I¹ s. m. invar. A unsprezecea litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (cea mai inchisa (8) vocala, nerotunjita (2), din seria anterioara (3)). ◊ Expr. A (nu) pune punctul pe i = a (nu) reda esentialul intr-o discutie, a (nu) sublinia faptele semnificative.

PUNCT, puncte, s. n. I. 1. Semn grafic mic si rotund, asemanator cu o intepatura de ac, folosit ca semn de punctuatie, pentru a indica pauze intre propozitii sau fraze independente, pentru prescurtarea unui cuvant sau care se pune deasupra literelor „i”, „j” etc. ◊ Doua puncte = semn de punctuatie constand din doua puncte (I 1) asezate unul deasupra altuia, folosit pentru a arata ca urmeaza o vorbire directa, o enumerare, o explicare sau o concluzie. Punct si virgula = semn de punctuatie constand dintr-un punct (I 1) asezat deasupra unei virgule, folosit pentru a desparti partile componente ale unei perioade. Puncte de suspensie sau puncte-puncte = semn de punctuatie constand din trei (sau mai multe) puncte (I 1) asezate in linie orizontala, folosit pentru a arata o intrerupere in sirul gandirii, al actiunii sau o omisiune dintr-un text reprodus. ◊ Expr. A pune punctul pe i = a preciza ce este esential intr-o chestiune, a trage concluzia. ♦ Fig. (Cu valoare de interjectie) Gata! destul! 2. Semn conventional in forma de punct (I 1), care indica pe o harta asezarile omenesti, care marcheaza zarurile, piesele de domino etc. sau care este pus la dreapta unei note muzicale pentru a-i prelungi durata cu inca o jumatate din valoarea ei. 3. Punct (I 1) folosit in matematica, indicand efectuarea unei inmultiri. 4. Fel de a coase, de a broda, de a croseta; model de cusatura, de broderie etc. 5. (In sintagma) Punct tipografic = unitate de masura pentru lungime, folosita in tipografie, 0,376 mm. 6. Ceea ce se vede foarte mic din cauza departarii. ♦ Pata mica, rotunda, detasata pe un fond de alta culoare. 7. (In sintagma) Punct de ochire = locul din tinta in care tragatorul potriveste precis linia de ochire. II. 1. Figura geometrica plana fara nici o dimensiune (reprezentata prin partea comuna a doua linii care se intalnesc). ♦ Loc determinat pe o lungime, pe o suprafata, in spatiu. ◊ Punct medical (sau sanitar) = serviciu medical organizat in fabrici, uzine, santiere etc. 2. Valoare a unei marimi, mai ales temperatura la care se produce un anumit fenomen. Punct de topire. III. 1. Parte determinata in cadrul unei actiuni, al unei discutii, al unei probleme etc. ◊ Expr. Punct de onoare = lucru, chestiune care angajeaza prestigiul, autoritatea, onoarea cuiva. Punct de plecare (sau de pornire) = a) locul de unde pleaca cineva; b) inceputul unei lucrari, al unei actiuni. A fi pe punctul de a... = a fi gata de a..., a fi pregatit sa... Punct de vedere = aspectul sub care cineva priveste o problema sau atitudinea pe care o are fata de ea; mod de a gandi. Din punct de vedere = in privinta..., sub raportul... Din punct in punct sau punct cu punct = amanuntit, detaliat, pe larg. A pune (ceva) la punct = a) a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a-l face sa functioneze in conditiile dorite; b) a aranja, a potrivi lucrurile asa cum trebuie, fara a neglija nici un amanunt; a restabili adevarul. A fi pus la punct = a fi aranjat, bine imbracat. A pune pe cineva la punct = a arata cuiva ce se cuvine si ce nu, a da cuiva o lectie de buna-cuviinta. 2. Moment, stadiu, faza, etapa de dezvoltare. ◊ Loc. adv. Pana la un (sau la acest) punct = pana la o anumita limita sau etapa; intr-o anumita masura. ◊ Expr. Pana la ce punct = in ce masura, pana unde... Punct mort = situatie fara iesire. ♦ (Adverbial) Exact, precis, fix. IV. Unitate de masura luata ca baza de clasificare, in special la sporturi. ♦ Unitate de masura pentru indicarea situatiei participantilor la unele jocuri (zaruri, carti, biliard etc.). ♦ Unitate de masura pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursa. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei cartele pentru rationalizarea anumitor produse industriale; tichet detasat dintr-o astfel de cartela. ◊ Loc. adj. si adv. Pe puncte = a) pe baza dreptului conferit de cartela; rationalizat; b) fig. fara a avea pregatirea corespunzatoare functiei pe care o ocupa. – Din lat. punctum (cu unele sensuri dupa fr. point).

PUNCT s. n. 1. element fundamental in geometrie, reprezentat de intersectia a doua linii. ◊ punct de incidenta = locul in care raza incidenta intalneste raza reflectata. ◊ semn mic si rotund ca o impunsatura de ac. ◊ a pune punctul pe i = a ataca esentialul intr-o problema, a spune ce era mai important. 2. loc determinat in spatiu, in care se afla sau se intampla ceva. ◊ punct medical = serviciu medical organizat cat mai aproape de locul de munca (uzina, santier etc.). ◊ loc pe un aerodrom unde sta echipa de elevi repartizati pentru zbor aceluiasi instructor. ◊ punct c******l = fiecare dintre cele patru directii principale ale orizontului, considerate in raport cu axa polilor; punct de aplicatie = locul delimitat de pe cuprinsul unui corp asupra caruia se exercita o forta. 3. loc, regiune, parte. 4. valoare a unei marimi la care se produce un fenomen specific. ◊ punct critic = stare critica; punct mort = a) moment in care o piesa a unui mecanism isi inceteaza miscarea; b) momentul cand organismul sportivului, in timpul unei competitii, din cauza suprasolicitarii, nu mai raspunde cu promptitudine cerintelor. 5. unitate numerica luata ca baza de clasificare, in special in sport, in jocuri de societate etc. 6. semn de punctuatie mic si rotund (.) care se pune la sfarsitul unui enunt pentru a marca o pauza, o abreviere sau, in matematica, dupa o cifra, insemnand efectuarea unei inmultiri etc. ◊ punct de ochire = locul din tinta in care tragatorul potriveste linia de ochire; punct tipografic = unitate de masura a lungimii folosita pentru materialul tipografic, egala cu 0,376 mm. ◊ pata mica rotunda pe un fond alb de culoare. 7. model al unei broderii, dantele, cusaturi etc. 8. parte, diviziune, fragment dintr-un intreg; capitol; paragraf. 9. chestiune, problema. ◊ punct de vedere = aspectul sub care este privita o problema, mod de gandire, parere; punct de onoare = ceea ce constituie mandria cuiva, angajeaza onoarea acestuia; a fi pe punctul de a... = a fi gata sa... 10. aspect, ipoteza, situatie; faza, treapta, perioada. ◊ a pune ceva la punct = a) a regla, a repara ceva; b) a aranja lucrurile cum trebuie; a pune pe cineva la punct = a-i da cuiva o lectie de buna cuviinta, a admonesta. (< lat. punctum, dupa fr. point)

