Rezultate din textul definițiilor
ADITIE s. f. 1. (Chim.) Adaugare. ◊ Reactie de aditie = reactie chimica prin care se introduc atomi sau molecule intr-o molecula cu caracter nesaturat. 2. (Fiziol.; in sintagma) Aditie latenta = aparitie a unei reactii fiziologice intr-un organism in urma unor e*******i succesive; sumatie. 3. (Mat.) Adunare. – Din fr. addition, lat. additio.
BIOCATALIZATOR, biocatalizatori, s. m. Substanta care provoaca sau grabeste o reactie chimica in organismele vii. [Pr.: bi-o-] – Bio- + catalizator (dupa fr. biocatalyseur).
CATALIZATOR, catalizatori, s. m. Substanta care grabeste sau incetineste o reactie chimica, fara ca ea insasi sa fie modificata. – Cataliza + suf. -tor (dupa fr. catalyseur).
CATALIZA, catalize, s. f. Actiune prin care se grabeste sau se incetineste o reactie chimica, sub influenta unor catalizatori. – Din fr. catalyse.
CICLIZARE s. f. (In sintagma) Reactie de ciclizare = reactie chimica prin care lantul de atomi din molecula unui compus organic se inchide si formeaza un ciclu. – Dupa fr. [reaction de] cyclisation.
INHIBA, inhib, vb. I. 1. Tranz. A frana, a impiedica, a incetini un proces fiziologic, o reactie chimica etc. 2. Refl. A se abtine, a se retine, a se stapani. – Din fr. inhiber, lat. inhibere.
AMORSA, amorsez, vb. I. Tranz. A pregati si provoca un fenomen (explozie, reactie chimica etc.) printr-o actiune exterioara. – Din fr. amorcer.
CONVERSIUNE, conversiuni, s. f. 1.Schimbare a conditiilor unui imprumut. 2.Preschimbare a unei valori de natura economica in alta. 3. (Log., in sintagma) Conversiunea judecatilor = operatie de inversare a functiunii subiectului si predicatului in judecata, pastrandu-se calitatea judecatii. 4. (Chim.) Marime care exprima transformarea substantelor initiale dintr-o reactie chimica in unitatea de timp, exprimata de obicei in procente pe unitate de timp. – Din fr. conversion, lat. conversio, -onis.
RECIRCULATIE, recirculatii, s. f. Reintroducere partiala sau totala a agentului caloric sau frigorific intr-o instalatie de incalzire sau de racire; reintroducere a unui material intr-o instalatie in care se produce o reactie chimica; recirculare. – Din fr. recirculation.
REACTANT, reactanti, s. m. Fiecare dintre substantele care iau parte la o reactie chimica. [Pr.: re-ac-] – Din engl. reactant.
REACTIVITATE s. f. Insusirea de a fi reactiv; reactie la o e*******e. ♦ (Fiz.) Marime care caracterizeaza functionarea unui reactor nuclear. ♦ (Chim.) Capacitate a unui atom, a unei molecule sau a unui radical de a participa la o reactie chimica. ♦ (Med.) Proprietate a unui tesut de a reactiona la un stimul oarecare. [Pr.: re-ac-] – Din fr. reactivite.
REACTOR, reactoare, s. n. 1. Aparat propulsor cu o camera de ardere la care propulsia se realizeaza prin interactiunea mecanica dintre gazele rezultate din actiunea arderii unui combustibil in aceasta camera si peretii recipientului prin care se evacueaza aceste gaze. 2. (In sintagma) Reactor nuclear = instalatie complexa in care se realizeaza fisiunea nucleelor elementelor grele, printr-o reactie in lant controlata, cu scopul de a permite utilizarea energiei degajate. 3. Aparat industrial sau de laborator in care se produce o reactie chimica. 4. Bobina electrica sau condensator electric folosite ca sisteme fizice care prezinta in principiu reactanta intr-un circuit electric; bobina cu reactanta. [Pr.: re-ac-] – Din fr. reacteur.
COMBINA, combin, vb. I. 1. Tranz. A imbina, a impreuna, a potrivi lucruri diferite. ♦ (Fam.) A planui, a chibzui. 2. Tranz. si refl. A (se) uni (atomi, molecule sau radicali ai unor substante) printr-o reactie chimica, dand nastere unei substante compuse. – Din fr. combiner, lat. combinare.
ACCELERATOR ~oare n. 1) Mecanism care permite marirea vitezei unui motor. 2) Pedala care pune in miscare acest mecanism. ◊ ~ de particule aparat folosit pentru a mari viteza particulelor elementare in scopul realizarii unor reactii nucleare. 3) Substanta care grabeste o reactie chimica sau un proces fizico-chimic. /<fr. accelerateur
ADITIE ~i f. 1) Adaos de lucruri de acelasi fel; adaugare. ◊ Reactie de ~ reactie chimica prin care se introduc atomi sau molecule intr-o molecula cu caracter nesaturat. 2) mat. Operatie de adunare a doua sau mai multe numere. /<lat. additio, ~onis, fr. addition
A AMORSA ~ez tranz. tehn. (fenomene) A face sa se produca printr-o actiune exterioara. ~ o explozie. ~ o reactie chimica. /<fr. amorcer
A SE COMBINA se combina intranz. (despre atomi, molecule sau radicali ai unor substante) A se uni printr-o reactie chimica, formand un compus. /<fr. se combiner, lat. combinare
A CORODA pers. 3 corodeaza tranz. 1) (materiale, metale) A distruge lent si progresiv printr-o reactie chimica. 2) (tesaturi) A trata cu mordanti in vederea obtinerii unor desene. 3) (clisee) A confectiona, tratand o placa metalica cu o solutie corosiva. /<fr. corroder
GALVANIC ~ca (~ci, ~ce) Care tine de producerea curentului electric prin reactie chimica; propriu curentului electric produs prin reactie chimica. /<fr. galvanique
REACTANT ~ti m. Substanta care participa la o reactie chimica. [Sil. re-ac-] /< engl. reactant
REACTIV2 ~e m. Substanta care are proprietatea de a produce o reactie chimica. /<fr. reactif
REACTOR ~oare n. 1) tehn. Motor propulsor, instalat pe un vehicul (mai ales pe un avion), care foloseste forta de reactie a gazelor de ardere. 2) Aparat sau instalatie in care se produce o reactie chimica sau un proces biologic. ◊ ~ nuclear instalatie pentru pro-ducerea dirijata a reactiilor nucleare in lant. /<fr. reacteur
A SAPONIFICA saponific tranz. 1) (grasimi) A descompune prin reactie chimica, transformand in glicerina si sapunuri. 2) chim. (esteri, amide etc.) A transforma in acizi corespunzatori sau in sarurile lor. /<fr. saponifier
ADITIE s.f. (Chim.) Adaugare. ♦ (Mat.) Adunare. ◊ Reactie de aditie = reactie chimica prin care se introduc atomi sau molecule intr-o molecula cu caracter nesaturat; (Fiziol.) Aditie latenta = sumatie. [Gen. -iei, var. aditiune s.f. / cf. fr. addition, lat. additio].
DIMERIZARE s.f. Actiunea de a dimeriza. ◊ Reactie de dimerizare = reactie chimica de formare a unui dimer. [< dimeriza].
COMBINA vb. I. tr. a imbina, a impreuna. ◊ (fam.) a planui in gand; a urzi. II. tr., refl. a (se) uni printr-o reactie chimica, dand nastere unui corp compus. (
CATALIZATOR s.m. Substanta care inlesneste o reactie chimica fara ca ea insasi sa sufere modificari; catalizor. [< cataliza + -tor, dupa fr. catalyseur].
CICLIZARE s.f. Reactie de ciclizare = reactie chimica prin care lantul de atomi din molecula unui compus organic se inchide, formand un ciclu. [Pl. -zari. / dupa fr. (reaction de) cyclisation].
COMBINA vb. I. tr. A imbina, a impreuna. ♦ tr., refl. A (se) uni printr-o reactie chimica, dand nastere unui corp compus. [P.i. combin. / < fr. combiner, cf. it., lat. combinare].
INHIBA vb. I. 1. tr. A impiedica, a interzice, a incetini un proces fiziologic, o reactie chimica etc. 2. refl. A se abtine, a se retine. [< fr. inhiber, lat. inhibere].
INHIBITOR, -OARE adj. Care inhibeaza. // s.m. Substanta care poate incetini sau impiedica un proces fiziologic, o reactie chimica etc. [Cf. fr. inhibiteur].
RADICAL, -A adj. I. 1. Din temelie, complet; fundamental, de baza. ♦ (Despre tratamente, medicamente etc.) Care vindeca complet. 2. Care preconizeaza, care propaga reforme mari, actiuni hotaratoare. 3. In termeni tehnici, in stil neologic. II. 1. Numar care, ridicat la o putere, da un alt numar. ♦ Simbol matematic (?), care arata operatia de extragere de radacina. 2. Grup atomic care ramane neschimbat intr-o reactie chimica si care, obisnuit, nu exista in stare libera. 3. (Lingv.) Element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie si care contine sensul lexical al cuvantului; radacina. [< fr. radical, it. radicale, cf. lat. radicalis < radix – radacina].
REACTANT s.m. Fiecare dintre substantele definite care iau parte la o reactie chimica. [Pron. re-ac-. / < engl. reactant].
