INCONTESTABIL, -A, incontestabili, -e, adj. Care nu poate fi contestat, care nu poate fi pus la indoiala; de netagaduit, indiscutabil, sigur, necontestabil. ♦ (Adverbial) Fara indoiala, fara discutie, indiscutabil. – Din fr. incontestable.

TAGADUIT, -A, tagaduiti, -te, adj. Care poate fi pus la indoiala, contestat. – V. tagadui.

INCONTESTABIL ~a (~i, ~e) Care nu poate fi contestat, pus la indoiala; de netagaduit; sigur; cert; neindoielnic; indubitabil. [Sil. -tes-ta-] /<fr. incontestable

INDUBITABIL ~a (~i, ~e) Care nu poate fi pus la indoiala; de netagaduit; cert; sigur; incontestabil; neindoielnic. /<fr. indubitable, lat. indubitabilis

IRECUZABIL ~a (~i, ~e) 1) Care nu poate fi respins. 2) Care nu poate fi contestat, pus la indoiala. Dovada ~a. /<fr. irrecusable, lat. irrecusabilis

IREFRAGABIL, -A, adj. Care nu poate fi contrazis, pus la indoiala; indiscutabil. (din fr. irrefragable, lat. irrefragabilis)

AUTENTIC, -A, autentici, -ce, adj. Care este conform cu adevarul, a carui realitate nu poate fi pusa la indoiala; recunoscut ca propriu unui autor sau unei epoci. ♦ (Despre acte) Intocmit cu toate formele legale. [Pr.: a-u-] – Din fr. authentique, lat. authenticus.

SCEPTICISM s. n. 1 Conceptie care pune la indoiala posibilitatea cunoasterii veridice a realitatii lumii exterioare sau, in general, a oricarei cunostinte certe, punand accentul pe caracterul relativ incomplet si imprecis al acesteia. 2 Atitudine de neincredere, de indoiala fata de cineva sau de ceva. – Din fr. scepticisme.

SUSPECTA, suspectez, vb. I. Tranz. A banui pe cineva de ceva rau, a socoti drept suspect; a pune la indoiala ceva. – Din fr. suspecter.

NETAGADUIT, -A, netagaduiti, -te, adj. Care nu se (poate) pune la indoiala, care nu se mai discuta (atat este de evident); neindoios, indiscutabil, incontestabil, necontestat; p. ext. cert, categoric. – Ne- + tagaduit.

DECLINA, declin, vb. I. 1. Tranz. A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Rar; in expr.) A-si declina numele, calitatea etc. = a-si spune numele, calitatea etc.; a se prezenta. 3. Tranz. A refuza sa-si asume o sarcina, o raspundere, o functie, a nu vrea sa solutioneze un litigiu etc. 4. Tranz. A pune la indoiala, a nu admite, a nu recunoaste competenta cuiva sau a ceva. 5. Intranz. (Rar; despre astri) A cobori spre asfintit; a apune, a scapata. – Din fr. decliner, lat. declinare.

A CONTRAZICE contrazic tranz. 1) (persoane) A intrerupe, exprimand o opinie contrara; a contra. 2) (declaratii, fapte, fenomene) A pune la indoiala; a considera ca fiind discutabil. /contra- + a zice

A DECLINA¹ declin tranz. 1) (substantive, adjective, pronume, numerale, articole) A trece prin cazuri si numere schimband forma. 2) inv. (nume de persoana) A face sa fie cunoscut; a prezenta; a recomanda. 3) (sarcini, propuneri) A supune unei solutionari negative; a respinge. 4) (functii) A refuza de a-si asuma. 5) A pune la indoiala; a considera ca fiind nesigur. /<fr. decliner, lat. decli-nare

A DENEGA deneg tranz. inv. 1) (fapte, fenomene, afirmatii) A declara ca neadevarat; a tagadui; a nega; a contesta; a dezminti. 2) (drepturi ale unei persoane) A pune la indoiala. /<lat., it. denegare, fr. denier

