musca s. (ENTOM.) 1. (musca domestica) (inv. si reg.) musita, (reg.) baza, gaza. 2. musca-calului (Gastrophitus equi) = (inv. si reg.) sclept, (reg.) muscoi, taun, gaza-calului, musca-craiasca, strechea-cailor, trantor-de-cai; musca hoiturilor v. musca-albastra; musca-albastra (Calliphora vomitoria) = musca hoiturilor, musca de carne, musca-mare, (reg.) boanza, boarna, musca-hantului, musca-nazdravana; musca-betiva v. musita; musca columbaca (Simulium columbaezensis) = (reg.) goanga-de-marha, musca-d-a-mica, musca-naprasnica, musca-otravitoare, musca-rea, musca-veninoasa; musca de carne v. musca-albastra; musca-mare v. musca-albastra.

musca-rea s. v. musca columbaca.

NARAV ~uri n. 1) (la persoane) Obicei rau; apucatura. ◊ A (se) invata cu ~ (sau a prinde la ~) a) a se obisnui cu o actiune nedorita; b) a insusi o deprindere rea. 2) (la animale) Deprindere rea de a musca, de a azvarli etc. Cal cu ~. 3) pop. Fel de a fi al cuiva; caracter; fire; natura. /<sl. nravu

REmuscaRE, remuscari, s. f. Mustrare de cuget; parere de rau; cainta, regret. – Re¹- + muscare (dupa fr. remords).

chisav, chisava, chisavi, chisave, adj. (reg.) 1. (despre timp) ploios. 2. (despre oameni) rau la mate, certaret, potrivnic, uricios; indaratnic, incapatanat; lenes. 3. (despre cai) care musca, cu narav, naravas.

A MOZOLI ~esc tranz. 1) A mesteca (in gura) cu saliva, incet si greu, fara a musca cu dintii; a molfai; a morfoli. 2) A face sa se mozoleasca; a murdari; a manji. 3) (rufe) A spala rau, de mantuiala. /<ung. majszol

REmuscaRE ~ari f. Parere de rau cauzata de o nereusita sau de savarsirea unei fapte reprobabile; mustrare de cuget; cainta; regret. ◊ A avea ~ari a-l mustra constiinta pe cineva. /re- + muscare