PRETOR, pretori, s. m. 1. Magistrat roman cu inalte atributii judiciare (si care adesea guverna o provincie romana). 2. (In vechea armata) Persoana numita pe langa marile unitati militare, cu atributii in politia administrativa si juridica in timp de razboi. 3. (In vechea organizare administrativa a tarii) Sef al administratiei si al politiei intr-o plasa, care reprezenta aici puterea centrala. – Din lat. praetor, -oris.

DALMATA adj. si substantival : Limba ~ limba romanica vorbita pana la inceputul sec. XIX in fosta provincie romana Dalmatia. /Din Dalmatia n. pr.

pretoriada, pretoriade, s.f. (inv.) provincie romana guvernata de un pretor (magistrat roman).

DALMAT, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) din Dalmatia, dalmatian². II. adj. referitor la Dalmatia; dalmatic. ◊ (s. f.) limba romanica, astazi disparuta, vorbita in fosta provincie romana Dalmatia. (< fr. dalmate)

LEGATORIE s. f. provincie romana condusa de un legat¹ (1). (< lat. legatorie)

PRETORIAN, -A, pretorieni, -e, adj., s. m. 1. (La romani) Care apartine pretorului, privitor la pretor. ◊ Garda pretoriana = unitate militara care constituia garda personala a pretorului (mai tarziu a imparatilor romani). provincie pretoriana = provincie administrata de un pretor. 2. S. m. Soldat roman din garda pretoriana. [Pr.: -ri-an] – Din lat. praetorianus, fr. pretorien.

ROXOLAN, -A, roxolani, -e, s. m. si f. (La pl.) Nume dat unor triburi sarmatice existente la inceputul secolului I la rasarit de Prut, care au atacat provincia romana Moesia, au fost aliati cu Decebal in timpul campaniei romane impotriva statului dac (101-102) si au fost supusi de goti la mijlocul sec. III; (si la sg.) persoana care facea parte din aceste triburi. – Din lat. Rhoxolani, fr. Roxolans.

PRETORIAN¹ ~ana (~eni, ~ene) (in Roma antica) Care este caracteristic pentru pretori; propriu pretorului. Fermitate ~ana. ◊ Garda ~ana unitate militara care era initial garda personala a unui pretor, iar, mai tarziu, a imparatilor romani. provincie ~ana provincie aflata in administratia unui pretor. [Sil. -ri-an] /<lat. praetorianus, fr. pretorien

LEGATORIE s.f. provincie romana condusa de un legat. [Gen. -iei. / < lat. legatoria (provincia)].

CARPI (lat. {i}) s. m. Populatie geto-dacica care in sec. 2-3 d. Hr. a locuit pe terit. romanesc la E de M-tii Carpati. Organizati intr-o puternica uniune tribala, c. neinglobati in provincia romana Dacia au avut un rol important in revitalizarea elementului daco-roman in conditiile confruntarii acestuia cu populatiile migratoare, in perioada care a urmat retragerii stapinirii romane la S Dunarii.

HAMA (HAMᾹH), oras in V Siriei, la poalele M-tilor Liban, pe Orontes; 273 mii loc. (1994). Nod de comunicatii. Centru agricol si comercial (cereale, bumbac, fructe). Ind. metalurgica, textila, incalt. si alim. Moschee (sec. 12). Muzeu arheologic. Vechi oras de origine hitita, frecvent mentionat in „Biblie”. In sec. 10 i. Hr. devine centrul unui puternic stat arameic, cunoscand apogeul dezvoltarii sale in sec. 8 i. Hr.; cucerit de asirieni in 720 i. Hr. In sec. 2 i. Hr., regele seleucid Antioh IV ii schimba numele in Epiphania, iar in 63 i. Hr. H. este inclus in provincia romana Siria; in doua jumatate a sec. 17 a fost cucerit de arabi.

PAFLAGONIA (PAPHLAGONIA), regiune istorica in N Asiei Mici, in zona de litoral a Marii Negre. Locuita de paflagoni, a fost sediul coloniei grecesti Sinope, fiind inclusa in Regatul Lidiei (sec. 6 i. Hr.) si apoi in Persia (sec. 6-4 i. Hr.). Dupa cucerirea macedoneana (333 i. Hr.) a lui Alexandru cel Mare, a fost condusa de diadohi locali. Pompei a incorporat zona costiera in provincia romana Pont si Bitinia (65 i. Hr.). Anexata de Augustus si inclusa in provincia Galatia (6 d. Hr.). Sub Diocletian formeaza o provincie independenta. A facut parte din Imperiul Bizantin pana in 1071, cand dupa batalia de la Manzikert, toate tinuturile de coasta au fost pierdute in favoarea turcilor selgiucizi, iar in sec. 14 a fost ocupata de turcii otomani.

