ABATE¹, abati, s. m. 1. Titlu dat superiorului unei abatii. 2. Titlu onorific acordat unor preoti catolici; persoana care poarta acest titlu. – Din it. ab(b)ate.

abate (abati), s. m. – 1. Titlu dat superiorului unei abatii. – 2. Titlu onorific acordat unor preoti catolici; persoana care poarta acest titlu. < It. abate. – Der. abatial, adj. (referitor la o abatie), din it. abbaziale; abatie, s. f. (manastire condusa de un abate), din it. abbazia; abatisa (calugarita care conduce o abatie), din lat. abbatissa (sec. XIX).

ABATE¹ s. m. Titlu dat superiorului unei abatii sau (in mod exceptional) unor preoti catolici – Lat. lit. abbas, -atis.

ABATE¹, abati, s.m. 1. Titlu dat superiorului unei abatii; persoana care are acest titlu. 2. Titlu onorific acordat unor preoti catolici; persoana care poarta acest titlu. – Din it. ab(b)ate.

CONCILIU (‹ lat. concilium) s. n. Adunare de preoti catolici convocata pentru a hotari in chestiuni de dogma, morala si disciplina bisericeasca. ◊ C. ecumenic = c. la care sint convocati toti episcopii Bisericii catolice, prezidat de papa. Biserica catolica recunoaste 21 de c.e., in timp ce Biserica ortodoxa nu accepta decit primele sapte c.e. ◊ C. local = c. reunind episcopii unei tari (c. national) sau ai unei regiuni ecleziastice (c. provincial) pentru a hotari in probleme privind clerul din tara sau regiunea respectiva. V. sinod; sobor.

BARETA², barete, s. f. (Rar) Boneta de postav sau de catifea, in trei sau patru colturi, purtata de preotii catolici si, in trecut, de unii soldati din Occident. – Din fr. barrette.

BARAT, barati, s. m. (Inv.) Calugar sau preot catolic. – Din magh. barat.

CANONIC¹, canonici, s. m. preot catolic sau anglican care face parte din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale. [Acc. si: canonic] – Din lat. canonicus.

PATER, pateri, s. m. Calugar sau preot catolic. – Din lat. pater.

POTGALT, potgalturi, s. n. (Inv.) Guler inalt (la preotii catolici); guler dintr-o fasie de panza scrobita, care se pune in jurul gatului (la barbati) si care se prinde de camasa cu butoni sau nasturi. (din rus. podgalstusnik < germ. Halstuch = cravata)

ETOLA, etole, s. f. 1. Podoaba alcatuita dintr-o fasie de lana sau de matase, purtata de preotii catolici in timpul serviciului religios. 2. Fasie lata de blana, purtata de femei in jurul gatului sau al umerilor. – Din fr. etole.

REVERENDA, reverende, s. f. Haina preoteasca (catolica) lunga si neagra; anteriu. – Din lat. reverenda. Cf. pol. rewerenda.

STOLA, stole, s. f. 1. Rochie larga si lunga pana in pamant, care se strangea pe corp cu doua cordoane, unul pe sub sani, altul deasupra soldurilor, purtata de m********e romane. 2. Un fel de orar¹ pe care il poarta preotii catolici in timpul slujbei religioase. – Din it., fr., lat. stola.

ABATE ~ti m. 1) Staret al unei abatii. 2) preot catolic. /<it. abbate

ACOLIT ~ti m. 1) Persoana care urmeaza sau care ajuta pe cineva intr-o actiune. 2) Persoana care participa sau contribuie la realizarea unor fapte reprobabile; complice. 3) Ajutor al preotului catolic. /<fr. acolyte

CANONIC² ~ci m. (la catolici) 1) preot care face parte din consiliul episcopal. 2) Seful unei catedrale. /<lat. canonicus, fr. canonique

CAPELAN ~i m. (la catolici) preot care slujeste intr-o capela. /<it. cappellano

ETOLA ~e f. 1) Fasie de stofa purtata de preotii catolici in timpul oficierii slujbei religioase. 2) Fasie lunga si lata de blana, purtata de femei in jurul gatului sau pe umeri. /<fr. etole

