Rezultate din textul definițiilor
INTROIECTIE, introiectii, s. f. (Psih.) Act psihic de asimilare a eului unei alte persoane la propriul eu, manifestat prin imitarea inconstienta a comportamentului acelei persoane. [Pr.: -tro-iec-. – Var.: introiectiune s. f.] – Din fr. introjection, it. introiezione.
INTROVERSIUNE s. f. (Psih.) Orientare a constiintei catre propriul eu; tendinta de a se inchide in sine, neglijand lumea exterioara. [Pr.: -si-u-] – Din fr. introversion.
AUTOCUNOASTE vb. refl. a-si cunoaste propriul eu, propriile aspiratii. (< auto1- + cunoaste)
EMPATIE s. f. (psih.) identificare, prin traire, cu alte persoane, cu eroii cartilor etc.; interpretare a eului altora dupa propriul eu. ◊ transpunere simpatetica in obiectele exterioare. (< fr. empathie, engl. empathy)
NEOLOGIC, -A, neologici, -ce, adj. (Despre cuvinte, expresii) Care a fost imprumutat recent dintr-o limba straina; care constituie o formatie lingvistica noua; propriu neologismelor; neologistic. Formatie neologica. [Pr.: ne-o-] – Din fr. neologique.
EGOMISM n. Recunoastere numai a existentei propriului „eu”; egotism absolut. /<fr. egomisme
AUTOLATRIE s.f. (Rar) Adoratie a propriei persoane; exagerare a eului propriu. [Cf. it. autolatria, gr. autolatreia].
EGO- Element prim de compunere savanta insemnand „eu”, „propria persoana”. [< lat. ego].
EGOTISM s.n. Purtare, atitudine caracterizata prin acordarea unei importante exagerate propriei individualitati, propriei persoane. ♦ Cult al propriului eu; egolatrie, egocentrism. ♦ (La Stendhal) Studiu detaliat efectuat de un scriitor asupra propriei individualitati. [< fr. egotisme, it. egotismo, cf. lat. ego – eu].
EXTRAVERSIUNE s.f. 1. Inclinatie psihologica deosebita catre lucrurile din afara eului propriu, catre ambianta fizica sociala. ♦ Indreptare a libidoului in afara propriei persoane. 2. Intoarcere pe dos a unui organ cavitar. [Var. extroversie, extroversiune s.f. / < fr. extraversion].
PERSONALIZARE s.f. Actiunea de a personaliza si rezultatul ei. ♦ Constiinta ca perceptiile, reprezentarile, ideile, sentimentele apartin propriului eu. [< personaliza].
EGOMISM s.n. (Rar) Egoism absolut, care nu accepta decat existenta propriului eu. [< fr. egomisme, cf. lat. egomet – eu insumi].
NONeu s.m. Tot ce exista in afara propriului eu al celui care foloseste acest termen. [Dupa fr. non-moi].
AUTOLATRIE s. f. adoratie a propriei persoane; exagerare a eului propriu. (< it. autolatria, gr. autolatreia)
DEPERSONALIZARE s. f. actiunea de a depersonaliza. ◊ simptom caracterizat prin disparitia constiintei propriei persoane, a propriului eu. (< depersonaliza)
EGO- elem. „eu”, „propria persoana”. (< fr. ego-, cf. lat. ego, eu)
EGOTISM s. n. cult al propriului eu; egolatrie, egocentrism. ◊ (la Stendhal) studiu detaliat efectuat de un scriitor asupra propriei individualitati. (< fr. egotisme)
EXTRAVERSIUNE s. f. 1. inclinatie psihologica deosebita catre lucrurile din afara eului propriu, catre ambianta sociala. ◊ orientare a libidoului in afara propriei persoane. 2. revarsare in afara a unui organ cavitar. (< fr. extraversion)
NONeu s. m. (fil.) ceea ce exista in afara propriului eu. (dupa fr. non-moi)
PERSONALIZARE s. f. actiunea de a personaliza. ◊ constiinta ca perceptiile, reprezentarile, ideile, sentimentele apartin propriului eu. (< personaliza)
NEOLOGISM, neologisme, s. n. Cuvant imprumutat de curand din alta limba sau creat recent intr-o limba prin mijloace proprii. [Pr.: ne-o-] – Din fr. neologisme.
EMPATIE s.f. (Fil.) Forma de cunoastere a altuia, in special a eului social sau a ceva, apropiata de intuitie; interpretare a eului altora dupa propriul nostru eu. ♦ Transpunerea noastra simpatetica in obiectele exterioare. V. intropatie. [< fr. empathie].
NEOKANTIAN, -A, neokantieni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Adept al neokantianismului. 2. Adj. Care tine de neokantianism, caracteristic, propriu neokantianismului. [Pr.: ne-o-kan-ti-an] – Din fr. neo-kantien.