ODESSOS, oras-stat grec intemeiat de milesieni in prima jumatate a sec. 6 i. Hr. pe tarmul tracic al Marii Negre, pe teritoriul de astazi al orasului Varna (Bulgaria). In sec. 3-2 i. Hr. cunoaste apogeul economic si cultural. Inclus in provincia romana Moesia. A suferit mari distrugeri provocate de invazia populatiilor migratoare.

ODRIZI (‹ lat.) s. m. pl. Populatie tracica din E Pen. Balcanice, organizata in sec. 5 i. Hr. intr-un regat, cucerit in 341 i. Hr. de Filip II, regele Macedoniei; regatul clientelar al o., reinfiintat in 146 i. Hr., a fost inclus de Vespasian in provincia romana Tracia, in anul 46 d. Hr.

CLAUDIU I (Tiberius Claudius Nero Drusus Germanicus), imparat roman 41-54 d. Hr.). Bun administrator. In interior, a incredintat numeroase departamente nou create libertilor, carora le-a permis accesul in Consiliul principelui. A ameliorat situatia sclavilor. In exterior, a consolidat puterea romana in provincii. In timpul sau, Dobrogea a fost inclusa in prov. romana Moesia (46 d. Hr.). Dupa moartea Messalinei (46 d. Hr.), a fost dominat de noua sa sotie, Agrippina.

ETNARHIE, etnarhii, s. f. provincie a Imperiului roman, Bizantin sau Otoman. – Din fr. ethnarchie.

LEGAT³, legati, s. m. 1. Trimis al senatului, al imparatului etc. intr-o provincie a Imperiului roman. 2. Reprezentant diplomatic al unui papa. – Din fr. legat, lat. legatus.

DIOCEZA s.f. 1. Fiecare dintre cele 14 provincii ale Imperiului roman (din sec. IV). 2. Regiune de sub jurisdictia unui episcop sau a unui arhiepiscop catolic. [Var. dieceza s.f. / < fr. diocese, cf. lat. dioecesis, gr. dioikesis – conducere].

ETNARH s.m. (Ist.) Comandant al unei provincii a Imperiului roman. [< fr. ethnarque].

ETNARHIE s.f. provincie a Imperiului roman de sub conducerea unui etnarh. [Gen. -iei. / < fr. ethnarchie, cf. gr. ethnos – popor, arche – conducere].

DIOCEZA s. f. 1. fiecare dintre cele 14 provincii ale Imperiului roman (din sec. IV), create de Diocletian. 2. circumscriptie ecleziastica condusa de un (arhi)episcop; dieceza, eparhie. (< fr. diocese, lat. diocesis, gr. dioikesis)

ETNARHIE s. f. provincie a Imperiului roman, Bizantin sau Otoman avand o anumita comunitate etnica. (< fr. ethnarchie)

LIMENARH s.m. Supraveghetor al unui port in provinciile orientale ale Imperiului roman. [< lat. limenarchia, gr. limenarches].

PROCONSUL s.m. Magistrat roman care guverna o provincie, fiind investit cu autoritatea de consul; loctiitor al consulului. [< lat. proconsul, cf. fr. proconsul].

PROCURATOR s.m. 1. Magistrat roman, administrator al unei provincii imperiale, insarcinat cu strangerea darilor si cu repartizarea cheltuielilor. ♦ Inalt demnitar in vechile republici Genova si Venetia. 2. Mandatar; procurant. [< lat. procurator, cf. fr. procurateur.

LIMENARH s. m. supraveghetor al unui port in provinciile orientale ale Imperiului roman. (< lat. limenarcha, gr. limenarches)

PROCURATOR s. m. 1. magistrat roman, administrator al unei provincii imperiale, cu strangerea darilor si cu repartizarea cheltuielilor. 2. inalt demnitar in vechile republici italiene Genova si Venetia. 3. mandatar insarcinat sa apere interesele unei alte persoane. (< fr. procurateur, lat. procurator)

VENET, -A I. s. m. (pl.) populatie indo-europeana asezata in antichitate in nord-estul Italiei, supusa de romani. II. adj. din provincia Venetia. ◊ (s. f.) limba indo-europeana vorbita de veneti. (< it. veneto)

EXARH s.m. 1. Titlu dat unor inalti demnitari din Imperiul roman de rasarit, care guvernau provinciile din Italia, din Africa etc. in locul imparatului de la Constantinopol. 2. Capetenie a unei biserici ortodoxe autonome. ♦ Organ bisericesc de inspectie pentru manastirile care apartin de o eparhie ortodoxa. [Pron. eg-zarh. / cf. fr. exarque, lat. exarchus, gr. exarchos – sef].

