GUVERN ~e n. Organ suprem al unui stat avand putere executiva si de dispozitie; organ central al administratiei de stat; consiliu de ministri. /Din a guverna

REGULAMENT s.n. Totalitatea masurilor prescrise pentru a se mentine o anumita ordine, o anumita norma; statutul, normele de functionare interna ale unei institutii, ale unei asociatii. ♦ Norme elaborate de o putere executiva, care completeaza o lege sau reglementeaza aplicarea ei. [Pl. -te, -turi. / cf. lat. regulamentum, it. regulamento, fr. reglement, rus. reglement].

REGULAMENT s. n. 1. totalitatea masurilor prescrise pentru a se mentine o anumita ordine; statut, norme de functionare interna ale unei institutii, asociatii. 2. act administrativ cuprinzand norme, elaborate de o putere executiva, care completeaza o lege sau reglementeaza aplicarea ei. (< lat. regulamentum)

GUVERN, guverne, s. n. Organ de stat care exercita puterea executiva; cabinet, consiliu de ministri. – Din guverna (derivat regresiv).

REGULAMENT, regulamente, s. n. Totalitatea instructiunilor, normelor si regulilor care stabilesc si asigura ordinea si bunul mers al unei organizatii, al unei institutii, al unei intreprinderi etc., reglement. ◊ (Iesit din uz) Regulament de ordine interioara = regulament prin care se stabilesc, in cadrul un ei organizatii socialiste, dispozitii privitoare la disciplina muncii si in general, la raporturile dintre aceasta organizatie si angajatii sai. ♦ Norme elaborate de puterea executiva pentru aplicarea si completarea dispozitiilor unei legi. ♦ Totalitatea normelor dupa care se joaca un joc, un sport etc. [Pl. si: (inv.) regulamenturi] – Din it. regulamento.

EXECUTIV, -A, executivi, -e, adj. Care are sarcina de a executa dispozitiile organelor superioare. ◊ Organ executiv = organ de stat cu functii de organizare si de asigurare a executarii legilor. (In organizarea unor state) putere executiva = sistem de organe compus din guvern si intreg aparatul administrativ, reprezentand una dintre celei trei puteri fundamentale ale statului prevazute de principiul separatiei puterilor. [Pr.: eg-ze-] – Din fr. executif.

SEPARATIE, separatii, s. f. Despartire, separare. ◊ Separatia puterilor = principiu care sustine ca puterea legislativa, puterea executiva si puterea judecatoreasca dintr-un stat pot si trebuie sa actioneze independent una de alta, avand o anumita interdependenta si dreptul de control reciproc. Separatie de domiciliu = dispensa premergatoare divortului prin care se acorda sotilor dreptul de a avea domicilii legale diferite. Separatie de bunuri = (in unele state) regim matrimonial caracterizat prin aceea ca femeia isi pastreaza libera dispunere a bunurilor sale aduse in casatorie pentru sustinerea sarcinilor acesteia. Separatie de patrimoniu = masura luata la cererea creditorilor unei succesiuni ori a legatarilor cu titlu particular de sume de bani, pentru a impiedica confundarea patrimoniului succesoral cu cel al mostenitorului si a evita astfel eventuala concurenta a creditorilor acestuia din urma. – Din fr. separation, lat. separatio.

CONSILIU, consilii, s. n. 1. Colectiv organizat, cu sarcini de conducere, de administrare sau de avizare etc. a activitatii unei organizatii, firme, societati comerciale, institutii etc. ◊ Consiliu de stat = a) (in unele state) organ suprem al puterii de stat cu activitate permanenta; b) denumire data organului consultativ al sefului statului; organul suprem al jurisdictiei administrative; organul administrativ central. Consiliu de ministri = totalitatea ministrilor indeplinind functia de organ al puterii executive; guvern. Consiliu de familie = organ de tutela alcatuit din membrii familiei, care se pronunta asupra actelor unui membru al familiei lipsit de capacitatea de administrare a bunurilor sale. Consiliu stiintific = colectiv insarcinat cu indrumarea muncii stiintifice intr-o institutie de invatamant superior sau intr-un institut de cercetare. Consiliu redactional = organ consultativ de pe langa redactia unei edituri, format din specialisti apartinand domeniilor de activitate ale redactiei respective. 2. (Inv.) Sfat. – Din lat. consilium, fr. conseil.