NEOLOG, neologi, s. m. (Rar) Adept al introducerii si folosirii neologismelor in limba proprie; neologist. [Pr.: ne-o-] – Din fr. neologue.
NEOTOMIST, -A, neotomisti, -ste, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Adept al neotomismului. 2. Adj. Care se refera la neotomism, care apartine neotomismului, propriu neotomismului. [Pr.: ne-o-] – Din fr. neo-thomiste.
CANCANIER ~a (~i, ~e) Care tine de cancan; propriu cancanului. [Sil. -ni-er] /<fr. cancanier
MANIERIST1 ~sta (~sti, ~ste) Care tine de manierism; propriu manierismului. [Sil. -ni-e-] /<fr. manieriste
NEOCOLONIALIST1 ~sta (~sti, ~ste) Care tine de neocolonialism; propriu neocolonialismului. [Sil. ne-o-co-lo-ni-a-] /<fr. neo-colonialiste
NEOLOGIC ~ca (~ci, ~ce) Care tine de neologisme; propriu neologismelor. [Sil. ne-o-] /<fr. neologique
NEOPLAZIC ~ca (~ci, ~ce) Care tine de neoplazie; propriu neoplaziei. [Sil. ne-o-] /<fr. neoplasique
NeuRASTENIC1 ~ca (~ci, ~ce) Care tine de neurastenie; propriu neurasteniei. [Sil. ne-u-] /<fr. neurasthenique
PAREMIOLOGIC ~ca (~ci, ~ce) Care tine de paremiologie; propriu paremiologiei. [Sil. -mi-o-] /<fr. paremiologique
PERINEAL ~a (~i, ~e) anat. Care tine de perineu; propriu perineului. [Sil. -ne-al] /<fr. perineal
URANIAN ~ana (~eni, ~ene) Care tine de univers; propriu universului. [Sil. -ni-an] /<it. uraniano
Calcedonia (nume de loc) (-ni-a) s. propriu f.
Vovedenie/Ovidenie (-ni-e) s. propriu f., art. Vovedenia/Ovidenia (-ni-a), g.-d. art. Vovedeniei/Ovideniei
*Miorita (Mi-o-) s. propriu f., g.-d. Mioritei
*Niagara (fluviu) (Ni-a-) s. propriu f., g.-d. Niagarei
NEOHEGELIAN, -A, neohegelieni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Adept al neohegelianismului. 2. Adj. Care tine de neohegelianism, propriu, caracteristic neohegelianismului. [Pr.: ne-o-he-ghe-li-an] – Din fr. neo-hegelien.
NEOIMPRESIONIST, -A, neoimpresionisti, -ste, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Adept al neoimpresionismului. 2. Adj. Care tine de neoimpresionism, propriu, caracteristic neoimpresionismului. [Pr.: ne-o-im-pre-si-o-] – Din fr. neo-impressionniste.
CALC ~uri n. 1): Hartie de ~ hartie transparenta folosita pentru reproducerea desenelor. 2) Copie a unui desen tehnic executata pe aceasta hartie. 3) lingv. Fenomen de limba constand in formarea unor cuvinte sau expresii noi cu mijloace lingvistice proprii dupa modelul altei limbi sau in atribuirea de sensuri noi, dupa un model strain, unor cuvinte si expresii existente in limba. /<fr. calque
CUTUMIAR ~a (~i, ~e) Care tine de cutuma; propriu cutumei; traditional. [Sil. -mi-ar] /<fr. coutumier
MIOCARDIC ~ca (~ci, ~ce) Care tine de miocard; propriu miocardului. Infarct ~. [Sil. mi-o-] /miocard + suf. ~ic
NEOCLASIC ~ca (~ci, ~ce) Care tine de neoclasicism; propriu neoclasicismului. Stil ~. [Sil. ne-o-] /<fr. neo-classique
PECUNIAR ~a (~i, ~e) Care tine de bani; propriu banilor; banesc. [Sil. -ni-ar] /<fr. pecuniaire, lat. pecuniarius
PERMIAN2 ~a (~i, ~e) Care tine de ultima perioada a erei paleozoice; propriu acestei perioade. [Sil. -mi-an] /<fr. permien
PREMIAL ~a (~i, ~e) Care tine de premii; propriu premiilor. Fond ~. [Sil. -mi-al] /premiu + suf. ~al
ALEXANDRIN, -A adj. 1. Referitor la civilizatia elenistica din Alexandria; (p. ext.) care tine de epoca elenistica. ◊ Scoala alexandrina = numele mai multor scoli filozofice de orientare mistica si eclectica din perioada elenismului tarziu. 2. Vers alexandrin (si s.m.) = vers iambic de douasprezece silabe, cu cezura dupa silaba a sasea; poezie alexandrina = poezie de tip rafinat, erudit si uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine. [Pl. -ni, -ne. / cf. fr. alexandrin, cf. Alexandre le Grand – numele unui roman francez din sec. XII, unde a fost folosit acest vers prima data].
