AURORA, aurore, s. f. 1. Interval de timp, inainte de rasaritul soarelui, cand exista o lumina difuza in atmosfera; lumina rosie-portocalie a soarelui din acest interval de timp. ◊ Aurora boreala (sau polara, australa) = lumina difuza, verde sau rosiatica, care apare ca un arc in timpul noptii pe bolta cereasca, in regiunile polare. 2. Inceput al unei epoci, al unei actiuni etc. [Pr.: a-u-] – Din fr. aurore, lat. aurora.

CREPUSCUL, crepuscule, s. n. 1. Sfarsit de zi; inserare, amurg. ♦ Fig. Declin, sfarsit. 2. Perioada de timp inainte de rasaritul soarelui; aurora. 3. Lumina slaba, semiintuneric. – Din fr. crepuscule, lat. crepusculum.

HELIAST, heliasti, s. m. Membru al unui cunoscut tribunal din Atena, care-si tinea sedintele in aer liber la rasaritul soarelui. [Pr.: -li-ast] – Din fr. heliaste.

TOACA, toace, s. f. 1. Placa de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu doua ciocanele, pentru a anunta inceperea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserica sau la manastire; p. ext. sunetul produs de aceasta bataie. ◊ Expr. Uscat (ca o) toaca (sau ca toaca) = foarte slab. A sti si toaca in (sau din) cer = a sti multe lucruri; a face pe atotstiutorul, pe inteleptul. (Pop.) Uciga-l toaca = a) (in imprecatii) lua-l-ar d****l!; b) diavolul, d****l. ♦ Placa de metal in care se bate pentru a da anumite semnale pe santiere, in ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, dupa rasaritul soarelui sau inainte de apus, cand se oficiaza liturghia sau vecernia la biserica. 3. (Art.) Numele popular al constelatiei Pegas. – Din toca (derivat regresiv).

LUCEAFAR, luceferi, s. m. 1. Nume popular al planetei Venus si ai altor stele stralucitoare. ◊ Luceafarul-de-Dimineata sau Luceafarul-de-Ziua, Luceafarul-Porcilor, Luceafarul-Boului = planeta Venus (vazuta dimineata, inainte de rasaritul soarelui). Luceafarul-de-Seara sau Luceafarul-de-Noapte, Luceafarul-Ciobanilor = planeta Venus (vazuta seara). Luceafarul-cel-Mare-de-Miezul-Noptii sau Luceafarul-cel-Frumos = steaua Vega din constelatia Lirei. Luceafarul-Porcesc sau Luceafarul-Porcar = steaua Aldebaran din constelatia Taurului. Luceafarul-cel-Mare-de-Noapte = steaua Hiperion. 2. Fig. Epitet dat unui barbat cu calitati deosebite. – Lat. Lucifer.

AURORA ~e f. 1) Lumina rosie-portocalie care apare la orizont si vesteste rasaritul soarelui. 2) Interval de timp, inainte de rasaritul soarelui, cand pe cer apare o asemenea stralucire; zori de zi. ◊ ~a boreala lumina difuza rosie sau verde care coloreaza cerul in timpul noptii in regiunile polare. 3) fig. Moment sau perioada de inceput. ~a reformei. ~a vietii. [G.-D. aurorei; Sil. a-u-] /<lat. aurora, fr. aurore

ZORI m. pl. 1) Lumina care apare la orizont inainte de rasaritul soarelui. ◊ In ~ de zi, la revarsatul ~lor dis-de-dimineata. Din ~ si pana-n noapte ziua intreaga. 2) Timpul cand apare aceasta lumina. 3) fig. Inceputul a ceva mult asteptat. ~i libertatii. /<sl. zorija

AURORA s.f. 1. Lumina care preceda rasaritul soarelui; zori de zi. ◊ Aurora polara (boreala sau australa) = lumina difuza, rosie sau verde, care coloreaza cerul in timpul noptii, in anumite perioade, in regiunile polare. 2. (Fig.) Inceput, zori (ale unei perioade etc.). [Pron. a-u-, pl. -re. / < lat. aurora, cf. it. aurora, fr. aurore].

