LEVITATIE s.f. Practica atribuita ocultistilor, fachirilor etc. de a ridica diverse corpuri sau a se ridica ei insisi de la pamant prin puterea vointei. [Gen. -iei, var. levitatiune s.f. / < fr. levitation].

LEVITATIE s. f. 1. capacitate atribuita ocultistilor, fachirilor etc. de a ridica diverse corpuri sau a se ridica ei insisi de la pamant prin puterea vointei. 2. ~ magnetica = anulare a gravitatiei prin actiunea unui camp magnetic asupra unui corp strabatut de un curent electric. (< fr. levitation)

NIETZSCHEANISM s.n. Filozofia lui Nietzsche, care proclama idealul unei morale extrem individualiste, aristocratice si intelectualiste, in care „supraomul” trebuie sa suprime mila, altruismul si obligatiile sociale si politice, valoarea suprema fiind desfasurarea „vointei de putere”. [Pron. ni-ce-a-, var. nietzscheism s.n. / cf. fr. nietzscheisme < Nietzsche – filozof german].

NIETZSCHEANISM s. n. filozofia lui Nietzsche, care proclama idealul unei morale individuale, aristocratice si intelectualiste, in care „supraomul” trebuie sa suprime mila, altruismul si obligatiile sociale si politice, valoarea suprema fiind afirmarea „vointei de putere”. (dupa fr. nietzsceisme)

vointa s. 1. v. incuviintare. 2. v. putere. 3. decizie, hotarare, vrere. (Prin ~ partilor.) 4. v. pofta.

COERCITIE (‹ fr., lat.) s. f. Constringere; relatie in cadrul careia o persoana, un grup sau o institutie, folosind diferenta de putere, isi impune ideile si vointa altei persoane sau colectivitati. ♦ (Dr.) Masura de constringere folosita de organele statului pentru a determina o persoana sa-si indeplineasca o obligatie. ◊ C. consta din aplicarea unei pedepse privative de libertate, amenda sau lipsirea de unele drepturi.

AUTOCRATIE, (2) autocratii, s. f. 1. Forma de guvernare in care toate puterile statului sunt concentrate in mana unei singure persoane, care exercita o putere absoluta, despotica, nesocotind interesele si vointa poporului. 2. Stat care are forma de guvernare descrisa mai sus. [Pr.: a-u-] – Dupa fr. autocratie (< gr.).

AUTONOMIE ~i f. 1) Drept de autoguvernare (al unei regiuni, natiuni, minoritati nationale etc.) in cadrul unui stat condus de o putere centrala. 2) Drept al unei persoane de a dispune liber propria vointa; libertate. [G.-D. autonomiei] /<fr. autonomie, lat. autonomia

FORTA s. f. 1. putere fizica, tarie, vigoare. ♦ tur de ~ = actiune care cere multa putere, indemanare si energie; ~ de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice si intelectuale datorita carora el este in stare sa produca bunuri materiale; ~ de productie = categorie economica desemnand una din laturile modului de productie, care include mijloacele de productie si forta de munca atrase in procesul de productie. ◊ energie morala. ◊ aptitudine, capacitate. 2. ~ e armate = armata, unitati militare. 3. energie, putere naturala, element al naturii. 4. (fiz.) cauza care scoate, un corp din starea de repaus sau de miscare sau care schimba directia si viteza miscarii. ♦ ~ de tractiune = forta exercitata de un vehicul motor asupra unei masini sau a unui vehicul pe care il remorcheaza. 5. putere de constrangere, violenta. ♦ caz de ~ majora = situatie in care cineva nu poate actiona dupa vointa din cauza unor imprejurari care il domina; prin ~ a imprejurarilor = constrans de imprejurari. (< fr. force, it. forza)

PREDETERMINISM s. n. teorie care considera ca actele de vointa ale omului si desfasurarea evenimentelor istorice ar fi de mai inainte determinate de catre puterea divina. (< fr. predeterminisme)

DICTATOR, dictatori, s. m. 1. (In Roma antica) Conducator al armatei cu puteri politice nelimitate, ales de senat, in vreme de razboi, de rascoale etc., pe o perioada de sase luni. 2. Conducator de stat care dispune de puteri politice nelimitate. ♦ Fig. Persoana care are o conduita autoritara, care cauta sa-si impuna cu orice pret vointa. – Din fr. dictateur, lat. dictator.

AUTONOMIE s. f. 1. (fil.) faptul de a se supune legilor, normelor proprii, de a dispune liber de propria vointa. 2. drept de a se guverna sau administra prin organe proprii, in anumite domenii, in cadrul unui stat condus de o putere centrala. ◊ autoconducere. 3. distanta maxima pe care o poate parcurge o nava sau timpul maxim de zbor al unui avion (elicopter) fara refacerea plinurilor de combustibil. 4. calitate a unui cuvant de a avea un sens lexical deplin. (< fr. autonomie, lat. autonomia)

DESPOT, despoti, s. m. 1. (In antichitate si in evul mediu) Conducator cu puteri discretionare; tiran. ♦ Fig. Persoana excesiv de autoritara, care, in actiunile sale, nu tine seama de altii, care vrea sa-si impuna cu orice pret vointa. 2. (In Imperiul Bizantin) Guvernator autonom al unei provincii, al unui tinut. [Acc. si: despot] – Din ngr. despotis, fr. despote.

A PALI¹ ~esc 1. tranz. 1) A atinge brusc si cu putere (intentionat sau din intamplare); a lovi. ◊ A-l ~ norocul (pe cineva) a) a se bucura pe neasteptate de o favoare a sortii; b) a fi pus in situatia de a face ceva contrar vointei sale. 2) fig. (despre sentimente, stari, ganduri etc.) A cuprinde brusc si in intregime; a pune stapanire in chip navalnic; a navali; a naboi; a coplesi; a napadi; a podidi. 2. intranz. 1) (despre surse de caldura) A emana radiatii fierbinti, raspandind caldura foarte mare; a arde; a parli; a parjoli; a dogori; a frige. 2) (despre plante) v. A SE PALI. /<sl. paliti

FORTA s.f. I. 1. putere, tarie, vigoare. ◊ Tur de forta = actiune care cere multa putere, indemanare si energie; forta de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice si intelectuale datorita carora el este in stare sa produca bunuri materiale; forta de productie = categorie economica, desemnand una din laturile modului de productie, cuprinzand totalitatea mijloacelor de productie si a fortelor de productie, privite in unitatea si in interactiunea lor dialectica. ♦ Energie morala. ♦ Aptitudine, capacitate. 2. Forte armate = armata, unitati militare. II. Energie, putere naturala, element al naturii. ♦ Cauza care scoate un corp din starea de repaus sau de miscare sau care schimba directia si viteza miscarii. III. Constrangere, violenta. ◊ (Caz de) forta majora = situatie in care cineva nu poate actiona dupa vointa din cauza unor imprejurari care il domina. [Pl. -te. / < fr. force].