EXERCITIU s.n. 1. (De obicei la pl.) Actiune fizica sau intelectuala, repetata, facuta pentru a dobandi sau a forma anumite deprinderi, abilitati etc. ♦ Mica piesa vocala sau instrumentala creata in scopul de a obisnui pe cel care invata sa cante sau pe cel ce studiaza un instrument muzical cu o anumita problema tehnica. ♦ Instruire a militarilor pentru a invata deprinderea manuirii armelor si a modului de a lupta. ♦ Tema data scolarilor spre a-i familiariza cu unele materii. 2. Exercitare, indeplinire. ♦ Exercitiu bugetar = perioada de un an pentru care se efectueaza toate operatiile relative la bugetul unui stat; an bugetar. ◊ In exercitiul functiunii = in timpul serviciului legal. [Pron. -tiu, pl. -ii. / cf. lat. exercitium, fr. exercice].

FORTRAN s. n. (Inform.) Limbaj simbolic folosit in programarea automata, orientat spre probleme tehnico-stiintifice. – Din engl., fr. fortran.

INOVATIE s. f. 1. schimbare, modificare; noutate. 2. rezolvare a unei probleme tehnice sau organizatorice prin adoptarea de solutii moderne, de perfectionari. (< fr. innovation, lat. innovatio)

INVENTIE s. f. 1. rezolvare creatoare a unei probleme tehnice sau de productie, care prezinta noutate sau progres in raport cu nivelul cunoscut al tehnicii pe plan mondial. ◊ lucrul inventat. 2. afirmarea unor lucruri inchipuite, neadevarate; (p. ext.) nascocire, plasmuire; minciuna. 3. gasirea argumentelor intr-un discurs sau a temelor si formelor celor mai expresive si mai potrivite intr-o creatie artistica. (< fr. invention, lat. inventio)

BIONICA (‹ engl. {i}) s. f. Disciplina care se ocupa cu studiul proceselor biologice si al structurii organismelor vii, in scopul rezolvarii prin similitudine a unor probleme tehnice si al crearii de sisteme tehnice (modele) care sa prezinte caracteristici functionale asemanatoare functiilor organismelor vii.

INOVATIE, inovatii, s. f. Noutate, schimbare, prefacere. ♦ Rezolvare a unei probleme de tehnica sau de organizare a muncii cu scopul imbunatatirii (productivitatii) muncii, perfectionarii tehnice sau rationalizarii solutiilor aplicate. [Var.: (inv.) inovatiune s. f.] – Din fr. innovation, lat. innovatio, -onis.

OPERATIONAL, -A, operationali, -e, adj. Referitor la operatii (militare). ◊ Cercetare operationala = tehnica analizei unei probleme administrative, comerciale, industriale sau logice prin metoda matematica. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. operationnel.

CONCEPTIE, conceptii, s. f. 1. Felul de a vedea sau ansamblu de pareri, de idei cu privire la probleme filozofice, stiintifice, tehnice, literare etc. ◊ Conceptie despre lume = ansamblu de reprezentari si de idei despre lumea inconjuratoare, care tinde sa imbratiseze toate fenomenele acesteia, natura, societatea, gandirea, omul si locul omului in lume etc. intr-o interpretare unitara. 2. Proces prin care ia fiinta un nou individ animal, in urma fecundarii ovulului de catre s**********d; procreare, zamislire (a unui copil). [Var.: conceptiune s. f.] – Din fr. conception, lat. conceptio, -onis.

OPERATIONAL, -A adj. 1. Referitor la operatii; de operatii. ♦ Care permite a efectua in conditii optime unele operatii. ♦ Cercetare operationala = tehnica analizei unei probleme administrative, comerciale, industriale sau logice prin metoda matematica. 2. (Rar) Referitor la operatiile militare. [Pron. -ti-o-. / cf. fr. operationnel, engl. operational].

SIMPOZION s.n. 1. (Ant.) Ultima parte a unui banchet, in care se bea, se executau dansuri si cantece si se purtau conversatii. 2. Intrunire in cadrul careia se dezbat diferite probleme culturale, politice, tehnice etc. [Pron. -zi-on. / < fr., gr. symposion, cf. gr. syn – cu, posis – faptul de a bea].

SIMPOZION/SIMPOZION s. n. 1. (ant.) continuare a unui banchet cu cantece, dansuri si conversatii. 2. intrunire in cadrul careia se dezbat diferite probleme culturale, politice, tehnice etc.; (p. ext.) reuniune, congres. (< fr. symposion, germ. Symposion, gr. symposion)

OPERATIONAL ~a (~i, ~e) Care tine de operatii (mai ales militare). ◊ Cercetare ~a tehnica de analiza a unei probleme administrative, comerciale etc. prin metoda matematica. [Sil. -ti-o-] /<fr. operationnel

CONCEPTIE s. f. 1. ansamblu, sistem de idei privitoare la problemele filozofice, stiintifice, economice, morale, tehnice, literare etc.; mod de a intelege sau de a interpreta fenomenele pe baza unui sistem de idei. 2. procreare. (<fr. conception, lat. conceptio)

CONVENTIE s.f. 1. Intelegere, invoiala. ♦ Acord, pact intre doua sau mai multe state, institutii etc. privind probleme cu caracter economic, juridic, tehnic, militar etc. ♦ (Arte) Intelegere tacita de a admite unele procedee sau fictiuni. 2. (La pl.) Deprinderi stabilite prin traditie. [Gen. -iei, var. conventiune (1) s.f. [in DN]. / cf. fr. convention, lat. conventio].