CONSUL ~i m. 1) ist. (in Roma antica, in Franta) Titlu dat magistratilor care detineau puterea executiva suprema. 2) Agent diplomatic cu misiunea de a apara interesele compatriotilor sai din strainatate si a statului pe care il reprezinta. /<lat., fr. consul

BUNDESRAT s.n. 1. (Ist.) Adunare legislativa in Imperiul german. ♦ Consiliu federal. 2. Reuniune a membrilor puterii executive in Elvetia. [< germ. Bundesrat].

GUVERNAMANT s.n. 1. (Rar) puterea executiva a unui stat; guvern. ◊ Forma de guvernamant = forma de conducere politica a unui stat. 2. (In unele tari) Unitate teritorial-administrativa condusa de un guvernator. [Pl. -minte. / cf. fr. gouvernement].

REPUBLICA s.f. 1. (Ist.) Stat in care puterea executiva este exercitata de organe alese public (si periodic). 2. Forma de guvernamant in care organele supreme ale puterii de stat sunt alese pe un timp determinat; tara care are o forma de guvernamant de acest tip. [Gen. -cii. / < it. republica, fr. republique, cf. lat. respublica]

EXECUTIV, -A adj. Care are sarcina de a pune in aplicare legile si dispozitiile organelor superioare. ◊ putere executiva = una dintre puterile fundamentale ale statului, reprezentata prin guvern. [Pron. eg-ze-. / < fr. executif].

BUNDESRAT s. n. 1. adunare legislativa in Imperiul German. ◊ consiliu federal. 2. reuniune a membrilor puterii executive in Elvetia. (< germ. Bundesrat)

GUVERN s. n. organ suprem al puterii executive intr-un stat; cabinet (II). (< uoverna)

SEPARATIE s.f. Despartire, separare. ♦ (Jur.) Separatie de bunuri = regim matrimonial in unele state, caracterizat prin pastrarea de catre femeie a liberei dispuneri asupra bunurilor sale aduse in casatorie; separatia puterilor = principiu fundamental de organizare a unui stat, potrivit caruia in stat actioneaza trei puteri: legislativa, executiva si judecatoreasca exercitate de organe diferite, cu drept de control reciproc. [Gen. -iei. / cf. fr. separation, lat. separatio].

SEPARATIE s. f. separare. ♦ (jur.) ~ de bunuri = regim matrimonial in unele state, prin pastrarea de catre femeie a liberei dispuneri asupra bunurilor sale aduse in casatorie; a puterilor = principiu fundamental de organizare a statului, potrivit caruia in acesta actioneaza trei puteri: legislativa, executiva si judecatoreasca, exercitate de organe diferite, cu drept de control reciproc. (< fr. separation, lat. separatio)

CONSILIU s. n. 1. sfat, povata, sfatuire. 2. colectiv de conducere, de administrare, avizare sau consultare etc. in activitatea unor organe ori organizatii, institutii etc. ◊ sedinta a unui astfel de colectiv. 3. denumire data (indeosebi in structura statelor de tip comunist) unor organe sau organisme centrale de partid si de stat. ◊ ~ de ministri = organ suprem executiv si de dispozitie al puterii de stat; cabinet (II); ◊ ~ de administratie = comitet de conducere al unei societati comerciale sau industriale pe actiuni. (<lat. consilium, fr. conseil)

CONSILIU s.n. 1. Sfat, povata, sfatuire. 2. Organ de conducere consultativ sau executiv, care functioneaza pe langa o institutie, o organizatie etc. ♦ Sedinta in care se reunesc pentru discutii membrii unui astfel de organ. ◊ Consiliu de ministri = organ suprem executiv si de dispozitie al puterii de stat; ◊ consiliu de securitate = organ al O.N.U. care are sarcina de a discuta si de a lua masuri in cazurile cand este primejduita pacea; consiliu de administratie = comitet de conducere al unei societati comerciale sau industriale pe actiuni. [Pron. -liu, pl. -ii, -uri. / < lat. consilium, cf. fr. conseil].

GUVERN s.n. Organ suprem executiv si de dispozitie al puterii de stat. [Cf. it. governo, fr. gouverne(ment)].

executiv, -A adj. care are sarcina de a asigura aplicarea legilor. ♦ putere ~a (si s. n.) = una dintre puterile fundamentale ale statului, guvernul; organ ~ = organ de stat cu functii de organizare si de asigurare a executarii legilor. (< fr. executif)

executiv ~a (~i, ~e) Care are sarcina de a executa (legi, dispozitii). putere ~a. Organ ~. /<fr. executif