aspru (aspra), adj. – 1. Tare, dur (in sens propriu si figurat). – 2. (Adv.) Cu asprime. – Mr., megl. aspru. Lat. asper (Puscariu 146; Candrea-Dens., 191; REW 768; DAR); cf. alb. aspere, it. aspro, prov., cat. aspre, fr. apre, sp., port. aspero. Cf. dubletul urmator. Der. aspreala, s. f. (asprime, duritate); aspri, vb. (a face sa devina aspru); asprime, s. f. (proprietatea de fi aspru); aspriu, adj. (fara gust, insipid); inaspri, vb. (a face sa devina aspru, incordat).

figurat ≠ propriu

propriu ≠ comun, figurat, impropriu, necaracteristic

DODECAEDRIC ~ca (~ci, ~ce) Care tine de dodecaedru; propriu dodecaedrului. figura ~ca. /<fr. dodecaedrique

METAFORIC, -A adj. 1. propriu metaforei; figurat. 2. (Despre stil) Cu multe metafore. [< fr. metaphorique].

acceptiune f. (lat. acceptio, -onis). Rar. Preferenta: a da dreptate fara acceptiune de persoane. Gram. Intelesu in care se ia o vorba: acceptiune proprie sau figurata, de ex.: caldura focului (propriu) caldura discursului (figurat). – Si -eptie.

SILEPSA s. f. 1. constructie sintactica in care acordul se face dupa sens si nu dupa regulile gramaticale; sineza. 2. procedeu prin care un cuvant este luat atat in inteles propriu, cat si figurat. (< fr. syllepse, lat., gr. syllepsis)

SILEPSA, silepse, s. f. Constructie sintactica in care cuvintele se acorda dupa asociatii logice si nu dupa regulile gramaticale obisnuite; p. ext. figura de stil in care se foloseste o astfel de constructie sintactica si in care un cuvant este luat atat in sensul propriu, cat si in cel figurat. – Din fr. syllepse, lat., ngr. syllepsis.

SILEPSA s.f. Constructie sintactica in care acordul se face potrivit ideii care predomina in mintea vorbitorului si nu conform regulilor gramaticale; sineza; (p. ext.) figura de stil in care un cuvant este luat atat in intelesul lui propriu, cat si in cel figurat. [< fr. syllepse, cf. lat., gr. syllepsis].

figurat, -A, figurati, -te, adj. (Despre cuvinte, expresii sau despre sensul lor) Intrebuintat cu alt inteles decat cel obisnuit, propriu, de obicei pentru obtinerea unor efecte stilistice. ◊ (Substantivat, n.) La figurat = intr-un sens deosebit de cel propriu. ♦ (Despre stil, limba etc.) Care contine (multe) figuri poetice; figurativ. – Din fr. figure, lat. figuratus.

ANTONOMAZA ~e f. figura de stil, constand in folosirea unui nume propriu in locul unui nume comun si invers. /<fr. anthonomase

ANOMINATIE s. f. figura de stil, constand in repetarea unui nume propriu, de obicei de persoana, prin apelativul din care provine prin antonomaza. (< fr. annomination)

ANTONOMAZA, antonomaze, s. f. figura de stil care consta in folosirea unui nume propriu in locul unui nume comun sau a unui nume comun ori a unei perifraze in locul unui nume propriu; antonomasie. – Din fr. antonomase.

ANOMINATIE s.f. (Lit.) figura de stil care consta in repetarea unui nume propriu, de obicei de persoana, prin apelativul din care provine prin antonomaza. [< fr. annomination, cf. lat. ad – langa, nominare – a numi].

METAFORIC, -A adj. propriu metaforei, exprimat prin, bogat in metafore; (p. ext.) figurat. (< fr. metaphorique, germ. metaphorisch)

TENANT s. m. 1. (herald.) figura antropomorfa sau zoomorfa care sustine scutul cu stema propriu-zisa. 2. (arhit.) motiv decorativ reprezentand un personaj care sustine un ornament. (< fr. tenant)

METAFORIC, -A, metaforici, -ce, adj. Care tine de metafora; propriu metaforei; exprimat prin metafore; bogat in metafore; p. gener. figurat. – Din germ. metaphorisch, fr. metaphorique.

CONCILIATIE s.f. 1. Impacare; conciliere; procedura de impacare, in dreptul international, urmarind inlaturarea conflictelor. 2. (Lit.) figura retorica in care se foloseste un argument „ostil” pentru propria cauza. [Pron. -li-a-, gen. -iei, var. conciliatiune s.f. / < fr. conciliation, cf. lat. conciliatio].

propriu, -IE adj. 1. Care apartine cuiva in mod exclusiv; personal. ◊ Amor propriu = sentiment al propriei demnitati, constiinta valorii proprii. 2. Caracteristic, particular. 3. Indicat, bun pentru... 4. (Despre un cuvant sau un termen) Care reda precis ideea de exprimat. ◊ propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri; op. figurat) Prim, de baza, natural. [Pron. -priu. / < lat. proprius, cf. fr. propre].