EXARH s. m. 1. titlu dat unor inalti demnitari din Imperiul roman de Rasarit care guvernau provinciile din Italia, Africa etc. in locul imparatului de la Constantinopol. 2. capetenie a unei biserici ortodoxe autonome. ◊ organ bisericesc de inspectie pentru manastirile care apartin de o eparhie ortodoxa. (< fr. exarque, lat. exarchus, gr. exarkhos)

ANDERSON [ændərsn], Sherwood (1876-1941), scriitor american. A descris mediocritatea vietii de provincie. Nuvele („Winesburg, Ohio”) si romane („Ris amar”) de un realism obiectiv, care au exercitat o profunda influenta asupra literaturii epocii sale.

CONDIESCU, Nicolae M. (1880-1939, n. Craiova), scriitor roman. General, aghiotant regal. M. de onoare al Acad. (1938). Un roman inspirat din viata de provincie („Insemnarile lui Serafim”); nuvele satirice („Conu Enache”); memorial de calatorie („Peste mari si tari”).

PROCHESTOR, prochestori, s. m. Magistrat roman care exercita functii financiare in provincii. – Din lat. proquaestor.

PROCHESTOR s.m. Magistrat roman care exercita functii financiare in provincii si era recrutat in general dintre fostii chestori. [< lat. proquaestor].

PROCHESTOR s. m. magistrat roman care exercita functii financiare in provincii, recrutat dintre fostii chestori. (< lat. proquaestor)

provincie s. f. 1. teritoriu cucerit de romani in afara Italiei, supus legilor si organizarii romane. 2. regiune administrativa din unele tari. ◊ orice parte a unei tari in afara capitalei. (< lat. provincia, fr. province)

HERULI (‹ fr., lat.) s. m. pl. Populatie germanica originara din S Scandinaviei si din Pen. Iutlanda, care, in sec. 3, sub presiunea danilor, migreaza spre S Europei; o ramura se deplaseaza in reg. Rinului inferior, iar alta se opreste in reg. Marii Azov, de unde, in alianta cu gotii, intreprind atacuri in provinciile europene si asiatice ale Imperiului roman. Supusi de huni, h. isi dobandesc libertatea dupa destramarea statului acestora (454) si se stabilesc, ca federati ai Imperiului roman, in zona Dunarii de Jos, unde formeaza un regat, distrus, in 512, de longobarzi.

RAETIA (RHAETIA), provincie la S de Dunare, ce cuprinde parti din actualele state Austria, Elvesia si Germania. Populata, probabil, de descendentii ilirilor si de celti, a fost cucerita de romani (15 i. Hr.) si a devenit o importanta parte a imperiului prin pozitia strategica; terit. de frecvente confruntari intre trupele imperiale romane si triburile germanice invadatoare; in sec. 1 d. Hr. hotarul nordic se intindea pana la raul Neckar; dupa mijlocul sec. 5, autoritatile romane controlau numai tinuturile alpine ale provinciei.

provincie s.f. 1. Tara, regiune cucerita de romani in afara Italiei, supusa legilor romane si administrata de un guvernator roman. 2. Regiune, impartire administrativa din unele tari. ♦ Orice parte a unei tari care este in afara capitalei. [Pron. -ci-e, var. provintie s.f. / < lat. provincia, cf. it. provincia, fr. province].

provincie, provincii, s. f. 1. Unitate geografica sau administrativa dintr-o tara; regiune, tinut. ♦ Teritoriu sau localitate dintr-o tara situate in afara capitalei. 2. Teritoriu cucerit de romani in afara Italiei si supus legilor si organizarii romane. [Var.: (inv.) provintie s. f.] – Din lat. provincia, fr. province.

provincie ~i f. 1) (in unele tari) Unitate teritoriala si administrativa. 2) Teritoriu al unei tari, situat in afara capitalei, avand anumite trasaturi specifice. 3) (in Roma antica) Tara cucerita de romani si administrata de un guvernator. [G.-D. provinciei; Sil. -ci-e] /<lat. provincia, fr. province

UNIONIST, -A, unionisti, -ste, adj. Care sustine si propaga ideea de unire (a unor provincii intr-un stat), ♦ (Substantival) Sustinator al unirii Principatelor romane (inainte de 1859). [Pr.: -ni-o-] – Din fr. unioniste.

