INCEPE, incep, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o actiune, dintr-o serie de lucrari sau de actiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima portiune din ceva. A inceput o paine. 2. Intranz. (Despre stari, fenomene) A se arata, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. si refl. A porni. – Lat. incipere.

PARABAZA, parabaze, s. f. Secventa a comediei antice grecesti, situata de obicei in prima parte a piesei, in care actorul isi exprima (prin intermediul corifeului) propriile pareri in legatura cu realitatile infatisate. – Din fr. parabase, germ. Parabase.

PRANZ, pranzuri, s. n. Masa principala care se ia la amiaza; dejun; timpul cand se ia aceasta masa; (concr.) ceea ce se mananca la aceasta masa, mancare pregatita in acest scop. ◊ (Pop.) Pranzul (cel) mic = prima masa pe care o iau taranii in cursul diminetii, vara, cand muncesc la camp; timpul zilei cand se ia aceasta masa. Pranzul (cel) mare = a doua masa pe care o iau taranii, masa de la amiaza; timpul zilei cand se ia aceasta masa. ◊ Loc. adv. Inainte de pranz = in prima parte a zilei, inainte de amiaza, inainte de masa principala. Dupa-pranz = in a doua parte a zilei, dupa-masa, dupa-amiaza. – Lat. prandium.

EOCEN, -A, eoceni, -e, s. n. i. S. n. Epoca geologica cuprinsa in prima parte a perioadei paleogene, caracterizata mai ales prin existenta numulitilor, lamelibranhiatelor, gasteropodelor, echinidelor si mamiferelor. 2. Adj. Care se refera la epoca eocenului (1). [Pr.: e-o-] – Din fr. eocene.

A DESCHIDE deschid 1. tranz. 1) (usi, ferestre, porti) A da in laturi lasand liber accesul (intr-o incapere, intr-un spatiu etc.). ◊ ~ cuiva ochii a face pe cineva sa inteleaga anumite lucruri. A-si ~ sufletul (sau inima) a-si exterioriza sentimentele; a-si marturisi tainele; a se destainui. A-si ~ urechile a asculta cu mare atentie. ~ pofta de mancare a stimula pofta de mancare. 2) (valize, sertare, borcane, sticle etc.) A face sa aiba o deschizatura sau o trecere, dand in laturi piesa corespunzatoare (mobila). ◊ ~ robinetul a da drumul la debitul de apa dintr-o conducta. ~ cu cheia a descuia. ~ paranteza a) a pune prima parte a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a face o abatere in cursul unei comunicari (pentru a scoate ceva in evi-denta). ~ gura a) a despreuna buzele si falcile; b) a vorbi. ~ ochii a) a despreuna pleoapele; b) a se destepta; c) a fi atent. 3) (caiete, carti etc.) A desface intorcand copertile. 4) (aparate, mecanisme etc.) A face sa functioneze. 5) (rani, cavitati ale corpului) A desface in vederea unei operatii chirurgicale. 6) (cai de comunicatie) A da in exploatare. 7) (intreprinderi, institutii, localuri etc.) A face sa ia nastere si sa functioneze. 8) (adunari, sedinte, jocuri sportive etc.) A realiza in partea initiala; a incepe; a porni. /<lat. disculdere

DIMINEATA ~eti f. Interval de timp intre zori si pana la pranz; prima parte a zilei. ◊ De ~ (de) la inceputul zilei. Spre ~ inainte de a se zori. In faptul ~etii in zori de zi. Mai de ~ mai devreme. [Sil. -nea-] /cf. it. domani, fr. demain

TESTAMENT testamente n. 1) Act juridic unilateral, personal, revocabil pana la moartea autorului, in care o persoana isi formuleaza dispozitiile (cu privire la avere) care urmeaza a fi indeplinite dupa moartea sa. ◊ Vechiul Testament prima parte a Bibliei care cuprinde textele religioase de pana la nasterea lui Isus Hristos. Noul Testament a doua parte a Bibliei care contine textele religioase de dupa nasterea lui Isus Hristos. 2) fig. Opera a unui artist, care constituie expresia suprema a mentalitatii si artei sale. /

SUCCENTURIAT, -A adj. (Anat.; despre organe] Care inlocuieste sau urmeaza altui organ similar. ◊ Ventricul succenturiat = prima parte a stomacului la pasari. [Pron. -ri-at. / cf. fr. succenturie < lat. succenturiatus – soldat suplinitor].

balaur (balauri), s. m. – 1. Dragon, monstru, hidra. – 2. Tigan. – Var. balaur, (inv.) balaure. Mr. bul’ar. Origine necunoscuta. Pare evident ca este vorba de un cuvint identic cu alb. bolje „sarpe”, buljar „sarpe de apa” (de unde provine cu siguranta mr.), si cu sb. bla(v)or, blavur; dar nu este sigura filiatia sa exacta. Dupa Cihac, Meyer 41 si Berneker 58, rom. provine din sb., si acesta din alb., care ar reprezenta lat. bel(l)ua; totusi, sb. nu este suficient pentru a explica fonetismul rom., in timp ce, dimpotriva, sb. pare mai curind a se explica drept imprumut din rom. (cf. Candrea, Elementele, 407). Celelalte solutii nu ofera mai multa probalilitate: din gr. πελώριον, dupa Roesler 555; din belua aura, dupa o ipoteza curioasa a lui Philippide, II, 633; din belluarius, dupa Pascu, Arch. Rom., VI, 224, si Pascu, I, 84. Aceasta ultima ipoteza poate parea plauzibila; dar rezultatul ei normal ar fi *balar (cf. alb. buljar). Pascu incearca sa elimine dificultatea, presupunind o analogie cu laur; insa nu se intelege necesitatea unei asemenea analogii. Adaugam ca Lahovary 317 crede ca este vorba de un cuvint anterior perioadei indo-europene; si ca Moldovan 422 il deriva din arab. billaur, bullar „umflat”, care, dupa Dozy, Suppl. I, 110, este cuvintul gr. βηρύλλος. Faptul ca este vorba de un cuvint balcanic, fara explicatie in celelalte limbi cunoscute, ne face sa credem ca formele lui actuale trebuie sa se reduca la o radacina tracica *bell- sau ber- „fiara, monstru”, care nu stim daca ar fi coincis cu gr. πελώριον „monstru”. Pentru acest ultim cuvint, Boissacq 765 presupune un indoeurop. *queror. Este posibil sa ramina o urma din cuvintul tracic pe care l-am semnalat in numele eroului mitic Bellerophon; in acest nume, legenda interpreteaza prima parte, βελλέρος, ca nume propriu al unui frate al personajului, considerand ca numele sau inseamna „cel care ucide monstrul” (nu „cel care il ucide pe Belleros”, cum se interpreteaza curent). Terminatia -aur prezinta o evidenta similitudine cu cea a gr. ϰενταύρος, care pina in prezent nu a fost explicata satisfacator, si in care este de asemenea posibil sa se intrevada o influenta tracica. Der. balauroaica, s. f. (hidra); balaoana, s. f. (tiganca). Prin rom. se explica sas. balaur „dragon” si sb. balaura, termen de insulta.

buric (-ce), s. n. – 1. Ombilic. – 2. Virful degetului. – 3. Centru. – Mr., megl., istr. buric. Lat. umbilῑcus (Puscariu 240; REW 9045; Candrea-Dens., 200; DAR), prin intermediul unei forme asimilate *umbulῑcus, in care prima parte s-a simtit probabil ca art. indef., cf. it. belico, (um)bilico; cf. si prov. ombelic, embelic, fr. nombril, sp. ombligo, port. umbigo. Sandfeld 36 leaga in mod inexplicabil sensul de „centru” cu gr. ὀμφαλός, ca si cum nu ar fi o extindere normala si generala a sensului primitiv al cuvintului. Der. buricat, adj. (proeminent); burica, vb. (a bomba, a curba); buricatura, s. f. (proeminenta).

ciolan (ciolane), s. n. – 1. Os; se spune in special despre oasele lungi ale membrelor. – 2. La roata de car, obada. – 3. (Arg.) Zar. Sl. clanu „membru” (Cihac, II, 55; DAR), de unde rus. clen „membru”, care de asemenea a circulat in rom., in prima parte a sec. XIX, cilen, s. m. (membru al unui tribunal). – Der. ciodolan (var. sodolan), s. n. (os lung); ciolanos, adj. (slabanog). Aceleiasi radacini par a-i apartine ciolha, s. f. (trunchi gaunos; organ genital al iepei), si cioloaga, s. f. (mirtoaga), cuvint care pare contaminat cu mirtoaga. Cioloboc, s. n. (laba de porc), explicat de Draganu, Dacor, II, 900, drept combinatie intre ciolan, laba, si suf. -oc, este un cuvint obscur, probabil legat de cioloboaca, s. f. (reziduu, rest), care nu se explica prin intermediul etimonului anterior, si ciolobot, s. m. (planta, Centaurea spinulosa).

cosinzeana (cosinzene), s. f. – Prototip al frumusetii, in basmele populare. – Ileana Cosinzeana, personaj feminin mitic, care personifica idealul lui Fat Frumos. Origine incerta. Este evidenta inrudirea cuvintului cu sinzeana; insa prima parte a cuvintului este mai putin clara. Este poate o amintire a Sfintei Elena, mama lui Constantin, daca se admite o forma Helena Co(n)s(t)antiana: z s-ar explica prin pronuntarea ngr. *Cos(t)andiana, sau mai bine printr-o contaminare posterioara cu sinziana. Pentru pierderea primului t, cf. forma sl. Kustenitu ‹ Kονσταντίνος (Vaillant, BL, XIV, 7). Philippide, Principii, 138, se gindea la lat. semidivina, ca epitet al Elenei din Troia, solutie evident imposibila; pentru DAR si Scriban, este vorba de o var. de la sinzeana.

costanda (costande), s. f. – Moneda veche de argint, care valora in prima parte a sec. XVII a cincea parte dintr-un ducat. Ngr. ϰωνσταντινάτο (DAR). Este dublet de la constantinat sau co(n)standinat, s. m. (moneda veche de aur, cu efigia lui Constantin cel Mare, care se gasea destul de frecvent in tezaurele din bazinul Dunarii; sau, in general, moneda bizantina de aur). Cf. cosinzeana.

