EVOLUTIONISM s. n. 1. Conceptie filozofica potrivit careia Universul, Pamantul, fiintele vii, societatea etc. trec printr-un proces istoric de evolutie (dezvoltare) si sunt privite din punctul de vedere al acestei dezvoltari. 2. (In sens restrans) Teoria lui Lamarck, Darwin etc. despre evolutia speciilor de plante si de animale, despre transformarea lor unele intr-altele; transformism. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. evolutionnisme.

STADIU, stadii, s. n. 1. Fiecare dintre perioadele distincte in evolutia unui proces istoric, social, politic etc. sau a unui fenomen din natura; faza, etapa. 2. Veche unitate de masura pentru lungime la greci, care varia intre 147 si 192 de metri. – Din fr. stade, lat. stadium.

TRANSFORMISM s.n. Conceptie biologica potrivit careia numeroasele specii vegetale si animale de astazi provin, in urma unui indelungat proces istoric natural, din cateva specii, care au existat si care se deosebesc de speciile actuale; evolutionism. [Cf. fr. transformisme].

TRANSFORMISM s. n. conceptie biologica potrivit careia numeroasele specii vegetale si animale de astazi sunt rezultatul unui indelungat proces istoric de transformare. (< fr. transformisme)

URBANIZARE ~ari f. 1) v. A URBANIZA si A SE URBANIZA. 2) proces istoric de crestere a oraselor si a rolului lor in dezvoltarea societatii. /v. a (se) urbaniza

CICLU¹ s. n. 1. succesiune, sir de fenomene, de stari, de manifestari care se produc in cadrul unui proces repetabil totdeauna in aceeasi ordine. ♦ teoria ~ ului istoric = teorie care sustine ca procesul istoric se desfasoara in cerc inchis, printr-o „vesnica intoarcere”. ◊ serie, numar de luni, ani etc. dupa care se reproduc constant anumite fenomene. ◊ serie de productii literare, muzicale, de opere stiintifice etc. avand o tema comuna. 2. lant inchis de atomi din molecula unei substante. 3. ansamblu de valori succesive luate de o marime periodica in timpul unei perioade. ♦ ~ pe secunda = hert; ~ de productie = perioada in decursul careia obiectele muncii trec prin toate fazele procesului de productie, pana la stadiul de produs finit; (agr.) perioada de la pregatirea terenului pana la recoltarea, livrarea sau depozitarea productiei. (< fr. cycle, lat. cyclus)

EVOLUTIONISM s. n. 1. conceptie dupa care universul, fiintele, societatea etc. sunt supuse unui proces continuu de evolutie istorica. 2. ~ plat = conceptie care reduce procesul istoric complex al evolutiei la simple acumulari cantitative. 3. teoria lui Lamarck, Darwin s. a. despre evolutia speciilor de plante si animale; transformism. (< fr. evolutionnisme)

INTERDIALECT s. n. faza intermediara a procesului istoric al integrarii dialectelor in limba nationala. (< fr. interdialecte)

MARXISM s. n. doctrina filozofica, politica si economica intemeiata de Marx si Engels, care studiaza procesele istorice prin metode dialectice si materialiste, in lumina luptei de clasa. (< fr. marxisme, rus. marksizm)

EXPERIENTA, experiente, s. f. 1. Totalitatea cunostintelor pe care oamenii le dobandesc in mod nemijlocit despre realitatea inconjuratoare in procesul practicii social-istorice, al interactiunii materiale dintre om si lumea exterioara. 2. Verificare a cunostintelor pe cale practica, prin cercetarea fenomenelor din realitatea inconjuratoare. ♦ Experiment. ◊ Expr. A face o experienta = a face o incercare. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. experience, lat. experientia.

ANTIISTORISM s. n. Conceptie istorica care respinge sau ignoreaza principiul istoric in analiza proceselor sau fenomenelor. – Anti- + istorism.

EVOLUTIE s.f. 1. Evoluare, dezvoltare, schimbare, transformare. 2. (spec.) proces cu caracter istoric constand mai ales intr-o forma a dezvoltarii, care presupune acumulari cantitative treptate, obiective si subiective, in viata sociala si care pot duce la schimbari radicale, calitative, la revolutie. 3. Desfasurare, curs. 4. Miscare larga (mai ales circulara); miscare de ansamblu executata de o trupa, de o nava, de un avion etc. [Var. evolutiune s.f. / cf. fr. evolution, it. evoluzione, lat. evolutio].

