Dex.Ro Mobile
Rezultate din textul definițiilor
CÁRE pron. interog.-rel. I. (Pronume relativ; are rol de conjuncție, ca element de legătură între propoziția regentă unde se află numele căruia îi ține locul și propoziția subordonată). 1. (Introduce propoziții atributive) Cartea pe care trebuia să ți-o aduc am pierdut-o. ◊ (Introduce propoziții atributive circumstanțiale) a) (Cu nuanță finală) Să ia călăuză din sat, care să le arate drumul. b) (Cu nuanță condițională) Ce holeră ar fi aceea care i-ar lăsa neatinși pe oamenii mei? 2. (Cu valoare de pronume demonstrativ) Cel ce, cine; acela..., ce... ♦ (Cu sens neutru) Ceea ce. ◊ Loc. conj. După care = după aceea. Care va (sau vra) să zică = ceea ce înseamnă, prin urmare. 3. (Cu valoare de pronume nehotărât) a) Fiecare. Le porunci să meargă care pe unde va putea.Expr. () nu care cumva = nu cumva să... Nu care cumva... ? = (oare) nu cumva... ? b) (în corelație cu sine însuși exprimă ideea de opozitie sau de distribuție) Unul... altul, acesta... acela..., parte... parte... ◊ Expr. Care (mai) de care = unul mai mult (sau mai tare) decât altul, pe întrecute. II. (Pronume interogativ, folosit pentru a afla despre cine sau despre ce este vorba ori în ce fel se prezintă o ființă sau un lucru) Care n-a înțeles întrebarea? ◊ (Introduce propoziții interogative indirecte) L-a întrebat care îi place mai mult.Expr. Care alta? = ce altceva? Care pe care? = care din doi e mai tare? ◊ (Cu valoare de adjectiv interogativ) Care om nu ține la viața lui? [Gen.-dat. sg. m. căruia, f. căreia, gen.-dat. pl. m. și f. cărora; (când are valoare de adjectiv interog.-rel.) gen.-dat. sg. m. cărui, f. cărei, gen.-dat. pl. m. și f. căror. Nom. sg. m. și: (înv.) carele; nom. pl. m. și f. și: cari] – Lat. qualis.

CAUZÁL, -Ă, cauzali, -e, adj. Privitor la cauză, de cauză. ◊ propoziție cauzală = propoziție subordonată care exprimă cauza pentru care se săvârșește acțiunea din propoziția regentă și care corespunde complementului circumstanțial de cauză. Conjuncție cauzală = conjuncție care introduce o propoziție cauzală. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causalia, fr. causal.

