AUTOEXIGENTA s. f. Exigenta manifestata de propria persoana. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + exigentia.

AUTOIGNORA, autoignorez, vb. I. Refl. A-si neglija, a nu lua in seama propria persoana, propria existenta. [Pr.: a-u-. – Prez. ind. si: autoignor] – Auto¹- + ignora.

AUTOOBSERVA, autoobserv, vb. I. Refl. A-si analiza propria persoana si viata (psihica). [Pr.: a-u-to-ob-] – Auto¹- + observa.

INDIVIDUALISM s. n. 1. Denumire generica pentru conceptiile etice care iau ca punct de plecare individul izolat, independent de societate. 2. Atitudine a celui care subordoneaza interesele obstesti celor personale, care este preocupat exclusiv de propria persoana. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualisme.

EGOLATRIE s. f. Manie de a se preocupa exagerat de propria persoana; supraestimare a valorii personale; egotism. – Cf. lat. ego, dupa idolatrie.

AMOR, amoruri, s. n. Iubire, dragoste. ◊ Amor propriu = pretuire (uneori exagerata) pentru propria persoana, sentiment al demnitatii provenit din constiinta propriei valori a cuiva. ♦ (Concr.) Iubit² (2). – Din lat. amor, it. amore.

NARCISISM s.n. Dragoste exagerata, patologica, fata de propria persoana.

NARCISISM s. n. Admiratie si dragoste exagerata fata de propria persoana fizica, care constituie adesea o stare patologica. – Din fr. narcissisme.

AUTOEXIGENTA f. Exigenta manifestata fata de propria persoana. /auto- + exigenta

EGOTISM n. Parere exagerata despre propria persoana, despre meritele si actiunile proprii. /<fr. egotisme

GROZAV² ~i m. : A (o) face pe ~ul a-si da aere (avand o parere exagerata despre propria persoana). /<bulg. grozav

A SE GROZAVI ma ~esc intranz. fam. depr. A face pe grozavul; a-si da aere (avand o parere exagerata despre propria persoana). /Din grozav

INDIVIDUALISM n. 1) filoz. Teorie care considera individul drept valoare suprema in toate domeniile vietii (economie, politica, morala etc.). 2) Tendinta de a proteja valorile si drepturile individului rupt de societate. 3) Atitudine a celui care se preocupa in mod exclusiv de propria persoana, ignorand interesele altora. [Sil. -du-a-] /<fr. individualisme

NARCISISM n. Dragoste exagerata, patologica, pentru propria persoana. /<fr. narcissisme

A SE PREZENTA ma prezint intranz. 1) (despre persoane) A aparea in propria persoana (in fata unei autoritati); a-si face aparitia personal (undeva); a se infatisa; a comparea. 2) A aparea sub un anumit aspect, intr-o forma concreta (ca alt obiect sau persoana); a se infatisa. ◊ ~ bine (sau rau) a produce (la prima vedere) o impresie buna (sau rea). /<fr. presenter, lat. praesentare

STAPAN ~a (~i, ~e) m. si f. 1) Persoana careia ii apartine un bun material. ~ul masinii. ◊ A se face ~ pe ceva a pune stapanire pe ceva. 2) (in antichitate) Proprietar de sclavi. 3) Persoana in serviciul careia se afla angajat cineva. ◊ A intra (sau a se baga) la ~ a se angaja sluga. (A fi) fara ~ a) (a fi) independent in actiunile sale; b) (a fi) fara supraveghere. 4) fig. Persoana cu puteri depline. ◊ A fi ~ pe situatie a se orienta bine intr-o situatie, ocupand o pozitie dominanta. A fi ~ pe materie a poseda un obiect. A fi ~ pe sine a fi in stare sa-si stapaneasca sentimentele, pornirile; a-si tine firea. A fi ~ pe soarta (sau pe viata) sa a dispune de propria persoana. 5) pop. Persoana care administreaza o gospodarie (privata sau publica); gospodar. ◊ ~ul casei a) capul familiei; b) gazda (luata in raport cu oaspetii). /<sl. stopanu

AUTOAMAGI vb. IV. refl. A(-si) amagi (intentionat) propria persoana. [< auto¹- + amagi].

AUTOCALOMNIA vb. I. refl. A-si calomnia propria persoana. [< auto¹- + calomnia].

AUTOCUNOASTE vb. III. refl. A-si cunoaste propria persoana. [< auto¹- + cunoaste].

AUTOLINISTI vb. IV. refl. A-si linisti propria persoana in urma unor succese, ducand la o stare de pasivitate si lipsa de vigilenta; a se linisti pe sine insusi. [< auto¹- + linisti].

AUTOMISTIFICA vb. I. refl. A(-si) insela propria persoana. [< auto¹- + mistifica].

CRIPTOMNEZIE s.f. Incapacitate de a diferentia evenimentele traite de propria persoana de cele din vis, citite sau auzite. [Gen. -iei. / < fr. cryptomnesie].

EGO- Element prim de compunere savanta insemnand „eu”, „propria persoana”. [< lat. ego].

AUTOCARACTERIZA vb. I. refl. A caracteriza propria persoana. [< auto¹- + caracteriza].

AUTOEXIGENTA s.f. Exigenta fata de propria persoana. [< auto¹- + exigenta].

EGOISM s.n. Preocupare, atentie exagerata fata de propria persoana si de interesele personale, in dauna intereselor colectivitatii. [Pron. -go-ism. / < fr. egoisme, cf. lat. ego – eu].

AUTOCARACTERIZA vb. refl. a-si caracteriza propria persoana. (< auto¹- + caracteriza)

AUTOEXIGENTA s. f. exigenta fata de propria persoana. (< auto¹- + exigenta)

AUTOIGNORA vb. refl. a-si neglija propria persoana. (< auto¹- + ignora)

AUTOMISTIFICA vb. refl. a se iluziona, a gresi in judecatile despre propria persoana. (< auto¹- + mistifica)

CRIPTOMNEZIE s. f. tulburare de memorie caracterizata prin incapacitatea de a diferentia evenimentele traite de propria persoana de cele din vis, citite sau auzite. (< fr. cryptomnesie)

DEREFLECTIE s. f. comutare a centrului atentiei de la propria persoana la interese exterioare. (< de¹- + reflectie)

DEZORIENTARE s. f. actiunea de a dezorienta; descumpanire, uluire, deconcertare. ◊ pierdere a capacitatii individului de a-si reprezenta situatia in timp si spatiu, de a identifica propria persoana sau a celorlalti. (< dezorienta)

EGO- elem. „eu”, „propria persoana”. (< fr. ego-, cf. lat. ego, eu)

EGOISM s. n. preocupare exagerata fata de propria persoana si de interesele personale, in dauna intereselor si drepturilor celorlalti. (< fr. egoisme)

AUTOAMAGIRE, autoamagiri, s. f. Amagire (intentionata) a propriei persoane. [Pr.: a-u-to-a-]- Auto¹- + amagire.

AUTOCARACTERIZARE, autocaracterizari, s. f. Faptul de a se autocaracteriza; (concr.) caracterizare a propriei persoane. [Pr.: a-u-] – V. autocaracteriza.

AUTOIRONIE, autoironii, s. f. Ironie la adresa propriei persoane. [Pr.: a-u-to-i-] – Auto¹- + ironie.

AUTOPORTRET, autoportrete, s. n. Reprezentare a propriei persoane in pictura, desen sau literatura. [Pr.:a-u-] – Auto¹- + portret.

EXTAZ, extaze, s. n. 1. Stare psihica de mare intensitate, caracterizata prin suspendarea aparenta a contactului cu lumea inconjuratoare, imobilitate, scaderea controlului asupra propriei persoane, euforie, halucinatii etc., care apare sub influenta unor ritualuri si practici religioase. ♦ (Med.) Stare nervoasa in care bolnavul, urmarit de idei fixe si de exaltare mintala, este lipsit de senzatii si incapabil de miscari voluntare. 2. Admiratie profunda, netarmurita; adoratie, veneratie. – Din fr. extase.

PLURAL, -A, plurali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Categorie gramaticala care arata ca este vorba de doua sau de mai multe fiinte sau lucruri de acelasi fel. ◊ Pluralul autoritatii (sau al maiestatii) = pluralul folosit in locul singularului in vechile acte oficiale, cand autoritatile vorbeau despre ele insele. Pluralul autorului = pluralul folosit in locul singularului in opere stiintifice, publicistice si oratorice. Pluralul modestiei = plural (folosit mai ales in vorbirea populara) de referire la persoana proprie in discutia cu cineva considerat superior. Pluralul politetii (sau al reverentei) = pluralul folosit in locul singularului in formule de adresare respectuoasa catre cineva. 2. Adj. (Gram.) Care indica pluralul (1), de plural, al pluralului. ♦ Fig. (Rar) Multilateral. ◊ Atentie plurala = atentie distributiva. – Din lat. pluralis, it. plurale, germ. Plural.

MITICISM, miticisme, s. n. (Fam.) Atitudine, comportare, fapta, vorba etc proprie persoanelor care se comporta ca tipul Mitica din opera lui I. L. Caragiale. – Mitica (n. pr.) + suf. -ism.

NONCONFORMIST, -A, nonconformisti, -ste, adj., s. m. si f. (persoana) care nu accepta, nu se conformeaza uzantelor stabilite, care are convingeri proprii; persoana care dovedeste originalitate; neconformist. – Din fr. non-conformiste.

EGOTISM s. n. Atitudine individualista care provine din acordarea unei importante exagerate propriei persoane. – Din fr. egotisme.

DEPERSONALIZARE, depersonalizari, s. f. Actiunea de a depersonaliza si rezultatul ei. ♦ Simptom caracterizat prin disparitia constiintei propriei persoane, care apare mai ales in unele boli psihice. [Var.: despersonalizare s. f.] – V. depersonaliza.

SECTARISM s. n. Spirit, atitudine de sectar (1); ingustime de vederi proprie persoanelor sau grupurilor care se limiteaza la interesele lor marunte; fig. exclusivism, intoleranta. – Din fr. sectarisme.

EGOLATRIE f. Adorare a propriei persoane. /Ego- + -latrie

ISTERIE ĩ f. 1) E******e nervoasa extrema manifestata printr-un comportament violent si prin pierderea controlului asupra propriei persoane. 2) med. Boala de nervi manifestata prin convulsii si prin accese de ras sau de plans. [G.-D isteriei] /<fr. hysterie, it. isteria

PERSONAL² ~a (~i, ~e) 1) Care apartine unei persoane ca individ izolat; al unei singure persoane; particular; privat; individual. Transport ~. 2) Care tine de o persoana; propriu unei persoane; individual. Dosar ~. ◊ Raspundere ~a raspundere care i se atribuie cuiva sau pe care si-o ia cineva in mod individual. Pronume ~ pronume care prin forma sa indica una din cele trei persoane. Mod ~ mod verbal ale carui forme se schimba dupa persoane. (Tren) ~ tren de pasageri (care se opreste in toate statiile). /<lat. personalis, germ. Perssonel, it. personale

AUTOCALOMNIE s.f. Calomnie la adresa propriei persoane. [< autocalomnia].

AUTOCUNOASTERE s.f. Faptul de a se autocunoaste. ♦ Metoda de cunoastere a propriei persoane, prin introspectie. [< autocunoaste].

AUTOELOGIA vb. I. refl. A aduce elogii propriei persoane. [Et. incerta].

AUTOELOGIU s.n. Elogiu adus propriei persoane. [Et. incerta].