INDIGEN, -A adj. (adesea s.) Bastinas, pamantean, autohton. ♦ (Despre animale, plante, marfuri etc.) Din propria tara. [< fr. indigene, cf. lat. indigenus].
STATIC, -A adj. 1. Referitor la echilibrul fortelor, la statica. ♦ Simt static = simt care ne orienteaza asupra pozitiei propriului nostru corp. 2. In nemiscare, nemiscat, lipsit de dinamism; pasiv; imuabil. [< fr. statique, cf. gr. statikos – care sta in echilibru].
AUTOANTIGEN s. n. tesut, organ care se comporta ca antigen al organismului propriu. (< fr. auto-antigene)
INDIGEN, -A I. adj., s. m. f. autohton, aborigen. II. adj. (despre animale, plante, marfuri etc.) din propria tara. (< fr. indigene, lat. indigenus)
INDIGEN, -A, indigeni, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) care este originara dintr-o anumita tara, nascuta intr-o anumita tara, de bastina; bastinas, autohton, pamantean. 2. Adj. (Despre animale, plante, marfuri etc.) Care creste sau se produce in propria tara. – Din fr. indigene, lat. indigenus.
NEOMALTHUSIAN, -A, neomalthusieni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Adept al neomalthusianismului; neomalthusianist (1). 2. Adj. Care tine de neomalthusianism, relativ la neomalthusianism, caracteristic, propriu pentru neomalthusianism; neomalthusianist (2). [Pr.: ne-o-mal-tu-si-an] – Din fr. neo-malthusien.
NeuROVEGETATIV, -A, neurovegetativi, -e, adj. 1. (In sintagma) Sistem nervos neurovegetativ = totalitatea organelor nervoase de transmisiune ale organismului care regleaza functiile de nutritie. 2. Care tine de sistemul nervos neurovegetativ, care apartine sau este propriu, caracteristic acestui sistem. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neurovegetatif.
BALNEAR ~a (~i, ~e) Care tine de baile curative; propriu bailor curative. Tratament ~. [Sil. -ne-ar] /<fr. balneaire, lat. balnearius
BALNEOLOGIC ~ca (~ci, ~ce) Care tine de balneologie; propriu balneologiei. Clinica ~ca. [Sil. -ne-o-] /<fr. balneologique
CARBONIER ~a (~i, ~e) Care tine de carbune; propriu carbunelui. Industrie ~a. [Sil. -ni-er] /carbune + suf. ~ier
MATRIMONIAL ~a (~i, ~e) Care tine de matrimoniu; propriu matrimoniului. Legatura ~a. [Sil. -ni-al] /<fr. matrimonial
MINIER ~a (~i, ~e) Care tine de mina; propriu minelor. Industrie ~a. [Sil. -ni-er] /<fr. minier
PIONIERESC ~easca (~esti) Care tine de pionieri; propriu pionierilor. [Sil. pi-o-ni-e-] /pionier + suf. ~esc
az s.m. (inv.) 1. numele primei litere a alfabetului chirilic 2. eu (in zapise, inaintea numelui propriu)
NEOPLAZIC, -A, neoplazici, -ce, adj. (Med.) Care se refera la neoplazie sau la neoplasm, caracteristic, propriu pentru neoplazie. Tesut neoplazic. [Pr.: ne-o-] – Din fr. neoplasique.
NIMERIT adj., adv. 1. adj. adecvat, conform, convenabil, corespunzator, cuvenit, indicat, oportun, potrivit, recomandabil, recomandat, (livr.) pertinent, (inv.) cuviincios, raspunzator, (fig.) sanatos. (Calea cea mai ~ pentru ...) 2. adv. adecvat, indicat, oportun, potrivit, recomandabil. (Nu mi se pare ~ sa ...) 3. adj. v. propriu. 4. adj. v. binevenit.