DUODEN¹ s. n. prima parte a intestinului subtire, intre pilor si jejun. (< fr. duodenum, lat. duodenum)

EXORDIU s. n. prima parte a unui discurs; (p. ext.) introducere; prefata. (< lat. exordium)

EXPOZITIUNE s. f. prima parte a unei opere literare, in care autorul face cunoscut subiectul, personajele, locul actiunii etc. (< fr. exposition)

PRELUDIU s. n. 1. exercitiu muzical pentru acordarea instrumentului sau pentru antrenarea mainilor ori vocii; (p. ext.) improvizatie muzicala preliminara. 2. parte introductiva a unei compozitii muzicale. ◊ piesa care preceda o fuga, o tocata, un coral; prima parte a suitei. ◊ compozitie muzicala instrumentala independenta, cu un caracter si o structura foarte variate. ◊ lucrare simfonica, programatica. 3. ceea ce preceda, anunta (o actiune). (< germ. Praludium, it. preludio, fr. prelude)

PROTAZA s. f. 1. prima parte a unei drame antice, expunerea subiectului. 2. prima parte a unei perioade conditionale, cuprinzand propozitiile secundare care indreapta atentia asupra consecintelor ce se anunta in apodoza. (< fr. protase, lat., gr. protasis)

TUR s. n. 1. miscare circulara sau liniara pe un traseu oarecare, cu revenire la punctul de plecare, turatie (2); tura¹ (2). ♦ ~-retur = dus si intors, plecare si sosire; ~ de orizont = observare succesiva a diferitelor puncte caracteristice din jurul unui punct; (fig.) privire de ansamblu asupra unei probleme; ~ de pista = zbor de pe un traseu dreptunghiular, in jurul aerodromului. ♦ a trage primul ~ de manivela = a incepe turnarea unui film. ◊ plimbare scurta, raita. ♦ ~ de oras = vizitare, cu un mijloc de transport, a unui centru de interes turistic. ◊ actiune care cere indemanare, agilitate, putere. ♦ ~ de forta = efort, intreprindere indrazneata. 2. (sport) prima parte dintr-un campionat, jumatate din totalul etapelor. ◊ intrecere sportiva (de ciclism), in care se parcurge un circuit pe distanta lunga. ♦ ~ de scrutin = (prima sau a doua) etapa a unor alegeri care se repeta. 3. (tehn.) miscare circulara in jurul unui ax. 4. (la jocul de carti) ciclu de jocuri in care fiecare partener distribuie cartile, pe rand. (< fr. tour)

hatalau (hatalai), s. m. – (Mold.) Flacau care face curte, june prim, crai. – Var. hatalau. Origine incerta. Dupa Draganu, Dacor., V, 366, din mag. hatalo „calaret”. Pare der. expresiv, cu suf. -lau, cf. handralau, sdrangalau; caz in care prima parte a cuvintului ar putea fi pusa in legatura cu mag. hatalom „forta”, cf. hatalm.

incepe (incep, inceput), vb. – 1. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o actiune. – 2. A intreprinde, a se apuca de. – 3. (Inv.) A concepe. – Mr. ntep. Lat. incipere (Puscariu 812; Candrea-Dens., 843; REW 4353; DAR; Rosetti, I, 168, cf. gris. anceiver). Sensul 3 indica o confuzie intre lat. incipere cu concipere; Tiktin se gindeste ca este vorba de un uz artificial, ceea ce nu este cert. – Der. inceput, s. n. (punct de plecare, moment initial); inceputa, s. f. (inv., inceput; inv., conceptie); incepatura, s. f. (inv., inceput, origine); ceptura, s. f. (izvor al unui riu), cf. Iordan, BL, VI, 33; incepenie (var. incepatorie, incepatoare, cepelnita, cepatoare), s. f. (inceput); incepator, adj. (care incepe); neinceput, adj. (neatins).

TACIT (Publius Cornelius Tacitus) (c. 55-120), istoric si om politic roman. Scriitor rafinat, maestru al constructiei dramatice, a fost unul dintre cei mai straluciti reprezentanti ai istoriografiei romane. Dintre numeroasele sale lucrari, cele mai importante sunt „Istoriile” (in 12 carti) si „Analele” (in 8 carti, pastrate fragmentar), in care infatiseaza evenimentele din prima parte a Imperiului, de la moartea lui Augustus pana la caderea lui Nero si de la acesta pana la moartea lui Domitian (14-96) de pe pozitiile aristocratiei senatoriale, desi isi afirma de la bun inceput obiectivitatea, sustinand ca scrie „fara ura si partinire” (sine ira et studio). Alte opere: „Despre viata si moravurile lui Iulius Agricola”, „Germania”, „Dialog despre oratori”.

RAZBOIUL DE 100 DE ANI (1337-1453), conflict armat intre Anglia si Franta pentru terit. franceze stapanite de dinastia engleza si pentru Flandra. In prima parte, Anglia a obtinut victorii importante in bataliile de la Crecy (1346) si Poitiers (1356), ocupand o mare parte a terit. Frantei. In deceniul 8 al sec. 14, francezii au reusit sa recucereasca aproape toate terit., dar dupa batalia de la Azincourt (1415) au pierdut N Frantei si Parisul. Spre sfarsit, razboiul a capatat un caracter popular, prin intrarea in actiune a maselor sub conducerea Ioanei d’Arc si, ca urmare, Anglia a pierdut toate posesiunile de pe terit. Frantei, cu exceptia portului Calais, pe care l-a mai stapanit pana in 1558.

ADAGIO adv., s. n. 1. (Indica modul de executare a unei bucati muzicale) In tempo lent, rar. 2. S. n. (Parte dintr-o) compozitie muzicala care se canta intr-un tempo lent. ♦ prima parte lenta, executata de doi solisti, intr-un balet clasic („pas de deux”). [Pr.: -gi-o] – Din it. adagio.

CEC², cecuri, s. n. prima parte a intestinului gros, de forma unei pungi, cuprinsa intre intestinul subtire si colon. [Var.: cecum s. n.] – Din fr. caecum, lat. [intestinum] caecum.

APODOZA, apodoze, s. f. partea a doua a unei perioade conditionale, care contine consecinta primei parti. – Din fr. apodose.

EXORDIU, exordii, s. n. prima parte a unui discurs, care, enuntand sumar continutul acestuia, urmareste castigarea atentiei si bunavointei auditoriului; p. ext. introducere, prefata la o carte, la un articol etc. – Din lat. exordium.

APODOZA ~e f. A doua parte a unei perioade conditionale, care exprima consecinta primei parti. /<fr. apodose, lat. apodosis

DUODEN n. prima parte a intestinului subtire de la stomac in jos. /<fr. duodenum, lat. duodenum

PLAN⁴ ~uri n. 1) Distanta la care sunt situate persoanele sau lucrurile in raport cu cel care priveste. ~ secund. ◊ primul ~ parte a scenei care este cea mai apropiata de public. A fi (sau a sta) pe primul ~ a avea importanta primordiala. A trece pe ~ul al doilea a-si pierde rolul principal. 2) Departare a obiectului fata de aparatul de filmat. ◊ prim-~ reprezentare pe pelicula a capului si a bustului unui personaj. 3) Unghi de vedere; aspect. In ~ stiintific. Pe ~ social. /<fr. plan, lat. planus

AFEREZA s.f. 1. Fenomen lingvistic constand in suprimarea vocalei initiale a unui cuvant. ♦ Poezie rebusista formata din doua parti, prima definind un cuvant-baza, din care, daca suprimam prima litera, obtinem un alt cuvant, definit in a doua parte a poeziei. 2. Figura retorica prin care se respinge ceea ce trebuie respins, enuntandu-se ceea ce este demn de retinut. [< fr. apherese, cf. gr. aphairesis – indepartare, cadere].

ANAGRAMA s.f. Schimbare a ordinii literelor unui cuvant (mai ales ale unui nume propriu sau unei fraze) pentru a se obtine un alt cuvant sau o alta fraza; cuvant obtinut prin anagramare. ♦ Enigma in versuri formata din doua parti, prima dedicata cuvantului de baza, iar a doua definind cuvantul obtinut prin anagramare. [< fr. anagramme, cf. gr. ana – in alta ordine, gramma – litera].

EXPOZITIE s.f. 1. Expunere publica de opere de arta, de produse industriale, agricole etc. ♦ Spatiu amenajat special in acest scop. 2. prima parte a unei opere literare, in care autorul face cunoscute subiectul, personajele, locul actiunii etc. 3. (Muz.) Prima sectiune a unei sonate sau a unei fugi, continand expunerea materialului tematic principal. 4. Premisa majora a unui silogism. [Gen. -iei, var. expozitiune s.f. / cf. fr. exposition, lat. expositio].

ALLEGRO adv. (Muz.; ca indicatie de executie) Repede, vioi, vesel. ◊ Piu allegro = mai repede. // s.n. Arie executata in acest tempo. ♦ Miscare obisnuita a primei parti dintr-o sonata. [< it. allegro].

ANTECEDENT s.n. 1. Fapta, intamplare anterioara unui fapt, unei stari actuale. 2. primul element al unei judecati ipotetice. ♦ prima parte a unei fraze muzicale. // adj. Care preceda in timp. ♦ (Geogr.) Care este stabilit inaintea unei deformari tectonice. [Cf. fr. antecedent, it. antecedente, lat. antecedens].

CEC² s.n. prima parte a intestinului gros, cuprinsa intre intestinul subtire si colon. [Pl. -curi, var. cecum s.n. / < fr., lat. caecum].

DUODEN s.n. (Anat.) prima parte a intestinului subtire. [Pron. du-o-. / < fr. duodenum, cf. lat. duodenum].

EXORDIU s.n. (Lit.) prima parte a unui discurs; (p. ext.) introducere; prefata. [Pron. -diu. / cf. fr. exorde, lat. exordium].

INTRODUCERE s.f. 1. Actiunea de a (se) introduce si rezultatul ei. ♦ parte de inceput, parte introductiva (a unei opere etc.). ♦ partea de la inceput a unei piese muzicale, scrisa intr-o miscare aparte si avand un caracter deosebit; denumirea primei parti a suitei. 2. Studiul pregatitor asupra notiunilor elementare ale unei stiinte. [< introduce].

PROTAZA s.f. 1. prima parte a unei drame antice, care cuprinde expunerea subiectului. 2. prima parte a unei perioade conditionale, care cuprinde propozitiile secundare, fiind strans legata de cea de-a doua parte, numita apodoza. [< fr. protase, cf. lat. protasis].

AFEREZA s. f. 1. suprimare a vocalei initiale, a unui grup de sunete de la inceputul unui cuvant. 2. poezie rebusista din doua parti, prima definind un cuvant-baza din care, suprimand prima litera, se obtine un alt cuvant, definit in a doua parte. 3. figura retorica prin care se respinge ceea ce trebuie respins, enuntandu-se ceea ce este demn de retinut. (< fr. apherese)

ortoman (ortomana), adj. – 1. Bogat, de seama, opulent. – 2. Viteaz, puternic. – Var. iortoman, hartoman. Origine necunoscuta, dar probabil, expresiva, dupa cum o arata suf. -man, cf. gogoman, hotoman etc. Ar putea fi doar var. lui lotroman „hot”, caz in care ar avea semantismul lui hot „viclean, siret”. Ideea sau, in cazul lui, provenienta primei parti a cuvintului nu a fost descoperita pina acum. Totusi ipotezele abunda: cuvint dacic (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 85) sau din zend. arethamant „drept” (Hasdeu, Istoria critica, I, 2, p. 261); din ort „ban” (Cihac, II, 230); din cuman. yurt „proprietate” (Seineanu, I, 227; Loewe 75); din tc. yortman „a fugi” (Tiktin; Densusianu, GS, VI, 313-18); din otoman incrucisat cu ort (Philippide, II, 726); din lat. libertus, prin intermediul unei forme *iertoman (Giuglea, Dacor., V, 542-47). Nu are circulatie, apare numai in poezii populare.

pricolici (pricolici), s. m. – Strigoi, duh rau care ia infatisarea de lup. – Var. tricolici, pricolic. Origine necunoscuta. Apartine unei mitologii populare foarte raspindite, cf. germ. Werwolf, fr. loup-garou, care ajunge pentru a convinge ca in ultima parte a cuvintului trebuie sa vedem ngr. λύϰος „lup”. prima parte ramine nesigura; gr. θρίξ „par” (Scriban) este improbabila fonetic si dificila semantic; πρίϰός „amar, trist” convine fonetic, dar nu si in privinta sensului. Legatura cu rom. vircolac (Tiktin) nu este sigura. Din rom. provine mag. pirkorics (Edelspacher 24).

CEC², cecuri, s. n. prima parte a intestinului gros, cuprinsa intre intestinul subtire si colon. [Var.: cecum s. n.] – Fr. caecum (lat. lit. [intestinum] caecum).

antecedent, -a adj. (mlat. antecedens, -entis, d. ante, inainte, si cedens, care merge). Care precede: fapte antecedente. S. n., pl. e Fapt precedent: a avea antecedente bune. Gram. Substantivu sau pronumele la care se raporta pronumele sau adverbu relativ. Log. prima parte a unei entimeme [!]. Mat. Primu din cei doi termini [!] ai unui raport, in opoz. cu consecuent.

