SUPRAORDONAT, -A, supraordonati, -te, adj. Care ocupa un loc superior intr-o clasificare sau intr-o ierarhie. ◊ Fractie supraordonata = fractie ordinara mai mare decat un intreg. Propozitie supraordonata = propozitie regenta. [Pr.: -pra-or-] – Supra- + ordonat (dupa subordonat).

DEOARECE conj. (Indica un raport de cauza intre o propozitie regenta si una subordonata) Fiindca, pentru ca, de vreme ce. [Pr.: de-oa-] – De⁴ + oare + ce.

SUPRAORDONAT ~ta (~ti, ~te) Care ocupa un loc ierarhic superior intr-o clasificare. ◊ Notiune ~ta notiune generala care cuprinde in sfera sa alte notiuni cu o sfera mai redusa. Fractie ~ta fractie ordinara cu numaratorul mai mare decat numitorul. Propozitie ~ta propozitie regenta. /supra- + ordonat

CORELATIV, -A adj. Care arata o corelatie, un raport reciproc. ◊ Notiuni corelative = notiuni care contin note aratand existenta unei anumite legaturi reciproce intre doua obiecte ale gandirii; conjunctii corelative (si s.f.) = conjunctii care introduc doua propozitii coordonate sau o propozitie regenta si una subordonata, in raport de corelatie una fata de cealalta. [< fr. correlatif].

SUPRAORDONAT, -A adj. Care are un loc superior (intr-o clasificatie, intr-o ierarhie). ♦ Fractie supraordonata = fractie ordinara mai mare decat intregul; propozitie supraordonata = propozitie regenta; notiune supraordonata = notiune care cuprinde alte notiuni cu sfera mai mica. [Pron. -pra-or-. / < supra- + ordonat, dupa subordonat].

SUPRAORDONAT, -A adj. care are un loc superior (intr-o clasificare, intr-o ierarhie). ♦ fractie ~a = fractie ordinara mai mare decat intregul; propozitie ~a (si s. f.) = propozitie regenta; notiune ~a = notiune care cuprinde alte notiuni cu sfera mai mica. (< supra¹- + ordonat)

CAUZAL, -A, cauzali, -e, adj. Privitor la cauza, de cauza. ◊ propozitie cauzala = propozitie subordonata care exprima cauza pentru care se savarseste actiunea din propozitia regenta si care corespunde complementului circumstantial de cauza. Conjunctie cauzala = conjunctie care introduce o propozitie cauzala. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causalia, fr. causal.

FIINDCA conj. (Arata legatura cauzala dintre afirmatia din propozitia regenta si cea din propozitia subordonata) Pentru ca, deoarece; de vreme ce. – Fiind (< fi) + ca.

CONCESIV, -A, concesivi, -e adj. Care face concesii; ingaduitor. ◊ propozitie concesiva = propozitie subordonata care arata ca, desi exista o piedica, actiunea din propozitia regenta se realizeaza sau se poate realiza. Conjunctie concesiva = conjunctie care introduce o propozitie concesiva. – Din fr. concessif, lat. concessivus.

CONDITIONAL, -A, conditionali, -e, adj. Care este supus unei conditii; care cuprinde o conditie. ◊ (Psih.) E******t conditional = e******t care, sincronizat in mai multe repetitii cu un reflex innascut, sfarseste prin a da nastere singur unui efect (motor, secretor etc.) identic cu al acestui reflex, determinand astfel formarea unui reflex conditionat. (Gram.) propozitie conditionala = propozitie subordonata care exprima o actiune de a carei indeplinire depinde realizarea actiunii din propozitia regenta. Mod conditional = mod personal care exprima o actiune a carei realizare depinde de indeplinirea unei conditii. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. conditionnel.

TEMPORAL², -A, temporali, -e, adj. Care indica timpul, privitor la timp; care depinde de timp. ♦ propozitie (circumstantiala) temporala (si substantivat, f.) = propozitie care arata timpul in care se petrece actiunea din propozitia regenta, avand functiunea unui complement circumstantial de timp. Conjunctie temporala = conjunctie care introduce o propozitie temporala. – Din fr. temporel.

SUBORDONAT, -A, subordonati, -te, adj. Dependent de cineva sau de ceva, aflat intr-o relatie de subordonare. ♦ propozitie subordonata (si substantivat, f.) = propozitie care depinde din punct de vedere gramatical de alta propozitie, indeplinind functiunea unei parti de propozitie a regentei; propozitie secundara. ♦ (Substantivat) Subaltern. – Din fr. subordonne.

