A FACE fac 1. tranz. I. 1) (bunuri materiale sau valori spirituale) A realiza prin efort fizic sau intelectual. ~o casa. ~ poezii. 2) (obiecte care necesita ingrijire) A aranja in ordinea cuvenita. ~ patul. 3) (avere, bani etc.) A aduna, sporind mereu. ◊ ~ banul cu ciocanul a castiga usor bani multi. 4) (urmat de o propozitie complementara cu verbul la conjuctiv) A determina actionand intr-un anumit fel. ~ sa plece. 5) (persoane) A desemna printr-un calificativ (de obicei depreciativ); a numi; a califica; a eticheta; a considera; a taxa. ◊ A-l ~ (pe cineva) cum ii vine la gura a ocari (pe cineva), folosind cuvinte la intamplare. 6) (mai ales abstracte) A efectua, procedand intr-un anumit fel. ~ un bine. ◊ Tace si face se spune despre cineva care infaptuieste pe tacute un lucru surprinzator. Una zice si alta face spune intr-un fel si procedeaza altfel. Usor de zis, greu de facut (sau usor a zice, greu ~) nu e usor sa rezolvi o problema complicata. ~ pomana a) a darui cuiva ceva; b) a face cuiva un mare bine. ~ abstractie a nu lua in considerare; a ignora. ~ uz de forta a folosi puterea in scopuri nepermise. A nu avea ce face (sau ce sa faca) a) a nu fi ocupat cu ceva; b) a nu avea posibilitatea de a se impotrivi; a nu avea incotro. Ce are ~ ? a) ce importanta, ce legatura este? N-are ~ n-are importanta. 7) (suparari, necazuri, placeri, bucurii etc.) A avea drept efect; a pricinui; a cauza; a provoca; a produce. ◊ A-i ~ cuiva de lucru a complica cuiva rezolvarea unei chestiuni. A i-o ~ buna (sau lata) a pricinui un mare rau. 8) (pictura, stiinta, politica etc.) A practica in mod sistematic. 9) (in imbinari cu substantivul ce indica o institutie sau o forma de invatamant) A frecventa, studiind. ~ Universitatea. 10) (drumuri, distante) A strabate de la un capat la altul; a parcurge. ◊ A-si ~ drum (la cineva) a cauta pretext pentru a vizita pe cineva. 11) (intervale de timp, perioade) A consuma, efectuand un lucru. ◊ ~ chindia a se odihni la chindii. II. (in imbinari stabile) 1) (sugereaza ideea de semnalizare) ~ (cuiva) cu degetul. ~ (cuiva) cu ochiul (sau din ochi). 2) (sugereaza ideea de transformare) ~ om (pe cineva). ◊ ~ de ocara (sau de rusine) a compromite, atragand oprobriul public. ~ (pe cineva) din cal magar a-si bate joc de cineva, injosindu-l. ~ (pe cineva) cuc (sau tun) a-l imbata tare (pe cineva). ~ (cuiva) coastele pantece a bate tare pe cineva. ~ praf (pe cineva) a nimici, a distruge pe cineva. ~ ochii mari a se mira. ~ falci (burta sau pantece) a se ingrasa. ~ genunchi a se evidentia urmele genunchilor la pantalonii purtati mult. 3) (sugereaza ideea de imbolnavire) ~ galci. 4) (sugereaza ideea de perpetuare a speciei) ~ copii. ~ fructe. ~ floare. 5) (sugereaza ideea de relatie) ~ prietenie. ◊ ~ gura a face galagie. III. (impreuna cu unele substantive formeaza locutiuni verbale avand sensul substantivului cu care se imbina): ~ chef a chefui. ~ glume a glumi. A-si ~ griji a se ingrijora. ~ dragoste (sau s*x) a savarsi actul s*xual; a se imperechea. 2. intranz. I. 1) A actiona dupa cum dicteaza imprejurarile sau constiinta; a proceda. 2) (mai ales in superstitii) A vesti aparitia (unui fenomen sau a unui eveniment). ~ a ploaie. 3) (in povesti si in superstitii) A lega prin vraji; a vraji; a fermeca. ~ de dragoste. 4) A prezenta o anumita valoare (baneasca); a valora; a pretui; a costa. Cat face un palton? 5) A fi egal. Trei ori trei fac noua. 6) A prezenta interes. Face sa vezi acest oras. 7) A fi convenabil. Face sa zbori cu avionul. 8) (in vorbirea dialogata ca remarca a autorului) A exprima prin grai; a reda prin cuvinte; a zice; a spune. 9) (urmat de un complement circumstantial ce indica o directie) A lua directia; a se indrepta; a apuca. ~ la stanga. ~ spre sat. 10) A cauta sa apara altfel decat este. ~ pe desteptul. II. (impreuna cu onomatopeele formeaza locutiuni verbale intranzitive) ~ harsti! ~ zdup. /<lat. facere

