DIAGONAL, -A, diagonali, -e, s. f., adj. I. S. f. 1. Segment de dreapta care uneste doua unghiuri (sau varfuri) nealaturate ale unui poligon sau doua varfuri ale unui poliedru aflate pe fete diferite. ◊ Loc. adv. In diagonala = pe directia unei drepte inclinate fata de un punct de referinta; de-a curmezisul. ♦ Curea purtata de-a curmezisul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Portiune de linie de cale ferata sau de tramvai care taie oblic mai multe linii paralele dintr-o statie, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bara inclinata care leaga doua noduri ale talpilor opuse ale unei grinzi cu zabrele. II. Adj. Care uneste varfurile a doua unghiuri nealaturate ale unui poligon sau doua varfuri ale unui poliedru aflate pe fete diferite; care este in forma de diagonala; curmezis; crucis. [Pr.: -di-a-] – Din fr. diagonal.

PERIFERIE, periferii, s. f. (Adesea fig.) Tinut, regiune, cartier, zona, punct situate la margine in raport cu centrul sau cu un punct de referinta. ◊ Loc. adj. De periferie = a) provincial; b) de calitate sau importanta redusa; c) care apartine sau este specific mahalalei. ♦ (Rar) Curba inchisa care limiteaza o figura geometrica sau o suprafata; circumferinta. – Din lat. peripheria, germ. Peripherie, fr. peripherie.

OCCIDENT s. n. Apus¹ (2), vest; spatiul geografic situat la apus de un punct de referinta. – Din fr. occident, lat. occidens, -ntis.

ORIENT s. n. Unul dintre cele patru puncte c*******e, situat in directia in care rasare soarele; rasarit, est; p. ext. spatiul geografic situat la est fata de un punct de referinta (indeosebi Asia si estul Africii); nume generic pentru tarile sau popoarele din acest spatiu. [Pr.: -ri-ent] – Din fr. orient, lat. oriens, -ntis, germ. Orient.

DIVERGENT, -A, divergenti, -te, adj. 1. (Despre linii geometrice, raze luminoase dintr-un fascicul etc.) Care se departeaza dintr-un punct comun in directii diferite; (despre fascicule de raze luminoase) a carui sectiune creste pe masura departarii de un punct de referinta; (despre sisteme optice) care produce un fascicul de raze de lumina ce se departeaza unele de altele. ♦ (Mat.; despre siruri de numere) Care nu are o limita finita, care tinde spre infinit. 2. Fig. (Despre pareri, conceptii, atitudini) Care se deosebesc, se contrazic intre ele; care urmaresc scopuri diferite. – Din fr. divergent, lat. divergens, -ntis.

ESTIC ~ca (~ci, ~ce) (in opozitie cu vestic) 1) Care este situat la est fata de un punct de referinta; de est. 2) Care vine de la est sau este indreptat spre est. 3) Care tine de regiunile de est; oriental. /est + suf. ~ic

MERIDIONAL ~a (~i, ~e) 1) Care este situat la sud fata de un punct de referinta; de sud; sudic. Tari ~e. 2) Care tine de regiunile din sud; specific pentru regiunile de sud; sudic. Vegetatie ~a. [Sil. -di-o-] /<fr. meridional, lat. meridionalis

SUDIC ~ca (~ci, ~ce) (in opozitie cu nordic) 1) Care este situat la sud fata de un punct de referinta; de sud; meridional. 2) Care vine de la sud sau este indreptat spre sud. Directie ~ca. 3) Care tine de regiunile de sud; meridional. Tari ~ce. 4) si substantival (despre persoane) Care este originar de la sud, locuieste la sud sau are trasaturi specifice locuitorilor sudului. /sud + suf. ~ic

DISTAL, -A adj. Situat mai departe fata de un punct de referinta. ♦ (Anat.) Situat intr-o pozitie extrema periferica a corpului. [< fr. distal].