AURORA s. f. 1. lumina care preceda rasaritul soarelui; zori de zi. ♦ ~ polara = fenomen atmosferic specific regiunilor polare, iluminarea cerului in timpul noptii, prin arcuri de culoare albastra, verde-galbuie sau rosie. 2. (fig.) inceput al unei alte epoci. (< fr. aurore, lat. aurora)

HELIAIA s. f. (ant.) tribunal popular in Atena, constituit dintr-un mare numar de cetateni, care isi tinea sedintele sub cerul liber, la rasaritul soarelui. (< gr. heliaia)

ORIENT s. n. Unul dintre cele patru puncte c*******e, situat in directia in care rasare soarele; rasarit, est; p. ext. spatiul geografic situat la est fata de un punct de referinta (indeosebi Asia si estul Africii); nume generic pentru tarile sau popoarele din acest spatiu. [Pr.: -ri-ent] – Din fr. orient, lat. oriens, -ntis, germ. Orient.

ZODIACAL, -A adj. Referitor la zodiac. · (Despre constelatii) Din regiunile zodiacului. ◊ semne zodiacale = fiecare dintre cele 12 simboluri ale zodiilor, corespunzand diviziunilor zodiacului; lumina zodiacala = fasie de lumina din regiunea zodiacului, inainte de rasaritul soarelui (toamna) si dupa apusul acestuia (primavara). (din fr. zodiacal)

EST s. n. Unul dintre cele patru puncte c*******e, aflat in partea unde rasare soarele, opus vestului; loc pe orizont unde rasare soarele; p. ext. regiune situata in locul unde rasare soarele; rasarit¹, orient. – Din fr. Est.

EST n. (in opozitie cu vest) 1) Parte a orizontului de unde rasare soarele; rasarit. 2) Punct c******l care corespunde acestei parti a orizontului; rasarit. ◊ De ~ estic. /<fr. est

ZARE zari f. 1) Portiune a cerului sau a globului terestru marginita de linia orizontului; zariste. ◊ In zari in departari. 2) Lumina din jurul unei surse luminoase. ◊ A se uita in zare (la un obiect) a examina un obiect transparent, asezandu-l in dreptul unei surse de lumina. 3) Lumina care apare la orizont inainte de rasaritul soarelui; zori. [G.-D. zarii] /<sl. zarja

ZODIACAL ~a (~i, ~e) Care tine de zodiac; propriu zodiacului. Semn ~. ◊ Lumina ~a fasie de lumina difuza din regiunea zodiacului, care se vede pe cer toamna la est, inainte de rasaritul soarelui, si primavara la vest, dupa apusul Soarelui. [Sil. -di-a-] /<fr. zodiacal

GEOSCOPIE s.f. Pretinsa arta de a prezice viitorul prin studierea culorilor pe care le iau asfintitul si rasaritul soarelui. [Gen. -iei. / < fr. geoscopie, cf. gr. ge – pamant, skopein – a examina].

HELIAST s.m. Membru al unui celebru tribunal atenian, care isi tinea sedintele in aer liber la rasaritul soarelui. [Pron. -li-ast. / < fr. heliaste, cf. gr. heliastes < helios – soare].

EST s. n. punct c******l in partea unde rasare soarele; rasarit, orient. (< fr. est)

GEOSCOPIE s. f. pretinsa arta de a prezice viitorul prin studierea culorilor pe care le iau asfintitul si rasaritul soarelui. (< fr. geoscopie)

OANNES (in mitologia mesopotamiana), zeu sau fiinta supranaturala, cu aspect ihtioform, care dupa relatarea istoricului Berosos, in „Babyloniaka”, iesea din apa marii la rasaritului soarelui, pentru a-i invata pe oameni scrisul, stiinta si alte felurite arte, seara cufundandu-se din nou in mare.

EST s. orient, rasarit, (pop.) soare-rasare, (reg.) rasai, rasaris, zorit, (inv.) ost. (Spre ~.)

