RIDICAT², -A, ridicati, -te, adj. 1. (Despre invelitori, capace) Dat la o parte, inlaturat. ♦ (Despre perdele, storuri etc.) Dus mai sus (sau intr-o parte); tras. ♦ (Despre obiecte de imbracaminte, mai ales despre maneci) Sumes, suflecat. ♦ (Despre oameni) Sculat in picioare; Fig. insanatosit, inzdravenit. 2. Care sta drept, in pozitie verticala, indreptat in sus. ♦ Inalt. 3. Fig. (Despre preturi) Care depaseste plafonul normal, obisnuit; marit, sporit, urcat. ♦ (Despre voce) Tare, intens. ◊ Ton ridicat = ton rastit, aspru, poruncitor. ♦ (Despre oameni si felul lor de viata) Cu un nivel inalt, superior; inaintat. [Var.: (inv.) aridicat, -a adj.] – V. ridica.

PADURE, paduri, s. f. Intindere mare de teren acoperita de copaci; multime densa de copaci crescuti in stare salbatica, in care predomina una sau mai multe specii, pe langa care se mai afla arbusti, plante erbacee, muschi etc., precum si diferite specii de animale. ◊ Loc. adj. Din sau de (la) padure = a) (despre plante si animale) salbatice; b) fig. (despre oameni) fara maniere, necioplit, necivilizat. ◊ Expr. Parca ar fi nascut (sau crescut) in padure, se spune despre o persoana cu o comportare urata, lipsita de educatie. A cara lemne in padure = a face un lucru inutil. ♦ Fig. (Urmat de determinari) Gramada mare de obiecte de acelasi fel (de obicei in pozitie verticala) care acopera o suprafata. – Lat. padule.

SPAGAT, spagate, s. n. 1. Sfoara groasa, cu o impletitura speciala. 2. Pozitie acrobatica in gimnastica in care picioarele se deplaseaza pana la 180°, in prelungire, pe pamant sau in aer, in pozitie verticala sau orizontala; sfoara (2). [Var.: spagat s. n.] – Din germ. Spagat.

ORTOSTATIC, -A, ortostatici, -ce, adj. (Med.) (Care se produce numai) in pozitie verticala. – Din fr. orthostatique.

A DOBORI dobor tranz. (obiecte, fiinte in pozitie verticala) A culca la pamant; a pravali. /<sl. do oboriti

E***T ~ta (~ti, ~te) (despre tulpina unor plante) Care are pozitie verticala; ridicat in sus. /<lat. e*****s

GABARIT ~e n. Contur constand din liniile care marginesc dimensiunile maxime ale unui obiect (de obicei de proportii). ◊ ~ de cale ferata contur alcatuit din doi stalpi in pozitie verticala uniti printr-o grinda, folosit pentru a marca limitele transversale admise pentru constructia locomotivelor si a vagoanelor. /<fr. gabarit

PADURE ~i f. 1) Multime de copaci care acopera compact o intindere relativ mare de pamant. ~ de salcami. ~ de pini. 2) Suprafata de teren pe care creste o astfel de multime de copaci. ◊ ~ v*****a padure neexplorata. ~-livada padure de copaci si arbusti care furnizeaza material de constructie si materie prima pentru industria alimentara. ~-parc masiv silvic din zona verde a unui oras destinat odihnei oamenilor. De ~ care traieste sau creste in padure. Din ~ a) salbatic; b) grosolan; necioplit. A fi crescut in ~ a) a fi needucat; b) a fi inapoiat. A cara lemne in (sau la) ~ a face un lucru inutil. Nu este ~ fara uscaturi nu exista colectivitate fara elemente criticabile in sanul ei. 2) fig. (urmat de determinari) Multime omogena si compacta de obiecte in pozitie verticala. O ~ de maini s-au ridicat in clasa. [G.-D. padurii] /<lat. padule

PINGUIN ~i m. Pasare marina polara, de talie mare, cu cioc proeminent, cu aripi mici, modificate in labe inotatoare, cu picioare scurte (avand mersul in pozitie verticala si leganat), cu penaj alb pe pantece si negru pe spate, care se hraneste cu peste. /<fr. pingouin

