SCARA scari f. 1) Dispozitiv format din doua bare paralele, unite prin chingi orizontale scurte, egal distantate, folosit pentru urcare si coborare. ~ de lemn. ~ dubla. 2) Element al unei constructii, constand dintr-un sir de trepte si servind la realizarea comunicarii de la un nivel la altul. ~ principala. ~ de serviciu. ◊ ~ rulanta scara cu trepte mobile; escalator. A trage la ~ a apropia un vehicul de intrarea intr-o cladire. 3) Treapta (sau cateva trepte) destinata urcarii sau coborarii dintr-un vehicul. ~a vagonului. ~ de bord. 4) Fiecare dintre cele doua inele prinse de sa, in care isi sprijina piciorul calaretul. ◊ A pune piciorul in ~ a incaleca. 5) Serie de indici de valori dispusi in ordine crescanda sau descrescanda; gradatie. ◊ ~ de temperatura sistem de valori numerice consecutive, care corespund valorilor respective ale temperaturii. ~ muzicala totalitate a sunetelor folosite in muzica, dispuse dupa inaltime in ordine ascendenta sau descendenta. ~ sociala ierarhia rangurilor in societate. 6) Linie gradata pe care sunt reprezentate in mic distantele reproduse pe o harta sau pe un plan; raportul dintre lungimea unei linii pe o harta sau pe un plan si lungimea reala a aceleeasi linii in natura. ◊ La ~ intr-un raport determinat si invariabil fata de realitatea reprodusa. A reduce la ~ a reprezenta un obiect in mic, pastrand raportul dimensiunilor acestuia fata de realitate. 7) fig. Valoare a unei marimi determinata in raport cu o unitate data; masura. ◊ Pe ~ mondiala cuprinzand lumea intreaga. Pe (o) ~ larga (sau intinsa) de proportii mari; mult. 8) inv. Lista de materii, de nume sau de cuvinte dintr-o carte aflata, de obicei, la sfarsitul acesteia, cu indicarea paginilor respective. [G.-D. scarii ] /<lat. scala

STALP, stalpi, s. m. 1. Lemn lung si gros, de obicei cioplit si fixat in pamant, care serveste pentru a sustine ceva; element masiv de constructie, cu lungimea mare in raport cu dimensiunile sectiunii, confectionat din lemn, din metal, din beton armat etc., care serveste la sustinerea unei cladiri, a unei instalatii, a unui pod, a liniilor electrice aeriene, a antenelor etc. ◊ Expr. Stalp de cafenea = persoana care isi petrece timpul prin cafenele. ♦ Picior, coloana ornamentala la o mobila (in special la pat). 2. Portiune neexploatata dintr-un zacamant, destinata sustinerii tavanului unui abataj. 3. Fig. Persoana care constituie un sprijin, un reazem, un ajutor de baza pentru cineva. ◊ Stalpul casei = capul familiei. – Din sl. stlupu.

PROPORTIE, proportii, s. f. 1. raport intre dimensiunile unor obiecte, ale partilor unui intreg sau intre fiecare dintre aceste parti si intreg. ♦ Procent. 2. raport, relatie (echilibrata) intre fenomene, notiuni etc. ◊ Loc. adv. In proportie cu... sau (loc. prep.) in proportia... = proportional cu..., potrivit cu... 3. (La pl.) dimensiune, marime; extindere (mare), amploare. ◊ Expr. A lua proportii = a se dezvolta, a creste foarte mult; (fam.) a se ingrasa. ♦ Cantitate, masura. 4. (Mat.) Egalitate a doua rapoarte alcatuite din patru elemente. [Var.: (inv.) proportiune s. f.] – Din fr. proportion, lat. proportio, -onis.

PROPORTIE ~i f. 1) raport intre dimensiunile unor obiecte sau dimensiunile partilor unui intreg. 2) Marime fizica care poate fi masurata; dimensiune. ◊ A lua ~i a creste foarte mult. 3) mat. Egalitate intre doua rapoarte constituite din patru elemente. [G.-D. proportiei; Sil. -ti-e] /<fr. proportion, lat. proportio, ~onis

RELATIV² ~a (~i, ~e) 1) Care constituie sau implica o anumita relatie. 2) Care prezinta o relatie; aflat in raport reciproc. Dimensiuni ~e. 3) Care exista numai in relatie cu altceva. 4) (despre marimi fizice) Care are valoarea dependenta de un sistem de referinta. Miscare ~a. /<fr. relatif, lat. relativus, germ. relativ

TURN¹ s.n. 1. Constructie de zidarie, de beton etc., de inaltime relativ mare in raport cu dimensiunile bazei. ♦ Turn-lanterna = turn sustinut de patru arce mari si strapuns de goluri prin care se asigura iluminatul unei biserici, care se inalta deasupra careului transeptului; turn de fildes = expresie aratand izolarea unui scriitor, artist etc., de realitatile inconjuratoare. 2. (Sah) Tura². [< germ. Turm].