A IMPORTA² pers. 3 importa intranz. A avea importanta; a prezenta interes (pentru cineva). /<fr. importer

ZALOAGA, zaloage, s. f. (Reg.) 1. Fasie de hartie, de panza, de piele etc. care se introduce intre paginile unei carti pentru a insemna locurile care prezinta interes; semn de carte. 2. Capitol dintr-o carte. – Din rus. zaloga.

MUZEU, muzee, s. n. Institutie care se ocupa cu strangerea, pastrarea si expunerea obiectelor care prezinta interes istoric, stiintific, artistic etc.; cladire in care sunt pastrate si expuse astfel de obiecte. ◊ Loc. adj. De muzeu = a) rar, pretios; b) (ir.) invechit. – Din lat. museum, germ. Museum, fr. musee.

DESPUIA, despoi, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) dezbraca in pielea goala. ♦ A (se) desfrunzi; a lasa sau a ramane fara verdeata. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prada. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curata de coaja; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicatie etc. tot ce prezinta interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urna si a numara voturile obtinute intr-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoia vb. I] – Lat. dispoliare.

interesANT ~ta (~ti, ~te) 1) Care intereseaza; care prezinta interes. 2) Care este neobisnuit; iesit din comun. Intamplare ~ta. /<fr. interessant

STRATEGIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de strategie; propriu strategiei. Operatie ~ca. 2) (despre locuri, cai de comunicatie etc.) Care prezinta interes pentru strategia militara; important din punct de vedere militar. Pozitie ~ca. Drum ~. /<fr. strategique

ZALOAGA ~ge n. inv. Indicator (de diferite forme), de obicei din hartie, care se punea intr-o carte (pentru a gasi usor pagina unde s-a oprit cu cititul sau locurile ce prezinta interes); semn de carte. /<sl. zaloga

OBIECTIV s.n. 1. Lentila sau sistem optic care formeaza intr-o luneta, intr-un microscop, intr-un aparat fotografic etc. o imagine reala a obiectului observat. 2. Loc, punct, localitate etc. care constituie tinta unei actiuni militare. ♦ Tinta asupra careia se trage cu o arma de foc. 3. Intreprindere, uzina, constructie etc. care urmeaza sa fie realizata. ♦ Loc care prezinta interes pentru turisti. ♦ (Fig.) Scop, tel, tinta. [Pron. o-biec-. / cf. fr. objectif].

fie (-ii), s. f. – Fiica, fata. – Var. fiie, fiia, (Bihor) hie. Mr. hil’e, megl. iil’e. Lat. fῑlia (DAR), cf. it. figlia (v. lomb. fiia), fr. fille, sp. hija, port. filha. Cuvint inv. (cf. ALR 193), supravietuieste curent in expresia fie-mea, fie-ta, fie-sa; cf. si fa. – Der. fiica (var. fica), s. f., formatie dim. cu suf. -ica, ca in fetica, matusica (analogia cu maica, sugerata de DAR, nu prezinta interes); este cuvint care l-a inlocuit pe cel anterior. Cf. fiu, fa.

interesANT, -A adj. care prezinta interes. (< fr. interessant)

