METAFIZIC, -A, metafizici, -ce, s. f., s. m., adj. 1. S. f. Parte a filozofiei avand drept obiect cunoasterea absoluta, studierea fenomenelor care nu pot fi percepute cu simturile noastre, care depasesc cadrul experientei. 2. S. m. (Inv.) Metafizician. 3. Adj. Care apartine metafizicii (1), privitor la metafizica; care nu poate fi perceput cu simturile noastre, depasind cadrul realitatii; conform cu principiile metafizicii (1) – Din gr. metafisiki, metafisikos, lat. metaphysica, germ. Metaphysik, metaphysisch, fr. metaphysique.

DIADA s. f. 1. principiu metafizic al dualitatii, la filozofii antici greci, opus monadei. 2. (in psih. sociala) orice relatie dintre doua persoane, sub raportul interactiunii. 3. (mat.) grup de doua marimi legate cu ocazia aceleiasi operatii. 4. (biol.) cele doua celule rezultate din prima diviziune meiotica. 5. (in versificatie) grup armonic de doua vocale. (< fr. dyade)

HOLISM s. n. conceptie metafizica idealista care sustine principiul intregului asupra partilor si al ireductibilitatii lui la suma elementelor componente. (< fr. holisme)

PANMATEMATISM s. n. conceptie metafizica potrivit careia universul ar fi supus unui principiu ordonator de natura matematica, desfasurarea fenomenelor universale fiind subordonata unor constante numerice si reguli matematice imuabile. (< pan- + matematism)

SINGULARISM s. n. conceptie metafizica potrivit careia universul este dintr-un singur principiu, are o singura cauza. (< germ. Singularismus)

SINGULARISM s.n. (Fil.) Conceptie metafizica potrivit careia universul este alcatuit dintr-un singur principiu sau are o singura cauza. [< germ. Singularismus].

metafizicA s.f. 1. (In filozofia premarxista) Parte a filozofiei care trateaza speculativ principiile fundamentale ale ontologiei. 2. Metoda antidialectica de cunoastere a realitatii care considera fenomenele izolate unele de altele si imuabile, concepe dezvoltarea ca un simplu proces de crestere, subapreciaza contradictiile interne ale fenomenelor, nerecunoscand rolul de motor primordial al dezvoltarii. [Cf. fr. metaphysique, lat. metaphysica, germ. Metaphysik < gr. meta – dupa, physike – fizica].

metafizicA f. 1) Cercetare rationala a fenomenelor care nu pot fi percepute prin simturi; explicatie generala. 2) Parte a filozofiei care studiaza cauzele primare si primele principii ale (cunoasterii) lumii. 3) Metoda de cunoastere, care concepe dezvoltarea ca un simplu proces de crestere. /<fr. metaphysique, germ. metaphysisch

HOLISM s.n. Conceptie metafizica idealista de la inceputul sec. XX, care interpreteaza mistic teza ireductibilitatii intregului la suma partilor sale, socotind drept „factor integrator” al lumii un principiu imaterial si incognoscibil. [< fr. holisme, cf. gr. holos – intreg].