A DEZICE dezic tranz. (adevaruri, fapte, fenomene) A pune la indoiala. /<fr. dedire

DISCUTIE ~i f. 1) Schimb de pareri referitor la o chestiune in vederea unei hotarari; dezbatere. ◊ Fara ~ fara a se pune la indoiala; in mod obligatoriu. 2) Schimb de vorbe sau de idei pe cale orala; dialog; convorbire. 3) Schimb de pareri contradictorii. [Art. discutia; G.-D. discutiei; Sil. -ti-e] /<fr. discussion

SCEPTICISM n. 1) Conceptie care pune la indoiala posibilitatea cunoasterii lumii obiective. 2) Atitudine de neincredere, de indoiala fata de ceva. /<fr. scepticisme, lat. scepticismus

TEODICEE f. Doctrina filozofico-religioasa conform careia lumea este o creatie perfecta a divinitatii, iar raul are cu totul o alta origine decat cea divina si existenta lui nu poate pune la indoiala bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu. /<fr. theodicee

argos adj. – Oprit, suspendat. Ngr. [ίερεύς] ἀργός „[preot] care nu are de lucru”, cf. bg. argosvam „a suspenda”. – Der. argosi, vb. (a pune la indoiala).

supsona, supsonez, vb. I (inv.; despre sentimente) a pune la indoiala.

coif (coifuri), s. n. – Casca, coif. Lat. tirzie cofea (Diez, I, 148; Diez, Gramm., I, 172; puscariu 393; REW 2024; DAR), probabil in legatura cu cofa; cf. it. (s)cuffia, fr. coiffe, prov. coifa, sp. (es)cofia, port. coifa. Cf. si scufie. Unii cercetatori pun la indoiala aceasta der. si considera cuvintul ca neol. (Cihac, II, 697; lipseste in Candrea-Dens.). Apare din sec. XVI. – Der. incoifa, vb. (a pune coif).

SUSPECTA vb. I. tr. A banui pe cineva de ceva (rau). ♦ A se indoi de ceva, a pune la indoiala ceva. [< fr. suspecter].

AUTENTIC, -A adj. a carui autoritate sau realitate nu poate fi pusa la indoiala; recunoscut ca propriu unui autor, unei epoci; real, veridic; original; necontrafacut. ◊ (despre acte) intocmit cu toate formele legale. (< fr. authentique, lat. authenticus)

DUBITA vb. I. intr. a se indoi; a sta la indoiala, a sovai. II. tr. (rar) a pune la indoiala. (< lat. dubitare)

MEFIA vb. refl. a nu avea incredere (in); a pune la indoiala, a suspecta. (< fr. mefier)

NOVATIANISM s. n. doctrina a lui Novatian (sec. V-VIII), care punea la indoiala bunatatea lui Dumnezeu si dovedea un rigorism excesiv, considerand ca pacatul abjurarii credintei nu poate fi iertat. (< fr. novatianisme)

SUSPECTA vb. tr. a banui pe cineva de ceva (rau). ◊ a se indoi de ceva, a pune la indoiala; suspiciona. (< fr. suspecter)

AUTENTIC, -A, autentici, -e, adj. A carui autoritate sau realitate nu poate fi pusa la indoiala; recunoscut ca propriu unui autor sau unei epoci. ♦ (Despre acte) Intocmit sau investit cu toate formele legale. [Pr.: a-u-] – Fr. authentique (lat. lit. authenticus).

SE NON E VERO E BEN TROVATO (it.) daca nu e adevarat e bine gasit – Giordano Bruno, „Gli eroici furori”. Mod de a pune la indoiala veracitatea unei informatii sau a unei legende, admitand totodata ca e adecvata.

indoiala, indoieli, s. f. 1. Neincredere; ezitare, sovaiala; indoire. ◊ Loc. adv. Fara indoiala = desigur, neaparat. ◊ Expr. A cadea la indoiala = a incepe sa se indoiasca de ceva, a fi nesigur. A pune (ceva) la indoiala = a se indoi (III) de ceva. 2. (Rar) indoire (a corpului). [Pr.: -do-ia-] – Indoi + suf. -eala.

