TITAN², titani, s. m. Om cu puteri extraordinare; urias, gigant. ♦ Om cu calitati extraordinare, cu o putere de munca iesita din comun. – Din fr. titan, lat. Titan, -anis.

JUG, juguri, s. n. 1. Dispozitiv de lemn care se pune pe grumazul animalelor cornute care trag la car, la plug etc. sau, in unele tari, se fixeaza de coarnele lor. ◊ Expr. A trage la jug = a) a trage carul, caruta, plugul etc.; b) fig. (despre oameni) a munci din greu, peste puteri. ♦ munca grea, neplacuta; robie, tiranie. 2. Jujeu. ♦ Colac de lemn imbracat in piele care se pune uneori la gatul cailor si prin care se trec hamurile. 3. Piesa in forma de cadru sau de inel, care serveste la sustinerea altor piese ale unei masini sau ale unei unelte. ♦ Grinda sau rigla de lemn folosita la constructia acoperisurilor. 4. Parte componenta a circuitului magnetic al unui aparat sau al unei masini electrice, care nu are infasurari electrice. – Lat. jugum.

BEVERIDGE [bevəridʒ], William Henry, lord (1879-1963), economist britanic. Autor al unui plan de protectie sociala (planul B.); contributii in domeniul utilizarii fortei de munca („putere si influenta”).

RESURSA, resurse, s. f. 1. Rezerva sau sursa de mijloace susceptibile de a fi valorificate intr-o imprejurare data. ◊ Resurse naturale = totalitatea zacamintelor de minerale si de minereuri, a terenurilor cultivabile, a apelor si a padurilor de care dispune o tara. Resurse de (forte de) munca = totalitatea persoanelor care au varsta si sunt capabile de munca, precum si a persoanelor in varsta apte de munca, care pot fi sau sunt ocupate intr-o ramura a economiei. 2. Durata de timp in ore de zbor admisa pentru utilizarea normala a unui avion intre doua reparatii generale sau intre doua revizii. – Din fr. ressource.

PERVITINA s. f. Substanta organica intrebuintata ca stimulent al sistemului nervos, pentru a face sa dispara senzatia de oboseala si de somn si pentru cresterea temporara a energiei si a puterii de munca. – Din fr. pervitine, germ. Pervitin.

SFORTA s. v. cazna, chin, dinamism, efort, energie, fortare, forta, impetuozitate, munca, osteneala, putere, robustete, sfortare, silinta, stradanie, straduinta, tarie, truda, vigoare, vitalitate, vlaga, zbatere.

VLAGUITOR¹ ~oare (~ori, ~oare) Care vlaguieste; in stare sa lipseasca de puteri; istovitor. munca ~oare. /a vlagui + suf. ~tor

PROLETAR, -A adj. Referitor la proletariat, al proletarilor. // s.m. si f. 1. Om sarac din randul cetatenilor liberi ai Romei antice, ale carui bunuri nu depaseau o limita foarte scazuta. 2. Muncitor salariat exploatat, lipsit de mijloace de productie si nevoit sa-si vanda forta de munca pentru a putea trai. [< lat. proletarius, cf. fr. proletaire].

VALID, -A adj. 1. Sanatos, in putere, apt pentru munca. ♦ (Bot.) Tare. 2. (Despre acte, actiuni) Valabil. [Cf. fr. valide, lat. validus].

VALID, -A adj. 1. sanatos, in putere, apt pentru munca. 2. (bot.) tare. 3. (despre acte, tratate) capabil a produce efecte juridice, intrunind toate calitatile cerute de lege; valabil. (< fr. valide, lat. validus)

EFICACITATE s. 1. eficienta, folos, operativitate, productivitate, randament, valoare. (~ unei metode.) 2. eficienta, productivitate. (~ muncii.) 3. v. valoare. 4. v. putere. (~ de germinatie a semintelor.)

BURGHEZIE, burghezii, s. f. Clasa sociala care, in oranduirea capitalista, stapaneste mijloacele de productie, exploateaza munca salariata si detine puterea de stat; clasa capitalistilor. ◊ Marea burghezie = varfurile societatii burgheze (industriasi, bancheri). Mica burghezie = patura sociala formata din micii producatori de marfuri, micii proprietari ai mijloacelor de productie (negustori, meseriasi, tarani cu proprietate mica si mijlocie), care nu exploateaza forta de munca straina, ocupand o pozitie intermediara intre burghezie si proletariat, sovaind intre aceste doua clase, dar devenind pana la urma un aliat al proletariatului in lupta acestuia cu burghezia. Burghezia sateasca (sau taranesca) = chiaburimea. – It. borghesia.

BRAT ~e n. 1) Parte a mainii, cuprinsa intre umar si cot. 2) Membru superior al corpului omenesc; mana. A tine in ~e. A prinde in ~e. ◊ A strange in ~e a imbratisa. A duce de ~ (pe cineva) a sprijini (pe cineva). A sta cu ~ele incrucisate a nu face nimic; a sta degeaba. A primi (pe cineva) cu ~ele deschise a primi (pe cineva) cu mare bucurie si placere. A fi ~ul drept al cuiva a fi omul de incredere al cuiva. ~e de munca totalitate a persoanelor care dispun de capacitate de munca. 3) Cantitate (de ceva) care poate fi dusa de un om cu bratele. Un ~ de fan. 4) Parte a unui obiect, a unei unelte, masini etc., care se aseamana prin forma si functie cu bratul. ~ul unei macarale. ~ele unui fotoliu. 5) Ramificatie a unui curs de apa. /<lat. brachium