AUTOEXAMEN s.n. Examen al propriei persoane. [Dupa engl. selfexamination].

AUTOLATRIE s.f. (Rar) Adoratie a propriei persoane; exagerare a eului propriu. [Cf. it. autolatria, gr. autolatreia].

EGOTISM s.n. Purtare, atitudine caracterizata prin acordarea unei importante exagerate propriei individualitati, propriei persoane. ♦ Cult al propriului eu; egolatrie, egocentrism. ♦ (La Stendhal) Studiu detaliat efectuat de un scriitor asupra propriei individualitati. [< fr. egotisme, it. egotismo, cf. lat. ego – eu].

EXTRAVERSIUNE s.f. 1. Inclinatie psihologica deosebita catre lucrurile din afara eului propriu, catre ambianta fizica sociala. ♦ Indreptare a libidoului in afara propriei persoane. 2. Intoarcere pe dos a unui organ cavitar. [Var. extroversie, extroversiune s.f. / < fr. extraversion].

PARANOIC, -A adj., s.m. si f. (Suferind) de paranoia. ◊ Psihopatie paranoica = psihopatie la care predomina tendinta patologica spre formarea de idei dominante si prevalente, intretinute de emotii puternice; psihopatie paranoida; psihoza paranoica = psihoza care apare de obicei la indivizii cu tendinta spre supraaprecierea propriei persoane, neincredere, egocentrism sau la psihopatii paranoici. [Pron. -no-ic. / cf. germ. paranoisch, fr. paranoique].

AUTOIRONIE s.f. Ironie la adresa propriei persoane. [Et. incerta].

EGOLATRIE s.f. (Rar) Adorare de sine, divinizare a propriei persoane. [Gen. -iei. / cf. lat. ego – eu, gr. latreia – adoratie].

IDENTIFICATIE s.f. (In psihiatrie) Identificare a propriei persoane cu o alta persoana. [< fr. identification].

SECTARISM s.n. Spirit, atitudine de sectar; ingustime de vederi proprie persoanelor care se marginesc la interesele lor marunte. [Cf. fr. sectarisme].

AUTOASIGURARE s. f. asigurare a propriei persoane sau a masinii (auto) impotriva calamitatilor naturii si a accidentelor. (dupa rus. samostrahovanie)

AUTOCENTRIC, -A adj. (despre bolnavi) care isi concentreaza gandurile, sentimentele, actiunile asupra propriei persoane. (< auto¹- + centric)

AUTODEFINITIE s. f. caracterizare a propriei persoane. (< auto¹- + definitie)

AUTOELOGIU s. n. elogiu adus propriei persoane. (< auto¹- + elogiu)

AUTOEXAMEN s. n. examen al propriei persoane. (dupa engl. self-examination)

AUTOIRONIE s. f. ironie la adresa propriei persoane, opere etc. (< auto¹- + ironie)

AUTOLATRIE s. f. adoratie a propriei persoane; exagerare a eului propriu. (< it. autolatria, gr. autolatreia)

AUTOMORFISM s. n. 1. h*********m. 2. tendinta de a judeca pe altii prin prisma propriei persoane. (< fr. automorphisme)

AUTOPORTRET s. n. portret al propriei persoane. (< fr. autoportrait)

AUTOSCOPIE s. f. 1. observatie asupra propriei persoane. 2. simptom al unor boli, prin halucinatie al carei obiect este imaginea vizuala a propriului corp (in timpul agoniei, in clipa mortii etc.) (< fr. autoscopie)

DEMONSTRATIVITATE s. f. atitudine teatrala manifestata prin preocuparea continua de atragere a atentiei anturajului asupra propriei persoane. (< demonstrativ + -itate)

DEPERSONALIZARE s. f. actiunea de a depersonaliza. ◊ simptom caracterizat prin disparitia constiintei propriei persoane, a propriului eu. (< depersonaliza)

EGOLATRIE s. f. adoratie patologica a propriei persoane; egotism. (< ego- + -latrie)

EXTRAVERSIUNE s. f. 1. inclinatie psihologica deosebita catre lucrurile din afara eului propriu, catre ambianta sociala. ◊ orientare a libidoului in afara propriei persoane. 2. revarsare in afara a unui organ cavitar. (< fr. extraversion)

NARCISISM s. n. 1. admiratie contemplativa fata de sine insusi; autofilie. 2. anomalie in care persoana proprie devine obiectul instinctului s****l. (< fr. narcissisme)

PROIECTIE s. n. 1. imagine plana a unui obiect din spatiu, potrivit anumitor reguli geometrice; operatie prin o asemenea imagine. ♦ ~ cartografica = reprezentare a (unei regiuni a) scoartei Pamantului pe o harta. 2. reprezentare pe un ecran cu ajutorul unui fascicul luminos a imaginilor inregistrate pe un film. 3. (psih.) mecanism prin care fiinta umana transpune in activitatile sale propria personalitate. ◊ (psihan.) mecanism prin care bolnavul atribuie unei alte persoane propriile-i sentimente si motivatii. (dupa fr. projection, lat. proiectio)

AUTOAMAGIRE, autoamagiri, s. f. Amagire (intentionata) a propriei persoane. – Din auto¹- + amagire.

AUTOPORTRET, autoportrete, s. n. Reprezentare a propriei persoane, in pictura, desen sau literatura. – Din auto¹- + portret.

AUTOSUGESTIE, autosugestii, s. f. Sugestie exercitata asupra propriei persoane. [Pr.: a-u-] – Dupa fr. autosuggestion.

AUTOCONTROL, autocontroale, s. n. Control exercitat asupra propriei sale persoane. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + control.

INTROIECTIE, introiectii, s. f. (Psih.) Act psihic de asimilare a eului unei alte persoane la propriul eu, manifestat prin imitarea inconstienta a comportamentului acelei persoane. [Pr.: -tro-iec-. – Var.: introiectiune s. f.] – Din fr. introjection, it. introiezione.

JUNIOR, -OARA, juniori, -oare, subst., adj. 1. S. m. si f., adj. (Sportiv) care are varsta intre circa 13 si 19 ani, limitele de varsta variind de la o specialitate sportiva la alta. 2. S. m. (Pe langa un nume propriu de persoana, in opozitie cu senior) Fiul (considerat in raport cu tatal). [Acc. si (2) junior. – Pr.: -ni-or] – Din fr., lat. junior.

NEGLIJA, neglijez, vb. I. Tranz. A nu avea grija de cineva sau de ceva, a nu da atentia cuvenita; a trece cu vederea, a lasa la o parte, a omite. ♦ Refl. A nu avea grija de propria sa persoana; a se lasa. – Din fr. negliger.

APANAJ, apanaje, s. n. 1. Parte dintr-un domeniu feudal acordata fiilor din casele domnitoare si din marile familii nobile; proprietate sau venit acordat din averea tarii membrilor unei familii domnitoare. 2. Bun material sau spiritual care se atribuie cuiva sau este acaparat in mod exclusiv de cineva; fig. ceea ce este propriu unei persoane sau unui lucru. – Din fr. apanage.

PERSONALITATE, personalitati, s. f. 1. Ceea ce este propriu, caracteristic fiecarei persoane (1) si o distinge ca individualitate; ansamblu de trasaturi morale sau intelectuale prin care se remarca o persoana; felul propriu de a fi al cuiva. ◊ Personalitate juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 2. persoana cu aptitudini deosebite si cu alese insusiri intelectuale si morale, care se realizeaza si se manifesta in mod practic prin reusite intr-un anumit domeniu de activitate. 3. persoana care detine o functie importanta in viata politica, sociala, culturala; personaj (1). 4. (Astazi rar; mai ales la pl.) aluzie tendentioasa si jignitoare la adresa unei persoane (1). – Din fr. personnalite, germ. Personalitat.

OMENIE s. f. Complex de calitati alese, proprii unei persoane; purtare blanda, intelegatoare; atitudine cuviincioasa, respectuoasa. ◊ Loc. adj. De omenie = bun, cumsecade; ospitalier; cinstit. ◊ Loc. adj. si adv. Fara (de) omenie = lipsit de onestitate; (in mod) inuman, (in mod) nemilos. Cu omenie = binevoitor, afabil, cu bunavointa; (in mod) cinstit, corect. ◊ Expr. (Reg.) A invata (pe cineva) omenie = a pedepsi sau a certa (pe cineva) pentru a cuminti. A sti (la) omenie sau a sti ce-i omenia = a se arata bland si intelegator (fata de cineva). ♦ Reputatie buna; renume, cinste. – Om + suf. -ie.

ORIGINAL, -A, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice si literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie intaiul exemplar, care a servit sau poate servi drept baza pentru copii, reproduceri sau multiplicari; care a fost produs pentru prima oara intr-o anumita forma. ◊ Loc. adj. si adv. In original = in forma primara, necopiat; in limba in care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reala, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat dupa altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artisti, scriitori, oameni de stiinta) Care creeaza ceva nou, personal, fara a folosi un model facut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Fiinta sau obiect care serveste ca model pentru o opera de arta. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobisnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original.

SENIOR², -OARA, seniori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. m. si f. (Sportiv) care a depasit varsta juniorilor, varsta care variaza de la sport la sport, de obicei peste 18 ani. 2. Adj., s. m. si f. (persoana) mai in varsta, mai batrana. 3. S. n. (Pe langa un nume propriu de persoana, in opozitie cu junior) Tatal (considerat in raport cu fiul). [Pr.: -ni-or] – Din fr. senior.

A SE DELASA ma delas intranz. 1) A deveni nepasator fata de propria sa persoana. 2) A manifesta nepasare fata de o lucrare inceputa. /<fr. delaisser

EXIL ~uri n. 1) Masura represiva constand in expulzarea din tara sau din locul de trai a unei persoane care s-a facut vinovata fata de stat; expulzare; deportare; surghiun. 2) Situatie a unei persoane supuse unei asemenea masuri represive. 3) Plecare benevola a unei persoane din propria tara (de regula, din motive politice). /<fr. exil, lat. exilum

FENIX m. mit. 1): Pasarea ~ pasare fabuloasa, imaginata ca un vultur, care, conform legendei, spre sfarsitul vietii se arunca in foc si renastea din propria cenusa. 2) persoana superioara, unica in felul sau. 3) Simbol al reinnoirii eterne. /<fr. phenix, lat. phoenix

INSINUANT ~ta (~ti, ~te) 1) Care contine o insinuare; cu caracter de insinuare. 2) (despre persoane) Care se insinueaza undeva. 3) Care este propriu unei persoane ce se insinueaza. [Sil. -nu-ant] /<fr. insinuant

PERSONALITATE ~ati f. 1) Totalitate de trasaturi morale si/sau intelectuale proprii unei persoane, prin care aceasta se individualizeaza. 2) persoana cu aptitudini si calitati morale deosebite; persoana marcanta. ~ politica. [G.-D. personalitatii] /<fr. personnalite, germ. Personalitat

DEPERSONALIZARE s.f. Actiunea de a (se) depersonaliza si rezultatul ei. ♦ (Med.) Tulburare mintala in care bolnavul nu-si mai recunoaste propria-i persoana. [Var. despersonalizare s.f. / < depersonaliza].

NARCISISM s.n. Dragoste, admiratie excesiva, patologica a cuiva fata de propria-i persoana. [< fr. narcissisme].

NEGLIJA vb. I. tr. A nu avea grija de cineva sau de ceva, a lasa in parasire; a omite. ♦ refl. A nu avea grija de propria sa persoana; a se lasa. [Cf. fr. negliger, lat. negligere].

