URSULET, ursuleti, s. m. Diminutiv al lui urs; pui de urs. – Urs + suf. -ulet.

urs (-si), s. m. – 1. Mamifer omnivor masiv cu botul ascutit si coada scurta (Ursus arctos). – 2. (Mold.) Bot de mamaliga cu brinza la mijloc. – 3. Strung, surub. – 4. Stilpul prispei. – 5. Un anumit joc in timpul priveghiurilor. – 6. Persoana ursuza, neprietenoasa. – Mr. ursu, megl., istr. urs. Lat. ursus (Puscariu 1836; REW 9089), cf. it. orso (logud. ursu), prov. ors, fr. ours, cat. os, sp. oso. – Der. ursoaica, s. f. (femela ursului; cosul sobei; unul din cei patru stilpi sustinatori ai morii; Arg., femeie usoara); ursei (var. ursulet), s. m. (pui de urs); ursar, s. m. (tigan care dreseaza ursi facindu-i sa joace); ursareasca, s. f. (dans popular); ursareste, adv. (ca ursarii); ursarime, s. f. (cartier de tigani); ursarita, s. f. (nevasta de ursar); ursesc, adj. (de urs, se zice despre unele varietati de fructe); ursiu, adj. (brun); ursoi, adj. (brun; s. n., stilpul morii); – Din rom. provine ngr. οὔρσα „femeie usoara” (Meyer, Neugr. St., II, 77). Der. neol. (din fr.) ursa, s. f. (ursoaica); ursulina, s. f. (calugarita catolica dintr-un anumit ordin).

URSULET ~i m. (diminutiv de la urs) pui de urs. /urs + suf. ~ulet

ursAR, ursari, s. m. Barbat care umbla cu ursi dresati si ii pune sa joace. – urs + suf. -ar.

cinghel, cinghele si cingheluri, s.n. (reg., inv.) 1. carlig de la macelarie pentru atarnarea carnii. 2. belciug (pus in nasul ursilor domesticiti).

cinghel n., pl. e (turc. cengel, d. pers. cangial, cirlig; ngr. tsingeli, alb. bg. sirb. cengel. V. cinghie). Cirlig de atirnat carne la macelarie. Belciugu care se pune´n nasu porcilor, ursilor s. a. A pune cuiva cingelu´n nas, a-l face sa nu se mai poata misca contra ta.

MARSUPIAL marsupiale n. 1) la pl. Ordin de mamifere vivipare, a caror femela isi poarta puii in marsupiu (reprezentanti: cangurul, ursul-australian, sariga). 2) Animal din acest ordin. [Sil. -pi-al] /<fr. marsupial

ursAR (‹ urs) s. m. (Rar) Persoana (de obicei de etnie roma) care are ursi dresati pe care ii pune sa joace, dand un fel de spectacole prin sate. In Romania au existat u., cu deosebire in sec. 19 si in prima jumatate a sec. 20, dupa care aceste spectacole au fost interzise iar ursii eliberati. Sporadic se mai practica in tari din Pen. Balcanica, dar se fac eforturi pentru eliminarea lor.

cobace (-e), s. f. – 1. Coliba. – 2. Dependinte. – Var. (Trans.) cobase. Sb. kobaca (Densusianu, Hateg, 56; DAR). In Banat si Trans. de Sud. Din aceeasi familie par a face parte mai multe cuvinte, a caror legatura exacta este greu de definit: cobilcer (var. cobilser), s. n. (Banat, scrumiera); cobilteata, s. f. (cotet de gaini), pe care DAR il pune in legatura cu germ. Kobel „coliba”; cobirlau, s. n. (cotet de gaini; vizuina de urs); cobirna, s. f. (coliba); cobilete (var. copilet), s. n. (nisa, firida; colt, ungher). Poate sint in legatura cu coliba (vezi cuvintul), prin intermediul unei metateze a radicalului lor comun, cobil-.