ROMAN DE LA ROSE („Romanul trandafirului”), poem medieval francez. Alcatuit din doua parti. prima (peste 4.000 de versuri), scrisa de Guillaume de Lorris (c. 1235), este o poveste alegorica de dragoste, in spiritul cavaleresc medieval; a doua parte (c. 18.000 de versuri), realizata intre 1270-1275, avand ca autor pe Jean de Meung (c. 1240-c. 1305) are un pronuntat caracter satiric si erudit.

ZECIME, zecimi, s. f. 1. A zecea parte dintr-un intreg impartit in parti egale. ♦ prima cifra din dreapta virgulei la numerele zecimale. 2. (In sistemul fiscal din trecut) A zecea parte, care revenea judetului sau comunei, din impozitul platit de cetateni statului. – Zece + suf. -ime.

A SE IMpartaSI ma ~esc intranz. 1) A primi o parte (din ceva). ~ din bunurile pamantului. 2) rel. A primi impartasania; a se cumineca; a se griji. /in + partas

DISOCIERE s.f. Actiunea de a disocia si rezultatul ei; disociatie. ♦ Proces de separare a atomilor sau a grupurilor de atomi din molecula. ♦ (Fiziol.) Rupere a unitatii si echilibrului dintre al doilea si primul sistem de semnalizare, pe de o parte, si primul sistem si activitatea centrilor subcorticali, pe de alta. [Pron. -ci-e-. / < disocia].

arhanghel (arhangheli), s. m. – 1. Capetenie a ingerilor. – 2. Sarbatoare a arhanghelilor Mihail si Gavril, pe 8 noiembrie. – 3. Colac rotund care se face de obicei din patru bucati de aluat impletite, care au deasupra patru cruci din acelasi aluat. Face parte din primul grup de colaci care se impart pentru pomenire preotului si paracliserului. – 4. Eufemism pentru bici sau girbaci. – Var. aranghel, ranghel. – Mr. arhanghil, megl. ranghila. Gr. ἀρχάγγελος prin intermediul sl. archangelū. Sensul 4 se explica prin obiceiul de a pastra in spatele icoanei nuiaua cu care se bat copiii, cf. sfintul Nicolae.

RISTURNA s. f. 1. parte a primei de asigurare retinuta de asigurator in cazul in care asiguratul renunta la asigurare. 2. suma restituita de vanzator cumparatorului, care a fost fixata anticipat in raport cu importanta cifrei de afaceri. (< fr. ristourne, it. ristorno)

AUNG SAN 1. A. (1915-1947), om politic birman. Conducator al miscarii de eliberare nationala de sub dominatia britanica. Aliat initial al japonezilor (1941), a trecut in 1945 de partea Aliatilor. prim-min. (1946-1947), a condus convorbirile birmano-britanice pentru independenta tarii. Asasinat. Erou al Birmaniei. 2. Suu Kyi A. (n. 1945 ), om politic birmanez. Fiica lui A. (1). Lider al Ligii Nationale pentru Democratie. Militanta pentru restabilirea valorilor democratice in tara. Arestata la domiciliu (din 1989). Premiul Nobel pentru pace (1991).

ZECIME, zecimi, s. f. 1. A zecea parte dintr-un intreg impartit in parti egale. ♦ prima cifra din dreapta virgulei, la numeralele zecimale. 2. (In sistemul fiscal din trecut) A zecea parte, care revenea judetului sau comunei, din impozitul platit de cetateni statului. – Din zece + suf. -ime.

PREISTORIE s. f. 1. Perioada din istoria omenirii de la originea omului pana la aparitia primelor documente scrise. 2. parte a istoriei care studiaza preistoria (1). [Pr.: pre-is-] – Din fr. prehistoire.

FRONTISPICIU ~i n. 1) parte superioara a fatadei unui edificiu sau a unui monument. 2) Fatada principala a unui edificiu. 3) Pagina a unei carti pe care este imprimat titlul si numele autorului; foaie de titlu. 4) Plansa ilustrata, plasata inaintea foii de titlu. 5) parte superioara a primei pagini de ziar, cuprinzand denumirea ziarului si alte indicatii. [Sil. -pi-ciu] /<fr. frontispice, lat. frontispicium

PRIMO adv. (Liv.) (Mai) intai, in primul rand. // adj. (Muz.) primul, prima; (in notele pentru pian la patru maini) notatie pentru partea acuta. [< lat. primo, it. primo].

DONATIE s.f. Act prin care una dintre parti procura un avantaj celeilalte parti fara a primi ceva in schimb; dar facut printr-un act public. [Gen. -iei, var. donatiune s.f. / cf. lat. donatio, fr. donation].

parteR s.n. 1. parte a unei cladiri situata la nivelul solului; ansamblul incaperilor din aceasta parte a cladirii. ♦ primul etaj (de la intrare) al unei mine. 2. parte a unei sali de spectacol cuprinsa intre scena si fundul salii. ♦ Totalitatea spectatorilor care ocupa locurile din aceasta parte a salii. 3. parte a unei gradini sau a unui parc in care se cultiva flori. [Pl. -uri, -re. / cf. germ. parterre, fr. parterre].

parteR s. n. 1. parte a unei cladiri, la nivelul solului; ansamblul incaperilor din aceasta parte a cladirii. ◊ primul etaj (de la intrare) al unei mine. 2. parte a unei sali de spectacol intre scena si fundul salii. ◊ totalitatea spectatorilor care ocupa locurile din aceasta parte a salii. 3. parte a unei gradini sau a unui parc in care se cultiva flori. (< fr. parterre, (1) germ. parterre)

KARLOWITZ (CARLOWITZ [karlovits]; SREMSKI KARLOVICI), oras in Iugoslavia (Serbia), pe Dunare, la SE de Novi Sad; 7,4 mii loc. (1991). Aici a avut loc congresul de pace (1698-1699) care a pus capat razboiului dintre „Liga Sfanta” (Rusia, Austria, Venetia si Polonia) si Imp. Otoman. Prin tratatul incheiat de Polonia cu Imp. Otoman (16 ian. 1699), prima obtinea o parte din Ucraina apuseana si Podolia, iar, prin tratatul incheiat de Austria si Venetia cu Imp. Otoman (26 ian. 1699), Habsburgilor le erau recunoscute teritoriile cucerite in timpul razboiului (centrul Ungariei, Transilvania, aproape intreaga Slavonie s.a.), Venetia primind Morea si recunoscandu-i-se stapanirea asupra unor cetati din Dalmatia. Rusia a incheiat un armistitiu pe doi ani, care a fost inlocuit cu Tratatul de Pace de la Constantinopol (1700). Tratatele de pace de la K., consemnau inceputul retragerii turcilor otomani din Europa.

REDISTRIBUIRE (‹ redistribui) s. f. Actiunea de a redistribui si rezultatul ei. ◊ R. a veniturilor = proces de preluare cu titlu gratuit si nerambursabil a unei parti din veniturile primare ale agentilor economici si de cheltuire acestora pentru asigurarea functionarii altor agenti economici, ale caror activitati sunt absolut necesare. Principalul instrument de r. a veniturilor este bugetul de stat consolidat.

POLE POSITION [poul pəziʃn] (loc. engl.) expr. engl. (In cursele de automobilism) Pozitie de plecare a pilotului, din prima linie, in partea interioara a pistei, avantajoasa in debutul cursei. Se realizeaza prin obtinerea celui mai bun timp, pe o tura a circuitului.

IMpartaSI, impartasesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. (Bis.) A da sau a lua impartasanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A imparti cu cineva ceva; a avea parte de acelasi lucru ca si altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinari introduse prin prep. „din”) A se face partas la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se infrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destainui cuiva un gand, o idee etc. – In + partas.

PRIMO² I. adv. in primul rand, (mai) intai. II. adj. (muz.) primul, prima; (in notele pentru pian la patru maini) notatie pentru partea acuta. (< lat., it. primo)

RETROCESIONAR s. n. parte care, intr-o retrocesiune, in schimbul primelor incasate, preia o parte din riscurile si sumele asigurate. (< retrocesiune + -ar)

comprim, a -a v. tr. (fr. comprimer, d. lat. com-primo, -primere. V. ex-, im-, re- si su-prim). Apes [!] din toate partile ca sa se micsoreze: a comprima un gaz. Fig. Impedec [!], opresc: a comprima minia, o conspiratiune.

FRONTISPICIU, frontispicii, s. n. 1. partea superioara a fatadei principale a unui edificiu. 2. prima pagina a unei carti, care, pe langa titlu, poarta adesea numele autorului, gravuri simbolizand cuprinsul lucrarii etc. ♦ partea de sus de pe prima pagina a unui ziar, cuprinzand titlul si unele indicatii. – Din fr. frontispice, lat. frontispicium.

PENTATEUH, pentateuhuri, s. n. parte a Bibliei care cuprinde primele cinci carti ale Vechiului Testament. – Din lat. Pentateuchus, fr. pentateuque.

PREZENTATIE, prezentatii, s. f. (Med.) parte a fatului care ia prima contact cu stramtoarea superioara a bazinului la nastere. – Din fr. presentation.

CIRCULANT, -A, circulanti, -te, adj. Care circula; pus, aflat in circulatie. ◊ Capital circulant = parte a capitalului productiv (materii prime si auxiliare, combustibil etc.) a carei valoare se transmite in intregime asupra marfurilor produse (in decursul fiecarui proces de productie). – Din fr. circulant.

PENTATEUH ~uri n. parte componenta a Bibliei, cuprinzand primele cinci carti ale Vechiului Testament. /<lat. Pentateuchus, fr. pentateuque

PREZENTATIE s.f. 1. (Liv.) Prezentare. 2. (Biol.) parte a fatului care ia prima contact cu stramtoarea superioara a bazinului la nastere. [Gen. -iei, var. prezentatiune s.f. / < fr. presentation].

PREZENTATIE s. f. 1. prezentare. 2. parte a fatului care ia prima contact cu stramtoarea superioara a bazinului la nastere. (< fr. presentation)

HAIG [heig], Douglas, conte Bemersyde (1861-1928), feldmaresal britanic. Comandant al Corpului 1 Armata (1914), al Armatei 1 (1915) si al Corpului Expeditionar Britanic (1915-1918) in timpul primului razboi mondial. A luat parte la bataliile de pe Somme, de la Ypres si Cambrai (1917), unde a folosit pentru prima data tancurile. Memorii.

TRIBUNALUL FUNCTIEI PUBLICE A UNIUNII EUROPENE (in engl.: European Union Civil Service Tribunal), instanta specializata a U.E. cu sediul la Luxembourg, infiintata in 2004 cu rolul de a prelua o parte din atributiile Tribunalului de prima Instanta si anume cele care confera competente in ceea ce priveste judecarea disputelor dintre U.E. si functionarii sai publici.

JANT s. n. 1. Zer untos care se scurge la fabricarea cascavalului, in urma oparirii casului cu apa clocotita, constituind materia prima pentru obtinerea untului de cascaval. 2. partea lichida ramasa dupa coagularea laptelui. 3. Zara fiarta ramasa de la prepararea urdei. – Et. nec.

SOIM, soimi, s. m. 1. Nume dat mai multor pasari rapitoare de zi, de marime variata, agere si puternice, cu ciocul scurt si curbat si avand cate o crestatura in forma de dinte, care se hranesc cu prada vie, mai ales cu pasari (Falco). 2. Epitet pentru un barbat curajos, viteaz, mandru, semet; soiman (2). 3. (Pop.) Cal sprinten, aprig; soiman (3). 4. Copil prescolar sau in primele clase de scoala care facea parte din organizatia Soimilor Patriei pana in decembrie 1989. – Din magh. solyom.