SUBORDONATOR, -OARE, subordonatori, -oare, adj. Care subordoneaza, care are ceva sau pe cineva in subordine. Conjunctie subordonatoare = conjunctie care leaga propozitiile subordonate de propozitia regenta – Subordona + suf. -tor.

CONSECUTIV, -A, consecutivi, -e, adj. Care urmeaza fara intrerupere, in sir; succesiv. ◊ propozitie consecutiva = propozitie circumstantiala care exprima rezultatul unei actiuni sau al unei stari din propozitia regenta. Conjunctie consecutiva = conjunctie care introduce o propozitie consecutiva. – Din fr. consecutif.

CONCESIV ~a (~i, ~e) Care tine de concesie; propriu concesiei. ◊ propozitie ~a propozitie subordonata care arata ca, desi exista o piedica, actiunea din propozitia regenta se realizeaza sau se poate realiza. /<fr. concessif, lat. concessivus

CONDITIONAL ~a (~i, ~e) Care tine de o conditie; supus unei conditii; ipotetic. Eveniment ~. Consimtamant ~. ◊ propozitie ~a propozitie secundara indicand o conditie de realizarea careia depinde efectu-area actiunii din propozitia regenta. Mod ~ mod personal care exprima o actiune a carei realizare depinde de indeplinirea unei conditii. [Sil. -ti-o-] /<fr. conditionnel

PANA² conj. 1) (exprima un raport temporal, indicand limita finala a desfasurarii unei actiuni din propozitia regenta). ◊ Pana cand atata timp; cata vreme. 2) (exprima un raport spatial, indicand limita in spatiu a desfasurarii unei actiuni). /<lat. paene-ad

REGENT¹ ~ta (~ti, ~te) 1) (despre persoane) Care tine de regenta; propriu re-gentei. 2): (propozitie) ~ta propozitie de care depind una sau mai multe propozitii subordonate. /<fr. regent, lat. regens, ~entis

TEMPORAL² ~a (~i, ~e) Care tine de timp; propriu timpului. Limitele ~e. ◊ (propozitie) ~a propozitie suborbonata care arata timpul in care se petrece actiunea din propozitia regenta; circumstantiala de timp. Conjunctie ~a conjunctie care introduce o propozitie subordonata de timp. /<fr. temporel

COMPLETIV, -A adj. Care complineste, care serveste drept complement. ◊ propozitie completiva (si s.f.) = propozitie subordonata care indeplineste fata de propozitia regenta functia de complement. [< lat. completivus, cf. fr. completif].

FINAL, -A adj. 1. De (la) sfarsit. 2. Care arata, exprima scopul. ♦ propozitie finala (si s.f.) = propozitie circumstantiala care exprima scopul actiunii din propozitia regenta; conjunctie finala = conjunctie care introduce o propozitie finala. // s.n. Incheiere, sfarsit (al unei opere, al unei lucrari, al unei intamplari). ♦ Ultima parte a unui concert, a unei simfonii etc. 2. V. finala (2). [Cf. lat. finalis, fr. final, it. finale].

PROCATALEPSA s.f. Figura de stil constand in dislocarea si anticiparea unui membru al propozitiei subordonate si introducerea lui in propozitia regenta. [Cf. gr. prokatalepsis – anticipare].

REGENT, -A adj. Care detine o regenta; referitor la regenta. ◊ propozitie regenta (si s.f.) = propozitie (principala sau secundara) careia ii este subordonata o alta propozitie; propozitie supraordonata. [Cf. fr. regent].

SUBIECTIV, -A adj. 1. Care considera constiinta individuala drept baza a tot ce exista; care neaga faptul ca la baza senzatiilor se afla obiecte reale, independente de om. 2. Care are un caracter personal, partinitor, lipsit de obiectivitate. 3. (Gram.) propozitie subiectiva (si s.f.) = propozitie subordonata care indeplineste functiunea de subiect al propozitiei regente. [Pron. -bi-ec-. / cf. lat. subiectivus, fr. subjectif].

ATRIBUTIV, -A adj. Cu functie de atribut. ◊ propozitie atributiva = propozitie care indeplineste functia de atribut pe langa un cuvant din propozitia regenta; propozitie relativa. [< fr. attributif].