A PRAVALI ~esc tranz. 1) A face sa se pravaleasca. 2) (obiecte sau fiinte, aflate in pozitie verticala) A culca la pamant; a dobori. /<bulg. provalja se, sb. provaliti

A SE PROTAPI ma ~esc intranz. 1) reg. A ocupa o pozitie verticala fixa, stand ca un protap. 2) fam. A se posta ostentativ (inaintea cuiva). 3) fig. A fi plin de sine. /Din protap

A SE SCULA ma scol intranz. 1) A trece de la o stare de somn la cea de veghe; a se trezi; a se destepta. ~ la ora sapte. ◊ ~ din morti a invia. 2) A lua pozitie verticala; a se ridica in picioare. ~ de pe scaun. ◊ ~ din pat (sau dupa o boala) a se insanatosi. /<ngr. excubulare

TUTORE (~i) m. 1) Persoana care exercita dreptul de tutela asupra cuiva. 2) fig. Proptea pentru mentinerea unor plante in pozitie verticala. /<lat. tutor

E*****E s.f. (Liv.) Ridicare; pozitie verticala. [Gen. -iei, var. e*******e s.f. / cf. fr. e******n, lat. e*****o – ridicare].

ORTOSTATIC, -A adj. (Med.; despre unele fenomene; op. clinostatic) Care se produce numai in pozitie verticala. [< fr. orthostatique, cf. gr. orthos – drept, statikos – care sta].

PNEUMATOFOR s.m. 1. Radacina metamorfozata aeriana cu rol in respiratie, prezenta la unele plante superioare care cresc in regiunile mlastinoase. 2. Vezicula plina cu aer pe talul unor plante inferioare, care ajuta la plutire sau la mentinerea in pozitie verticala. [< fr. pneumatophore, cf. gr. pneuma – aer, pherein – a purta].

spetereaza², spetereze, s.f. (reg.) 1. scandurica cu care se ridica firele de urzeala, cand se tese cu alesaturi; speteaza. 2. piesa de lemn la razboiul de tesut, fixata in pozitie verticala in talpa si carafte.

PINGUIN s.m. Pasare palmipeda din marile arctice, cu aripi scurte, cu pieptul alb si cu mersul leganat, care sta in pozitie verticala. [Pron. -gu-in. / < fr. pingouin].

GHISET s. n. poarta, la crichet, din trei tarusi fixati in pozitie verticala in sol, uniti la partea de deasupra. (< fr. guichet)

ORTOSTATIC, -A adj. stand in picioare; (med.; despre unele fenomene) care se produce numai in pozitie verticala. (< fr. orthostatique)

ORTOSTATISM s. n. pozitie verticala a corpului uman. (< fr. orthostatisme)

PINGUIN s. m. pasare palmipeda din marile arctice, cu aripi scurte, cu pieptul alb si cu mersul leganat, in pozitie verticala. (< fr. pingouin)

PNEUMATOFOR s. m. 1. radacina metamorfozata aeriana cu rol in respiratie, la unele plante superioare din regiunile mlastinoase. 2. vezicula plina cu aer pe talul unor plante inferioare, pentru plutire sau mentinerea in pozitie verticala. 3. aparat plutitor la celenteratele sifonofore. (< fr. pneumatophore)

VERTICALITATE s. f. 1. pozitie verticala; insusirea de a fi vertical. 2. (fig.) intransigenta. (< fr. verticalite)

INGRELA, ingrelez vb. I. Tranz. A ingreuia (prin bucati de plumb) marginile inferioare ale unei plase de pescuit, pentru a o face sa se cufunde in apa si sa se mentina in pozitie verticala. – Din in- + grele (pl. lui grea).

APLECA, aplec, vb. I. 1. Tranz. si refl. A face sa-si schimbe sau a-si schimba pozitia (verticala) prin indoire spre pamant; a (se) indoi, a (se) inclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alapta. 3. Refl. Fig., A simti atractie, vocatie pentru ceva, a inclina catre ceva; a se preocupa de cineva sau ceva. 4. Refl. (In expr.) A i se apleca = a capata o indigestie; a-i veni greata. – Din lat. applicare.