RECIRCULATIE s.f. Reintroducere a unui material in ciclul de fabricatie, in scopul imbunatatirii unor parametri ai productiei. ♦ Reintroducerea agentului caloric sau frigorific intr-o instalatie in care se produce o reactie chimica. [Gen. -iei. / < fr. recirculation].
ACILARE s. f. reactie chimica de introducere a unui radical acil in molecula unui compus organic. (dupa fr. acylation)
ACTINIC, -A adj. (despre radiatii) care provoaca o reactie chimica. (< fr. actinique)
ALCHILARE s. f. reactie chimica de introducere a unui alchil in molecula unui compus organic. (dupa fr. alkylation)
ALCOOLIZA s. f. reactie chimica dintre alcoolul unui ester si un alt alcool. (< fr. alcoolyse)
BROMURARE s. f. reactie chimica de aditie sau de substitutie prin care se introduc unul sau mai multi atomi de brom in molecula unui compus organic. (dupa fr. bromuration)
CARBONATARE s. f. 1. reactie chimica de transformare a hidroxizilor de carbon in carbonati, cu participarea bioxidului de carbon. 2. operatia de tratare cu bioxid de carbon a zemurilor la fabricarea zaharului, pentru purificare. (< carbonata)
CATALIZATOR s. m. 1. substanta care activeaza o reactie chimica fara ca ea insasi sa sufere modificari. 2. (fig.) persoana capabila sa declanseze la cei din jur reactii consonante cu ale sale. (dupa fr. catalyseur)
CICLIZARE s. f. reactie chimica prin care lantul de atomi din molecula unui compus organic se inchide, formand un ciclu. (< cicliza)
DEFERVESCENTA s. f. 1. diminuare sau disparitie a febrei, anuntand convalescenta. 2. diminuare a efervescentei intr-o reactie chimica. (< fr. defervescence)
DEMETILARE s. f. reactie chimica prin care o substanta pierde un radical metil. (dupa fr. demethylation)
DESCOMPUNERE s. f. 1. actiunea de a (se) descompune. 2. reactie chimica in urma careia o substanta cu o structura mai complicata trece in substante cu molecule mai simple sau in elementele din care era compusa. (< descompune)
FOTOREACTIE s. f. reactie chimica efectuata cu ajutorul luminii. (< fr. photoreaction)
HALOGENARE s. f. reactie chimica de introducere a halogenilor intr-o molecula organica. (< halogena)
HIDROLIZA s. f. 1. descompunere a unor compusi prin actiunea apei. 2. reactie chimica intre un compus organic si apa, care se produce in prezenta unui catalizator. (< fr. hydrolyse)
INHIBA vb. tr. I. a impiedica, a interzice, a incetini un proces fiziologic, o reactie chimica. II. refl. a se abtine, a se retine. (< fr. inhiber, lat. inhibere)
MICROREACTIE s. f. reactie chimica intre cantitati foarte mici de substanta. (< fr. microreaction)
RADICAL, -A I. adj. 1. din temelie, complet; fundamental, de baza; (adv.) radicalmente. ◊ (despre tratament, medicamente etc.) care vindeca complet. 2. care preconizeaza reforme mari, actiuni hotaratoare. ◊ (despre oameni sau grupari politice; (si s. m.) care preconizeaza o serie de reforme in activitatea sociala. 3. care cuprinde radacina cuvantului. II. s. m. 1. (mat.) numar care, ridicat la o putere, da numarul dat; radacina. ◊ simbol matematic care arata operatia de extragere de radacina. ◊ axa ~a = locul geometric al punctelor din plan care au aceeasi putere fata de doua cercuri date, reprezentat printr-o dreapta perpendiculara pe linia care uneste centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spatiu avand aceeasi putere fata de doua sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. grup atomic care ramane neschimbat intr-o reactie chimica si care, in mod obisnuit, nu exista in stare libera. 3. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie si contine sensul lexical al cuvantului; radacina. (< fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)
REACTANT s. m. substanta care ia parte la o reactie chimica. (< engl. reactant)
REACTIVITATE s. f. 1. insusirea de a fi reactiv; reactie la o e*******e. 2. marime care caracterizeaza functionarea unui reactor nuclear. 3. capacitate a unei particule materiale de a participa la o reactie chimica. 4. capacitate a organismului de a reactiona la stimuli din mediul intern sau extern. (< fr. reactivite)
REACTOR s. n. 1. parte a unei instalatii in care se efectueaza o reactie chimica. 2. aparat propulsor care foloseste forta de reactie a gazelor de ardere pentru a deplasa vehiculul pe care este montat. 3. instalatie complexa pentru producerea de reactii nucleare prin bombardarea cu neutroni a unor elemente radioactive; pila atomica. 4. bobina, condensator care prezinta reactanta intr-un circuit. (< fr. reacteur)
RECIRCULATIE s. f. reintroducere a unui material in ciclul de fabricatie, in scopul imbunatatirii unor parametri ai productiei. ◊ reintroducere a agentului caloric sau frigorific intr-o instalatie de incalzire sau de racire ori a unui material intr-o instalatie in care se produce o reactie chimica. (< fr. recirculation)
TRANSAMINARE s. f. reactie chimica in cadrul metabolismului constand in transferul reversibil al grupului amino catre diversi aminoacizi. (dupa fr. transamination)
CATALIZATOR, catalizatori, s. m. Substanta care grabeste sau incetineste o reactie chimica, fara ca ea insasi sa fie modificata. – Din cataliza + suf. -tor (dupa fr. catalyseur).
CATALIZA, catalize, s. f. Actiunea prin care se grabeste sau se incetineste o reactie chimica, sub influenta unor catalizatori. – Fr. catalyse (<gr.).
ACCELERATOR, -OARE, acceleratori, -oare, adj. subst. 1. Adj. Care accelereaza. 2. S. n. Mecanism care permite accelerarea turatiilor unui motor; pedala care comanda acest mecanism. ♦ Instalatie pentru accelerarea microparticulelor. 3. S. m., adj. (Substanta) care se adauga unor materiale pentru a mari viteza unor reactii chimice sau a unor procese fizico-chimice. – Din fr. accelerateur.
AUTOCATALIZA, autocatalize, s. f. Cataliza a unei reactii chimice produsa chiar de elementele care iau parte la reactie. [Pr.: a-u-] – Din fr. autocatalyse.
AUTOCLAVA, autoclave, s. f. 1. Vas inchis ermetic, folosit la sterilizari, la efectuarea reactiilor chimice etc. sub presiune (si la temperaturi ridicate). 2. Capac care inchide ermetic un recipient si se mentine inchis prin presiunea din recipient. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoclave.
BENZOILARE, benzoilari, s.f. Reactia chimica dintre un derivat al acidului benzoic cu alti compusi chimici.
BROMURARE s. f. reactie chimica prin care se introduc atomi de brom in molecula unui compus organic. – Din brom.
CARBONATARE s. f. reactie chimica la care participa bioxidul de carbon si un hidroxid, din care rezulta un carbonat. – Dupa fr. carbonation.
CHIMILUMINESCENTA s. f. Luminescenta produsa in timpul unei reactii chimice. [Var.: chemoluminescenta s. f.]. – Din fr. chimiluminescence.
CHIMISM s. n. Totalitatea reactiilor chimice ale organismului. ◊ Chimism gastric = analiza a aciditatii sucului gastric din organism. – Din fr. chimisme.
HALOGENARE, halogenari, s. f. reactie chimica de introducere a halogenilor in molecula unui compus organic. – V. halogena.
HIDROLIZA, hidrolize, s. f. reactie chimica intre ionii unei sari si ionii apei, care formeaza un acid slab sau o baza slaba. 2. reactie chimica intre un compus organic si apa, produsa in prezenta unui catalizator. – Din fr. hydrolyse.
INDICATOR, -OARE, indicatori, -oare, adj., s. n., s. m. I. Adj. Care indica, care face cunoscut. II.1. S. n. Aparat, instrument, dispozitiv care serveste la indicarea anumitor marimi, fenomene, informatii etc. ◊ Indicator de panta = inclinometru. Indicator de acord; ochi magic. 2. S. n. Semnal, simbol etc. care serveste la indicarea directiei, distantei sau etapelor unui drum. 3. S. m. Expresie numerica cu ajutorul careia se caracterizeaza cantitativ un fenomen social-economic din punctul de vedere al compozitiei, structurii, schimbarii in timp, al legaturii reciproce cu alte fenomene etc. 4. S. n. Text tiparit care serveste ca indrumator intr-un anumit domeniu. Indicator de preturi. 5. S. m. Substanta cu ajutorul careia se determina caracterul acid sau bazic al altei substante ori sfarsitul unei reactii chimice. – Din fr. indicateur.
INHIBAT, -A, inhibati, -te, adj. 1. (Despre actiuni, procese fiziologice, reactii chimice etc.) Care este franat, impiedicat, incetinit in desfasurare. 2. (Despre oameni) Care nu se manifesta spontan, care se abtine; retinut. – V. inhiba.
INHIBITOR, -OARE, inhibitori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care inhiba, inhibitiv. 2. S. m. Substanta chimica care, adaugat in proportii mici, poate incetini sau chiar impiedica anumite reactii chimice. ♦ Preparat sau tratament care franeaza sau impiedica dezvoltarea unui agent patogen. un proces fiziologic etc. – Din fr. inhibiteur.