OBIECTIV, -A I. adj. 1. existent in afara constiintei si independent de ea. 2. impartial. 3. referitor la obiect (6). II. s. n. 1. lentila, sistem de lentile care formeaza o imagine reala a obiectului observat intr-o luneta, intr-un microscop, aparat fotografic etc. 2. loc, punct, localitate etc. care constituie tinta unei actiuni militare. ◊ tinta asupra careia se trage cu o arma de foc. 3. intreprindere, uzina, constructie etc. care urmeaza sa fie realizata. 4. loc care prezinta interes pentru turisti. 5. (fig.) intentie, scop, tel, tinta. (< fr. objectif, lat. obiectivus)

rabufni (rabufnesc, rabufnit), vb. – A rasuna, a bubui. Din bufni, v. aici. Tiktin considera pref. greu de explicat: re- este pref. neologic (cuvintul nu are uz popular), alterat ca in rebegi › rabegi. Apropierea de rasbufni „a bufni tare” (Candrea) nu prezinta interes, caci rasbufni nu are viata proprie si se foloseste numai ca repetitie si intensificare a lui bufni. – Der. rabufneala, s. f. (bubuiala); rabufnit (var. rabufnet), s. n. (bubuit).

CENTURA, centuri, s. f. 1. Curea lata de piele, mai rar de panza, cu care se incing militarii peste mijloc si de care agata sabia, baioneta etc.; centiron. ◊ Expr. Pana la centura = de la umeri pana la talie. ♦ Centura de gimnastica = cingatoare lata, folosita pentru a sustine corpul la unele exercitii de gimnastica. Centura ortopedica = dispozitiv folosit in unele afectiuni ale sistemului osos, pentru mentinerea corpului in pozitie corecta. Centura de salvare = dispozitiv fixat in jurul taliei, care serveste la mentinerea unui naufragiat deasupra apei; colac de salvare. Centura de siguranta = dispozitiv de protectie a muncitorilor care lucreaza pe stalpi la inaltime, constituita dintr-o cingatoare lata si o franghie de sustinere. 2. (In expr.) Cale ferata de centura = cale ferata care inconjura un oras. Centura de forturi = zona fortificata in jurul unei asezari care prezinta interes strategic. 3. (In expr.) Centura pelviana = oasele bazinului. – Fr. ceinture.

IMPORTA², pers. 3 importa, vb. I. Tranz. si intranz. A prezenta importanta, interes pentru cineva. – Din fr. importer.

IMPORTANT ~ta (~ti, ~te) 1) Care prezinta valoare, interes; insemnat. 2) Care se impune prin marime; considerabil. O suma ~ta. 3) (despre persoane) Care poate influenta pe altii prin situatia sa; in stare sa exercite influenta asupra altora datorita situatiei sale; cu pondere; influent. 4) fig. (despre persoane) Care se crede om superior; plin de trufie; infatuat; ingamfat; semet. /<fr. important

IMPORTA² vb. I. tr., intr. A prezenta importanta, interes pentru cineva. [P.i. 3 -ta. / < fr. importer, it., lat. importare].

IMPORTANTA s.f. Ceea ce face ca un lucru sa prezinte mare interes, valoare, insemnatate. ◊ A-si da importanta = a se ingamfa. [Cf. fr. importance, it. importanza].

IMPORTA² vb. tr., intr. a prezenta importanta, interes (pentru cineva). (< fr. importer)

IMPORTANTA s. f. ceea ce face ca un lucru sa prezinte mare interes, valoare, insemnatate. ♦ a-si da ~ = a se ingamfa, a-si da aere de superioritate; plin de ~ = increzut. (< fr. importance)

