PAROXISM, paroxisme, s. n. Intensitate maxima, punct culminant la care ajunge o senzatie, un sentiment, o stare, un proces, o actiune in desfasurare etc. ◊ Loc. adv. Pana la paroxism = in cel mai inalt grad, foarte tare. ♦ (Rar) Surescitare, tulburare extrema. – Din fr. paroxysme, germ. Paroxysmus.

DRIC, dricuri, s. n. 1. Scheletul de sus al unui car (fara roti si loitre). ♦ Cantitate de obiecte, materiale etc. care se poate incarca pe un asemenea schelet. 2. Vehicul special, tras de cai, care poarta mortul la groapa; car mortuar. ◊ Expr. (Fam.) A fi pe dric = a fi pe sfarsite; a fi intr-o situatie grea; a fi gata sa esueze. 3. Fig. (Pop.) punct culminant al zilei, al noptii, al unui anotimp; punct culminant al unei actiuni care se desfasoara in timp; miez, toi. – Din magh. derek.

SUSPANS, suspansuri, s. n. Moment dintr-un film, dintr-un spectacol sau dintr-o opera literara cand actiunea se intrerupe (temporar) intr-un punct culminant, tinand pe spectator sau pe lector intr-o stare de tensiune, in asteptarea deznodamantului; stare de tensiune provocata de un astfel de moment. – Din fr., engl. suspense.

PAROXISM ~e n. 1) Grad maxim de intensitate a unui sentiment sau a unei stari; punct culminant. 2) rar Tulburare extrema; surescitare. /<fr. paroxysme

ZENIT n. 1) astr. (in opozitie cu nadir) Cel mai inalt punct de pe bolta cereasca situat deasupra capului observatorului. 2) fig. Moment ce marcheaza cea mai inalta faza de dezvoltare; apogeu; punct culminant; culme. /<fr. zenith

CULMINATIE s.f. 1. Moment in care un astru trece deasupra meridianului unui loc. ◊ Punct de culminatie = punctul cel mai inalt atins de un astru. 2. Moment de maxima incordare a relatiilor dintre personajele unei opere literare; punct culminant. [Gen. -iei, var. culminatiune s.f. / < fr. culmination, it. culminazione].

APOGEU s.n. 1. (op. perigeu) Punctul de pe orbita unui astru care se gaseste la cea mai mare distanta de Pamant. 2. (Fig.) Cel mai inalt punct al evolutiei unui fenomen, a unei situatii etc.; punct culminant, culme. [Pl. -ee (pron. -ge-e), -euri. / < fr. apogee, cf. it. apogeo, gr. apogeios < apo – departe de, ge – pamant].

creasta (creste), s. f. – 1. Excrescenta carnoasa pe care o au pe cap unele pasari. – 2. Mot de pene, panas. – 3. Partea cea mai de sus a unei case, coama de acoperis. – 4. Capat al unui obiect, cind prezinta un aspect mai mult sau mai putin asemanator cu cel al unei creste. – 5. Virf, culme, apogeu, punct culminant. – 6. Virf de munte, culme. – 7. Masa pentru framintat brinza. – 8. Crestatura, deschizatura. – Mr. criasta „culme”, megl. creasta. Lat. crista (Puscariu 410; Candrea-Dens., 403; REW 2330; DAR); cf. alb. kreste (Meyer 205; Philippide, II, 639), it., prov., cat., sp. cresta, fr. crete, port. crista. Pentru sensul 8, cf. cresta. – Der. crestat, adj. (cu creasta mare); crestos, adj. (cu creasta mare). Din rom. provine sb. kreasta (Candrea, Elemente, 407). Cf. cresta.

ACMEE s. f. 1. apogeu, punct culminant. 2. faza in care o boala atinge intensitatea maxima. 3. cea mai evoluata faza de adaptare in filogenie si ontogenie. (< fr. acme)

APOGEU s. n. 1. punctul cel mai departat de Pamant de pe orbita unui satelit natural sau artificial. 2. punct culminant in dezvoltarea unui fenomen, a unei situatii etc.; culme. (< fr. apogee, gr. apogaion)

CLIMAX s. n. 1. figura de stil in care desfasurarea ideilor, a actiunii se face treptat, in gradatie ascendenta. 2. punct culminant al unei actiuni, al unui conflict. 3. stadiu final de evolutie a unui ecosistem. (< fr. climax)

CULMINATIE s. f. 1. trecere a unui astru la meridianul unui loc. ♦ punct de ~ = punctul cel mai inalt deasupra orizontului atins de un astru pe bolta cereasca. 2. punct culminant. (< fr. culmination)

creasta f., pl. este (lat. crista, it. pv. sp. cresta fr. crete). Mot de carne sau de pele [!] ingrosata, cum are la cap cocosu si alte pasari si unele reptile. Fig. Muche [!], punct culminant: creasta casei, a dealului. Creasta cocosului, o planta din familia amarantului (celosia cristata). Trans. O planta labiata numita si talpa gistei (leonurus c******a). O ciuperca foarte gustoasa (clavaria flava).

APOGEU, apogee, s. n. 1. punct culminant in dezvoltarea unui fenomen, a unei actiuni etc. 2. Punctul cel mai departat de pamant la care se afla un astru pe orbita sa. – Din fr. apogee.

CULMINANT, -A, culminanti, -te, adj. Care culmineaza. ◊ punct culminant = momentul cel mai important in desfasurarea unei actiuni, a unui fenomen etc. – Din fr. culminant.