BUBA, bube, s. f. 1. Nume generic dat umflaturilor cu caracter purulent ale tesutului celular de sub piele. ◊ Expr. A umbla cu cineva ca cu o buba coapta = a menaja pe cineva. (Fam.) S-a spart buba = s-a dat totul pe fata; s-a dezvaluit totul. ◊ Compuse: (pop.) buba-neagra = dalac; bube-dulci = bubulite dese, de natura infectioasa, care apar in special la copii, in jurul gurii, pe cap etc.: buba-manzului = gurma. ♦ Rana. 2. Fig. (Fam.) Punct slab, parte delicata, dificila a unei probleme. ♦ Defect, defectiune (a unui sistem tehnic). – Cf. ucr. buba.

AERONAUTIC, -A, aeronautici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramura a tehnicii care se ocupa cu construirea aeronavelor si cu problemele navigatiei aeriene. 2. Adj. Care apartine aeronauticii (1), privitor la aeronautica. [Pr.: a-e-] – Din fr. aeronautique.

INTELIGENTA s. f. capacitate a individului de a se adapta la imprejurari noi, de a sesiza relatiile esentiale si de a gasi o iesire dintr-o anumita situatie, de a rezolva probleme noi; desteptaciune. ◊ om inteligent. ♦ ~ artificiala = capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obtine performante cvasiumane. (< fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz)

TIFLOtehnica s. f. ramura a tiflologiei care se ocupa cu problema materialelor didactice a aparatelor speciale pentru uzul nevazatorilor. (< tiflo- + tehnica)

INTELIGENTA, inteligente, s. f. 1. Capacitatea de a intelege usor si bine, de a sesiza ceea ce este esential, de a rezolva situatii sau probleme noi pe baza experientei acumulate anterior; desteptaciune. ◊ Inteligenta artificiala = capacitate a sistemelor tehnice evoluate de a obtine performante cvasiumane. ♦ Persoana inteligenta. 2. (Inv.; art.) Totalitatea intelectualilor; intelectualitate (2). [Var.: inteliginta s. f.] – Din fr. intelligence, lat. intelligentia, germ. Intelligenz, rus. inteligenciia.

TERMOtehnica s. f. 1. Ramura a tehnicii care studiaza utilizarea caldurii in scopuri industriale sau casnice. 2. Ramura a fizicii care cuprinde problemele de caldura si termodinamica. – Din fr. thermotechnique, germ. Thermotechnik.

SPECIALIZAT, -A, specializati, -te, adj. Care este pregatit temeinic intr-o anumita ramura a stiintei, a tehnicii etc.; care are o deosebita pricepere intr-un anumit domeniu sau intr-o anumita problema. [Pr.: -ci-a-] – V. specializa.

EXPERTIZA, expertize, s. f. 1. Cercetare cu caracter tehnic facuta de un expert, la cererea unui organ de jurisdictie sau de urmarire penala ori a partilor, asupra unei situatii, probleme etc. a carei lamurire intereseaza solutionarea cauzei. ♦ (Concr.) Raport intocmit de un expert asupra cercetarilor facute. 2. (Med.; in sintagma) Expertiza medicala = a) stabilire, in urma unui examen medical, a capacitatii de munca a unui bolnav sau a unui om sanatos in conditiile solicitarilor fizice si psihice din diferite profesiuni; b) consultatie sau autopsie efectuata de medicul legist in cazuri de ranire, accident, viol, otravire, omor etc. – Din fr. expertise.

DILETANT, -A, diletanti, -te, s. m. si f. Persoana care manifesta preocupari intr-un domeniu al artei, al stiintei sau al tehnicii fara a avea pregatirea profesionala corespunzatoare; persoana care se ocupa de ceva din afara profesiunii sale, numai din placere; amator; (peior.) persoana care nu adanceste (sau nu are pregatirea stiintifica necesara pentru a adanci) problemele profesiunii sale, ale unei stiinte etc. – Din fr. dilettante.

REGLEMENTARE (‹ reglementa) s. f. 1. Actiunea de a reglementa. 2. (Dr.) Ansamblu de norme juridice aplicabile intr-un anumit domeniu (ex. in materie de transport, de constructii, de aprovizionare tehnica-materiala); operatia de stabilire a acestor reguli. R. este larg utilizata spre a desemna normele impuse in mod public conducerii unei firme (industrii) mai ales in ce priveste siguranta si normele de protectie pasnica a mediului. 3. Reglementarea pasnica a problemelor internationale = principiu fundamental al dreptului international, inscris in Carta O.N.U., potrivit caruia statele sunt obligate sa rezolve problemele litigioase dintre ele pe cale politica, prin negocieri si nu prin amenintarea cu forta sau cu folosirea fortei. 4. Reglementarea nasterilor (contraceptia) = actiune destinata evitarii temporare a procreatiei. Proces incurajat de Organizatia Mondiala a Sanatatii, dupa 1985, pentru ingradirea nasterilor in tarile cu o explozie demografica rapida greu suportabila de statele respective.

SINTEZA s. f. 1. metoda de cunoastere constand din recompunerea unui tot din partile sale componente. ◊ reunire. ◊ lucrare, opera care abordeaza datele esentiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. ◊ (mil.) document de raportare a situatiei si informare a esalonului superior, la sfarsitul zilei de lupta sau al unei actiuni. 2. operatie, metoda prin care se obtine un compus chimic din elementele lui sau din compusi mai simpli. 3. (fiz.) combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a doua sau mai multe culori. ◊ recompunere a elementelor in care a fost descompusa imaginea transmisa la distanta. ♦ a sunetelor = a) tehnica de generare pe cale electronica a sunetelor. b) tehnica de procesare prin care se reduce redundanta semnalelor vorbirii umane. 4. (fil.) unitate dialectica a laturilor contrare ◊ (la Hegel) etapa finala a triadei, fuziunea contrariilor (teza si antiteza). (< fr. synthese)