DÚPĂ prep. I. (Introduce un complement circumstanțial de loc) 1. Îndărătul..., în dosul..., înapoia... După casă se află livada. 2. Mai departe de..., dincolo de..., După grădina publică s-a oprit. 3. (exprimă un raport de succesiune) În urma..., pe urma... Se ridică val după val.Loc. adv. Unul după altul= pe rând, în șir, succesiv. ◊ Expr. (În formule de politețe) După dumneavoastră! = (vin și eu) în urma dumneavoastră! (Pop.) A da (o fată) după cineva = A mărita (o fată) cu cineva. 4.(Cu nuanță finală, după verbe de mișcare) În urma sau pe urma cuiva sau a ceva (spre a da de el, spre a-l ajunge, a-l prinde, a-l păzi, a-l îngriji etc.). Fuge după vânat.Expr. A se lua (sau a se ține etc.) după cineva (sau ceva) = a) a urmări pe cineva (sau ceva); b) a nu lăsa în pace pe cineva. 5. (Impr.) De pe. Ia un obiect după masă. II (Introduce un complement circumstanțial de timp) În urma..., trecând de... Venea acasă după apusul soarelui.Loc. adv. (Și substantivat) După-amiază sau după-prânz, după masă = în partea zilei care începe în jurul orei 12. După-amiaza sau după-masa = (aproape) în fiecare zi în cursul după-amiezii. După aceea (sau aceasta, asta) = apoi, pe urmă. După toate... = pe lângă toate (neajunsurile) câte s-au întâmplat. ♦ La capătul..., la sfârșitul..., o dată cu împlinirea... S-a dus după o săptămână. ♦ Ca rezultat al... După multă muncă a reușit.A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi foarte sărac. ♦ (În loc. conj.) După ce, introduce o propoziție circumstanțială de timp, arătând că acțiunea din propoziția subordonată se petrece înaintea acțiunii din propoziția regentă. III. (Introduce un complement circumstanțial de mod) 1. Potrivit cu..., în conformitate cu..., la fel cu... A plecat după propria lui dorința.Loc. conj. După cum sau cât = așa cum, precum. ◊ Expr. După cum se întâmplă = ca de obicei. A se da după cineva = a căuta să fie la fel cu cineva; a se acomoda cu cineva. A se lua după capul cuiva (sau după capul său) = a urma sfatul cuiva (sau propriul său îndemn). Dacă ar fi după mine = dacă ar depinde de mine. A se lua după ceva (sau cineva) = a imita, a copia ceva (sau pe cineva). 2. Ținând seama de..., având în vedere..., luând în considerație... Justețea propunerii se judecă după rezultate.Expr. După toate probabilitățile = probabil. 3. În raport cu..., pe măsura..., în proporția în care... După faptă și răsplată. 4. Având ca model sau ca exemplu... Face pictură după natură. IV. (Introduce un complement circumstanțial de scop) Pentru a găsi, a afla, a prinde, a obține etc. Fuge după glorie. V. (Introduce un complement indirect) 1. Arată ființa sau lucrul pe care cineva le iubește, le dorește cu pasiune) Tremura după bani. 2. (Arată motivul, cauza care produce acțiunea) A-i părea rău după ceva. VI. (Introduce un complement circumstanțial instrumental) Cu ajutorul..., prin. A preda o limbă după o anumită metodă.. VII. (Introduce un atribut) 1. (Arată originea, descendența) Din partea... Văr după mamă. 2. (După un substantiv verbal sau cu sens verbal, indică obiectul acțiunii) Adaptare după o nuvelă. VIII. (În loc. conj.) După ce (că)... = (leagă două propoziții copulative, arătând adăugarea unui fapt la alt fapt) în afară de faptul că..., pe lângă că..., nu-i destul că... [Var.: (înv. și reg.) dúpre prep.] – Lat. de post.

FIÍNDCĂ conj. (Arată legătura cauzală dintre afirmația din propoziția regentă și cea din propoziția subordonată) Pentru că, deoarece; de vreme ce. – Fiind (< fi) + că.

CONCESÍV, -Ă, concesivi, -e adj. Care face concesii; îngăduitor. ◊ propoziție concesivă = propoziție subordonată care arată că, deși există o piedică, acțiunea din propoziția regentă se realizează sau se poate realiza. Conjuncție concesivă = conjuncție care introduce o propoziție concesivă. – Din fr. concessif, lat. concessivus.

CONDIȚIONÁL, -Ă, condiționali, -e, adj. Care este supus unei condiții; care cuprinde o condiție. ◊ (Psih.) E******t condițional = e******t care, sincronizat în mai multe repetiții cu un reflex înnăscut, sfârșește prin a da naștere singur unui efect (motor, secretor etc.) identic cu al acestui reflex, determinând astfel formarea unui reflex condiționat. (Gram.) propoziție condițională = propoziție subordonată care exprimă o acțiune de a cărei îndeplinire depinde realizarea acțiunii din propoziția regentă. Mod condițional = mod personal care exprimă o acțiune a cărei realizare depinde de îndeplinirea unei condiții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. conditionnel.

TEMPORÁL2, -Ă, temporali, -e, adj. Care indică timpul, privitor la timp; care depinde de timp. ♦ propoziție (circumstanțială) temporală (și substantivat, f.) = propoziție care arată timpul în care se petrece acțiunea din propoziția regentă, având funcțiunea unui complement circumstanțial de timp. Conjuncție temporală = conjuncție care introduce o propoziție temporală. – Din fr. temporel.

SUBORDONATÓR, -OÁRE, subordonatori, -oare, adj. Care subordonează, care are ceva sau pe cineva în subordine. Conjuncție subordonatoare = conjuncție care leagă propozițiile subordonate de propoziția regentăSubordona + suf. -tor.

CONSECUTÍV, -Ă, consecutivi, -e, adj. Care urmează fără întrerupere, în șir; succesiv. ◊ propoziție consecutivă = propoziție circumstanțială care exprimă rezultatul unei acțiuni sau al unei stări din propoziția regentă. Conjuncție consecutivă = conjuncție care introduce o propoziție consecutivă. – Din fr. consécutif.