PERSONAL, -A adj. 1. Care apartine cuiva (fiind proprietatea lui); specific pentru persoane; individual, propriu. ♦ (adv.) In persoana, insusi. ♦ Original, propriu. 2. Tren personal (si s.n.) = tren de persoane care opreste in toate statiile; (gram.) pronume personal = pronume care arata persoana; mod personal = mod verbal ale carui forme se schimba dupa cele trei persoane. [Pl. -li, -le, (s.n.) -luri. / cf. lat. personalis, fr. personnel].

NEGLIJA vb. I. tr. a nu avea grija de cineva sau ceva; a omite. II. refl. a nu avea grija de propria sa persoana. (< fr. negliger, lat. negligere)

ONOMASTIC, -A I. adj. referitor la nume de persoane. ♦ zi ~a (si s. f.) = ziua numelui. II. s. f. 1. disciplina lingvistica care studiaza numele proprii (de persoane). 2. totalitatea numelor proprii dintr-o limba, dintr-o regiune, epoca etc.; onomatologie. (< fr. onomastique, gr. onomastikos)

spirea s. m. – (Arg.) Carte de joc de trei puncte. Origine necunoscuta. Spirea ester nume propriu de persoana, dar nu se vede legatura.

Morse (engl.) [pron. mors] (nume de persoana) s. propriu

AUTOGESTIUNE, autogestiuni, s. f. Gestiune proprie a unei persoane, a unei institutii etc.; autogestionare. [Pr.: a-u-to-ges-ti-u-] – Auto¹- + gestiune. Cf. fr. autogestion.

VICTIMA, victime, s. f. 1. persoana care sufera chinuri fizice sau morale din partea oamenilor, a societatii, din cauza propriilor greseli etc. 2. persoana care sufera de pe urma unei intamplari nenorocite (boala, accident, jaf, crima etc.). 3. (In antichitate) Animal sau om care era sacrificat unui zeu. – Din fr. victime, lat. victima.

EFENDI s. m. invar. (Inv.) Titlu de politete pus in Turcia, dupa un nume propriu, invatatilor, functionarilor; persoana care avea acest titlu. – Din tc. efendi.

SEMNATURA, semnaturi, s. f. Numele unei persoane scris de propria mana sub textul unui act special, al unei scrisori etc.; iscalitura. – Semna + suf. -atura.

SUPRANUME, supranume, s. n. Nume adaugat la numele propriu al unei persoane in semn de cinste sau pentru a o distinge printr-o caracteristica sau printr-o circumstanta de alta persoana cu acelasi nume. ♦ Porecla. – Supra- + nume (dupa fr. surnom).

BESTIAL ~a (~i, ~e) (despre persoane) Care este asemanator cu bestiile; cu manifestari de bestie. 2) (despre manifestari ale persoanelor) Care este propriu bestiilor; (ca) de bestie. O furie ~a. Cu purtari ~e. [Sil. -ti-al] /<lat. bestialis, fr. bestial

CENESTEZIE f. 1) Senzatie vaga pe care o are o persoana despre existenta propriilor organe corporale, care in stare normala nu intra in sfera atentiei sau preocuparii psihice. 2) psih. Reactie senzoriala la receptarea unui fapt de viata, a unei opere de arta etc. [Art. cenestezia; G.-D. cenesteziei; Sil. -zi-e] /<fr. cenesthesie

CEREMONIOS ~oasa (~osi, ~oase) si adverbial 1) Care tine de ceremonii; propriu ceremoniilor. 2) (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste o politete exagerata; reverentios. [Sil. -ni-os] /<fr. ceremonieux

OPERATIV ~a (~i, ~e) 1) Care tine de operatii; propriu operatiilor. 2) (despre persoane) Care actioneaza repede si cu usurinta; expeditiv. /<fr. operatif

SEMNATURA ~i f. Nume al unei persoane scris cu propria mana (sub textul unui act, al unei scrisori etc.) pentru a confirma exactitatea celor relatate sau pentru a-si asuma o anumita responsabilitate; iscalitura. /a semna + suf. ~atura

TEMPERAMENTAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de temperament; propriu temperamentului. 2) (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste temperament; cu temperament; care este plin de energie. /temperament + suf. ~al

PERSONALITATE s.f. 1. Ceea ce caracterizeaza o persoana si o deosebeste de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate. ♦ (Jur.) Personalitate juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 2. Om de seama, important, persoana cu calitati si merite deosebite intr-un domeniu de activitate (stiinta, arta, viata social-politica etc.). 3. (Rar; la pl.) Cuvinte jignitoare, aluzii tendentioase la adresa cuiva. [Pl. -tati. / cf. fr. personnalite, it. personalita].

SUPRANUME s.n. Nume adaugat la numele propriu al unei persoane. ♦ Porecla. [Pl. invar. / < supra- + nume, dupa fr. surnom].

Bolivar (nume de persoana) (sp.) s. propriu

PERSONALITATE s. f. 1. ceea ce caracterizeaza o persoana, deosebind-o de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate. 2. individul uman sub raportul dezvoltarii depline si al valorificarii sociale a insusirilor persoanei. 3. (jur.) calitatea de subiect cu drepturi si obligatii. ♦ ~ juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 4. om de seama, important, persoana cu calitati si merite deosebite intr-un domeniu de activitate. ♦ ~ istorica (sau politica) = conducator a carui activitate exercita o influenta puternica asupra desfasurarii evenimentelor istorice; cultul ~atii = tendinta de a acorda unei personalitati calitati de infailibilitate, un rol exagerat si exclusiv in faurirea istoriei. (< fr. personnalite, germ. Personalitat)

SUPRANUME s. n. nume adaugat la numele propriu al unei persoane, in semn de cinste sau pentru a o deosebi de alta persoana cu acelasi nume. ◊ porecla. (dupa fr. surnom)

NEOM, neoameni, s. m. persoana lipsita de insusirile proprii unui om normal; persoana lipsita de omenie. ◊ Loc. adv. Ca neoameni = altfel decat ar fi normal. ◊ Expr. A face pe cineva (din om) neom = a aduce pe cineva intr-o stare de plans, distrugandu-l fiziceste sau sufleteste. [Pr.: ne-om] – Ne- + om.

PRUNCUCIGAS, -A, pruncucigasi, -e, adj., s. m. si f. (persoana) care isi ucide propriul copil (nou-nascut). – Prunc + ucigas.

BASARABEAN, -A, basarabeni, -e, 1. adj. Care apartine Basarabiei sau populatiei ei; propriu Basarabiei. 2. s.m. persoana care face parte din populatia de baza a Basarabiei sau este originara din Basarabia. (din n. pr. Basarabia + suf. -ean)

FATALAU ~i m. pop. 1) Barbat care manifesta interes deosebit fata de femei. 2) persoana care are trasaturi proprii ambelor sexe; hermafrodit; androgin. /fata + suf. ~alau

JURIDIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de drept sau de legi; propriu dreptului sau legilor. ◊ persoana ~ca institutie sau intreprindere care este recunoscuta de lege ca subiect cu drepturi si obligatii. 2) Care se face in fata justitiei. Actiune ~ ca. /<lat. juridicus, fr. juridique

MUZICAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de muzica; propriu muzicii. Sunet ~. 2) (despre persoane) Care este dotat cu aptitudini pentru muzica. Copil ~. 3) Care are caracteristicile muzicii; placut la auz; armonios. Voce ~a. Limba ~a. /<fr. musical

NEOM neoameni m. persoana lipsita de insusirile proprii unui om normal. ◊ Ca neoamenii altfel decat se comporta sau procedeaza un om obisnuit; ca nelumea. A face pe cineva (sau a ajunge) ~ a distruge pe cineva (sau a fi distrus) fiziceste sau moraliceste. [Sil. ne-o-] /ne- + om

A SILUI ~esc tranz. 1)(persoane) A determina prin forta; a pune sa faca contrar propriei vointe; a constrange. 2) (persoane de s*x feminin) A supune actului s*xual prin violenta; a necinsti; a batjocori; a viola. 3) fig. (norme, legi etc.) A aplica intr-un mod denaturat; a viola. /<sl. silovati

TEATRAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de teatru; propriu teatrului. 2) fig. (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste lipsa de naturalete; tentat sa produca efecte de teatru. Poza ~a. /<fr. theatral

ANOMINATIE s.f. (Lit.) Figura de stil care consta in repetarea unui nume propriu, de obicei de persoana, prin apelativul din care provine prin antonomaza. [< fr. annomination, cf. lat. ad – langa, nominare – a numi].

ANOMINATIE s. f. figura de stil, constand in repetarea unui nume propriu, de obicei de persoana, prin apelativul din care provine prin antonomaza. (< fr. annomination)

OBEDIENTA (‹ fr., lat.) s. f. (Livr.) Supunere, ascultare. ♦ (PSIH.) Conduita impusa de rolurile sociale, individul supunandu-se impotriva vointei proprii, ordinelor sau sugestiilor persoanelor cu autoritate sociala, intelectuala, de varsta etc.; o. individului, ca nivel al conformitatii, se manifesta in adoptarea opiniei majoritatii pentru a fi acceptat si aprobat sau pentru a evita respingerea.

BOVARISM s. n. Tendinta prezenta la unele persoane care, nemultumite de realitatea propriei lor conditii, isi fauresc o personalitate fictiva, corespunzatoare aspiratiilor lor. – Din fr. bovarysme.

IMPERSONAL, -A, impersonali, -e, adj. Care nu se refera la nici o persoana; fig. lipsit de personalitate. ♦ (Despre verbe, forme si constructii verbale) Care exprima o actiune ce nu este atribuita nici unei persoane, care nu are subiect propriu-zis si se intrebuinteaza numai la persoana a treia singular. – Din fr. impersonnel, lat. impersonalis.

JURIDIC, -A, juridici, -ce, adj. Care tine de drept, privitor la drept. ◊ persoana juridica = organizatie cu patrimoniu propriu si administratie de sine statatoare, care se bucura de capacitatea de a avea drepturi si obligatii. – Din fr. juridique, lat. juridicus.

COMISION, comisioane, s. n. 1. Insarcinare data unei persoane de a procura sau de a transmite ceva; serviciu facut cuiva in urma unei astfel de insarcinari. 2. (Jur.) Contract in baza caruia o persoana trateaza afaceri comerciale in nume propriu, dar pe socoteala altei persoane, in schimbul unei remuneratii (procentuale). ♦ Remuneratie (procentuala) primita de o persoana, de o banca etc. care a mijlocit o afacere comerciala sau care a efectuat un serviciu. [Pr.: -si-on] – Din fr. commission.

PRIVATIZAT, -A, privatizati, -te, adj. Care a trecut din proprietatea statului in proprietatea particulara. ♦ (Fam.; substantivat) persoana care are o intreprindere proprie. – V. privatiza.

ALERGIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de alergie; propriu alergiei. 3) si substantival (despre persoane) Care sufera de o alergie. /<fr. allergique

AUTONOMIE ~i f. 1) Drept de autoguvernare (al unei regiuni, natiuni, minoritati nationale etc.) in cadrul unui stat condus de o putere centrala. 2) Drept al unei persoane de a dispune liber propria vointa; libertate. [G.-D. autonomiei] /<fr. autonomie, lat. autonomia

HEMIPLEGIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de hemiplegie; propriu hemiplegiei. 3) si substantival (despre persoane) Care sufera de hemiplegie; afectat de hemiplegie. [G.-D. hemiplegiei; Sil. -mi-ple-] /<fr. hemiplegique

HIPERTONIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de hipertonie; propriu hipertoniei. 3) si substantival (despre persoane) Care sufera de hipertonie. /<fr. hypertonique

MISTIC¹ ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de misticism; propriu misticismului. Idei ~ce. 2) (despre persoane) Care vadeste misticism; cu manifestari de misticism. 3) Care contine o taina; plin de mister; tainic; misterios; enigmatic. /<fr. mystique

OPOZITIONIST ~sta (~sti, ~ste) 1) Care tine de opozitie; propriu opozitiei. 2) si substantival (despre persoane) Care face opozitie. [Sil. -ti-o] /opozitie + suf. ~ist

PESIMIST¹ ~sta (~sti, ~ste) 1) Care tine de pesimism; propriu pesimismului. Atitudine ~sta. 2) (despre persoane) Care manifesta pesimism; predispus la pesimism. /<fr. pessimiste, germ. Pessimist

PROFESIONIST ~sta (~sti,~ste) 1) Care tine de profesionism; propriu profesionismului. 3) si substantival (despre persoane) Care exercita o anumita profesie. [Sil. -si-o-] /<germ. Professionist

PRUNCUCIGAS ~a (~i, ~e) m. si f. persoana care si-a ucis propriul copil. /prunc + ucigas

REGENT¹ ~ta (~ti, ~te) 1) (despre persoane) Care tine de regenta; propriu re-gentei. 2): (Propozitie) ~ta propozitie de care depind una sau mai multe propozitii subordonate. /<fr. regent, lat. regens, ~entis

SANGVIN ~a (~i, ~e) 1) Care tine de sange; propriu sangelui. Grupa ~a. 2) (despre persoane) Care are o circulatie activa a sangelui. [Sil. san-gvin] /<fr. sanguin, lat. sanguineus

SENZUAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de simturi; propriu simturilor. 2) si adverbial (despre persoane) Care tradeaza senzualitate; inclinat spre placerile trupesti. [Sil. -zu-al] /<lat. sensualis, fr. sensuel

STAGIAR ~a (~i, ~e) 1) Care tine de stagiu; propriu stagiului. 2) si substantival (despre persoane) Care isi face stagiul intr-un domeniu de activitate. [Sil. -gi-ar] /<fr. stagiaire

TIRANIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de tiranie; propriu tiraniei; despotic. Regim ~. 2) (despre persoane) Care tiranizeaza; cu porniri de tiran; despotic. Sot ~. 3) fig. Care urmareste in permanenta si in mod chinuitor; obsedant. Pasiune ~ca. /<ngr. tirannikos, fr. tyrannique

UN o (niste) art. nehot. 1) (folosit inaintea unui substantiv comun, indica genul, numarul si cazul acestuia si il prezinta ca nedeterminat, indefinit) Un oras. O scoala. 2) (folosit inaintea unui substantiv propriu, indica o asemanare cu persoana denumita de acest substantiv) Un Ion Creanga. O Marie Biesu. /<lat. unus, una

premundas, premundasi, s.m. (reg.) persoana care nu are casa proprie.

Basedow (nume de persoana) (germ.) [pron. bazedov] s. propriu

Zeppelin (nume de persoana) [z pron. t] s. propriu

CAPTATIE (‹ capta) s. f. 1. (PSIH.) Atitudine posesiva exclusiva si agresiva fata de obiecte sau persoane agreate. Se manifesta la copii mici, in atitudinile m*****r posesive si hiperprotectoare, in cazuri nevrotice (capricii, gelozie, etc.). 2. (Dr.) Incercare de a cistiga bunavointa unei persoane pentru a o determina sa faca anumite liberalitati testamentare, fie in favoarea proprie, fie in beneficiul altor persoane.

Siemens (nume de persoana) (germ.) [pron. zimans] s. propriu

AUTOGESTIONAR, -A, autogestionari, -e, adj., s. m. si f. (persoana, institutie etc.) care are gestiune proprie. [Pr.: a-u-to-ges-ti-o-] – Auto¹- + gestionar.

VOLUNTAR, -A, voluntari, -e, adj., s. m. I. Adj. (Despre oameni si manifestarile lor) 1. Care actioneaza de bunavoie, din proprie initiativa, nesilit de nimeni, in mod constient; (despre actiuni) care se face de bunavoie, fara constrangere. ◊ Act voluntar = actiune savarsita de cineva in mod constient, voit. 2. Care exprima vointa. 3. Care isi impune vointa; autoritar. II. S. m. persoana care intra in armata din proprie dorinta spre a face serviciul militar (inainte de a fi implinit varsta ceruta); p. ext. persoana care ia parte la o campanie militara din proprie initiativa sau care se ofera sa faca un serviciu de bunavoie si dezinteresat. [Var.: (II) (inv.) volintir, volontir s. m.] – Din fr. volontaire, lat. voluntarius, rus. volentir.

ONOMASTIC, -A, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, in special la nume de persoane. ◊ Zi onomastica (adesea substantivat, f.) = zi in care cineva isi serbeaza numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplina lingvistica al carei obiect de studiu este originea, formarea si evolutia numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limba, dintr-o regiune, dintr-o epoca etc. – Din fr. onomastique.

AMOR ~uri n. Sentiment de afectiune fata de o persoana de s*x opus; iubire; dragoste. ◊ ~ propriu pretuire exagerata a propriilor calitati; mandrie. /<lat. amor, it. amore

COSMOPOLIT¹ ~ta (~ti, ~te) 1) Care tine de cosmopolitism; propriu cosmopolitismului. Conceptie ~ta. 2) Care cuprinde persoane originare din toate tarile; populat de nationalitati diferite. Oras ~. /<fr. cosmopolite

EMOTIV ~a (~i, ~e) 1) Care tine de emotii; propriu emotiilor; emotional. Stare ~a. 2) (despre persoane) Care poate fi emotionat cu usurinta; predispus la emotii; impresionabil. /<fr. emotif

A SE MIORLAI ma miorlai intranz. fam. (despre persoane) A vorbi intruna despre neplacerile proprii, cautand sa trezeasca mila. /Din miorlau

PRAGMATIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de pragmatism; propriu pragmatismului. Conceptie ~ca. 2) depr. (despre persoane) Care apreciaza realitatea numai in functie de utilitatea practica a acesteia. Politician ~. /<fr. pragmatique

NEGATIVIST, -A adj. Care tine de negativism, propriu negativismului. // s.m. si f. persoana cu atitudini caracteristice negativismului. [Cf. fr. negativiste].

Baedeker (nume de persoana) (germ.) [pron. bedecar] (Bae-) s. propriu

Diesel (nume de persoana) (germ.) [pron. dizal] (Die-) s. propriu

DONATOR, -OARE, donatori, -oare, s. m. si f. persoana care face o donatie. ◊ Donator de sange = persoana care ofera o cantitate din sangele propriu pentru transfuzii si perfuzii. – Din fr. donateur, lat. donator, -oris.

AUTOMAT² ~e n. 1) Aparat sau masina care efectueaza anumite operatii fara interventie exterioara. 2) fig. persoana lipsita de vointa si de initiativa proprie. 3) Arma automata cu teava scurta si cu bataie mica; pistol-mitraliera. /<fr. automate, germ. Automat

BARBAR¹ ~a (~i, ~e) 1) si adverbial Care tine de barbari; propriu barbarilor. Triburi ~e. 3) si substantival (despre persoane) Care este lipsit de mila; crud; nemilos; salbatic. Purtare ~a. 3) si substantival fig. Care vadeste lipsa de respect fata de cultura si civilizatie; salbatic. /<lat. barbarus, fr. barbare

CONSECVENT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre persoane) Care actioneaza in conformitate cu principiile proprii; credincios convingerilor sale. 2) (despre fenomene) Care se produce in mod logic; produs ca urmare fireasca. /<fr. consequent, lat. consequense, ~ntis

FEMEIESC ~iasca (~iesti) Care apartine femeilor; propriu femeilor; feminin. Imbracaminte ~iasca. ◊ Parte ~iasca persoana de s*x feminin; femeie. /femeie + suf. ~esc

LIMFATIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de limfa; propriu limfei. Vas ~. Ganglioni ~ci. Sistem ~. 2) (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste apatie; indolent. persoana ~ca. Purtare ~ca. 3) si substantival Care sufera de limfatism. /<fr. lymphatique

MAMELUC ~ci m. 1) Soldat de cavalerie din corpul de garda al sultanilor egipteni. 2) Soldat din escadronul garzii imperiale franceze. 3) fig. persoana lipsita de individualitate; om fara pareri proprii. /<fr. m******k

PRETENTIE ~i f. 1) Revendicare a unui privilegiu in baza unui drept pretins. 2) Drept la care pretinde o persoana. 3) Opinie exagerata in legatura cu meritele proprii, insotita de dorinta ambitioasa ca aceasta opinie sa fie adoptata si de alte persoane. ◊ Cu ~i cu aere de superioritate. Fara ~i simplu; modest. [G.D. pretentiei; Sil. -ti-e] /<fr. pretention

VOLUNTAR¹ ~a (~i, ~e) 1)(despre persoane) Care actioneaza de buna voie, din proprie initiativa. 2) Care isi impune vointa; autoritar. 3) (despre actiuni) Care se face fara constrangere. /<lat. voluntarius, fr. volontiare, it. volontarie

ANDOSA, andosez, vb. I. Tranz. A indica pe dosul unui cec numele persoanei imputernicite sa incaseze contravaloarea cecului. ♦ (In economia capitalista) A indica, sub iscalitura proprie, pe dosul unei polite vandute, numele persoanei imputernicite sa incaseze contravaloarea politei. – Fr. endosser.

AUTODIDACT, -A, autodidacti, -te, s. m. si f. persoana care si-a insusit prin forte proprii, fara ajutorul unui profesor sau al unei forme de invatamant in scoala, o serie de cunostinte de nivel ridicat. [Pr.: a-u-] – Dupa fr. autodidacte (< gr.).

Ampere (nume de persoana) (fr.) [pron. ãper] (-pe-re) s. propriu

Joule (nume de persoana) (engl.) [pron. gul] (Jou-le) s. propriu

A DEMONTA ~ez tranz. 1) (mecanisme, aparate, instalatii) A desface in partile componente. 2) fig. (persoane) A face sa piarda siguranta in fortele proprii; a descuraja. /<fr. demonter

LIBERTATE ~ati f. 1) Posibilitate de a actiona, in anumite imprejurari, dupa propria sa vointa sau dorinta. 2) Stare a unei persoane cu drepturi depline, care nu este in servitute; stare de independenta. 3) Drept consfintit printr-o legislatie, printr-o conventie; lipsa a restrictiilor. ~atea presei. 4) mai ales la pl. Mod prea familiar de a se purta; nonconformism. [G.-D. libertatii] /<fr. liberte, lat. libertas, ~atis

MODEST ~sta (~sti, ~ste) 1) (despre persoane) Care manifesta o atitudine rezervata fata de propriile merite; lipsit de ingamfare. 2) Care are o atitudine simpla; lipsit de pretentii. 3) Care este simplu si fara fast. 4) Care este de valoare mica; cu valoare redusa. Contributie ~sta. Salariu ~. /<lat. modestus, fr. modeste, it. modesto

PAPATACI s.n. 1. (Med.) Febra papataci = boala contagioasa benigna, manifestata prin febra, dureri de cap si oboseala si transmisa prin intermediul unei insecte. 2. (Fig.) persoana care tolereaza lucruri dezonorante sau insultatoare pentru propriul sau interes. [< it. pappataci].