SCEPTIC¹ ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de scepticism; propriu scepticismului. 2) si substantival Care nu are incredere in nimic; care pune totul la indoiala; neincrezator; incredul. /< sceptique

prepune (prepun, prepus), vb. – 1. A antepune. – 2. A prezenta, a supune. – 3. A suspecta, a banui, a se indoi. – 4. A traduce, a talmaci. – 5. A copia. Lat. praepōnere (puscariu 1376; Candrea-Dens., 1464; Tiktin). Cuvint inv., se foloseste azi cu sensul 3. – Der. prepus, s. n. (suspiciune, indoiala); prepuelnic (var. prepuitor),adj. (suspicios). Cf. pune.

INTREBARE, intrebari, s. f. Actiunea de a (se) intreba. ◊ Semnul intrebarii = semn de punctuatie care se pune la sfarsitul unui enunt interogativ. ♦ Problema, chestiune. ♦ indoiala, incertitudine. – V. intreba.

CICA adv. (Pop. si fam.; cu valoare de verb unipersonal sau impersonal). 1. (preceda o afirmatie pusa pe socoteala altora) (Se) spune ca... (lumea) zice ca..., dupa cum (se) crede. 2. (Indica un sentiment de mirare sau de indoiala) Daca poate fi cu putinta! auzi! ♦ Nici mai mult, nici mai putin. Mai mult decat atata. 3. (Povestitorul admite ce se spune, dar e convins ca nu este asa) Chipurile, vorba vine! vorba sa fie! – Din [se zi]ce ca.

REZERVA s.f. 1. Cantitate (de bunuri) pusa deoparte pentru a fi folosita mai tarziu; depozit. ◊ Rezerva succesorala = parte dintr-o avere succesorala de care testatorul nu poate dispune liber, fiind rezervata de drept unor anumiti mostenitori. ♦ (Fig.; mai ales la pl.) Posibilitati. ◊ Rezerve interne = totalitatea posibilitatilor existente intr-o intreprindere, a caror descoperire si folosire permit realizarea unor cantitati sporite de produse. ♦ Cantitate de substante minerale utile continute intr-un zacamant. 2. Camera de spital unde se interneaza un singur bolnav. 3. Parte din armata chemata sub arme numai in timp de razboi sau in mod exceptional in timp de pace; trupe neangajate in lupta, pastrate pentru a interveni la nevoie. ♦ (Sport) Jucator care poate inlocui la nevoie pe unul dintre jucatorii angajati in competitie. 4. Motiv de indoiala, obiectie. ◊ Fara rezerva = fara retinere, in intregime. ♦ (Fig.) Prudenta, cumpatare, masura; discretie; (p. ext.) raceala, indiferenta, jena. [< fr. reserve < reserver – a pune deoparte].

CUI, cuie, s. n. 1. Piesa mica, cilindrica sau in patru muchii, de metal sau de lemn, turtita la un capat si ascutita la celalalt, cu care se fixeaza intre ele diferite piese, care se bate in zid sau in lemn pentru a servi ca suport etc. ◊ (Tehn.) Cui spintecat = piesa de siguranta formata dintr-o bucata de sarma indoita, cu un ochi la un capat, care impiedica desfacerea piulitelor. ◊ Expr. Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rau face sa uiti raul anterior. (Fam.) A face (sau a taia) cuie = a simti frigul, a dardai de frig. A-i intra cuiva un cui in inima = a se strecura in sufletul cuiva o teama, o banuiala, o indoiala, o grija etc. Cuiul lui Pepelea = drept abuziv pe care si-l ia cineva, legandu-se de un pretext, pentru a stingheri pe altul. ♦ Cuier simplu de perete. ◊ Expr. A-si pune pofta in cui = a renunta la o dorinta, la un lucru ravnit. 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemanatoare ca forma cu un cui (1). – Lat. cuneus.