A SE AUTODEPASI ma ~esc intranz. A-si depasi propriile realizari. /auto- + a (se) depasi
NOU3 noua (noi) (in opozitie cu vechi) 1) Care este facut de curand; care exista de putin timp; proaspat; recent. ◊ ~-nout absolut nou. 2) (despre produse agricole) Care este din recolta anului in curs. Paine noua. 3) si fig. Care exista de putin timp; recent. Carte noua. ◊ Luna noua a) luna in faza ei initiala, in forma de secera subtire; b) timpul cat dureaza aceasta faza. (Copil) ~-nascut (copil) care s-a nascut de curand. Ce mai (e) ~? ce noutati mai sunt? Nimic ~ nici un fel de noutati. 4) (despre persoane) Care a venit undeva de curand (si este inca necunoscut sau putin cunoscut). 5) Care nu a fost cunoscut mai inainte. Metoda noua. 6) Care difera (in mod esential) de ceea ce a fost in trecut. Vremuri noi. 7) Care tine de timpurile noastre; propriu timpului prezent sau trecutului apropiat; modern; contemporan. Tehnica noua. 8) (inaintea unui substantiv) Care prin calitatile sale aminteste de cineva (sau de ceva). ~l Orfeu. 9) Care se adauga la cele de mai inainte. Forte noi. /<lat. novus
PLUTONIAN1 ~ana (~eni, ~ene) 1) Care tine de Pluton, zeu al infernului la grecii antici; propriu pentru Pluton. 2) v. PLUTONIC. [Sil. -ni-an] /<fr. plutonien
SINE pron. refl. (Forma accentuata de acuz. pers. 3 pentru toate genurile si numerele; uneori intarit prin „insusi”) 1. (Precedat de prep. „pe” sau inv. „pre”, avand functie de complement direct al unui verb reflexiv) Numai pe sine nu se vede. 2. (Precedat de prepozitii, are functie de atribut, de complement indirect sau de complement circumstantial) Pastreaza totul pentru sine insasi. ◊ Expr. De la sine = fara ajutorul sau interventia cuiva, prin propriile forte; din proprie initiativa. (Substantivat) In sinea mea (sau a ta etc.) = in propria constiinta, in gand. – Lat. se (dupa mine, tine).
EGOLATRIE s.f. (Rar) Adorare de sine, divinizare a propriei persoane. [Gen. -iei. / cf. lat. ego – eu, gr. latreia – adoratie].
NEOROMANTIC, -A, neoromantici, -ce, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Adept al neoromantismului. 2. Adj. Care tine de neoromantism, caracteristic, propriu neoromantismului, care se refera la neoromantism. [Pr.: ne-o-] – Din fr. neo-romantique.
A SE AUTOADMINISTRA ma ~ez intranz. A se administra prin mijloace proprii. /auto- + a administra
A SE AUTOFINANTA ma ~ez intranz. A se finanta din fondurile proprii. /auto- + a (se) finanta
CHILIASM n. Credinta mistica intr-o imparatie de o mie de ani a lui Hristos pe pamant, proprie unor secte (adventisti, martorii lui Iehova etc.). [Sil. chi-li-] /<fr. chiliasme
COMPANIE ~i f. 1) Grup de persoane unite prin relatii de prietenie. 2) Reuniune de persoane care isi petrec timpul liber impreuna; societate. 3) Intreprindere comerciala sau industriala cu un statut propriu; societate. [Art. compania; G.-D. companiei; Sil. -ni-e] /<fr. compagnie, engl. company
A SE DELASA ma delas intranz. 1) A deveni nepasator fata de propria sa persoana. 2) A manifesta nepasare fata de o lucrare inceputa. /<fr. delaisser
A SE DEMORALIZA ma ~ez intranz. A pierde siguranta in fortele proprii; a se descuraja. /<fr. demoraliser
A SE PREZENTA ma prezint intranz. 1) (despre persoane) A aparea in propria persoana (in fata unei autoritati); a-si face aparitia personal (undeva); a se infatisa; a comparea. 2) A aparea sub un anumit aspect, intr-o forma concreta (ca alt obiect sau persoana); a se infatisa. ◊ ~ bine (sau rau) a produce (la prima vedere) o impresie buna (sau rea). /<fr. presenter, lat. praesentare
EGOCENTRISM s.n. Atitudinea de a privi totul prin prisma intereselor si a sentimentelor personale, acordand o importanta exagerata propriei individualitati; egotism. [< fr. egocentrisme, cf. lat. ego – eu, centrum – centru].
GODIN s.n. Soba de fier de obicei cilindrica, folosita la incalzit. [Pl. -nuri, -ne, var. goden s.n. / < fr. Godin – nume propriu].
DUMNEZeu (lat. dom(i)ne deus) s. m. (cu regim de nume propriu) 1. (In religiile monoteiste) Fiinta suprema personala, cauza transcendenta primordiala, principiu fundamental al existentei si ordinii universale, creator, proniator si judecator al lumii. Monoteismul iudaic si cel islamic il separa pe D. de lume (deism), pe cand cel crestin imbina prezenta si activitatea lui D. in lume prin energiile sale divine necreate (imanenta), cu realitatea Sa infinita si vesnica de dincolo de lumea timpului si spatiului (transcendenta). Crestinismul mai afirma ca D., unu in fiinta, este intreit in persoane (ipostasuri): Tatal, Fiul si Duhul Sfant. 2. Divinitate, zeu. ◊ Expr. A nu avea (sau a fi fara) nici un Dumnezeu = a nu avea (sau a fi fara) niciun sens, valoare, gust.
