CISOIDA, cisoide, s. f. (Geom.) Curba plana cu un punct de intoarcere, a carei ecuatie este de gradul trei. [Pr.: -so-i-] – Din fr. cissoide.

RETUR, retururi, s. n. 1. intoarcere, revenire (in punctul de plecare). ♦ Indicatie pentru serviciul postal pe un plic sau pe un colet, aratand ca obiectul trebuie inapoiat trimitatorului. 2. (Sport) Denumire data duratei unei competitii la care participa mai multe echipe care, dupa ce s-au intrecut o data fiecare, se intalnesc inca o data, in revansa. ♦ Intalnire sportiva revansa intre doua echipe, cu caracter eliminatoriu sau cu punctaj aditional. 3. (Tehn.) Conducta de intoarcere a agentului calorifer sau frigorifer dintr-o instalatie de incalzire, respectiv de racire, dupa ce acesta a trecut prin instalatie si a cedat sau a preluat caldura. – Din fr. retour.

PIVOT s.n. 1. Piesa metalica rotunjita la capat, care sustine un corp solid si care il ajuta sa se intoarca, sa se poata roti; (spec.) capat al axului unui sistem tehnic care se sprijina pe lagar. ♦ Cui conic introdus in canalul unui dinte pentru a sustine coroana. ♦ (Fig.) Centru, punct de sprijin esential. ♦ intoarcere pe un picior la jocul de baschet pentru a se plasa cu spatele spre adversarul atacant. 2. Radacina in forma de fus fara ramificatii. // s.m. Jucator, de obicei inalt, care actioneaza ca varf de atac, la baschet sub panoul advers, iar la handbal in semicercul de sase metri. [Pl. -oturi, (s.m.) -oti. / < fr. pivot].

PIVOT I. s. n. 1. piesa metalica rotunjita la capat, care sustine un corp solid si il ajuta sa se roteasca; capat al axului unui sistem tehnic care se sprijina pe lagar. ◊ cui conic introdus in canalul unui dinte pentru a sustine coroana. 2. (fig.) centru, punct de sprijin esential. ◊ intoarcere pe un picior la baschet pentru a se plasa cu spatele spre adversarul atacant. 3. radacina in forma de fus fara ramificatii. II. s. m. jucator (inalt) care actioneaza ca varf de atac, la baschet sub panoul advers, iar la handbal in semicercul de sase metri. (< fr. pivot)

REBRUSMENT s. n. 1. schimbare a directiei traseului unei cai ferate, metrou sau tramvai, astfel incat cele doua ramuri ale traseului sa aiba o tangenta comuna in punctul de schimbare a directiei. 2. intoarcere brusca a directiei catenelor muntoase. (< fr. rebroussement)

INTORS¹ s. n. 1. Inapoiere, revenire (la punctul de plecare). 2. Rasturnare. Intorsul fanului. ♦ Aratura (de toamna) – V. intoarce.

PIVOT¹ ~uri n. 1) tehn. Piesa metalica, rotunjita la un capat, care ajuta la sustinerea si rotirea unui corp. 2) (la jocul de baschet) Pirueta executata de jucator intr-un picior, pentru a se intoarce cu spatele la adversar. 3) fig. punct principal de sprijin. 4) bot. Radacina neramificata in forma de fus la unele plante (la sfecla, morcov etc.). /<fr. pivot

REBRUSMENT s.n. 1. (Constr.) Schimbare a directiei traseului unei cai ferate, astfel incat cele doua ramuri ale traseului sa aiba o tangenta comuna in punctul de schimbare a directiei. 2. (Geogr., geol.) intoarcere brusca a directiei catenelor muntoase. [< fr. rebroussement].

AMFIDROMIC adj. punct ~ = punct al mareelor, in jurul caruia se intorc liniile cotidale. (< fr. amphidromique)

NAVETA¹, navete, s. f. 1. Instrument de forma unui ac lung cu care se lucreaza plase, fileuri. 2. Parcurgerea de catre o persoana a unui drum dus si intors, cu regularitate, de obicei intre doua localitati (relativ apropiate). A face naveta. 3. Vehicul de transport in comun care asigura legatura intre doua puncte relativ apropiate, efectuand regulat drumuri dus si intors. 4. Obiect (in forma de lada compartimentata) care serveste la transportul unor produse alimentare. – Din fr. navette.