PROPORTIE s.f. 1. raport intre dimensiunile unui intreg si partile lui sau intre dimensiunile partilor unui intreg. ♦ Procent, parte raportata la intreg. 2. Potrivire, raport armonios intre mai multe lucrari, parti. ♦ In proportie cu... = proportional cu..., potrivit cu.... 3. (La pl.) dimensiune, marime. 4. (Mat.) Egalitate intre doua rapoarte avand patru elemente constitutive. [Gen. -iei, var. proportiune s.f. / cf. fr. proportion, lat. proportio].

TURN¹ s. n. 1. constructie de zidarie, de beton etc., de inaltime relativ mare in raport cu dimensiunile bazei. ♦ ~ -lanterna = turn sustinut de patru arce mari si strapuns de goluri prin care se asigura iluminatul unei biserici, care se inalta deasupra careului transeptului; (tehn.) ~ de extractie = constructie deasupra gurii unui put de mina in care se afla dispozitivele de ghidare a cablurilor cu care se realizeaza manevra de transport din put; ~ de control = constructie foarte inalta, din care se dirijeaza zborurile de pe un aerodrom; ~ de fildes = expresie indicand izolarea unui scriitor, artist de realitatile inconjuratoare. 2. tura². (< germ. Turm)

GRINDA, grinzi, s. f. Element de constructie din lemn, otel, beton armat etc., cu lungimea mare in raport cu celelalte dimensiuni, folosit de obicei la asigurarea rezistentei unei constructii. – Din sl. grenda.

ZID, ziduri, s. n. Element de constructie vertical sau putin inclinat, cu grosime (relativ) mica in raport cu celelalte dimensiuni, executat din caramizi, din blocuri de piatra etc., asezate ordonat unele peste altele (si legate printr-un liant), sau din beton, destinat sa limiteze, sa separe sau sa izoleze un spatiu ori sa sustina alte elemente de constructie, alcatuind un perete, o ingradire, o fortificatie etc. ◊ Loc. adv. Intre (cele patru) ziduri = in interiorul unei cladiri. ◊ Expr. A face zid imprejurul cuiva = a inconjura pe cineva din toate partile pentru a-l apara; a se solidariza cu cineva, a se uni in jurul cuiva in sustinerea unei cauze. ◊ Zid sonic = bariera imaginara referitoare la depasirea vitezei sunetului. – Din sl. zidu.

GRINDA ~zi f. Element de constructie (din lemn, beton armat, otel), avand lungimea mai mare in raport cu celelalte dimensiuni, care, pus la o constructie, serveste drept piesa de rezistenta. ◊ A insemna (sau a incresta) in ~ (ceva) a insemna pentru a nu uita ceva (important). [G.-D. grinzii] /<sl. grenda

PUNCTIFORM, -A adj. 1. In forma de punct, cat un punct. 2. Care actioneaza din loc in loc; intermitent. 3. De dimensiuni neglijabile in raport cu distantele pana la corpurile cu care interactioneaza. [Cf. fr. punctiforme, lat. punctum – punct, forma – forma].

MENSURA s.f. Dimensiunile unui instrument muzical, raportul dintre diferitele lui parti componente. [< lat. mensura – masura].

MENSURA s. f. dimensiunile unui instrument muzical, raportul dintre diferitele lui parti componente. (< lat. mensura)

PROPORTIE s. f. 1. raport intre partile unui intreg si intre acestea si intreg; raport stabilit intre lucruri comparabile. 2. (pl.) dimensiune, amploare, marime. ♦ a lua ĩi = a) a se dezvolta, a creste foarte mult; b) (fam.) a se ingrasa. 3. (mat.) egalitate intre doua rapoarte, avand patru elemente constitutive. (< fr. proportion, lat. proportio)

METROPOLA ~e f. 1) Centru urban (de mari dimensiuni); oras principal; capitala. 2) Stat imperial considerat in raport cu coloniile sale. [G.-D. metropolei] /<fr. metropole

PROPORTIE s. 1. (MAT.) raport. 2. raport, relatie. (O ~ justa intre elemente.) 3. v. armonie. 4. v. procent. 5. v. dimensiune.