UN, O, unii, unele, art. nehot. (Substantivul pe care il determina denumeste obiectul neindividualizat in discutie) Un prieten. ◊ (Accentueaza notiunea exprimata de substantiv) O bucurie se vestea in ochii ei. ◊ (Da sens general substantivului) Un artist, fie si mai genial decat Paganini. ♦ (Inaintea unui nume propriu sugereaza o comparatie) Unul ca..., unul asemenea cu... Mi se parea ca vad un Platon. ♦ (Da valoare substantivala unor cuvinte pe care le preceda) Un murdar. [Gen.-dat. sg. unui, unei; gen.-dat. pl. unor] – Lat. unus, una.
MANIACAL, -A, maniacali, -e, adj. (Med.) Care se refera la manie (1); caracteristic, propriu pentru manie si pentru maniaci; de maniac. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. maniacal.
MEDITERANEAN ~ana (~eni, ~ene) Care tine de Marea Mediterana; propriu Marii Mediterane. Bazin ~. Clima ~ana. Regiune ~ana. [Sil. -ne-an] /<fr. mediterraneen
NEOGEN2 ~a (~i, ~e) 1) Care apartine celei de a doua perioade a erei neozoice; propriu acestei perioade. 2) Care dateaza din aceasta perioada. [Sil. ne-o-] /<fr. neogene
gavaon (-ni), s. m. – Tigan. – Var. gavaun. De la numele propriu Gabaon (Bogrea, I, Congres filologic roman, 55; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 174).
A ASIMILA ~ez tranz. 1) (substante nutritive) A transforma in materie proprie. 2) (cunostinte) A dobandi prin invatatura; a insusi. 3) (produse, tehnologii noi etc.) A introduce in procesul de fabricatie. 5) A face sa se asimileze. /<fr. assimiler, lat. assimilare
A SE CREDE ma cred intranz. A avea o parere exagerata despre calitatile proprii; a fi increzut. /<lat. credere
A SE DESCURAJA ma ~ez intranz. A-si pierde curajul, siguranta in fortele proprii; a se demoraliza. /<fr. decourager
CICERONIAN, -A adj. Care este propriu lui Cicero, care imita pe Cicero; exemplar, impecabil. [Pron. -ni-an. / < fr. ciceronien].
NEOLOGISM s. n. cuvant nou, imprumutat dintr-o limba straina sau creat prin mijloace proprii in limba respectiva; (p. restr.) imprumut lexical recent. *acceptie noua a unui cuvant. (< fr. neologisme)
LAUDAROSENIE f. Apreciere exagerata a meritelor proprii; fanfaronada. [G.-D. laudaroseniei; Sil. la-u-da-ro-se-ni-e] /laudaros + suf. ~enie
A SE MIORLAI ma miorlai intranz. fam. (despre persoane) A vorbi intruna despre neplacerile proprii, cautand sa trezeasca mila. /Din miorlau
POLIOMIELITIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de poliomielita; propriu poliomielitei. 3) si substantival Care sufera de poliomielita. [Sil. -li-o-mi-e-] /<fr. polyomyelitique
NEOCAPITALIST, -A adj. Referitor la neocapitalism, propriu neocapitalismului. // s.m. si f. Adept, partizan al neocapitalismului. [Pron. ne-o-. / cf. it. neocapitalista].
MANIERIST, -A adj. Referitor la manierism, propriu manierismului. // s.m. si f. Adept al manierismului; sablonard. [Pron. -ni-e-. / < fr. manieriste].
SENIOR s.m. Stapan al unei feude; (p. ext.) nobil. // adj. (De obicei pe langa un nume propriu) Care este mai in varsta, mai batran; batranul, tatal. [Pron. -ni-or. / < lat. senior, cf. fr. seigneur].
naiba s. m. art. – D****l. Probabil din tc. (arab.) naibe „nenorocire” (Loebel 68; Seineanu, Semasiol., 61), prin intermediul tig. naibah „ghinion” (Graur 175); e mai curind o imprecatie generica decit un nume propriu al demonului. Der. propusa de la n’aiba (parte de noi) nu pare normala (duca-se pe pustiu sau uciga-l toaca sint alte denumiri ale demonului; dar duca-se sau uciga-l, separat, nu au sens). Din arab. la’ib, cf. sp. naipe (Lokotsch 1389) este putin probabil. – Der. naibui, vb. (a trimite la d****l).