FORTA s. f. 1. putere fizica, tarie, vigoare. ♦ tur de ~ = actiune care cere multa putere, indemanare si energie; ~ de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice si intelectuale datorita carora el este in stare sa produca bunuri materiale; ~ de productie = categorie economica desemnand una din laturile modului de productie, care include mijloacele de productie si forta de munca atrase in procesul de productie. ◊ energie morala. ◊ aptitudine, capacitate. 2. ~ e armate = armata, unitati militare. 3. energie, putere naturala, element al naturii. 4. (fiz.) cauza care scoate, un corp din starea de repaus sau de miscare sau care schimba directia si viteza miscarii. ♦ ~ de tractiune = forta exercitata de un vehicul motor asupra unei masini sau a unui vehicul pe care il remorcheaza. 5. putere de constrangere, violenta. ♦ caz de ~ majora = situatie in care cineva nu poate actiona dupa vointa din cauza unor imprejurari care il domina; prin ~ a imprejurarilor = constrans de imprejurari. (< fr. force, it. forza)

SOMAJ s. n. Fenomen economic cauzat de crizele sau recesiunile economice, care consta in aceea ca o parte dintre salariati raman fara lucru, ca urmare a decalajului dintre cererea si oferta de forta de munca; situatia aceluia care nu se poate angaja din cauza imposibilitatii de a gasi un loc de munca. – Din fr. chomage.

A GASI ~esc tranz. 1) (fiinte, lucruri etc.) A scoate la iveala cautand sau din intamplare; a descoperi; a afla. ~ strada. A-i ~ acasa. ◊ A-si ~ nasul (sau popa) a da peste omul care poate sa-l puna la punct. A nu-si ~ locul a fi foarte ingrijorat. A-si ~ sa... a-i veni pe neasteptate sa...; a-l apuca sa... 2) A obtine in urma unui efort; a dobandi. ~ un apartament bun. 3) (despre suferinte fizice sau despre moarte) A cuprinde brusc; a lua pe neasteptate; a surprinde. 4) A socoti de cuviinta; a crede. El ~este ca lucrarea poate fi publicata. 5) A descoperi prin munca creatoare; a inventa; a nascoci. ~ rezolvarea problemei. ~ un pretext. 6) A putea sa aiba la dispozitie. ~ timp. ~ o ocazie. 7) (fiinte, obiecte) A vedea intr-o anumita stare sau situatie. Am gasit usa incuiata. L-am gasit dormind. /<sl. gasiti

FORTA s.f. I. 1. putere, tarie, vigoare. ◊ Tur de forta = actiune care cere multa putere, indemanare si energie; forta de munca = capacitatea de munca a omului, totalitatea aptitudinilor lui fizice si intelectuale datorita carora el este in stare sa produca bunuri materiale; forta de productie = categorie economica, desemnand una din laturile modului de productie, cuprinzand totalitatea mijloacelor de productie si a fortelor de productie, privite in unitatea si in interactiunea lor dialectica. ♦ Energie morala. ♦ Aptitudine, capacitate. 2. Forte armate = armata, unitati militare. II. Energie, putere naturala, element al naturii. ♦ Cauza care scoate un corp din starea de repaus sau de miscare sau care schimba directia si viteza miscarii. III. Constrangere, violenta. ◊ (Caz de) forta majora = situatie in care cineva nu poate actiona dupa vointa din cauza unor imprejurari care il domina. [Pl. -te. / < fr. force].

brat n., pl. e (lat. brachium, pop. bracium, d. vgr. brahion; it. braccio, pv. braiz, fr. cat. bras, sp. brazo, pg. braco). Mina de la umar pina la unghii. Cantiatea pe care o pot purta bratele: un brat de lemn. Ramificatiune de fluviu, de mare (numit si crac). Fig. munca: a trai din bratele sale. putere: bratu lui Dumnezeu. Vigoare: tot cedeaza bratului lui. A primi cu bratele deschise, a primi cu bucurie. A sta cu bratele incrucisate, a nu avea nimic de facut. In brate, cu ajutoru bratelor: a tineaun copil in brate. La brat sau brat la brat, tinindu-te de bratu altuia: a te plimba cu cineva la brat. – Se zice gresit si in bratele meu, ca in spatele meu, pin confuziunea f. pl. in e cu m. ori n. sing. in e.

REPETITIE ~i f. 1) Reluare a acelorasi cuvinte, idei, actiuni. ◊ Arma cu ~ arma cu care se pot trage mai multe focuri la rand. 2) munca de pregatire a interpretilor in vederea unei reprezentatii in public. 3) Proce-deu stilistic care consta in repetarea unui cuvant sau grup de cuvinte pentru a spori expresivitatea enuntului. [G.-D. repetitiei] /<fr. repetition

RESURSA ~e f. mai ales la pl. Totalitate a surselor sau a rezervelor care pot fi valorificate. ~e materiale. ~e de munca. /<fr. ressourse

SALARIAT, -A (‹ fr.) adj., s. m. si f. Persoana fizica care incheie un contract de munca individual, cu o persoana fizica sau juridica, ce poate, potrivit legii, sa angajeze forta de munca pe baza de contract individual de munca, si se obliga astfel sa presteze munca pentru si sub autoritatea acestuia, in schimbul unei remuneratii numite salariu. ◊ S. temporar = persoana incadrata la un agent de munca temporara si pus de acesta la dispozitia unui utilizator, pe durata necesara, in vederea indeplinirii anumitor sarcini precise si cu caracter temporar.

FORTA s. 1. (FIZ.) (inv.) putere, putinta. 2. forta portanta v. portanta. 3. forta de munca = mana de lucru. 4. v. energie. 5. v. capacitate. 6. v. tarie. 7. putere, (inv.) sila, silnicie. (~ ostilor noastre.) 8. v. volum. 9. v. intensitate. 10. v. somitate. 11. constrangere, sila, silnicie, strangere, violenta, (livr.) servitute, (Ban.) salabarie, (inv.) nevoie, potrivnicie, silinta, silnicire, stransoare, (fig.) presiune. (Bunuri obtinute prin ~.)

