sau idei social-politice, pentru o anumita forma de societate („lagarul socialist” si prin extindere – in viziunea socialista: „lagarul capitalist”). 3. loc de internare a prizonierilor de razboi sau unde sunt inchisi, in regimurile totalitare, cei considerati ostili regimului. II. organ de masina pe care se sprijina capetele unui ax sau ale unui arbore; palier. (< germ. Lager)
KARAMANLIS, Konstantinos C. (1907-1998), jurist si om politic grec. Presedinte fondator al Partidelor Uniunea Nationala Radicala (1956-1963) si Noua Democratie (1974-1980). Prim-min. (1955-1958, 1958-1961, 1961-1963 si 1974-1980). Presedinte al Republicii Elene (1980-1985, 1990-1995). A avut un rol important in revenirea tarii la un regim democratic (1974) si in aderarea Greciei la Comunitatea Europeana (1981).
CROMWELL [crɔmuəl], Oliver (1599-1658, n. Huntington), om politic englez. Comandant de osti, conducatorul Revolutiei Burgheze din sec. 17. A reorganizat armata Parlamentului si a infrint armata regala la Marston Moor (1644) Naseby (1645); a inabusit miscarile levellerilor (1649) si diggerilor (1651) si miscarea de eliberare nationala din Irlanda (1649-1652). In 1653 a instaurat in Anglia un regim dictatorial, C. devenind lord-protector. A obligat Olanda sa recunoasca Actul de navigatie, punind bazele suprematiei maritime a Angliei.
IMPERIALISM s. n. 1. politica de extindere a dominatiei sau autoritatii unui imperiu sau a unei natiuni asupra unor tari straine sau de dobandire de posesiuni coloniale si de mentinere a lor. 2. (In conceptia marxista) Faza superioara de dezvoltare a capitalismului, caracterizata prin dominatia monopolurilor, apartinand unor regimuri autoritare, conflagratii etc. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. imperialisme.
ANTONESCU, Mihai (1904-1946, n. Nucet, jud. Dimbovita), jurist si om politic roman. Prof. univ. la Bucuresti. Fruntas al Partidului National-Liberal (georgist), devenit, din sept. 1940, principalul colaborator al lui I. Antonescu. A indeplinit succesiv, intre 6 sept. 1940 si 23 aug. 1944, functiile de ministru al Propagandei Nationale, de Externe, vicepresedinte al Consiliului de Ministri. Teoretician al regimului autoritar condus de maresalul Antonescu. Din 1942 a initiat actiuni diplomatice secrete vizind scoaterea Romaniei din razboi. Arestat in urma loviturii de stat de la 23 aug. 1944, a fost preluat de Armata Rosie (sept. 1944); adus in tara in apr. 1946; a fost judecat in mai 1946 de „tribunalul poporului” din Bucuresti, condamnat la moarte si executat la Jilava (1 iun. 1946).
AVERESCU, Alexandru (1859-1938, n. Ismail), maresal si om politic roman. A parcurs toate gradele militare, de la sublocotenent (1881), la general de brigada (1906) si maresal (1930). Comandant al Scolii Superioare de Razboi (1894-1895). Atasat militar la Berlin (1895-1898); ca sef al Marelui Stat Major (1911-1913) a elaborat planul de lupta al armatei romane in timpul celui de-al doilea razboi balcanic; ministru de razboi (1907-1909). Exceptional comandant de osti, erou al primului razboi mondial, A. a obtinut rasunatoarele victorii de la Marasti si Oituz (1917). Ministru in repetate rinduri, prim-ministru (1918, 1920-1921, 1926-1927), ministru secretar de stat si consilier regal (1938). A infiintat (1918) si condus Liga (din 1920 Partidul) Poporului; a militat pentru consolidarea statului national unitar roman, impotriva curentelor extremiste, pentru un regim parlamentar-constitutional. Teoretician si ginditor militar („Tactica”, „Notite zilnice din razboi. 1916-1918”). M. de onoare al Acad. (1923).