COOPERATIE s. f. 1. cooperare. ◊ forma de organizare a muncii in care mai multe persoane participa in comun, cu mijloace de productie proprii, la acelasi proces de munca sau la diverse procese ale muncii legate intre ele. 2. sistemul cooperativelor dintr-un anumit domeniu de activitate. (< fr. cooperation)

PAPATACI s. n. 1. febra ~ = boala infectioasa si contagioasa produsa de un virus, manifestata prin febra, dureri de cap si oboseala. 2. (fig.) persoana care tolereaza lucruri dezonorante sau insultatoare pentru propriul sau interes; om las, comod. (< it. pappataci)

C************C, -A, c*************i, -ce, adj. 1. Care exagereaza unele trasaturi, indeosebi negative, ale unei persoane, ale unei situatii, cu intentie satirica sau umoristica. 2. propriu c*********i. – C**********t + suf. -ic.

CAUCAZIAN, -A, caucazieni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (La pl.) Denumire generica a popoarelor care locuiesc in Caucaz, facand parte din trei mari familii de limbi: caucaziana propriu-zisa, indo-europeana si altaica; (si la sg.) persoana care face parte din populatia unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care apartine Caucazului sau populatiei lui, privitor la Caucaz sau la populatia lui. [Pr.: -ca-u-ca-zi-an] – Caucaz (n. pr.) + suf. -ian. Cf. fr. caucasien.

ZAGREBIAN, -A, zagrebieni, -e, adj., s.m. si s.f. persoana nascuta sau care locuieste in Zagreb; care este propriu orasului Zagreb, locuitorilor sai; ceea ce este realizat, are loc in Zagreb. [Sil. -bi-an] (din Zagreb, capitala Croatiei)

STAPANIRE, stapaniri, s. f. Actiunea de a (se) stapani si rezultatul ei. 1. Proprietate, posesiune. 2. Domnie, suveranitate; conducere, guvernare; dominatie. ◊ Expr. A avea stapanire asupra cuiva = a avea autoritate, ascendent moral asupra cuiva; a domina, a conduce. ♦ Putere, autoritate de stat; persoanele care reprezinta aceasta autoritate. 3. Fig. Infranare, dominare a propriilor porniri, sentimente, etc. ◊ Expr. Stapanire de sine = calm, sange rece, cumpat. – V. stapani.

CONTROL, controale, s. n. 1. Analiza permanenta sau periodica a unei activitati, a unei situatii etc. pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de imbunatatire. ◊ Lucrare de control = lucrare scrisa prin care se verifica periodic cunostintele elevilor sau ale studentilor. Cifra de control = exponent care indica limitele cantitative ale productiei. Punct de control = loc fix (la marginea unui oras, a tarii etc.) unde organele autoritatii supravegheaza indeplinirea formalitatilor legale de catre cei care trec. Control obstesc = forma de control social, specifica tarilor socialiste, care se exercita de catre masele largi de oameni ai muncii si de reprezentantii organizatiilor de masa si obstesti. ♦ Supraveghere continua (morala sau materiala); stapanire, dominatie. ♦ Putere de dirijare a propriilor sale gesturi si miscari. 2. Institutie sau grup de persoane care supravegheaza anumite activitati. 3. (La pl.) Registru de evidenta a personalului (si animalelor) unei unitati militare. – Din fr. controle.

SINGURATIC, -A, singuratici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care traieste departe de alte persoane, izolat de societate; retras, singur (1); (despre manifestarile oamenilor) propriu, caracteristic pentru un om singuratic (1), de om singuratic. ♦ (Despre actiuni omenesti) Care este facut in singuratate, fara sa fie stiut de cineva, tainic. ♦ (Rar) Unic, singur (3); izolat, singular (2). 2. (Despre lucruri, asezari omenesti etc.) Care este izolat, care este departe de alte asezari omenesti etc.; solitar; p. ext. linistit. O casuta singuratica. 3. (Gram.; inv.; si substantivat, n.) Singular (1). [Var.: singuratec, -a adj.] – Singur + suf. -atic.

CONTEMPORAN ~a (~i, ~e) 1) Care tine de timpurile noastre; propriu epocii noastre; modern. Limba ~a. 3) si substantival (despre persoane) Care traieste in aceeasi epoca; din aceeasi epoca. /<fr. contemporain, lat. contemporaneus

CORPORAL ~a (~i, ~e) Care tine de corp; propriu corpului; trupesc. ◊ Perchezitie ~a control efectuat asupra unei persoane pentru a descoperi daca nu ascunde ceva in haine sau sub ele. Pedeapsa ~a sanctiune prin care vinovatul era batut sau torturat. /<fr. corporel, lat. corporalis

MALARIC ~ca (~ci, ~ce) si substantival 1) (despre persoane) Care sufera de malarie. 2) Care tine de malarie; propriu malariei. Epidemie ~ca. /malarie + suf. ~ic

RADICAL² ~a (~i, ~e) 1) Care tine de esenta lucrurilor sau a fenomenelor; de baza; fundamental; esential. Deosebire ~a. 3) si substantival (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care tine de radicalism; propriu radicalismului. 3) (despre tratamente, medicamente) Care vindeca complet. /<fr. radical, germ. Radikal

Rontgen (nume de persoana) (germ.) [ge pron. ghe] (Ront-gen) s. propriu

RAPEL, rapeluri, s. n. 1. Readucere a unei piese sau a unui sistem tehnic in pozitia initiala, sub actiunea greutatii proprii ori a unor forte elastice. 2. (Med.) Revaccinare a unei persoane vaccinate in trecut, cu o cantitate mai mica de vaccin, pentru a-i intari si a-i prelungi imunitatea data de vaccinarea initiala. 3. (In sintagma) Coborare in rapel = coborare, in alpinism, a unui perete abrupt printr-un sistem de coarda dubla. [Pl. si: rapele] – Din fr. rappel.

NORDIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care este situat la polul nord; de nord; arctic; boreal. 2) Care vine de la nord sau este indreptat spre nord. Directie ~ca. 3) Care tine de regiunile de nord; propriu regiunilor de nord; arctic. Popoare ~ce. 4) si substantival (despre per-soane) Care este originar de la nord sau are trasaturi specifice locuitorilor nordului. /<fr. nordique, germ. nordisch, it. nordico

propriu ~e (~i) 1) Care este proprietatea cuiva; care apartine unei persoane; individual. ◊ Nume (sau substantiv) ~ nume dat unei fiinte sau unui lucru pentru a le deosebi de alte fiinte sau lucruri. 2) Care intruneste trasaturi ce individualizeaza; tipic; specific; distinctiv; caracteristic. Pronuntare ~e. 3) Care este in concordanta deplina; adecvat; potrivit. 4) (despre cuvinte) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ◊ Sens ~ sens initial, de baza. ~-zis la drept vorbind; de fapt. /<lat. proprius, fr. propre

VICTIMA ~e f. persoana care a nimerit intr-un accident sau intr-o catastrofa; jertfa. ~a unui accident de circulatie. 2) fig. persoana care sufera din cauza unor circumstante nefavorabile; jertfa. ~a propriilor patimi. 3) ist. Fiinta sacrificata in semn de prinos unei divinitati. /<fr. victime, lat. victima

EMPATIE s. f. (psih.) identificare, prin traire, cu alte persoane, cu eroii cartilor etc.; interpretare a eului altora dupa propriul eu. ◊ transpunere simpatetica in obiectele exterioare. (< fr. empathie, engl. empathy)

LIBERTATE s. f. 1. (fil.) intelegerea necesitatii, cunoasterea legilor obiective si stapanirea constienta a fortelor naturii si a vietii sociale, intemeiata pe aceasta cunoastere. 2. situatie a unei persoane libere. 3. (pl.) drepturi cetatenesti. 4. posibilitatea de a actiona dupa propria vointa sau dorinta, de a face sau de a nu face o actiune. (< fr. liberte, lat. libertas)

acceptiune f. (lat. acceptio, -onis). Rar. Preferenta: a da dreptate fara acceptiune de persoane. Gram. Intelesu in care se ia o vorba: acceptiune proprie sau figurata, de ex.: caldura focului (propriu) caldura discursului (figurat). – Si -eptie.

RADIOAMATOR, radioamatori, s. m. persoana care, ca amator, stabileste legaturi intre o statie de radio² proprie si o statie de radio² straina, cu scopul de a comunica in bune conditii cu aceasta, de la o distanta cat mai mare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-amateur, germ. Radioamateur.

APOPLECTIC, -A, apoplectici, -ce, adj. propriu apoplexiei, de apoplexie. Criza apoplectica. ♦ (Adesea substantivat) Predispus la apoplexie. persoana apoplectica. – Din fr. apoplectique.

MERIDIONAL, -A, meridionali, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care se afla in partea de sud sau este originar de acolo; sudic. ♦ Care este propriu, specific tarilor sau popoarelor din sud. 2. S. m. si f. persoana care face parte din populatia de baza a unei tari, provincii etc. sudice sau este originara de acolo. [Pr.: -di-o-] – Din lat. meridionalis, fr. meridional.

ECHILIBRAT ~ta (~ti, ~te) 1) Care tine de echilibru; propriu echilibrului. 2) Care se afla in stare de echilibru. 3) fig. (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste cumpatare; sobru; auster; cumpatat. 4) (despre valori, preturi, bugete) Care este proportionat unul fata de altul. /v. a echilibra

RADIOAMATORISM s.n. Practicare a radiocomunicatiilor de catre persoane care manifesta interes pentru radiotehnica si stabilesc legaturi intre radiostatii proprii de mica putere. [Cf. fr. radioamateurisme].

RADIOAMATORISM s. n. practicare a radiocomunicatiilor de catre persoane care manifesta interes pentru radiotehnica si stabilesc legaturi intre radiostatii proprii. (< radioamator + -ism)

PROTOCOLAR ~a (~i, ~e) 1) Care tine de protocol; propriu protocoalelor. 2) Care trebuie sa corespunda cerintelor unui protocol. Descriere ~a. 3) (despre persoane) Care vadeste o politete exagerata; ceremonios; reverentios. /<fr. protocolaire

FILOZOF, -OAFA, filozofi, -oafe, s. m. si f. 1. persoana care se ocupa cu filozofia, care studiaza si prelucreaza problemele fundamentale ale filozofiei, care are o conceptie proprie in domeniul filozofiei; ganditor. 2. (Pop.) Om invatat, priceput in toate; spec. astrolog. 3. persoana care are o atitudine inteleapta fata de viata. [Var.: filosof, -oafa s. m. si f.] – Din ngr. philosophos, fr. philosophe.

