OCAZIONALISM (‹ fr.) s. n. Doctrina, asociata cu Malenbranche, conform careia nu exista cauza eficienta in afara de Dumnezeu, cauzele naturale fiind doar cauze ocazionale ce actioneaza prin providenta divina. Rolul de cauza eficienta a mai fost acordat lui Dumnezeu in sec. 9 de reprezentanti ai filozofiei islamice, teza fiind transmisa lumii medievale europene de Al-Ghāzali. O. lui Malebranche a fost receptat ca o solutie extrema la probleme carteziana a interactiunii minte-corp: interventia divina este adevarata cauza, propria vointa a individului nefiind decat ocazia. Alti adepti ai o.: G. de Cordemoy, L. de La Farge, J. Clauberg, A. Geulincx.

TEODICEE s. f. 1. parte a metafizicii care trateaza despre divinitate, despre existenta si atributele sale. 2. teologie naturala avand ca obiect problema cunoasterii lui Dumnezeu si a providentei divine in termenii ratiunii. 3. doctrina filozofico-religioasa, initiata de Leibniz, potrivit careia existenta raului in lume nu infirma bunatatea divina. (< fr. theodicee)

PRONIE f. inv. Forta divina; divinitate; dumnezeire; providenta. /<ngr. pronia

providenta ~e f. 1) rel. Forta divina; divinitate; pronie; dumnezeire. 2) Concurs de imprejurari favorabile. 3) Persoana care favorizeaza salvarea sau fericirea cuiva. /<lat. providentia, fr. providence