CONCESÍV ~ă (~i, ~e) Care ține de concesie; propriu concesiei. ◊ propoziție propoziție subordonată care arată că, deși există o piedică, acțiunea din propoziția regentă se realizează sau se poate realiza. /<fr. concessif, lat. concessivus

CONDIȚIONÁL ~ă (~i, ~e) Care ține de o condiție; supus unei condiții; ipotetic. Eveniment ~. Consimțământ ~.propoziție propoziție secundară indicând o condiție de realizarea căreia depinde efectu-area acțiunii din propoziția regentă. Mod ~ mod personal care exprimă o acțiune a cărei realizare depinde de îndeplinirea unei condiții. [Sil. -ți-o-] /<fr. conditionnel

PÂNĂ2 conj. 1) (exprimă un raport temporal, indicând limita finală a desfășurării unei acțiuni din propoziția regentă).Până când atâta timp; câtă vreme. 2) (exprimă un raport spațial, indicând limita în spațiu a desfășurării unei acțiuni). /<lat. paene-ad

TEMPORÁL2 ~ă (~i, ~e) Care ține de timp; propriu timpului. Limitele ~e.(propoziție) ~ă propoziție suborbonată care arată timpul în care se petrece acțiunea din propoziția regentă; circumstanțială de timp. Conjuncție ~ă conjuncție care introduce o propoziție subordonată de timp. /<fr. temporel

COMPLETÍV, -Ă adj. Care complinește, care servește drept complement. ◊ propoziție completivă (și s.f.) = propoziție subordonată care îndeplinește față de propoziția regentă funcția de complement. [< lat. completivus, cf. fr. complétif].

FINÁL, -Ă adj. 1. De (la) sfârșit. 2. Care arată, exprimă scopul. ♦ propoziție finală (și s.f.) = propoziție circumstanțială care exprimă scopul acțiunii din propoziția regentă; conjuncție finală = conjuncție care introduce o propoziție finală. // s.n. Încheiere, sfârșit (al unei opere, al unei lucrări, al unei întâmplări). ♦ Ultima parte a unui concert, a unei simfonii etc. 2. V. finală (2). [Cf. lat. finalis, fr. final, it. finale].

PROCATALÉPSĂ s.f. Figură de stil constând în dislocarea și anticiparea unui membru al propoziției subordonate și introducerea lui în propoziția regentă. [Cf. gr. prokatalepsis – anticipare].

ATRIBUTÍV, -Ă adj. Cu funcție de atribut. ◊ propoziție atributivă = propoziție care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un cuvânt din propoziția regentă; propoziție relativă. [< fr. attributif].

CAUZÁL, -Ă adj. De cauză, referitor la cauză. ◊ propoziție cauzală (și s.f.) = propoziție circumstanțială care arată cauza acțiunii din propoziția regentă sau dintr-o propoziție coordonată; conjuncție cauzală = conjuncție care introduce o propoziție cauzală. [Pron. ca-u-. / < fr. causal, cf. lat. causalis].

CIRCUMSTANȚIÁL, -Ă adj. Care depinde de o circumstanță, de o împrejurare. ◊ Complement circumstanțial (și n.) = complement care indică împrejurările în care se petrece acțiunea verbului; propoziție circumstanțială (și s.f.) = propoziție subordonată care indică împrejurarea în care se desfășoară acțiunea exprimată de propoziția regentă. [Pron. -ți-al. / cf. fr. circonstanciel].

CONCESÍV, -Ă adj. Care face concesii; îngăduitor. ◊ propoziție concesivă (și s.f.) = propoziție circumstanțială care arată că, deși există o piedică, acțiunea din propoziția regentă se realizează sau se poate realiza; conjuncție concesivă = conjuncție care introduce o propoziție concesivă. [Cf. fr. concessif, lat. concessivus].

CONCORDÁNȚĂ s.f. 1. Faptul de a concorda; potrivire, acord. ◊ Concordanța relațiilor de producție cu caracterul forțelor de producție = lege economică potrivit căreia relațiile de producție trebuie să corespundă cu caracterul forțelor de producție; concordanța timpurilor = ansamblu de reguli potrivit cărora se fixează acordul timpului verbului dintr-o propoziție dependentă cu timpul verbului din propoziția regentă. 2. (Geol.) Raportul dintre două strate sau serii de strate care s-au sedimentat continuu. [Cf. fr. concordance, it. concordanza].