ARGUMENT (‹ fr., lat.) s. n. 1. Rationament sau, p. gener., orice proba menita sa dovedeasca sau sa respinga ceva. 2. (MAT.) Variabila independenta a unei functii. ♦ Unghiul dintre semiaxa reala si dreapta care uneste originea cu afixul unui numar complex, masurat in sens trigonometric direct. 3. (FILOZ., LOG.) Denumire pentru unele rationamente concrete din istoria logicii si filozofiei, care prezinta un interes special: a. ontologic, introdus de Anselm pentru a demonstra existenta lui Dumnezeu, preluat apoi de Decartes; a. indoielii, formulat de catre Decartes, in vederea asezarii cunoasterii pe baze sigure; a. bastonului, incercare de a sili prin forta pe cineva sa accepte o idee; a. la persoana, argumentare falsa prin referirea la calitatile persoanei, fara legatura logica cu ideea in discutie; a. relativ la ignoranta, bazat pe ignoranta interlocutorului; a. relativ la mila, in care se face apel la sentimente in favoarea cuiva; a. majoritatii (caz particular), cind cineva se refera la acordul majoritatii.

OCEANOLOGIE (‹ fr.; {s} gr. okeanos „ocean” + logos „stiinta”) s. f. Termen folosit de unii specialisti pentru studiul Oceanului Planetar, dar avand acelasi continut (sfera de cuprindere, metode de studiu etc.) ca si oceanografia. Termenul scoate in evidenta faptul ca in prezent studiul oceanelor, este deosebit de complex, implicand specialisti din diferite ramuri ale stiintei (hidrologi, geologi, biologi etc.) si prezinta un interes deosebit avand in vedere rolul major al oceanelor in mentinerea echilibrului intregii planete.

interesANT, -A, interesanti, -te, adj. Care intereseaza, care prezinta sau trezeste interes; vrednic de interes, demn de atentie. ♦ Care atrage atentia; putin obisnuit, ciudat, bizar, aparte. – Din fr. interessant.

INDIFERENT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre persoane) Care nu manifesta interes pentru nimeni si pentru nimic; nepasator. 2) Care nu prezinta nici un interes; fara insemnatate; neimportant; neinsemnat. /<fr. indifferent, lat. indifferens, ~ntis

INSIGNIFIANT ~ta (~ti, ~te) 1) Care nu este semnificativ; lipsit de insemnatate; nesemnificativ. 2) Care nu prezinta nici un interes; lipsit de originalitate. Tip ~. [Sil. -sig-ni-fi-ant] /<fr. insignifiant

INDIFERENT, -A adj. 1. Care nu are insemnatate, care nu prezinta nici un interes. 2. Care nu poarta, nu manifesta interes pentru nimeni si pentru nimic; nepasator. [Cf. fr. indifferent, it. indifferente].

INDIFERENT, -A adj. 1. care nu are insemnatate, nu prezinta nici un interes. 2. care nu manifesta interes pentru nimeni si pentru nimic; nepasator. 3. (chim.) care nu manifesta nici o afinitate, nu reactioneaza in nici un fel. (< fr. indifferent, lat. indifferens)

interesANT, -A adj. Care prezinta (este vrednic de) interes. [Cf. it. interessante, fr. interessant].

INDIFERENT, -A, indiferenti, -te, adj. 1. Care nu arata nici un fel de interes (pentru cineva sau ceva); nepasator, impasibil. 2. Care nu prezinta nici o insemnatate, care nu trezeste interes. ◊ Loc. conj. Indiferent daca... = fara a acorda importanta faptului ca...; fie ca... ◊ Loc. prep. Indiferent de... = fara a tine seama de..., oricare ar fi... – Din fr. indifferent, lat. indifferens, -ntis.

ACTUALITATE, actualitati, s. f. Faptul de a fi actual. ♢ Loc. adj. De actualitate = care se petrece sau intereseaza in clipa de fata, care corespunde momentului prezent. ♦ Ceea ce este actual; eveniment, intamplare curenta, plina de interes. [Pr.: -tu-a-] – Fr. actualite.

ALEATORISM s.n. 1. Procedeu de creatie care urmareste, prin caracterul intamplator al configuratiei finale a structurii, stimularea interesului si a imaginatiei spectatorului. 2. (Muz.) Curent conform caruia aceeasi compozitie se poate prezenta sub aspecte variate, datorate libertatii ce se acorda interpretului in recrearea sa. [Pron. -le-a-. / < fr. aleatorisme].

