PAGAN, -A, pagani, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care se inchina zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de crestini celor care sunt de alta religie decat cea crestina sau care nu are nici o religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. Adj. Care apartine unei religii politeiste sau cultului civilizatiei antice greco-romane sau care se refera la antichitatea greco-romana; p. restr. turcesc. 3. S. m. si f. Persoana care se abate de la dogmele religiei (crestine); eretic. 4. S. m. si f. Fig. Om rau la suflet, crud, nemilos. 5. Adj. Patimas, salbatic, cumplit. – Lat. paganus.

PESTRIT, -A, pestriti, -e, adj. 1. Care are pete mici sau picaturi, stropi de culori diferite (de obicei alb cu negru); p. ext. cu culori diferite; pestritat. ◊ Fonta pestrita = amestec de fonta cenusie cu fonta alba. ♦ (Pop.) Dungat, vargat. 2. P. ext. Care este (format din elemente) de tot felul, care este amestecat, variat, felurit (si adesea eterogen); pestritat. Lume pestrita. 3. Fig. (Pop. si fam.) Prefacut, ipocrit, viclean, fals; rautacios. ◊ Expr. (Pop. si fam.) A fi pestrit la mate (sau cu mate pestrite) = a fi rau la suflet; a fi foarte zgarcit – Din sl. pĩstrĩ.

PAGAN ~i m. 1) Persoana care se inchina zeilor sau idolilor; idolatru. 2) (in conceptia credinciosilor crestini) Persoana de alta credinta. 3) Persoana care nu tine nici de o credinta. 4) Om rau la suflet. /<lat. paganus

paclisit¹, paclisita, adj. (reg.) 1. rau la suflet, ticalos; foarte zgarcit. 2. morocanos. 3. care nu reuseste sa faca corect un lucru.

pircit, -a, adj. (reg.) 1. care a ramas mic, nedezvoltat, chircit. 2. (om) care este rau la suflet, inchis, sucit sau zgarcit.

NEVINOVAT, -A, nevinovati, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Care nu este vinovat, care nu are nici o vina; fara vina. 2. Care nu e atins de rau, care ignora raul, care este incapabil de a comite un rau; curat la suflet; inocent, candid; p. ext. lipsit de experienta, de artificialitate si de prefacatorie; naiv. ♦ Care denota, exprima inocenta, candoare, naivitate. ♦ Care nu ascunde nimic rau; inofensiv. – Ne- + vinovat.

CAPCAUN ~i m. 1) folc. Fiinta fabuloasa mitologica despre care se crede ca mananca oameni. 2) fig. Om crud, rau; om fara suflet. /cap + caine

DUALISM s.n. 1. (op. monism) Conceptie filozofica potrivit careia la baza existentei stau doua principii opuse si ireductibile: materia si spiritul, corpul si sufletul, binele si raul etc. 2. Dualismul austro-ungar = forma de conducere adoptata de monarhia austro-ungara dupa revolutia din 1848, constand in alianta paturilor conducatoare ale celor doua natiuni privilegiate (austriaca si ungara). [< fr. dualisme].

DUALISM s. n. 1. dualitate (1). 2. conceptie filozofica potrivit careia la baza existentei stau doua principii opuse si ireductibile: materia si spiritul, corpul si sufletul, binele si raul etc. ◊ (psih.) teorie potrivit careia intre fizic si psihic nu exista raporturi de interdependenta, cu o natura si functii distincte. (< fr. dualisme)

NADOL, -OALA, nadoli, -oale, adj. (Reg., adesea substantivat) rau, crud, fara suflet. – Din Anadolia (= Anatolia).

CAINOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre persoane) Care este rau la inima; fara suflet; hain; crud. 2) (despre timp) Care este greu de suportat; aspru. /caine + suf. ~os