INHIBITIE, inhibitii, s. f. 1. Proces fundamental al activitatii nervoase, opus e********i, care se manifesta prin diminuarea, franarea sau suprimarea efectelor e********i. 2. (Chim.) Fenomen de oprire, de intarziere sau de micsorare a vitezei de desfasurare a unei reactii chimice cu ajutorul inhibitorilor. – Din fr. inhibition, lat. inhibitio.
TIPIRIG2 s. n. Clorura de amoniu (folosita la cositorirea aramei, in solutia unor pile electrice si in diferite reactii chimice). – Cf. scr. caparika.
ATMOSFERA, (3) atmosfere, s. f. 1. Invelis gazos care inconjoara pamantul; aer; spec. aer pe care il respira cineva. ♦ (Fig.) Mediul social inconjurator; ambianta. ♦ (Fig.) Stare de spirit care se creeaza in jurul cuiva sau a ceva. 2. Masa de gaze si de vapori aflata intr-un spatiu in care au loc reactii chimice. 3. Unitate de masura a presiunii gazelor. – Din fr. atmosphere.
METAMORFISM s. n. Totalitatea transformarilor mineralogice, structurale si chimice suferite de roci in stare solida sub influenta caldurii pamantului, a presiunii si a reactiilor chimice. – Din fr. metamorphisme.
ECUATIE, ecuatii, s. f. Relatie matematica intre mai multe marimi cunoscute si necunoscute, valabila numai pentru anumite valori ale marimilor necunoscute. ◊ Ecuatie chimica = scriere prescurtata a reactiilor chimice cu ajutorul formulelor si simbolurilor chimice. ♦ Fig. Problema, chestiune greu de rezolvat. ♦ Ecuatia timpului = diferenta dintre timpul solar mediu si timpul solar adevarat, care apare datorita faptului ca miscarea soarelui pe bolta cereasca nu este uniforma. [Pr.: -cu-a-] – Din fr. equation, lat. aequatio, -onis.
EFERVESCENTA, efervescente, s. f. Degajare rapida si zgomotoasa a unui gaz intr-o masa lichida, datorita unei reactii chimice sau fizice. ♦ Fig. Agitatie, framantare, fierbere. – Din fr. effervescence.
FOTOCHIMIC, -A, fotochimici, -ce, adj. Care tine de fotochimie, relativ la reactiile chimice ale luminii ◊ reactie fotochimica = transformare chimica a substantelor care are loc sub actiunea luminii. – Din fr. photochimique.
FOTOCHIMIE s. f. Parte a chimiei care se ocupa cu studiul reactiilor chimice declansate, ajutate sau accelerate de lumina. – Din fr. photochimie.
FOTOREACTIE, fotoreactii, s. f. reactie chimica efectuata sub actiunea luminii. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. photoreaction.
PIROGENARE, pirogenari, s. f. Procedeu pentru realizarea unor reactii chimice intre gaze la temperaturi inalte; piroliza. – Cf. fr. pyrogenation.
POLIMERIZA, polimerizez, vb. I. Tranz. si intranz. A (se) uni (spontan sau prin diverse reactii chimice) mai multi monomeri in polimeri, prin pastrarea compozitiei procentuale initiale si asezarea atomilor in molecula. – Din fr. polymeriser.
PLASMOCHIMIE s. f. Ramura a chimiei care studiaza reactiile chimice ale plasmei (2). – Din fr. plasmochimie.
PRECIPITA, precipit, vb. I. 1. Tranz. si refl. A face sa se desfasoare sau a se desfasura intr-un timp mai scurt sau intr-un ritm mai rapid decat cel obisnuit sau decat cel asteptat; a (se) grabi, a (se) zori. ♦ Refl. (Despre oameni) A actiona (prea) in graba (si in dezordine); a se agita; a se repezi. 2. Tranz. A provoca (cu ajutorul unei reactii chimice) depunerea unei substante dizolvate intr-un lichid. ♦ Refl. si intranz. (Despre o substanta solida dizolvata intr-un lichid) A se separa, a se depune sub forma de precipitat. – Din fr. precipiter, lat. praecipitare.
PROPERGOL, propergoli, s. m. (Chim.) Amestec de substante capabil de reactii chimice puternic exoterme, utilizat drept combustibil in motoarele rachetelor. – Din fr. propergol.
CINETIC, -A, cinetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care tine de miscare, privitor la miscare. ◊ Energie cinetica = energie dezvoltata de un corp in miscare, egala cu jumatatea produsului dintre masa corpului si patratul vitezei lui. 2. S. f. Ramura a mecanicii care studiaza legile fenomenelor fizice bazate pe miscarea materiei. 3. S. f. (In sintagma) Cinetica chimica = ramura a chimiei fizice care studiaza evolutia reactiilor chimice si influenta factorilor fizico-chimici asupra desfasurarii acestor reactii. – Din fr. cinetique.
LICOARE, licori, s. f. 1. Bautura fina, savuroasa. ♦ Lichid (medicamentos). 2. Lichid folosit ca reactiv in anumite reactii chimice. – Din fr. liqueur, lat. liquor, -oris.
MECANO-chimic, -A, mecano-chimici, -ce, adj. (Rar) Care se refera la un procedeu combinat, folosind mijloace mecanice si reactii chimice. – Mecano- + chimic.
MICROCHIMIE s. f. Ramura a chimiei care se ocupa cu studiul reactiilor chimice dintre cantitati foarte mici de substanta. – Din fr. microchimie.
MICROREACTIE, microreactii, s. f. reactie chimica intre cantitati foarte mici de substanta. [Pr.: -re-ac-ti-e-] – Din fr. microreaction.
CLORURARE s. f. reactie chimica prin care se introduc unul sau mai multi atomi de clor in molecula unui compus organic. – V. clorura.
EFERVESCENT, -A, efervescenti, -te, adj. (Despre lichide) Care dezvolta cu putere gaze in cursul unei reactii chimice. ♦ Fig. Agitat, framantat; clocotitor. – Din fr. effervescent, lat. effervescens, -ntis.
TERMOCHIMIE s. f. Ramura a chimiei fizice care se ocupa cu studiul efectelor termice ce insotesc reactiile chimice si unele procese fizico-chimice. – Din fr. thermochimie.
TURNA1, torn, vb. 1, Tranz. I. 1. A varsa un lichid sau, p. ext., un fluid in, pe sau peste ceva. ◊ Expr. A turna ulei pe rana = a alina necazurile cuiva, vorbindu-i cu intelegere si compasiune. ♦ Intranz. impers. (Fam.) A ploua torential. 2. A varsa un material lichid intr-un tipar (pentru ca, prin racire sau in urma unei reactii chimice, sa se obtina un obiect solid de forma tiparului). II. Fig. 1. (Fam.) A compune, a redacta ceva (la repezeala). ♦ A formula ceva (in scris sau verbal) pentru a insela pe cineva. 2. (Fam.) A duce pe cineva la inchisoare; a inchide. 3. A trage pumni, a bate pe cineva. III. Fig. (Fam.) A pari, a denunta pe cineva. – Lat. tornare „a invarti, a rasuci”.
COMBINATIE, combinatii, s. f. 1. Imbinare, reunire, combinare. 2. (Fam.) Aranjament, plan; calcul. ◊ Expr. A intra in combinatie cu cineva = a se asocia cu cineva. 3. reactie chimica in cursul careia doi atomi sau doua molecule se unesc pentru a forma o noua molecula; (concr.) substanta obtinuta in urma unei astfel de reactii; (corp) compus. [Var.: combinatiune s. f.] – Din lat. combinatio, -onis.
DESCOMPUNERE, descompuneri, s. f. Faptul de a (se) descompune. ♦ reactie chimica in urma careia o substanta constituita din molecule cu structura mai complicata trece in mai multe substante constituite din molecule cu structura mai simpla. – V. descompune.
SOLUBILIZARE, solubilizari, s. f. Proces de transformare a unei substante greu solubile intr-una usor solubila, in urma unui proces fizic sau a unei reactii chimice. – V. solubiliza.
SUFLURA, sufluri, s. f. Defect de turnare a lingourilor sau al pieselor metalice turnate, constand din mici goluri produse de gazele degajate din metal in urma unor reactii chimice. – Din fr. soufflure.
CREUZET, creuzete, s. n. Vas fabricat dintr-un material rezistent la caldura, folosit pentru reactii chimice la temperaturi inalte. ♦ Recipient in forma de oala, facut dintr-un material refractar, in care se aduna produsele de topire obtinute in procesul metalurgic. [Pr.: cre-u-] – Din fr. creuset.