DIRECTIE s.f. I. 1. Orientare in spatiu a unei persoane sau a unui obiect fata de un punct de referinta; loc catre care se indreapta cineva sau ceva; sens al unei miscari, al unei pozitii etc. 2. (Mat.) Proprietate comuna tuturor dreptelor paralele cu o dreapta fixa. II. 1. Conducere, dirijare (a unei institutii, a unei intreprinderi etc.). ◊ Directie de scena = regie. 2. Functie de director; (p. ext.) durata cat o persoana indeplineste aceasta functie. 3. Organ care conduce o intreprindere, o institutie etc. ♦ Diviziune in cadrul unui minister, al unei mari institutii etc., care se ocupa de o anumita ramura de activitate. 4. Birou, local unde functioneaza o directie. III. Totalitatea pieselor sau sistemul cu care se dirijeaza un vehicul. ♦ Parte mobila a ampenajului vertical cu ajutorul caruia pilotul manevreaza avionul in plan orizontal. [Gen. -iei, var. directiune s.f. / cf. fr. direction, lat. directio].

DIRECTIE s. f. I. 1. orientare in spatiu a unui obiect, a unei miscari fata de un punct de referinta: sens de desfasurare a unei actiuni. 2. (mat.) proprietate comuna tuturor dreptelor paralele cu o dreapta fixa data. II. 1. (organ de) conducere a unei institutii, intreprinderi etc. ♦ ~ de scena = regie. 2. functie de director; biroul directorului. ◊ subdiviziune in cadrul unui minister sau organ central care conduce o anumita ramura de activitate. III. totalitatea (sistemul) organelor cu care se dirijeaza un vehicul. ◊ parte mobila a ampenajului vertical cu ajutorul caruia pilotul manevreaza avionul in plan orizontal. (< fr. direction, lat. directio)

HIERRO (FERRO), insula vulcanica in SV arh. Canare; 277 km². Oras pr.: Valverde. Izvoare termale. Considerata in Antichitate limita de V a lumii, a fost luata in sec. 16-17 ce punct de referinta pentru masurarea longitudinii.

RELEVMENT, relevmente, s. n. Unghi in planul orizontal format de o directie de referinta si directia unui punct oarecare, reprezentat printr-un astru, printr-un obiect terestru sau de pe mare. ♦ Unghi format de o directie de referinta cu directia unei raze vizuale sau cu directia aparenta a unui emitator de unde electromagnetice. – Din fr. relevement.

REPAUS, repausuri, s. n. 1. Stare in care orice functie sau activitate este temporar intrerupta si care are rolul de a reface capacitatea de munca a organismului; odihna, inactivitate. ♦ Suspendare temporara a unei activitati, avand rolul de a restabili capacitatea de munca a unui organ sau a intregului organism. 2. (Fig.) Stare a unui corp in raport cu alt corp sau cu un sistem de referinta, in care distantele dintre punctele corpului sau ale sistemului de referinta nu variaza cu timpul. 3. (Fil.) Moment integrant al miscarii, avand in raport cu acesta un caracter relativ si conditionand stabilirea relativa a lucrurilor. 4. (Biol.; in sintagma) Repaus mamar = perioada dintre incheierea unei lactatii si urmatoarea fatare, specifica unor animale. [Pr.: -pa-us. – Var.: repaos s. n.] – Lat. *repausum.

COTA¹ s.f. 1. Parte cu care contribuie cineva la o cheltuiala comuna; parte cuvenita in urma unei imparteli. ♦ Parte dintr-un tot careia i se da o anumita destinatie; cota-parte, participatie. ◊ Cota bursei = lista valorilor cotate la bursa. 2. Altitudine a unui punct fata de nivelul marii. ◊ Cota apelor = nivelul unei ape curgatoare. 3. Distanta dintre un punct si un plan de referinta. ♦ Dimensiune indicata pe un desen. 4. Semne in cifre si in litere care arata locul unor carti, al unor documente etc. intr-o biblioteca, intr-o arhiva etc. [< fr. cote, cf. lat.med. quota – in ce cantitate].