CALIFICATIV² ~e n. 1) Termen prin care o persoana sau un lucru se include intr-o anumita categorie pe baza trasaturilor proprii. 2) Sistem de notare a sarguintei la invatatura si a conduitei elevilor si studentilor. 3) Fiecare dintre indicatiile („exceptional”, „foarte bine”, „bine”, „suficient”, „insuficient”) specifice acestui sistem de notare. /<fr. qualificatif

CEREBRAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de creier; propriu creierului. Congestie ~a. 2) Care tine de spirit; bazat pe intelect; spiritual. 3) (despre persoane) Care se conduce numai de ratiune; preocupat in exclusivitate de gandirea abstracta. 4) Care se bazeaza, mai ales, pe ratiune; realizat pe principiile ratiunii. /<fr. cerebral

MINTAL ~a (~i, ~e) Care tine de minte; propriu mintii. Boala ~a. ◊ Calcul sau operatie ~a calcul facut in minte. Alienat ~ persoana care si-a pierdut mintea; dement; nebun. /<fr. mental, lat. mentalis

AUTOMOBIL, -A adj. Care se misca prin el insusi. // s.n. Vehicul cu roti care se misca cu ajutorul unui motor propriu; (spec.) autovehicul mic, folosit de obicei pentru transportul unui numar redus de persoane. [Pron. a-u-. / < fr., it. automobile, germ. Automobil].

BURGHEZ, -A, burghezi, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Creat de burghezie, referitor la burghezie, propriu acesteia, purtand caracterul ei; care face parte din burghezie. 2. S. m. si f. persoana care apartine burgheziei; ◊ Mic-burghez: a) persoana care face parte din mica burghezie; b) fig. persoana cu vederi inguste; filistin. 3. (In oranduirea feudala) Orasean, targovet. [Pl. si: burgheji] – Din it. borghese.

MANDRU, -A, mandri, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinari introduse prin prep. „de”). Multumit, satisfacut, incantat; care are un sentiment de demnitate, de incredere in calitatile proprii; demn. 2. Care are incredere exagerata in calitatile proprii; orgolios, ingamfat, trufas. 3. (Pop.) Frumos, falnic, maret. II. S. m. si f. (Pop.) persoana pentru care cineva de s*x opus simte o afectiune deosebita; drag, iubit. – Din sl. mondru „intelept”.

EXPEDITIE ~i f. 1) Calatorie lunga, intreprinsa de un grup de persoane, cu anumite scopuri. ~ geologica. 2) Campanie militara pentru cucerirea unui teritoriu strain, indepartat de propria tara. 3) Trimitere de marfuri, de corespondenta etc. la o anumita adresa. [G.-D. expeditiei; Sil. -ti-e] /<fr. expedition, lat. expeditio, ~onis

INDIVID ~zi m. 1) Organism avand o existenta proprie si considerat ca unitate distincta fata de specia din care face parte; exemplar. 2) persoana considerata ca unitate particulara, distincta fata de toate celelalte persoane; ins; cetatean. 3) fig. peior. persoana necunoscuta care trezeste neincredere; om suspect. /<fr. individu, lat. individuus

AUTOBIOGRAFIE, autobiografii, s. f. Biografie pe care o persoana si-o scrie ea insasi; datele esentiale din viata unei persoane, scrise de ea insati. ♦ Compunere literara (in proza) in care autorul isi povesteste propria sa viata. [Pr.: a-u-to-bi-o-] – Dupa fr. autobiographie (< gr.).

PROVINCIAL, -A, provinciali, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. persoana care locuieste in provincie sau este originara de acolo; p. ext. persoana cu apucaturi sau cu deprinderi stangace, naive. 2. Adj. Care apartine provinciei, privitor la provincie; propriu provinciei si locuitorilor ei; care se gasesc in provincie; provincialist. [Pr.: -ci-al. – Var.: (inv.) provintial, -a s. m. si f., adj.] – Din lat. provincialis, fr. provincial.

COMPANIE ~i f. 1) Grup de persoane unite prin relatii de prietenie. 2) Reuniune de persoane care isi petrec timpul liber impreuna; societate. 3) Intreprindere comerciala sau industriala cu un statut propriu; societate. [Art. compania; G.-D. companiei; Sil. -ni-e] /<fr. compagnie, engl. company

CIRCULAR, -A adj. 1. In forma de cerc, care descrie un cerc. ♦ (Adv.) De jur imprejur. 2. (si s.f.) (Ordin, dispozitie) care se transmite in aceeasi forma la mai multe institutii, persoane etc. // s.n. 1. Ferastrau in forma de disc, care taie prin invartire in jurul propriei sale axe. 2. (Teatru) Fundal care acopera peretele din fundul scenei. [Cf. fr. circulaire, lat. circularis].

INSTRUMENT s.n. 1. Ustensila, aparat propriu pentru a face o anumita operatie. ♦ Aparat cu care se produc sunete muzicale. 2. (Fig.) persoana, lucru de care se foloseste cineva pentru a indeplini o actiune, a atinge un scop. ◊ Instrument de ratificare = document special prin care statele comunica ratificarea unui tratat international. 3. Instrument gramatical = cuvant care arata doar raporturi intre cuvinte. [Pl. -te. / < fr. instrument, cf. lat. instrumentum].

ASIMILA vb. I. tr. 1. a transforma in substanta proprie materiile nutritive absorbite de organism. 2. a face asemanator. 3. a considera egal, similar cu alta persoana. 4. a-si insusi cunostinte, idei etc. 5. a introduce in procesele de fabricatie produse sau materiale noi, o tehnologie noua etc. II. tr., refl. 1. a integra, a face sa se integreze in alt grup social sau national. 2. (fon.) a (se) transforma sub influenta unui alt sunet din apropiere. (< fr. assimiler, lat. assimilare)

FIGURA s. f. 1. chip, fata, obraz. ♦ (fam.) a-i face a (cuiva) = a pacali, a face cuiva o farsa. 2. forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imagine plastica a unui corp. ♦ (mat.) ~ geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ◊ carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje. ◊ (sah) fiecare dintre piesele de joc. 3. persoana; personalitate. 4. personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. reprezentare, imagine simbolica sau alegorica a unei persoane, a unui animal sau obiect. ♦ ~ de stil = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant, imbogatindu-i-se semnificatia. ♦ ĩ silogistice = cele patru forme pe care le poate lua silogismul in functie de pozitia termenilor in premise. 6. pozitie, miscare (la dans, la scrima, patinaj etc.). (< fr. figure, lat. figura)

ALIMENTAR ~a (~i, ~e) Care tine de alimente; propriu alimentelor. Regim ~. Produse ~e. ◊ Pensie ~a suma de bani pe care o plateste cineva unei persoane pe care este obligat s-o intretina. /<fr. alimentaire, lat. alimentarius

MAMELUC s.m. 1. Soldat care facea parte dintr-un corp de cavalerie turco-egiptean. 2. (In Brazilia) persoana nascuta dintr-un parinte alb si unul indian. 3. (Fig.) Om fara personalitate si fara pareri proprii. / < fr. m******k, cf. ar. mamluk – sclav].

persoana ~e f. 1) Reprezentant al speciei umane privit in ansamblul trasaturilor sale fizice si psihice; fiinta umana; om; individ; ins. 2) Om (sau organizatie) luat in raport cu societatea si privit ca subiect cu drepturi si cu obligatii. 3) lingv. Categorie gramaticala, proprie pronumelor si verbelor, care indica vorbitorul, interlocutorul sau pe cel despre care se vorbeste. [G.-D. persoanei] /<lat. persona, germ. Person, fr. personne

POLITIC ~ca (~ci, ~ce) Care tine de politica; propriu politicii. Program ~. ◊ Drepturi ~ce drepturile cetatenilor de a participa la activitatea de conducere a statului. Om ~ persoana a carei ocupatie principala este activitatea politica. /<lat. politicus, ngr. politikos, fr. politique

SELF-MADE MAN (engl.) om faurit de sine insusi – persoana ajunsa la un anumit grad de cultura sau la o anumita situatie sociala numai prin eforturi proprii.

EXIL, exiluri, s. n. 1. Pedeapsa aplicata in unele tari pentru delicte politice, constand in izgonirea unui cetatean din tara sau din localitatea in care traieste; surghiun. ♦ Parasirea, plecarea voluntara a cuiva din propria tara sau localitate, de obicei pentru a scapa de o prigoana. 2. Situatie in care se gaseste o persoana exilata. [Pr.: eg-zil] – Din fr. exil, lat. exsilium.

SPARTAN, -A, spartani, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. persoana care facea parte din populatia vechiului oras grecesc Sparta. ♦ Fig. persoana cu conceptii si moravuri austere. 2. Adj. Care apartine Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ Fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano.

EMOTIONAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de emotii; propriu emotiilor; emotiv. Stare ~a. 2) Care se bazeaza pe emotii; care este provocat de emotii. Impresii ~e. 3) (despre persoane) Care vadeste emotii. Fire ~a. /Din emotie

E****C ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de dragoste; propriu dragostei. Sentiment ~. 2) (despre opere de arta) Care contine scene de dragoste; care proslaveste dragostea. Poezie ~ca. 3) (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste senzualism. Gest ~. /<fr. e******e

DEALER (cuv. engl.) [di:lə] s. m. Intermediar al operatiunilor comerciale si de schimb (persoana fizica sau juridica) cu rol garant al tranzactiilor cu hartii de valoare. D. cumpara aceste valori din propriul sau disponibil, vanzandu-le apoi clientilor, profitul sau pierderile revenindu-i si reprezentand diferenta dintre pretul de cumparare si cel de vanzare. D. ca persoana fizica, firma specializata, banca poate activa si ca broker.

DINAMIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de dinamica; propriu dinamicii. Electricitate ~ca. Procedeu ~. 2) Care vadeste miscare continua; cu proprietatea de a se misca permanent. Alternanta ~ca. 3) (despre persoane) Care manifesta multa forta vitala; cu spirit de actiune pronuntat; activ. /<fr. dynamique

A GARANTA ~ez 1. tranz. 1) A asigura in calitate de garant. 2) A adeveri printr-o garantie; a asigura. 3) A lua pe raspundere proprie. 4) A raspunde de calitate si de functionare buna. 2. intranz. A raspunde de plata unei datorii facute de alta persoana. /<fr. garantir

POLITICIANIST, -A, politicianisti, -ste, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. persoana care face politica in scopul realizarii intereselor personale; adept al politicianismului. 2. Adj. Care se refera la politicianism, care este propriu, caracteristic politicianismului sau politicianistului (1). [Pr.: -ci-a-] – Politician + suf. -ist.

BUZUNAR ~e n. Saculet cusut la o haina, mai ales pe partea ei interioara, pentru a tine diferite obiecte mici de uz personal (batista, pieptene, portmoneu etc.) sau in scopuri decorative. ◊ De ~ care incape in buzunar; de dimensiuni reduse. Carte de ~ carte de format mic. Ceas de ~ ceas care se poarta in buzunar. Bani de ~ bani pentru cheltuielile individuale ale unei persoane. Hot de ~e hot de lucruri marunte. A da (sau a pune, a plati) din ~ a plati din banii proprii o paguba pentru care nu esti vinovat. A avea (sau a baga) pe cineva in ~ a avea pe cineva in puterea sa. A sta cu mainile in ~ a sta degeaba; a nu face nimic. /<ngr. buzunari

APARATOR, -OARE, aparatori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care apara sau protejeaza. 2. S. m. si f. persoana care apara sau sprijina ceva sau pe cineva. ♦ persoana care apara cauza cuiva in fata justitiei. ♦ Jucator dintr-o echipa sportiva care are rolul de a apara sau proteja propria poarta; fundas. 3. S. n. si f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apara + suf. -ator.