CONDIȚIONÁL, -Ă adj. Supus unor condiții; care cuprinde o condiție. ◊ E******t condițional = e******t care, sincronizat în mai multe repetiții cu un reflex înnăscut, sfârșește prin a produce singur un efect identic cu cel al acestui reflex; propoziție condițională (și s.f.) = propoziție circumstanțială care exprimă condiția realizării acțiunii din propoziția regentă; conjuncție condițională = conjuncție care introduce o propoziție condițională; mod condițional (și s.n.) = mod al verbului care exprimă o acțiune a cărei realizare depinde de îndeplinirea unei condiții. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. conditionnel, it. condizionale].

CONSECUTÍV, -Ă adj. Care urmează neîntrerupt, la rând, succesiv. ◊ propoziție consecutivă (și s.f.) = propoziție circumstanțială care exprimă urmarea, rezultatul unei acțiuni sau calități arătate în propoziția regentă; conjuncție consecutivă = conjuncție care introduce o propoziție consecutivă. [Cf. fr. consécutif, it. consecutivo].

PREDICATÍV, -Ă adj. 1. Verb predicativ = verb care poate forma singur predicatul; nume predicativ = nume care, împreună cu un verb copulativ, formează predicatul unei propoziții; propoziție predicativă (și s.f.) = propoziție care îndeplinește față de propoziția regentă rolul de nume predicativ. 2. (Log.) Referitor la predicat. [< lat. praedicativus].

SUBORDONATÓR, -OÁRE adj. Conjuncție subordonatoare = conjuncție care leagă de propoziția regentă propozițiile subordonate. [< subordona + -tor, cf. it. subordinatore].

TEMPORÁL2, -Ă adj. Care indică timpul, privitor la timp, care are loc în timp. ♦ propoziție temporală (și s.f.) = propoziție circumstanțială care arată timpul în care are loc acțiunea din propoziția regentă; conjuncție temporală = conjuncție care introduce o propoziție temporală. [Cf. fr. temporel, lat. temporalis < tempus – timp].

CONCORDÁNȚĂ s. f. 1. faptul de a concorda; potrivire, acord, corespondență (II, 1). ♦ concordanța timpurilor = ansamblu de reguli potrivit cărora se fixează timpul verbului dintr-o propoziție dependentă în acord cu timpul verbului din propoziția regentă; corespondența timpurilor. ◊ îmbinare armonioasă de sunete. 2. (geol.) raportul dintre două (serii de) straturi care s-au sedimentat continuu. 3. specie evoluată de index (glosar), larg cultivată în filologia anglo-saxonă și chiar în cea romanică, constând în listarea cuvintelor, însoțite fiecare de un microcontext pertinent pentru înțelegerea lor. (< fr. concordance)

PROCATALÉPSĂ s. f. figură de stil, constând în dislocarea și anticiparea unui membru al propoziției subordonate, îndeosebi a subiectului, și introducerea lui în propoziția regentă, ca obiect direct sau indirect al acesteia. (< fr. prokatalepsis, anticipare)