ALEATORISM s. n. 1. caracter aleatoriu; hazard. 2. procedeu de creatie care urmareste, prin caracterul intamplator, stimularea interesului si a imaginatiei spectatorului. 3. (muz.) curent in cadrul caruia aceeasi compozitie se poate prezenta sub aspecte variate, datorate libertatii improvizatorice a interpretului. (< fr. aleatorisme)

ASISTA vb. I. 1. intr. A lua parte, a fi prezent, a participa. 2. tr. A sta pe langa cineva pentru a-l putea ajuta. ♦ (Jur. ; despre avocati) A se prezenta alaturi de o persoana in fata unui organ de jurisdictie pentru a-i apara interesele. [P.i. asist. / < fr. assister, cf. lat. assistere – a fi alaturi].

ASISTA vb. I. intr. a fi prezent, a participa (la ceva). II. tr. a sta pe langa cineva pentru a-l putea ajuta; a acorda asistenta. ◊ (jur.; despre avocati) a se prezenta altaturi de o persoana in fata unui organ de jurisdictie pentru a-i apara interesele. (< fr. assister, lat. assistere)

RECLAMA ~e f. 1) Publicitate realizata pe diverse cai (anunturi, in publicatii, la radio, televiziune etc.) in scopul de a suscita interesul publicului fata de ceva. 2) Mijloc (articol dintr-o publicatie, afis, prospect, placarda, panou etc.) cu ajutorul caruia se face aceasta publicitate. 3) prezentare elogioasa si exagerata a meritelor unei persoane cu scopul de a-i crea popularitate. [G.-D. reclamei] /<fr. reclame, germ. Reklame

GRUPARE s. f. 1. actiunea de a (se) grupa. 2. grup de persoane unite prin idei, conceptii, interese comune. ◊ (mil.) intrunire temporara de subunitati, unitati sau mari unitati diferite, sub o comanda unica, in vederea unei misiuni de lupta. 3. ansamblu de atomi legati intre ei, a caror prezenta in molecula unei substante determina o functie chimica. (< grupa)

GRUPARE s.f. 1. Actiunea de a (se) grupa si rezultatul ei. 2. Colectivitate unita prin idei, conceptii sau interese comune; grup. ♦ (Mil.) Intrunire temporara de subunitati, unitati sau mari unitati diferite sub o comanda unica in vederea unei misiuni de lupta. 3. Ansamblu de atomi legati intre ei, a caror prezenta in molecula unei substante determina o functie chimica. [< grupa].

DUALITATE s.f. 1. Calitatea a ceea ce este dublu, care prezinta o natura dubla. 2. (Log.) Raport de opozitie intre doua functii logice, astfel incat a doua poate fi obtinuta prin negarea simultana a valorii celei dintai si a argumentelor ei. 3. Dualitatea puterii = situatie politica instabila si temporara, care se manifesta prin existenta concomitenta a doua puteri politice in stat, exprimand interese de clasa opuse sau interesele a doua grupuri politice rivale din cadrul aceleiasi clase. 4. (Mat.) Transformare prin care, intr-un plan, unui punct ii corespunde o dreapta si invers. [Cf. fr. dualite, lat. dualitas].

CONSILIUL EUROPEI, organizatie guvernamentala regionala, cu sediul la Strasbourg, creata in 1949, in scopul promovarii intereselor comune ale statelor europene. Organele principale sint: Comitetul Ministrilor, Adunarea Consultativa, Secretariatul si comisiile tehnice si consultative. Are 26 de membri: Austria, Belgia, Ceho-Slovacia, Cipru, Danemarca, Elvetia, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Liechtenstein, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Portugalia, San Marino, Spania, Suedia, Turcia, Ungaria si Polonia; Bulgaria, Iugoslavia, Romania, Estonia, Letonia si Lituania au primit statutul de invitat special. In prezent are 27 de membri (prin acceptarea Bulgariei in 1992). Statutul de invitat special a fost acordat Sloveniei si ridicat Iugoslaviei (1992).