CAUZAL, -A adj. De cauza, referitor la cauza. ◊ propozitie cauzala (si s.f.) = propozitie circumstantiala care arata cauza actiunii din propozitia regenta sau dintr-o propozitie coordonata; conjunctie cauzala = conjunctie care introduce o propozitie cauzala. [Pron. ca-u-. / < fr. causal, cf. lat. causalis].

CIRCUMSTANTIAL, -A adj. Care depinde de o circumstanta, de o imprejurare. ◊ Complement circumstantial (si n.) = complement care indica imprejurarile in care se petrece actiunea verbului; propozitie circumstantiala (si s.f.) = propozitie subordonata care indica imprejurarea in care se desfasoara actiunea exprimata de propozitia regenta. [Pron. -ti-al. / cf. fr. circonstanciel].

CONCESIV, -A adj. Care face concesii; ingaduitor. ◊ propozitie concesiva (si s.f.) = propozitie circumstantiala care arata ca, desi exista o piedica, actiunea din propozitia regenta se realizeaza sau se poate realiza; conjunctie concesiva = conjunctie care introduce o propozitie concesiva. [Cf. fr. concessif, lat. concessivus].

CONCORDANTA s.f. 1. Faptul de a concorda; potrivire, acord. ◊ Concordanta relatiilor de productie cu caracterul fortelor de productie = lege economica potrivit careia relatiile de productie trebuie sa corespunda cu caracterul fortelor de productie; concordanta timpurilor = ansamblu de reguli potrivit carora se fixeaza acordul timpului verbului dintr-o propozitie dependenta cu timpul verbului din propozitia regenta. 2. (Geol.) Raportul dintre doua strate sau serii de strate care s-au sedimentat continuu. [Cf. fr. concordance, it. concordanza].

CONDITIONAL, -A adj. Supus unor conditii; care cuprinde o conditie. ◊ E******t conditional = e******t care, sincronizat in mai multe repetitii cu un reflex innascut, sfarseste prin a produce singur un efect identic cu cel al acestui reflex; propozitie conditionala (si s.f.) = propozitie circumstantiala care exprima conditia realizarii actiunii din propozitia regenta; conjunctie conditionala = conjunctie care introduce o propozitie conditionala; mod conditional (si s.n.) = mod al verbului care exprima o actiune a carei realizare depinde de indeplinirea unei conditii. [Pron. -ti-o-. / cf. fr. conditionnel, it. condizionale].

CONSECUTIV, -A adj. Care urmeaza neintrerupt, la rand, succesiv. ◊ propozitie consecutiva (si s.f.) = propozitie circumstantiala care exprima urmarea, rezultatul unei actiuni sau calitati aratate in propozitia regenta; conjunctie consecutiva = conjunctie care introduce o propozitie consecutiva. [Cf. fr. consecutif, it. consecutivo].

PREDICATIV, -A adj. 1. Verb predicativ = verb care poate forma singur predicatul; nume predicativ = nume care, impreuna cu un verb copulativ, formeaza predicatul unei propozitii; propozitie predicativa (si s.f.) = propozitie care indeplineste fata de propozitia regenta rolul de nume predicativ. 2. (Log.) Referitor la predicat. [< lat. praedicativus].

MODAL, -A adj. 1. Referitor la un mod gramatical, de mod. ◊ propozitie modala (si s.f.) = propozitie circumstantiala care arata modul in care se face actiunea propozitiei regente. 2. Referitor la modurile muzicale. [Cf. fr. modal].

SUBORDONATOR, -OARE adj. Conjunctie subordonatoare = conjunctie care leaga de propozitia regenta propozitiile subordonate. [< subordona + -tor, cf. it. subordinatore].

TEMPORAL², -A adj. Care indica timpul, privitor la timp, care are loc in timp. ♦ propozitie temporala (si s.f.) = propozitie circumstantiala care arata timpul in care are loc actiunea din propozitia regenta; conjunctie temporala = conjunctie care introduce o propozitie temporala. [Cf. fr. temporel, lat. temporalis < tempus – timp].