A CATALIZA ~ez tranz. (reactii chimice) A supune unei catalize. /<fr. catalyser
CATALIZATOR ~i m. 1) Substanta care modifica viteza unei reactii chimice fara a participa la reactie. ~ pozitiv. 2) fig. Fapt care grabeste desfasurarea unei actiuni sau a unui eveniment. /a cataliza + suf. ~tor
CATALIZA ~e f. Proces de modificare a vitezei reactiilor chimice cu ajutorul unui catalizator. /<fr. catalyse
CHIMISM n. Totalitate a reactiilor chimice ce se produc in organism. /<fr. chimisme
CITOCHIMIE f. Ramura a biochimiei care se ocupa cu studiul reactiilor chimice din interiorul celulei. [Art. citochimia; G.-D. citochimiei; Sil. mi-e] /<fr. cytochimie
COMBINATIE ~i f. 1) Asamblare a elementelor intr-o ordine determinata; reuniune combinativa a elementelor. ~a culorilor. 2) reactie chimica dintre doua sau mai multe substante simple. 3) Substanta compusa obtinuta din aceasta reactie; compus. [Art. com-binatia; G.-D. combinatiei; Sil. -ti-e] /<lat. combinatio, ~onis
COMBUSTIE ~i f. reactie chimica rapida de combinare a unei substante cu oxigenul din aer, insotita de degajare de caldura si lumina; ardere. [Art. combustia; G.-D. com-bustiei; Sil. -ti-e] /<fr. combustion; lat. com-bustio, ~onis
CREUZET ~e n. tehn. 1) Bazin din partea de jos a cuptoarelor metalurgice in care se aduna materialul topit. 2) Recipient facut din material refractar, folosit in industrie pentru topirea metalelor, aliajelor sau a sticlei la temperaturi inalte. 3) Vas facut dintr-un metal rezistent la caldura, folosit pentru reactii chimice. [Sil. cre-u-] /<fr. creuset
DESCOMPUNERE ~i f. 1) v. A DESCOMPUNE si A SE DESCOMPUNE. 2) reactie chimica in procesul careia dintr-o substanta cu structura moleculara mai complexa se obtin mai multe substante avand structura moleculara mai simpla. /a (se) descompune
DETONATIE ~i f. 1) reactie chimica (de ardere) care are loc intr-un spatiu inchis, producand o explozie puternica si un zgomot asurzitor. 2) Zgomot produs de o astfel de explozie. [Art. detonatia; G.-D. detonatiei; Sil. -ti-e] /<fr. detonation
EFERVESCENTA ~e f. 1) Degajare rapida si zgomotoasa a unui gaz intr-un lichid in procesul reactiilor chimice sau fizice. 2) fig. Stare de neliniste. ~a maselor. 3) fig. Emotie vie, dar trecatoare. [G.-D. efervescentei] /<fr. effervescence
FOTOCHIMIE f. Ramura a chimiei care se ocupa cu studiul reactiilor chimice, provocate de actiunea luminii. [Art. fotochimia; G.-D. fotochimiei; Sil. -mi-e] /<fr. photochimie
INDICATOR3 ~i m. 1) chim. Substanta care, prin schimbarea culorii, semnaleaza caracterul acid sau bazic al altei substante ori sfarsitul unei reactii chimice. 2) Expresie numerica ce caracterizeaza din punct de vedere cantitativ un fenomen social-economic. /<fr. indicateur
A INHIBA pers. 3 inhiba tranz. (procese fiziologice, reactii chimice) A impiedica sa se manifeste; a frana. /<fr. inhiber, lat. inhibere
INHIBITOR2 ~i m. Substanta care incetineste sau impiedica producerea unei reactii chimice. /<fr. inhibiteur
INHIBITIE ~i f. Proces de inhibare a anumitor activitati fiziologice, a anumitor reactii chimice. [G.-D. inhibitiei] /<fr. inhibition, lat. inhibitio, ~onis
LICOARE ~ori f. 1) Bautura fina indulcita si aromatizata. 2) Solutie cu proprietati medicamentoase. 3) Substanta lichida folosita ca reactiv in diverse reactii chimice. /<fr. liqueur, lat. liquor, ~oris
METAMORFISM n. Proces de modificare a structurii rocilor sub influenta caldurii, presiunii si a reactiilor chimice. /<fr. metamorphisme
RADICAL4 ~i m. 1) mat. Numar care, ridicat la o anumita putere, da numarul dat; radacina. 2) mat. Simbol care indica operatia de extragere a radacinii. 3) chim. Grup de atomi care se comporta in reactiile chimice ca un element unic, fara a se modifica. 4) lingv. Parte a unui cuvant, dotata cu sens lexical, care este comuna tuturor cuvintelor din aceeasi familie; radacina. /<fr. radical, germ. Radikal
ACCELERATOR, -OARE adj. Care accelereaza. // s.n. 1. Dispozitiv prin care se mareste viteza, turatia (unui motor la autovehicule etc.); pedala care comanda acest dispozitiv. 2. Instalatie care imprima particulelor elementare (electroni, protoni etc.) viteze foarte mari. 3. procedeu folosit in cinematografie pentru imprimarea unor miscari de desfasurare lenta. // adj., s.m. (Substanta) care mareste viteza unei reactii chimice sau a unui proces fizico-chimic. [Pl. -toare, (s.m.) -tori. / Cf. fr. accelerateur, it. acceleratore, engl. accelerator].
ALCOOLIZA s.f. Reactia chimica dintre un ester si un alcool. [< fr. alcoolyse].
CARBONATARE s.f. (Chim.) reactie chimica produsa cu participarea bioxidului de carbon din aer si a hidroxidului de calciu din varul nestins, din care rezulta carbonatul de calciu. [< carbonata, dupa fr. carbonatation].
CHEMOLUMINESCENTA s.f. Emisiune de lumina care se produce cu ocazia unor reactii chimice. [Var. chemiluminescenta, chimioluminescenta s.f. / cf. fr. chimiluminescence].
CHIMIATRIE s.f. Teorie medicala invechita potrivit careia actiunile psihice se datoreaza unor reactii chimice. [Pron. -mi-a-, gen. -iei. / < fr. chimiatrie].
ECUATIE s.f. Expresie matematica care arata o egalitate in care intra elemente cunoscute si necunoscute si care se verifica numai pentru anumite valori ale marimilor necunoscute. ◊ Ecuatie chimica = reprezentare a unei reactii chimice folosind simbolurile elementelor pentru a reprezenta atomii si moleculele care iau parte efectiv la reactie. ♦ (Fig.) Problema grea, dificila. [Pron. -cu-a-ti-e, scris si equatie, gen. -iei, var. ecuatiune s.f. / cf. fr. equation, lat. aequatio].
HALOGENARE s.f. reactie chimica de introducere a halogenilor intr-o molecula organica; halogenatie. [< halogena].
MERCURARE s.f. reactie chimica prin care se obtin combinatii organice mercurice. [Dupa fr. mercuration].
ALCHILARE s.f. reactie chimica de introducere a unui alchil in molecula unei substante. [Dupa fr. alkylation].
ANTICATALIZA s.f. Actiunea de incetinire a unei reactii chimice de catre anumite substante. [Cf. germ. Antikatalyse].
BIMOLECULAR, -A adj. (Despre reactii chimice) In care intervin doua molecule. [Cf. fr. bimoleculaire].
BROMURARE s.f. reactie chimica de aditie sau de substitutie prin care se introduc unul sau mai multi atomi de brom in molecula unui compus organic. [Cf. fr. bromuration].
CATALIZA s.f. Actiune produsa asupra unei reactii chimice de catre un catalizator sau, in general, de catre un agent fizic sau chimic. [< fr. catalyse, cf. gr. katalysis – desfacere].
CREUZET s.n. Vas rezistent la caldura, folosit pentru reactii chimice la temperaturi inalte. ♦ (Metal.) Recipient dintr-un material refractar, care serveste la topirea metalelor sau pentru anumite tratamente termice. [Pron. cre-u-. / < fr. creuset].
DESCOMPUNERE s.f. Actiunea de a (se) descompune si rezultatul ei; desfacere; stricare, putrezire, alterare. ♦ reactie chimica in urma careia o substanta cu o structura mai complicata trece in substante cu molecule mai simple sau in elementele din care era compusa. [< descompune].
EFERVESCENT, -A adj. 1. (Despre lichide) Care dezvolta gaze puternice in timpul unei reactii chimice. 2. (Fig.) Clocotitor. [Pl. -nti, -nte. / < fr. effervescent, cf. lat. effervescere – a clocoti].
EFERVESCENTA s.f. Degajare puternica, vie de gaze intr-un lichid in timpul unei reactii chimice. ♦ (Fig.) Fierbere, agitatie. [Cf. fr. effervescence].
ELECTROCHIMIE s.f. Parte a chimiei care se ocupa cu studiul reactiilor chimice cauzate de influenta electricitatii. [Gen. -iei. / cf. fr. electrochimie].
ENZIMA s.f. Substanta produsa de anumite celule vii care accelereaza mersul reactiilor chimice in celula; ferment; diastaza (1). [< fr. enzyme].
FOTOREACTIE s.f. reactie chimica efectuata cu ajutorul luminii. [Pron. -re-ac-, gen. -iei. / < fr. photoreaction].
GEOCHIMIE s.f. Ramura a chimiei care se ocupa cu studiul reactiilor chimice dintre elementele care alcatuiesc scoarta Pamantului. [Gen. -iei. / < fr. geochimie].
HIDROLIZA s.f. 1. Descompunere a unor compusi prin actiunea apei. 2. reactie chimica intre un compus organic si apa, care se produce in prezenta unui catalizator. [< fr. hydrolyse, cf. gr. hydor – apa, lysis – disolutie].
LICOARE s.f. 1. Bautura buna, savuroasa, fina. ♦ Lichid medicamentos. 2. Reactiv lichid folosit in anumite reactii chimice. [< fr. liqueur, cf. lat. liquor].
MECANOchimic, -A adj. Care foloseste mijloace mecanice si reactii chimice. [Cf. fr. mecanochimique].
METAMORFISM s.n. Modificare, transformare a structurii rocilor subterane sub influenta caldurii, a presiunii inalte si a reactiilor chimice. [< fr. metamorphisme, cf. gr. meta – altul, morphe – forma].