DIACRONIE s.f. Evolutie in timp, desfasurare istorica a unui proces, a unui ansamblu de fenomene. [Gen. -iei. / < fr. diachronie].

EXPERIENTA s.f. 1. Totalitatea cunostintelor despre realitatea inconjuratoare pe care oamenii le obtin in procesul practicii social-istorice. 2. Provocare intentionata a unui fenomen pentru a-i studia fazele de dezvoltare; experiment. ♦ Incercare, proba facuta personal cu un lucru. [Pron. -ri-en-. / cf. fr. experience, lat. experientia].

EXPERIENTA s. f. 1. totalitatea cunostintelor despre realitatea inconjuratoare pe care oamenii le obtin in procesul practicii social-istorice. 2. procedeu de cercetare in stiinta, constand in reproducerea sau modificarea intentionata a unui fenomen, cu scopul observarii lui in conditiile speciale create; experiment (1). ◊ incercare, facuta personal cu un lucru. (< fr. experience, lat. experientia)

FORMALISM s. n. 1. conceptie idealista care rupe forma de continut, reducand procesul concret al dezvoltarii istorice la forme exterioare si scheme abstracte. 2. orientare estetica in arta care supraapreciaza importanta formei, in dauna continutului. 3. respectarea birocratica, ingusta si superficiala a formalitatii. ◊ atitudine conformista, exagerata, protocolara. 4. utilizare a modelelor formale in diferite stiinte. ◊ orientare metodologica in filozofia matematica contemporana care sustine ca matematica isi gaseste deplina ei justificare in constructia formala. ♦ ~ etic = respectare pur formala a preceptelor si normelor morale. (< fr. formalisme)

ISTORISM s. n. (Filoz.) Principiu potrivit caruia evenimentele si fenomenele trebuie studiate in procesul aparitiei si dezvoltarii lor istorice. – Din fr. historisme, rus. istorizm.

ANTIISTORISM s.n. Conceptie si metoda nestiintifica care respinge sau ignoreaza principiul istoric in considerarea si analiza proceselor si fenomenelor. [< anti- + istorism].

ANTIISTORISM s. n. conceptie si metoda nestiintifica care respinge sau ignora principiul istoric in considerarea si analiza proceselor si fenomenelor. (< anti- + istorism)

MASINISM s. n. 1. Utilizare pe scara larga a masinilor (1) in procesele de productie. 2. Denumire pentru cel de-al treilea stadiu istoric de dezvoltare a industriei capitaliste, caracterizat prin trecerea de la manufactura la marea industrie masinista, realizata prin revolutia industriala. – Din fr. machinisme.

ISTORISM s.n. Principiu de baza al metodei dialectice in cercetarea stiintifica, potrivit caruia evenimentele si fenomenele se studiaza in procesul aparitiei, dezvoltarii si pieirii lor, in stransa legatura cu conditiile istorice concrete care le-au dat nastere. [< rus. istorizm, cf. fr. historisme, germ. Historismus].

CONSTIINTA s.f. 1. Forma cea mai inalta, proprie omului, de reflectare a realitatii obiective, produs al materiei superior organizate -creierul uman- si al vietii sociale. ♦ Ansamblu de procese psihice variate, complexe, cuprinzand senzatii, perceptii, reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. 2. Faptul de a-si da seama; intelegere. ◊ Constiinta sociala = viata spirituala a societatii ca reflectare a vietii ei materiale; constiinta de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a intelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. Sentiment pe care omul il are asupra moralitatii actiunilor sale. ◊ proces de constiinta = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale.; mustrare de constiinta = remuscare. 4. Libertate de constiinta = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. [Pron. -sti-in-. / < fr. conscience, cf. lat. conscientia, dupa stiinta].