LEGAT¹ s. m. 1. (la romani) imputernicit al senatului sau al imparatului intr-o provincie. ◊ comandant de legiune. 2. c******l reprezentant al papei, care indeplineste functii asemanatoare celor incredintate ambasadorilor. (< fr. legat, lat. legatus)

BUJOR, Rodica (pe numele adevarat Nedelea Eugenia) (1914-1995, n. Voinesti, jud. Dimbovita), cintareata romana de muzica populara. Repertoriu de cintece din toate provinciile Romaniei Mari. Pseudonimul i-a fost atribuit de George Enescu.

PROCONSUL, proconsuli, s. m. Magistrat roman care, dupa incheierea consulatului, era insarcinat cu guvernarea unei provincii. – Din lat., fr. proconsul.

AUXILIUM s.n. (Ist.) Trupa aliata incadrata in armata romana in afara legiunilor si recrutata dintre locuitorii neromani ai provinciilor. [Pron. a-u-xi-li-um, pl. -muri. [< lat. auxilium].

AUXILIUM s. n. trupa aliata incadrata in armata romana in afara legiunilor si recrutata dintre locuitorii neromani ai provinciilor. (< lat. auxilium)

PROCONSUL s. m. magistrat roman care, dupa incheierea consulatului, era insarcinat cu guvernarea unei provincii. (< lat., fr. proconsul)

RESCRIPT s.n. 1. Raspuns al imparatilor romani la chestiunile de drept puse de magistratii sau de guvernatorii provinciilor. ♦ Hotarare care emana de la un suveran. 2. Hotarare a papei ca raspuns la o chestiune teologica. [Pl. -te, -turi. / < lat. rescriptum, cf. fr. rescrit].

RESCRIPT s. n. 1. raspuns al imparatilor romani la chestiunile de drept puse de magistratii sau de guvernatorii provinciilor. ◊ hotarare care emana de la un suveran. 2. hotarare a papei ca raspuns la o chestiune teologica. (< lat. rescriptum, germ. Reskript)

NERVA (Marcus Cocceius), imparat roman (96-98 d. Hr.). L-a adoptat, ca fiu, pe Traian, guvernatorul provinciei Germania Superioara, pe care, in anul 97 d. Hr., l-a desemnat ca succesor, devenind astfel intemeietorul dinastiei Antoninilor.

UNIONIST, -A adj., s.m. si f. (Cel) care sustine si propaga ideea unirii diferitelor provincii intr-un singur stat; (partizan) al unionismului. ♦ (Sustinator) al unirii Principatelor romane (inainte de 1859). [Pron. -ni-o-. / cf. fr. unioniste].

UNIONIST, -A adj., s. m. f. 1. (cel) care sustine si propaga ideea unirii diferitelor provincii intr-un singur stat; (adept) al unionismului. 2. (sustinator) al unirii Principatelor romane (inainte de 185⁹). (< fr. unioniste)

PROCURATOR, procuratori, s. m. 1. Magistrat roman, ales de obicei dintre liberti, insarcinat cu strangerea darilor si cu conducerea provinciilor imperiale. 2. Inalt demnitar in republicile Venetiei si Genovei, in evul mediu. 3. Persoana care actioneaza in numele cuiva, pe baza unei procuri; mandatar. – Din fr. procurateur, lat. procurator, -oris.

RESCRIPT, rescripte, s. n. Raspuns dat de imparatii romani la chestiunile de drept asupra carora erau consultati de catre magistratii sau de catre guvernatorii provinciilor; p. ext. ordin care emana de la un suveran intr-o afacere particulara. – Din lat. rescriptum, germ. Reskript.

LIMES s. n. Sistem de aparare folosit de romani, care consta dintr-un zid de piatra sau dintr-un val de pamant, construit la granitele provinciilor. – Cuv. lat.

IMPERIUL roman DE APUS, stat de creat prin impartirea definitiva a Imp. roman, la moartea lui Theodosiu cel Mare (395), intre cei doi fii ai acestuia, Honoriu si Arcadiu. I.R. de A., condus de Honoriu (395-423), grupa provinciile din V si centru Europei si din N Africii. A dainuit pana in 476, cand ultimul imparat roman, Romulus Augustulus, a fost detronat de Odoacru, conducatorul mercenarilor germani.

AUGUST (Caius Iulius Caesar Octavianus Augustus), primul imparat roman (27 i.Hr.-14 d. Hr.). Nepot si fiu adoptiv al lui Cezar. Creator, alaturi de Antonius si Lepidus al celui de-al doilea triumvirat (43 i. Hr.); guvernator al provinciilor din Occident (40 i. Hr.). Dupa Batalia de la Actium (31 i. Hr.) a devenit unicul stapin al Imp. roman. Reorganizator al administratiei si armatei, A. a promovat stiintele si artele, inconjurindu-se de cei mai ilustri poeti ai timpului („Secolul lui Augustus”). Noua forma de guvernamint instituita de A., principatul, reprezinta inceputul sistemului monarhic la Roma.