POLAR I. adj. 1. referitor la poli (2), de la poli, caracteristic polilor. ♦ zona ~a = zona cuprinsa intre latitudinile de 75 si poli; cerc ~ = cerc paralel cu ecuatorul, care delimiteaza zonele polare; Steaua P~a = stea principala din constelatia Carului-Mic, care indica directia nord. 2. referitor la polii unui magnet sau ai unei pile electrice. ◊ referitor la un corp, la un mediu care prezinta polaritate. 3. (mat.) coordonate ~ e = coordonate al caror sistem de referinta este format dintr-un punct (pol) si o semiaxa cu originea in acesta. 4. (fil.) care se afla in raport de polaritate (2). II. s. f. loc geometric al punctelor conjugate cu un punct dat, in raport cu cele doua puncte in care o secanta variabila ce trece prin punctul dat intersecteaza o conica. (< fr. polaire, lat. polaris, it. polare)

COORDONATA ~e f. 1) mat. Fiecare dintre numerele care precizeaza pozitia unui punct fata de un sistem de referinta dat. 2): ~e geografice marimi care determina pozitia unui punct pe suprafata Pamantului (latitudinea, longitudinea si inaltimea in raport cu nivelul marii). 3): ~e astronomice numere cu ajutorul carora se determina pozitia unui astru. [Sil. co-or-] /<fr. coordonnee

COORDONATA s.f. 1. (Mat.) Fiecare dintre numerele care precizeaza pozitia unui punct fata de un sistem de referinta dat. ♦ (Fig.) Directie; cadru. 2. (La pl.) Sistem de linii imaginare prin care se determina pozitia unui punct de pe glob. 3. Sistem de determinare a pozitiei astrilor prin raportare la diferite sisteme de referinta. [Var. coordinata s.f. / cf. fr. coordonnee, it. coordinata].

COORDONAT, -A I. adj. pus de acord. ♦ propozitie ~a (si s. f.) = propozitie care se afla in raport de coordonare cu alta. II. s. f. 1. (mat.) fiecare dintre numerele care precizeaza pozitia unui punct fata de un sistem de referinta dat. 2. (pl.) sistem de cercuri imaginare (meridiane si paralele) prin care se determina pozitia unui punct de pe glob. ♦ e astronomice = sistem de linii care permit determinarea pozitiei astrilor pe bolta cereasca. 3. (fig.) directie, reper; situatie; cadru. (< fr. coordonne)

IZOBATA, izobate, s. f. (Geogr.) Linie care uneste, pe o harta, punctele cu aceeasi adancime fata de o suprafata de referinta (lac, mare, ocean). – Din fr. isobathe.

TERNA s.f. (Liv.) Complex compus din trei elemente. ◊ (Mat.) Terna de referinta = ansamblu de trei axe, cu origine comuna, capabile a individualiza matematic punctele spatiale. [< fr. terne].

TERNA s. f. combinatie de trei elemente. ♦ (mat.) ~ de referinta = ansamblu de trei axe, cu origine comuna, capabile a individualiza matematic punctele spatiale. ◊ (la loto) grup de trei numere castigatoare pe aceeasi linie orizontala. (< fr. terne)

NORMAL, -A I. adj. 1. firesc, comun, obisnuit. ◊ (despre oameni) sanatos (fizic si psihic). 2. conform unor norme. ◊ (despre marimi) cu valoare apropiata de cea intalnita frecvent. 3. (chim.) concentratie ~a = cantitatea de substanta continuta intr-o solutie, exprimata in echivalenti-gram la litru de solutie. 4. (mat.) sectiune ~a = sectiune realizata cu un plan care contine normala (II, 1) intr-un punct dat la suprafata sectionata. 5. scoala ~a (si s. f.) = scoala in care se pregatesc invatatorii. II. s. f. 1. dreapta perpendiculara dusa pe tangenta la o curba in punctul de contact. 2. media elementelor meteorologice, calculata dintr-un sir de ani de referinta. (< fr. normal. lat. normalis, it. normale)