MICROCHIMIE s.f. Ramura a chimiei care se ocupa cu studiul reactiilor chimice dintre cantitati foarte mici de substanta. [Gen. -iei. / cf. fr. microchimie].
MICROREACTIE s.f. reactie chimica intre cantitati foarte mici de substanta. [Pron.-re-ac-, gen. -iei. / cf. fr. micro-reaction].
PLASMOCHIMIE s.f. Ramura a chimiei care studiaza reactiile chimice ale plasmei (2). [Cf. fr. plasmo-chimie].
PROPERGOL s.m. Amestec de substante capabil de reactii chimice puternic exoterme, folosit drept combustibil pentru rachete. [< fr. propergol].
TERMOCHIMIE s.f. Ramura a chimiei care studiaza cantitatea de caldura absorbita sau dezvoltata in cursul reactiilor chimice. [Gen. -iei. / cf. fr. thermochimie].
ULTRAMICROCHIMIE s.f. Ramura a chimiei care se ocupa cu reactiile chimice dintre cantitati de substanta de ordinul milionimii de gram. [Gen. -iei. / < fr. ultramicrochimie].
ACCELERATOR, -OARE I. adj. care accelereaza. II. s. n. 1. dispozitiv prin care se mareste viteza, turatia (unui motor); pedala care comanda acest dispozitiv. 2. (cinem.) procedeu de imprimare a unor miscari de desfasurare lenta. 3. instalatie complexa care imprima particulelor elementare viteze foarte mari. III. s. m. substanta care mareste viteza unei reactii chimice; produs destinat a reduce durata de priza si de intarire a betonului. (< fr. accelerateur)
ANTICATALIZA s. f. actiunea de incetinire a unei reactii chimice de catre anumite substante. (< fr. anticatalyse)
BALON1 s. n. 1. vehicul aerian dintr-un corp sferic umplut cu un gaz mai usor decat aerul, la care este atasata o nacela. ♦ (fam.) a lua (pe cineva) in ~ = a face glume pe seama cuiva. ◊ basica de cauciuc foarte subtire, asemanatoare unei mingi, cu care se joaca copiii. 2. minge (de fotbal, de baschet etc.). 3. (mar.) vela triunghiulara la ambarcatiile de regate. 4. invelis transparent sau translucid, etans, care inchide corpul luminos al unei lampi electrice, al unui tub electronic etc. 5. vas de forma sferica pentru anumite reactii chimice (de laborator). (< fr. ballon)
CATALIZA s. f. accelerare sau intarziere a unei reactii chimice sub influenta unor catalizatori. (< fr. catalyse)
CHEMOLUMINESCENTA/CHIMILUMINESCENTA s. f. luminescenta care insoteste unele reactii chimice. (< engl. chemoluminescence, fr. chimiluminescence)
CHIMIATRIE s. f. teorie medicala invechita potrivit careia procesele psihice se datoreaza unor reactii chimice. (< fr. chimiatrie)
CINETIC, -A I. adj. referitor la miscare. ♦ energie ~a = a) energie dezvoltata de un corp in miscare; b) energie rezultata in urma procesului de dezasimilatie; arta ~a = arta care atribuie miscarii reale aceeasi importanta estetica precum formei, culorii, liniei si compozitiei. II. s. f. 1. ramura a mecanicii care studiaza legile fenomenelor fizice bazate pe miscarea materiei. 2. studiu al vitezei reactiilor chimice. (< fr. cinetique, gr. kinetikos)
CREUZET s. n. 1. vas rezistent la caldura, pentru reactii chimice la temperaturi inalte. 2. recipient dintr-un material refractar in industrie la topirea si elaborarea metalelor, aliajelor, sticlei etc. 3. partea de jos a unui furnal, unde se colecteaza, in procesul metalurgic, produsele de topire. 4. (fig.) loc unde se amesteca diverse influente, lucruri etc. (< fr. creuset)
ECUATIE s. f. 1. relatie matematica exprimata sub forma egalitatii, in care intra elemente cunoscute si necunoscute si care se verifica numai pentru anumite valori ale necunoscutelor. 2. (fig.) problema dificila. ♦ ~ chimica = reprezentare a unei reactii chimice cu simbolurile elementelor pentru a desemna atomii si moleculele care iau parte efectiv la aceasta. 3. (astr.) ~ a timpului = diferenta dintre timpul solar mijlociu si cel adevarat. (< fr. equation, lat. aequatio)
EFERVESCENT, -A adj. 1. (despre lichide) care dezvolta cu putere gaze in timpul unei reactii chimice. 2. (fig.) agitat, framantat, clocotitor. (< fr. effervescent, lat. effervescens)
EFERVESCENTA s. f. 1. degajare activa, puternica de gaz in masa unui lichid, in cursul unei reactii chimice. 2. (fig.) agitatie, framantare, fierbere. (< fr. effervescence)
ENZIMA s. f. compus organic produs de anumite celule vii, care accelereaza mersul reactiilor chimice din celula; ferment; diastaza (1). (< fr. enzyme)
GAZIFICA vb. tr. a transforma un combustibil lichid sau solid intr-un gaz prin vaporizare, sublimare sau reactii chimice. (< fr. gazeifier)
LICOARE s. f. 1. bautura buna, savuroasa, fina. ◊ lichid medicamentos. 2. reactiv lichid in anumite reactii chimice. (< fr. liqueur, lat. liquor)
MICROCHIMIE s. f. ramura a chimiei care studiaza reactiile chimice dintre cantitati foarte mici de substanta. (< fr. microchimie)
NEUROCHIMIE s. f. studiul reactiilor chimice care insotesc functionarea sistemului nervos. (< fr. neurochimie)
NEUROPSIHOCHIMIE s. f. studiu al reactiilor chimice care insotesc functionarea sistemului nervos si activitatile mintale. (< fr. neuropsychochimie)
PLASMOCHIMIE s. f. ramura a chimiei care studiaza reactiile chimice ale plasmei (2). (< fr. plasmochimie)
PROPERGOL s. m. amestec de substante, capabil de reactii chimice puternic exoterme, combustibil pentru rachete. (< fr. propergol)
TERMOCHIMIE s. f. ramura a chimiei care studiaza efectele termice ce insotesc reactiile chimice. (< fr. thermochimie)
ULTRAMICROCHIMIE s. f. ramura a chimiei care studiaza reactiile chimice dintre cantitati de substanta de ordinul milionimii de gram. (< fr. ultramicrochimie)
AUTOCLAVA, autoclave, s. f. 1. Vas inchis ermetic, folosit la sterilizari, la efectuarea reactiilor chimice etc. sub presiune. 2. Capac care inchide ermetic un recipient dinspre interior si se mentine inchis prin presiunea din recipient. – Dupa fr. autoclave.
CATALIZA (‹ fr.; {s} gr. katalysis „descompunere”) s. f. Proces fizico-chimic prin care se modifica viteza unei reactii chimice in prezenta unui catalizator. Termenul a fost introdus (1836) de J.J. Berzelius.** C. negativa = c. in care viteza de reactie este micsorata de catalizator. C. pozitiva = c. in care viteza de reactie este accelerata de catalizator. C. omogena = c. in care reactantii si catalizatorul constituie un sistem omogen, format dintr-o singura faza. C. eterogena = c. in care reactantii si catalizatorul se afla in faze diferite.
CARBONATARE s. f. reactie chimica la care participa bioxidul de carbon din aer si hidroxidul de calciu din varul stins si din care rezulta carbonatul de calciu. – Dupa fr. carbonatation.
CHEMILUMINISCENTA s. f. Emisiune de lumina care insoteste unele reactii chimice. – Fr. chemiluminescence.
RUTENIU (‹ fr. {i}; {s} lat. m. Ruthenia „Ucraina”) s. n. Element chimic (Ru; nr. at. 44, m. at. 101,07) din grupa metalelor platinice. Intra in componenta aliajelor foarte dure si rezistente la uzura prin frecare; catalizator al multor reactii chimice folosit si la fabricarea filamentelor pentru lampile cu incandescenta. A fost descoperit de chimistul rus Karl K. Klaus in 1844.
IOD1 (‹ fr. {i}; {s} gr. iodes „violet”) s. n. Element chimic (J sau I, nr. at. 53, m. at. 126,904, p. t. 114,5ºC, p. f. 184,35ºC), din familia halogenilor. In stare solida formeaza cristale negre; prin incalzire sublimeaza, formand vapori de culoare violeta. Functioneaza in combinatii in starile de valenta 1, 3, 5 si 7. Se obtine din iodati, prin reducere cu dioxid de sulf sau din ioduri, prin tratare cu clor. Este intrebuintat in medicina ca dezinfectant, sub forma de solutie alcoolica 10%, denumita tinctura de i. Este un element constitutiv al glandei tiroide, absenta lui provocand c*********l si gusa. A fost descoperit de chimistul francez B. Courtois in 1811. ◊ I. radioactiv = izotopul i. cu masa 131, obtinut prin bombardarea telurului. Se intrebuinteaza pentru urmarirea mecanismului unor reactii chimice, iar in medicina pentru studiul si tratamentul unor boli ale tiroidei.
CORNFORTH {cɔ:nfɔ:θ], John Warcup (n. 1917), chimist britanic de origine australiana. Prof. la universitatile Warwick si Sussex. Studii fundamentale asupra izomeriei sterice a compusilor rezultati din reactiile chimice catalizate de enzime. A obtinut pentru prima sinteza totala a unui steroid (colesterolul). Premiul Nobel (1975), impreuna cu V. Prelog.
