ALODIALITATE s.f. (Ist.) Forma de proprietate feudala, bazata pe alodiu; alodialism. [Cf. fr. allodialite].

ALODIALITATE s. f. forma de proprietate feudala bazata pe alodiu; alodialism. (< fr. allodialite)

feudalISM s.n. Oranduire social-economica, situata intre sclavagism si capitalism, in care baza relatiilor de productie o constituie proprietatea feudalului asupra mijloacelor de productie si proprietatea partiala a acestuia asupra taranilor iobagi. [Pron. fe-u-. / cf. it. feudalismo, fr. feodalisme].

FEUDALISM s. n. oranduire social-economica intre sclavagism si capitalism, in care baza relatiilor de productie o constituie proprietatea feudalului asupra pamantului si dependenta personala a taranilor iobagi fata de stapanii feudali; oranduire feudala, feudalitate. (< it. feudalismo, fr. feodalisme)

IOBAGIE s. f. Sistem de relatii bazat pe proprietatea stapanului feudal asupra pamantului si pe dependenta personala a taranului fata de stapanul feudal; starea iobagului; serbie, rumanie, vecinatate. – Iobag + suf. -ie.

DOMENIU, domenii, s. n. 1. proprietate funciara feudala intinsa, care a stat la baza societatii medievale in Europa Apuseana. 2. Sector al unei stiinte, al unei arte; sfera de activitate. 3. (Mat.) Multime de puncte situate pe o dreapta, pe o suprafata, in spatiu, caracterizata prin aceea ca pentru fiecare punct exista o vecinatate a lui cuprinsa in multime si prin faptul ca oricare pereche de puncte din multime se pot uni printr-o linie poligonala cuprinsa in acea multime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de masura. – Din fr. domaine. Cf. lat. dominium.

DOMENIU ~i n. 1) (in evul mediu, in Europa apuseana) proprietate funciara feudala; mosie foarte mare; latifundiu. 2) Sfera de activitate (sociala, economica, stiintifica, culturala). ~ stiintific. 3) Loc de raspandire a anumitor fenomene, activitati; arie. [Sil. -me-niu] /<fr. demaine

URIC ~ce n. 1) (in Moldova medievala) proprietate funciara feudala, care se transmitea prin mostenire. 2) Carte domneasca de proprietate ereditara; carte de danie. /<ung. orok

prediu, predii si prediuri, s.n. (inv. si reg.) 1. latifundiu; domeniu feudal; mare proprietate (regeasca, nobiliara, obsteasca). 2. asezare rurala dependenta de o alta asezare mai mare (sat-comuna).

RASCOALA DIN 1907, cea mai puternica rascoala taraneasca din istoria Romaniei moderne, izbucnita la capatul unui lant de miscari taranesti, desfasurate dupa 1888. Printre cauzele rascoalei: mentinerea a numeroase vestigii feudale in agricultura, repartitia inechitabila a proprietatii funciare. Declansata in N Moldovei, la Flamanzi (8/21 febr. 1907), rascoala s-a intins cu rapiditate, cuprinzand intreaga tara, taranii arzand conacele si registrele cu invoielile agrare indreptandu-se spre resedintele judetene. Reprimata cu ajutorul armatei, rascoala s-a soldat cu numeroase victime omenesti. A avut un larg ecou in tara si peste hotare.

APANAJ s.n. 1. Domeniu feudal acordat fiilor caselor domnitoare (fara insa a trece in proprietatea lor) pentru a le asigura existenta ; proprietate, venit acordat din bunurile statului unui membru al familiei domnitoare. 2. Bun material sau spiritual care se atribuie cuiva sau este acaparat de cineva ; (fig.) ceea ce este propriu cuiva. [Var. apanagiu s.n. / < fr. apanage, cf. lat. ad – la, panis – paine].

APANAJ, apanaje, s. n. 1. Parte dintr-un domeniu feudal acordata fiilor din casele domnitoare si din marile familii nobile; proprietate sau venit acordat din averea tarii membrilor unei familii domnitoare. 2. Bun material sau spiritual care se atribuie cuiva sau este acaparat in mod exclusiv de cineva; fig. ceea ce este propriu unei persoane sau unui lucru. – Din fr. apanage.

APANAJ, apanaje, s. n. 1. Portiune dintr-un domeniu feudal acordata fiilor din casele domnitoare si din marile familii nobile; proprietate sau venit acordat in chip arbitrar, din averea tarii, membrilor unei familii domnitoare. 2. Bun material sau, fig., spiritual care se atribuie cuiva sau este acaparat in mod exclusiv de cineva. – Fr. apanage.

ALODIU s.n. (Ist.; in oranduirea feudala) Domeniu ereditar in deplina stapanire, scutit de orice sarcini si deosebit de feuda. [Pron. -diu. / < lat.med. allodium, cf. fr. alleu < germ. allod < all – tot, od – proprietate].

RENTA, rente, s. f. Venit, profit regulat pe care il poate obtine un proprietar in virtutea dreptului sau de proprietate asupra unui teren, capital etc. (prin cedarea contra plata a dreptului de folosinta a acestora); dobanda produsa de o obligatiune. ◊ Renta viagera = suma de bani pe care o persoana se obliga s-o plateasca periodic alteia pe toata durata vietii acesteia. ♦ (Si in sintagma renta feudala) Plata (in munca, produse sau bani) la care era obligat iobagul fata de stapanul sau. – Din fr. rente.

TITLU s.n. 1. Calitate obtinuta de cineva in urma unor studii speciale sau in urma unei performante sportive. ♦ Titlu de glorie = merit, renume, fala. ♦ (In oranduirea feudala si capitalista) Demnitate, rang. 2. Cuvant sau text situat in fruntea unei carti, a unui capitol etc. indicand rezumativ materia care se trateaza; (p. ext.) orice lucrare editata. ♦ Partea scrisa de la inceputul unui film, care indica numele acestuia, realizatorii si studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimata pe filmele vorbite in limbi straine. ♦ Cu titlu de = Cu caracter de, ca... 3. Capitol in textele de legi, in regulamente etc. 4. (Jur.) Titlu de proprietate = act scris care stabileste dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun; (ec.) titlu de credit = document scris consacrat prin acte normative si reprezentand o obligatie de rambursare la scadenta a unei anumite sume de bani. 5. (Fig.) Baza legala, drept. 6. Cantitatea de metal nobil dintr-un aliaj, exprimata in parti la mie; titru (2). [< lat. titulus].