I s. m. invar. 1. A unsprezecea litera a alfabetului limbii romane; sunetul notat cu aceasta litera (vocala cea mai inchisa, nerotunjita, din seria anterioara). ◊ Expr. A pune punctul pe i = a reda esentialul intr-o discutie, a sublinia concluzia, faptele semnificative. 2. (LOG.) Simbol pentru judecata particular-afirmativa. 3. Cifra romana avand valoarea unu (1). 4. Simbol chimic pentru iod.

EXpunctIUNE, expunctiuni, s. f. Terminare, incheiere. ♦ Marcare a unei anulari printr-un punct (pus deasupra sau dedesubtul unei litere, unui cuvant etc.); scoatere a unor cuvinte, litere etc. dintr-un text. [Pr.: -ti-u-] – Din lat. expunctio, -onis, fr. exponction.

EXpunctIUNE s.f. (Filol.) Terminare, incheiere. ♦ Marcare printr-un punct (pus deasupra sau dedesubtul unei litere, unui cuvant etc.) a unei anulari; scoatere a unor cuvinte, litere etc. dintr-un text. [< lat. expunctio, cf. fr. exponction].

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura (si nasul). ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. (Fam.) A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie, si unde nu trebuie. (Fam.) A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; varf; partea din fata a unui vehicul cu tractiune mecanica. Botul cizmei. Botul automobilului. Botul locomotivei. – Et. nec.

UNGHIE, unghii, s. f. 1. Lama cornoasa care creste pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la maini si de la picioare, la om. ♦ Expr. A reteza (sau a taia) cuiva din unghii = a infrana obraznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia in gat = a constrange pe cineva sa raspunda urgent unei obligatii. A-si pune unghia in gat = a face orice pentru atingerea unui scop. A-si arata unghiile a deveni agresiv. ♦ Substanta cornoasa formata la varfurile degetelor de la picioarele animalelor si pasarilor; p. ext. gheara. 2. Compuse: unghia-gaii sau unghia-gainii = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina intinsa pe pamant, cu flori galbene-verzui, dispuse in ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-pasarii = planta erbacee cu flori albastre si cu petala inferioara prelungita in forma de pinten, patata cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele doua instrumente, in forma de parghie, pentru ridicat si lasat cosul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).

MESTERI, mesteresc, vb. IV. Tranz. 1. A executa, a face, a lucra; a prelucra. ♦ Tranz. si intranz. A lucra, a munci (cu pricepere) pentru a realiza ceva. 2. A pune la punct, a potrivi, a aranja, a repara, a mestesugi. – Din mester.

NAS², -A, nasi, -e, s. m. si f. 1. Persoana care tine in brate pruncul in timpul botezului, devenind astfel ruda cu familia respectiva. ◊ Expr. A fi nasul cuiva = a sti sa potoleasca, sa faca inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a invata pe cineva minte. A-si gasi nasul = a da de o persoana care stie sa puna la punct (pe cineva), sa struneasca (pe cineva). 2. Nun(a). [Var.: (inv. si pop.) nanas, -a, (Inv. si reg.) nanas, -a s. m. si f.] – Nun + suf. -as.

REGULA, r*****z, vb. I. Tranz. 1. A pune in ordine, a aranja, a randui; a sistematiza. ♦ Spec. A pune la punct un mecanism, a face sa functioneze regulat; a repara. ♦ Spec. A regla, a potrivi. 2. Fig. (Fam.) A pune pe cineva la punct, a-l invata minte, a-i da o lectie, a-l reduce la tacere. – Din lat., it. regulare.

REGULARISI, regularisesc, vb. IV. Tranz. (Inv.) A regula. ♦ Fig. A da o lectie cuiva, a pune la punct pe cineva. – Regula + suf. -arisi.

A ARANJA ~ez tranz. 1) A pune intr-o anumita ordine; a ordona; a orandui; a dispune; a aseza. ~ lucrurile. 2) (aparate, mecanisme, automobile etc.) A face sa functioneze in conditii bune. 3) (afaceri, probleme etc.) A aduce la conditiile cerute printr-un acord mutual. 4) (persoane) A pune la punct. 5) (persoane) A desemna intr-un post sau intr-o functie buna; a aseza. 6) (fapte, stari de lucruri etc.) A satisface in toate privintele. 7) (piese muzicale) A prelucra pentru a fi interpretat de instrumente sau pentru voce. 8) A face sa se aranjeze. /<fr. arranger

A ASEZA asez tranz. 1) A face sa se aseze. 2) A pune intr-o anumita ordine; a ordona; a orandui; a dispune; a aranja. ~ cartile pe polita. 3) A desemna intr-un post sau intr-o functie buna; a aranja. 4) fam. (persoane) A pune la punct; a aranja. 5) pop. A gati din timp; a pune la cale. ~ o petrecere. /<lat. assediare

COJOC ~oace n. Haina taraneasca de iarna, lunga, facuta din piele de oaie cu mitele inauntru. ◊ A-si teme ~ocul a nu intreprinde nimic riscant; a manifesta prudenta. A-si intoarce ~ocul pe dos (sau pe partea cealalta) a) a exprima pareri contrare celor de mai inainte; b) a trata pe cineva cu asprime (nu cu bunavointa de altadata). A avea (sau a gasi) ac de ~ocul cuiva a dispune de mijloace sau a afla calea pentru a pune la punct pe cineva. /<sl. kozuhu

A DREGE dreg tranz. 1) (obiecte stricate, defectate) A repune in functiune; a repara; a tocmi. ◊ A-si ~ gustul a lua ceva in gura pentru a face sa dispara un gust neplacut. A-si ~ glasul (vocea) a tusi usor pentru a-si limpezi vocea. 2) fig. A modifica in bine; a corecta; a corija. 3) A intocmi cu indemanare, aranjand si potrivind. 4) (bucate, bauturi) A imbunatati la gust prin adaugarea condimen-telor. 5) fig. (bauturi) A turna in pahare; a umple paharele. 6) pop. (persoane) A invata minte; a pune la punct. 7) fam. (obrajii) A colora cu fard (pentru a da un aspect placut). /<lat. dirigere