LATITUDINE s. f. 1. pozitia in grade a unui punct de pe glob sau a unui astru fata de un plan ecuatorial de referinta. 2. (mat.) una dintre coordonatele polare spatiale, reprezentand unghiul format de raza vectoare a unui punct dat cu planul triedrului ortogonal la care se raporteaza punctul. 3. (fig.) libertate de actiune, de alegere. (< it. latitudine, fr. latitude, lat. latitudo)

LONGITUDINE s. f. pozitie in grade a unui punct de pe glob sau a unui astru fata de un plan meridian de referinta. (< it. longitudine, fr. longitude, lat. longitudo)

LATITUDINE s.f. 1. Distanta unghiulara a unui punct oarecare de pe glob sau a unui astru fata de un plan ecuatorial de referinta, masurata in grade pe meridian. ♦ (Geom.) Una dintre coordonatele polare spatiale, reprezentand unghiul format de raza vectoare a unui punct dat cu planul triedrului ortogonal la care se raporteaza punctul. 2. (Fig.) Libertate de actiune, de alegere. [< it. latitudine, cf. fr. latitude, lat. latitudo – largime].

REPER s.n. 1. Semn (obiect, punct de teren etc.) folosit pentru orientare. 2. Semn facut pe suprafata unei piese pentru orientare. ♦ Fiecare dintre piesele componente ale unui obiect tehnic mai complex. 3. (Mat.) Sistem de referinta pentru o dreapta in raport cu care, cu ajutorul unui sistem de coordonate, poate fi determinat orice punct al dreptei. [Pl. -re, -ruri. / < fr. repere, cf. lat. reperire – a gasi].

REPER s. n. 1. semn servind pentru orientare. ◊ (fig.) criteriu de recunoastere, de orientare. 2. (tehn.) semn trasat pe suprafata unei piese pentru orientare. ◊ fiecare dintre piesele componente ale unui ansamblu. 3. (mat.) sistem de referinta pentru o dreapta in raport cu care, cu ajutorul unui sistem de coordonate, poate fi determinat orice punct al dreptei. (< fr. repere)

COTA¹ s. f. 1. parte cu care contribuie cineva la o cheltuiala comuna sau care ii revine in urma unei imparteli. ◊ parte dintr-un tot careia i se da o anumita destinatie; cota-parte, participatie. ◊ contributie obligatorie, in produse agricole, impusa producatorilor de catre stat la termene si preturi fixate de el. 2. document de referinta care constata cursul valorilor inscrise la bursa², rezultate din cotatiile unei zile. ◊ cota bursei = nivelul cursului valutar la bursa. 3. altitudine a unui punct fata de nivelul marii; nivelul unei ape curgatoare. ◊ nivelul la care navigheaza un submarin. 4. (mat.) a treia coordonata carteziana a unui punct din spatiu. ◊ fiecare dintre dimensiunile unei piese, ale unei constructii indicate pe un desen. 5. semn in cifre si litere care arata locul unor carti, documente etc. intr-o biblioteca, intr-o arhiva, a unei piese filatelice in cataloage sau reviste de specialitate. (< fr. cote, lat. quota)

REPER ~e n. 1) Obiect sau detaliu din teren care serveste drept punct de orientare. 2) Semn trasat pe diferite piese care urmeaza sa fie asamblate. 3) mat. Ansamblu de vectori avand origine comuna si formand un sistem de referinta. 4) tehn. Sistem tehnic de orientare. /<fr. repere

referinta s. f. 1. raportare, referire, informatie data asupra cuiva pentru a-l caracteriza. ♦ de ~ = la care se poate face referire; important. 3. (mat., fiz.) sistem de ~ = ansamblu de elemente geometrice (puncte, linii, suprafete) imobile unul fata de celelalte, la care se raporteaza pozitiile corpurilor; reper. (< fr. reference, germ. Referenz)