CONSTIINTA s. f. 1. forma cea mai evoluata, proprie omului, de reflectare psihica a realitatii obiective prin intermediul senzatiilor, perceptiilor si gandirii, sub forma de reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. ◊ gandire, spirit. 2. faptul de a-si da seama; intelegere. ♦ ~ sociala = ansamblul conceptiilor etc. unei societati ca reflectare a vietii ei materiale; ~ de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a intelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. sentiment pe care omul il are asupra moralitatii actiunilor sale. ♦ proces de ~ = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale; mustrare de ~ = remuscare. 4. libertate de ~ = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. (< fr. conscience, lat. conscientia)

ISTORISM s. n. principiu de baza al metodei dialectice in cercetarea stiintifica, potrivit caruia evenimentele si fenomenele se studiaza in procesul aparitiei, dezvoltarii si pieirii lor, in stransa legatura cu conditiile istorice concrete care le-au dat nastere. (< fr. historisme, rus. istorizm)

BUNEA, Augustin (1857-1909, n sat Vad, jud. Brasov), prelat si istoric roman. Acad. (1909). Unul dintre aparatorii fruntasilor politici romani implicati in procesul „Memorandumului”. Contributii privind istoria romanilor in evul mediu, cu deosebire viata sociala, politica si culturala din sec. 18 („Din istoria romanilor”, „Episcopul Ioan Inocentiu Klein (1728-1751)”, „Incercare de istoria romanilor pina la 1382”).

TIPIZARE s.f. 1. proces complex de generalizare artistica a realitatii in urma caruia esenta relatiilor sociale, a evenimentelor istorice, continutul luptei dintre nou si vechi se dezvaluie in forma unor imagini, in caractere vii, veridice. 2. Actiunea de standardizare prin care, dintre mai multe produse destinate aceluiasi scop, se elimina tipurile inutile sau foarte asemanatoare, retinandu-se numai cele folositoare si corespunzatoare scopului, pentru a fi reproduse pe scara larga. [< tipiza].

TIPIZARE s. f. 1. actiunea de a tipiza. ◊ proces complex de generalizare artistica a realitatii in urma caruia esenta relatiilor sociale, a evenimentelor istorice, se dezvaluie in forma unor imagini, in caractere vii, veridice. 2. actiunea de standardizare prin care, dintre mai multe produse destinate aceluiasi scop, se elimina tipurile inutile sau foarte asemanatoare, retinandu-se numai cele folositoare si corespunzatoare scopului. (< tipiza)

FILOGENIE s. f. 1. procesul evolutiei formelor organice ori a unui grup de animale sau de plante in cursul dezvoltarii istorice a lumii vii; filogeneza. 2. Ramura a biologiei care cerceteaza filogenia (1). – Din fr. phylogenie.

TIPIZARE, tipizari, s. f. 1. Reducere a unor tipuri de produse din aceeasi categorie si destinate aceluiasi scop, la cele recunoscute ca fiind mai folositoare si mai corespunzatoare scopului, care sunt reproduse pe scara larga; standardizare. 2. proces complex de generalizare artistica a realitatii, in urma caruia esenta relatiilor sociale, psihologice, a evenimentelor istorice se dezvaluie in forma unor imagini concrete semnificative, in caractere vii, veridice. – V. tipiza.

SISTEM s. n. 1. ansamblu de elemente aflate intr-o relatie structurala, de interdependenta si interactiune reciproca, formand un tot organizat. 2. (anat.) grupare morfologica si functionala unitara de organe sau de structuri. 3. (biol.) ansamblu de elemente aflate in interactiune. ♦ (geol.) succesiune de straturi care corespunde aceleiasi perioade. 4. ansamblu ordonat care apare ca rezultat al unei clasificari. ♦ ~ solar = ansamblu de corpuri ceresti in care intra Soarele, planetele cu satelitii lor (masa atomica, numar de ordine); ~ de ecuatii = grup de mai multe ecuatii cu aceleasi necunoscute; ~ tehnic = ansamblu de corpuri fizice compus, cel putin in parte, din corpuri solide, folosit in tehnica; ~ de unitati = ansamblu de unitati de masura dintr-un numar restrans de unitati fundamentale; ~ audio = combina muzicala. 5. mod de organizare a unui proces, a unei operatii, activitati etc.; metoda de lucru, fel de a lucra. 6. ~ informational = ansamblu de procedee si mijloace de adunare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a intreprinderilor etc.; ~ ul stiintelor = totalitate a disciplinelor stiintifice, ansamblul cunostintelor teoretice ale oamenilor intr-o anumita etapa istorica. 7. (fam.) mijloc ingenios. (< fr. systeme, lat. systema, germ. System)