A GASI ~esc tranz. 1) (fiinte, lucruri etc.) A scoate la iveala cautand sau din intamplare; a descoperi; a afla. ~ strada. A-i ~ acasa. ◊ A-si ~ nasul (sau popa) a da peste omul care poate sa-l puna la punct. A nu-si ~ locul a fi foarte ingrijorat. A-si ~ sa... a-i veni pe neasteptate sa...; a-l apuca sa... 2) A obtine in urma unui efort; a dobandi. ~ un apartament bun. 3) (despre suferinte fizice sau despre moarte) A cuprinde brusc; a lua pe neasteptate; a surprinde. 4) A socoti de cuviinta; a crede. El ~este ca lucrarea poate fi publicata. 5) A descoperi prin munca creatoare; a inventa; a nascoci. ~ rezolvarea problemei. ~ un pretext. 6) A putea sa aiba la dispozitie. ~ timp. ~ o ocazie. 7) (fiinte, obiecte) A vedea intr-o anumita stare sau situatie. Am gasit usa incuiata. L-am gasit dormind. /<sl. gasiti

NAS ~a (~i, ~e) m. si f. 1) (in ritualul crestin) Persoana care participa la oficierea botezului tinand pruncul in brate. ◊ A fi ~ul cuiva a-i veni cuiva de hac. A-si gasi ~ul a da peste omul care poate pune la punct pe cineva. 2) Persoana care a fost nun in timpul oficierii unei casatorii. /nun + suf. ~as

RESPECT respecte n. Sentiment sau atitudine de inalta stima fata de o persoana; cinste; consideratie; deferenta. ◊ A pune pe cineva la respect a face pe cineva sa se poarte respectuos; a pune la punct pe cineva. A tine pe cineva la respect (sau la distanta) a nu-i permite cuiva sa se poarte prea familiar. Cu tot respectul (sau respectele mele) formula de salut, exprimand o deosebita consideratie. /<fr. respect, lat. respectus

A RODA ~ez tranz. 1) (sisteme tehnice noi, automobile noi) A supune rodajului. 2) fig. (lucruri, actiuni noi) A pune la punct prin incercari, prin repetare deasa. /<fr. roder

UMLAUT n. 1) (in limbile germanice) Modificare a timbrului vocalelor „a”, „o”, „u” sub influenta vocalei „i” din silaba urmatoare (prin asimilare regresiva). 2) Semn grafic (doua puncte orizontale) pus deasupra vocalelor care au suferit acest fenomen. /<germ. Umlaut

FOCALIZARE s.f. Actiunea de a focaliza si rezultatul ei; focalizatie. ♦ Concentrarea intr-un focar a razelor de unde sau de particule in miscare; focusare. ♦ Operatia de punere la punct a unui instrument optic, astfel ca imaginea sa fie vazuta clar. [< focaliza].

pontos, pontoasa, adj. (reg.) 1. punctual, exact; prompt. 2. (despre lucruri) bine facut, pus la punct, reusit.

ORDONAT, -A adj. Dispus, asezat in ordine. ♦ Bine ingrijit, pus la punct. [< ordona].

REGULA vb. I. tr. A aranja, a pune in ordine, a orandui. ♦ A repara, a pune la punct, a regla (un aparat etc.). [< lat. regulare].

FOCALIZARE s. f. actiunea de a focaliza. ◊ concentrarea intr-un focar a razelor de unde sau de particule in miscare; focalizatie, focusare. ◊ operatia de punere la punct a unui instrument optic, astfel ca imaginea sa fie vazuta clar. (< focaliza)

ORDONAT, -A I. adj. dispus, asezat in ordine. ◊ bine ingrijit, pus la punct. ♦ (mat.) multime ~a = multime cu ordine bine determinata de dispunere a elementelor componente. II. s. f. a doua coordonata (cea verticala) a unui punct dintr-un sistem rectangular. ◊ inaltimea unui punct de pe traiectoria unui proiectil in raport cu linia de ochire. (dupa fr. ordone)

TIP-TOP adj. inv. (fam.) elegant, pus la punct. (< germ. tipptopp, engl. tiptop)

meremet (meremeturi), s. n. – Reparatie, preparare, punere la punct, reglare. – Mr. mirimete, megl. mirimet. Tc. meremet (Seineanu, II, 257; Meyer 263; Lokotsch 1407; Ronzevalle 159), cf. ngr. μερεμέτι, alb., bg. meremet. – Der. meremetisi, vb. (a repara, a regla), cf. ngr. μερεμετίζω (din ngr. dupa Galdi 209); meremetiseala, s. f. (reparatie).

BORDET [borde], Jules (1870-1961), microbiolog belgian. Impreuna cu O. Gengou, a descoperit bacilul tusei convulsive. A pus la punct metoda de imunizare impotriva acestei boli si a elaborat reactia de fixare a complementului, utilizata apoi la depistarea s*********i (reactia B.-Wassermann). Premiul Nobel (1919).

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura si nasul. ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea inca un pahar, in picioare, la plecare; a bea ceva la repezeala. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tacere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se sterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit sa renunte (la ceva). A se intalni (cu cineva) bot in bot = a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. A se pupa bot in bot cu cineva = a trai in mare prietenie cu cineva. A-si baga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca in toate, si unde trebuie si unde nu trebuie. A da (cuiva) peste bot = a dojeni aspru pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supara, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascutita sau lunguiata a unui obiect; capat, varf. Botul cizmei.

ROHRER, Heinrich (n. 1933), fizician elvetian. A pus la punct primul microscop cu baleiaj (1978), utilizand efectul tunel. Premiul Nobel pentru fizica (1986), impreuna cu G. Binnig si E. Ruska.

SANIELEVICI 1. Simion S. (1870-1963, n. Botosani), matematician roman. Acad. (1948), prof. univ. la Iasi. Lucrari in domeniul ecuatiilor diferentiale si integrale („Ecuatii diferentiale ale coardelor si membranelor vibrante”) si al mecanicii. Manuale universitare („”Curs de mecanica rationala„). 2. Alexandru S. (1899-1969, n. Bucuresti), Fiul lui S. (1). M. coresp. al Acad. (1955), prof. univ. la Bucuresti. Lucrari in domeniul radioactivitatii si al fizicii nucleare (”Radioactivitatea. Fenomene si legi generale„, ”Structura nucleului atomic si tranzactiile radioactive„). A pus la punct masurarea dozelor de energie inalta, cu aplicatie in tratamentul tumorilor maligne.