A INFATISA ~ez tranz. 1) A face sa se infatiseze. 2) (obiecte) A pune in fata; a prezenta; a arata. 3) (realitatea in arta) A reda prin mijloace artistice; a reprezenta; a oglindi; a reda. Tabloul ~eaza un rasarit de soare. 4) rar (insotit de un pronume in dativ) A plasmui in minte; a-si inchipui; a-si imagina. 5) A reda prin forma sa concreta; a reprezenta. Decorul ~eaza o padure. 6) A exprima prin sine ca exponent; a reprezenta. ~ republica. /in + fatis

LEVANT (in it. „rasarit de soare”) 1. Denumire data in trecut litoralului rasaritean al M. Mediterane (Asia Mica, Siria, Liban, Egipt), ocupat de musulmani si frecventat din sec. 11 de negustori crestini. Comertul cu L. a fost dominat de negustorii italieni (din Venetia si Genova in special) pana la sfarsitul sec. 15, cand suprematia a trecut de partea turcilor otomani. Din initiativa lui Colbert a fost creata Compania Levantului (1670), companie franceza de comert avand scopul de a controla comertul din bazinul oriental al M. Mediterane. Si-a incetat activitatea dupa 1678. 2. Regiune geografica in E Spaniei, cuprinzand provinciile Castelon de la Plana, Valencia, Alicante si Murcia. Climat semiarid: culturi de maslini, vita de vie. Picturi rupestre din Epipaleolitic.

RAMAZAN s. n. 1. A noua luna a anului musulman; postul cel mare, cu o durata de o luna, in timpul caruia musulmanii postesc de la rasaritul pana la apusul soarelui; p. gener. post. 2. (Fam.) Stomac. ◊ Expr. A-l taia (pe cineva) la ramazan = a-i fi (cuiva) foame. – Din tc. ramazan.

rasaritA s. v. floarea-soarelui.

CREPUSCUL ~e n. 1) Perioada de timp dintre apusul soarelui si lasarea noptii; amurg. 2) Lumina difuza care se raspandeste inainte de rasaritul sau dupa asfintitul soarelui (cand se ingana ziua cu noaptea); aurora. 3) fig. Perioada de declin. /<fr. crepuscule, lat. crepusculum

CREPUSCUL s.n. Lumina difuza care se raspandeste inainte de rasaritul si dupa apusul soarelui; (spec.) sfarsit de zi; inserare, amurg. ♦ (Fig.) Declin, sfarsit. [Cf. lat. crepusculum, fr. crepuscule].

CREPUSCUL s. n. 1. lumina difuza care se raspandeste dupa apusul soarelui sau inainte de rasaritul lui. 2. (fig.) declin, decadere, sfarsit. (< fr. crepuscule, lat. crepusculum)

CREPUSCULAR, -A (‹ fr.) adj., s. n. 1. Privitor la crepuscul; slab iluminat, abia vizibil. ◊ Poezie c. = poezie aparuta in lirica italiana ca o reactie fata de lirica lui D’Annunzio. Apropiata de simbolism, ea se caracterizeaza printr-o inspiratie intimista, prin transpunerea unor stari de visare si de resuscitare a trecutului cu ajutorul corespondentelor muzicale. Printre reprezentantii ei se numara G. Gozzano, A. Palazzeschi s.a. 2. S. n. (La pl.) Organisme care zboara inainte de rasaritul sau dupa apusul soarelui.

Eos, la greci, zeita diminetii, corespunzatoare Aurorei din mitologia romana. In fiecare dimineata ea cobora din ceruri si alerga printre nouri intr-un car tras de cai iuti, vestind ivirea zorilor si rasaritul primelor raze de soare. Era fiica lui Hyperion si a Theiei si sora cu Helius si cu Selene. Cu Astraeus a avut mai multi copii, printre care vinturile, pe nume: Boreas, Notus si Zephyrus. Se spunea ca Eos si-ar fi atras minia Aphroditei, care a surprins-o odata cu zeul Ares. Ca sa se razbune, zeita dragostei a facut din Eos o vesnica indragostita. Intr-adevar, existenta ei este plina de episoade amoroase: l-a rapit pe Orion si l-a dus cu ea in insula Delos, l-a rapit pe Cephalus si l-a dus cu ea in Syria, unde i-a daruit un fiu – Phaethon, l-a rapit, in sfirsit, pr Tithonus si l-a dus cu ea in Aethiopia, unde i-a daruit doi fii, Emathion si Memnon. La rugamintea ei, Zeus l-a facut pe Tithonus nemuritor, uitind insa sa-i daruiasca si tinerete vesnica. Tithonus a devenit intr-adevar nemuritor, dar a imbatrinit atit de rau incit Eos, rusinata, l-a zavorit in palatele ei, de unde n-a mai iesit niciodata.

soare-RASARE s. v. est, orient, rasarit.