NEGRU³ neagra (negri, negre) 1) Care este de culoarea carbunelui, a smoalei, a funinginii etc. Ochi negri. ◊ Paine neagra paine de culoare inchisa, facuta din faina integrala. Cafea neagra bautura de cafea, fara adaus de lapte. Pamant ~ cernoziom. 2) (de-spre persoane) Care are parul, pielea, ochii de culoare inchisa; brunet; oaches; smolit; negricios. ◊ ~ la fata smead. 3) Care apartine rasei de oameni, ce se caracterizeaza prin culoarea foarte inchisa a pielii. ◊ Rasa neagra una dintre rasele umane, originara din Africa, caracterizata prin culoarea foarte intunecata a pielii si prin parul cret. 4) pop. Care este murdarit; plin de murdarie; murdar. Maini negre. 5) Care este lipsit de lumina; intunecat; intunecos; obscur. Codru ~. 6) fig. Care are caracter negativ; rau. Zile negre. ◊ Mizerie (sau saracie) neagra saracie cumplita. Boala neagra epilepsie. Piata neagra loc clandestin, unde vanzarea si cumpararea este interzisa. A se face ~ la fata a se infuria. A avea suflet ~ (sau a fi ~ la suflet) a fi foarte rau. /<lat. nigrum

DUREA, pers. 3 doare, vb. II. Tranz. 1. A face sa simta o suferinta fizica. ◊ Expr. A atinge pe cineva unde-l doare = a spune cuiva in mod intentionat ceva neplacut, suparator, dureros; a aduce in discutie un subiect neplacut pentru interlocutor. ♦ (Despre parti ale corpului, rani, lovituri) A produce cuiva o suferinta fizica. ◊ Expr. A-l durea (pe cineva) inima (sau sufletul) = a-i parea (cuiva) rau, a fi mahnit. Nu-l doare (nici) capul sau nici capul nu-l doare = nu se sinchiseste, nu-i pasa, putin ii pasa. 2. Fig. A produce cuiva o suferinta morala; a mahni, a intrista. – Lat. dolere.

rau² rea (rai, rele) 1) (in opozitie cu bun) Care are insusiri negative; lipsit de calitati bune. Purtare rea. ◊ Viata rea (sau trai ~) viata plina de greutati; trai zbuciumat. Vorbe rele barfeli; calomnii. Veste rea veste care intristeaza. ~ conducator de caldura (sau de electricitate) care nu transmite caldura (sau electricitate). A duce casa rea cu cineva a se certa tot timpul; a trai in dusmanie. A-si face sange ~ (sau inima rea) a se mahni; a se intrista. 2) Care este cainos la suflet; plin de rautate; avan. Om ~. ◊ Poama rea (sau soi ~) persoana cu apucaturi, deprinderi urate. ~ de mama focului foarte rau. ~ la inima lipsit de omenie; hain. 3) (despre actiuni, fapte ale oamenilor) Care contravine regulilor moralei. Purtare rea. Deprinderi rele. 4) (in superstitii) Care aduce sau prevesteste nenorociri. Semn ~. Vis ~. /<lat. reus

INOCENT ~ta (~ti, ~te) 1) Care nu face nici un rau; predispus sa faca numai bine; curat la suflet; candid. 2) Care crede orice din cauza ignorantei sau a lipsei de experienta; credul; naiv. 3) Care nu este vinovat de nimic; curat la suflet; candid; neprihanit; nevinovat. 4) Care nu poate fi condamnat; nevinovat. Fapta ~ta. /<fr. innocent, lat. innocens, ~ntis

MOROI ~ m. 1) (in superstitii) sufletul unui mort despre care se crede ca iese noaptea din mormant in chip de fantoma pentru a pricinui rele celor vii; strigoi. 2) pop. rar Om inchis la suflet. /cf. sl. mora

STRIGOI ~ m. 1) (in superstitii) sufletul unui mort despre care se crede ca ar iesi noaptea din mormant pentru a pricinui rele celor vii; moroi. ◊ A umbla ca un ~ a umbla noaptea tarziu fara nici un scop. A trai ca un ~ a trai izolat. 2) rar depr. Om rau si inchis in sine. /striga + suf. ~oi

KARMA (KARMAN) (‹ engl., fr.; cuv. sanscrit „actiune”) subst. (In hinduism si alte religii orientale – jainism, budism) Forta impersonala, care cantareste toate faptele, bune si rele, pe care orice fiinta le intreprinde in decursul vietii si, totodata, forta implacabila care determina, in cadrul ciclului de transmitere a sufletelor, calitatea vietii urmatoare.