IMPOSIBIL, -A, imposibili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care nu e posibil, care nu se poate indeplini; irealizabil. ♦ Extrem de greu, de dificil. O munca imposibila. ♦ (Fam.; despre oameni) Nesuferit, insuportabil. 2. S. n. Ceea ce este (aproape) cu neputinta de realizat. ◊ Expr. A face imposibilul = a face tot ceea ce ii sta in putinta pentru a realiza ceva. ♦ (Adverbial) Cu neputinta, nici intr-un caz, cu nici un pret. – Din fr. impossible, lat. impossibilis.

OBIECT s. n. 1. lucru, tot ceea ce poate fi perceput prin simturi. ~ de inventar = mijloc de munca de uz curent, parte din mijloacele circulante ale unei intreprinderi. 2. (ec.) ~ ul muncii = lucru asupra caruia actioneaza omul pentru a-l modifica potrivit nevoilor sale. 3. tot ceea ce preocupa gandirea, activitatea intelectuala a omului; ceea ce formeaza materia unei stiinte, a unei discipline. 4. (fil.) realitatea exterioara subiectului (1); (spec.) ceea ce este dat in cunoastere, continutul obiectiv al cunostintelor subiectului. 5. (fig.) tinta, scop, tel. 6. complement (direct sau indirect). (< lat. obiectum, germ. Objekt)

CARACTEROPATIE (‹ fr.) s. f. Ansamblu de trasaturi caracteriale anormale, intilnit in special in psihopatii (cu care adesea se confunda), ce influenteaza negativ comportamentul. Anormalitatea (p*********i, obsesii) poate privi orientarea persoanei (atitudinea fata de societate, de munca, fata de o alta persoana sau fata de sine) ori vointa ei, exprimindu-se prin dificultatea adaptarii sociale.

DESPERARE, desperari, s. f. Faptul de a despera; desperatie. ◊ Loc. adv. Cu desperare = (in mod) desperat, deznadajduit; fig. (in legatura cu modul de a munci, de a se stradui etc. pentru ceva) din toate puterile, aprig. ◊ Expr. A duce (sau a impinge pe cineva) la desperare = a face (pe cineva) sa-si piarda nadejdea; a exaspera. [Var.: disperare s. f.] – V. despera.

SCHINGIUI, schingiuiesc, vb. IV. Tranz. A supune pe cineva la (mari) suferinte fizice; a chinui, a munci, a tortura; a maltrata. ♦ A deforma, a stalci, a poci. A schingiui limba. – Schingi + suf. -ui.

PILDUITOR ~oare (~ori, ~oare) 1) Care poate servi drept pilda, drept model demn de urmat; exemplar. munca ~oare. 2) Care vorbeste de la sine, constituind o dovada; elocvent. [Sil. -du-i-] /a pildui + suf. ~tor

CAPACITATE s. 1. v. volum. 2. cubaj, volum. (~ a unei incinte.) 3. v. gabarit. 4. forta, posibilitate, putere, putinta, (inv.) puterinta, puternicie. (~ de a face ceva.) 5. potential. (~ de munca.) 6. v. facultate. 7. competenta, destoinicie, pregatire, pricepere, seriozitate, valoare, vrednicie, (inv. si pop.) harnicie, (inv.) practica, volnicie. (Demonstreaza o mare ~ in...)

DARVALA f. munca grea si istovitoare; corvoada. ◊ De ~ care nu prezinta valoare si poate fi folosit pentru orice. A face pe cineva de ~ a face pe cineva de doua parale; a batjocori. /Orig. nec.

CHIABUR, -A, chiaburi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Taran bogat care apartine burgheziei satelor, poseda mai mult pamant decat poate lucra singur, dispune de importante mijloace de productie si foloseste munca salariata. 2. Adj. Instarit, bogat. – Tc. kibar „nobil, bogat”.

SALARIU (‹ fr.; lat. salarium „solda data soldatilor pentru sare”) s. n. Contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca, care cuprinde s. de baza, indemnizatiile, sporurile precum si alte adaosuri. ◊ S. de baza minim brut pe economie garantat in plata = nivelul minim al s. brut, de obicei lunar, stabilit prin hotarare a Guvernului, sub care angajatorul nu poate negocia si stabili salarii de baza prin contractul colectiv de munca. ◊ S. brut = suma totala a s. cuvenit pentru orele de munca prestate. Cuprinde atat s. net, cat si impozitul pe s. individual, si a contributiilor conform legii (pentru fondul de somaj). ◊ S. net = suma efectiva de bani incasata dupa scaderea din s. brut a impozitului pe s. individual si a contributiilor salariatiilor conform legii. ◊ S. real = cantitatea de marfuri si servicii de consum care poate fi achizitionata, la un moment dat, cu salariul net.

VALOARE s. f. 1. insusire a unor obiecte, fenomene, fapte, idei de a corespunde trebuintelor sociale si idealurilor generate de acestea; suma calitatilor care dau pret unui obiect, unei fiinte, unui fenomen etc.; insemnatate, pret, merit. ♦ judecata de ~ = judecata care enunta o apreciere; a pune in ~ = a demonstra calitatile esentiale ale unei fiinte, ale unui lucru etc.; a valorifica. ◊ (concr.) ceea ce este important, valoros; om care intruneste calitati deosebite. 2. eficiacitate, putere. 3. atribut al produselor-marfa, respectiv al bunurilor care sunt produs al muncii, satisfac o anumita trebuinta sau sunt destinate schimbului, reprezentand munca sociala necesara pentru producerea lor. ◊ (ec.) a marfii = munca materializata in marfa, exprimand raporturi sociale intre oameni. 4. marime in bani reprezentand echivalentul pretului unei marfi, al unui cec, al unei actiuni etc. ◊ inscris (cec, cambie, obligatiune) reprezentand un drept in bani. ◊ rentabilitate, productivitate. 5. marime matematica asociata unei marimi fizice, dupa un anumit procedeu, care permite compararea marimii cu altele de aceeasi natura. 6. durata unei note muzicale sau a unei pauze. 7. sens sau nuanta de sens a unui cuvant. 8. (pict.) intensitate a unei culori. (< fr. valeur, lat. valor)