A CEDA ~ez 1. tranz. 1) (bunuri aflate in proprietatea cuiva) A da (benevol) din propria posesiune. ~ un teritoriu. ◊ ~ pozitia (sau pozitiile) a se retrage. 2) (marfuri, mai ales deficitare) A trece prin vanzare in posesia altei persoane; a abandona in schimbul unei despagubiri. 2. intranz. 1) A inceta de a mai opune rezistenta (fizica sau morala); a se recunoaste invins. ~ intr-o lupta. 2) (despre lucruri, constructii, piese etc.) A nu mai rezista la actiunea unor factori externi. Podul ~at. 3) (despre boli, dureri etc.) A scadea in intensitate. /<fr. ceder

ORTODOX ~xa (~csi, ~xe) 1) si substantival Care tine de biserica crestina rasariteana; propriu Bisericii rasaritene. 2) (despre conceptii, opinii, doctrine etc.) Care este considerat ca fiind cel mai corespunzator adevarului. 3) si substantival fig. (despre persoane) Care nu recunoaste altceva decat linia oficiala. /<ngr. ortodoxos, lat. orthodoxus, fr. orthodoxe

INDIVIDUALIZA, individualizez, vb. I. Tranz. A scoate in evidenta trasaturile specifice ale unei persoane, ale unui fapt, ale unei situatii etc. ♦ A considera pe cineva sau ceva in mod individual, a-i da un caracter propriu, facandu-l sa se deosebeasca de ceilalti. ♦ A determina un lucru prin caracterele sale individuale. [Pr.: -du-a-] – Din fr. individualiser.

MUNCITOR, -OARE, muncitori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care munceste. (In conceptia marxista) Clasa muncitoare = (in capitalism) proletariat; (in socialism) clasa sociala alcatuita din totalitatea oamenilor care muncesc in productie, folosind direct mijloacele de productie proprii masinismului si industriei moderne, si care constituie forta conducatoare a societatii. ♦ P. ext. Harnic, activ, zelos. 2. S. m. si f., adj. (persoana) care ia parte nemijlocit in procesul obtinerii bunurilor materiale, la intretinerea si la repararea acestora sau in procese de munca similare acestora; p. gener. persoana care desfasoara o munca fizica (in industrie) (1). 3. Adj., s. m. si f. (Inv.) persoana care tortureaza, chinuieste, cazneste. – Munci + suf. -tor.

LIBERAL¹ ~a (~i, ~e) 1) Care tine de liberalism; propriu liberalismului. Partid ~. 2) inv. Care prefera libertatea; iubitor de libertate. 3) Care tolereaza greselile si purtarile altora; caracterizat prin indulgenta fata de alte persoane. /<fr. liberal, lat. liberalis

cumas (-se), s. n. – 1. Brocart. – 2. Stofa de matase. – 3. Soi, fel al unei persoane. – Mr. cumasa. Tc. kumas (Seineanu, II, 148; Miklosich, Turk. Elem., I, 336; Berneker 643; Lokotsch 1240); cf. ngr. ϰουμάσι, alb., bg., sp. kumas. Sensul 3 este propriu si tc., si s-a propagat la stofa.

COMPLEX² ~e n. 1) Unitate economica care reuneste mai multe intreprinderi cu activitate de productie interdependenta; combinat. ◊ ~ agroindustrial unitate agricola care se ocupa cu producerea si prelucrarea industriala a materiei prime. 2) Ansamblu de constructii reunite in functie de utilitatea lor. ~ turistic. ~ sportiv. 3) Ansamblu de sentimente, de tendinte si de stari de spirit inconstiente, formate in copilarie, care conditioneaza comportamentul ulterior al unei persoane. ◊ A avea ~e a fi timid. Fara ~e care actioneaza in mod firesc; fara ezitare. ~ de inferioritate sentiment de neincredere in fortele proprii. ~ul Edip atasament e****c fata de un parinte de s*x opus. /<fr. complexe, lat. complexus

POMPIER s.m. 1. persoana dintr-o unitate, dintr-un corp special organizat pentru stingerea incendiilor. 2. (Frantuzism) Scriitor sau artist care trateaza subiecte clasice intr-o maniera proprie, banala. [Pron. -pi-er. / < fr. pompier].

ROMAN², -A, romani, -e, s. m. si f., adj. I. S. m. si f. 1. persoana care facea parte din populatia de baza a statului roman si care se bucura de drepturi depline de cetatenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. propriu Romei antice sau imperiului intemeiat de Roma, care se refera la Roma, care apartine Romei. ◊ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin. Biserica romana = Biserica catolica; catolicism. – Din lat. romanus.

TOMNATIC² ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de toamna; propriu toamnei; autumnal. Ploaie ~ca. 2) (despre fructe, legume) Care se coace toamna. Ridiche ~ca. 3) (despre pomi) Care are fructe ce se coc toamna. 4) fig. (despre persoane) Care este inaintat in varsta. ◊ Flacau ~ barbat matur, ramas neinsurat. /toamna + suf. ~atic

INSTRUMENT s. n. 1. unealta, aparat propriu pentru a face o anumita operatie. ◊ sistem tehnic pentru cercetarea, observarea, masurarea sau controlul unor marimi. 2. aparat cu care se produc sunete muzicale. 3. (fig.) persoana, lucru de care se foloseste cineva pentru a indeplini o actiune, a atinge un scop. ♦ ~ de ratificare = document special prin care statele comunica ratificarea unui tratat international. 4. ~ gramatical = cuvant cu functie exclusiv gramaticala, care nu se poate folosi singur in vorbire, exprimand doar raporturi (prepozitiile, conjunctiile, verbele auxiliare etc.). (< fr. instrument, lat. instrumentum)

NOMENCLATURA s. f. 1. totalitatea termenilor folositi sistematic intr-o stiinta, intr-o ramura a tehnicii etc. 2. lista, catalog cuprinzand termeni, titluri de opere, nume proprii, numirile obiectelor, in special din domeniul tehnicii etc. 3. schema de organizare a unei institutii, continand enumerarea posturilor sau a institutiilor in subordine; (p. ext.) persoanele care ocupa diferite functii in cadrul acestei scheme: (peior.) categorie privilegiata a varfurilor politice intr-un regim dictatorial. (< fr. nomenclature, germ. Nomenklatur, lat. nomenclatura)

PRACTIC ~ca (~ci, ~ce) (in opozitie cu teoretic) 1) Care tine de practica; propriu practicii. Activitate ~ca. 2) Care este bine adaptat pentru a fi folosit intr-un anumit scop; care poate fi folosit sau manuit cu usurinta; comod. 3) (despre persoane) Care se orienteaza cu abilitate in viata cotidiana; care afla aplicare oricaror lucruri sau situatii; priceput. Femeie ~ca. /<fr. pratique, lat. practicus

PUBLIC² ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de o colectivitate de oameni; propriu unei colectivitati omenesti. Atitudine ~ca. Manifestare ~ca. ◊ Opinie ~ca parere a colectivitatii. Viata ~ca a) viata politica si administrativa dintr-un stat; b) activitatea unei persoane in raport cu functiile sociale pe care le exercita. 2) Care apartine intregii societati. Bunuri ~ce. Invatamant ~. 3) Care este accesibil pentru toti membrii societatii; pus la dispozitia tuturor; comun. Biblioteca ~ca. ◊ Gradina ~ca parc. 4) Care apartine statului; de stat. 5) Care are loc in prezenta unui mare numar de oameni. Scrutin ~. Judecata ~ca. /<lat. publicus, fr. public

FIGURA s.f. 1. Chip, fata, obraz. 2. Forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imaginea plastica (desenata, pictata, sculptata) a unui corp. ◊ Figura geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ♦ Carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje (valet, dama etc.). ♦ Fiecare dintre piesele de sah (cu o forma caracteristica). 3. persoana; personalitate. 4. Personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. Reprezentare, imagine simbolica sau alegorica. ◊ Figura de stil (sau poetica) = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant in vers sau in proza. V. trop. ♦ Figurile silogismului = forme de silogism determinate de pozitia termenului mediu in premise. 6. Pozitie, miscare (la dans, la scrima etc.). [< it., lat. figura].

PITIC¹ ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care are statura mai mica decat cea obisnuita; de statura mica. 2) (despre unele varietati de animale si plante) Care are o inaltime mai mica decat cea proprie speciei. 3) (despre obiecte) Care are dimensiuni foarte reduse; de proportii mici; minuscul; miniatural. /cf. sl. pitiku

A DEGAJA ~ez tranz. 1) A face sa se degajeze; a exala; a emana. 2) (gaze) A elimina dintr-o combinatie chimica. 3) (artere de comunicatie) A elibera de obstacole (pentru a repune in circulatie); a debloca. 4) (persoane) A scuti de o obligatiune. 5) (terenuri, piese) A elibera de surplusul de materiale (pentru a inlesni lucrarile ulterioare). 6) sport (mingea) A trimite cat mai departe de poarta proprie pentru a evita o actiune periculoasa a adversarului. /<fr. degager

PREZUMTIE ~i f. 1) Parere bazata numai pe fapte aparente; presupunere; supozitie; ipoteza. ◊ ~ de nevinovatie principiu juridic potrivit caruia o persoana invinuita de savarsirea unei infractiuni este considerata nevinovata pana in momentul cand vinovatia ei va fi stabilita de lege. 2) Opinie prea avantajoasa si neintemeiata despre sine; supraestimare proprie. [G.-D. prezumtiei; Sil. -ti-e] /<fr. presomption, lat. praesumptio, ~onis

LIBERTATE s.f. 1. Posibilitatea de actiune dupa propria vointa sau dorinta; posibilitatea de actiune constienta a oamenilor in conditiile cunoasterii din ce in ce mai profunde a legilor de dezvoltare a naturii si societatii. 2. Situatia unei persoane libere. 3. Independenta, neatarnare. [Cf. lat. libertas, fr. liberte].

INDIGEN, -A, indigeni, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (persoana) care este originara dintr-o anumita tara, nascuta intr-o anumita tara, de bastina; bastinas, autohton, pamantean. 2. Adj. (Despre animale, plante, marfuri etc.) Care creste sau se produce in propria tara. – Din fr. indigene, lat. indigenus.

ENCICLOPEDIE, enciclopedii, s. f. 1. Tip de lucrare lexicografica de proportii diferite care trateaza sistematic termeni de baza (nume comune si proprii), notiuni din toate domeniile sau dintr-un anumit domeniu de cunostinte, fie in ordine alfabetica, fie pe probleme sau pe ramuri. 2. Ansamblu multilateral de cunostinte omenesti. ◊ (Fam.) Enciclopedie ambulanta = persoana care are cunostinte multe, diverse si precise. – Din fr. encyclopedie.

MASINIST, -A, masinisti, -ste, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (Rar la f.) persoana care conduce o masina (1), supravegheaza functionarea ei, o repara etc.; mecanic. 2. S. m. si f. (Rar la f.) persoana care asaza decorurile pe scena, aprinde si stinge luminile, manuieste aparatele cu efecte sonore etc. 3. Adj. Care tine de masini (1), care se refera la masini si la productia de masini, propriu masinismului. – Din fr. machiniste, germ. Maschinist.