CONCILIATIE s. f. 1. conciliere. ◊ procedura, in dreptul international, urmarind inlaturarea conflictelor. 2. figura retorica in care se foloseste un argument „ostil” pentru propria cauza. (<fr. conciliation, lat. conciliatio)

ANTONOMAZA s. f. figura retorica constand in folosirea unui nume comun in locul unuia propriu si invers; antonomasie. (< fr. antonomase)

figura s.f. 1. Chip, fata, obraz. 2. Forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imaginea plastica (desenata, pictata, sculptata) a unui corp. ◊ figura geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ♦ Carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje (valet, dama etc.). ♦ Fiecare dintre piesele de sah (cu o forma caracteristica). 3. Persoana; personalitate. 4. Personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. Reprezentare, imagine simbolica sau alegorica. ◊ figura de stil (sau poetica) = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant in vers sau in proza. V. trop. ♦ Figurile silogismului = forme de silogism determinate de pozitia termenului mediu in premise. 6. Pozitie, miscare (la dans, la scrima etc.). [< it., lat. figura].

figurat, -A adj. 1. (despre cuvinte, expresii) folosit in alt sens decat cel propriu, obisnuit. 2. (despre stil) bogat in imagini, in figuri poetice; figurativ (1). 3. elemente e = celulele din sange. (< fr. figure, lat. figuratus)

ANTONOMAZA s.f. figura de stil constand in folosirea unui nume comun in locul unui nume propriu si invers. [Var. antonomasie s.f. / < fr. antonomase, cf. it., gr. antonomasia < anti – in loc de, onoma – nume].

NOMINAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de nume; propriu numelor. ◊ Valoare ~a a) valoare indicata pe o hartie de banca; b) valoare calculata in bani. 2) Care figureaza doar cu numele, in mod formal. 3) lingv. Care face parte din clasa numelor; care are valoare sau functie de nume. ◊ Predicat ~ predicat format dintr-un verb copulativ si un nume predicativ. /<fr. nominal, lat. nominalis

figurat, -A adj. (Despre sensul unor cuvinte, al unor expresii) Care este folosit intr-un inteles diferit fata de cel propriu, obisnuit (intrebuintat astfel de obicei in scopuri afective, expresive etc.). ♦ (Despre stil) Bogat in figuri poetice. ♦ Elemente figurate = celulele din sange. [Cf. fr. figure, lat. figuratus].

figura ~i f. 1) Ansamblu de trasaturi specifice ale fetei; chip; fizionomie. 2) Imagine a unui obiect sau a unei fiinte, reprezentata printr-un desen, pictura sau sculptura. 3) fam. Om cu merite in viata publica. 4) Carte de joc care reprezinta persoane (valet, dama etc.). 5) Piesa cu semnificatie deosebita in sah (rege, nebun, cal etc.). 6) Pozitie (sau ansamblu de pozitii) pe care o ia cineva in timpul unor miscari special orientate (la dans, in sport, in pilotaj etc.). ◊ ~ de stil procedeu prin care sensul propriu al cuvantului se modifica pentru a reda plastic continutul de idei; trop. [G.-D. figurii] /<fr. figure, lat. figura

CATACREZA (CATAHREZA) (‹ fr.; s gr. kathachresis „folosire abuziva”) s. f. 1. Folosirea improprie a unui cuvint in locul altuia. 2. figura de stil, constind din folosirea abuziva sau metaforica a unui cuvint, pentru a indica un obiect care nu are denumire proprie (de ex. „pe-un picior de plai, pe-o gura de rai”).

STIL s.n. I. 1. Instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. 2. Partea pistilului care se afla deasupra ovarului si poarta stigmatul. II. 1. Totalitatea procedeelor proprii de exprimare prin mijloacele limbii literare a unui continut concret; mijloacele lingvistice de exprimare proprii unui scriitor, unei opere, unui gen etc. 2. Mod de exprimare a gandirii specific unei arte sau unui artist, curentelor, epocilor sau scolilor artistice nationale. ◊ figura de stil = v. figura (4) [in DEX ´98, DN]. 3. Mod, fel, maniera de a fi, de a purta etc. ◊ Stil de munca = fel de a concepe munca si de a munci. [Pl. -luri, -le. / < fr. style, it. stile, cf. lat. stylus, gr. stylos – stilet].

aleluia, interj. – Exclamatie care figureaza in cintarile bisericesti. – Var. aliluia. Mgr. ἀλληλούια (din ebr. hallelū Jah), direct din gr. in cazul var., iar la cealalta forma prin intermediul sl. aleluja. – Der. ler, interj. proprie poeziei pop. cu caracter religios, cum sint colindele (D. Dan, apud Bogrea, Analele Dobrogei, XV, 171); daca aceasta ipoteza este exacta (cf. var. ailerui, lerui, leroi) este cuv. contemporan cu cele care alcatuiesc fondul lat. al rom.

figura s. f. 1. chip, fata, obraz. ♦ (fam.) a-i face a (cuiva) = a pacali, a face cuiva o farsa. 2. forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imagine plastica a unui corp. ♦ (mat.) ~ geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ◊ carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje. ◊ (sah) fiecare dintre piesele de joc. 3. persoana; personalitate. 4. personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. reprezentare, imagine simbolica sau alegorica a unei persoane, a unui animal sau obiect. ♦ ~ de stil = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant, imbogatindu-i-se semnificatia. ♦ ĩ silogistice = cele patru forme pe care le poate lua silogismul in functie de pozitia termenilor in premise. 6. pozitie, miscare (la dans, la scrima, patinaj etc.). (< fr. figure, lat. figura)

PERIODIC ~ca (~ci, ~ce) si adverbial 1) Care tine de o perioada; propriu unei perioade. 2) Care se reproduce regulat la anumite intervale de timp; ciclic. ◊ Publicatie ~ca publicatie care apare la intervale egale de timp. Sistem ~ sistem de clasificare a elementelor chimice dupa proprietatile lor fundamentale. Tabel ~ tabel in care figureaza elementele chimice in conformitate cu sistemul periodic. [Sil. ri-o-] /<lat. periodicus, ngr. periodikos, fr. periodique