LUCRA, lucrez, vb. I. 1. Intranz. si tranz. A efectua, a presta o munca, a face un lucru; a munci. ◊ Expr. (Trans.) A nu avea ce lucra = a face un lucru care putea fi sau trebuia evitat, a nu-si vedea de treaba. 2. Intranz. A fi in miscare, in actiune; a dezvolta o activitate intr-o directie oarecare; a functiona. 3. Intranz. A actiona in chip eficace, a avea efectul dorit asupra cuiva, a fi eficient. 4. Tranz. A da unui material brut alta forma, facand din el un obiect oarecare; a prelucra un material; a realiza, a executa. ♦ A cladi, a construi. ♦ A face, a confectiona; a fabrica. ♦ A coase, a broda; a impleti. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A unelti impotriva cuiva. [Prez. ind. si: (reg.) lucru] – Lat. lucubrare.

NORMA, norme, s. f. 1. Regula, dispozitie etc. obligatorie, fixata prin lege sau prin uz; ordine recunoscuta ca obligatorie sau recomandabila. ◊ Norma morala (sau etica) = regula privitoare la modul de comportare a omului in societate, la obligatiile sale fata de ceilalti oameni si fata de societate. Norma juridica = regula de conduita cu caracter general si impersonal, emisa de organele de stat competente, a carei respectare poate fi asigurata prin constrangere. ♦ Totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le indeplineasca un sportiv pentru a putea obtine un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de munca pe care cineva trebuie sa o presteze intr-o unitate de timp; (concr.) produs realizat in acest timp. ◊ Norma de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrari in conditii specifice date. Norma tehnica = norma stabilita prin mijloace stiintifice, pe baza unor conditii tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma.

DEMOCRATIE s. f. forma de organizare politica a societatii care proclama principiul detinerii puterii de catre popor. ◊ ~ sclavagista = tip de democratie in care puterea era exercitata de stapanii de sclavi; ~ burgheza = forma specifica oranduirii capitaliste, prin care se incearca sa se asigure libertatea si egalitatea generala a cetatenilor in fata legilor; ~ populara = forma de democratie aparuta intr-o serie de tari din Europa si Asia, dupa cel de-al doilea razboi mondial, in care puterea apartine clasei muncitoare in alianta cu taranimea si alte categorii de oameni ai muncii; ~ interna de partid = principiu organizatoric al partidului marxist-leninist potrivit caruia toti membrii sai ar avea dreptul de a participa efectiv la rezolvarea problemelor legate de politica partidului si de viata interna de partid; ~ economica = democratie care presupune participarea sistematica directa sau prin reprezentanti (inclusiv manageri), liber si expres alesi ai poporului, la conducerea si realizarea procesului de productie, repartitie si schimb la toate nivelurile economiei. (< fr. democratie, gr. demokratia)

REGULAMENT, regulamente, s. n. Totalitatea instructiunilor, normelor si regulilor care stabilesc si asigura ordinea si bunul mers al unei organizatii, al unei institutii, al unei intreprinderi etc., reglement. ◊ (Iesit din uz) Regulament de ordine interioara = regulament prin care se stabilesc, in cadrul un ei organizatii socialiste, dispozitii privitoare la disciplina muncii si in general, la raporturile dintre aceasta organizatie si angajatii sai. ♦ Norme elaborate de puterea executiva pentru aplicarea si completarea dispozitiilor unei legi. ♦ Totalitatea normelor dupa care se joaca un joc, un sport etc. [Pl. si: (inv.) regulamenturi] – Din it. regulamento.

NECESAR, -A, necesari, -e, adj. 1. De care este nevoie, de care nu se poate lipsi cineva; indispensabil, trebuincios. ◊ Strictul necesar = cantitate minima (din ceva), indispensabila pentru un anumit scop. munca necesara = parte a muncii depuse de lucrator in procesul de productie, prin care se creeaza produsul folosit pentru intretinerea sa si a familiei sale. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este (neaparat) trebuincios la ceva. Necesarul de seminte. 2. Care nu poate sa nu existe sau sa nu se intample (in conditii date). – Din fr. necessaire, lat. necessarius, it. necessario.

OBIECT, obiecte, s. n. 1. Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumita intrebuintare. ◊ Obiect al muncii = lucru sau complex de lucruri asupra carora actioneaza omul in cadrul procesului de productie, direct sau cu ajutorul mijloacelor de munca, pentru a le modifica potrivit nevoilor sale. Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat. 2. Element, materie asupra careia e indreptata gandirea, activitatea intelectuala a omului. ◊ Loc. adj. si adv. La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) in tema, fara divagatii inutile. ♦ (Fil.) Ceea ce se afla in afara eului; lucru care afecteaza simturile noastre sau asupra caruia se indreapta gandirea noastra. ♦ Continutul asupra caruia se indreapta cunoasterea; ceea ce este cunoscut. 3. Ceea ce formeaza materia unei discipline, disciplina de studiu; materie. 4. Scop, tinta, tel; obiectiv. 5. (Gram.; in sintagmele) Obiect direct = complement direct. Obiect indirect = complement indirect. – Din lat. obiectum, germ. Objekt.