TUR s. n. 1. miscare circulara sau liniara pe un traseu oarecare, cu revenire la punctul de plecare, turatie (2); tura¹ (2). ♦ ~-retur = dus si intors, plecare si sosire; ~ de orizont = observare succesiva a diferitelor puncte caracteristice din jurul unui punct; (fig.) privire de ansamblu asupra unei probleme; ~ de pista = zbor de pe un traseu dreptunghiular, in jurul aerodromului. ♦ a trage primul ~ de manivela = a incepe turnarea unui film. ◊ plimbare scurta, raita. ♦ ~ de oras = vizitare, cu un mijloc de transport, a unui centru de interes turistic. ◊ actiune care cere indemanare, agilitate, putere. ♦ ~ de forta = efort, intreprindere indrazneata. 2. (sport) prima parte dintr-un campionat, jumatate din totalul etapelor. ◊ intrecere sportiva (de ciclism), in care se parcurge un circuit pe distanta lunga. ♦ ~ de scrutin = (prima sau a doua) etapa a unor alegeri care se repeta. 3. (tehn.) miscare circulara in jurul unui ax. 4. (la jocul de carti) ciclu de jocuri in care fiecare partener distribuie cartile, pe rand. (< fr. tour)

TUR¹ ~uri n. 1) Miscare circulara completa a unui corp in jurul unui ax sau al unui punct fix; turatie. 2) Miscare liniara pe un anumit traseu cu revenire la punctul de plecare. ◊ ~ retur (sau ~ si retur) dus si intors. 3) Plimbare scurta pe un anumit traseu. A face un ~. 4) Parte a unei competitii sportive, reprezentand jumatate din totalul etapelor acesteia. 5) Ciclu de partide in care fiecare partener distribuie pe rand cartile de joc (pana ajunge randul iarasi primului jucator). /<fr. tour, germ. Tour

TUR s.n. 1. Miscare circulara sau liniara pe un traseu oarecare, cu revenire la punctul de plecare, turatie (2); ; tura¹ (2). ♦ Tur-retur = dus si intors, plecare si sosire; tur de orizont = observare succesiva a diferitelor puncte caracteristice din jurul unui punct; (fig.) privire de ansamblu asupra unei probleme; tur de pista = zbor pe un traseu dreptunghiular, executat in jurul aerodromului. ♦ A trage primul tur de manivela = a incepe turnarea unui film. ♦ Plimbare scurta, raita. ♦ (Liv.) Actiune care cere indemanare, agilitate, putere. ♦ Tur de forta = efort, intreprindere indrazneata. 2. (Sport) Parte dintr-un campionat cuprinzand jumatate din totalul etapelor. ♦ Intrecere sportiva, mai ales de ciclism, in care se parcurge un circuit pe ditanta lunga. 3. (Tehn.) Miscare circulara in jurul unui ax. 4. (La jocul de carti) Ciclu de jocuri in care fiecare partener distribuie cartile, pe rand. [Pl. -ruri, -re. / < fr. tour, cf. lat. turnus – instrument pentru intors].

A SE INAPOIA ma ~iez intranz. 1) A veni inapoi (de unde a plecat); a se intoarce; a se inturna. 2) inv. (despre persoane, popoare, tari) A da inapoi (din punct de vedere al dezvoltarii intelectuale, politice, economice, culturale). [Sil. in-a-po-ia] /Din inapoi

P*****S, -A adj. Corupt, depravat; anormal din punct de vedere s****l. ♦ Perfid, fatarnic; inclinat spre fapte rele. [< fr. p*****s, cf. lat. p*****sus – intors, in sens contrar].