ORAS ~e n. 1) Localitate de mari dimensiuni, centru administrativ, industrial, comercial si cultural. 2) Partea centrala a unei astfel de localitati (in raport cu periferiile). ◊ A pleca in ~ a se duce in centrul orasului. 3) Populatia unei astfel de localitati. /<ung. varos

COMPARATOR s. n. 1. instrument de masurat pentru compararea a doua marimi sau a dimensiunilor unor piese fata de aceea a unui etalon. 2. aparat pentru masurarea defazajului si a raportului dintre amplitudinile a doua tensiuni sinusoidale. 3. circuit care permite compararea a doua informatii intrate in calculatorul electronic. 4. segment al sistemului nervos central care compara efectul obtinut cu forma optima a actiunii. (<fr. comparateur)

MIJLOCIU, -IE, mijlocii, adj. 1. Care se gaseste la mijlocul unei linii, al unei suprafete, al unui spatiu etc. ◊ Deget mijlociu (si substantivat, n.) = deget care se afla intre aratator si inelar. 2. (Adesea substantivat) Care este al doilea dintre mai multi frati, considerat in raport cu acestia; mezin. 3. Care se situeaza intre extrema superioara si cea inferioara in ceea ce priveste dimensiunea, calitatea, valoarea etc.; de mijloc, potrivit, mediu². 4. (Sport; in sintagmele) Categorie mijlocie (mare) (si substantivat, f.) = categorie de greutate la box, lupte si haltere, situata intre semimijlocie si semigrea. Categorie mijlocie (mica) (si substantivat f.) = categorie de greutate care cuprinde sportivii intre 67 si 71 kg la box si 68 si 73 kg la lupte. – Mijloc + suf. -iu.

PROPORTIONAL ~a (~i, ~e) 1) Care are un caracter de proportie; care formeaza o proportie. Dezvoltare ~a. Dimensiuni ~e. 2) Care este caracteristic pentru proportii. ◊ Medie ~a radacina patrata a produsului dintre doua cantitati; medie geometrica. Impozit ~ impozit fixat in raport cu un anumit venit. [Sil. -ti-o-] /<fr. proportionnel, lat. proportionalis

SENS, sensuri, s. n. 1. Inteles (al unui cuvant, al unei expresii, al unei forme sau al unei constructii gramaticale); semnificatie. ♦ (In semiotica) Intelesul unui semn. ♦ Continut notional sau logic. Imi spui cuvinte fara sens. 2. Temei rational; logica, rost, ratiune, noima. Sensul vietii. ♦ Rost, scop, menire. ◊ Loc. adv. Fara sens = fara rost, la intamplare. Intr-un anumit sens = privind lucrurile intr-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. In sensul cuiva = potrivit vederilor, parerilor cuiva. 3. Directie, orientare. ◊ Sens unic = sistem de circulatie a vehiculelor intr-o singura directie pe arterele cu mare afluenta, putandu-se folosi toata latimea partii carosabile. 4. (Mat., Fiz.) Fiecare dintre cele doua posibilitati de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singura dimensiune. – Din fr. sens, lat. sensus.

REDUCE, reduc, vb. III. Tranz. 1. A micsora, a scadea, a diminua (ca proportii, cantitate, intensitate). ♦ Spec. A micsora dimensiunile unei harti, ale unei piese etc., pastrand aceleasi proportii intre elementele componente; a reproduce la dimensiuni mai mici. ♦ (Mat.; in expr.) A reduce o fractie = a suprima factorii comuni de la numitorul si de la numaratorul unei fractii. 2. A restrange, a limita, a margini. ◊ Expr. A reduce pe cineva la tacere = a face pe cineva sa nu mai spuna nimic. ♦ A aduce pe cineva intr-o stare de inferioritate, intr-o situatie mai proasta (in raport cu cea pe care a avut-o). 3. A scoate oxigenul dintr-o combinatie cu ajutorul unui agent chimic. 4. (Inv.) A cuceri, a subjuga, a cotropi. [Perf. s. redusei, part. redus] – Din lat. reducere, fr. reduire.