AVANSCENA ~e f. 1) partea anterioara a scenei dintre rampa si cortina. 2) Fiecare dintre primele doua loji, situate de o parte si de alta a cortinei. [G.-D. avanscenei; Sil. -van-sce-] /<fr. avant-scene

METAFIZICA f. 1) Cercetare rationala a fenomenelor care nu pot fi percepute prin simturi; explicatie generala. 2) parte a filozofiei care studiaza cauzele primare si primele principii ale (cunoasterii) lumii. 3) Metoda de cunoastere, care concepe dezvoltarea ca un simplu proces de crestere. /<fr. metaphysique, germ. metaphysisch

propedie s.f. (inv.) primele elemente de invatatura; studiu pregatitor; parte introductiva a unui studiu.

DONATIE s. f. act juridic prin care una din parti transmite celeilalte parti proprietatea unui bun fara a primi ceva in schimb. ◊ (concr.) bun transmis printr-un act public. (< fr. donation, lat. donatio)

EPICOTIL, epicotile, s. n. parte a tulpinii cuprinsa intre cotiledoane si primele frunze. – Din fr. epicotyle.

BOIER ~i m. 1) (folosit si ca titlu de noblete pe langa numele respectiv) Mare proprietar de pamant (care detinea si o functie inalta in stat). ◊ ~ de divan mare demnitar care facea parte din divanul domnesc. ~ mare boier de prim rang. ~ mic boier de rang inferior. 2) fig. fam. Persoana cu atitudini si maniere de aristocrat. ◊ A face pe ~ul a) a se feri de munca fizica; b) a astepta sa fie servit. A trai ca un ~ a trai fara griji, fiind indestulat. [Sil. bo-ier] /<sl. boljarinu

DESEU ~ri n. mai ales la pl. partea care ramane la prelucrarea unei materii prime. [Sil. de-seu] /<fr. dechet

EDITIE ~i f. 1) Totalitate a exemplarelor unei lucrari tiparite cu acelasi zat tipografic. ~ completa. prima ~. 2) Competitie sportiva sau artistica care face parte dintr-o serie periodica stabila. [G.-D. editiei; Sil. -ti-e] /<fr. edition, lat. editio, ~onis

ZECIME ~i f. 1) A zecea parte dintr-un intreg. 2) (la numerele zecimale) prima cifra situata dupa virgula. /zece + suf. ~ime

AMFI- Element prim de compunere cu semnificatia „din ambele parti”, „dublu”. [Var. amf-. / < fr. amphi-, cf. gr. amphi].

BAZILICA s.f. 1. Edificiu public la romani, de forma dreptunghiulara, cu interiorul impartit in trei sau cinci parti prin siruri de coloane. 2. Biserica din primele secole ale crestinismului, construita dupa planul bazilicilor romane; (astazi) biserica (catolica) de mari proportii; catedrala. [Pl. -ci, -ce. / < lat., it. basilica, fr. basilique].

CIRCULANT, -A adj. care circula. ♦ capital ~ = parte a capitalului productiv, formata din materii prime, combustibili etc., care se regaseste in marfuri. (< fr. circulant)

EPICOTIL s. n. parte a tulpinii embrionului, intre cotiledoane si primele frunze. (< fr. epicotyle)

CAZATURA ~i f. 1) v. A CADEA. 2) la pl. parte care ramane de la prelucrarea unei materii prime; deseuri. 3) Om (sau animal) batran si ramolit. 4) fig. Om degradat moraliceste. /a cadea + suf. ~atura

PRONAOS ~uri n. 1) (in arhitectura greaca) prima incapere la intrare in sanctuarul unui templu. 2) parte ce precede intrarea in naos intr-o biserica. /<ngr. pronaos

CENTI- Element prim de compunere savanta care inseamna „a suta parte”, folosit mai ales in terminologia tehnica. [Si -cent. / < fr., it. centi-, cf. lat. centum – suta].

CERVICAL, -A adj. Din partea posterioara a gatului; de la ceafa. // (In forma cervico-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) partea posterioara a gatului”, „(in forma de) gat”, „col”. [< fr. cervical, cf. lat. cervix – ceafa].

DIHO- Element prim de compunere savanta cu sensul „in doua (parti)”. [Var. dico-, dicho-. / < fr. dicho-, cf. gr. dicha].

INSECTA s.f. Animal nevertebrat mic din increngatura artropodelor, cu corpul format din segmente, cu trei perechi de picioare articulate, cu respiratie traheeana si cu dezvoltare prin metamorfoza. ♦ (la pl.) Clasa din care face parte acest animal. // (In forma insecti-, insecto-) Element prim de compunere savanta cu sensul de „insecta”, „referitor la insecte”, „de insecte”. [< fr. insecte, lat. insectum].

MILI- Element prim de compunere savanta avand semnificatia „a mia parte”. [< fr. milli-, cf. lat. mille – o mie].

EPICOTIL s.n. parte a tulpinii embrionului cuprinsa intre cotiledoane si primele frunze. [Cf. fr. epicotyle, it. epicotile].

diacon (diaconi), s. m. – Membru al clerului aflat pe prima treapta a ierarhiei bisericesti. Gr. διάϰονος (Murnu), in parte prin intermediul sl. dijakonu (Vasmer, Gr., 52). – Der. diaconar, s. n. (inv., liturghier); diaconeasa, (femeie in slujba bisericii); diaconesc, adj. (de diacon); arhidiacon, s. m. (prim diacon).

RETROCEDENT s. n. parte care, intr-o retrocesiune, in schimbul unei prime, se asigura la o alta societate de asigurare. (< retroceda + -ent)

jilav (jilava), adj. – 1. Umed, reavan. – 2. (Banat) Puternic, zdravan. Bg. zilav „elastic, lipicios”, cel de al doilea sens din sb. zilav „gros” si ambele din sl. zila „vena” (Miklosich, Lexicon, 198; Cihac, II, 158). Indicatia din DAR, conform careia cuvintul este putin folosit in Munt., nu este exacta. Pe de alta parte, jilav nu-l substituie pe umed, intrucit primul cuvint contine ideea de „imbibat, patruns de umezeala pe toate partile”. Der. din bg. vlazen „umed” (Conev 37) este gresita. Der. jilava, s. f. (loc umed); jilavie, s. f. (umezeala); jilavi, vb. (a imbiba, a umezi); jilaveala, s. f. (umezeala); jilavete (var. jiloveata), s. f. (bita, par), in Banat, din al doilea sens al lui jilav.

BREST-LITOVSK, Tratatele de Pace de la ~, semnate intre Puterile Centrale si aliatii lor (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria si Turcia) pe de o parte, Rep. Ucraina (9 febr. 1918 ) si Rusia Sovietica (3 mart. 1918), pe de alta parte. Ele incheiau ostilitatile intre aceste state in primul razboi mondial. Se recunostea pierderea de catre Rusia Sovietica, a Poloniei, Lituaniei, Ucrainei, o parte a Bielorusiei, a provinciilor baltice, a Finlandei si Transcaucaziei. Izolata ca urmare a acestui tratat, Romania a fost silita sa semneze Pacea de la Bucuresti.

DIEM IRAE (lat.) ziua maniei (a Judecatii de Apoi) – primele cuvinte ale unui cantec religios medieval, facand parte din liturghia mortilor la catolici; p. ext. ziua rafuielilor.

OAK RIDGE [ouk ridʒ], oras in partea de ESE a S.U.A. (Tennessee), situat pe platoul Cumberland, pe raul Clinch, la 27 km VNV de Knoxville; 27,4 mii loc. (2000). Aici a fost construit (1942-1943) un laborator de cercetari nucleare pentru realizarea primei bombe atomice (proiectul „Manhattan”). Dezafectat in 1948; o parte a laboratorului a fost transformata in muzeu al energiei atomice, iar o parte a devenit institut de studii si cercetari nucleare pentru utilizarea pasnica a energiei atomice (radioizotopi pentru medicina si biologie, instrumente nucleare etc.).

PRELUDIU, preludii, s. n. 1. parte introductiva a unei compozitii muzicale mai ample. ♦ Spec. prima piesa muzicala dintr-o suita instrumentala; piesa care preceda o fuga sau un coral. ♦ Piesa instrumentala independenta, scrisa in forma libera. 2. Exercitiu muzical pregatitor; p. ext. improvizatie. 3. Fig. Ceea ce anunta, preceda sau pregateste o actiune sau un eveniment; actiune premergatoare. – Din fr. prelude, it. preludio, germ. Praludium.

TIMUS s. n. Glanda cu secretie interna, asezata in partea superioara a toracelui, care influenteaza cresterea organismului in primii ani ai copilariei si se atrofiaza mai tarziu. – Din fr. thymus.

MICRO- Element prim de compunere savanta, cu semnificatia „microscopic”, „a milioana parte”, „mic”. [< fr. micro-, cf. gr. mikros].

CAPITAL², -A, capitali, -e, adj. 1. De prima importanta, de frunte; fundamental, esential. ◊ Reparatie capitala = refacere a partilor esentiale ale unei cladiri, ale unei masini etc. ◊ Expr. A (o) lua de capital = a acorda o importanta exagerata unui fapt, unei afirmatii etc. 2. (Despre caractere tipografice; adesea substantivat, f.) De dimensiuni mai mari decat litera obisnuita si cu o forma, de obicei, diferita; (despre litere) majuscul, verzal. 3. (In expr.) Pedeapsa capitala = pedeapsa cu moartea. – Din fr. capital.

CEREALA, cereale, s. f. (La pl.) Grup de plante din familia gramineelor (grau, porumb etc.), cu radacini fasciculate, tulpini neramificate si fructele cariopse, ale caror seminte servesc ca hrana omului sau animalelor si ca materie prima in industria alimentara; (si la sg.) planta care face parte din acest grup. [Pr.: -re-a-] – Din fr. cereale.

CIS- Element prim de compunere savanta cu semnificatia „dincoace de”, „de aceeasi parte”. [< fr., it., lat. cis].

COLON¹ s.n. parte a intestinului gros cuprinsa intre cecum si rect. // Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) intestinul gros”. [Pl. -nuri. / < fr. colon, cf. gr. kolon – intestin].

PREMIAL, -A adj. Referitor la premii, de premii, pentru premii. ♦ Sistem premial = parte a sistemului de retributie referitor la acordarea premiilor sau primelor. [Pron. -mi-al. / < lat. praemialis].

FRONTISPICIU s. f. 1. partea superioara a fatadei principale a unui edificiu, monument etc. 2. prima pagina a unei carti, care contine titlul, numele autorului etc. ◊ partea de sus de pe pagina intai a unui ziar. (< fr. frontispice, lat. frontispicium)

BORLAUG [bɔ:ləg], Norman Ernest (1914-2009), agronom american. A creat noi soiuri de griu de mare productivitate; a facut parte din comisia F.A.O. (1960) care a pus bazele primelor culturi cu aceste soiuri in Pakistan si Orientul Mijlociu („revolutia verde”). Premiul Nobel pentru pace (1970).

CAPITAL², -A, capitali, -e, adj. 1. De prima importanta, de frunte; fundamental, esential. ◊ Reparatie capitala = refacere a partilor importante ale unei cladiri, ale unei masini etc. 2. (Despre caractere tipografice; adesea substantivat, f.) De dimensiuni mai mari decat litera obisnuita si cu o forma de obicei diferita; (despre litere) majuscul. 3. (In expr.) Pedeapsa capitala = pedeapsa cu moartea. – Fr. capital.