TREMA ~e f. Semn grafic reprezentat prin doua puncte care, fiind puse orizontal deasupra unei vocale, indica pronuntarea separata de vocala precedenta sau o modificare in pronuntarea ei. /<fr. trema

punctA vb. I. tr. 1. A insemna, a presara cu puncte; (gram.) a pune semne de punctuatie. ♦ (Tehn.) A marca o piesa cu ajutorul punctatorului. 2. (Fig.) A sublinia, a marca, a accentua. 3. (Sport) A insemna punctele unei partide sau ale unei etape. [Var. punta vb. I. / dupa fr. ponctuer, pointer].

NUMITOR s.m. (Mat.) Termen al unei fractii, scris sub linia de fractie, care arata in cate parti a fost impartit intregul. ◊ A aduce la acelasi numitor = a face ca doua sau mai multe fractii sa aiba acelasi numitor; (fig.) a pune de acord puncte de vedere diferite. [< numi + -tor, dupa fr. denominateur].

NUMITOR s. m. termen al unei fractii, sub linia de fractie, indicand in cate parti a fost impartit intregul. ◊ a aduce la acelasi ~ = a face ca doua sau mai multe fractii sa aiba acelasi numitor; (fig.) a pune de acord puncte de vedere diferite. (< numi + -tor)

RETEZA, retez, vb. I. Tranz. 1. A taia transversal si complet, cu o singura taietura, un obiect sau o parte a corpului unei fiinte. ◊ Expr. A-i reteza (cuiva) unghiile = a face (pe cineva) inofensiv; a pune (pe cineva) la punct. A-l reteza (pe cineva) scurt sau a i-o reteza (cuiva) = a-i limita (cuiva) pretentiile; a pune brusc capat discutiei. ♦ A taia fagurii dintr-un stup, pentru a recolta mierea. 2. (Construit cu pronumele feminin „o”, cu valoare neutra) A o lua de-a curmezisul pentru a scurta drumul. 3. Fig. A face sa inceteze brusc, a curma, a intrerupe. – Et. nec.

BOT ~uri n. 1) Partea anterioara a capului unor mamifere, cuprinzand gura si nasul. ◊ A bea la ~ul calului a bea ultimul pahar, in picioare, inainte de plecare. 2) depr. Cavitate a capului omului in care se afla limba si dintii si care serveste ca organ al alimentatiei si al vorbirii; gura. ◊ A pune (pe cineva) cu ~ul pe labe a pune (pe cineva) la punct; a obliga la tacere (pe cineva). A se sterge pe ~ de ceva a fi nevoit sa renunte la ceva de mult ravnit. A se intalni (cu cineva) ~ in ~ a se intalni (cu cineva) pe neasteptate, fata in fata. A se pupa in ~ cu cineva a fi in mare prietenie cu cineva. A face ~ a se bosumfla. 3) Partea din fata (ascutita) a unui obiect. ~ul automobilului. ~ul pantofului. /Orig. nec.

HAC¹ n. : A-i veni (sau a-i da) cuiva de ~ a gasi mijlocul de a pedepsi pe cineva care cauzeaza neplaceri; a pune pe cineva la punct. /<turc. hak

A RETEZA retez tranz. 1) A taia transversal, facand mai scurt. ~ parul. ◊ A o ~ a merge de-a curmezisul pentru a scurta din cale. 2) (fagurii) A taia, desprinzand stratul superior (pentru a recolta mierea). 3) fig. (vorba, convorbirea, cearta etc.) A intrerupe brusc; a curma. ◊ A i-o ~ cuiva a pune pe cineva la punct; a-i taia cuiva vorba. /Orig. nec.

APLICATIE s.f. 1. punere in practica ; aplicare. ♦ punct de aplicatie = punct in care se exercita o forta asupra unui corp. ♦ (Mil.) Exercitiu de punere in practica a prescriptiilor regulamentelor in cadrul unei teme oarecare. 2. Dantela, bucata de stofa brodata etc. aplicata pe un material. 3. (Fig.) Aptitudine, talent. [Gen. -iei, var. aplicatiune s.f. / cf. fr. application, it. applicazione, lat. applicatio].

TREMA s.f. 1. Semn format din doua puncte orizontale, care se pune pe o vocala pentru a arata ca trebuie pronuntata separat de vocala precedenta sau pentru a-i modifica valoarea. 2. Pozitie rasfirata a unui grup de dinti. [< fr. trema, cf. gr. trema].

APLICATIE s. f. 1. punere in practica; aplicare. ♦ punct de ~ = punct in care se exercita o forta asupra unui corp; scoala de ~ = institutie scolara atasata pe langa o institutie de pregatire a cadrelor, in care se face practica pedagogica. ♦ (mil.) forma de pregatire a comandamentelor si trupelor prin rezolvarea unor situatii de lupta ipotetice. 2. (fig.) aptitudine, talent. (< fr. application, lat. applicatio)

PLASA¹, plase, s. f. I. 1. Impletitura cu ochiuri mari din fire textile, sintetice ori metalice, din care se fac diferite obiecte; obiect confectionat dintr-o astfel de impletitura; fileu. ◊ Plasa pescareasca = unealta de pescuit formata dintr-o retea de fibre textile sau din material plastic. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) in plasa = a insela, a amagi, a seduce (pe cineva). 2. Impletitura cu ochiuri (din sfoara, sarma etc.) care se aseaza in spatele portilor de joc (la fotbal, handbal, polo, hochei etc.) pentru a opri obiectul de joc (mingea, pucul etc.) si pentru a pune in evidenta cu usurinta marcarea punctului. II. 1. Parte dintr-o mosie in evul mediu, in Tara Romaneasca, cuvenita unui proprietar. 2. Subdiviziune a unui judet, in vechea impartire administrativa a tarii; ocol. III. (Rar.) Limba de cutit; tais. – Din sl. plasa.

punct s., adv., interj. 1. s. (LINGV.) (inv.) picatura, soroaca. (A pus ~ la sfarsitul frazei.) 2. s. (LINGV.) puncte de suspensie = puncte-puncte (pl.); puncte-puncte v. puncte de suspensie (pl.); punct si virgula = (Transilv.) coma punctata, (inv.) semicolon. 3. s. v. comedon. 4. s. v. articol. 5. s. v. clauza. 6. s. loc. (In diferite ~ ale orasului.) 7. s. v. faza. 8. s. v. stadiu. 9. s. punct de vedere v. parere. 10. adv. exact. 11. interj. v. ajunge!