PATER ~i m. Calugar sau preot catolic. /<lat. pater

PREPOZIT ~ti m. (in biserica catolica) preot cu atributii administrative importante. /<lat. praepositus

REVERENDA ~e f. livr. Haina lunga si larga, de obicei de culoare neagra, purtata de preotii catolici. /<lat. reverenda

STOLA ~e f. 1) Rochie larga si lunga pana la pamant, incinsa cu doua cordoane, purtata de m********e romane. 2) Fasie lunga si ingusta, ornamentata, purtata pe dupa gat de preotii catolici in timpul slujbei. /<lat. stola

COTA² s.f. (Liv.) 1. Fusta taraneasca. 2. Haina larga purtata de preotii catolici. [< fr. cotte].

PRESTIMONIU s.n. Venit afectat intretinerii unui preot catolic. [Pron. -niu. / < lat.bis. praestimonium, cf. fr. prestimonie].

CANONIC¹ s. m. preot catolic din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale. (<it. canonico, lat. canonicus)

CANONIC, -A adj. Conform cu canoanele bisericesti, referitor la canoane; canonial. // s.m. preot catolic care face parte din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale. [Cf. fr. canonique, it. cannonico, germ. Kanonikus < lat. canonicus].

ETOLA s.f. Fasie lata de matase, purtata ca podoaba in timpul serviciului religios de preotii catolici. [< fr. etole].

STOLA s.f. 1. Rochie larga, cazand in falduri si incinsa cu doua brauri, pe care o purtau peste tunica m********e romane. 2. Ornament de forma unei fasii lungi, purtat pe dupa gat de preotii catolici la slujba. [< it., fr., lat. stola].

CAPELAN s. m. preot catolic care slujeste intr-o capela. (< it. cappellano)

CASULA s. f. vesmant cu aspect de pelerina fara maneci si cu o singura deschizatura pentru cap, la preotii catolici. (< germ. Casula, lat. casula)

CELEBRANT s. m. preot (catolic) care oficiaza serviciul divin. (< fr. celebrant)

COTA² s. f. haina larga purtata de preotii catolici. (< fr. cotte)

ETOLA s. f. 1. fasie lata purtata de preotii catolici in timpul serviciului religios. 2. esarfa de blana purtata de femei. (< fr. etole)

PRESTIMONIU s. n. venit afectat intretinerii unui preot catolic. (< lat. praestimonium)

STOLA¹ s. f. 1. rochie larga, cazand in falduri si incinsa cu doua brauri, pe care o purtau peste tunica m********e romane. 2. ornament de forma unei fasii lungi, purtat pe dupa gat de preotii catolici la slujba. (< it., fr., lat. stola)

BARAT, barati, s. m. (Inv.) Calugar sau preot catolic. – Din magh. barat.

CANONIC¹, canonici, s. m. preot catolic care face parte din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale. [Acc. si: canonic] – Lat. lit. canonicus (< gr.).

barat m. (ung. barat, calugar, preut catolic, frate, d. vsl. bratu, frate. V. frate si bastina). Vechi. Preut catolic. – Si barat.

PREZBITERIU, prezbiterii, s. n. Locuinta unui preot paroh (catolic). – Din lat. presbyterium.

CONFESIONAL¹, confesionale, s. n. Cabina amenajata in biserica catolica, unde preotul spovedeste pe credinciosi. [Pr.: -si-o-] – Din fr. confessional, it. confessionale.

EXEAT s.n. Invoire data de un episcop catolic unui preot de a iesi din dioceza sa. ♦ (Fam.; ironic) Invoire data cuiva de a pleca; concediere. [Pron. -xe-at. / < lat. exeat – sa iasa].

barat (barati), s. m. – preot, sacerdot catolic. Mag. barat „calugar”, din sl. bratu „frate” (Cihac, II, 479). – Der. baratie, s. f. (biserica catolica; cuvint inv., care astazi se foloseste mai ales ca nume pentru doua cartiere, in Bucuresti si in Cimpulung).