ROTATIE s. f. 1. miscare a unui corp in jurul unui punct fix sau al unei axe. 2. (mat.) transformare biunivoca a planului sau a spatiului in el insusi determinata de un punct fix (centru) sau de o dreapta (axa), printr-o rotatie (1) pastrand unghiurile si distantele; rotor (2). 3. miscare a corpurilor ceresti in jurul axei proprii. 4. schimbare alternativa. ♦ a capitalului = circuitul fondurilor de productie in sfera productiei si a circulatiei. ◊ alternare metodica pe acelasi teren a plantelor care se cultiva intr-un asolament. ◊ schimb alternativ de persoane sau de echipe in cursul unei activitati. (< fr. rotation, lat. rotatio, germ. Rotation)

CONT ~uri n. 1) Ansamblu de operatii constand din debit si credit, care exprima valoric existenta si miscarea unui mijloc sau proces economic intr-o anumita perioada de timp. ~ bugetar. ~ curent. ~ personal. 2) Registru care contine astfel de operatii. ◊ A glumi (sau a face spirite) pe ~ul cuiva a lua in ras pe cineva; a-si bate joc. A tine ~ de ceva a tine seama de ceva; a lua in consideratie. A da cuiva ~ de ceva a da cuiva socoteala de ceva; a se indreptati. Pe ~ pro-priu din proprie initiativa si pe raspunderea sa; din mijloace materiale personale. 3) Lista in care este trecut pretul unei consumatii intr-un local public. 4) Suma de bani depusa la o casa de economii de o persoana. /<fr. compte

STRAIN ~a (~i, ~e) si substantival 1) Care tine de alta tara; propriu altei tari. Turisti ~i. 2) Care este originar din alta parte. Om ~. ◊ Prin ~i printre oameni necunoscuti; departe de casa, de patrie. 3) Care este proprietatea altora; care nu apartine vorbitorului. Lucruri ~e. 4) (despre persoane) Care nu se afla in relatii de rudenie; care nu este inrudit; care este membru al altei familii. Copil ~. 5) Care impartaseste conceptii contrare celor unanim acceptate; care este adeptul unei viziuni de alta natura. 6) si adverbial Care este despartit de mediul din jur; separat; izolat. 7) Care este diferit (ca natura) de mediul in care se afla. Corp ~. 8) Care nu se leaga (de ceva); care este departe (de ceva). ~ de aceste preocupari. /<lat. extraneus

MILITAR, -A, militari, -e, s. m. si f., adj. l. S. m. si f. persoana care face parte din cadrele armatei sau care isi face stagiul militar; ostas, ostean. 2. Adj. Care apartine armatei sau militarilor (1), privitor la armata sau la militari, specific armatei sau militarilor; facut dupa principii proprii armatei; militaresc, ostasesc. ◊ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care sunt obligati sa-l presteze toti barbatii valizi ai unei tari. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de catre armata. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militar.

NERVOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) Care tine de nervi; propriu nervilor. ◊ Sistem ~ totalitate a nervilor dintr-un organism uman sau animal. Sistem ~ central ansamblu alca-tuit din encefal si maduva spinarii. 2) Care contine nervi. ◊ Tic ~ tic generat de dere-glarea nervilor dintr-un anumit centru. 3) (de-spre persoane) Care se enerveaza usor; iritabil; irascibil. 4) si adverbial Care vadeste ner-vozitate. Ras ~. 5) fig. rar (despre stil, mod de exprimare etc.) Care are nerv; vioi. /<lat. nervosus, fr. nerveux, it. nervoso

POLINEZIAN, -A, polinezieni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. persoana care face parte din populatia de baza a Polineziei sau este originara de acolo; (la m. pl.) populatie care locuieste in Polinezia. 2. Adj. Care apartine Polineziei sau polinezienilor (1), privitor la Polinezia sau la polinezieni, caracteristic, propriu Polineziei sau polinezienilor, originar din Polinezia; ca al polinezienilor. [Pr.: -zi-an] – Din fr. polynesien.

TOSCAN, -A, toscani, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. persoana care face parte din populatia de baza a Toscanei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Toscanei sau populatiei acestei regiuni, care este din Toscana, care se refera la regiunea Toscana sau la populatia ei; propriu, caracteristic pentru regiunea Toscana sau pentru populatia ei. – Din fr. toscan.

LADIN, -A (‹ it.; {s} lat. latinus „latin”) s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. (La m. pl.) Grup lingvistic neolatin, care se extinde pe o arie cuprinsa intre Alpii centrali si Vestul Marii Adriatice. Termenul deriva de la denumirea pe care locuitorii regiunii Engadine o dadeau propriei limbi (ladin din latinum); extins de G.I. Ascoli vorbitorilor din zona sudeta pentru a dovedi inrudirea si unitatea limbii lor. Se imparte in trei grupe: occidentala (romansa), centrala (dolomitica) si orientala (friulana); p. ext. retoroman. ♦ persoana care apartine acestor populatii. 2. Adj. Care apartine ladinilor (1), referitor la ladini. ♦ (Substantivat, f.) Limba de origine romanica vorbita de ladini (1); p ext. retoromana.

SOVIETIC, -A, sovietici, -ce, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. persoana care facea parte din populatia de baza a Uniunii Sovietice sau era originara de acolo. 2. Adj. Care apartinea Uniunii Sovietice sau sovieticilor (1), privitor la Uniunea Sovietica sau la sovietici, originar din Uniunea Sovietica. ♦ Care apartinea sovietelor, privitor la soviete; propriu sovietelor. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. sovietique.

NOU³ noua (noi) (in opozitie cu vechi) 1) Care este facut de curand; care exista de putin timp; proaspat; recent. ◊ ~-nout absolut nou. 2) (despre produse agricole) Care este din recolta anului in curs. Paine noua. 3) si fig. Care exista de putin timp; recent. Carte noua. ◊ Luna noua a) luna in faza ei initiala, in forma de secera subtire; b) timpul cat dureaza aceasta faza. (Copil) ~-nascut (copil) care s-a nascut de curand. Ce mai (e) ~? ce noutati mai sunt? Nimic ~ nici un fel de noutati. 4) (despre persoane) Care a venit undeva de curand (si este inca necunoscut sau putin cunoscut). 5) Care nu a fost cunoscut mai inainte. Metoda noua. 6) Care difera (in mod esential) de ceea ce a fost in trecut. Vremuri noi. 7) Care tine de timpurile noastre; propriu timpului prezent sau trecutului apropiat; modern; contemporan. Tehnica noua. 8) (inaintea unui substantiv) Care prin calitatile sale aminteste de cineva (sau de ceva). ~l Orfeu. 9) Care se adauga la cele de mai inainte. Forte noi. /<lat. novus

FIGURA ~i f. 1) Ansamblu de trasaturi specifice ale fetei; chip; fizionomie. 2) Imagine a unui obiect sau a unei fiinte, reprezentata printr-un desen, pictura sau sculptura. 3) fam. Om cu merite in viata publica. 4) Carte de joc care reprezinta persoane (valet, dama etc.). 5) Piesa cu semnificatie deosebita in sah (rege, nebun, cal etc.). 6) Pozitie (sau ansamblu de pozitii) pe care o ia cineva in timpul unor miscari special orientate (la dans, in sport, in pilotaj etc.). ◊ ~ de stil procedeu prin care sensul propriu al cuvantului se modifica pentru a reda plastic continutul de idei; trop. [G.-D. figurii] /<fr. figure, lat. figura

ASIMILA, asimilez, vb. I. Tranz. 1. A transforma in propria sa substanta materiile nutritive introduse in organism. 2. (Subiectul si complementul indica un grup social sau national) A face asemanator cu sine prin stergerea trasaturilor caracteristice (limba, obiceiuri etc.); a absorbi. 3. A-si insusi cunostinte, idei etc. 4. A considera egal, asemanator cu alta persoana. 5. (Fon.) A transforma un sunet sub influenta altui sunet aflat in apropiere. – Fr. assimiler (lat. lit. assimilare).

NOBIL² ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste inalte calitati morale; care are idei si senti- mente alese. Om ~. 2) Care se impune prin distinctie; distins. Fapta ~a. 3): Metale ~e metale pretioase (aurul, argintul, platina). Gaze ~e gaze, de obicei inerte (heliul, neonul etc.), care se gasesc in cantitati mici in atmsfera. 4) Care tine de nobilime; propriu nobilimii. /<lat. nobilis, germ. Nobel, it. nobile, fr. noble

SINGUR, -A, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este insotit de nimeni, fara nici un tovaras, fara altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; parasit. 2. Prin fortele sale, fara ajutorul, interventia, indemnul, voia cuiva; din proprie initiativa. ♦ De la sine. 3. (Precedand substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oras. ♦ (In constructii negative) Nici un. Nu putea articula un singur cuvant. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai placut. 4. (Determina subiectul sau obiectul; uneori tine locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) insumi (insuti, insusi etc.) chiar cu (sau tu, el etc.) in persoana. Am eu singur grija. – Lat. singulus.

ROTATIE s.f. 1. Miscare a unui corp in jurul unui punct fix sau al unei axe. ♦ Miscarea corpurilor ceresti in jurul axei proprii. 2. Fenomenul pe care il prezinta unele procese din natura si din societate de a se repeta; revenirea periodica a unui fapt reiesit din desfasurarea unui astfel de proces. ◊ Rotatia capitalului = procesul de repetare periodica a circuitului capitalului, a miscarii sale in sfera productiei si a circulatiei. ♦ Alternarea metodica pe acelasi teren a plantelor care se cultiva intr-un asolament. 3. Schimb de persoane sau de echipe efectuat in cursul unei activitati. [Gen -iei, var. rotatiune s.f. / cf. fr. rotation, lat. rotatio].

PORTAR, portari, s. m. 1. persoana insarcinata cu paza (intrarii) unei intreprinderi, a unei institutii, a unei case de locuit etc. 2. Boier insarcinat cu paza curtii domnesti (si cu alte treburi de protocol, administrative etc.). ◊ Portar de Suceava (sau al Sucevei) = mare dregator insarcinat cu apararea capitalei si a curtii domenesti moldovene; comandant suprem al ostirii moldovene din trecut; hatman. 3. Sportiv dintr-o echipa care apara spatiul portii proprii spre a evita primirea de goluri. – Poarta + suf. -ar.

DUMNEZEU (lat. dom(i)ne deus) s. m. (cu regim de nume propriu) 1. (In religiile monoteiste) Fiinta suprema personala, cauza transcendenta primordiala, principiu fundamental al existentei si ordinii universale, creator, proniator si judecator al lumii. Monoteismul iudaic si cel islamic il separa pe D. de lume (deism), pe cand cel crestin imbina prezenta si activitatea lui D. in lume prin energiile sale divine necreate (imanenta), cu realitatea Sa infinita si vesnica de dincolo de lumea timpului si spatiului (transcendenta). Crestinismul mai afirma ca D., unu in fiinta, este intreit in persoane (ipostasuri): Tatal, Fiul si Duhul Sfant. 2. Divinitate, zeu. ◊ Expr. A nu avea (sau a fi fara) nici un Dumnezeu = a nu avea (sau a fi fara) niciun sens, valoare, gust.

ROMAN, -A adj. propriu Romei antice sau Imperiului roman. ♦ (Despre caractere tipografice) Format din linii perpendiculare si unghiuri drepte. ♦ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinatii de litere. ♦ Arta romana = arta dezvoltata in Roma antica si apoi in Imperiul roman intre sec. IV i.e.n. si IV e.n., care se caracterizeaza in arhitectura prin edificii grandioase de o mare diversitate, in sculptura cultivand cu precadere portretul puternic individualizat, iar in pictura prin ansambluri de fresca si de mozaic cu tematica bogata. ♦ Balanta romana = balanta formata dintr-o parghie cu brate neegale, mobila in jurul unui ax orizontal, pe bratul mai lung si gradat alunecand o greutate care echilibreaza obiectul de cantarit. // s.m. si f. 1. persoana care facea parte din populatia de baza a statului roman. 2. Locuitor al Romei. [< lat. romanus, cf. fr. romain, it. romano].