A punctA ~ez tranz. 1) A insemna cu puncte. 2) fig. A scoate in relief; a pune in lumina; a evidentia; a sublinia. Haina ajustata ii ~eaza mersul gratios. 3) sport (puncte) A obtine in defavoarea adversarului. /Din punct

REFRIGERA vb. I. In gastronomie, a raci un produs pana la o temperatura apropriata de punctul de inghetare; in expr. curente: a pune un aliment la gheata, a-l raci la f******r, a-l raci pentru a se intari, dar fara a ingheta; din fr. refrigerer (= a raci).

MEDITA, meditez, vb. I. 1. Intranz. A cugeta adanc asupra unui lucru. 2. Tranz. (Inv.) A examina ceva din toate punctele de vedere, a studia. 3. Tranz. (Inv.) A pune ceva la cale; a planui, a urzi. 4. Tranz. A ajuta un elev, un student etc. sa-si pregateasca (in afara orelor de curs) lectiile, examenele; a da lectii particulare. – Din fr. mediter.

TREBUINTA ~e f. 1) Ceea ce este (absolut) necesar (pentru satisfacerea unor cerinte); necesitate. ◊ De (mare) ~ (foarte) util. Cele de ~ cele necesare. In caz de ~ daca va fi nevoie. A avea ~ a-i trebui. 2) Folos real (adus la ceva). ◊ A nu mai fi de nici o ~ a nu mai folosi la nimic. 3) pop. Chestiune personala care trebuie sa fie pusa la punct; interes. ◊ A avea o ~ cu cineva a pune la cale ceva. /a trebui + suf. ~inta

FIERBERE ~i f. v. A FIERBE. ◊ punct de ~temperatura la care presiunea vaporilor unui lichid pus la fiert devine egala cu presiunea exterioara. [Sil. fier-be-] /v. a fierbe

PERSONALISM s. n. 1. Atitudine a cuiva care ia in consideratie numai punctele de vedere si interesele personale; subiectivism. 2. Doctrina sociala care pune la baza existentei o pluralitate de entitati spirituale inzestrate cu atributele personalitatii (1) si subordonate lui Dumnezeu ca fiinta suprema. – Din fr. personnalisme. Cf. Germ. Personalismus.

H******P s. n. 1. (sport) avantaj acordat unui concurent mai slab intr-o competitie pentru a avea sanse egale. ◊ totalitatea punctelor cu care o echipa sau un concurent a fost pus in inferioritate de adversar. 2. dezavantaj care pune pe cineva in stare de inferioritate. 3. deficienta fizica. (< engl., fr. h******p)

BALANTA, balante, s. f. 1. Instrument pentru masurarea greutatii corpurilor prin echilibrarea lor cu greutati etalonate. ◊ Balanta romana = cantar cu o singura greutate etalonata, care se deplaseaza pe bratul lung al parghiei inelate de al carei punct fix este atarnat un talger pentru obiectele de cantarit. ◊ Expr. A pune in balanta = a compara doua lucruri sau doua fapte, atitudini, idei diferite. ♦ (Sg. art.) Numele unei constelatii din emisfera australa. 2. (Fin.) Comparatie, raport intre mai multi indicatori care trebuie echilibrati; (concr.) tabel, situatie care contine o asemenea operatie etc. ◊ Balanta de verificare = operatie contabila de totalizare a cifrelor din debit si a celor din credit; situatia conturilor la o anumita data. Balanta comerciala (a unei tari) = raportul dintre valoarea generala a importului si cea a exportului. – Din fr. balance.

CUVANT ~inte n. 1) Unitate de baza a vocabularului constand dintr-un sunet sau un complex de sunete carora le corespund unul sau mai multe sensuri. ◊ Intr-un ~ in rezumat; pe scurt. Cu alte ~inte a) altfel spus; b) in concluzie. Joc de ~inte echivoc creat prin asocierea cuvintelor apropiate dupa forma, dar diferite din punct de vedere al continutului. 2) Ganduri, idei exprimate prin vorbe; spusa. ◊ A pune un ~ bun a faceo interventie pentru cineva. ~ introductiv text plasat la inceputul unei carti, in care se fac anumite comentarii la carte; prefata; cuvant inainte. A lua ~antul a vorbi in fata unui public. 3) Angajament pe care si-l ia cineva; fagaduiala; promisiune. ◊ A-si tine ~antul (sau a se tine de ~) a indeplini o promisiune facuta. Om de ~ om ce nu face promisiuni desarte. 4) punct de vedere particular; judecata; pozitie; considerent; opinie; parere. A-si spune ~antul. 5) Temei al unei actiuni. ◊ Sub ~ ca... pentru motivul ca... Cu drept ~ pe buna dreptate. /<lat. conventus

JALONA vb. I. tr. A marca un aliniament prin jaloane, a pune jaloane. ♦ (Fig.) A trasa in linii mari un plan; a indica punctele esentiale ale unei probleme. [< fr. jalonner].

JONCTIUNE ~i f. 1) punere in contact a unor parti, elemente sau lucruri. 2) Loc unde se realizeaza acest contact; punct de legatura. [Sil. jonc-ti-u-] /<fr. jonction, lat. jonctio

PERSONALISM s. n. 1. atitudine a celui care ia in consideratie numai interesele si punctele de vedere personale; subiectivism. 2. curent in filozofia contemporana, cu o tendinta pronuntat fideista, care pune la baza existentei o pluralitate de entitati spirituale inzestrate cu atributele personalitatii si subordonate lui Dumnezeu. ♦ ~ energetic = varianta a filozofiei personaliste, creata intre cele doua razboaie mondiale de C. Radulescu-Motru, cu elemente preluate din teoriile energetiste. (< fr. personnalisme)

A AMENINTA amenint tranz. 1) (fiinte) A speria cu o pedeapsa printr-o vorba sau printr-un gest (pentru a intimida sau pentru a obtine ceva). 2) A avertiza cu un gest asupra eventualelor consecinte. 3) A pune in primejdie; a face sa fie in primejdie. 4) A fi gata sa...; a fi pe punctul de... 5) inv. A semnaliza prin sine insusi; a prevesti. /<lat. amminaciare

VUTA s.f. (Arhit.) 1. Lucrare de zidarie in forma de bolta, construita din pietre puse unele peste altele. ♦ Portiune a unei bolti sau a unei arcade cuprinsa intre inceputul curbei si un punct oarecare de pe aceasta. ♦ Partea arcuita a unei porti, a unei ferestre. 2. (Geol.) Creasta unui anticlinal; bolta. [< fr. voute].