EXEAT s. n. invoire data de un episcop catolic unui preot de a iesi din dieceza sa. ◊ (fam.) invoire data cuiva de a pleca; concediere. (< lat. exeat, sa iasa)

PATER s. m. preot, calugar catolic. (< lat. pater)

PREZBITER s. m. membru al cinului preotesc; preot (la catolici). (< gr. presbytos, fr. presbytere)

abate¹ s. m. 1. superior al unei abatii. 2. preot, cleric la catolici. (< it. abbate)

BREVIAR, breviare, s. n. 1. Lucrare in care sunt expuse sumar notiuni, date etc. dintr-un anumit domeniu. 2. Carte care cuprinde slujbele si rugaciunile pe care preotii si calugarii catolici trebuie sa le faca sau sa le rosteasca la anumite ore din zi. [Pr.: -vi-ar] – Din fr. breviaire, lat. breviarium.

MINISTRANT, ministranti, s. m. Ajutor de preot in ritualul catolic; paracliser. – Din it. ministrante, germ. Ministrant.

BREVIAR ~e n. 1) rel. Carte de rugaciuni citite de preotii si calugarii catolici la diferite ore ale zilei. 2) Lucrare care contine informatia indispensabila unui anumit domeniu de activitate. [Sil. -vi-ar] /<lat. breviarium, fr. breviaire

MINISTRANT ~ti m. Ajutor de preot in ritualul catolic. /<it. ministrante, germ. Ministrant

PONTIF ~i m. 1) (in Roma antica) Membru al colegiului sacerdotal suprem. 2) (in biserica catolica si protestanta) preot de rang superior; prelat. 3) Sef suprem al bisericii catolice. ◊ Marele ~ papa de la Roma. 4) fig. depr. Persoana care se crede o autoritate indiscutabila intr-un domeniu. /<fr. pontife

PRELAT ~ti m. (in biserica catolica si protestanta) preot de rang superior. /<fr. prelat, lat. praelatus

ACOLIT s.m. si f. Cel care ajuta pe cineva (intr-o actiune). ♦ Partas al cuiva la uneltiri sau la actiuni criminale. // s.m. 1. Ajutor al preotului in cultul catolic. 2. Divinitate secundara care insoteste o divinitate principala. [< fr. acolyte, cf. gr. akolythos – servitor, insotitor].

BREVIAR s.n. 1. Expunere sumara a unor principii, a unor probleme dintr-un anumit domeniu. 2. Carte care cuprinde rugaciunile pe care preotii si calugarii catolici trebuie sa le rosteasca la anumite ore din zi. [Pron. -vi-ar, var. breviarium s.n. / cf. fr. breviaire, it. breviario].

MINISTRANT s.m. Ajutor de preot in ritualul catolic; paracliser. [< germ. Ministrant].

ACOLIT, -A I. s. m. f. cel care ajuta pe cineva intr-o actiune (reprobabila); complice. II. s. m. 1. ajutor al preotului in cultul catolic. 2. divinitate secundara. (< fr. acolyte, lat. acolythus, gr. akolythos)

CONFESIONAL¹ s. n. cabina intr-o biserica catolica de unde preotul asculta spovedania. (< fr. confessionnal, it. confessionale)

MINISTRANT s. m. ajutor de preot in ritualul catolic sau protestant. (< it. ministrante, germ. Ministrant)

OFERTORIU s. n. parte a liturghiei catolice in care preotul ofera lui Dumnezeu painea si vinul pentru consacratie. ◊ cant religios, din a doua parte a misei, care insoteste aceasta oblatie. (< lat. offertorium, it. offertorio)

BREVIAR, breviare, s. n. 1. Expunere sumara a unor principii sau probleme dintr-un anumit domeniu. 2. Carte care cuprinde rugaciunile pe care preotii si calugarii catolici trebuie sa le recite la anumite ore din zi. [Pr.: -vi-ar] – Fr. breviaire (lat. lit. breviarium).

CAPELAN, capelani, s. m. preot al unei capele² catolice (ajutor al parohului unei biserici) – Din it. cappellano.

ATANASIE, Anghel (c. 1665-1713, n. Ciugud, jud. Alba), clreric roman. Mitropolit ortodox al romanilor din Transivania, a acceptat in 1698, unirea cu Biserica romano-catolica in conditiile mentinerii vechiului rit si ale egalitatii in drepturi dintre preotii romani si clerul catolic, devenind episcop unit (greco-catolic) al natiunii romane din Transilvania si partile alipite (1701-1713). Din timpul pastorii sale incep romanii ardeleni sa frecventeze scolile catolice din Transilvania, Viena si Roma.