CONTROL, controale, s. n. 1. Analiza permanenta sau periodica a unei activitati, a unei situatii etc. pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de imbunatatire. ◊ Lucrare de control = lucrare scrisa prin care se verifica periodic cunostintele elevilor sau ale studentilor. Cifra de control = exponent care indica limitele cantitative ale productiei. Punct de control = loc fix (la marginea unui oras, a tarii etc.) unde organele autoritatii supravegheaza indeplinirea formalitatilor legale de catre cei care trec. Control obstesc = forma de control social, specifica tarilor socialiste, care se exercita de catre masele largi de oameni ai muncii si de reprezentantii organizatiilor de masa si obstesti. ♦ Supraveghere continua (morala sau materiala); stapanire, dominatie. ♦ putere de dirijare a propriilor sale gesturi si miscari. 2. Institutie sau grup de persoane care supravegheaza anumite activitati. 3. (La pl.) Registru de evidenta a personalului (si animalelor) unei unitati militare. – Din fr. controle.

A TORTURA ~ez tranz. 1) (fiinte) A supune la torturi, la chinuri groaznice; a schingiui. 2) (despre ganduri, sentimente etc.) A urmari intruna in mod obsedant; a framanta; a chinui; a munci; a tiraniza. 3) rar (cuvinte, expresii etc.) A denatura, incalcand corectitudinea; a schingiui; a stalci; a poci. ~ limba. /<fr. torturer

GATA adj. invar. (Adesea adverbial) 1. (Despre lucruri) A carui confectionare, construire, realizare s-a indeplinit; ispravit, terminat, sfarsit. ◊ Haine (de) gata = haine confectionate care se pot cumpara direct din magazin. ◊ Loc. adv. (Pe) de (-a) gata = fara sa munceasca, pe nemuncite, din munca altuia. ◊ Expr. A da gata = a) a ispravi, a lichida ceva; b) a chinui, a distruge pe cineva; c) a zapaci, a ului pe cineva. A veni (sau a sosi) la de-a gata = a profita de ceva facut de altul. ♦ Care a luat fiinta, a capatat existenta. ♦ (Cu valoare de adverb sau de interjectie) Ajunge! destul! 2. Care a facut toate pregatirile pentru ceva; pregatit. ♦ Dispus sa..., in stare sa... 3. Care este aproape sa..., pe punctul de a... – Cf. alb. gat.

DARVALA, darvale, s. f. (Pop.) munca grea si istovitoare; corvoada. ◊ Loc. adj. De darvala = a) (despre oameni) care indeplineste muncile fizice cele mai grele, mai neplacute; b) (despre haine, imbracaminte) care se poarta la lucru, care poate fi rupt, murdarit; c) (despre cai) prost. ◊ Expr. A ramane de darvala = a ramane pe drumuri, a nu mai avea posibilitati de trai. A face (pe cineva) de darvala = a ocari, a batjocori, a face de doua parale. – Et. nec.

TOI s. 1. miez, mijloc, putere, (pop.) dric, tarie, temei, (reg.) vipie, viu. (In ~ul noptii.) 2. zor, (pop. si fam.) dardora. (In ~ul muncii.)

INVATA, invat, vb. I. 1. Tranz. A transmite cuiva (sistematic) cunostinte si deprinderi dintr-un domeniu oarecare; a initia pe cineva intr-o meserie, stiinta, arta etc. 2. Tranz. A sfatui, a povatui pe cineva sa faca ceva (aratandu-i cum sa procedeze). 3. Tranz. A dobandi cunostinte prin studiu, a ajunge prin munca sistematica sa cunosti o meserie, o arta, o limba etc.; a studia. ♦ A-si intipari in minte ceva pentru a putea reproduce; a memora. 4. Tranz. si refl. A (se) deprinde, a (se) obisnui, a (se) familiariza. 5. Tranz. A trage o invatatura, a capata experienta. ◊ Expr. (Tranz. si refl.) A (se) invata minte = a castiga sau a face sa castige experienta, a trage sau a face sa traga invataminte dintr-o intamplare neplacuta. – Lat. *invitiare (< vitium „viciu”).

VOLANT², -A, volanti, -te, adj. Desprins de o unitate, detasabil; mobil. ◊ Foaie volanta = tiparitura pe o singura foaie care se difuzeaza in public ca manifest, ca afis etc.; fila detasata dintr-un caiet, dintr-o carte etc. Echipa volanta = echipa mobila care se deplaseaza cu usurinta, dintr-un loc de munca in altul, dupa nevoie. Biblioteca volanta = fond de carti apartinand unei biblioteci si imprumutat unei institutii pentru folosinta temporara. ♦ (Rar) Care poate zbura; care se poate mentine in aer. – Din fr. volant.

ACTIVITATE, activitati, s. f. Ansamblu de acte fizice, intelectuale si morale facute in scopul obtinerii unui anumit rezultat; folosire sistematica a fortelor proprii intr-un anumit domeniu, participare activa si constienta la ceva; munca, ocupatie, indeletnicire, lucru. ♦ Sarguinta, harnicie. 2. (In sintagma) Activitate solara = totalitatea fenomenelor care se produc in paturile exterioare ale suprafetei soarelui si care pot influenta suprafata terestra. 3. (Fiz.) Numarul de particule emise pe secunda de o sursa radioactiva. – Din fr. activite, lat. activitas, -atis.

ROBOT s.m. Automat care poate indeplini lucrari complicate, asemanatoare celor efectuate de oameni. ♦ (Fig.) Om care trudeste tot timpul (fara folos personal). [< fr. robot, cf. ceh. robota – munca].

INTENSITATE, intensitati, s. f. 1. Insusirea de a fi intens; grad de tarie, de putere, de forta. 2. (Fiz.) Valoarea anumitor marimi. ◊ (Fon.) Accent de intensitate = accent caracterizat prin forta mecanica cu care se rosteste un sunet. 3. (Ec.; in sintagma) Intensitatea muncii = gradul de incordare al muncii, caruia ii corespunde un anumit consum de energie musculara si nervoasa a lucratorului. – Din fr. intensite.