BOGOMILISM (‹ fr. {i}; {s} Bogomil) s. n. Doctrina crestina eretica de esenta maniheista bazata pe dualismul binelui (Dumnezeu, care creeaza lumea spirituala vesnica si nevazuta) si raului (Satan, care creeaza lumea vizibila: pamint, cer, stele, animale, plante); omul este constituit tot din din doua forte antagonice: trupul stapinit de Satan, si sufletul, stapinit de Dumnezeu. Influentata de gnosticism si de pavlicieni, a influentat la rindul sau, pe catari. Potrivit unei traditii promotorul ei a fost preotul Bogomil, care a predicat intre 927 si 950 in Bulgaria. Larg raspindita in Pen. Balcanica in sec. 10-14 (pina in sec. 17 ca secta). Ideile b. si-ai gasit ecou si in miturile cosmogonice romanesti.

ALBASTRU, -A, albastri, -stre, adj., s. n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ◊ Expr. Inima-albastra = a) suflet trist, p. ext. tristete, jale; b) necaz, manie, furie. Cu (sau de) sange albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rau, (cam) neplacut, situatia e (cam) dificila. 2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situata intre verde si indigo; culoarea descrisa mai sus; albastreala, albastrime. ◊ Albastru de metilen = colorant albastru (1) intrebuintat in vopsitorie, in lucrari de biologie si in medicina. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianura de fier folosita ca pigment albastru. – Lat. albaster (< albus).

BLAND ~da (~zi, ~de) 1) (despre persoane) Care are multa bunatate; bun la suflet; blajin; clement. 2) (despre manifestari ale oamenilor) Care vadeste bunatate si caldura sufleteasca; blajin. 3) (despre animale) Care nu se teme de oameni. 4) (despre animale) Care nu face rau oamenilor; neagresiv. 5) (despre fenomene ale naturii) Care nu provoaca senzatii violente sau dezagreabile; domol. /<lat. blandus

CUI, cuie, s. n. 1. Piesa mica, cilindrica sau in patru muchii, de metal sau de lemn, turtita la un capat si ascutita la celalalt, cu care se fixeaza intre ele diferite piese, care se bate in zid sau in lemn pentru a servi ca suport etc. ◊ (Tehn.) Cui spintecat = piesa de siguranta formata dintr-o bucata de sarma indoita, cu un ochi la un capat, care impiedica desfacerea piulitelor. ◊ Expr. Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rau face sa uiti raul anterior. (Fam.) A face (sau a taia) cuie = a simti frigul, a dardai de frig. A-i intra cuiva un cui in inima = a se strecura in sufletul cuiva o teama, o banuiala, o indoiala, o grija etc. Cuiul lui Pepelea = drept abuziv pe care si-l ia cineva, legandu-se de un pretext, pentru a stingheri pe altul. ♦ Cuier simplu de perete. ◊ Expr. A-si pune pofta in cui = a renunta la o dorinta, la un lucru ravnit. 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemanatoare ca forma cu un cui (1). – Lat. cuneus.

striga (-gi), s. f. – 1. Cucuvea (Stris flamnea). – 2. Fluture (Acherontia atropos). – 3. Vrajitoare, duh rau. – Mr. striga. Lat. strῑga (Diez, Gramm., I, 21; Cihac, I, 266; Tiktin; REW 8308; cf. Cihac, II, 705; Pascu, I, 161; Philippide, II, 655), cf. alb. strige „vrajitoare”; it. strega. – Der. strigoi, s. m. (aparitie fantomatica); strigoaica (var. strigoaie), s. f. (sufletul unei femei moarte care se transforma in fantoma); strigoaie (var. stirigoaie, stirigoaie, steregoaie), s. f. (planta, Veratrum album); strigoias, s. m. (fluture mic, Botys margaritalis). Din rom. trebuie sa provina slov. striga, strigno, pol. strzyga, strzygonia (Candrea, Elemente, 409).

STRIGOI, -OAIE, strigoi, -oaie, s. m. si f. (In superstitii) sufletul unui om (mort sau viu) care s-ar transforma in timpul noptii intr-un animal sau intr-o aparitie fantomatica, pricinuind neajunsuri celor pe care ii intalneste; p. ext. om nascut intr-o zodie nefavorabila, care s-ar afla in legatura cu diavolul si s-ar ocupa cu vraji si cu farmece. ♦ Epitet dat unui om rau, ursuz sau unui batran cu apucaturi demodate. – Striga + suf. -oi.