A SE SIMTI ma simt intranz. 1) A fi constient de starea sa fizica (pe baza propriilor simturi). ~ vinovat. ~ stapan. 2) A suporta o apasare morala. /<lat. sentire
PATRIMONIAL ~a (~i, ~e) Care tine de patrimoniu; propriu unui patrimoniu. ◊ Bunuri ~e bunuri care pot fi apreciate in bani. [Sil. -ni-al] /<fr. patrimonial
NON NOVA, SED NOVE (lat.) nu lucruri noi, ci intr-un chip nou – Originalitatea unei opere literare consta in maniera proprie, inedita de tratare nu noutatea subiectului.
SENIOR2, -OARA, seniori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (Sportiv) care a depasit varsta juniorilor, varsta care variaza de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. si f. (Persoana) mai in varsta, mai batrana. 3. S. n. (Pe langa un nume propriu de persoana, in opozitie cu junior) Tatal (considerat in raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.
NeuRAL ~a (~i, ~e) Care tine de sistemul nervos; propriu sistemului nervos. ◊ Tub ~ tub embrional din care ia nastere sistemul nervos cerebro-spinal. [Sil. ne-u-] /<fr. neural
UNIONAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de o uniune; propriu unei uniuni. 2) Care constituie o uniune. 3) Care este comun pentru toata uniunea. [Sil. -ni-o-] /uniune + suf. ~al
MANIERIST, -A, manieristi, -ste, adj., s. m. si f. 1. Adj. propriu manierismului; p. ext. sablonard. 2. Adj., s. m. si f. (Artist) adept al manierismului. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. manieriste.
CEREMONIOS ~oasa (~osi, ~oase) si adverbial 1) Care tine de ceremonii; propriu ceremoniilor. 2) (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste o politete exagerata; reverentios. [Sil. -ni-os] /<fr. ceremonieux
NEOGREC, -EACA, neogreci, -ce, adj. 1. (In sintagma) Limba neogreaca (si substantivat, f.) = limba greaca din perioada moderna, incepand din sec. XVI pana in zilele noastre; greaca moderna. 2. Care se refera la limba neogreaca (1), care tine de limba neogreaca, propriu limbii neogrecesti sau, p. ext., poporului grec modern sau Greciei moderne; neogrecesc. Influenta neogreaca. [Pr.: ne-o-] – Din fr. neo-grec.
A SE CONFORMA ma ~ez intranz. 1) A deveni conform; a ajunge in stare de armonie. 2) A se supune din proprie initiativa (unor dispozitii sau prescriptii). /<fr. conformer, lat. conformare
MINIATURAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de miniaturi; propriu miniaturilor. Compozitie ~a. 2) Care are dimensiuni foarte reduse; de proportii mici; minuscul; pitic. Portret ~. [Sil. -ni-a-] /miniatura + suf. ~al
JUNIOR, -OARA, juniori, -oare, subst., adj. 1. S. m. si f., adj. (Sportiv) care are varsta intre circa 13 si 19 ani, limitele de varsta variind de la o specialitate sportiva la alta. 2. S. m. (Pe langa un nume propriu de persoana, in opozitie cu senior) Fiul (considerat in raport cu tatal). [Acc. si (2) junior. – Pr.: -ni-or] – Din fr., lat. junior.
BIOLUMINESCENTA f. Luminescenta biologica proprie unor organisme vii (bacterii, pesti, insecte), datorita proceselor chimice din corpul lor. [Sil. bi-o-lu-mi-nes-cen-ta] /<fr. bioluminescence
HEMIPLEGIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de hemiplegie; propriu hemiplegiei. 3) si substantival (despre persoane) Care sufera de hemiplegie; afectat de hemiplegie. [G.-D. hemiplegiei; Sil. -mi-ple-] /<fr. hemiplegique
A SE SACRIFICA ma sacrific intranz. 1) A manifesta abnegatie, jertfire de sine; a se jertfi. 2) A se deda cu pretul propriului sacrificiu; a se devota fara rezerve. /<lat. sacrificare, fr. sacrifier
SEMIAUXILIAR adj. n. (Gram.) Verb semiauxiliar = verb avand rol sintactic asemanator cu al auxiliarelor propriu-zise, dar care da actiunii verbului „ajutat” o nuanta modala izvorata din intelesul sau lexical. [Pron. -mi-a-u-xi-li-ar. / cf. fr. semi-auxiliaire].
SEMIAUXILIAR, semiauxiliare, adj. (In sintagma) Verb semiauxiliar (si substantivat, n.) = verb avand rol sintactic asemanator cu al auxiliarelor propriu-zise, dar care da actiunii verbului „ajutat” o nuanta modala, care izvoraste din intelesul sau lexical. [Pr.: -mi-a-u-xi-li-ar] – Din fr. semi-auxiliaire.