CAUZA, cauze, s. f. 1. Fenomen sau complex de fenomene care preceda si, in conditii determinate, provoaca aparitia altui fenomen, denumit efect, caruia ii serveste ca punct de plecare; motiv. 2. Problema sociala care intereseaza o colectivitate larga de oameni si pentru a carei aparare si punere in valoare se duce o lupta sustinuta. Cauza pacii. ◊ Expr. In cunostinta de cauza = cunoscand bine chestiunile despre care este vorba. A face cauza comuna (cu cineva) = a-si uni interesele (cu ale altuia). ♦ Motiv, ratiune. 3. (Jur.) Proces, pricina. ♦ Expr. A avea castig de cauza = a i se da cuiva dreptate (intr-o disputa etc.; a castiga, a invinge. A da (cuiva) castig de cauza = (despre un organ de jurisdictie) a se pronunta in favoarea uneia dintre partile aflate in proces. (A fi) in cauza = (a fi) interesat, implicat intr-o chestiune. A pleda cauza cuiva = a apara interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causa, fr. cause.

CAUZA, cauze, s. f. 1. Fenomen care preceda si, in conditii determinate, provoaca aparitia altui fenomen, caruia ii serveste ca punct de plecare; pricina, motiv. 2. Problema sociala care intereseaza o colectivitate larga de oameni si pentru a carei aparare si punere in valoare se duce o lupta sustinuta. Cauza pacii. ◊ Expr. In cunostinta de cauza = cunoscand bine chestiunile despre care este vorba. A face cauza comuna (cu cineva) = a-si uni interesele (cu ale altuia). 3. (Jur.) Proces. ◊ Expr. A avea castig de cauza = a castiga, a invinge. A da (cuiva) castig de cauza = a se pronunta in favoarea cuiva. A pleda cauza cuiva = a apara interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Lat. lit. causa (fr. cause).

NIVELA vb. I. 1. tr. A aduce (un teren) la acelasi nivel; a indrepta, a netezi. ♦ (Fig.) A pune pe acelasi plan, a egaliza. ♦ A masura cu ajutorul unor instrumente speciale diferenta de nivel dintre doua sau mai multe puncte. 2. refl. A ajunge la acelasi nivel; a se egaliza. [< fr. niveler].

VIZA vb. tr. 1. a pune o viza (pe un pasaport, pe un permis etc.). 2. a prinde in campul unui aparat optic un obiect sau un punct de pe un teren, care trebuie observat; (p. ext.) a ochi. 3. (fig.) a avea in vedere, a se referi, a face aluzie la ceva; a urmari. (< fr. viser)

MARCATOR, -OARE, marcatori, -oare, subst. 1. S. n. Unealta agricola folosita pentru a marca randurile si locul cuiburilor in care se va pune samanta sau rasadul. 2. S. m. si f. Persoana care lucreaza la marcarea unor produse (industriale). 3. S. m. (Sport) Persoana care marcheaza (4) puncte sau goluri pentru echipa sa. – Marca + suf. -tor.

ABLATIV s.n. Caz al declinarii in unele limbi, care exprima punctul de plecare, instrumentul, cauza etc. Ablativ absolut = constructie a limbii latine corespunzatoare unei propozitii circumstantiale, in care subiectul si numele predicativ se pun la ablativ sau, cand predicatul este verbal, verbul se trece la participiu, acordandu-se in gen, numar si caz cu fostul subiect al propozitiei secundare. [< lat. (casus) ablativus, cf. fr. ablatif].

INDICE ~i m. 1) mat. chim. Semn (numar sau litera) pus alaturi de o litera (de obicei la dreapta ei si mai jos) pentru a-i preciza valoarea si semnificatia. 2) Expresie numerica ce caracterizeaza din punct de vedere cantitativ un fenomen social-economic. 3) Ac la instrumentele de masurat care indica valorile unei marimi variabile; indicator; aratator. 4) Lista (alfabetica) a numelor citate, a termenilor sau a materiilor dintr-o carte, cu indicarea paginilor unde se afla; index. /<lat. index, ~icis, it. indice

NIVELA, nivelez, vb. I. Tranz. A face sa fie la acelasi nivel; a realiza o suprafata plana. ♦ Fig. A pune pe acelasi plan, a face sa dispara diferentele; a egaliza. ♦ A masura cu ajutorul unor instrumente speciale diferenta de nivel dintre doua sau mai multe puncte. – Din fr. niveler.

REGIZA, regizez, vb. I. Tranz. 1. A organiza, a conduce un spectacol din punct de vedere artistic si tehnic; a indruma jocul actorilor si montarea unui spectacol (de teatru, de film etc.) conform unei conceptii si viziuni prealabile a regizorului; a pune in scena. 2. Fig. (Peior.) A pune la cale, a organiza, a conduce (din umbra) o activitate, o operatie etc. – Din regizor (derivat regresiv).

SCURTA, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micsora lungimea sau inaltimea unui obiect, a reduce din lungime sau din inaltime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva in imposibilitate de a (mai) face rau. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva in imposibilitate de a barfi. ♦ (Inv.) A omori, a executa (prin taierea capului). 2. Tranz. A alege si a parcurge distanta cea mai scurta intre doua puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. si refl. A face sa dureze (sau sa para ca dureaza) ori a dura mai putin. ♦ Intranz. si tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

TARA tari f. 1) Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ si politic. ~ industrial-agrara. ◊ A trece peste mari si tari a face un drum foarte departe. ~a lui Cremene loc unde domneste anarhia. A pune ~a la cale a discuta chestiuni majore fara a avea competenta necesara. ~a nimanui a) comunitate dezorganizata; b) zona neutra (intre doua armate inamice). 2) Totalitate a locuitorilor unui astfel de teritoriu. ◊ A se pune cu ~a a intra in conflict cu toata lumea. A afla targul si ~a a afla toata lumea. 3) Loc unde s-a nascut si traieste o persoana; patrie; bastina. 4) fig. Teritoriu de mare intindere avand anumite caracteristici specifice (de clima, de relief, resurse economice); meleag; tinut; regiune. ◊ La ~ la sat. De ~ rural. [G.-D. tarii] /<lat. terra

SIMILITUDINE s. f. 1. asemanare, potrivire. 2. proprietatea a doua fenomene sau obiecte de aceeasi natura de a putea fi puse in corespondenta biunivoca, astfel incat valorile marimilor caracteristice unuia sa poata fi obtinute prin amplificare cu anumiti factori a valorilor marimilor caracteristice celuilalt. ◊ (mat.) corespondenta biunivoca intre punctele a doua figuri sau corpuri, astfel incat raportul lungimilor segmentelor omoloage sa fie constant. (< fr. similitude, lat. similitudo)

COORDONAT, -A adj. Pus de acord; in raport de coordonare. ◊ Propozitie coordonata (si s.f.) = propozitie (principala sau secundara) care sta pe acelasi plan cu alta, fara a depinde de ea din punct de vedere gramatical. [Var. coordinat, -a adj. / cf. fr. coordonne, it. coordinato].

