POLITIE, politii, s. f. (Inv.) 1. Activitate, practica politica, afaceri politice. 2. Oras. – Din ngr. politia.

NEALINIERE s. f. conceptie si practica politica de neparticipare la confruntarile dintre diferite state sau blocuri politico-militare, neangajare. (dupa fr. non-alignement)

absenteism s. f. 1. absenta frecventa si nemotivata dintr-un loc de munca. 2. mod de exploatare a pamantului printr-un intermediar. 3. neparticiparea la alegeri sau la sedinte politice. ◊ ~ parlamentar = practica folosita de deputatii opozitiei constand in neparticiparea la sesiunile parlamentului, pentru intarzierea sau blocarea adoptarii unor legi. (< fr. absenteisme, engl. absenteeism)

POLITICIANISM s. n. activitate politica bazata pe practici imorale si demagogice. (< politician + -ism)

OPOZITIE s.f. I. 1. Raport care se stabileste intre doua lucruri sau doua situatii opuse, contrare; contrast. ♦ Raport de excludere intre doua notiuni sau judecati, stabilit dupa anumite criterii. ♦ Diferenta (fonetica) intre doua unitati lingvistice. 2. Impotrivire, opunere. 3. Pozitie pe care o ocupa un astru cand Pamantul se afla intre el si Soare; pozitia a doua corpuri ceresti care se afla la o distanta de 180 de grade pe bolta cereasca unul fata de celalalt. II. (In tarile capitaliste) Grup politic parlamentar potrivnic partidului care se afla la putere; (p. ext.) politica pe care o practica acest grup. [Gen. -iei, var. opozitiune s.f. / cf. fr. opposition, rus. opozitiia, lat. oppositio].

DIRIJISM s. n. sistem economic si politic care sustine si practica o economie dirijata. (< fr. dirigisme)

NEOSTALINISM s. n. politica ce reinvie doctrina si practicile staliniste. (< neo- + stalinism)

PERONISM s. n. doctrina si practica apartinand lui Juan Peron. om politic argentinian. (< fr. peronisme, cf. Juan Peron, om politic argentiniar)

BIOpolitica f. politica rasiala care incearca sa aplice in practica biosociologia. /<germ. Biopolitik

RADICALISM n. Ansamblu de conceptii care preconizeaza si practica metode radicale in solutionarea unor probleme politice, sociale, economice. /<fr. radicalisme, germ. Radikalismus

ANTIFASCISM s. n. miscare sociala si politica care combate si demasca ideile si practicile fascismului. (< fr. antifascisme)

NEOCOMUNISM s. n. miscare politica ce-si propune sa reinvie ideologia si practicile comuniste. (< neo- + comunism)

AFACERISM s. n. practica constand in folosirea unei situatii profesionale sau politice pentru realizarea de profituri personale. – Din afacere + suf. -ism.

SPONTANEISM s.n. (Liv.) Caracter spontan; spontaneitate. ♦ Conceptie si practica care neaga necesitatea si rolul organizarii in lupta politica impotriva puterii dominante, absolutizand forta si eficienta actiunii spontane. [< fr. spontaneisme].

SPONTANEISM s. n. caracter spontan; spontaneitate. ◊ conceptie si practica ce neaga necesitatea si rolul organizarii in lupta politica impotriva puterii dominante, absolutizand forta si eficienta actiunii spontane. (< fr. spontaneisme)

APOLITIC, -A, apolitici, -ce, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care este in afara politicii, care nu se ocupa cu politica. 2. Adj. s. m. si f. (Persoana) care sustine sau practica apolitismul. – Din fr. apolitique, (2) si dupa rus. apoliticĩnai.

FRANCMASONERIE s. f. asociatie internationala secreta de persoane unite printr-un ideal de fraternitate si solidaritate si care practica unele ritualuri oculte, implicata in miscari de schimbare a regimurilor politice din multe tari; masonerie. (< fr. franc-masonnerie)

BIOPOLITIC, -A I. adj. referitor la biopolitica. II. s. f. 1. studiul influentelor factorilor biologici asupra politicii. 2. ansamblu de masuri rasiste, promovate in scopuri eugenice, reprezentand aplicarea in practica a biosociologiei. (< germ. biopolitisch, /II/Biopolitik)

AFACERISM s.n. practica constand in realizarea de profituri personale pe seama unor chestiuni de serviciu sau politice. [< afacere + -ism].

AUTODETERMINARE, autodeterminari, s. f. Principiu potrivit caruia o natiune are dreptul sa-si aleaga singura statutul politic si calea de dezvoltare economica, sociala si culturala; p. ext. ansamblu de masuri care pun in practica acest principiu. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + determinare (dupa fr. autodetermination, rus. samoopredelenie).

PERSONALITATE, personalitati, s. f. 1. Ceea ce este propriu, caracteristic fiecarei persoane (1) si o distinge ca individualitate; ansamblu de trasaturi morale sau intelectuale prin care se remarca o persoana; felul propriu de a fi al cuiva. ◊ Personalitate juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 2. Persoana cu aptitudini deosebite si cu alese insusiri intelectuale si morale, care se realizeaza si se manifesta in mod practic prin reusite intr-un anumit domeniu de activitate. 3. Persoana care detine o functie importanta in viata politica, sociala, culturala; personaj (1). 4. (Astazi rar; mai ales la pl.) aluzie tendentioasa si jignitoare la adresa unei persoane (1). – Din fr. personnalite, germ. Personalitat.