CÁRE pron. interog.-rel. I. (Pronume relativ; are rol de conjuncție, însoțind numele din propoziția regentă căruia îi ține locul în propoziția subordonată). 1. (Introduce propoziții atributive) Găsi felurime de păsări adunate, Care, din întâmplare, Se-ntreceau la cântare (ALEXANDRESCU). ◊ (Introduce propoziții atributive circumstanțiale) a) (Cu nuanță finală) Dorobanții să ia călăuze din sat, care să le arate ascunzișurile (CAMIL PETRESCU). b) (Cu nuanță condițională) Ce holeră ar fi aceea care i-ar lăsa neatinși pe oamenii mei? (SLAVICI). 2. (Cu valoare de pronume demonstrativ) Cel ce, cine; acela..., ce... ♦ (Cu sens neutru) Ceea ce. Baba își lua cămeșa de soacră, ba încă netăiată la gură, care însemnează că soacra nu trebuie să fie cu gura mare (CREANGĂ). ◊ Loc. conj. După care = după aceea. Care va (sau vra) să zică = ceea ce înseamnă, prin urmare. 3. (Cu valoare de pronume nehotărât) a) Fiecare. Le porunci să meargă care de unde a venit (RETEGANUL). ◊ Expr. (Să) nu care cumva să... = nu cumva să... Nu care cumva... ? = (oare) nu cumva... ? b) (În corelație cu sine însuși exprimă ideea de opozitie sau de distribuție) Unul... altul, acesta... acela..., parte... parte... ◊ Expr. Care (mai) de care = unul mai mult (sau mai tare) decât altul, pe întrecute. 4. (Înv. și pop., raportându-se la întreaga propoziție precedentă) Din care cauză...; de unde... Acel împărat zisese: cine se va afla să mă facă să râd, să-și ceară de la mine trei daruri... care mulți s-au ispitit... să facă pe împăratul să râză (ȘEZ.). II. (Pronume interogativ, folosit pentru a afla despre cine sau despre ce este vorba sau în ce fel se prezintă o ființă sau un lucru) Care-i acolo, măi? strigă argatul (SADOVEANU). ◊ (Introduce propoziții interogative indirecte) L-a întrebat care îi place mai mult.Expr. Care alta? = ce altceva? Care pe care? = care din doi poate întrece sau birui pe celălalt? ◊ (Cu valoare de adjectiv interogativ) Care om nu ține la viață înainte de toate? (CREANGĂ). [Gen.-dat. sg. m. căruia, f. căreia, gen.-dat. pl. m. și f. cărora; (când au valoare de adjectiv interog.-rel.) gen.-dat. sg. m. cărui, f. cărei, gen.-dat. pl. m. și f. căror.Nom. sg. m. și: (înv.) carele; nom. pl. m. și f. și: cari] – Lat. qualis.

CAUZÁL, -Ă, cauzali, -e, adj. Privitor la cauză, de cauză. ◊ propoziție cauzală = a) propoziție coordonată care arată motivul pentru care se săvârșește sau se cere să se săvârșească acțiunea din propoziția cu care e coordonată; b) propoziție subordonată care exprimă cauza pentru care se săvârșește acțiunea din propoziția regentă și care corespunde complementului circumstanțial de cauză. Conjuncție cauzală = conjuncție care introduce o propoziție cauzală. [Pr.: ca-u-] – Lat. lit. causalis (fr. causal).

SUPRAORDONÁT, -Ă, supraordonați, -te, adj. Care ocupă un loc superior într-o clasificare sau într-o ierarhie. ◊ Fracție supraordonată = fracție ordinară mai mare decât un întreg. propoziție supraordonată = propoziție regentă. [Pr.: -pra-or-] – Supra- + ordonat (după subordonat).

DEOARECÉ conj. (Indică un raport de cauză între o propoziție regentă și una subordonată) Fiindcă, pentru că, de vreme ce. [Pr.: de-oa-] – De4 + oare + ce.

SUBORDONÁT, -Ă, subordonați, -te, adj. Dependent de cineva sau de ceva, aflat într-o relație de subordonare. ♦ propoziție subordonată (și substantivat, f.) = propoziție care depinde din punct de vedere gramatical de altă propoziție, îndeplinind funcțiunea unei părți de propoziție a regentei; propoziție secundară. ♦ (Substantivat) Subaltern. – Din fr. subordonné.

SUPRAORDONÁT ~tă (~ți, ~te) Care ocupă un loc ierarhic superior într-o clasificare. ◊ Noțiune ~tă noțiune generală care cuprinde în sfera sa alte noțiuni cu o sferă mai redusă. Fracție ~tă fracție ordinară cu numărătorul mai mare decât numitorul. propoziție ~tă propoziție regentă. /supra- + ordonat

REGÉNT, -Ă adj. Care deține o regență; referitor la regență. ◊ propoziție regentă (și s.f.) = propoziție (principală sau secundară) căreia îi este subordonată o altă propoziție; propoziție supraordonată. [Cf. fr. régent].

SUBIECTÍV, -Ă adj. 1. Care consideră conștiința individuală drept bază a tot ce există; care neagă faptul că la baza senzațiilor se află obiecte reale, independente de om. 2. Care are un caracter personal, părtinitor, lipsit de obiectivitate. 3. (Gram.) propoziție subiectivă (și s.f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcțiunea de subiect al propoziției regente. [Pron. -bi-ec-. / cf. lat. subiectivus, fr. subjectif].

CORELATÍV, -Ă adj. Care arată o corelație, un raport reciproc. ◊ Noțiuni corelative = noțiuni care conțin note arătând existența unei anumite legături reciproce între două obiecte ale gândirii; conjuncții corelative (și s.f.) = conjuncții care introduc două propoziții coordonate sau o propoziție regentă și una subordonată, în raport de corelație una față de cealaltă. [< fr. corrélatif].