A SE GROZAVI ma ~esc intranz. fam. depr. A face pe grozavul; a-si da aere (avand o parere exagerata despre propria persoana). /Din grozav
A SE ASIMILA ma ~ez intranz. 1) (despre grupuri nationale sau sociale) A se integra in alt grup national sau social, pierzand trasaturile proprii. 2) (despre sunet) A deveni asemanator cu altul, modificandu-si proprietatile fonetice. /<fr. assimiler, lat. assimilare
EGOISM s.n. Preocupare, atentie exagerata fata de propria persoana si de interesele personale, in dauna intereselor colectivitatii. [Pron. -go-ism. / < fr. egoisme, cf. lat. ego – eu].
AUTOANTIGEN, autoantigene, s. n. (Biol.) Antigen propriu organismului, care poate initia un raspuns imun in cursul unei boli autoimune.[Pr.: a-u-to-an-] – Din fr. auto-antigene.
INGINERIE s. f. 1. Profesiunea inginerului. 2. (In sintagma) Inginerie genetica = modificare a structurii genetice a unui organism prin introducerea de gene noi, apartinand unor organisme din aceeasi specie sau din specii diferite, prin inserarea de gene sintetizate artificial sau prin reorganizarea materialului genetic propriu. – Inginer + suf. -ie.
MANIERA, maniere, s. f. 1. (La pl.) Mod de a se comporta sau de a se prezenta in societate; comportare, tinuta. ◊ Codul manierelor elegante = ansamblu de reguli privitoare la buna purtare in societate. ♦ (La sg.) Politete, amabilitate; buna-cuviinta. 2. Fel, chip, mod, procedeu; modalitate. ◊ Loc. adv. De (asa) (sau de o) maniera... = in (asa) chip..., in (asa) mod... 3. Ansamblu de mijloace de expresie si de procedee care alcatuiesc stilul particular al unui artist. ♦ (Peior.) Tendinta de a repeta, in arta, propriile procedee sau de a imita mecanic procedeele unui maestru. ♦ Folosire mecanica a unor procedee stilistice intr-o opera literara, din cauza carora se ajunge la artificialitate. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. maniere.
metehau (-ai), s. m. – Pocitanie, slutenie; badaran. Creatie expresiva, cf. matahai, motirca. In Mold., sensul de „prost, nating” care apare in toate dictionarele, nu este decit secundar, cf. poezia populara: de la noi a treia casa este-o nevasta frumoasa si barbatu-i metehau, aude si vede rau. Pentru sens, cf. meteahna. Nu are feminin, poate pentru specializarea sa in sensul propriu de matahala. E dubletul lui meteleu, s. m. (Trans., pocitanie, prost), meteloaie, s. f. (badaranca, p*********a).
SINGUR, -A, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este insotit de nimeni, fara nici un tovaras, fara altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; parasit. 2. Prin fortele sale, fara ajutorul, interventia, indemnul, voia cuiva; din proprie initiativa. ♦ De la sine. 3. (Precedand substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oras. ♦ (In constructii negative) Nici un. Nu putea articula un singur cuvant. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai placut. 4. (Determina subiectul sau obiectul; uneori tine locul numelui) (eu sau tu, el etc.) insumi (insuti, insusi etc.) chiar cu (sau tu, el etc.) in persoana. Am eu singur grija. – Lat. singulus.
ASIMILA vb. I. tr. 1. a transforma in substanta proprie materiile nutritive absorbite de organism. 2. a face asemanator. 3. a considera egal, similar cu alta persoana. 4. a-si insusi cunostinte, idei etc. 5. a introduce in procesele de fabricatie produse sau materiale noi, o tehnologie noua etc. II. tr., refl. 1. a integra, a face sa se integreze in alt grup social sau national. 2. (fon.) a (se) transforma sub influenta unui alt sunet din apropiere. (< fr. assimiler, lat. assimilare)
CIMPIA TRANSILVANIEI, compartimentul central-nordic al Pod. Transilvaniei, limitat de Pod. Somesan (la N si NV), Dealurile Feleacului si Depr. Turda-Cimpia Turzii (in V si SV), Pod. Tirnavelor (la S si SE) si Subcarpatii interni (in E si NE). Denumirea populara, cu atributul de „cimpie”, se refera numai la functionalitatea sa agricola, straveche, fiindca nici relieful si nici majoritatea celorlalte componente ale peisajului nu justifica incadrarea acestei unitati in categoria cimpiilor propriu-zise. Litologia (roci in general liabile) si structurile in cute diapire, brahianticlinale si domuri explica predominarea reliefului deluros-colinar, mai inalt in N (550-631 m) si mai coborit in S (450-500 m). Defrisata de timpuriu, C.T. a devenit o importanta zona agricola, terenurile arabile predominind in proportie de 70-80%, in S si 30-40% in N, pe care se cultiva cereale, sfecla de zahar, floarea-soarelui etc.
seimen (-ni), s. m. – 1. Corp de infanterie turc. – 2. Infanterie, in Munt. si Mold. – Var. inv. s(i)me(a)n. Mr., megl. seimen. Tc. seymen (Seineanu, III, 105), cf. ngr. σειμένης, alb., bg. seimen. – Der. seimenesc, adj. (propriu seimenului).