CAPELAN, capelani, s. m. preot al unei capele² catolice (ajutor al parohului unei biserici) – It. cappellano.

CONFESIONAL² ~e n. (in biserica catolica) Cabina amenajata special, unde preotul oficiaza ritualul spovedaniei. [Sil. -si-o-] /<fr. confessionnal, it. confesionale

CONFESIONAL, -A adj. Care apartine confesiunilor religioase. // s.n. (La catolici) Loc (in biserica) unde preotul asculta spovedania. [Pron. -si-o-. / < fr. confessionnal, cf. it. confessionale].

BALINT [ba:lint], Lajos (n. 1929, Delnita, jud. Harghita), prelat de nationalitate maghiara. Arhiepiscop romano-catolic de Alba Iulia (din 1991). preot (hirotonisit in 1957), apoi episcop (1981-1991).

CAPELAN s.m. preot care slujeste intr-o capela (catolica). [< it. cappellano].

MESA s. f. sacrificiu al corpului si sangelui lui Cristos, conceput de teologia catolica si ortodoxa ca reinnoit de preot in altar; liturghie. (< it. messa, fr. messe, germ. Messe)

NEOCOR s. m. 1. pazitor al unui templu in Grecia antica. 2. cetate care avea sub obladuirea sa un templu al unei divinitati insemnate sau al cultului imperial. 3. preot administrator al unui sanctuar (la catolici). (< fr. neocore, gr. neokoros)

INTERDICT, interdicte, s. n. Pedeapsa data in evul mediu de autoritatea bisericii catolice, prin care se interzicea temporar unui preot, unei biserici, unei regiuni sau unei tari sa oficieze cultul divin sau sa participe la el. – Din lat. interdictum.

NEOCOR s.m. 1. Pazitor al unui templu in vechea Grecie. 2. preot insarcinat cu administrarea unui sanctuar (la catolici). [< fr. neocore, cf. gr. neokoros].

OFERTORIU s.n. (Bis.) Parte a liturghiei catolice care urmeaza dupa citirea evangheliei si cand preotul face consacratia painii si vinului de impartasanie. [Pron. -riu. / cf. it. offertorio, lat.t. offertorium].

SACRISTIE, sacristii, s. f. Incapere intr-o biserica catolica sau cladire special ridicata langa o biserica catolica, in care se pastreaza obiectele de cult si vesmintele preotesti. – Din fr. sacristie, lat. sacristia.

SACRISTIE ~i f. (in biserica catolica) Incapere unde se pastreaza obiectele de cult si vesmintele preotesti. [G.-D. sacristiei; Sil. sa-cris-] /<lat. sacristia, fr. sacristie

RADU, Dimitrie (Demetriu) (1861-1920, n. Radesti, jud. Alba), cleric roman. preot unit in Bucuresti si prof. la Seminarul teologic romano-catolic (din 1886). Episcop al Lugojului (din 1896) si al Oradiei (din 1903). S-a preocupat de scolile romanesti din eparhiile pe care le-a pastorit. Copresedinte al Marii Adunari Nationale de la Alba Iulia (1 dec. 1918). A murit in urma unui atentat politic de tip terorist in Senat la 8 dec. 1920.

PONTIF, pontifi, s. m. (In Roma antica) Preot din colegiul sacerdotal suprem, insarcinat cu supravegherea cultului religios si a celorlalti preoti; p. ext. grad inalt in ierarhia sacerdotala la diferite popoare; (astazi) inalt demnitar ecleziastic, arhiereu, prelat. ♦ Seful suprem al Bisericii catolice; papa. ♦ Fig. (adesea ir.) Persoana care are pretentia sau este considerata a fi o autoritate indiscutabila intr-un anumit domeniu. – Din fr. pontife.

LOLLARZI s. m. pl. preoti saraci, predicatori care propagau idei reformatoare antifeudale si impotriva functionarilor regali; participanti la miscarea taraneasca din sec. XIV indreptata impotriva bisericii catolice si a exploatarii feudale in cateva tari din apusul Europei. ◊ (in Anglia) adepti ai doctrinei reformatorului Wycliff. (< fr. lollardes)