CENTROID I. s. n. punct din spatiu care se misca cu o viteza egala cu viteza medie a obiectelor ceresti din vecinatatea lui. II. s. f. curba, loc geometric al centrului instantaneu de rotatie in raport cu sistemul de referinta mobil sau fix, respectiv rostogolirea si baza. (< engl. centroid)

SFERA s. f. 1. (geom.) suprafata ale carei puncte sunt egal departate de un punct dat (centru). ◊ obiect avand aceasta forma; glob. 2. regiunea cereasca unde se misca astrii; bolta cereasca. 3. (fig.) domeniu (limitat) in care exista, actioneaza sau se dezvolta cineva sau ceva; mediu (social). ♦ ~ de influenta = a) intindere, teritoriu, mediu etc. in cuprinsul caruia se exercita o anumita influenta; b) zona geografica sau grup de state asupra carora o anumita putere exercita o influenta economica, politica sau militara. 4. (log.) capacitatea de referinta a notiunii la ansamblul de indivizi care poseda insusirile reflectate in continutul ei; denotatie (1). 5. (ec.) a productiei materiale = totalitatea activitatilor, a ramurilor din cadrul economiei nationale in care se creeaza bunuri materiale; ~ neproductiva = totalitatea activitatilor, a sectoarelor din cadrul economiei nationale care consuma munca sociala, fara a crea bunuri materiale. (< fr. sphere, lat. sphaera, gr. sphaira)

SFERA, sfere, s. f. 1. Suprafata constituita de locul geometric al punctelor din spatiu egal departate de un punct dat, numit centru; corp geometric marginit de o astfel de suprafata. ♦ Obiect care are aproximativ aceasta forma. ♦ (Rar) Glob terestru. 2. (De obicei cu determinarea „cereasca”) Regiune cereasca unde se gasesc si se misca astrii; bolta cereasca. 3. Atmosfera. 4. Fig. Domeniul, limitele in cadrul carora exista, actioneaza sau se dezvolta cineva sau ceva. Sfera de influenta = intindere, spatiu, domeniu in cuprinsul caruia se exercita o influenta a cuiva sau a ceva. ♦ Mediu (social). 5. Element logic care reprezinta capacitatea de referinta a notiunii la ansamblul de indivizi ce poseda insusirile reflectate in continutul acesteia. – Din fr. sphere, lat. sphaera.

NIVEL¹ ~uri n. 1) Inaltime a unui loc in raport cu un plan orizontal dat. ◊ ~ul marii nivelui zero al marii in raport cu care se determina altitudinile formelor de relief. Curba (sau linie) de ~ linie de pe harta care uneste punctele cu aceeasi altitudine. Pasaj de ~ punct de intretaiere, la aceeasi altitudine, a doua cai de comunicatie. 2) Fiecare dintre partile care cuprind incaperile de pe acelasi plan orizontal dintr-o cladire; etaj; cat. 3) fig. Treapta de dezvoltare a ceva; masura in care se manifesta evolutia unui lucru. ~ de dezvoltare. ~ stiintific. ~ artistic. ~ intelectual. ◊ ~ de trai (sau ~ul vietii) masura in care sunt satisfacute necesitatile materiale si spiri-tuale ale populatiei unei tari, intr-o anumita perioada de timp; grad al bunastarii. La acelasi ~ pe aceeasi treapta; pe acelasi plan. A fi la ~ a corespunde (perfect) cerintelor. 4) geol. Subdiviziune a etajelor si a subetajelor. 5) fiz. tehn. Valoare a unei marimi in raport cu o valoare de referinta. ~ de energie. /v. a nivela