CRETA (‹ lat. creta) s. f. (PETROGR.) Calcar fin granular de culoare alb-galbuie, cu aspect de mase mari stratiforme, format din resturi microscopice de foraminifere, moluste, corali sau ca produs al unor reactii chimice intre sarurile din apa marii. Contine exclusiv carbonat ca calciu, rar cu nodule de siliciu provenite din precipitarea dioxidului de siliciu. Se utilizeaza in ind. cauciucului, la fabricarea varului, a cretei de scris etc.; bucata din aceasta materie (uneori amestecata cu substante colorante) in forma de betisor sau creion, care se utilizeaza pentru a scrie pe tabla sau pe alte corpuri de culoare inchisa.
HALOGENARE (‹ dupa fr.) s. f. reactie chimica prin care se introduc unul sau mai multi atomi de halogen in molecula unui compus organic. Se foloseste (in special fluorurarea si clorurarea) la obtinerea unor solventi, freoni, polimeri, coloranti etc.
ACTINIC, -A, actinici, -ce, adj. (Despre radiatii) Capabil sa produca reactii (foto) chimice. – Din fr. actinique.
COSMOCHIMIE f. Ramura a astrofizicii care studiaza compozitia chimica a corpurilor ceresti si a mediului interplanetar, raspandirea elementelor chimice si reactiile nucleare din cosmos. [Art. cosmochimia; G.-D. cosmochimiei; Sil. -mi-e] /<fr. cosmochimie
EXPLOZIE ~i f. 1) reactie fizico-chimica produsa brusc si violent prin descompunerea unei substante explozive sau prin expansiunea unui gaz, insotita de o bubuitura puternica. 2) fig. Manifestare brusca (deseori neasteptata, violenta) si de scurta durata a unei stari de spirit. [G.-D. exploziei; Sil. ex-plo-zi-e] /<fr. explosion, lat. explosio, ~onis
VIRAJ ~e n. 1) Miscare a unui vehicul care isi schimba (brusc) directia. 2) Loc unde se face o schimbare de directie; cotitura; cot. 3) chim. Schimbare a culorii unui indicator ca semn al sfarsitului unei reactii. 4) Transformare chimica pe care o sufera imaginea fotografica. /<fr. viraje
EXPLOZIE s.f. 1. Detonatie produsa prin descompunerea unei substante explozive sau prin expansiunea unui gaz; reactie fizico-chimica rapida in care se produce o cantitate mare de gaz la temperatura inalta, efectuandu-se si un lucru mecanic. 2. Trecere brusca a unui fenomen de la vechea lui calitate la una noua, prin distrugerea calitatii vechi. 3. (Fig.) Manifestare, izbucnire violenta a unui fenomen, a unui sentiment etc. ♦ Explozie demografica = crestere brusca a unei populatii. 4. Iesire brusca a aerului din aparatul fonator dupa ce a fost oprit de un obstacol. [Gen. -iei, var. esploziune, exploziune s.f. / cf. fr. explosion, lat. explosio].
ATMOSFERA s. f. 1. strat de aer care inconjura unele corpuri ceresti. 2. masa de gaze aflata intr-un spatiu in care se produce o reactie fizico-chimica. 3. (fig.) stare de spirit; mediu, cadru, ambianta. 4. unitate de masura a presiunii. (< fr. atmosphere, gr. atmoosphaira)
EXPLOZIE s. f. 1. reactie fizico-chimica foarte rapida, violenta, insotita de degajare mare de energie, provocata de descompunerea unei substante explozive; detonatie (2). ♦ ~ vulcanica = iesire brusca a lavei, a bombelor vulcanice si gazelor unui vulcan. 2. (impr.) ardere a amestecului de carburant si de aer din cilindrul unui motor cu ardere interna. 3. trecere brusca a unui fenomen de la vechea lui calitate la una noua, prin distrugerea calitatii vechi. 4. (fig.) izbucnire violenta a unui fenomen, a unui sentiment etc. ◊ crestere (brusca) a unei populatii, a cantitatii de informatie etc. 5. a doua faza a articularii unei consoane oclusive, deschiderea brusca a organului fonator si iesirea aerului oprit de organe in actul imploziei. 6. (jaz) punctare foarte puternica executata la baterie. (< fr. explosion, lat. explosio)
NUCLEOSINTEZA, nucleosinteze, s. f. (Astron.) Formare a nucleelor de elemente chimice in urma reactiilor termonucleare din stadiile initiale ale expansiunii universului sau din interiorul stelelor. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. nucleosynthese.
METILENICA, metilenice, adj. (Chim.; In sintagma) Grupare metilenica = grupare organica ce contine radicalul metilen caracterizata prin mare reactivitate chimica in unele reactii de condensare sau cu metalele alcaline. – Din fr. methylenique.
SARE saruri f. 1) Substanta alba, cristalizata, solubila in apa, cu gust specific, intrebuintata in alimentatie drept condiment si in industrie; clorura de sodiu. ~ de bucatarie. ◊ ~ gema clorura naturala de sodiu. ~ de mare sare obtinuta prin evaporare din apa de mare. ~ea pamantului ceea ce este mai de pret, mai valoros. A fi cuiva drag ca ~ea in ochi a fi nesuferit pentru cineva. A pune cuiva ~ pe coada a nu putea pedepsi pe cineva, desi s-ar cuveni. A nu avea (nici) ~ de mamaliga a fi foarte sarac. ~ea-i buna in fiertura, insa nu peste masura un lucru este util cand este folosit la locul lui si in mod cumpatat. 2) fig. Finete de spirit. 3) Compus chimic format din reactia unui acid cu o baza. ◊ ~ amara praf alb, cristalin, intrebuintat ca purgativ; sulfat de magneziu. ~ea (lui) Glauber sulfat de sodiu. ~ de lamaie acid citric. ~ea (lui) Berthollet clorat de potasiu, intrebuintat la fabricarea chibriturilor si in pirotehnica. [G.-D. sarii] /<lat. sal, salis
NUCLEOSINTEZA s.f. (Astr.) Formare a nucleelor de elemente chimice in urma reactiilor termonucleare din stadiile initiale ale expansiunii universului si din interiorul stelelor. [Et. incerta].
NUCLEOSINTEZA s. f. 1. procesul de formare a nucleelor atomice. 2. (astr.) formare a nucleelor de elemente chimice in urma reactiilor termonucleare din stadiile initiale ale expansiunii universului si din interiorul stelelor. (< fr. nucleosynthese)
REDUCATOR (‹ reduce) s. m. 1. Substanta chimica care in reactia de oxidoreducere cedeaza electroni, oxidandu-se; reductor (3). 2. (BIOL.) Descompunator; organism (indeosebi bacterie sau ciuperca) care isi obtine energia necesara prin descompunerea chimica a materiei organice moarte. Au un rol important in cadrul circuitului materiei in ecosistemele naturale.
TECHNETIU s. n. Element chimic radioactiv, obtinut prin reactii nucleare. [Pr.: teh-] – Din fr. technetium.
REACTIV, -A, reactivi, -e, adj., s. m. 1. Adj. Referitor la reactanta; (despre elemente de circuite) care realizeaza un transfer periodic de energie in circuit, introducand un defazaj intre intensitatea curentului si tensiunea electrica. 2. S. m. Substanta chimica ce da o reactie specifica in prezenta unui anumit ion sau a unei grupe de ioni. [Pr.: re-ac-] – Din fr. reactif.
CONDENSARE, condensari, s. f. 1. Faptul de a (se) condensa. 2. (Chim.; in sintagma) reactie de condensare = reactie intre doi compusi chimici din care rezulta un produs cu greutate moleculara mai mare. – V. condensa.
A SE OXIDA pers.3 se ~eaza intranz. 1) (despre elemente chimice) A intra in reactie cu alte substante, cedand electroni. 2) (despre metale) A se acoperi cu oxid; a rugini. /<fr. oxyder
CONDENSARE s.f. Actiunea de a (se) condensa si rezultatul ei; trecere a unui corp din stare gazoasa in stare lichida prin scaderea temperaturii sau prin comprimare. ◊ reactie de condensare = reactie intre doi compusi chimici din care rezulta un produs cu greutate moleculara mai mare. [< condensa].
CUANTIC, -A adj. referitor la cuanta. ♦ numar ~ = fiecare dintre cele patru numere care definesc starea electronilor unui atom; mecanica ~a (si s. f.) = ramura a fizicii teoretice care studiaza legile miscarii la scara (sub)atomica; chimie ~a = ramura a chimiei care studiaza natura legaturii chimice si mecanismele de reactie pe baza legilor si principiilor mecanicii cuantice. (< fr. quantique)
CHIMIZARE (‹ chimie) s. f. Ansamblul reactiilor si proceselor fizico-chimice prin care materii prime – utilizate conventional pentru alte scopuri, uzual drept combustibili – sint convertite in produse chimice. Se supun c. titeiul, gazele naturale, carbunii, stuful, lemnul, paiele, sarea. Prin c. se obtin cauciuc sintetic, fibre sintetice si artificiale, materiale plastice etc. ♦ C. agriculturii = folosirea intensiva a ingrasamintelor chimice, insectofungicidelor, biostimulatorilor etc. in scopul cresterii eficientei agricole.
reactie (raspuns la ceva, fenomen chimic, fizic) s. f. (sil. re-ac-ti-e), art. reactia (sil. -ti-a), g.-d. art. reactiei; pl. reactii, art. reactiile (sil. -ti-i-)
INACTIV ~a (~i, ~e) 1) Care nu este activ; lipsit de interes, de initiativa; neactiv; pasiv. 2) (despre elemente sau substante chimice) Care nu intra in reactie. [Sil. in-ac-] /<fr. inactif
NEPTUNIU s.n. Element chimic obtinut in laborator prin reactii nucleare. [Pron. -niu. / < fr. neptunium].