ATRIBUTIV, -A adj. cu functie de atribut. ♦ propozitie ~a = (si s. f.) = propozitie subordonata care indeplineste functia de atribut pe langa un substantiv din regenta; propozitie relativa. (< fr. attributif)

CONCORDANTA s. f. 1. faptul de a concorda; potrivire, acord, corespondenta (II, 1). ♦ concordanta timpurilor = ansamblu de reguli potrivit carora se fixeaza timpul verbului dintr-o propozitie dependenta in acord cu timpul verbului din propozitia regenta; corespondenta timpurilor. ◊ imbinare armonioasa de sunete. 2. (geol.) raportul dintre doua (serii de) straturi care s-au sedimentat continuu. 3. specie evoluata de index (glosar), larg cultivata in filologia anglo-saxona si chiar in cea romanica, constand in listarea cuvintelor, insotite fiecare de un microcontext pertinent pentru intelegerea lor. (< fr. concordance)

PROCATALEPSA s. f. figura de stil, constand in dislocarea si anticiparea unui membru al propozitiei subordonate, indeosebi a subiectului, si introducerea lui in propozitia regenta, ca obiect direct sau indirect al acesteia. (< fr. prokatalepsis, anticipare)

CAUZAL, -A, cauzali, -e, adj. Privitor la cauza, de cauza. ◊ propozitie cauzala = a) propozitie coordonata care arata motivul pentru care se savarseste sau se cere sa se savarseasca actiunea din propozitia cu care e coordonata; b) propozitie subordonata care exprima cauza pentru care se savarseste actiunea din propozitia regenta si care corespunde complementului circumstantial de cauza. Conjunctie cauzala = conjunctie care introduce o propozitie cauzala. [Pr.: ca-u-] – Lat. lit. causalis (fr. causal).

regenta, regente, adj. (Despre propozitii; adesea substantivat) Careia ii este subordonata alta propozitie. – Din regent.

CONSECUTIV ~a (~i, ~e) Care urmeaza neintrerupt unul dupa altul; cu proprietatea de a se succeda; in raport de succesiune; succesiv. ◊ propozitie ~a propozitie secundara prin care se exprima urmarea actiunii din regenta. Conjunctie ~a conjunctie prin care se leaga de regenta o propozitie consecutiva. /<fr. consecutif

APODOZA s. f. propozitie principala regenta a unei subordonate conditionate, asezata dupa aceasta. (< fr. apodose, gr. apodosis)

SUBORDONATOR, -OARE adj. care subordoneaza. ♦ conjunctie oare = conjunctie care stabileste un raport de subordonare (2) intre propozitiile subordonate si regenta. (< subordona + -tor)

CORESPONDENTA, corespondente, s. f. I. 1. Schimb (regulat) de scrisori intre doua sau mai multe persoane. ♦ Totalitatea scrisorilor schimbate intre doua persoane. ♦ Continutul unei scrisori. 2. Relatare a faptelor petrecute intr-o localitate, facuta de corespondentul unui ziar, al unei reviste, al unui post de radio, de televiziune etc. II. 1. Raport, legatura intre lucruri, fenomene, organe, parti ale unui intreg care se potrivesc intre ele; concordanta, armonie. 2. (Lingv.) Raport constant existent intre doua unitati lingvistice. ◊ Corespondenta timpurilor = raportul de timp dintre predicatul unei propozitii subordonate si predicatul regentei. 3. (Mat.) Relatie intre doua multimi, conform careia fiecare element al unei multimi este pus in legatura cu unul sau mai multe elemente din cealalta multime. 4. (In sintagma) Corespondenta conturilor = schimbul de scrisori, legatura reciproca dintre conturi care reflecta aceeasi operatie economica. [Var.: (inv.) corespondinta s. f.] – Din fr. correspondance.

regent, -A I. s. m. f. (cel) care guverneaza cu titlu provizoriu un stat monarhic, tinand locul regelui in timpul unei regente (1). II. adj. (despre propozitii; si s.f.) careia i se subordoneaza una sau mai multe propozitii; supraordonata. ◊ (despre parti ale propozitiei supraordonate) de care depinde o subordonata. (< fr. regent, lat. regens, germ. regent)

regenta adj., s. (GRAM.) supraordonata. (Propo-zitie ~.)

SUBORDONAT¹ ~ta (~ti, ~te) v. A SUBORDONA. ◊ (propozitie) ~ta propozitie secundara dependenta de o regenta. /<fr. subordonne

OPOZITIONAL, -A, opozitionali, -e, adj. De opozitie. ◊ propozitie circumstantiala opozitionala = propozitie subordonata care se opune continutului regentei prin intregul ei continut sau numai printr-o parte a lui (predicat, complement etc.). [Pr.: -ti-o-] – Opozitiune + suf. -al.

OPOZITIONAL, -A adj. De opozitie. ♦ propozitie opozitionala (si s.f. ) = propozitie circumstantiala care se opune continutului regentei. [Pron. -ti-o-. / cf. fr. oppositionnel, engl. oppositional].

