METÓC, metocuri, s. n. Mănăstire mică, subordonată administrativ unei mănăstiri mai mari; proprietate imobiliară a unei mănăstiri; spec. clădire care aparține unei mănăstiri și care servește ca loc de găzduire. [Var.: metóh, (reg.) mitóc s. n.] – Din sl. metohŭ.

INTABULÁ vb. I. tr. A înscrie o proprietate imobiliară sau a înregistra un act cu privire la un imobil în cartea funciară. [< germ. intabulieren].

INTABULÁ vb. tr. a înscrie o proprietate imobiliară sau a înregistra un act cu privire la un imobil în cartea funduară. (< germ. intabulieren)

METÉC, meteci, s. m. (În Grecia antică; la pl.) Categorie socială lipsită de drepturi politice, precum și de posibilitatea de a dobândi proprietăți imobiliare, alcătuită din străinii stabiliți într-o cetate; (și la sg.) persoană care făcea parte din această categorie socială. – Din fr. métèque.

UZUCAPIÚNE s.f. (Jur.) 1. Mod de dobândire a proprietății imobiliare prin efectul unei posesiuni prelungite. 2. Dobândire a suveranității asupra unui teritoriu prin exercitarea continuă și pașnică a autorității de stat asupra acelui teritoriu. [sil. -pi-u-, g.-d. art. uzucapiúnii] (din fr. usucapion, lat. usucapio) [morf. DOOM]

UZUCAPIÚNE s.f. Mod de dobândire a proprietății imobiliare prin efectul unei posesiuni prelungite. [Pron. -pi-u-, var. usucapiune s.f. / < lat. usucapio < usus – uz, capere – a lua].

MUNICIPALIZÁ vb. tr. 1. a transforma în municipiu. 2. a trece un bun imobiliar particular în proprietatea unui municipiu. (< fr. municipaliser)

INTABULÁ, intabulez, vb. I. Tranz. A înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară. – Din germ. intabulieren.

FUNCIÁR, -Ă, funciari, -e, adj. Care se referă la proprietatea particulară asupra pământului sau la averi imobiliare. ◊ Fond funciar = totalitatea suprafețelor de teren aflate între granițele unei țări, unei unități administrativ-teritoriale sau ale unei unități agricole. Impozit funciar = impozit pe care îl plătește cineva pentru un teren care se află în proprietatea sa. Carte funciară = registru oficial în care se inventariază toate proprietățile de pământ individuale din cuprinsul unei regiuni, menționându-se numele proprietarului, suprafața terenului și vecinătățile; carte funduară. ◊ Fig. Care aparține naturii, firii cuiva; de bază. [Pr.: -ci-ar] – După fr. foncier.

FUNCIÁR, -Ă adj. 1. Care se referă la proprietatea particulară asupra pământului sau la averi imobiliare. 2. Care caracterizează natura cuiva, care formează fondul; temeinic, solid. [Pron. -ci-ar. / < fr. foncier].