LIBER², -A adj. 1. slobod; independent. 2. ~ profesionist = cel care exercita o profesiune in afara unui contract de munca. 3. neocupat, gol. 4. degajat, natural. ♦ (adv.) a vorbi ~ = a tine un discurs, o prelegere, fara a citi. 5. (despre gusturi, purtari, cuvinte) necuviincios, grosolan. 6. (despre timp) de care se poate dispune dupa voie. 7. desen ~ = desen (artistic) executat fara ajutorul unui instrument. 8. (mat.) termen ~ = expresie dintr-o ecuatie care nu contine necunoscute. (< lat. liber, fr. libre)

KEYNESISM s.n. Doctrina economica burgheza moderna care limiteaza procesul reproductiei la sferele circulatiei si consumului si, sustinand ca venitul national si gradul de utilizare a fortei de munca ar depinde de nivelul cheltuielilor, rolul hotarator in cresterea venitului national revenind consumului, considera ca statul capitalist, prin politica sa fiscala, de credit etc. si prin combaterea inclinatiei spre consum, ar putea preveni crizele economice. [Pr. (eng.): chein-zism, (fr.): chei-ne-zism] (dupa fr. keynesianisme) [def. MDN]

KEYNESISM s. n. doctrina economica burgheza moderna care limiteaza procesul reproductiei la sferele circulatiei si consumului si, sustinand ca venitul national si gradul de utilizare a fortei de munca ar depinde de nivelul cheltuielilor, rolul hotarator in cresterea venitului national revenind consumului, considera ca statul capitalist, prin politica sa fiscala, de credit etc. si prin combaterea inclinatiei spre consum, ar putea preveni crizele economice. (dupa fr. keynesianisme)

MUSCA muste f. 1) Insecta din ordinul dipterelor, cu doua aripi subtiri si cu aparatul bucal adaptat pentru intepat si pentru supt. ~-de-casa. ◊ A se aduna (sau a se strange, a se gramadi, a veni) ca mustele la miere a se aglomera intr-un loc (unde este rost de castig usor, fara munca). (Sa se auda) ~a! sa fie liniste perfecta. A se simti (sau a se sti) cu ~a pe caciula a se simti vinovat de ceva. Nu toate mustele fac miere nu oricine (poate) face bun si folositor. 2) pop. Orice insecta mica zburatoare. 3) Semn negru in mijlocul panoului de tragere. [G.-D. mustei] /<lat. musca

SOCIALISM s. n. 1. Ansamblul doctrinelor social-politice care urmaresc reformarea societatilor umane prin desfiintarea proprietatii private asupra mijloacelor de productie si de schimb si punerea acestora sub controlul statului. ♦ Socialism stiintific = ansamblul conceptiilor marxist-leniniste privitoare la structura si dinamica proceselor trecerii omenirii de la oranduirea capitalista la oranduirea comunista. Socialism utopic = ansamblul conceptiilor socialiste care concep instaurarea oranduirii socialiste ca o cerinta a ratiunii, ca o concretizare a unui ideal moral. 2. (In teoria marxista) Oranduire sociala bazata pe exercitarea puterii politice de catre clasa muncitoare aliata cu celelalte clase si categorii sociale muncitoare, pe proprietatea sociala asupra mijloacelor de productie si pe realizarea retributiei potrivit principiului „de la fiecare dupa capacitati, fiecaruia dupa munca depusa”. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialisme, germ. Sozialismus.

DEPUNE vb. I. tr. 1. a pune, a lasa (un obiect) undeva (in pastrare). ♦ a ~ bani = a incredinta bani spre pastrare (unei institutii); a ~ mandatul = a renunta la o demnitate, la o insarcinare speciala pe care cineva nu o poate indeplini; a ~ juramant = a) a spune tot adevarul intr-un proces; b) (despre unii functionari, despre militari) a jura in mod solemn pentru respectarea anumitor angajamente. 2. a desfasura, a executa, a presta (o munca, un efort). II. tr., refl. a cadea, a lasa sa cada la fund (substante solide in stare de suspensie sau dizolvare intr-un lichid care formeaza un sediment pe fundul vasului). III. intr. (jur.) a face o depozitie. (< lat. deponere, dupa fr. deposer)

GRUPA s. f. 1. mic colectiv de oameni subordonati unor forme organizatorice mai largi. ◊ (mil.) cea mai mica subunitate de instructie si lupta. ◊ unitate administrativa dintr-o intreprindere sau institutie, bazata pe specializare, pe diviziunea muncii. 2. subdiviziune in stiintele naturii, din elemente care prezinta caractere comune. ◊ (chim.) fiecare dintre cele noua subimpartiri ale sistemului periodic, cuprinzand elemente cu proprietati asemanatoare. ♦ ~ sangvina = fiecare dintre cele patru categorii in care se poate clasifica sangele, dupa insusirile antigenice conditionate genetic. 3. subdiviziune in cadrul sistemului morfologic cuprinzand elemente cu trasaturi comune. 4. totalitatea depozitelor sedimentare formate in timpul unei ere geologice. (< fr. groupe)

ROBOT (‹ fr.; {s} ceh. robota „munca”) s. m. Aparat automat al carui program contine un sistem complex de legaturi inverse (cu reactie) stabilite la anumite e*******i exterioare si care, ca urmare, este capabil de o serie de actiuni dirijate. El poate inlocui efortul uman, desi nu are, in cele mai multe cazuri, vreo asemanare cu omul sau sau un mod de functionare de tip uman. Termenul a fost preluat din piesa „R.U.R.” (1920) apartinand scriitorului ceh Karel Capek. In prezent se utilizeaza r. foarte performanti la fabricarea de automobile, asamblarea de avioane, realizarea de produse electronice sau executa unele lucrari in conditii periculoase pentru om. R. cu forma omeneasca sunt numiti androizi.