COORDONAT, -A I. adj. pus de acord. ♦ propozitie ~a (si s. f.) = propozitie care se afla in raport de coordonare cu alta. II. s. f. 1. (mat.) fiecare dintre numerele care precizeaza pozitia unui punct fata de un sistem de referinta dat. 2. (pl.) sistem de cercuri imaginare (meridiane si paralele) prin care se determina pozitia unui punct de pe glob. ♦ e astronomice = sistem de linii care permit determinarea pozitiei astrilor pe bolta cereasca. 3. (fig.) directie, reper; situatie; cadru. (< fr. coordonne)

ABLATIV, ablative, s. n. Caz al declinarii care indica, in unele limbi, punctul de plecare, iar in limba latina si instrumentul, cauza etc. ♢ (In limba latina) Ablativ absolut = constructie cu rol de propozitie circumstantiala in care subiectul si numele predicativ se pun la ablativ. – Fr. ablatif (lat. lit. ablativus).

INTRECE vb. 1. v. depasi. 2. a depasi, a trece. (Greutatea pachetului ~ 10 kg.) 3. a covarsi, a depasi. (Iubirea ~ toate celelalte sentimente.) 4. a depasi, (fig.) a eclipsa. (Il ~ prin inteligenta.) 5. v. birui. 6. (SPORT) a bate, a dispune, a invinge. (A ~ la puncte pe adversar.) 7. a depasi, (pop.) a lasa. (Si-a ~ toti partenerii.) 8. a depasi. (Aceste sarcini ~ puterile lui.) 9. v. lupta. 10. a se incerca, a se infrunta, a se masura, a se pune, (pop.) a se prinde. (Cine se ~ cu mine?) 11. v. in-talni.

VAMA, vami, s. f. 1. Institutie de stat care se ocupa cu evidenta si controlul asupra intrarii si iesirii din tara a marfurilor, mijloacelor de transport etc. si care percepe taxele legale pentru aceste bunuri; loc, punct in care functioneaza aceasta unitate. ♦ Taxa care se plateste ca un bun sa treaca dintr-o tara in alta sau (in trecut) dintr-o regiune in alta a tarii. ◊ Loc. vb. a pune vama = a vamui. ♦ Cantitate de graunte care se percepe la moara ca taxa in natura pentru macinat; uium. 2. (In credintele populare) Fiecare dintre cele sapte (sau noua) popasuri (in vazduh) prin care se crede ca trebuie sa treaca sufletul mortului pentru a ajunge in cer. ♦ Bani pe care trebuie sa-i plateasca mortul ca sa poata trece si calatori pe lumea cealalta. – Din magh. vam.

EVIDENTA, (2) evidente, s. f. 1. Faptul de a fi evident, caracterul a ceea ce este evident; certitudine. ◊ Expr. A scoate (sau a pune) in evidenta = a scoate la iveala, a sublinia. 2. Activitate care asigura informarea permanenta si precisa despre situatia dintr-un anumit domeniu prin inregistrarea si controlul proceselor, fenomenelor, lucrurilor, bunurilor, persoanelor etc. din punct de vedere cantitativ si calitativ. – Din fr. evidence, lat. evidentia, it. evidenza.

AMENINTA, amenint, vb. I. Tranz. 1. A manifesta fata de cineva intentia de a-i face rau (pentru a-l intimida sau pentru a obtine ceva). S-apoi se-ncrunta Si-i amaninta Sa-i puie de vii Chiar in temelii (ALECSANDRI). 2. A face un gest de amenintare. Spunea ceva si ameninta cu mana (PAS). 3. A constitui o primejdie pentru cineva sau ceva. Baltile neasanate ameninta sanatatea locuitorilor. 4. A fi gata sa..., a fi pe punctul de a... Peretii umezi amenintau sa cada (DUNAREANU). 5. (Rar) A anunta, a vesti, a prevesti (ceva). Umbre fioroase Ce ies din intunerec o crima amenintand (ALEXANDRESCU). – Lat. *amminaciare (< minaciae „amenintari”).

ZAPOR, zapoare, s. n. (Pop.) 1. Ingramadire de sloiuri de gheata care se formeaza primavara intr-un punct al unui rau, indeosebi la coturi sau pe sectiuni de curgere mai inguste, datorita careia se produc cresteri de nivel si inundatii; p. ext. revarsare, inundatie. 2. Baraj facut de oameni pentru a permite pornirea plutelor sau functionarea morilor de apa; apa oprita la baraj. ◊ Expr. A pune zapor = (despre cai) a nu voi sa traga; a se impotrivi. – Din bg. zapor.

CHEIE chei f. 1) Obiect de diferite forme care serveste la incuierea-descuierea unui lacat sau a unei broaste. ◊ A da ~ile pe mana cuiva a incredinta cuiva averea. La ~ bun pentru a fi dat in exploatare; complet finisat. 2) Instrument cu care se strange ori se desface un surub sau o piulita. ~ universala. 3) muz. Semn conventional pus la inceputul portativului pentru a indica pozitia unei note. ~ fa-major. 4) Unealta pentru acordarea instrumentelor muzicale; acordor. 5) Mic instrument cu care se rasuceste resortul unui ceas sau al altor mecanisme. 6) fig. Procedeu prin care se poate solutiona ceva; explicatie; dezlegare. ~ ia unui cifru. ◊ Pozitie-~ pozitie de prima importanta (din punct de vedere strategic, economic etc.). 7) pl. Vale ingusta intre doi munti abrupti. 8): ~ de bolta a) piatra din mijlocul unei bolti care asigura sprijinirea celorlalte pietre; b) element de baza care explica sau rezolva o problema. [Art. cheia; G.-D. cheii; Sil. che-ie] /<lat. clavis