FIBRA, fibre, s. f. 1. Material in forma de fir subtire, netors, de provenienta vegetala, animala sau minerala ori produs pe cale sintetica, folosit de obicei ca materie prima la fabricarea tesaturilor. 2. Celula vegetala alungita situata in tesutul diverselor parti ale unei plante. 3. Formatie anatomica alungita, care reprezinta celule modificate sau prelungiri celulare si care alcatuieste tesuturile animale. 4. (Tehn.; in sintagma) Fibra optica = fibra de sticla cu compozitie speciala, folosita pentru transmiterea informatiilor. – Din fr. fibre, lat. fibra.

LUNA² ~i f. Interval de timp egal cu a douasprezecea parte a anului. ◊ ~a lui cuptor luna iulie. ~a de miere prima perioada dupa casatorie. Pe ~ lunar. /<lat. luna

primaTE s.n.pl. Ordin de mamifere superioare din care fac parte maimutele si omul; (la sg.) animal din acest ordin. [Sg. primat². / < fr. primates, cf. lat. primus – primul].

TARS s.n. 1. (Anat.) parte posterioara a labei piciorului, formata din sapte oase. 2. Schelet cartilaginos care mentine pleoapa intinsa. 3. parte terminala a piciorului la insecte. // (Si in forma tarso-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) tars (1)”, „tarsian”. [< fr. tarse, cf. lat. tarsus, gr. tarsos].

TRAPEZ s.n. 1. Patrulater care are drept baze doua laturi paralele si neegale. 2. Aparat de gimnastica format dintr-o bara legata la capete cu doua franghii fixate de plafon. // s.m. Muschi asezat pe partea posterioara a gatului si a umarului. // (In forma trapezo-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „patrulater avand baze neegale si paralele”, „(referitor la) trapez (1)”. [Pl. -ze, -zuri, (s.m.) -zi. / < fr. trapeze, cf. gr. trapezion].

FACTOR s. m. 1. conditie, element, imprejurare care poate determina, influenta sau explica un proces, un fenomen, o actiune etc. ♦ ~ de productie = componenta a ansamblului de elemente care iau parte la producerea bunurilor materiale. 2. (mat.) fiecare dintre termenii unui produs. ♦ ~ prim = fiecare dintre numerele prime prin care se imparte exact un numar dat; ~ comun = numar sau polinom prin care se divide oricare dintre termenii unei sume. 3. marime pentru un sistem tehnic, un material etc., reprezentand raportul a doua marimi de natura diferita. 4. coeficient; postas. 5. functionar, agent postal care distribuie corespondenta. (< fr. facteur, lat. factor)

PREMIAL, -A adj. referitor la premii, de, pentru premii. ♦ sistem ~ = parte a sistemului de retributie referitor la acordarea premiilor si a primelor. (< lat. praemialis)

INCEPUT ~uri n. 1) v. A INCEPE. 2) prima realizare intr-un domeniu de activitate; debut. A avut un ~ bun. 3) parte care incepe sau cu care incepe ceva. ~ul anului. ◊ De la ~ din capul locului; din prima clipa. La ~ a) in stadiul initial; b) mai intai; in primul rand. 4) inv. Punct de plecare; obarsie; origine. A marca ~ul scrisului roman. /v. a incepe

ALTERNAT s. n. drept al unui stat de a fi numit primul in exemplarul care ii revine din textul tratatului la care este parte. (< fr. alternat)

ATONALISM (‹ fr. {i}) s. n. Concept de compozitie care a aparut in cursul primului patrat al sec. 20, ca urmare a procesului de dezintegrare a tonalitatii (care a inceput cu Listz, Wagner s.a.). Rezulta dintr-un mod de exprimare bazat pe inlantuirea de acorduri din game indepartate unele de altele si astfel lipsite de atractie reciproca si de posibilitatea raportarii lor la un centru comun (sunet, acord). parti atonale cuprind unele compozitii de R. Strauss („Electra”), Bartok, Stravinski etc. primul care a creat lucrari in intregime atonale a fost Schonberg („trei piese pentru pian” etc.). Exista a. liber si a. organizat serial. V. serialism.

BASARABI, cultura din prima epoca a fierului (sec. 9-6 i. Hr.), raspindita pe cea mai mare parte a terit. Romaniei, denumita astfel dupa satul B. apartinind orasului Calafat (jud. Dolj). Se caracterizeaza prin folosirea curenta a fierului in confectionarea armelor, uneltelor si podoabelor. Cultura B. reflecta unitatea etno-culturala a populatiei nord-tracice anterior mentionarii in izvoarele literare antice.

SALANDRA, Antonio (1853-1932), om politic italian. Liberal. Dec mai multe ori ministru; prim-min. (1914-1916). In timpul mandatatului sau, Italia a intrat in razboi de partea Antantei. A facut parte din din delegatia italiana la Conferinta de Pace de la Paris (1919). Sprijinitor al revenirii lui Mussolini la putere.

CATEGORIE s. 1. (LOG.) (inv.) predicament. 2. v. spe-cie. 3. clasa, fel, gen, soi, specie, speta, tip, varietate, (inv. si reg.) ruda. (O ~ de indivizi.) 4. v. tip. 5. v. teapa. 6. v. patura. 7. clasa, grup, grupare, (astazi rar) tagma, (inv.) randuiala. (Face parte din ~ celor...) 8. v. treapta. 9. clasa, rang. (Restaurant de ~ I.) 10. ordin, rang. (De prima ~.) 11. v. divizie.

MANSETA s.f. 1. Capatul de jos (rasfrant) al manecii unei camasi barbatesti sau al pantalonilor. 2. Garnitura de etansare de forma unui inel rasfrant, confectionata din piese sau din cauciuc. 3. Titlu scris cu caractere grase pe prima pagina a unui ziar (anuntand o stire importanta etc.). ♦ Indicatie bibliografica in partea de jos a copertei interioare a publicatiilor periodice, cuprinzand datele necesare identificarii periodicului respectiv. 4. Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care trateaza aceeasi tema; (p. ext.) spatiu rezervat acestor texte. 5. (La scrima) Lovitura data cu antebratul. [< fr. manchette, germ. Manschette].

MANSETA s. f. 1. capat (rasfrant) al manecii unei camasi barbatesti, al pantalonilor etc. 2. garnitura de etansare de forma unui inel rasfrant, din piele sau din cauciuc. 3. titlu scris cu caractere groase pe prima pagina a unui ziar (anuntand o stire importanta etc.). ◊ indicatie bibliografica in partea de jos a copertei interioare a publicatiilor periodice, cu datele necesare identificarii periodicului respectiv. 4. text scurt ca titlu general pentru mai multe articole, care trateaza aceeasi tema; spatiul rezervat. 5. (scrima) lovitura data cu antebratul. (< fr. manchette, germ. Manschette)

hlamida (hlamide), s. f. – Mantie. – 2. Mantie imparateasca. Ngr. χλαμύδα, in parte prin intermediul sl. chlamida (sec. XVII) si modern din fr. chlamyde, cu primul sens.

SALCANTAY, varf in C********a Oriental (m-tii Anzi), in partea central-sudica a statului Peru, la NV de Cuzco; 6.271 m. Escaladat pentru prima data in 1952.

hirtie (hirtii), s. f. – 1. Produs industrial special pentru scris, tiparit, desenat etc. – 2. Foaie de hirtie. – 3. Act, document, inscris. – 4. Ban de hirtie, bancnota. – Mr. hirtie. Ngr. χάρτι, pl. χαρτιά (Murnu 28; DAR), in parte prin intermediul sl. (bg., sb.) chartija. Este dublet al lui harta. Sec. XVII; prima fabrica de hirtie din Moldova dateaza din 1583, si din Muntenia din jurul anului 1640. – Der. hirtoaga, s. f. (hirtie, act fara valoare; mapa; cartoi), cu suf. peiorativ -og; hirtalog, s. n. (mapa), prin incrucisare cu terfelog (Iordan, BF, IX, 120); hirtogarie, s. f. (birocratie).

FRONTISPICIU s.f. 1. Fatada, fata principala a unui edificiu, a unui monument etc. 2. prima pagina (ilustrata uneori cu viniete) a unei carti, care contine titlul, numele autorului etc. ♦ partea de sus de pe pagina intai a unui ziar, unde sunt scrise titlul si alte indicatii. [Pron. -ciu, pl. -ii. / cf. fr. frontispice, lat. frontispicium < frons – frunte, inspicio – a privi].

SUBIECT I. s. n. 1. chestiune de care se ocupa cineva, despre care se vorbeste. ◊ pricina, motiv. ◊ totalitatea evenimentelor care constituie continutul epic sau dramatic al unei opere literare, cinematografice etc. ◊ (muz.) prima expunere a unei teme in cadrul formelor polifonice bazate pe imitatie (inventiune, ricercar, fuga). 2. partea principala a unei propozitii, care indica cine indeplineste sau sufera actiunea verbului. ◊ (log.) termen al judecatii de predicatie, reprezentand notiunea despre care se afirma sau se neaga insusirea exprimata de predicatul logic. II. s. m. 1. omul ca fiinta activa si constienta. 2. persoana supusa observatiei, anchetei, experimentului. 3. (fin.) ~ impozabil = persoana fizica sau juridica supusa unui anumit impozit. (< lat. subiectus, /II/ subiectum, dupa fr. subjet)

LARINGE (‹ it.) s. n. Organul esential al fonatiei, care produce vocea cu ajutorul coardelor vocale. Reprezinta primul segment al cailor respiratorii, fiind un conduct aerian, interpus intre faringe si trahee, in partea mediana si anterioara a gatului, format din mai multe cartilaje articulate intre ele si puse in miscare de un aparat muscular complex. Orificiul superior al l., denumit glota, este inchis in momentul deglutitiei de epiglota. Sin. (pop.) beregata.

ICTUS, ictusuri, s. n. 1. Intensificare a pronuntarii in versificatia antica, care marca partea cea mai reliefata a unei masuri metrice. 2. (Muz.) Note puternic accentuate care se gasesc in primele masuri. 3. (Med.) Stare patologica, manifestata brusc si intens, insotita de cadere; soc. ◊ Ictus apoplectic = apoplexie. Ictus epileptic = criza de epilepsie, manifestata prin pierderea brusca a cunostintei si prin convulsii. – Din lat., fr. ictus.

INCEPUT, inceputuri, s. n. 1. Faptul de a (se) incepe; incepere. 2. Punct de plecare, moment initial; parte care incepe sau cu care se incepe ceva. ◊ Loc. adv. De la (bun) inceput = din primele momente, din capul locului. De la (sau pe la, dintru ori intru) inceput = in (sau din) momentul initial; din capul locului, din prima clipa. 3. (Inv.) Obarsie, origine, incepatura. – V. incepe.

PREMIAL, -A, premiali, -e, adj. De premii, privitor la premii, pentru premii. ◊ Sistem premial = parte a sistemului de salarizare care se refera la conditiile de acordare a premiilor si a primelor. [Pr.: -mi-al] – Premiu + suf. -al.

CORPORATISM s. n. Doctrina social-politica si economica, aparuta dupa primul razboi mondial, care preconiza inlocuirea sindicatelor muncitoresti cu corporatii, organizatii profesionale din care sa faca parte atat muncitorii, cat si patronii, precum si inlocuirea parlamentului cu o reprezentanta nationala a corporatiilor. – Din fr. corporatisme.

HEMIPTER, hemiptere, s. n. (La pl.) Ordin de insecte cu prima pereche de aripi partial chitinizata si cu a doua membranoasa; (si la sg.) insecta care face parte din acest ordin; heteropter. – Din fr. hemiptere.