STANG ~ga (~gi) si substantival 1) (despre unele organe sau despre parti ale corpului) Care este situat in partea unde se afla inima. Ochiul ~. Mana ~ga. ◊ Nu stie ~ga ce face dreapta se spune pentru a indica o totala lipsa de coordonare. A calca cu ~gul a) a incepe in mod gresit ceva; b) a fi prost dispus. 2) Care se afla in directia mainii din aceasta parte. Aripa ~ga a cladirii. ◊ Din ~ga din directia mainii stangi. A tine ~ga a merge pe partea stanga a unui drum. (La) ~ga imprejur formula prin care se comanda cuiva o intoarcere de 180° spre stanga. A face ~ga imprejur a se intoarce si a pleca (inapoi de unde a venit). 3) (despre grupari politice, partide, curente etc.) Care, din punct de vedere politic, este radical sau mai radical decat altii. Aripa ~ga a parlamentului. /<lat. stancus

BRACA vb. I. tr. (Frantuzism) A indrepta un obiect catre un punct. ♦ (Tehn.) A orienta rotile directoare ale unui automobil pentru a vira. ♦ A inclina comenzile unui avion pentru viraj. ♦ intr. A intoarce, a vira. [P.i. 1 -chez, 3 -cheaza. / < fr. braquer].

BRACA vb. I. tr. 1. a indrepta un obiect, un lucru catre un punct. 2. a orienta rotile directoare ale unui automobil pentru a vira. ◊ a inclina comenzile unui aparat de zbor. II. intr. a intoarce (un vehicul), a vira. (< fr. braquer)

POL s.m. 1. (Mat.) Fiecare dintre cele doua puncte in care o axa strapunge sfera. ♦ Originea unui sistem de coordonate polare. 2. (Astr.) Fiecare dintre cele doua extremitati ale axei Pamantului. ♦ Pol ceresc = fiecare dintre cele doua puncte in care bolta cereasca pare sa fie atinsa de axa in jurul careia se efectueaza miscarea diurna a astrilor. 3. (Fiz.) Fiecare dintre capetele opuse ale unui magnet; fiecare dintre centrele de sarcina electrica ale unei pile electrice sau ale unui curent electric. 4. (Fig.) Extremitati, puncte opuse unul fata de celalalt. [Pl. poli, (s.n.) poluri. / < fr. pole, cf. germ. Pol < lat. polus , gr. polos < polein – a se intoarce, a se invarti].

COJOC ~oace n. Haina taraneasca de iarna, lunga, facuta din piele de oaie cu mitele inauntru. ◊ A-si teme ~ocul a nu intreprinde nimic riscant; a manifesta prudenta. A-si intoarce ~ocul pe dos (sau pe partea cealalta) a) a exprima pareri contrare celor de mai inainte; b) a trata pe cineva cu asprime (nu cu bunavointa de altadata). A avea (sau a gasi) ac de ~ocul cuiva a dispune de mijloace sau a afla calea pentru a pune la punct pe cineva. /<sl. kozuhu

VACA, vaci, s. f. 1. Animal domestic din specia bovinelor, femela taurului; p. restr. carnea acestui animal, folosita ca aliment; p. gener. carne de bovine. ◊ Expr. S-a dus bou si a venit (sau s-a intors) vaca, se spune, ironic, despre un om care a plecat sa se instruiasca sau sa se lamureasca intr-o problema si care s-a intors mai putin instruit sau lamurit decat plecase. Vaca (buna) de muls = persoana sau situatie de care cineva abuzeaza, pentru a trage foloase materiale. ♦ Epitet injurios dat unei femei (grase si lenese sau proaste). 2. Compuse: vaca-de-mare = morsa; vaca-domnului = insecta lata si lunguiata, cu aripile superioare de culoare rosie cu doua puncte negre (Pyrrhocoris apterus). – Lat. vacca.

pont (-turi), s. n. – 1. (Inv.) Paragraf, articol, capitol. – 2. Moment oportun, punct fix. – 3. Aluzie personala, insinuare. – 4. (Arg.) Loc de unde se poate fura ceva. Lat. punctum, prin intermediul mag. pont (sec. XVII). – Der. ponta, vb. (a miza la jocuri), din fr. ponter; pontator, s. m. (pontagiu, pontas); pontui, vb. refl. (Mold., a se ciorovai); pontoarca, s. f. (Arg., cheie), pare formatie glumeata din pont si intoarce „a se rasuci”; impontori, vb. (Bucov., a jigni).