VARF ~uri n. 1) Partea de deasupra (ascutita) a obiectelor inalte; creasta. ~ul acoperisului. ~ul copacului. ◊ Cu ~ incarcat pana sus; foarte plin. Cu ~ si indesat mai mult decat trebuie; cu prisosinta. Asta pune (sau face) ~ (la toate) asta e peste orice masura; asta este din cale-afara. 2) Partea cea mai inalta a unui munte sau a unui deal; culme; creasta; coama; spinare; crestet; pisc. 3) Capatul (de obicei mai ascutit) al unui obiect sau organ. ~ul cutitului. ~ul degetului. ◊ Din ~ul buzelor a) de man-tuiala; b) cu dispret; sfidator. 4) punct de intretaiere a doua laturi ale unei figuri geometrice. 5) fig. Moment central in desfasurarea unei activitati. ~ul adunarii. ◊ Ore de ~ ore cu o mare aglomeratie sau cu o solicitare intensa. 6) la pl. Totalitate a persoanelor de frunte ale unei societati, clase, organizatii. /<sl. vruhu

PERSONALISM s.n. 1. Curent filozofic care pune la baza existentei o pluralitate de entitati spirituale inzestrate cu atributele personalitatii si subordonate lui Dumnezeu ca persoana suprema. ◊ Personalism energetic = varianta a filozofiei personaliste, elaborata in Romania in perioada dintre cele doua razboaie mondiale de C. Radulescu-Motru, cu elemente preluate din teoriile energetiste. 2. Atitudine a celui care ia in consideratie numai interesele si punctele de vedere personale; subiectivism. [< fr. personnalisme].

CURENT, -A I. adj. 1. (despre vorbire) curgator, fluent. 2. (despre an, luna) in curs; prezent. ◊ (fig.) care circula; obisnuit, uzual. 3. apa ~a = apa care curge de la robinet. 4. (mat.) punct ~ = punct mobil care parcurge o curba. II. s. m. 1. deplasare a unei mase de apa sau de aer intr-o anumita directie. 2. miscare orientata a particulelor incarcate cu sarcini electrice. 3. parama ce trece printr-un sistem de scripeti cu care se ridica barcile. III. s. n. ansamblu de idei, de teorii politice, stiintifice, artistice etc., rezultanta generala a tendintelor unei anumite epoci. ♦ a se pune (sau a se tine) la ~ = a se informa. (< fr. courant)

GAINUSA¹ ~e f. (diminutiv de la gaina) 1) Pasare salbatica semiacvatica, migratoare, de talia unei prepelite, cu cioc scurt si cu penaj cafeniu-verzui. ◊ ~ de alun pasare sedentara de talia unui porumbel, avand penaj cenusiu cu puncte negre, apreciata pentru carnea ei gustoasa; ierunca. ~ de balta pasare acvatica de talie medie, cu cioc scurt, rosu la baza, avand picioare lungi, verzui, si penaj divers colorat; corla. 2) Insecta de talie medie, cu elitre tari, de culoare bruna-cafenie, care apare la inceputul lunii mai si ataca culturile agricole; carabus; gandac de mai. 3) art. astr. pop. Ansamblu de stele din constelatia Taurului; Closca-cu-Pui; Pleiada. /gaina + suf. ~usa

ACTIV¹ s. n. 1. (In oranduirea socialista) Colectiv intr-o organizatie politica sau intr-o institutie de stat, format din elementele cele mai devotate si mai ridicate din punct de vedere politic, carora li se incredinteaza munci de raspundere. ♦ Totalitatea persoanelor care, desi nu fac parte din partidul clasei muncitoare, se identifica ideologic cu acesta si ii sprijina munca, formand elementul de legatura intre el si mase. 2. Totalitatea bunurilor mobile si imobile care apartin unei intreprindere sau unei institutii; parte a bilantului unde se inscriu aceste bunuri. ◊ Expr. A avea ceva la activul sau = a fi autorul unei actiuni grave. A pune ceva la activul cuiva = a pune o actiune grava pe seama cuiva. – (1) Rus. aktiv, (2) fr. actif (lat. lit. activus).

Eurystheus, fiul lui Sthenelus si al Nicippei. Cind Heracles era pe punctul de a se naste, Zeus, voind sa-i faca un dar fiului sau, a hotarit ca tronul cetatii Mycenae sa revina primului nou nascut dintre urmasii lui Perseus. De buna seama, el se gindise la erau. Geloasa, Hera i-a zadarnicit insa planurile, facind sa intirzie nasterea lui Heracles si grabind-o in schimb pe cea a lui Eurystheus. In felul acesta Eurystheus a devenit rege in Mycenae. Temindu-se toata viata de erou, atunci cind oracolul ii porunceste lui Heracles sa-l slujeasca pe Eurystheus, acesta din urma il pune la cele mai grele incercari, cu gindul ascuns sa-l piarda (v. si Heracles). Departe de a-i implini voia, cele douasprezece munci ale lui Heracles, savirsite la porunca lui Eurystheus, nu fac altceva decit sa sporeasca gloria eroului. Dupa moartea lui Heracles, ura lui Eurystheus se revarsa asupra fiilor celui dintii, pe care-i urmareste in toate peregrinarile lor (v. si Heraclidae). In cele din urma, Eurystheus cade rapus intr-o lupta impotriva atenienilor.

dric (dricuri), s. n. – 1. Centru, punct central. – 2. Scheletul de sus al unui car. – 3. Car mortuar. Origine incerta. Pare a proveni din mag. derek „centru” (Tiktin; Scriban; Galdi, Dict., 89), care ar fi cuvint identic cu tc. direk, cf. direc. Cf. si sb. drek „incarcatura unei carute”. – Der. dricar, s. m. (functionar de pompe funebre); dricar, s. n. (Banat, patura), din mag. derekal; dricala, s. f. (Banat, plapuma), cuvint identic cu cel anterior (cf. Galdi, Dict., 125); indrica, vb. refl. (a se aseza peste), pe care DAR il deriva de la ridica, si Graur, BL, VI, 154, de la sensul 2, atribuindu-i acceptia de „a pune, a aseza”.

MIJLOC¹ ~uri n. 1) Loc, parte sau punct al unui lucru (al unui spatiu sau al unei suprafete), situat la o distanta egala de marginile sau capetele periferice. ~ul strazii. Prin ~ul satului. ◊ In ~ul... a) intre, printre; b) in limitele unui spatiu; c) alaturi de... De la ~ de la jumatate. 2) Moment care se afla la o distanta egala de inceputul si sfarsitul unui interval de timp; jumatate. ◊ La ~ intre doua intervale de timp. 3) Parte a corpului omenesc cuprinsa intre solduri si coaste; talie; brau. Incins la ~. ◊ A fi (cineva) la ~ a fi cauza unei stari de lucru. A fi ceva la ~ a fi ceva ascuns, inexplicabil la baza unui lucru. A-si pune capul (sau gatul) la ~ a se expune la o primejdie. A se pune la ~ a interveni intr-o cearta, intr-o incaierare. /<lat. medius locus