ORGANON (‹ ngr., fr.) s. n. Nume dat in mod traditional celor sase tratate de logica ale lui Aristotel („Categoriile”, „Despre interpretare”, „Analiticele prime”, „Analiticele secunde”, „Topica”, „Respingerile sofistice”) si reflectand conceptia peripateticienilor care sustineau ca logica nu este o parte a filozofiei, ci un instrument al tuturor cercetarilor. Prin extindere, termenul se foloseste la desemnarea unei logici sau a unei metode (Fr. Bacon, Novum Organum).

CRASSUS, Marcus Licinius (114-53 i. Hr.), om politic roman. A infrint rascoala lui Spatacus (70 i. Hr.). Membru, alaturi de Cezar si de Pompei, al primului triumvirat (60 i. Hr.); guvernator al Siriei (54 i. Hr.), a fost infrint (53 i. Hr.) si ucis de parti in batalia de la Carrhae.

AMNIOS s.n. (Biol.) Membrana care inveleste fetusul la mamifere, la pasari si la reptile si care se afla in partea cea mai dinauntru a placentei, avand forma unui sac plin cu un lichid. // (In forma amnio-) Element prim de compunere savanta pentru termenii care se refera la „amnios”. [Pron. -ni-o-, pl. -suri. / < fr. amnios, cf. gr. amnion].

MANUSA, manusi, s. f. 1. Obiect de imbracaminte confectionat din lana, tricot, piele, cauciuc etc., care acopera mainile, protejandu-le. ◊ Expr. A umbla (sau a se purta) cu manusi (cu cineva) = a avea o purtare plina de menajamente, de politete, de ingaduinta (fata de cineva). A arunca (cuiva) manusa = a provoca (pe cineva) la duel; p. gener. a provoca (pe cineva). A ridica manusa = a primi provocarea (cuiva) la duel; p. gener. a primi provocarea (cuiva). 2. (Pop.) Manunchi (1). 3. (Reg.; si ca termen tehnic in arheologie) Toarta (la oale, vase, cani). ♦ P. gener. parte a unui obiect care serveste pentru a prinde, a apuca, a strange. [Var.: manusa s. f.] – Mana + suf. -usa.

ESENTIAL, -A, esentiali, -e, adj. Care constituie partea cea mai importanta a unei probleme sau a unui lucru; care tine de esenta (1), privitor la esenta; de prim ordin, fundamental, principal. [Pr.: -ti-al] – Din fr. essentiel, lat. essentialis.

MICRORAION ~oane n. parte a unei localitati urbane, avand un caracter unitar si cuprinzand edificii (locuinte, magazine, scoli etc.) cu dotare de prima necesitate. [Sil. ra-ion] /<rus. mikroraion

undrea (-ele), s. f. – 1. Decembrie. – 2. Ac de impletit. – 3. Clavicula. – 4. Vena gitului. – 5. Lemn care sustine bucsa rotii de moara. – 6. O anumita parte a plugului. – Var. indrea, andrea. Mr. andreaua. Origine incerta. Pare a fi numele Sf. Andrei; dar cu exceptia primului sens, semantismul nu este clar. Dupa Tiktin, acest nume s-ar datora asemanarii cu bratele crucii Sf. Andrei (cf. Tagliavini, Arch. Rom., XII, 190); aceasta explicatie nu pare convingatoare. Etimonul pe care-l semnalam a fost mentionat de Diez, Gramm., I, 440 si de Roesler 564. Din lat. *endrella ‹ gr. ἔνδριον (Giuglea, RF, II, 49) sau din tc. oyundure (Iogu, GS, IV, 338) nu pare posibila.

RAZBOAIELE OPIULUI, denumire a doua razboaie purtate de Anglia si Franta impotriva Chinei. Numele vine de la pretextul razboaielor: masurile prohibitive chineze impotriva comertului cu opiu practicat de europeni si nord-americani. ◊ primul razboi al opiului (1840-1842), purtat intre China si Marea Britanie, s-a terminat, prin Pacea de la Nanjing (1842), cu primul tratat de inrobire a Chinei. ◊ Al doilea razboi al opiului (1856-1860) a fost purtat intre China, pe de o parte, si Marea Britanie si Franta, pe de alta. Razboiul s-a incheiat cu tratatele de la Tianjin (1859), iar dupa reluarea ostilitatilor de catre puterile occidentale cu tratatele de la Beijing (1860). Dupa terminarea razboiului, statele occidentale au ajutat guvernul chinez sa inabuse razboiul taranesc al taipinilor (1851-1864). In timpul si urma r.o., si S.U.A. si Rusia au impus Chinei tratate inrobitoare.

PRIDVOR, pridvoare, s. n. 1. Galerie exterioara deschisa (mai rar inchisa), cu acoperisul sprijinit de stalpi, asezata in partea din fata a unei cladiri sau de jur imprejurul ei; cerdac. 2. Incapere de la intrarea unei biserici, care preceda pronaosul. 3. prima incapere (de trecere) in unele case taranesti: tinda. – Din sl. pritvoru.

ORCHESTRA, orchestre, s. f. 1. Colectiv de instrumentisti care executa impreuna compozitii muzicale la diverse instrumente. ♦ Ansamblul instrumentelor muzicale la care canta membrii acestui colectiv. 2. parte a unei sali de spectacol destinata orchestrantilor, situata intre scena si sala, sub nivelul parterului. ◊ Fotoliu de orchestra = loc in primele randuri intr-o sala de concert sau, p. ext., in orice sala de spectacol. 3. Spatiu circular in arhitectura teatrelor antice, situat intre avanscena si gradenuri. [Var.: orhestra s. f., (inv.) orchestru s. n.] – Din fr. orchestre, germ. Orchester, it. orchestra, rus. orkestr.

SEMILUNA, semiluni, s. f. 1. parte a discului Lunii, in forma de semicerc, luminata de Soare in timpul uneia dintre fazele astrului; Luna privita in faza primului si a ultimului patrar. 2. Semn simbolic al islamismului reprezentand forma pe care o are Luna in faza primului patrar. ♦ Fig. Imperiul Otoman; turcii; mahomedanismul. – Semi- + luna.

PAVILION³ ~oane n. 1) Extremitate in forma de palnie a instrumentelor muzicale de suflat. 2) Varietate de portavoce, anexata la diafragma primelor fonografe. 3) Instrument acustic in forma de palnie, care intensifica v********e sonore (fiind folosit de persoanele cu auz slab); cornet acustic. 4) partea exterioara a urechii. /<fr. pavillon, germ. Pavillon

NANO- Element prim de compunere savanta, cu semnificatia „pitic”, folosit mai ales la formarea cuvintelor care denumesc masuri si care inseamna „a miliarda parte”. [< fr. nano-, cf. gr. nanos – pitic].

RUMEN¹, rumene, s. n. primul si cel mai mare compartiment al stomacului rumegatoarelor, de forma unui sac dublu, care ocupa intreaga cavitate abdominala stanga si o parte din cavitatea abdominala dreapta si in care se inmagazineaza alimentele si se macereaza sub influenta florei bacteriene, a fermentilor si a miscarii peretilor; ierbar². – Din fr. rumen.

FATA fete f. 1) partea de dinainte a capului la om; obraz. 2) Ansamblu de trasaturi specifice ale acestei parti; chip; figura; fizionomie. ~ acra. 3) pop. Individ considerat in raport cu societatea; persoana. ◊ ~ bisericeasca slujitor al cultului. 4) mat. Fiecare dintre suprafetele plane ale unui corp geometric. Fetele cubului. 5) rar partea de deasupra a unui corp sau a unui obiect. ~a plapumei. 6) Aspect exterior. ~a Pamantului. ◊ A-si pierde ~a a se decolora. 7) prima pagina a unei foi de hartie. [G.-D. fetei] /<lat. facies

MANUSA ~i f. 1) Obiect confectionat din lana, din piele, care se imbraca pe mana, acoperind-o pana la incheietura (in scop protector). ~ cu degete. ~ de mireasa. ◊ A arunca cuiva ~a a) a chema la duel pe cineva; b) a provoca pe cineva. A ridica cuiva ~a a) a primi chemarea cuiva la duel; b) a primi provocarea cuiva. A umbla (sau a se purta) cu ~i cu cineva a avea o atitudine binevoitoare si politicoasa fata de cineva. 2) rar parte a unui obiect (vas, instrument, usa etc.) de care acesta este apucat pentru a putea fi manipulat; maner. 3) rar Cantitate de plante cu tulpina subtire care poate fi cuprinsa cu mana; manunchi. [G.-D. manusii] /mana + suf. ~usa

coama (coame), s. f. – 1. Par lung crescut pe grumazul sau spinarea unor animale. – 2. Par lung, plete. – 3. Creasta, culme. – 4. Creasta (de acoperis). Mr., megl. coama, istr. comę. Lat. cŏma (Puscariu 305; Candrea-Dens., 377; REW 2071; DAR); cf. it. chioma, prov. v. sp., port. coma. – Der. comat (var. incomat), adj. (cu coama, pletos); comos, adj. (pletos). Matei Caragiale pare sa fi fost primul care a folosit vb. a incoma „a incununa cu plete” (nori ce trec incomind cerul), construit pe baza adj. anterior; comar, s. n. (partea dinspre ceafa a aparatorii de jug).

primaT², primate, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere superioare, plantigrade, cu degetul mare opozabil, cu m****e pectorale, cu creierul foarte dezvoltat, din care fac parte omul si maimuta; (si la sg.) animal care apartine acestui ordin. – Din fr. primate.

AUSTRO-UNGARIA, monarhie dualista condusa de imparatul Austriei (concomitent si rege al Ungariei), creata in 1867, in urma intelegerii dintre cercurile conducatoare din Austria si Ungaria. S-a destramat in 1918, in conditiile infringerii suferite in primul razboi mondial si ale avintului miscarii de eliberare nationala a popoarelor subjugate, care au dus la formarea statelor nationale Austria, Ungaria si Cehoslovacia; o parte a terit. anexate de fostul Imp. Austro-Ungar s-au unit cu Polonia, Italia, Iugoslavia si Romania.

SCOARTA, scoarte, s. f. 1. Invelis extern (gros si tare) al trunchiului si al crengilor unui copac sau al unei plante lemnoase; coaja. ◊ Expr. Obraz de scoarta = om necioplit, lipsit de rusine de buna-cuviinta. (Reg.) Mama (sau sora) de scoarta = mama (sau sora) vitrega. 2. Invelisul exterior si solid al globului pamantesc, cu o grosime care variaza intre 5 si 8 km in zona oceanica si intre 30 si 80 km in zona continentala; coaja care se formeaza la suprafata pamantului dupa ploi mari urmate de seceta. 3. (Anat.; in sintagma) Scoarta cerebrala = partea exterioara a emisferelor cerebrale, formata din substanta nervoasa cenusie. 4. Coperta rigida a unei carti, a unui registru etc. ◊ Expr. Din scoarta in scoarta = de la prima pana la ultima pagina, de la inceput pana la sfarsit, in intregime. 5. Perete de scanduri cu care se inlocuiesc loitrele carului cand se transporta graunte. 6. Covor cu urzeala de lana sau bumbac si bateala din lana. – Lat. scortea.

EMPIRISM s. n. Doctrina care considera experienta senzoriala ca prima sursa a cunoasterii si a cunostintelor. ◊ Empirism logic = varianta a neopozitivismului care admite numai enunturile logice verificabile in mod nemijlocit prin perceptiile fiecarui subiect in parte. – Din fr. empirisme.

PUIET, (1, 2) s. n., (3) puieti, s. m. (Cu sens colectiv) 1. S. n. Multime de pui¹ (I 1, 2). ♦ Pesti mici (in prima lor perioada de viata) servind adesea la repopularea apelor naturale. 2. S. n. Larve (de albine). 3. S. m. Plante lemnoase tinere care se transplanteaza in alta parte; p. gener. plante tinere. [Pr.: pu-iet] – Pui¹ + suf. -et.