AUTARHIE, (2) autarhii, s. f. 1. politica economica prin care un stat incearca sa-si produca singur toate bunurile de consum. 2. (Rar) Stat care practica autarhia (1). [Pr.: a-u-] – Dupa fr. autarchie (< gr.).

AUTARHIE, (2) autarhii, s. f. 1. politica prin care se tinde spre crearea unei economii nationale inchise, izolate de economia altor tari. 2. (Rar) Stat care practica autarhia (1); stare de autoizolare economica a unui stat. [Pr.: a-u-] – Din fr. autarchie.

INSTITUI vb. 1. v. constitui. 2. a fixa, a hotari, a intocmi, a orandui, a randui, a stabili, a statornici, (inv.) a aseza, a lega, a politici, a scoate, a scorni, a tocmi. (A ~ un impozit.) 3. a face, a stabili. (A ~ legi.) 4. a introduce, a stabili. (A ~ o anumita practica.) 5. v. proclama. 6. v. infiinta.

STANGISM s.n. Conceptie si practica sectara in miscarea comunista si muncitoreasca, expresie a unui „revolutionarism grabit”, care nu tine seama de etapa revolutionara si de nivelul constiintei politice a maselor. [< stang + -ism, dupa rus. levizna].

BIOpolitica s.f. 1. Studiul influentelor factorilor biologici asupra politicii. 2. Conceptie politica reactionara, care incearca sa motiveze actiuni de acaparare si aservire prin argumentul superioritatii biologice, indeosebi al deosebirilor de rasa; ansamblu de masuri rasiste reprezentand aplicarea in practica a biosociologiei. [< germ. Biopolitik].

BRECHT [breht], Bertold (1898-1956), poet, dramaturg si regizor german. Initial, expresionist. Intemeietor al institutiei teatrale „Berliner Ensemble”. Initiator al „teatrului epic”, a promovat o noua teorie si practica a teatrului, bazate pe efectul distantarii epice. Piese („Opera de trei parale”, „Mutter Courage”, „Omul cel bun din Siciuan”, „Teroarea si mizeriile celui de-al III-lea Reicht”, „Cercul de creta caucazian”) cu o tematica moral-politica. Lirica gnomica („O suta de poezii”).

EXTERN, -A, externi, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Care se afla asezat in afara; din afara, exterior; strain. ♦ politica externa = politica unui stat fata de celelalte state. (Mat.) Unghi extern = unghi format de o latura a unui triunghi cu prelungirea altei laturi; unghi format de doua drepte taiate de o secanta si aflat in afara dreptelor. 2. (Despre medicamente) Care se aplica numai pe suprafata corpului. II. S. m. si f. 1. Elev, ucenic care locuieste si ia masa in afara scolii sau a locului unde invata meseria. 2. Student in medicina care, in urma unui examen, este admis sa faca practica in spital. – Din fr. externe, lat. externus.

HOLOCAUST (‹ fr.; {s} gr. holo + gr. kaustos „de ars”) s. n. (REL.) Sacrificiu practicat in Antichitate de unele popoare (evrei, asirieni etc.), care consta in arderea integrala a animalelor pe altar. ♦ Spec. Exterminare (prin diferite metode) a unei mari parti a populatiei evreiesti (c. 6 mil.) din Europa (in Germania, precum si in terit. ocupate vremelnic in timpul celui de-al doilea razboi mondial) de catre nazisti si aliatii lor. In prezent, se foloseste tot mai frecvent, termenul de shoah (in ebraica „nimicire, distrugere”). ♦ (In prezent) Ucidere in masa datorata unor motive politice, religioase sau ca urmare a unor cataclisme provocate de om (ex. h. ecologic, prin distrugerea mediului inconjurator sau h. atomic, prin consecintele nefaste ale unui razboi nuclear).

EXTERN, -A, externi, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. Care se afla asezat in afara; din afara, exterior², strain. ◊ politica externa = politica unui stat fata de celelalte state. Ministerul Afacerilor Externe sau Ministerul de Externe = minister care aplica linia politica a unui stat in problemele privitoare la relatiile internationale. ♦ Unghi extern = unghi format de o latura a unui triunghi cu prelungirea altei laturi; unghi format de doua drepte taiate de o secanta si aflat in afara dreptelor. ♦ (Despre medicamente) Care se aplica numai pe suprafata corpului. II. S. m. si f. 1. Elev, ucenic care locuieste si ia masa in afara scolii sau a locului unde invata meseria. 2. Student in medicina care, in urma unui examen, este admis sa faca practica in spital. – Fr. externe (lat. lit. externus).

BEIRUT (BEYROUTH), cap. Libanului, port la M. Mediterana; 1,68 mil. loc. (1982, cu suburbiile). Nod de comunicatii. Aeroport international. Pr. centru politic, comercial si bancar al tarii. Constr. de masini. Ciment; rafinarie de petrol. Ind. alim., de tricotaje si de prelucr. a pieilor. Patru universitati (intre care una franceza si alta americana). Marea Moschee (1291). Muzee. Anticul Berytos, in ev. med. s-a aflat in stapinirea arabilor, a cruciatilor (1110-1187 si 1197-1291), iar mai tirziu a turcilor otomani (1516-1918). Centru ad-tiv al terit. „Marele Liban”, sub mandat francez (din 1920), B. devine cap. rep. independente Liban (din 1943). Structura populatiei – musulmani, crestini si refugiati palestinieni (dupa 1975) – a provocat violente lupte de strada soldate cu numeroase victime si distrugerea practic a orasului.