NEOM neoameni m. Persoana lipsita de insusirile proprii unui om normal. ◊ Ca neoamenii altfel decat se comporta sau procedeaza un om obisnuit; ca nelumea. A face pe cineva (sau a ajunge) ~ a distruge pe cineva (sau a fi distrus) fiziceste sau moraliceste. [Sil. ne-o-] /ne- + om
NEOM, neoameni, s. m. Persoana lipsita de insusirile proprii unui om normal; persoana lipsita de omenie. ◊ Loc. adv. Ca neoameni = altfel decat ar fi normal. ◊ Expr. A face pe cineva (din om) neom = a aduce pe cineva intr-o stare de plans, distrugandu-l fiziceste sau sufleteste. [Pr.: ne-om] – Ne- + om.
NEREGULAT, -A, neregulati, -te, adj. 1. Care constituie o abatere de la norma, de la forma obisnuita. ◊ Verb neregulat = verb care se abate de la flexiunea obisnuita, avand forme proprii, specific. ♦ (Despre terenuri, drumuri) Accidentat. 2. Care este lipsit de regularitate, de simetrie, de uniformitate, de omogenitate. ♦ (Despre armate, trupe) Care este format din ostasi cu instructie neomogena, nesistematica, constituiti in unitati ocazionale, de lupta. ♦ (Despre clima, factori climaterici etc.) Variabil, instabil. – Ne- + regulat.
ASIMILA, asimilez, vb. I. 1. Tranz. A transforma in propria substanta materiile nutritive introduse in organism. 2. Refl. si tranz. A se integra sau a face sa se integreze in alt grup social sau national prin pierderea trasaturilor caracteristice proprii (limba, obiceiuri etc.) 3. Tranz. a considera egal, asemanator cu alta fiinta, cu alt obiect, cu alt fenomen. 4. Tranz. A-si insusi cunostinte, idei etc. 5. Tranz. si refl. (Fon.) A (se) transforma sub influenta altui sunet, aflat in apropiere. 6. Tranz. A introduce in procesul de fabricatie produse noi, o tehnologie noua etc. – Din fr. assimiler, lat. assimilare.
bucla (bucle), s. f. – Cirliont, zuluf. Fr. boucle. – Der. bucla, vb. (a ondula, a increti), din fr. boucler; buclarisi, vb. (a gresi lovitura, a o da in bara), a carei formatie nu este clara. Fiind vorba de un cuvint curent in argoul elevilor, si avind in vedere terminatia sa, proprie inprumuturilor din ngr., presupunem ca este vorba de fr. boucler „a tine la arest”, sau „a pedepsi un elev interzicindu-i sa plece”; in acest caz ar fi termen importat la inceputul sec. XIX, in epoca primelor licee franceze din Bucuresti si Iasi. Nu este probabila explicatia lui Scriban, care pleaca de la bg. burak „sfecla”, pentru a construi un vb. *buraklisam „ma inrosesc”.
Alcmaeon, fiul prezicatorului Amphiaraus si al lui Eriphyle. Cind Amphiaraus, constrins de sotia sa, a fost nevoit sa plece in razboiul impotriva cetatii Thebae, de unde stia ca nu se va mai intoarce, el l-a insarcinat pe Alcmaeon sa-l razbune, ucigind-o pe Eriphyle si pornind o noua expeditie impotriva acestei cetati. Alcmaeon indeplineste dorinta tatalui sau. El participa la expeditia epigonilor, iar la intoarcere isi omoara mama. Urmarit de erinii, Alcmaeon se refugiaza la curtea regelui Phegeus si se purifica mai tirziu, casatorindu-se cu fiica acestuia, Arsinoe (sau Alphesiboea), careia-i daruieste colierul si vesmintul Harmoniei, cu care fusese corupta odinioara Eriphyle. Din pricina matricidului savirsit, pamintul tarii a incetat insa sa mai dea rod. Oracolul consultat cere ca Alcmaeon s-o porneasca din nou in pribegie, pentru a obtine purificarea definitiva de la riul Achelous. Zeul riului il purifica dindu-i-o in casatorie pe fiica sa, Callirrhoe. Conditia este insa ca Alcmaeon sa-i aduca lui Callirrhoe darurile facute lui Arsinoe. Intorcindu-se sa le ia, sub pretext ca vrea sa le daruiasca templului de la Delphi, Alcmaeon este descoperit si ucis. Moartea lui va fi razbunata mai tirziu de propriii lui fii, nascuti cu Callirrhoe, care-i omoara la rindul lor pe ucigasi.
