FUM fumuri, s. n. I.1. Suspensie de particule solide intr-un mediu gazos, produsa in cursul arderii incomplete a materialelor combustibile (sau, artificial si intentionat, cu ajutorul unor substante chimice). ♦ Fig. Incetosare, tulbureala, ameteala (provocata de alcool). 2. Cantitate de fum (I 1) pe care fumatorul o trage dintr-o data din tigara sau din pipa. 3. (Inv.) Gospodarie, considerata ca o grupare in jurul vetrei; familie, casa. 4. Fig. (La pl.) Ingamfare; pretentii nejustificate, gargauni. II. Canal cotit, in interiorul unei sobe, prin care circula gazele calde inainte de a iesi pe cos. – Lat. fumus.

FUM¹ ~uri n. 1) Produs al arderii care se ridica in atmosfera sub forma de rotocoale. ◊ Perdea de ~ strat des de fum artificial, servind pentru a camufla un obiectiv militar. 2) Cantitate de asemenea produs, provenit din arderea tutunului, pe care o inspira dintr-o data un fumator. A trage un ~ de tigara. 3) ist. Casa cu tot ce este pe langa ea, impreuna cu persoanele ce locuiesc intr-insa; gospodarie. 4) fig. Stare a omului buimac (de bautura). 5) la pl. Ambitie desarta. ◊ Cu ~uri (in cap) zapacit. A avea ~uri a fi infumurat si cu pretentii nejustificate. /<lat. fumus

SICANA ~e f. 1) Deranj iritant, provocat de cereri si pretentii nejustificate; sacaiala fara motiv. A face tot felul de ~e. 2) Motiv lipsit de temei; subtilitate falsa. 3) Obstacol pus in calea unui fluid pentru a-i micsora viteza, a-i modifica directia sau pentru a-i uniformiza debitul. ~ perforata. 4) Barna care apara intrarea intr-o fortareata. /<fr. chicane

PEDANT, -A adj., s. m. f. (cel) care are pretentii nejustificate de eruditie, de competenta; meticulos, formalist. (< fr. pedant, germ. Pedant)

GARGAUN, gargauni, s. m. 1. Viespe mare, de padure, cu ac foarte veninos, care produce un puternic zgomot specific atunci cand zboara; barzaun (Vespa crabro). 2. Fig. (La pl.) pretentii nejustificate, fumuri. ◊ Expr. A fi cu (sau a avea) gargauni in (sau la) cap = a avea idei ciudate, anormale, extravagante; a fi extrem de increzut. A scoate (cuiva) gargaunii (din cap) = a face (pe cineva) sa renunte la ideile ciudate, anormale, extravagante pe care le are. [Var.: gargaune s. m.] – Et. nec.

VELEITATE ~ati f. mai ales la pl. livr. pretentie nejustificata; ambitie desarta. [G.-D. veleitatii; Sil. -le-i-] /<fr. velleite

VELEITAR, -A, veleitari, -e, adj., s. m. si f. (Livr.) 1. Adj. Care manifesta, exprima, tradeaza o veleitate. 2. S. m. si f. Persoana care are anumite dorinte, pretentii, ambitii (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velleitaire.

VELEITATE, veleitati, s. f. (Livr.) Dorinta, pretentie, ambitie (nejustificata). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velleite.

VELEITATE s.f. pretentie, dorinta, ambitie (nejustificata). [Pron. -le-i-. / cf. fr. velleite, lat. sc. velleitas < velle – a voi].

VELEITATE s. f. pretentie, dorinta, ambitie (nejustificata). (< fr. velleite)

PRETENTIOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) Care are (multe) pretentii; cu (multe) pretentii. Individ ~. 2) (despre manifestari ale oamenilor) Care vadeste pretentii. Ton ~. 3) Care are o parere exagerata despre sine; cu superioritate nejustificata. 4) Care, datorita situatiei sale, pretinde conditii speciale. [Sil. -ti-os] /<fr. pretentieux, it. pretenzioso

pretentie, pretentii, s. f. 1. Revendicare a unui drept; drept pe care si-l revendica cineva. 2. Convingere (nejustificata) pe care o are cineva despre meritele sale si cerinta ca aceasta convingere sa fie impartasita si de ceilalti; (la pl.), aere de superioritate, ifose. ♦ Intentie, dorinta, nazuinta ambitioasa. ◊ Loc. adj. si adv. Fara pretentii = modest, potrivit (ca amploare, valoare etc.). 3. Exigenta. – Din fr. pretention.

PRETENTIOS, -OASA, pretentiosi, -oase, adj. 1. Care are pretentii multe sau mari, care asteapta sau pretinde mult; exigent; p. ext. mofturos, capricios. 2. Care vrea sa dea impresia (nejustificata) de ceva deosebit, care vrea sa para sau crede despre sine mai mult decat este; plin de sine, increzut. 3. Care cere o atentie deosebita, insusiri speciale. [Pr.: -ti-os] – Din fr. pretentieux, it. pretenzioso.