APLECAT, -A, aplecati, -te, adj. Care si-a schimbat pozitia (verticala); indoit, inclinat, plecat, adus. – V. apleca.

VERTICALITATE s. f. pozitie verticala a ceva; insusirea de a fi vertical. – Din fr. verticalite.

ORTOSTATISM s. n. (Med.) Mentinere a corpului in pozitia verticala. – Din fr. orthostatisme.

CUMPANA ~ene f. 1) Instalatie simpla de scos apa, constand dintr-o barna fixata in furca unui stalp, avand la un capat o caldare, iar la celalalt capat o greutate. 2) Instrument pentru masurarea greutatii constand dintr-o parghie cu brate egale si doua talere, care se echilibreaza cu greutati etalonate; cantar; balanta. ◊ A trage (greu) in ~ a avea valoare. A sta in ~ a sovai; a ezita. 3) Simbol al justitiei reprezentat printr-o balanta. 4) Instrument folosit la verificarea pozitiei verticale sau orizontale. ◊ ~ana apelor, ~ de ape linia de despartire a doua bazine hidrografice. ~ana noptii miezul noptii. 5) Stare a omului care se tine bine pe picioare. A-si pierde ~ana. 6) Incercare grea la care este supus cineva. Am avut o ~. 7) art. A noua dintre cele 12 constelatii ale zodiacului, reprezentata printr-o balanta. /<sl. konpona

ECHILIBRU ~e n. 1) Stare a unui corp care este supus actiunii unor forte fara a-i schimba pozitia. 2) pozitie verticala sau atitudine stabila a unui corp in spatiu. 3) Concordanta intre lucruri opuse sau diferite. 4) fig. Stare de liniste sufleteasca. [Sil. -li-bru] /<fr. equilibre, lat. aequilibrium

A SE PRAVALI ma ~esc intranz. 1) A cadea de la inaltime. 2) A-si pierde pozitia verticala (rasturnandu-se jos); a inceta de a mai sta drept; a cadea; a pica; a se rasturna. 3) (despre ape) A curge cu repeziciune de pe un loc abrupt (formand o cascada); a se prabusi. /<bulg. provalja se, sb. provaliti

A SE RASTURNA ma rastorn intranz. 1) A-si pierde pozitia verticala; a inceta de a mai sta drept; a cadea; a se pravali; a pica. 2) pop. A lua o pozitie comoda, de relaxare. ~ in fotoliu. /ras- + a turna

VERTICALITATE f. pozitie verticala. [G.-D. verticalitatii] /<fr. verticalite

ORTOSTATISM s.m. Pozitia verticala, in picioare, a corpului. [< fr. orthostatisme].

ASTAZIE s. f. imposibilitate patologica de a realiza si mentine pozitia verticala. (< fr. astasie)

APLOMB s.n. 1. Directie verticala, verticalitate. ♦ pozitie si directie a picioarelor unui animal in raport cu pamantul si cu planul median al corpului. 2. (Fig.) Indrazneala, siguranta in felul de a se purta si de a vorbi. [< fr. aplomb].

APLOMB s. n. 1. indrazneala, siguranta in felul de a se comporta, de a vorbi. 2. directie verticala, verticalitate. ◊ pozitie si directie a picioarelor unui animal in raport cu pamantul si cu planul median al corpului. (< fr. aplomb)

ORIZONTAL, -A, orizontali, -e, adj. (Despre o dreapta sau un plan; p. ext. despre directia unei miscari) Care are o pozitie perpendiculara pe verticala unui loc. ♦ (Substantivat, f.) Dreapta care este intr-o astfel de pozitie. – Din fr., germ. horizontal.