TUR s.n. 1. Miscare circulara sau liniara pe un traseu oarecare, cu revenire la punctul de plecare, turatie (2); ; tura¹ (2). ♦ Tur-retur = dus si intors, plecare si sosire; tur de orizont = observare succesiva a diferitelor puncte caracteristice din jurul unui punct; (fig.) privire de ansamblu asupra unei probleme; tur de pista = zbor pe un traseu dreptunghiular, executat in jurul aerodromului. ♦ A trage primul tur de manivela = a incepe turnarea unui film. ♦ Plimbare scurta, raita. ♦ (Liv.) Actiune care cere indemanare, agilitate, putere. ♦ Tur de forta = efort, intreprindere indrazneata. 2. (Sport) parte dintr-un campionat cuprinzand jumatate din totalul etapelor. ♦ Intrecere sportiva, mai ales de ciclism, in care se parcurge un circuit pe ditanta lunga. 3. (Tehn.) Miscare circulara in jurul unui ax. 4. (La jocul de carti) Ciclu de jocuri in care fiecare partener distribuie cartile, pe rand. [Pl. -ruri, -re. / < fr. tour, cf. lat. turnus – instrument pentru intors].

NERO (Tiberius Claudius Drusus Germanicus) (pe numele adevarat Lucius Domituis Claudius N.), imparat roman (54-68 d. Hr.), ultimul din dinastia iulio-claudica. A instituit o guvernare autoritara si cruda, soldata cu asasinate, printre care cel al mamei sale Agrippina, al fratelui sau Britannicus, al sotiei sale Octavia si al lui Seneca, profesorul si mentorul sau. In ultimii ani ai domniei a avut numeroase aparitii grotesti in public in calitate de conducator de care de curse, cantaret si actor, impunand adulatia, prin teroare, din partea apropiatilor sai si neglijand problemele statului. In timpul sau, un urias incendiu a mistuit Roma (64 d. Hr.); banuit de acest fapt, N. a dat vina pe primii crestini, incepand persecutiile impotriva lor. S-a sinucis dupa izbucnirea rascoalei legiunilor din Spania si Africa.

RAZBOAIELE BALCANICE, denumire a doua razboaie purtate in Peninsula Balcanica. primul R.B. (oct. 1912-mai 1913), razboi de eliberare nationala, purtat de Alianta balcanica (Bulgaria, Serbia, Grecia, Muntenegru) impotriva Imp. Otoman; s-a incheiat cu victoria Aliantei. Prin Pacea de la Londra (mai 1913), Turcia restituia toate posesiunile din Europa, cu exceptia orasului Istanbul si a unui mic teritoriu din jurul orasului, iar Albaniei i se recunostea independenta (proclamata la 28 nov. 1912). ◊ Al doilea R.B. (iun.-aug. 1913), razboi care a avut loc intre Bulgaria, pe de o parte, si Grecia, Serbia, Muntenegru, Romania si Imp. Otoman, pe de alta parte, incheiat cu infrangerea Bulgariei. Potrivit Tratatului de Pace de la Bucuresti (28 iul./10 aug. 1913), Bulgaria ceda S Macedoniei si V Traciei Greciei, N Macedoniei Serbiei, regiunea din S Dobrogei (Cadrilaterul) intra in componenta Romaniei, iar o parte a Traciei rasaritene, cu Adrianopolul, revenea Turciei potrivit unui tratat turco-bulgar (29 sept. 1913) incheiat la Istanbul. R.B. au provocat ascutirea contradictiilor internationale, contribuind la izbucnirea primului Razboi Mondial.

RADU CEL MARE, domn al Tarii Romanesti (1495-1508). Fiul lui Vlad Calugarul, care si l-a asociat la domnie in 1492. Bucurandu-se de concursul familiei boierilor Craiovesti, cu care se inrudea si pentru care a creat institutia marii banii, a luat unele marusi privind centralizarea statului. Supus fata de Poarta. S-a aflat in bune relatii de vecinatate cu regele Ungariei si cu regele Poloniei. A acordat o mare atentie vietii culturale (a infiintat o tipografie si l-a adus in tara pe ieromonahul Macarie, care a tiparit cele trei carti de cult – „Liturghierul”, 1508, „Octoihul”, 1510 si „Evangheliarul”, 1512, primele tiparituri aparute pe teritoriul romanesc) si religioase, pentru reorganizarea careia l-a adus in Tara Romaneasca pe Nifon. Prin grija sa a fost construita in mare parte biserica Sf. Nicolae a Manastirii Dealu (1499-1501), terminata de fratele sau, Vlad cel Tanar in perioada 1510-1512, precum si biserica de la Lopusnia (Lopusnja, Serbia, 1501). Dupa moartea sa, scaunul domnesc a fost dobandit, cu ajutor turcesc, de Mihnea cel Rau, fiul nelegitim al lui Vlad Tepes.

TUR¹ ~uri n. 1) Miscare circulara completa a unui corp in jurul unui ax sau al unui punct fix; turatie. 2) Miscare liniara pe un anumit traseu cu revenire la punctul de plecare. ◊ ~ retur (sau ~ si retur) dus si intors. 3) Plimbare scurta pe un anumit traseu. A face un ~. 4) parte a unei competitii sportive, reprezentand jumatate din totalul etapelor acesteia. 5) Ciclu de partide in care fiecare partener distribuie pe rand cartile de joc (pana ajunge randul iarasi primului jucator). /<fr. tour, germ. Tour

AMIGDALA s.f. 1. Fiecare dintre cele doua glande in forma de migdala, situate in fundul gurii de o parte si de alta a omusorului; tonsila. 2. Cavitate veziculara de forma neregulata, de dimensiuni mici, care se intalneste frecvent in rocile vulcanice bazice. // (In forma amigdal-, amigdalo-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „amigdala”, „amigdalian”. [< fr. amygdale, cf. gr. amygdale – migdala].

AMUNDSEN [a:munsən] 1. Roald A. (1872-1928, n. Borge), explorator polar norvegian. primul care a strabatut Pasajul de Nord-Vest (din Ins. Groelanda pina in Alaska) si primul care a atins Polul Sud (14 dec. 1911). A disparut in reg. Polului Nord in timpul incercarilor de salvare a echipajului dirijabilului „Italia”, condus de U. Nobile. 2. Marea ~, mare in partea meridionala a Oc. Pacific, in Antarctica, in dreptul Tarii Byrd, cu adincimi de peste 1.000 m, acoperita permanent de gheturi. 3. Golf al M. Beaufort (Oc. Inghetat) cuprins intre ins. Banks, Victoria si litoralul nordic canadian. Lungime: 445 km; latime: 213 km. Ad. max.: 285 m.

TALAMUS s.n. parte a encefalului, situata la baza creierului, formata dintr-o masa de substanta cenusie prin care trec toate caile senzitive si senzoriale care merg la scoarta cerebrala. // (In forma talamo- Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) talamus”, „apartinand talamusului”. [< fr. thalamus].

PILIER I. s. n. 1. portiune de zacamant, parte dintr-o exploatare, delimitata de lucrari miniere sau de accidente tectonice si subimpartita in panouri. 2. coloana avand pictate pe capitel figuri de animale. II. s. m. (rugbi) fiecare dintre inaintasii din prima linie care incadreaza pe taloner in meleu. (< fr. pilier)

A INCEPE incep 1. tranz. 1) (actiuni, lucruri etc.) A realiza in partea initiala; a porni. 2) (urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) A fi pe cale (de); a porni; a prinde. ~ a tipa. ~ sa fuga. 3) A face sa nu mai fie intreg, consumand prima portiune. ~ o paine. 2. intranz. (despre actiuni, stari, fenomene etc.) A se manifesta prin primele semne caracteristice; a porni. Sedinta incepe. Ninsoarea incepe. /<lat. incipere

FRUNTE, frunti, s. f. 1. (La oameni) partea superioara a fetei, formata din osul frontal, cuprinsa intre sprancene si par si marginita lateral de tample; (la animale) partea dinainte a capului, imediat deasupra ochilor. 2. Cap; fata, chip. 3. Fig. (Adesea articulat) Tot ce e mai bun, mai ales, mai de seama, ceea ce e de calitate superioara; persoana care se distinge, care se releva primul (dintre altii). ◊ Loc. adv. In frunte sau (loc. prep.) in fruntea cuiva (sau a ceva) = in fata, inainte (fata de cineva sau de ceva); fig. in locul intai, de cinste, de conducere. ♦ Lichid obtinut la inceputul unei distilari fractionate. – Lat. frons, -ntis.

MANSETA, mansete, s. f. 1. partea de jos a manecii unei camasi (barbatesti) sau a unei bluze; banda (detasabila) aplicata ca garnitura la partea de jos a unei maneci. ♦ partea de jos (rasfranta) a pantalonilor. ♦ Portiune de la inceputul unui ciorap tricotat, lucrata de obicei ca un elastic. 2. Garnitura de piele sau de cauciuc, in forma de inel sau de cilindru, care serveste la etansarea unor deschideri. 3. Text scurt tiparit cu alt caracter de litera pe prima pagina a unui ziar sau intr-o publicatie periodica., la inceputul unui articol, care contine in rezumat o stire importanta din cuprinsul ziarului sau ideea principala, nota originala din cuprinsul articolului. ◊ Manseta bibliografica = indicatie bibliografica in partea de jos a copertei interioare a publicatiilor periodice, cuprinzand datele necesare identificarii sau citarii periodicului respectiv. ♦ Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care trateaza aceeasi tema; p. ext. spatiu rezervat acestor texte. – Din fr. manchette, germ. Manschette.

SUPERIOR¹ ~oara (~ori, ~oare) 1) Care se gaseste in partea de sus; situat deasupra. Strat ~. ◊ Membre ~oare mainile la om. Curs ~ al unei ape curgatoare sector care se afla mai aproape de izvor decat de varsare. 2) Care ocupa treapta cea mai inalta intr-o ierarhie; suprem; prim. Calitate ~oara. ◊ Ofiter ~ ofiter cu grad mai inalt decat al capitanului. Animal ~ (sau planta ~oara) animal (sau planta) care se afla pe treapta cea mai avansata a unei evolutii. 3) Care a atins un nivel inalt de evolutie; cu o evolutie avansata. Vegetatie ~oara. 4) (despre persoane si despre manifestarile lor) Care denota cunostinte, merite, forta mai mare (in raport cu altii). Spirit ~. [Sil. -ri-or] /<lat. superior, fr. superieur

RAZBOIUL CRIMEII (1853-1856), razboi purtat intre Rusia, pe de o parte, si Turcia, Marea Britanie, Franta si Regatul Sardiniei, pe de alta. Izbucnit ca urmare a acutizarii divergentelor anglo-franco-ruse in problema orientala, in general, si problema impartirii posesiunilor Imp. Otoman aflat in declin, in special. In primele zile ale razboiului, flota rusa a distrus la Sinope flota turca. Operatiunile militare s-au desfasurat pe Dunare, in Transcaucazia si in Crimeea, in Marea Baltica si in Kamceatka. Teatrul principal al razboiului a fost Crimeea, unde aliatii au provocat infrangeri grele armatei ruse, cucerind, dupa un indelung asediu, orasul Sevastopol (1855). Razboiul s-a incheiat prin Tratatul de Pace de la Paris (1856).

KAROLYI [ka:roji], familie nobiliara maghiara. Mai importanti: 1. Sandor K, conte (1668-1743), general. In 1703, a luptat impotriva lui Francisc Rakoczi II, dar in acelasi an a trecut de partea lui. In 1711 a depus armele si a incheiat Pacea de la Satu Mare cu Habsburgii. 2. Mihaly K., conte Nagykaroly (1875-1955), om politic. Lider al aripii de stanga a Partidului Independentei. A luptat pentru desprinderea Ungariei din Imperiul Austro-Ungar. prim-min. (1918-1919) si presedinte al Republicii Ungare (ian.-mart. 1919); a predat puterea lui Bela Kun. Aflat in exil (1919-1946 si din 1949).