PREDICATIV, -A adj. 1. care formeaza sau poate forma predicatul; cu valoare de predicat. ♦ verb ~ = verb care poate forma singur predicatul unei propozitii; nume ~ = nume care, impreuna cu un verb copulativ, formeaza predicatul; propozitie ~a (si s. f.) = propozitie subordonata care indeplineste functia de nume predicativ pe langa un verb copulativ din regenta; element ~ suplimentar = parte secundara de propozitie cu dubla subordonare (fata de verb si de subiect sau obiect); propozitie ~a suplimentara (si s. f.) = propozitie subordonata care indeplineste in fraza rol de element predicativ suplimentar. 2. (log.) referitor la predicat. (< fr. predicatif)

CAUZAL, -A adj. 1. de cauza, referitor la cauza. ♦ propozitie ~a (si s. f.) = propozitie circumstantiala care arata savarsirea actiunii din regenta; conjuctie ~a = conjunctie care introduce o propozitie cauzala. 2. (log.) implicatie ~a = implicatie care exprima relatia cauzala in propozitiile conditionale. (< fr. causal, lat. causalis)

CONDITIONAL, -A adj. supus unor conditii; care cuprinde o conditie. ♦ stimul ~ = stimul care declanseaza un reflex conditionat; propozitie ~a (si s. f.) = propozitie circumstantiala care exprima o conditie, o ipoteza de a carei indeplinire depinde realizarea actiunii din regenta; conjunctie ~a = conjunctie care introduce o propozitie conditionala; mod ~ (si s. n.) = mod al verbului care exprima o actiune a carei realizare depinde de indeplinirea unei conditii. (< fr. conditionnel)

CONSECUTIV, -A adj. care urmeaza neintrerupt, in sir, succesiv. ♦ complement circumstantial ~ = complement de mod care prezinta drept consecinta determinarea unei actiuni, a unei insusiri; propozitie ~a (si s. f.) = propozitie circumstantiala care exprima consecinta sau rezultatul actiunii verbului, ori al intensificarii insusirii unui obiect din regenta; conjunctie ~a = conjunctie care introduce o propozitie consecutiva. (< fr. consecutif)

FINAL, -A I. adj. 1. de (la) sfarsit. 2. care arata scopul. ♦ propozitie ~a (si s. f.) = propozitie circumstantiala care exprima scopul actiunii din regenta; conjunctie ~a = conjunctie care introduce o propozitie finala. II. s. n. incheiere, sfarsit. ◊ ultima parte a unui concert, a unei simfonii etc. III. s. f. 1. (sport) intalnire care constituie incheierea unei competitii. 2. ornament tipografic asezat la sfarsitul unui capitol. 3. (muz.) sunet stabil de incheiere in jurul caruia graviteaza toate celelalte. (< fr. final, lat. finalis)

MODAL, -A adj. referitor la mod (2, 3), de mod. ♦ propozitie ~a (si s. f.) = propozitie circumstantiala care arata modul actiunii din regenta. (< fr. modal)

ORI conj., adv. I. Conj. (Cu functie disjunctiva, adesea cu nuanta copulativa) 1. Sau. ♦ (in propozitii interogative) Te duci ori ba? 2. (Dupa o regenta, uneori in corelatie cu „fie ca”, „sau”, introduce sau leaga doua propozitii subordonate opuse) Fie ca va da zapada, ori ca iarba va inverzi. II. Adv. (Pop.; introduce o propozitie interogativa) Oare. [Var.: or conj., adv.] – Et. nec.

SUBIECTIV, -A adj. 1. (fil.) care are loc in constiinta, care apartine subiectului (II, 1). 2. subiectivist (1). 3. care are un caracter personal, partinitor, lipsit de obiectivitate. 4. propozitie ~a (si s. f.) = propozitie subordonata care indeplineste functia de subiect al regentei. (< lat. subiectivus, fr. subjectif)

OPOZITIONAL, -A adj. de opozitie; opozitiv. ♦ complement circumstantial ~ = complement care desemneaza obiectul sau actiunea careia i se opune un alt obiect sau actiune; propozitie ~a (si s. f.) = propozitie circumstantiala care exprima o opozitie fata de continutul regentei. (< fr. oppositionnel, engl. oppositional)

APOZITIV, -A adj. care serveste ca apozitie; apozitional. ♦ propozitie ~a = propozitie cu rol de apozitie, pe langa (un element din) regenta. (< fr. appositif)