MODÁL, -Ă adj. 1. Referitor la un mod gramatical, de mod. ◊ propoziție modală (și s.f.) = propoziție circumstanțială care arată modul în care se face acțiunea propoziției regente. 2. Referitor la modurile muzicale. [Cf. fr. modal].

SUPRAORDONÁT, -Ă adj. Care are un loc superior (într-o clasificație, într-o ierarhie). ♦ Fracție supraordonată = fracție ordinară mai mare decât întregul; propoziție supraordonată = propoziție regentă; noțiune supraordonată = noțiune care cuprinde alte noțiuni cu sferă mai mică. [Pron. -pra-or-. / < supra- + ordonat, după subordonat].

ATRIBUTÍV, -Ă adj. cu funcție de atribut. ♦ propoziție ~ă = (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un substantiv din regentă; propoziție relativă. (< fr. attributif)

SUPRAORDONÁT, -Ă adj. care are un loc superior (într-o clasificare, într-o ierarhie). ♦ fracție ~ă = fracție ordinară mai mare decât întregul; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție regentă; noțiune ~ă = noțiune care cuprinde alte noțiuni cu sferă mai mică. (< supra1- + ordonat)

REGÉNTĂ, regente, adj. (Despre propoziții; adesea substantivat) Căreia îi este subordonată altă propoziție. – Din regent.

CONSECUTÍV ~ă (~i, ~e) Care urmează neîntrerupt unul după altul; cu proprietatea de a se succeda; în raport de succesiune; succesiv. ◊ propoziție propoziție secundară prin care se exprimă urmarea acțiunii din regentă. Conjuncție ~ă conjuncție prin care se leagă de regentă o propoziție consecutivă. /<fr. consécutif

APODÓZĂ s. f. propoziție principală regentă a unei subordonate condiționate, așezată după aceasta. (< fr. apodose, gr. apodosis)

REGÉNT1 ~tă (~ți, ~te) 1) (despre persoane) Care ține de regență; propriu re-genței. 2): (propoziție) ~tă propoziție de care depind una sau mai multe propoziții subordonate. /<fr. régent, lat. regens, ~entis

SUBORDONATÓR, -OÁRE adj. care subordonează. ♦ conjuncție õare = conjuncție care stabilește un raport de subordonare (2) între propozițiile subordonate și regentă. (< subordona + -tor)

CORESPONDÉNȚĂ, corespondențe, s. f. I. 1. Schimb (regulat) de scrisori între două sau mai multe persoane. ♦ Totalitatea scrisorilor schimbate între două persoane. ♦ Conținutul unei scrisori. 2. Relatare a faptelor petrecute într-o localitate, făcută de corespondentul unui ziar, al unei reviste, al unui post de radio, de televiziune etc. II. 1. Raport, legătură între lucruri, fenomene, organe, părți ale unui întreg care se potrivesc între ele; concordanță, armonie. 2. (Lingv.) Raport constant existent între două unități lingvistice. ◊ Corespondența timpurilor = raportul de timp dintre predicatul unei propoziții subordonate și predicatul regentei. 3. (Mat.) Relație între două mulțimi, conform căreia fiecare element al unei mulțimi este pus în legătură cu unul sau mai multe elemente din cealaltă mulțime. 4. (În sintagma) Corespondența conturilor = schimbul de scrisori, legătura reciprocă dintre conturi care reflectă aceeași operație economică. [Var.: (inv.) corespondínță s. f.] – Din fr. correspondance.

REGÉNTĂ adj., s. (GRAM.) supraordonată. (Propo-ziție ~.)

SUBORDONÁT1 ~tă (~ți, ~te) v. A SUBORDONA.(propoziție) ~tă propoziție secundară dependentă de o regentă. /<fr. subordonné

OPOZIȚIONÁL, -Ă, opoziționali, -e, adj. De opoziție. ◊ propoziție circumstanțială opozițională = propoziție subordonată care se opune conținutului regentei prin întregul ei conținut sau numai printr-o parte a lui (predicat, complement etc.). [Pr.: -ți-o-] – Opozițiune + suf. -al.

OPOZIȚIONÁL, -Ă adj. De opoziție. ♦ propoziție opozițională (și s.f. ) = propoziție circumstanțială care se opune conținutului regentei. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. oppositionnel, engl. oppositional].