SOCIALISM s.n. 1. (In conceptia marxista) prima faza a oranduirii comuniste, faurita pe baza lichidarii modului de productie capitalist, intemeiata pe exercitarea puterii politice de catre clasa muncitoare si pe proprietatea sociala asupra mijloacelor de productie. 2. Conceptie, doctrina, teorie care sustine necesitatea instaurarii oranduirii socialiste. ♦ Socialism stiintific = parte constitutiva a marxism-leninismului, care studiaza procesul trecerii omenirii de la capitalism la comunism; socialism utopic = denumirea diferitelor conceptii premarxiste care sustineau necesitatea socialismului, dar nu cu argumente stiintifice, ci „rationale” si morale. [Cf. fr. socialisme, germ. Sozialismus, rus. sotializm].

deretica (deretic, dereticat), vb. – 1. (Inv.) A da la o parte. – 2. A degaja, a elibera (interiorul casei). – 3. A face curatenie, a curata. – Var. der(a)dica, dereteca, diretica, d(i)radica, der(e)dica. Lat. *dēradicāre „a dezradacina” (Candrea-Dens., 484; Candrea; Graur, BL, IV, 184; Cortes 127), ipoteza confirmata de prima var., si de sensul vechi: cf. voi darateca pre cei fara de lege (Biblia 1688). Totusi, Puscariu 503; Tiktin si Scriban prefera sa se refere la lat. *directicāre, de la rectus.

URECHELNITA, urechelnite, s. f. I. (Zool.) 1. Insecta de culoare castanie, cu corpul alungit, cu elitrele scurte, avand la capatul abdomenului doua prelungiri in forma de cleste mare (Forficula auricularia). 2. Animal miriapod cu capul mare, cu antenele lungi, cu prima pereche de picioare mai lunga, transformata intr-un fel de clesti indreptati indarat (Lithobius forficatus). 3. Carcaiac. II. Planta erbacee melifera, cu frunze ovale carnoase, terminate printr-un varf ascutit si asezate in forma de rozeta, cu flori rosii sau roz asezate in partea superioara a tulpinii (Sempervivum tectorum). – Ureche + suf. -elnita.

tranc interj. – Exprima ideea de zgomot sau de pocnet. Creatie expresiva, cf. tronc, clant. – Der. tranca-fleanca (var. treanca-fleanca), interj. (exprima ideea de flecareala sau de vorba lunga), pentru partea a doua a compusului cf. fleanca; trancai (var. trancani), vb. (a hodorogi, a trosni, a flecari, a melita); trancalau, s. m. (palavragiu, limbut); trancanaie (var. trancanea, trancafuse, catrafuse), s. f. (fleac, bagatela, moft; boarfe), ultimele forme sint mai putin clare, cf. catrafuse, primele, probabil de la un pl. al formei urmatoare; trancaneala, s. f. (flecareala, mincarime de limba). Din rom. provine mag. trankalo (Edelspacher 23), cf. si bg. drankanie „flecareala”.

MATERIALISM s. n. 1. Conceptie filozofica potrivit careia materia este factorul prim, iar constiinta factorul derivat; spec. filozofie marxista. ◊ Materialism dialectic = stiinta despre raportul dintre materie si constiinta, despre legile cele mai generale ale miscarii si dezvoltarii naturii, societatii si cunoasterii, care este in acelasi timp baza filozofica a marxism-leninismului. Materialism istoric = parte integranta a filozofiei marxist-leniniste, al carei obiect il constituie societatea in unitatea si interactiunea laturilor ei, legile generale si fortele motrice ale dezvoltarii istorice. 2. (Depr.) Interes exagerat manifestat de cineva pentru problemele materiale. – [Pr.: -ri-a-] – Din fr. materialisme, germ. Materialismus.

JENA [jena], oras in partea central-estica a Germaniei (Turingia), la E de Erfurt, pe raul Saale; 100,4 mii loc. (1993). Mecanica de precizie; ind. electronica, optiva (uzinele „Carl Zeiss”) si chimico-farmaceutica. Fabrica de sticla (lentile, sticlarie de laborator). Universitate (1557). Planetariu. Gradina botanica. Biserica Sankt Michael (1390-1506); primarie (1775). Muzee. Mentionat documentar pentru prima oara intre 881 si 899; statut de oras din 1284. In apropierea orasului, la 14 oct. 1806, armatele franceze conduse de Napoleon I au invins armatele prusiene, conduse de printul de Hohenhole. ◊ Sticla de J. = sticla de buna calitate, avand rezistenta marita la caldura si socuri, cu aplicatii in domeniul chimiei (termometre), al opticii (lentile), industrial ori de uz casnic. Produsa pentru prima oara de chimistul german F.O. Schott, care, impreuna cu E. Abbe si C. Zeiss, a intemeiat la J. un atelier de sticlarie (1884).

BRAT ~e n. 1) parte a mainii, cuprinsa intre umar si cot. 2) Membru superior al corpului omenesc; mana. A tine in ~e. A prinde in ~e. ◊ A strange in ~e a imbratisa. A duce de ~ (pe cineva) a sprijini (pe cineva). A sta cu ~ele incrucisate a nu face nimic; a sta degeaba. A primi (pe cineva) cu ~ele deschise a primi (pe cineva) cu mare bucurie si placere. A fi ~ul drept al cuiva a fi omul de incredere al cuiva. ~e de munca totalitate a persoanelor care dispun de capacitate de munca. 3) Cantitate (de ceva) care poate fi dusa de un om cu bratele. Un ~ de fan. 4) parte a unui obiect, a unei unelte, masini etc., care se aseamana prin forma si functie cu bratul. ~ul unei macarale. ~ele unui fotoliu. 5) Ramificatie a unui curs de apa. /<lat. brachium

ANTINOMIE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Contradictie aparent insolubila intre doua teze care se exclud reciproc si care totusi pot fi demonstrate, fiecare in parte, la fel de concludent. In antichitate era adesea denumita aporie: I. Kant a formulat patru a. ale ratiunii pure: 1) lumea este finita si infinita; 2) fiecare substanta complexa consta din lucruri simple si nu exista nimic simplu; 3) in lume exista libertate si domina determinismul; 4) exista o cauza a lumii (Dumnezeu) si nu exista o cauza prima. V. paradox. 2. (REL.) Metoda teologica aplicata doctrinei despre Dumnezeu si, in general, dogmelor credintei, indicind neconcordanta dintre definitiile formale si continutul transcendent al credintei (misterul adevarului divin) care nu poate fi redus la notiuni rationale.

dijma (dijme), s. f. – Dare care reprezinta a zecea parte din produse. Sl. dizma, din. lat. decima (Cihac, II, 96; Tiktin), cf. sb., cr., ceh. dezma, mag. deszma (dupa Tagliavini, Omagiu R. Ortiz, Bucarest 1929, p. 172, rom. ar proveni din mag.). – Der. dijmar, s. m. (inv., stringator de dijma); dijmarit, s. n. (dijma pe stupi si porci; in 1766 era generalizat la 4 parale pe bucata); dijmui, vb. (a primi dijma; a decima, a pricinui pierderi mari sau morti); dijmuitor, s. m. (persoana care profita de pierderile celorlalti).

GRATAR, gratare, s. n. 1. Ansamblu de bare metalice paralele ori incrucisate sau placa de tabla gaurita, alcatuind un dispozitiv folosit pentru inlesnirea patrunderii aerului si inlaturarea cenusii in (sau din) instalatiile de ardere, pentru separarea de impuritati a unor materii prime, pentru impiedicarea patrunderii corpurilor straine in instalatiile hidrotehnice, pentru separarea bucatilor mari de minereuri dupa marime etc. 2. Obiect alcatuit din vergele metalice paralele, prinse intr-un cadru (dreptunghiular), sau din aluminiu ondulat, pe care se frige carne, peste, ciuperci etc.; p. ext. friptura astfel preparata. ◊ Loc. adj. La gratar = (despre carne, peste, ciuperci etc.) fript pe gratar (2). 3. Obiect alcatuit din bare de lemn sau de fier paralele, servind drept stergatoare pentru talpa incaltamintei. 4. partea de deasupra ieslei, in forma de scara inclinata fixata de-a lungul peretelui, in care se pune fanul. 5. (Tehn.) Grila (1). – Probabil lat. *gratarium (< *gratis = cratis).

LOJA, loji, s. f. I. 1. Compartiment cuprinzand un numar redus de locuri pentru spectatori, asezat, alaturi de altele, in jurul incintei unei sali de spectacole. ◊ Loja orchestrei = spatiul dintre scena si primul rand de scaune (intr-o sala de spectacol), amenajat sub nivelul scenei si al salii, in care sta orchestra; fosa orchestrei. 2. Mic compartiment sau cabinet la unele cladiri, comunicand cu exteriorul, destinat unor servicii de indrumare a publicului sau de paza. 3. (In sintagma) Loja masonica = asociatie de francmasoni. II. 1. Cavitate in floarea unei plante, in care se gasesc ovulele sau polenul; cavitate in fructul unei flori, in care se gasesc semintele. ♦ Fiecare dintre cele doua parti ale staminei, care contin polenul. 2. Loc ocupat de un organ sau de alta formatie anatomica. [Pl.si: loje] – Din fr. loge.

ORIGENE (c. 185 – c. 253), filozof, teolog crestin si scriitor grec nascut in Egipt, la Alexandria. Celebru datorita vastei sale culturi filozofice, a fost comparat cu Socrate. Conducator al Scolii catihetice din Alexandria. A realizat prima editie critica a „Vechiului Testament”, continand sase versiuni (de unde titlul lucrarii Hexapia) insotite de comentarii. O. a reformulat invatatura crestina in sens platonizant si gnosticizant, folosind in special metoda alegorica; a aparat doctrina preexistentei sufletelor si a propovaduit apocastaza, mantuirea tuturor lucrurilor, inclusiv a diavolului; pentru astfel de idei, a fost nevoit sa renunte la activitatea didactica si sa se stabileasca in Cezarea, unde, in timpul prigonirii crestinilor (250) sub Decius, a fost prins si torturat. Controversele starnite in secolele urmatoare de doctrinele sale au dus la condamnarea lor ca eretice la Conciliul de la Constantinopol (553); aceasta a dus la disparitia unei mari parti a numeroase scrieri, din care s-au pastrat doar fragmente traduse in latina in sec. 4. Op. pr.: „De principiis”, „Contra Celsus”.

SCENA s.f. 1. parte mai ridicata a unei sali de teatru, unde joaca actorii. 2. Teatru; arta dramatica. ◊ A parasi scena = a se retrage din teatru, (fig.) dintr-o activitate oarecare; a pune in scena = a organiza felul in care se va reprezenta o piesa de teatru. ♦ Decorurile folosite pentru a reprezenta locul unde se petrece actiunea piesei. 3. Subdiviziune a unui act dintr-o piesa determinata fie de intrarea sau iesirea unui personaj, fie de modificarea locului sau a timpului de actiune. ♦ (P. ext.) Scurta etapa in desfasurarea unei opere literare in care se consuma o singura intamplare, intr-un cadru neschimbat. 4. Loc unde se petrece o actiune sau o activitate. 5. Actiune, fapt, eveniment care poate impresiona pe cineva. 6. Cearta, iesire violenta, scandal. // (In forma scen-, sceno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) scena”. [Pron. sce-. / < fr. scene, it. scena, cf. lat. scaena, gr. skene – adapost, refugiu].