ORDONATA ~e f. mat. Una dintre cele doua linii (cea verticala) care determina pozitia unui punct pe un plan; a doua coordonata carteziana a unui punct din plan. /<fr. ordonnee

ponc, poanca, adj., s.m. si f. (reg.) 1. (adj.; despre forme de relief, pozitia unor obiecte) vertical. 2. (adj.; despre afirmatiile cuiva) fatis, direct. 3. (adj.) zbanghiu. 4. (adj. si s.m. si f.) (om) lipsit de istetime, care nu stie sa se descurce, pe care il insala cu usurinta toti; om prost, natang. 5. (s.f.) panta foarte piezisa, abrupta. 6. (de obicei la pl., s.f.) cearta, neintelegere, discordie. 7. (s.f.) privire urata si patrunzatoare. 8. (s.m.) ghiont.

BOLOBOC s. n. Cumpana cu bula de aer folosita de zidari, lemnari etc. pentru a verifica pozitia orizontala sau verticala a suprafetei lucrarilor. – V. poloboc.

A SE INCLINA ma inclin intranz. 1) A-si schimba pozitia normala, lasandu-se pe o parte. 2) (despre obiecte verticale) A lua o pozitie oblica; a se apleca. 3) fig. (despre astri) A se lasa spre orizont; a asfinti; a apune; a declina; a cobori; a scapata. Soarele inclina spre asfintit. 4) v. A SE INCHINA. /<fr. incliner, lat. inclinare

VERTICAL, -A, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are directia caderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (in sus). ◊ Dreapta verticala = dreapta care uneste un punct de pe pamant cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreapta verticala; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreapta care cade perpendicular pe un plan orizontal; directia urmata de aceasta linie. ◊ verticala locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei ceresti care intersecteaza un plan determinat de verticala locului si de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept in jos (de la inaltime). – Din fr. vertical.

POPUSTA, popuste, s. f. (Reg.) Franghie verticala care tine carmacele in pozitia lor in timpul pescuitului si care se lasa intotdeauna mai lunga decat adancimea apei. – Din ucr. popusta.

BASCULA s.f. 1. Aparat pentru cantarit greutati mari, de tipul balantei. 2. Parghie cu punctul de sprijin la mijloc rezemat pe o axa, asrfel incat sa permita o miscare oscilatorie libera. ♦ Aparat de gimnastica folosit pentru executarea diferitelor sarituri acrobatice. ♦ Dispozitiv care permite modificarea pozitiei, in plan orizontal si vertical, in raport cu axa optica a unei parti a aparatului fotografic. 3. Partea metalica a armelor de vanatoare cu tevi mobile. [< fr. bascule, cf. it. basculla].

VERTICAL, -A adj., s.f. (Linie) care este perpendicular(a) pe un plan orizontal in directia unui fir tinut intins cu ajutorul unei greutati atarnate la capat. ◊ verticala locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. // s.n. Cerc mare al sferei ceresti care trece prin zenit si nadir. [< fr. vertical, cf. lat. vertex – varf].

COBRA (‹ fr.) s. f. Nume dat celor sase specii de serpi veninosi din genul Naja, care ating c. 4 m; in pozitie de atac isi ridica vertical aproape o treime din corp, iar capul il apleaca in unghi drept cu acesta, partea dintre cap si corp latindu-se si dilatindu-se simultan. C. indiana sau sarpele-cu-ochelari (Naja naja), realizeaza, din solzi, in aceasta zona un desen caracteristic de ochelari. Unele dintre specii arunca veninul la o distanta de c. 2 m.

ORDONATA s.f. Una dintre cele doua coordonate (cea verticala) care servesc pentru a determina pozitia unui punct. ♦ Ordonata balistica = inaltimea unui punct de pe traiectoria unui proiectil in raport cu linia de ochire. [Cf. fr. ordonnee].

ALTITUDINE s.f. Inaltimea pe care o are un punct de pe Pamant in raport cu nivelul marii. ♦ Altitudinea unui astru = arcul de cerc vertical masurat de la orizontul astronomic pana la pozitia astrului pe bolta cereasca. [Cf. fr. altitude, lat. altitudo].

GENULIERA s. f. 1. parte a unei armuri care acopera genunchii. ◊ aparatoare pentru genunchi; genunchiera. 2. inaltimea pe campul de lupta a unui tragator in pozitia in picioare, in genunchi sau culcat. 3. distanta verticala dintre planul de asezare al unei guri de foc si axul tevii. (< fr. genouillere)

METACENTRU, metacentre, s. n. Punctul in care verticala centrului de greutate al unui corp care pluteste este intersectata de verticala centrului de carena, aceasta din urma fiind trasata pentru o pozitie inclinata a corpului. – Din fr. metacentre.