OBSERVATIE, observatii, s. f. 1. Procedeu al cunoasterii stiintifice care consta in contemplarea metodica si intentionata a unui obiect sau a unui proces; observare, cercetare, examinare; studiu. ♦ Supraveghere, urmarire; spec. supraveghere medicala (a unui bolnav). Bolnav tinut sub observatie. ◊ Foaie de observatie = formular in care se noteaza istoricul si descrierea bolii, rezultatele examenului clinic si al analizelor de laborator, evolutia bolii si fazele tratamentului urmat de bolnav in timpul spitalizarii acestuia. 2. Remarca, constatare. 3. Obiectie critica; p. ext. mustrare, dojana, repros. – Din germ. Observation, fr. observation, lat. observatio.

ISTORIE s.f. 1. procesul obiectiv al dezvoltarii fenomenelor in natura si in societate. 2. Stiinta care studiaza dezvoltarea complexa a societatii omenesti, a unui popor, urmarind-o cronologic ca un proces unitar, desfasurat pe baza unor legi obiective; (p. ext.) stiinta care se ocupa cu studiul aparitiei si dezvoltarii faptelor dintr-un anumit domeniu. ♦ Scriere care cuprinde expunerea critica a unor fapte istorice. 3. Povestire, naratiune. [Gen. -iei. / < lat., gr. historia].

ISTORIE s. f. 1. proces obiectiv al dezvoltarii fenomenelor in natura si societate. 2. stiinta care studiaza dezvoltarea societatii omenesti in intreaga ei complexitate. 3. stiinta care se ocupa cu studiul aparitiei si dezvoltarii faptelor intr-un anumit domeniu. ◊ expunerea critica a unor fapte istorice. 4. povestire, naratiune. 5. (fam.) intamplare, patanie; pozna. (< lat., gr. historia, it. istoria, dupa fr. histoire)

CROCE, Benedetto (1866-1952), filozof neohegelian, istoric, estetician, critic literar si om politic liberal italian. Prof. univ. la Napoli. Participant la miscarea antifascista si de eliberare nationala. Creator al unui sistem de „Filozofia spiritului”, C. este cunoscut mai cu seama datorita „Esteticii” sale, conceputa ca „stiinta a expresiei si lingvistica generala”. A acordat intuitiei un rol esential in procesul creatiei artistice. Critic al intuitionismului irationalist, al pozitivismului si al curentelor moderniste in arta. M. de onoare al Acad. Romane (1921).

SINCRONIC ~ca (~ci, ~ce) si adverbial 1) (despre fenomene, procese, evenimente) Care se produce concomitent si in mod identic. Oscilatii ~ce. 2) Care tine de fapte, fenomene sau evenimente ce exista sau se produc concomitent. ◊ Tabele ~ce tabele cronologice ale evenimentelor care au avut loc in aceeasi perioada. 3) (despre metode de cercetare) Care studiaza obiectul in starea lui actuala (fara a tine cont de evolutia istorica); independent de evolutia istorica. 4) (despre sisteme fizice, tehnice) Care functioneaza in acelasi timp; cu functionare simultana. [Sil. sin-cro-] /<fr. synchronique

TIMP¹ ~uri n. 1) filoz. Categorie filozofica care desemneaza durata, succesiunea si simultaneitatea proceselor. 2) Interval dintre doua momente masurat in secunde, minute, ore, zile, saptamani, luni, ani, decenii, secole, milenii, perioade, ere. 3) Perioada cat dureaza ceva; durata; vreme. ◊ Catva ~ o perioada scurta. Tot ~ul mereu; intruna. Cu ~ul cu incetul; treptat. In acelasi ~ concomitent; simultan. 4) pop. Moment oportun; imprejurare potrivita pentru o actiune; prilej; ocazie. La ~. ◊ (Toate) la ~ul lor (toate) la momentul potrivit. 5) Perioada determinata istoric; epoca. ◊ Pe ~uri demult; candva. 6) Stare meteorologica intr-o perioada data (intr-o anumita regiune); vreme. ~ ploios. 7) lingv. Categorie gramaticala specifica verbului, prin care se exprima momentul in care are loc actiunea. /<lat. tempus, ~oris