ALCALIN, -A, alcalini, -e, adj. (Despre substante chimice) Care are in solutie o reactie bazica, albastrind hartia rosie de turnesol si neutralizand acizii; bazic. ◊ Metal alcalin = metal din grupul metalelor monovalente. Medicament alcalin = medicament folosit in tratamentul aciditatii gastrice. – Din fr. alcalin.
REACTIVITATE f. 1) Caracter reactiv. 2) Capacitate a elementelor chimice de a participa la o reactie. 3) med. Proprietate a unui organism de a reactiona la un stimul sau la e********i mediului. ~ negativa. 4) Marime care caracterizeaza functionarea unui reactor nuclear. /<fr. reactivite
STECHIOMETRIC, -A adj. Referitor la stechiometrie. ◊ Calcul stechiometric = calcul pentru stabilirea echivalentului chimic al unui element dintr-o reactie, cunoscandu-se cel al altui element din acea reactie. [Pron. -chi-o-, var. stoechiometric, -a, stoichiometric, -a adj. / < fr. stoechiometrique].
COMBINATIE s.f. 1. Reunire, imbinare, combinare. ♦ reactie prin care se unesc elemente chimice si se formeaza un corp compus, cu alte proprietati fizice si chimice. 2. (Fam.) Aranjament, plan; calcul. [Gen. -iei, var. combinatiune s.f. / cf. it. combinazione, lat. combinatio].
OXIDAZA s.f. Enzima, continuta in celulele vegetale si animale, care catalizeaza reactiile de oxidare a unei substante chimice. [< fr. oxidase].
OXIDAZA s. f. enzima in celulele vegetale si animale, care catalizeaza reactiile de oxidare a unei substante chimice. (< fr. oxydase)
STOICHIOMETRIC, -A adj. referitor la stoichiometrie. ♦ calcul ~ = calcul pentru stabilirea echivalentului chimic al unui element dintr-o reactie, cunoscandu-se cel al altui element din acea reactie. (< fr. stoichiometrique)
ALCALIN, -A, alcalini, -e, adj. (Despre substante chimice) Care are, in solutie, o reactie bazica, albastrind hartia rosie de turnesol si neutralizand acizii. ◊ Metal alcalin = metal din grupul metalelor monovalente. – Fr. alcalin.
NEPTUNIU s. n. Element chimic transuranic obtinut pe cale sintetica, prin reactii nucleare. – Din fr. neptunium.
ELECTROMETRIE s. f. metoda de analiza chimica cantitativa volumetrica, in care sfarsitul unei reactii este pus in evidenta prin variatia potentialului unui electrod cufundat in solutia de analizat; potentiometrie. (< fr. electrometrie)
LITIU (‹ fr. {i}; {s} lat. lithium, gr. lithos „piatra”) s. n. Element chimic alb-argintiu (Li; nr. at. 3, m. at. 6,94; p. t. 179ºC; p. f. 1.340ºC), foarte usor (gr. sp. 0,53), din grupa metalelor alcaline. Este monovalent in combinatii si foarte activ din punct de vedere chimic. La temperaturi obisnuite se oxideaza, intra in reactie cu azotul dand nitrura de l. Izotopul 6Li este unica sursa industriala de producere a tritiului. Se intrebuinteaza la dezoxidarea, alierea si modificarea aliajelor, ca agent termic la reactoarele nucleare si, sub forma de saruri, in medicina; compusii lui se folosesc la fabricarea sticlei speciale, a ceramicii termostabile etc. Se gaseste in minerale ca lepidolit, spodumen s.a. A fost descoperit de chimistul suedez J.A. Arfvedson in 1817. In 1818, Sir H. Davy a izolat metalul prin electroliza.
ELECTROMETRIE s. f. Ansamblu de metode de analize chimice cantitative care folosesc ca indicator pentru observarea sfarsitului reactiei variatiei potentialului electric al unui electrod cufundat in solutia de analizat. – Din fr. electrometrie.
ALERGI/E ~i f. reactie modificata a organismului fata de un agent microbian chimic introdus pe cale bucala sau prin caile respiratorii. [G.-D. alergiei] /<fr. allergie
REACTIV, -A I. adj. 1. referitor la reactivitatea chimica; (despre substante, radicali etc.) care reactioneaza usor in reactii. 2. (fiz.) referitor la reactanta; (despre bobine, condensatoare) care realizeaza un transfer periodic de energie in circuit. II. s. m. (chim.) substanta avand proprietatea de a reactiona in mod specific intr-o reactie. (< fr. reactif)
TRANSMUTATIE s. f. 1. transformare a unui element chimic in altul in urma dezintegrarii radioactive sau a reactiilor nucleare. ◊ schimbare, transformare. 2. transformare a unui cromozom, care nu este datorata unei mutatii genice. (< fr. transmutation, lat. transmutatio)
IZOMERIZA, pers. 3 izomerizeaza, vb. I. Refl. (Despre substante chimice) A se transforma intr-un izomer in urma unei reactii sau prin actiunea unui agent fizic. – Din fr. isomeriser.
PLUTONIU s. n. Element chimic de sinteza, radioactiv, obtinut din uraniu, capabil sa intretina reactii nucleare in lant, intrebuintat la obtinerea energiei nucleare prin bombardarea cu neutroni. – Din fr. plutonium.
chimic ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de chimie; propriu chimiei. reactie ~ca. 2) Care aplica chimia si metodele ei. Curatatorie ~ca. ◊ Creion ~ creion care, pe umed, lasa urme foarte pronuntate ce se sterg greu. /<fr. chimique
PILA s.f. 1. Dispozitiv alcatuit din doi electrozi introdusi intr-un electrolit, care transforma energia dezvoltata de un agent chimic in energie electrica. ♦ Pila atomica = dispozitiv pentru producerea unei reactii nucleare. 2. (Constr.) Picior intermediar intre culeele unui pod, facut din zidarie, din beton sau din metal. 3. (Fam.) Manevra, interventie, sustinere nedreapta a cuiva in scopuri necunoscute; sprijin nedrept, nemeritat. [< fr. pile, it. pila].
DEPOLIMERIZARE s. f. reactie in care se produce descompunerea unui polimer in compusi chimici mai simpli (monomeri sau polimeri inferiori). (dupa fr. depolymerisation)
VOLUMETRIC, -A adj. referitor la determinarea volumelor. ♦ analiza ~a = analiza chimica pentru determinarea volumului substantelor care iau parte la o reactie. (< fr. volumetrique)
REACTIV, -A adj. 1. Care reactioneaza, folosit ca reactiv. 2. (Fiz.) Care are inductie proprie sau capacitate electrica. // s.m. Substanta chimica avand proprietatea de a reactiona in mod specific intr-o reactie. [< fr. reactif].
CANNIZZARO [cannitaro], Stanislao (1822-1910), chimist italian. Prof. univ. la Palermo si Roma. S-a ocupat de definirea notiunilor: atom, molecula, echivalent chimic. A determinat masa moleculara a mai multor elemente si a descoperit reactia de trasformare a aldehidelor aromatice intr-un amestec de alcool si acid (reactia C.).
reactie s.f. 1. Faptul de a reactiona; atitudine, manifestare ca raspuns la ceva. 2. Raspuns nemijlocit al materiei vii la actiunea unui e******t. 3. Transformarea uneia sau a mai multor substante chimice cu ajutorul unor agenti externi sau al altor substante chimice. 4. Efect egal si de sens contrar, opus cauzei care produce o actiune. ♦ reactie nucleara = ansamblu de fenomene prin care un nucleu atomic ciocnit de o particula grea sau de un foton sufera o schimbare a structurii sale. ◊ reactie in lant = proces care se poate reinnoi prin el insusi pentru ca o parte a produsului e intotdeauna in stare a reimpulsiona reactia. [Gen. -iei, var. reactiune (3) s.f. [in DN]. / cf. fr. reaction, germ. Reaktion, rus. reaktiia].
CHEMOTAXIE (‹ germ.) s. f. reactie locomotorie, orientata si obligatorie, a organismelor mobile, declansata si intretinuta de o substanta chimica raspindita in mediul lor de viata si care se efectueaza fie spre acea substanta (c. pozitiva), fie in sens opus (c. negativa).
PALADIU1 s. n. Element chimic, metal alb-argintiu, lucios, foarte maleabil, din familia platinei, intrebuintat drept catalizator in unele reactii sau ca inlocuitor al platinei in constructia unor instrumente de precizie, a unor obiecte de arta etc. – Din fr. palladium.