RASARIT¹, rasarituri, s. n. 1. Faptul de a rasari. ♦ Trecere a unui astru la orizont; momentul aparitiei unui astru la orizont; spec. moment al zilei cand rasare soarele. ♦ Fig. Inceputul unei ere sau al unei vieti noi. 2. Punct c******l situat in partea orizontului de unde rasare soarele; est. 3. Tara, tinut asezat in directia rasaritului (2) fata de un punct de reper dat; orient; (colectiv) popoarele dintr-un astfel de tinut sau dintr-o astfel de tara. ◊ Expr. rasaritul si Apusul = lumea intreaga. – V. rasari.

ORIENT n. (in opozitie cu occident) Spatiu geografic situat spre soare-rasare (in special Asia si Africa de Est); rasarit; est. [Sil. -ri-ent] /<fr. orient, lat. oriens, ~ntis, germ. Orient

rasarit² ~uri n. 1) Parte a orizontului de unde rasare soarele; est. 2) Punct c******l care corespunde acestei parti a orizontului; est. 3) Spatiu geografic aflat in directia acestui punct c******l; orient; est. 4) Moment cand rasare soarele. /v. a rasari

APUS¹, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliste oferita de soare cand apune. 2. Unul dintre cele patru puncte c*******e, opus rasaritului; vest; p. ext. loc pe orizont, regiune, tara situata spre acest punct c******l. 3. Timp al zilei cand apune soarele; asfintit. 4. Fig. Declin, decadere, disparitie. – V. apune.

APUS¹, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliste oferita de soare cand apune. 2. Unul dintre cele patru puncte c*******e, opus rasaritului si aflat la 90° de punctul sud (in directia miscarii acelor unui ceasornic); p. ext. loc pe orizont, regiune unde apune soarele; vest. ♦ Nume generic dat statelor din vestul Europei si din America; Occident. 3. Timp al zilei cand apune soarele; asfintit. ♦ Fig. Declin, decadere. – V. apune.

HELIAC, -A adj. referitor la rasaritul si apusul unui astru; (despre astri) care rasare sau apune o data cu soarele. (< fr. heliaque)

CIUREZU, D(umitru) (1901-1978, n. Plesnita, jud. Dolj), scriitor roman. Lirica bucolica, cu accente folclorice, a peisajului oltean („rasarit”) si exuberant-vitalista („Pamintul luminilor mele”), evoluind catre esentializarea simbolica, bogat metaforica a sentimentelor („Cununa soarelui”).

PRECESIUNE s.f. Miscare a unui corp in timpul careia axa de rotatie a corpului descrie un con in jurul unei axe fixe. ◊ (Astr.) Precesiunea echinoctiilor = miscare foarte lenta de la rasarit spre apus a punctelor de echinoctiu ale Pamantului, care face ca anotimpurile sa revina inaintea indeplinirii revolutiei aparente a soarelui. [Pron. -si-u-, var. precesie s.f. / cf. fr. precession, lat. praecessio].

rasaritA ~e f. reg. 1) Planta erbacee oleaginoasa, cu tulpina inalta, cu flori mari, galbene, cultivata pentru semintele ei, din care se extrage ulei comestibil; floarea-soarelui. 2) colect. Semintele acestei plante. /v. a rasari

soare sori m. 1) astr. Astru central, incandescent si luminos, in jurul caruia se roteste Pamantul si celelalte planete ale sistemului nostru planetar. ◊ ~-apune apus; vest; asfintit. ~-rasare rasarit; est. Sub (sau pe sub) ~ pe pamant; pe lume. ~ in cruce amiaza. A se uita la cineva ca la ~ a se uita cu admiratie la cineva. A sta cu burta la ~ a nu face nimic; a se lenevi; a trandavi. A i se pune cuiva ~le drept inima a i se face cuiva foame. A fagadui cate in luna si in ~ (sau in stele) a fagadui lucruri irealizabile. A dori cate in luna si in ~ (sau in stele) a dori prea multe. A cauta (sau a gasi) pete-n ~ a cauta neajunsuri oriunde si cu tot dinadinsul. 2) Lumina si caldura care vine de la acest corp ceresc. Zi cu ~. 3) fig. Ceea ce reprezinta un izvor de fericire, de bucurie. /<lat. sol, ~is