RIOBAMBA, oras in partea centrala a Ecuadorului, situat in m-tii Anzi, la 2.782 m alt., pe valea Riobamba, la 177 km S de Quito, la 32 km SE de vulcanul Chimborazo; 124,4 mii loc. (2001); centrul ad-tiv al provinciei Chimborazo. Ind. mat. de constr. (ciment), textila (covoare), ceramicii, incaltamintei si alim. Piata agricola. Institut Politehnic (1969). Dioceza romano-catolica (din 1863). Veche asezare inca, langa care (c. 19 km S de R.), s-au stabilit (in 1534) spanioli intemeind localit. Cajabamba. In 1797, dupa ce au omorat multi localnici, spaniolii s-au mutat in zona actuala a orasului, fondand R. La R. s-au desfasurat lucrarile unui congres constitutional (1830) care a proclamat existenta Republicii Ecuador.

PERSEU (PERSEUS), ultimul rege al Macedoniei elenistice (179-168 i. Hr.). Si-a extins influenta asupra statelor vecine si a incercat sa-si impuna protectia asupra lumii grecesti. Infrant de romani in cel de-al treilea razboi macedonean (171-168 i. Hr.), la Pydna (168 i. Hr.), a murit in captivitate (165 i. Hr.), iar regatul sau a fost impartit in patru provincii tributare Romei.

ALEXANDRIA, roman popular. Scris in Egiptul elenistic (c. sec. 3 i. Hr.) si atribuit istoricului Callisthenes, evoca, apelind adesea la elemente miraculoase, fantastice, razboaiele lui Alexandru Macedon. Raspindit in toata Europa, A. a patruns in literatura romana printr-o traducere in slavona sirbo-croata. Aceasta versiune sta la baza primei prelucrari romanesti cunoscute, datind din a doua jumatate a sec. 16 si pastrata in copii manuscrise, in toate provinciile romanesti. Elemente din A. au intrat in folclor (colinde, oratii etc.) si in onomastica populara.

ROUSSILLON [rusio], provincie istorica in S Frantei. Oras pr.: Perpignac. Expl. forestiere si de min. de fier. Legumicultura; horticultura; viticultura. Crestere intensiva a animalelor pentru carne si lapte. Pescuit. Zona turistica. Locuita de iberici, a fost cucerita de romani (sec. 2 i. Hr.), vizigoti (414), arabi (719); a intrat sub stapanirea francilor, Carol cel Mare incluzand-o in marca Spaniei. Posesiune a contilor de Barcelona (din sec. 9), a cunoscut, incepand din sec. 10, o infloritoare viata monahala atestata de numeroase vestigii ale arhitecturii romanice. Din 1172 a devenit parte din Regatul de Aragon. Ludovic XI inglobeaza R. Coroanei (1463), dar spaniolii ridica pretentii asupra provinciei pana in 1659, cand, in urma Tratatului Pirineilor, revine definitiv Frantei.

RICHELIEU [riʃəlio], familie nobiliara franceza. 1. Armand Jean DU PLESSIS de (1585-1642), om politic si c******l francez (din 1622. Reprezentant al absolutismului in Franta. Ca prim-min. (1624-1642), in timpul domniei lui LUdovic XIII, a fost conducatorul de fapt al Frantei. Prin infrangerea hughenotilor (cucerirea cetatii La Rochelle), prin inlaturarea tendintelor autonomiste ale marilor seniori feudali si printr-o serie de reforme (finante, armata si legislatie), a consolidat monarhia absoluta. Pe plan extern, a luptat impotriva hegemoniei Habsburgilor in Europa, Franta participand (din 1635), alaturi de principii protestanti germani si de Suedia, impotriva Sfantului Imp. roman de Natiune Germana si a Spaniei, in Razboiul de 30 de ani (1618-1648). A manifestat interes pentru literatura si arte. A contribuit la intemeierea (1635) Academiei Franceze. 2. Armand Emmanuel DU PLESSIS, conte de Chinon, duce de Fronsac (1766-1822), general si om politic francez. Emigrat in Rusia (1790), a devenit guvernator al provinciei Odessa (1803-1814). Reintors in Franta a devenit prim-min. (1815-1818, 1820-1821) obtinand plecarea Aliatilor din Franta si acceptarea ei in Sfanta Alianta.