ELECTROMETRIE f. 1) Ramura a fizicii care se ocupa cu studiul metodelor de masurare a diferentelor de potential electric cu ajutorul electrometrului. 2) Metoda de analiza chimica cantitativa, in cadrul careia se foloseste un electrod cufundat in solutie pentru a indica sfarsitul reactiei. /<fr. electrometrie
HIDROGEN n. Gaz incolor si inodor, inflamabil, mai usor decat aerul care, impreuna cu oxigenul, formeaza apa, avand diferite intrebuintari (in industria chimica, la sudarea si taierea metalelor, in energetica nucleara etc.). ◊ Bomba cu ~ bomba care explodeaza in urma unei reactii termonucleare produse intr-un mediu de hidrogen; bomba termonucleara. /<fr. hydrogene
OSMIU (‹ fr. {i}; {s} gr. osne „miros”) s. n. Element chimic (Os, nr. at. 76, m. at. 190,2, m. sp. 22,7, p. t. c. 2.700ºC, p. f. c. 4.600ºC) din familia metalelor platinice; este alb-cenusiu, lucios, foarte dur, dar casant. Se gaseste in natura in stare nativa, aliat cu celelalte metale platinice. Foarte rezistent din punct de vedere chimic. Se intrebuinteaza sub forma de aliaje cu iridiul, wolframul etc. sau in calitate de catalizator al multor reactii. A fost descoperit de Smithson Tennant in 1803.
TRANSMUTATIE, transmutatii, s. f. Transformare a unui element chimic in altul printr-o noua grupare a elementelor constitutive in atomi, obtinuta prin dezintegrare radioactiva naturala sau prin reactii nucleare. ♦ P. gener. Schimbare, transformare. – Din fr. transmutation, lat. transmutatio.
REZONANTA s. f. 1. fenomen care se produce cand un corp de dimensiuni mari poate fi facut sa vibreze sub actiunea unei forte aplicate la intervale regulate; proprietate a unor corpuri sau incaperi de a intari si prelungi sunetele. ♦ cutie de ~ = cutie care produce rezonanta unui instrument cu coarde. 2. crestere puternica a sectiunii eficace a unei reactii nucleare pentru anumite valori ale energiei particulei-proiectil. 3. (chim.) teorie a mezomeriei, potrivit careia structura reala a unei particule chimice este un fenomen dinamic ce presupune un tip special de miscare oscilatorie a electronilor de valenta. 4. (fig.) ecou, rezultat, rasunet. 5. (lingv.) timbru (II). (< fr. resonance)
reactie ~i f. 1) Actiune provocata de o alta actiune. 2) Interactiune dintre doua sau mai multe substante, care sunt antrenate in transformari chimice. ~ in lant. ~ nucleara. 3) Raspuns al unui sistem e*******l la un stimulent. 4) fiz. Forta care se opune unei actiuni, fiind egala cu aceasta, dar de sens opus. 5) Tendinta politica manifestata prin opozitie fata de progresul social si prin efor-turi pentru restabilirea unor institutii depasite. /<fr. reaction, germ. Reaktion
NICHEL (‹ fr., germ. {i}) s. n. Element chimic (Ni; nr. at. 28, m. at. 58,71, p. t. 1.452ºC, p. f. 2.840ºC, gr. sp. 8,90), metal alb-cenusiu, lucios, maleabil si ductil, feromagnetic. Se gaseste in natura sub forma de sulfuri, de arseniuri etc. Se extrage prin reducerea cu carbune a oxidului obtinut prin prajirea minereului. Formeaza combinatii stabile in starea de valenta 2; este rezistent la actiunea agentilor chimici; se foloseste la obtinerea unor oteluri speciale, a unor aliaje (argentan, alpaca, constantan, nichelina etc.) si la nichelare. Fin divizat, piroforic, este utilizat drept catalizator in reactiile de hidrogenare. A fost descoperit (1751) de chimistul si mineralogul suedez Axel F. Cronstedt.
REZONANTA s.f. 1. Fenomen care se produce cand un corp de dimensiuni mari poate fi facut sa vibreze sub actiunea unei forte aplicate la intervale regulate. ♦ Proprietate a unor corpuri, a unor incaperi etc. de a intari si prelungi sunetele. ◊ Cutie de rezonanta = cutie care produce rezonanta unui instrument cu coarde. 2. Crestere puternica a sectiunii eficace a unei reactii nucleare pentru anumite valori ale energiei particulei-proiectil. 3. Teoria rezonantei = conceptie reprezentand o dezvoltare a teoriei mezomeriei, care stabileste, cu ajutorul unor metode ale mecanicii cuantice, structura particulelor chimice. 4. Ecou, raspuns, rezultat. [Cf. lat. resonantia, fr. resonance, it. risonanza].
XENON (‹ fr.) s. n. Element chimic (Xe; nr. at. 54, m. at. 131,30) din grupa gazelor nobile. Gaz incolor si inodor. Se gaseste in atmosfera in cantitati foarte mici. Considerat inert, in ultimul timp s-a descoperit reactia sa cu fluorul. Se lichefiaza la -107,1ºC si se solidifica la -111,5ºC. Folosit in ind. nucleara, la umplerea lampilor electrice, datorita conductibilitatii sale termice. A fost descoperit de Sir William Ramsey si M.W. Travers in 1898.
reactie s. f. 1. faptul de a reactiona; atitudine, manifestare ca raspuns la ceva; riposta. 2. raspuns nemijlocit al materiei vii la actiunea unui e******t. 3. transformare a uneia sau a mai multor substante chimice sub actiunea unor agenti externi sau a altor substante chimice. 4. (fiz.) forta care se opune unei actiuni, fiind egala si de sens contrar cu aceasta. ♦ ~ nucleara = ansamblu de fenomene prin care un nucleu atomic ciocnit de o particula grea sau de un foton sufera o schimbare a structurii sale; ~ in lant = proces care se poate reinnoi prin el insusi pentru ca o parte a produsului e intotdeauna in stare a reimpulsiona reactia; ~ gravitationala = modificare a directiei si a modulului vectorului de viteza caracteristice unei nave spatiale care trece prin apropierea unui corp ceresc, datorita campului gravitational al acestuia. 5. (cib.; si in forma reactiune) stabilire, in sistemele de transmisie, tehnice automate, in organismele vii si in societate, a unor semnale prin care faza initiala a unui proces este influentata de informatia referitoare la starea organelor de executie sau la rezultatul procesului; conexiune inversa, retroactiune (2). ◊ derivare a unei puteri din circuitul de iesire al unui amplificator de radio cu tuburi electronice si introducerea ei in circuitul de intrare. (< fr. reaction)
FOSFAT, fosfati, s. m. Nume generic dat sarurilor acidului fosforic rezultate prin reactia acestuia cu o baza. ◊ Fosfat de calciu = sare de calciu a acidului fosforic, folosita ca ingrasamant agricol. Fosfat de sodiu = sare de sodiu a acidului fosforic, intrebuintata la dedurizarea apei si in analize chimice. – Din fr. phosphate.
STRONTIU (‹ fr.{i}; {s} n. pr. Strontian, oras in Scotia) s. n. Element chimic (Sr; n. at. 38, m. at. 87,62); metal alcalino-pamantos, foarte asemanator cu calciul, alb-argintiu. Se gaseste in natura sub forma de strontianit, celestina s.a. In combinatii este bivalent. Fiind foarte reactiv, are o utilizare limitata. A fost descoperit in 1790 si izolat de Sir H. Davy in 1808. Compusii lui coloreaza flacara in rosu si de aceea se folosesc in pirotehnie la fabricarea artificiilor. Izotopul radioactiv cu masa atomica 90, dar si 89, care se formeaza in reactiile de fisiune (ex. in bombele atomice), sunt foarte daunatori vietuitoarelor.
CONVERSIUNE s. f. 1. modificare a conditiilor initiale ale unui imprumut. ◊ preschimbare a unei valori monetare intr-o valoare de alta natura. 2. (rar) schimbare a naturii, a formei unui lucru. ◊ modificare a unui sistem fizic sau tehnic prin transformarea unor marimi date. ◊ transformare, in urma unui proces chimic, a unei specii de molecule in alte specii de molecule. ◊ (biol.) schimbare in ordine liniara a genelor; transmutatie genetica. 3. reluare in ordine inversa a termenilor unei sintagme, cu sau fara schimbarea intelesului ori functiilor sintactice; reversiune. ◊ schimbare a clasei lexico-gramaticale, a valorii unui cuvant; hipotaxa. 4. (log.) rasturnare a unei judecati prin inlocuirea reciproca a subiectului cu predicatul. 5. traducere a unui cuvant, numar sau mesaj alfanumeric dintr-un cod sau limbaj intr-altul. 6. mecanism psihic care face sa apara un simptom corporal la locul unui efect refulat ce nu poate accede in constiinta fara a provoca o reactie de angoasa. (< fr. conversion, lat. conversio)
ALCALIN, -A, (‹ fr.) adj. 1. (Despre substante chimice) Care are proprietatile unei baze. ♦ Medicamente alcaline = medicamente utilizate in tratamentul aciditatii gastrice. Metale alcaline = metalele (litiul, sodiul, potasiul, rubidiul, cesiul si franciul) care fac parte din grupa I a sistemului periodic al elementelor. Rezerva a. = cantitatea de acid carbonic si de bicarbonat de sodiu din singe; la om, r.a. este de 7,34-7,45 cm3. 2. (PETROGR.; despre magma si roci magmatice) Caracterizate prin continut mare in alcalii in raport cu dioxidul de siliciu. In cele subsaturate predomina feldspatoizii, iar in cele paracalcaline predomina piroxenii si amfibolii sodici. Soluri alcaline = grup de soluri cu continut mare de saruri de sodiu si cu reactie puternic alcalina.