PREDICATÍV, -Ă adj. 1. care formează sau poate forma predicatul; cu valoare de predicat. ♦ verb ~ = verb care poate forma singur predicatul unei propoziții; nume ~ = nume care, împreună cu un verb copulativ, formează predicatul; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcția de nume predicativ pe lângă un verb copulativ din regentă; element ~ suplimentar = parte secundară de propoziție cu dublă subordonare (față de verb și de subiect sau obiect); propoziție ~ă suplimentară (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește în frază rol de element predicativ suplimentar. 2. (log.) referitor la predicat. (< fr. prédicatif)

CAUZÁL, -Ă adj. 1. de cauză, referitor la cauză. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care arată săvârșirea acțiunii din regentă; conjucție ~ă = conjuncție care introduce o propoziție cauzală. 2. (log.) implicație ~ă = implicație care exprimă relația cauzală în propozițiile condiționale. (< fr. causal, lat. causalis)

CONDIȚIONÁL, -Ă adj. supus unor condiții; care cuprinde o condiție. ♦ stimul ~ = stimul care declanșează un reflex condiționat; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care exprimă o condiție, o ipoteză de a cărei îndeplinire depinde realizarea acțiunii din regentă; conjuncție ~ă = conjuncție care introduce o propoziție condițională; mod ~ (și s. n.) = mod al verbului care exprimă o acțiune a cărei realizare depinde de îndeplinirea unei condiții. (< fr. conditionnel)

CONSECUTÍV, -Ă adj. care urmează neîntrerupt, în șir, succesiv. ♦ complement circumstanțial ~ = complement de mod care prezintă drept consecință determinarea unei acțiuni, a unei însușiri; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care exprimă consecința sau rezultatul acțiunii verbului, ori al intensificării însușirii unui obiect din regentă; conjuncție ~ă = conjuncție care introduce o propoziție consecutivă. (< fr. consécutif)

FINÁL, -Ă I. adj. 1. de (la) sfârșit. 2. care arată scopul. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care exprimă scopul acțiunii din regentă; conjuncție ~ă = conjuncție care introduce o propoziție finală. II. s. n. încheiere, sfârșit. ◊ ultima parte a unui concert, a unei simfonii etc. III. s. f. 1. (sport) întâlnire care constituie încheierea unei competiții. 2. ornament tipografic așezat la sfârșitul unui capitol. 3. (muz.) sunet stabil de încheiere în jurul căruia gravitează toate celelalte. (< fr. final, lat. finalis)

MODÁL, -Ă adj. referitor la mod (2, 3), de mod. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care arată modul acțiunii din regentă. (< fr. modal)

ORI conj., adv. I. Conj. (Cu funcție disjunctivă, adesea cu nuanță copulativă) 1. Sau. ♦ (în propoziții interogative) Te duci ori ba? 2. (După o regentă, uneori în corelație cu „fie că”, „sau”, introduce sau leagă două propoziții subordonate opuse) Fie că va da zăpadă, ori că iarba va înverzi. II. Adv. (Pop.; introduce o propoziție interogativă) Oare. [Var.: or conj., adv.] – Et. nec.

REGÉNT, -Ă I. s. m. f. (cel) care guvernează cu titlu provizoriu un stat monarhic, ținând locul regelui în timpul unei regențe (1). II. adj. (despre propoziții; și s.f.) căreia i se subordonează una sau mai multe propoziții; supraordonată. ◊ (despre părți ale propoziției supraordonate) de care depinde o subordonată. (< fr. régent, lat. regens, germ. regent)

SUBIECTÍV, -Ă adj. 1. (fil.) care are loc în conștiință, care aparține subiectului (II, 1). 2. subiectivist (1). 3. care are un caracter personal, părtinitor, lipsit de obiectivitate. 4. propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcția de subiect al regentei. (< lat. subiectivus, fr. subjectif)

OPOZIȚIONÁL, -Ă adj. de opoziție; opozitiv. ♦ complement circumstanțial ~ = complement care desemnează obiectul sau acțiunea căreia i se opune un alt obiect sau acțiune; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care exprimă o opoziție față de conținutul regentei. (< fr. oppositionnel, engl. oppositional)