TOI, toiuri, s. n. 1. (La sg.) punctul culminant al unei actiuni sau al unui fenomen in desfasurare. ♦ (Pop.) Partea principala, miezul unui lucru. 2. Invalmaseala, incaierare; taraboi, zarva. 3. (Inv.) Ceata, stol, card, grup. – Din tc. toy „banchet”.

POANTA, poante, s. f. 1. Momentul cel mai de efect, punctul culminant al unei glume, al unei epigrame, al unei anecdote; ceea ce da expresie, vioiciune unei opere literare sau artistice. 2. Extremitatea de jos a labei piciorului, locul de articulare al degetelor; varf. ♦ Portiune a piciorului cuprinsa intre glezna si degete. ♦ Pozitie in baletul clasic, executata de obicei de femei, care consta in ridicarea si deplasarea pe varful degetelor si cu falangele bine intinse, cu ajutorul unor pantofi speciali legati de glezna. ♦ (La pl.) Papuci speciali, cu varful alungit si intarit, pe care ii poarta balerinele legati de glezna. – Din fr. pointe.

O****M s. n. punctul culminant al e********i s*****e. – Din fr. o*****e.

APOGEU ~e n. 1) Punct de pe orbita unui astru situat la cea mai mare departare de Pamant. 2) fig. punct culminant in evolutia unui fenomen, a unei situatii sau a unei actiuni; culme. /<fr. apogee

CATASTROFA ~e f. Eveniment tragic de mari proportii, survenit pe neasteptate, cu urmari dezastruoase. 2) (in tragediile antice) punctul culminant al actiunii. [G.-D. catastrofei] /<fr. catastrophe, lat. catastropha

CULME ~i f. 1) Partea cea mai inalta a unui munte sau a unui deal; coama; creasta; spinare; crestet; varf; pisc. 2) Punctul cel mai inalt fata de orizont din drumul parcurs de un astru pe bolta cereasca. 3) fig. punct culminant in evolutia unui fenomen, a unei situatii sau a unei actiuni; apogeu. In ~ea fericirii. ◊ (Asta-i) ~ea! ~ea culmilor! asta intrece orice masura; e nemaipomenit. 4) Bat lung sprijinit de grinzi intr-o casa taraneasca, pe care se atarna haine. [G.-D. culmii] /<lat. culmen

A CULMINA pers. 3 ~eaza intranz. 1) (despre astri) A ajunge la apogeu. 2) fig. A ajunge la culme; a atinge punctul culminant. <lat. coulminare, fr. culminer

DARDORA f. pop. 1) punct culminant (in desfasurarea unei actiuni); toi. In ~a jocului. 2) Situatie complicata si neplacuta; bucluc; belea; incurcatura. /<bulg. dardorja

DRIC ~uri n. 1) Corp al unui car sau al unei carute, fara loitre si roti. 2) Trasura folosita la transportul mortului la cimitir; car mortuar; car funebru. ◊ A fi pe ~ a) a fi pe patul de moarte; b) a fi pe punctul de a esua. 3) flg. punct culminant al unui fenomen in desfasurare; toi. In ~ul iernii. /<ung. derek

ACMEE s.f. punct culminant al unui eveniment, al unei stari morbide. [Pron. -me-e. / < fr. acme, cf. gr. akme – varf].

CATASTAZA s.f. 1. Moment in tragedia antica in care se accentueaza punctul culminant inaintea catastrofei. 2. (Lingv.) Impostatie. [< fr. catastase, cf. gr. katastasis].

CLIMAX¹ s.n. 1. Figura de stil in care desfasurarea ideilor, a gandirii se face treptat, in gradatie (2) [in DN] ascendenta in forma de scara. 2. (Liv.) punct culminant al unei actiuni, al unui conflict. [Pl. -xuri. / < lat., fr. climax, cf. gr. klimax – scara].

CULMINANT, -A adj. Care culmineaza, ajuns la apogeu; culminativ. ◊ punct culminant = a) punctul cel mai inalt al unui loc; b) momentul de cea mai mare incordare al unei actiuni. [< fr. culminant].

CATASTAZA s. f. 1. (in tragedia antica) punctul culminant inaintea catastrofei. 2. (lingv.) impostatie. (< fr. catastase)

MAGNIFICAT s. n. compozitie muzicala polifonica, de forma unei cantate; cantec de slava, punctul culminant intr-o misa. (< gern. Magnifikat, fr. magnificat)

APOGEU, apogee, s. n. 1. punct culminant in dezvoltarea unui fenomen; culme. 2. Punctul cel mai departat de pamant la care se afla un astru pe orbita sa. – Fr. apogee (< gr.).

RENGA, poeme japoneze inlantuite, formate din 31 de silabe in grupe de cate 5, 7, 5 si 7, 7, la care isi aduc de obicei contributia doi poeti. Genul literar a cunoscut o deosebita inflorire intre sec. 13 si 16, atingand punctul culminant in sec. 15. In zilele noastre se considera ideal un grup de 7-8 persoane care sa compuna aproximativ 100 de strofe. Regulile de compozitie sunt stricte, deoarece importanta nu este legatura, ci efectul general creat de poem. Se aleg teme traditionale cum ar fi: particularitati ale anotimpurilor, florile de cires, luna plina, dragostea etc.

culminant adj. maxim. (punct ~ in desfasurarea unui proces.)

culminant, -A adj. care culmineaza. ♦ punct ~ = momentul de cea mai mare incordare al unei actiuni. (< fr. culminant)

culminant ~ta (~ti, ~te) Care culmineaza; aflat la nivelul maximal. ◊ punct ~ momentul de varf in evolutia unui eveniment. <fr. culminant