CUMPANI, cumpanesc, vb. IV. 1. Tranz. A cantari (cu cumpana). ♦ A aprecia greutatea sau alte calitati ale unui obiect. 2. Tranz. A pune in stare de echilibru; a echilibra. 3. Refl. si tranz. A (se) clatina, a (se) legana. 4. Tranz. si intranz. Fig. A cantari cu mintea, a chibzui, a socoti. ♦ Refl. A sta la indoiala inainte de a lua o hotarare; a sovai. 5. Refl. Fig. A lua o hotarare; a se decide. 6. Tranz. Fig. (Reg.) A indemna, a sfatui. 7. Tranz. Fig. A fi mai presus de...; a intrece; a precumpani. – Din cumpana.

DILI, dilesc, vb. IV. (Arg.) 1. Tranz. A lovi, a bate. 2. Tranz. A fura, a sterpeli. (etim. neclara; prob. din gr. δηλέομαι (= a lovi), prin interm. tig.; se poate de asemenea pune in leg. cu tig. da-, part. dilo (= a da) (Graur, Juilland); provine, cu prob. mai mare, din sl. deliti (= a imparti, a distribui) (cf. deli); acceptia 2. se justifica fara nici o indoiala din expresia a da o lovitura; der. dileala)

SIGUR² ~a (~i, ~e) 1) Care nu provoaca indoiala; neindoielnic; cert; incontestabil. Victorie ~a. 2) Care este incredintat, convins. ~ de reusita. ◊ A fi ~ de cineva (sau de ceva) a avea incredere deplina in cineva (sau in ceva). 3) Care este de nadejde; pe care te poti bizui. Adapost ~. ◊ A fi in maini ~e (a fi) in maini de nadejde. A pune pe cineva (sau ceva) la loc ~ a ascunde pe cineva (sau ceva) intr-un loc unde nu exista nici o primejdie. A merge la ~ a actiona fara gres. Mana ~a mana ferma, nesovaielnica. 4) Care produce efectul dorit; cu actiune pozitiva; eficace. Remediu ~. /<ngr. sighuros

INDOI, (I) indoi, (II, III) indoiesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A strange in doua o stofa, o hartie, un material etc.; a strange ceva de doua sau de mai multe ori (punand marginile una peste alta). 2. Tranz. si refl. A face sa devina sau a deveni curb; a (se) incovoia, a (se) apleca, a (se) inclina. ♦ Refl. (Despre oameni) A se garbovi. II. Tranz. 1. A mari ceva de doua ori; a dubla; p. ext. a inmulti, a mari (de un numar oarecare de ori). 2. A amesteca (in parti egale) un lichid cu altul; a subtia. III. Refl. A fi nesigur in parerea sa, a sta la indoiala; a nu avea incredere (in cineva sau in ceva). – In + doi.

REZERVA s. f. 1. cantitate (de bunuri) pusa deoparte pentru a fi folosita mai tarziu; depozit. ♦ (jur.) ~ succesorala (sau legala) = parte dintr-o avere succesorala de care testatorul nu poate dispune liber, rezervata de drept unor anumiti mostenitori. ◊ (fig.; pl.) posibilitati. ◊ cantitate de substante minerale utile intr-un zacamant. 2. camera de spital unde se interneaza un singur bolnav. 3. parte din armata chemata sub arme numai in timp de razboi sau in mod exceptional in timp de pace; trupe neangajate in lupta, pastrate pentru a interveni la nevoie. ◊ (sport) jucator care poate inlocui la nevoie pe unul dintre jucatorii angajati in competitie. 4. motiv de indoiala, obiectie. ♦ fara ~ = fara retinere, in intregime. ◊ (fig.) prudenta, cumpatare, masura; discretie. (p. ext.) raceala, indiferenta. (< fr. reserve)