TEMPORAL², -A adj. care indica timpul, referitor la timp; care are loc in timp. ♦ propozitie ~a (si s. f.) = propozitie circumstantiala care arata timpul de desfasurare a actiunii din regenta; conjunctie ~a = conjunctie care introduce o temporala. (< fr. temporel)

ATRIBUTIV ~a (~i, ~e) Care are functie de atribut. ◊ propozitie ~a propozitie care indeplineste functia de atribut pe langa un cuvant din regenta. /<lat. attributivus, fr. attributif

CIRCUMSTANTIAL, -A adj. care depinde de o circumstanta. ♦ complement ~ (si s. n.) = complement care arata imprejurarea in care se desfasoara actiunea verbului; propozitie ~a (si s. f.) = propozitie subordonata cu functie de complement circumstantial al unui verb din regenta. (< fr. circonstanciel)

COMPLETIV, -A adj. care complineste. ♦ propozitie ~a (si s. f.) = propozitie subordonata care indeplineste functia de complement pe langa verbul din regenta. (< lat. completivus, fr. completif)

INDIRECT, -A adj. 1. (si adv.) care nu se face, nu se obtine direct, ci mijlocit, cu ajutorul cuiva sau a ceva. 2. vorbire ~a sau stil ~ = procedeu stilistic de redare a spuselor cuiva prin subordonarea comunicarii fata de un verb sau de un alt cuvant de declaratie. 3. complement ~ = complement care exprima obiectul in (de)favoarea caruia se savarseste o actiune, asupra caruia se rasfrange in mod indirect actiunea verbului; propozitie completiva ~a (si s. f.) = propozitie cu functie de complement indirect pe langa un verb din regenta. 4. (fin.) impozit ~ = impozit inclus in pretul anumitor obiecte de consum. 5. (mil.) tragere ~a = tragere pe baza de calcul asupra unor tinte care nu se vad. (< fr. indirect, lat. indirectus, germ. indirekt)

COORDONATIV, -A adj. grup ~ = grup de cuvinte cu rol de parti de propozitie nepredicative, in relatie de coordonare, nedependente sau dependente de un element regent, comun tuturor, ori regente fata de un element subordonat tuturor. (< germ. koordinativ)

CUMULATIV, -A adj. care implica o cumulare. ♦ complement circumstantial ~ = complement care cumuleaza un fapt exprimat de altcineva; propozitie ~a = propozitie circumstantiala care exprima un cumul rezultat prin adaugarea faptului exprimat de regenta. ◊ (adv.) concomitent. (< fr. cumulatif)

DIRECT, -A I. adj. 1. care duce de-a dreptul la tinta, drept, fara ocoluri. ♦ in linie ~a = din tata in fiu. 2. imediat, nemijlocit, fara intermediar. ♦ vorbire ~a sau stil ~ = procedeu sintactic sau stilistic de redare fidela a spuselor cuiva, printr-un verb sau alt cuvant de declaratie; complement ~ = complement care exprima obiectul asupra caruia se rasfrange direct actiunea unui verb tranzitiv; propozitie completiva ~a (si s. f.) = propozitie cu functie de complement direct pe langa un verb tranzitiv din regenta. II. adj., adv. (care are loc) fara ascunzisuri, fatis, drept. III. adv. 1. fara inconjur, de-a dreptul. 2. (mat.; despre marimi variabile) ~ proportionale = care depind una de alta, astfel incat cresterea (sau descresterea) uneia de un numar de ori provoaca cresterea (respectiv descresterea) celeilalte de acelasi numar de ori. IV. s. n. (radio, tv.) in ~ = transmis pe viu, in momentul producerii evenimentului. V. s. f. (box) lovitura aplicata prin intinderea mainii inainte. (< fr. direct, lat. directus)

CONDITIONAL, -A, conditionali, -e, adj. Care este supus unei conditii; care cuprinde o conditie. ◊ (Psih.) E******t conditional = e******t care, sincronizat in mai multe repetitii cu un reflex innascut, sfarseste prin a produce singur un efect (motor, secretor etc.) identic cu al acestui reflex, determinand astfel formarea unui reflex conditionat. (Gram.) propozitie conditionala = propozitie subordonata aratand o actiune de a carei indeplinire depinde realizarea actiunii din propozitia regenta. Mod conditional = mod care exprima actiunea ca dorita sau ca eventuala. [Pr.: -ti-o-]. – Dupa fr. conditionnel.