CONSILIU, consilii, s. n. 1. Colectiv organizat, cu sarcini de conducere, de administrare sau de avizare etc. a activitatii unei organizatii, firme, societati comerciale, institutii etc. ◊ Consiliu de stat = a) (in unele state) organ suprem al puterii de stat cu activitate permanenta; b) denumire data organului consultativ al sefului statului; organul suprem al jurisdictiei administrative; organul administrativ central. Consiliu de ministri = totalitatea ministrilor indeplinind functia de organ al puterii executive; guvern. Consiliu de familie = organ de tutela alcatuit din membrii familiei, care se pronunta asupra actelor unui membru al familiei lipsit de capacitatea de administrare a bunurilor sale. Consiliu stiintific = colectiv insarcinat cu indrumarea muncii stiintifice intr-o institutie de invatamant superior sau intr-un institut de cercetare. Consiliu redactional = organ consultativ de pe langa redactia unei edituri, format din specialisti apartinand domeniilor de activitate ale redactiei respective. 2. (Inv.) Sfat. – Din lat. consilium, fr. conseil.

SUFERI vb. 1. (inv. si pop.) a patimi. (De ce boala ~?) 2. v. chinui. 3. v. indura. 4. a patimi, (inv. si pop.) a se munci. (De multe a mai ~.) 5. v. suporta. 6. a incerca, a indura, a suporta. (A ~ multe nevoi.) 7. a suporta. (A ~ o condamnare.) 8. v. ingadui. 9. a suporta, (fig.) a inghiti, a mistui, (inv. fig.) a honipsi. (Nu-l poate ~.)

GRUPA s.f. 1. Mic colectiv de oameni subordonati unor forme organizatorice mai largi. ♦ (Mil.) Cea mai mica subunitate de instructie si de lupta. ♦ Unitate administrativa dintr-o intreprindere sau institutie, bazata pe specializare, pe diviziunea muncii. 2. Subdiviziune in stiintele naturii alcatuita din elemente care prezinta caractere comune. ♦ (Chim.) Fiecare dintre cele noua subimpartiri ale sistemului periodic, cuprinzand elemente cu proprietati asemanatoare. ◊ Grupa sanguina = fiecare dintre cele patru categorii in care se poate clasifica sangele. [< fr. groupe].

SANATORIU (‹ fr.; {s} lat. sanatorius „care vindeca”) s. n. Institutie medicala pentru tratamentul unor boli cronice (in special tuberculoza, afectiuni ale aparatului respirator, afectiuni neuropsihice), situate de obicei in locuri unde bolnavii pot beneficia de factori naturali de cura (conditii climatice favorabile, aerosoli, ape minerale, namoluri curative) in asociatie cu fizioterapie, alimentatie dietetica si regim special de tratament si odihna. Exista si s. pentru repaus si recuperare a capacitatii de munca sub supraveghere medicala. Printre cele mai cunoscute din Romania se numara s. de la Moroieni, Predeal, Techirghiol, Eforie, Mangalia. Sin. casa de sanatate.

CAPACITATE ~ati f. 1) Cantitate care poate incapea intr-un recipient. 2) tehn. Proprietate pe care o are un corp sau un sistem de a acumula o cantitate de materie sau de energie. ~ termica. ~ electrica. 3) Posibilitate de a realiza ceva intr-un domeniu de activitate; aptitudine; facultate. ~ de munca. 4) Proprietate de patrundere in esenta lucrurilor; competenta. [G.-D. capacitatii] /<fr. capacite, lat. capacitas, ~atis

VARIABIL, -A I. adj. 1. care variaza; schimbator. ◊ (despre cuvinte) care are forme flexionare, flexibil. ♦ capital ~ = parte a capitalului cheltuita pentru cumpararea fortei de munca. 2. (mat.) care variaza² (I, 2). II. s f. 1. (mat.) marime care ia succesiv diferite valori; element generic al unei multimi. 2. (inform.) element al limbajului formalizat reprezentand un nume care semnifica o clasa ai carei membri sunt denotatii sai posibili. 3. (stat.) caracteristica putand prezenta variatie de la un element la altul al unei colectivitati. (< fr. variable, lat. variabilis)

har (haruri), s. n. – Gratie divina. – Mar. hare. Ngr. χάρις (Roesler 578; DAR), in parte prin intermediul sl. chari. Sec. XVI. – Der. harnic, adj. (inv., recunoscator; capabil; activ, harnic), cu suf. -nic, ca puternic de la putere (dupa Cihac, II, 136, urmat de DAR; Densusianu, GS, I, 350; Candrea; Scriban, din sl. charinu, cf. bg. haren „frumos”, neharen „lenes”; dupa ipoteza gresita a lui Diculescu 180, in legatura cu suedezul arnig „harnic”); neharnic, adj. (inv., nedemn; lenes); harnici, vb. (a munci activ, a-si da silinta); harnicie, s. f. (capacitate, activitate, harnicie). Cf. harazi, haram.

