INTEROGATIE, interogatii, s. f. (Rar) Interogare. ◊ (In sintagma) Interogatie retorica = procedeu retoric constand in adresarea unor intrebari, nu pentru a obtine raspuns, ci pentru a comunica o idee, o atitudine. [Var.: interogatiune s. f.] – Din fr. interrogation, lat. interrogatio.

EPANODA s. f. procedeu retoric constand in reluarea unui cuvant, sau grup de cuvinte la inceputul unor unitati sintactice; regresiune (6). (< fr. epanode, gr. epanodos)

METABOLA I. adj. (despre insecte) care sufera metamorfoza. II. s. f. 1. (in muzica elina) modificare (accidentala) a modului sau a genului. 2. procedeu retoric prin care se repeta cuvintele spuse anterior, dar in alta ordine. (< fr. metabole, gr. metabole)

PERISOLOGIE s. f. 1. procedeu retoric de insistare prin repetitie; pleonasm. 2. greseala de limba datorata ignorantei sau neglijentei in exprimare. (< fr. perissologie)

METABOLA, metabole, s. f. procedeu retoric prin care se repeta un enunt schimband ordinea cuvintelor. – Din fr. metabole.

EPANODA, epanode, s. f. procedeu retoric constand in reluarea detaliata a fiecarui cuvant sau grup de cuvinte dintr-un vers. – Din fr. epanode.

SIMPLOCA s.f. procedeu retoric constand din reunirea anaforei cu epifora, astfel incat in mai multe fraze consecutive cuvantul de la inceput si, respectiv, cel de la sfarsit raman aceleasi. [< fr. symploque, cf. gr. symploke].

PRODROMIC, -A adj. 1. premergator, care anunta ceva; simptomatic. 2. (despre poezie) ocazional, scris intr-o limba savanta, cu procedee retorice. (< fr. prodromique, it. prodromico)

PRETERITIUNE ~i f. procedeu de retorica prin care oratorul, atragand atentia asupra unui lucru ce trebuie trecut sub tacere, vorbeste totusi despre el. [Sil. -ti-u-] /<fr. preterition

PROZOPOPEE ~i f. procedeu de retorica constand in a pune sa vorbeasca o persoana absenta, defuncta sau un obiect personificat. [G.-D. prozopopeei] /<fr. prosopopee, lat. prosopopoeia

TOPICA s.f. 1. Ordinea cuvintelor intr-o propozitie sau a propozitiilor intr-o fraza. ♦ Parte a sintaxei care se ocupa cu studiul ordinii cuvintelor in propozitie si a propozitiilor in fraza. 2. (In retorica antica) Studiul procedeelor si al mijloacelor de argumentare generale, comune pentru expunerea unei teme. [Cf. fr. topique, lat. topica, gr. topika].

TOPIC, -A I. adj. 1. referitor la un loc sau areal; local. 2. referitor la topica. 3. (despre nume) care denumeste locuri, localitati. II. adj., s. n. (medicament) care modifica local pielea sau mucoasele pe care se aplica. III. s.n. (lingv.) subiect al discursului definit ca „cel despre care se spune ceva”. IV. s. f. 1. (in retorica antica) studiul procedeelor si al mijloacelor de argumentare generale, comune pentru expunerea unei teme. 2. ordinea cuvintelor in propozitie si a propozitiilor in fraza. ◊ parte a sintaxei sau a stilisticii care studiaza aceasta ordine. (< fr. topique, germ. topisch /II/ Topik)

INVOCATIE s. f. 1. invocare. 2. procedeu artistic, rugaminte prin care poetul se adreseaza muzelor sau unor divinitati pentru a-l inspira. ♦ ~ retorica = invocatie patetica. (< fr. invocation, lat. invocatio)

PROLEPSA s. f. 1. evocare in avans a unui eveniment ulterior. 2. procedeu in a plasa un cuvant in propozitia care preceda pe cea in care ar trebui sa fie. 3. figura retorica prin care se previne o obiectie; preceptie. (< fr. prolepse, gr. prolepsis)