LABA ~e f. 1) Parte a piciorului de la glezna in jos. 2) Parte inferioara a piciorului pe care calca pasarile. ◊ ~a- (sau talpa-) gastei a) ridurile din jurul ochilor; b) scris neingrijit; c) mica planta erbacee cu flori rosii-purpurii. 3) Picior al unor animale (caine, lup, urs, pisica etc.). 4) fam. depr. Fiecare dintre cele doua membre superioare ale corpului omenesc; mana. ◊ A pune ~a pe cineva (sau pe ceva) a prinde, a apuca, a inhata pe cineva (sau ceva). 5): ~a-ursului denumire a mai multor specii de ciuperci comestibile de padure. [G.-D. labei] /<ung. lab

pui¹ ~ m. I. 1) Pasare de la iesirea din gaoace si pana la maturitate. ~ de gaina. ~ de curca. ◊ ~ de cuc (sau de bogdaproste) copil al nimanui. 2) Carne de gaina tanara. Zeama de ~. 3) Orice fiinta vie in prima faza de dezvoltare. ~ de om. ~ de urs. ◊ ~ de lele a) persoana usuratica, amorala; b) copil nelegitim; bastard. ~ de vipera (sau de naparca, de sarpe) om rau, perfid. 4) Ramura tanara care porneste de la radacina unei plante; copilet. 5) fig. fam. Fiinta scumpa, draga. 6) la pl. pop. Cusatura decorativa in forma de cruciulite marunte facuta pe pieptul si pe manecile camasilor taranesti. II. (in imbinari cu valoare de superlativ): ~ de ger ger cumplit. ~ de somn somn bun, reconfortant. ~ de chef chef mare. ~ de bataie bataie zdravana. /<lat. pulleus

BARBA, barbi, s. f. 1. Parul care creste la barbati pe barbie si pe obraji. ◊ Loc. adv. In barba = pe ascuns, numai pentru sine. Rade in barba. ◊ Expr. A trage nadejde ca spanul de barba = a nadajdui ceva ce nu se poate realiza. (Arg.) A pune (sau a trage) barbi = a minti, a insira verzi si uscate. ◊ Compuse: barba-caprei = planta erbacee cu flori galbene-deschise (Tragopogon major); barba-imparatului = planta erbacee cu flori de diferite culori, care se cultiva ca planta de ornament si a carei radacina are proprietati purgative (Mirabilis Jalapa); barba-lupului = planta erbacee cu flori galbene (Crispis biensis); barba-ursului = planta erbacee a carei tulpina se intrebuinteaza in medicina si in industrie (Equisetum arvense). 2. Barbie. 3. Smoc de par pe care-l au unele animale sub bot. 4. Tepii de la spicele cerealelor. – Lat. barba.

BARBA, barbi, s. f. 1. Par care creste la barbati pe barbie si pe obraji. ◊ Loc. adv. In barba = pe ascuns, numai pentru sine. ◊ Expr. (Fam.) A se trage de barba (cu cineva) = a fi foarte intim cu cineva, a se bate pe burta (cu cineva). (Arg.) A pune (sau a trage) barbi = a minti, a insira verzi si uscate. ◊ Compuse: barba-caprei = denumire data mai multor specii de plante erbacee perene, cu frunze lungi si inguste si cu flori galbene (Tragopogon); barba-imparatului = planta erbacee cu flori de diferite culori, care se cultiva ca planta de ornament si a carei radacina are proprietati purgative; norea (Mirabilis jalapa); barba-lupului = planta erbacee cu flori galbene (Crispis biennis); barba-ursului = coada-calului. 2. Barbie. 3. Smoc de par pe care il au unele animale sub bot. 4. Tepii de la spicele cerealelor. – Lat. barba.

PLACINTA, placinte, s. f. 1. Preparat de patiserie facut din foi de aluat intre care se pune o umplutura de branza, de carne, de fructe etc. ◊ Expr. A-i veni (sau a-i pregati) (cuiva) o placinta = a-i veni (sau a-i pregati) cuiva o surpriza neplacuta, un necaz. A gasi placinta gata = a se folosi de munca altuia, a-i veni totul de-a gata. Se vinde ca placinta calda = se vinde repede, este foarte cautat. A numara foile la (sau din) placinta = a-si face prea multe socoteli, a despica firul in patru. A astepta (pe cineva) cu placinte calde = a astepta (pe cineva) cu mare bucurie. A sta ca o placinta = a fi pasiv, comod, nesimtit. 2. (Bot.; in compusul) Placinta-porcului = talpa-ursului (Heracleum palmatum). – Lat. placenta.