CRAUL s. n. Stil de inot in care inotatorul sta cu fata in jos, in pozitie orizontala, miscand alternativ bratele, concomitent cu o forfecare in plan vertical a picioarelor, iar capul iese din apa in mod ritmic, pentru respiratie, la dreapta sau la stanga. – Din engl., fr. crawl.

SONETA, sonete, s. f. Dispozitiv alcatuit dintr-un berbec (II 2) care aluneca pe un stalp vertical, cu care se bat (manual sau mecanic) pilotii in sol (de obicei pe fundul unei ape), mentinandu-i totodata in pozitia prescrisa. – Din fr. sonnette.

TAUTOCRON, -A adj. (Fiz.) Care are loc in timpi egali; care este situat la intervale egale, identice de timp. ◊ Curba tautocrona = curba (cicloida) situata in plan vertical, cu convexiunea in jos, pe care un punct material greu ajunge in punctul cel mai de jos in acelasi interval de timp din orice pozitie ar porni fara viteza initiala; miscare tautocrona = miscarea mai multor puncte materiale grele care pornesc simultan fara viteze initiale, din diferite puncte ale unei curbe tautocrone. [< fr. tautochrone, cf. gr. tauto – acelasi, chronos – timp].

TAUTOCRON, -A adj. (fiz.) care are loc in timpi egali; situat la intervale egale, identice de timp. ♦ (mat.) curba ~a (si s. f.) = curba (cicloida) in plan vertical, cu convexiunea in jos, pe care un punct material greu ajunge in punctul cel mai de jos in acelasi interval de timp din orice pozitie ar porni fara viteza initiala; miscare ~a = miscarea mai multor puncte materiale grele care pornesc simultan fara viteze initiale, din diferite puncte ale unei curbe tautocrone. (< fr. tautochrone)

TREAPTA, trepte, s. f. 1. Fiecare dintre suprafetele orizontale, cu latime relativ mica, situate la diverse inaltimi, la distante egale, care alcatuiesc o scara. ♦ Fiecare dintre barele (de lemn sau de fier) asezate transversal, la distante egale, intre doua bare verticale, alcatuind o scara; fuscel. 2. Fig. Grad, nivel; etapa, faza. ♦ (Si in sintagma examen de treapta) Examen de admitere in clasa a IX-a de liceu. ♦ Rang, pozitie, situatie. 3. Fig. Categorie sociala; patura. – Lat. trajecta.

vertical, -A I. adj., s. f. (linie) perpendicular(a) pe un plan orizontal in directia unui fir tinut intins cu ajutorul unei greutati atarnate la capat. ♦ a locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. II. s. n. semicerc mare al sferei ceresti, care trece prin zenit si nadir. (< fr. vertical, lat. verticalis)

DIRECTIE s.f. I. 1. Orientare in spatiu a unei persoane sau a unui obiect fata de un punct de referinta; loc catre care se indreapta cineva sau ceva; sens al unei miscari, al unei pozitii etc. 2. (Mat.) Proprietate comuna tuturor dreptelor paralele cu o dreapta fixa. II. 1. Conducere, dirijare (a unei institutii, a unei intreprinderi etc.). ◊ Directie de scena = regie. 2. Functie de director; (p. ext.) durata cat o persoana indeplineste aceasta functie. 3. Organ care conduce o intreprindere, o institutie etc. ♦ Diviziune in cadrul unui minister, al unei mari institutii etc., care se ocupa de o anumita ramura de activitate. 4. Birou, local unde functioneaza o directie. III. Totalitatea pieselor sau sistemul cu care se dirijeaza un vehicul. ♦ Parte mobila a ampenajului vertical cu ajutorul caruia pilotul manevreaza avionul in plan orizontal. [Gen. -iei, var. directiune s.f. / cf. fr. direction, lat. directio].