APOZITÍV, -Ă adj. care servește ca apoziție; apozițional. ♦ propoziție ~ă = propoziție cu rol de apoziție, pe lângă (un element din) regentă. (< fr. appositif)

TEMPORÁL2, -Ă adj. care indică timpul, referitor la timp; care are loc în timp. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție circumstanțială care arată timpul de desfășurare a acțiunii din regentă; conjuncție ~ă = conjuncție care introduce o temporală. (< fr. temporel)

ATRIBUTÍV ~ă (~i, ~e) Care are funcție de atribut. ◊ propoziție propoziție care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un cuvânt din regentă. /<lat. attributivus, fr. attributif

CIRCUMSTANȚIÁL, -Ă adj. care depinde de o circumstanță. ♦ complement ~ (și s. n.) = complement care arată împrejurarea în care se desfășoară acțiunea verbului; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție subordonată cu funcție de complement circumstanțial al unui verb din regentă. (< fr. circonstanciel)

COMPLETÍV, -Ă adj. care complinește. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcția de complement pe lângă verbul din regentă. (< lat. completivus, fr. complétif)

INDIRÉCT, -Ă adj. 1. (și adv.) care nu se face, nu se obține direct, ci mijlocit, cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. vorbire ~ă sau stil ~ = procedeu stilistic de redare a spuselor cuiva prin subordonarea comunicării față de un verb sau de un alt cuvânt de declarație. 3. complement ~ = complement care exprimă obiectul în (de)favoarea căruia se săvârșește o acțiune, asupra căruia se răsfrânge în mod indirect acțiunea verbului; propoziție completivă ~ă (și s. f.) = propoziție cu funcție de complement indirect pe lângă un verb din regentă. 4. (fin.) impozit ~ = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. 5. (mil.) tragere ~ă = tragere pe bază de calcul asupra unor ținte care nu se văd. (< fr. indirect, lat. indirectus, germ. indirekt)

COORDONATÍV, -Ă adj. grup ~ = grup de cuvinte cu rol de părți de propoziție nepredicative, în relație de coordonare, nedependente sau dependente de un element regent, comun tuturor, ori regente față de un element subordonat tuturor. (< germ. koordinativ)

CUMULATÍV, -Ă adj. care implică o cumulare. ♦ complement circumstanțial ~ = complement care cumulează un fapt exprimat de altcineva; propoziție ~ă = propoziție circumstanțială care exprimă un cumul rezultat prin adăugarea faptului exprimat de regentă. ◊ (adv.) concomitent. (< fr. cumulatif)

DIRÉCT, -Ă I. adj. 1. care duce de-a dreptul la țintă, drept, fără ocoluri. ♦ în linie ~ă = din tată în fiu. 2. imediat, nemijlocit, fără intermediar. ♦ vorbire ~ă sau stil ~ = procedeu sintactic sau stilistic de redare fidelă a spuselor cuiva, printr-un verb sau alt cuvânt de declarație; complement ~ = complement care exprimă obiectul asupra căruia se răsfrânge direct acțiunea unui verb tranzitiv; propoziție completivă ~ă (și s. f.) = propoziție cu funcție de complement direct pe lângă un verb tranzitiv din regentă. II. adj., adv. (care are loc) fără ascunzișuri, fățiș, drept. III. adv. 1. fără înconjur, de-a dreptul. 2. (mat.; despre mărimi variabile) ~ proporționale = care depind una de alta, astfel încât creșterea (sau descreșterea) uneia de un număr de ori provoacă creșterea (respectiv descreșterea) celeilalte de același număr de ori. IV. s. n. (radio, tv.) în ~ = transmis pe viu, în momentul producerii evenimentului. V. s. f. (box) lovitură aplicată prin întinderea mâinii înainte. (< fr. direct, lat. directus)

CONDIȚIONÁL, -Ă, condiționali, -e, adj. Care este supus unei condiții; care cuprinde o condiție. ◊ (Psih.) E******t condițional = e******t care, sincronizat în mai multe repetiții cu un reflex înnăscut, sfârșește prin a produce singur un efect (motor, secretor etc.) identic cu al acestui reflex, determinând astfel formarea unui reflex condiționat. (Gram.) propoziție condițională = propoziție subordonată arătând o acțiune de a cărei îndeplinire depinde realizarea acțiunii din propozitia regentă. Mod condițional = mod care exprimă acțiunea ca dorită sau ca eventuală. [Pr.: -ți-o-]. – După fr. conditionnel.