PENSIE ~i f. 1) Asigurare materiala acordata cetatenilor care nu pot lucra. ~ de invaliditate. 2) Suma de bani platita lunar unei persoane pentru limita de varsta. ◊ ~ alimentara plata impusa prin lege unei persoane pentru intretinerea altei persoane. (de obicei, minora) A iesi (sau a scoate pe cineva) la ~ a iesi (sau a scoate pe cineva) din campul muncii la atingerea limitei de varsta. [G.-D. pensiei; Sil. -si-e] /<fr. pension, lat. pensio, ~onis

SCHIMB ~uri n. 1) Inlocuire a unui obiect sau a unei persoane prin alt obiect sau alta persoana. A face ~. Piesa de ~. ◊ Cu ~ pe rand. Casa de ~ casa unde se pot schimba banii unei tari pe banii alteia. 2) Cedare a unui lucru pentru a primi altul in loc (in urma unor negocieri). ~ de marfuri. ◊ Liber-~ comert exterior fara nici un fel de restrictii. In ~ drept compensatie.3) Persoana sau grup de persoane care, dupa un anumit interval de timp, inlocuiesc sau sunt inlocuite intr-o munca, prin alta persoana sau prin alt grup de persoane. ~ de zi. ~ de noapte. 4) Interval de timp cat lucreaza o asemenea persoana sau un asemenea grup. A lucra in trei ~uri. 5) fig. Generatie tanara care inlocuieste pe cei varstnici intr-o activitate. ~ de maine. 6) mai ales la pl. Lenjerie de corp care inlocuieste pe cea purtata; albituri de primeneala. 7) Transmitere cu caracter reciproc. ~ de pareri. ~ de experienta. /v. a schmba

SFERA s. f. 1. (geom.) suprafata ale carei puncte sunt egal departate de un punct dat (centru). ◊ obiect avand aceasta forma; glob. 2. regiunea cereasca unde se misca astrii; bolta cereasca. 3. (fig.) domeniu (limitat) in care exista, actioneaza sau se dezvolta cineva sau ceva; mediu (social). ♦ ~ de influenta = a) intindere, teritoriu, mediu etc. in cuprinsul caruia se exercita o anumita influenta; b) zona geografica sau grup de state asupra carora o anumita putere exercita o influenta economica, politica sau militara. 4. (log.) capacitatea de referinta a notiunii la ansamblul de indivizi care poseda insusirile reflectate in continutul ei; denotatie (1). 5. (ec.) a productiei materiale = totalitatea activitatilor, a ramurilor din cadrul economiei nationale in care se creeaza bunuri materiale; ~ neproductiva = totalitatea activitatilor, a sectoarelor din cadrul economiei nationale care consuma munca sociala, fara a crea bunuri materiale. (< fr. sphere, lat. sphaera, gr. sphaira)

CONFEDERATIE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Uniune de state sau de unitati terit., autonome sau independente, avind anumite organe centrale ale puterii de stat in comun (parlament, guvern, sef de stat etc.). Astfel de confederatii au fost: pina in 1848, Confederatia elvetiana; intre 1778 si 1787, S.U.A.; intre 1815 si 1866, Confederatia germana. Confederatia constituie, in general, o etapa de trecere spre constituirea unui stat federal si chiar unitar. 2. Denumire data unor asociatii de organizatii obstesti (ex. Confederatia Generala a Muncii din Franta).

RENTA, rente, s. f. Venit, profit regulat pe care il poate obtine un proprietar in virtutea dreptului sau de proprietate asupra unui teren, capital etc. (prin cedarea contra plata a dreptului de folosinta a acestora); dobanda produsa de o obligatiune. ◊ Renta viagera = suma de bani pe care o persoana se obliga s-o plateasca periodic alteia pe toata durata vietii acesteia. ♦ (Si in sintagma renta feudala) Plata (in munca, produse sau bani) la care era obligat iobagul fata de stapanul sau. – Din fr. rente.

EROU, eroi, s. m. 1. Persoana care se distinge prin vitejie si prin curaj exceptional in razboaie, prin abnegatie deosebita in alte imprejurari grele ori in munca. ◊ Erou al Muncii (Socialiste) = cea mai inalta distinctie in Republica Socialista Romania; persoana care a primit aceasta distinctie. ♦ Ostas cazut pe campul de lupta. 2. Personaj principal al unei opere literare. ♦ Personaj principal al unei intamplari; persoana care, intr-o anumita imprejurare, atrage atentia asupra sa. 3. (In mitologia greco-romana) Semizeu, persoana nascuta dintr-o zeitate si o fiinta pamanteana, inzestrata cu puteri supraomenesti sau care a devenit celebra prin faptele sale deosebite. – Din fr. heros, lat. heros.

A SE TINE ma tin intranz. I. 1) A sta prins (de ceva sau de cineva). ~ de copac. 2) A avea stabilitate; a nu cadea. Casa se mai ~. 3) A merge mereu in imediata apropiere (a cuiva sau a ceva). ~ de tata-sau. 4) A nu se indeparta (de ceva) conformandu-se. ~ de lege. II. (in imbinari) 1) (sugereaza ideea de indeletnicire) ~ de munca. ◊ ~ de ale sale a continua sa procedeze in felul sau. ~ de casa a duce o viata casnica; a nu fi usernic. ~ la distanta a) a merge la o oarecare departare dupa cineva sau dupa ceva; b) a fi putin sociabil. 2) (sugereaza ideea de dainuire a insusirii sau a imprejurarii exprimate de cuvantul din imbinare) ~ mandru. ◊ A nu se mai putea ~ pe picioare a) a fi cuprins de o mare slabiciune fizica; b) a fi beat. /<lat. tenere

EROU s.m. 1. (Ant.) Personaj mitologic nascut dintr-un muritor si o divinitate, inzestrat cu puteri supraomenesti si despre care se povesteau fapte marete; semizeu. ♦ (P. ext.) Denumire data de greci unor oameni deosebit de viteji, autori ai unor fapte marete. 2. Persoana vestita prin forta, vitejia si biruintele sale in razboaie, in lupte; personalitate distinsa prin faptele sale marete. ♦ Ostas cazut pe campul de lupta. 3. Persoana deosebita prin calitatile sale morale si prin actiunile sale marete; om care se distinge in mod special intr-un anumit domeniu. ◊ (In trecut) Erou al muncii (socialiste) = titlu de inalta distinctie acordat de stat persoanelor care se deosebesc printr-o munca de valoare exceptionala pentru societate; persoana care a primit acest titlu. 4. Personaj principal al unei intamplari. [< lat. heros, cf. fr. heros].